Bucuria care dăinuie – Pr. Nikolaos Loudovikos

Ascultați un cuvânt frumos și lămuritor al părintelui Nikolaos Loudovikos care ne descoperă unde este și care este de fapt bucuria adevărată, autentică – bucuria care dăinuie.

Audiție plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

(pentru o vizionare optimă vă rugăm întoarceți celularul sau tableta pe orizontală înainte de a porni clipul)

Powered by RedCircle

Ca bucuria să devină permanentă, să devină o stare a omului, e nevoie neapărat de un mod, o metodă prin care să putem să ne protejăm bucuria, să o păstrăm. În general bucuria este un sentiment de taină; și tristețea e un sentiment tainic, firește, însă bucuria e și mai tainică.

În realitate bucuria provine doar din lucruri mărețe. Vorbim despre bucuria care dăinuiește. Orice bucurie care mă are pe mine în centru nu e însoțită de sentimentul de siguranță. Nu pot să asigur cele care mă fac bucuros… Și aici mă refer în măsura în care privesc lucrurile mele personale, simple, la cele pe care eu le revendic prin patima egoismului și a iubirii de sine. În acest caz bucuria nu există pentru că e legată de nesiguranță. În vârful celei mai mari slave, a celei mai mari bogății, există nesiguranță. Cu excepția cazului în care cele pe care le posed nu sunt ale mele.

Doar dacă [am conștiința că] ceea ce am îmi este dăruit, atunci există posibilitatea să fiu bucuros. Și cui să le dau și eu la rândul meu? Celui Care mi le-a dăruit! Pe scurt, doar starea de mulțumire descrisă de Biserică este starea bucuriei autentice. Am primit ceva și sunt în stare continuă de a-l da înapoi. Asta înseamnă bucurie pură! Și nimeni nu mi-o poate lua, pentru că eu am înapoiat ce mi s-a dăruit. Mai mult decât atât, am dăruit-o Celui de la care am primit-o. Adică de la Cel care nu mi-o va lua niciodată înapoi. Am înapoiat-o cu recunoștință, iar El nu mi-o va lua înapoi pentru că mi-a dat-o și eu I-am înapoi-o iarăși. Prin urmare, nu mi-o va lua. Dimpotrivă, va crește darul data viitoare când mi-l va da din nou.

Bucuria înseamnă acest dialog. Bucuria constă în acest dialog euharistic, în această reciprocitate euharistică. Bucuria înseamnă că Ii dăruiesc Domnului tot ce am primit, și, în acest fel, le voi avea întotdeauna. V-am spus de ce le voi avea. Pentru că Cel Care mi le-a dăruit nu dorește să mi le ia înapoi, mai ales pentru că eu I le dau înapoi. Ar fi putut să-mi ia câte ceva înapoi, dacă vede că ceea ce mi-a dat îmi ascunde vederea Sa. Dacă ceea ce mi-a dăruit mă face să mă concentrez mai mult pe iubirea de sine, și să mă închid mai mult în sine, începând să am o oarecare desfătare din asta. Atunci, chiar dacă mi-ar da un mare har, îl va lua înapoi.

De aceea, vedeți în textele Sfinților fenomenul părăsirii de Dumnezeu. Adică, vine o anumită vreme, când Dumnezeu ia și harul de la Sfinți tocmai pentru ca să-i învețe că nu le aparține, ci că este al Lui. Și, în acest fel, trebuie să-și lărgească inima și să-i primească și pe alții în acest har și în această bucurie. Nu te poți bucura de el de unul singur! Nu putem fi precum un cățel care primește un os și-l mănâncă singur într-un colț ! Ați priceput?

Mă repet, așadar, starea de bucurie necesită o mare artă. Bucuria nu înseamnă doar faptul că am primit ceva. Ceea ce am primit e o mică bucurie. De ce? Pentru că o pot pierde. O pot consuma și folosi într-un mod greșit. Da, sau nu? Însă, dacă întorc înapoi încontinuu această bucurie și Îi spun Domnului: „Uite, îți mulțumesc pentru ce mi-ai dăruit, însă știu că îți aparține. Și cu toate că mi-o dăruiești mie, știu că e a Ta. Ți-o înapoiez, însă, te rog, spune-mi ce să fac cu ea.”

Asta înseamnă dar euharistic. „Ce să fac? Mi-ai dăruit sănătate, ce să fac cu ea? Mi-ai dăruit frumusețe, ce să fac cu ea?” Aceasta e un lucru de care nimeni nu se întreabă cum să-l folosească. „Ce să fac cu această frumusețe, să smintesc lumea? Să chinuiesc oameni? Sau să cad eu însumi în astfel de lucruri?”, “Mi-ai dat bani. Ce să fac cu banii? Aș fi putut să fiu paralizat într-un pat și să mă uit în tavan. În loc să fiu așa, sunt un om foarte activ, energic. Am și bani! Și am început de jos, eram foarte sărac. Ce să fac cu banii aceștia?” Atunci omul începe să conlucreze cu Dumnezeu, și Dumnezeu începe să-L ia în considerare mai mult.

Pentru că și Dumnezeu, precum noi toți, faptul că ne iubește nu înseamnă că ne și apreciază. Poți iubi un om, îl compătimești, însă să nu îl apreciezi. Deci faptul că Dumnezeu ne iubește nu înseamnă că ne și apreciază. Însă, acum Dumnezeu începe să te ia în considerație. Și daca Dumnezeu începe să facă acest lucru, atunci începe să-ți împărtășească lucruri. Așa se sfințește cineva încet-încet, însă trebuie să o priceapă, să împărtășească lucruri, harisme, informații, revelații – lucruri care nu sunt ale robilor, ci aparțin fiilor. Și omul, încet-încet, din rob devine fiu. Când robul rămâne rob nu returnează nimic stăpânului, el doar înșfacă lucrul și fuge. Însă, când devine fiu simte că averea dăruită e a tatălui. E și a lui, și a tatălui. Chiar dacă i-o dă cu contract, își amintește mereu că e a părintelui său. Aceasta e legătura iubirii care creează premisele bucuriei autentice.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!