Războiul „sfânt” al Japoniei împotriva creștinismului
8 februarie 2024
Pentru cine și cum venim în Sf. Munte – p. Pimen Vlad
9 februarie 2024
Ascultați un cuvânt cu discernământ al părintelui Alexis Torrance în care aceste ne explică relația dintre gândurile rele și păcate.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
(pentru o vizionare optimă vă rugăm întoarceți celularul sau tableta pe orizontală înainte de a porni clipul)
Powered by RedCircle
Pr. JOSIAH TRENHAM: Se pare că o mare parte din lupta noastră este la nivel de gând, în mintea noastră. Apariția unui gând rău în minte este păcat?
Pr. ALEXIS TORRANCE: Este o întrebare minunată. Și DA! Gândurile noastre ne determină viețile. Este o carte minunată despre viața Starețului Tadeu, cu acest titlu: ”Cum ne sunt gândurile, așa ne este și viața” și mulți dintre sfinți spun asta. Întreaga noastră viață spirituală este ca și cum ar fi reductibilă la nivel de gânduri, pentru că din gânduri decurg cuvintele și faptele. Hristos însuși ne-a dat acest cadru de a privi lucrurile. El a spus: ”Din inimă ies gândurile rele, ucideri, adultere…” (Matei 15:19) Și când a dat poruncile și a ținut Predica de pe Munte: ”Aţi auzit că s-a zis…” să nu faceți asta, ”Eu însă vă spun vouă…” că până și gândul la asta contează, este în aceeași… arenă ca și fapta însăși. Așa că DA, mai întâi, gândurile ne determină viața. Dar, ați întrebat…
Pr. JOSIAH TRENHAM: Dacă un gând rău este păcat…
Pr. ALEXIS TORRANCE: Deci, un gând negativ, rău, este o ispită, un atac, dar nu este în sine un păcat. Și putem să găsim consolare în asta, cred eu, pentru că mulți devin cumva neliniștiți din faptul că gândurile rele vin și se gândesc că asta înseamnă că așa sunt ei, că aceste gânduri îi definesc. Dar noi nu suntem neapărat gândurile noastre. Amintiți-vă că și în grădina [Raiului], Adam nu a căzut până când a acceptat un gândul. Nu gândul în sine a fost problema.
Iar Sf. Marcu Călugărul, ne spune că: ”un gând rău în cineva, gând pe care acesta și-l distruge, este un semn de dragoste pentru Dumnezeu și nu un păcat”.
Pr. JOSIAH TRENHAM: Puteți să repetați asta, frumos și încet? Ca să ne amintim…
Pr. ALEXIS TORRANCE: Un gând rău în cel care îl distruge este un semn de dragoste pentru Dumnezeu și nu un păcat. Este un cuvânt foarte reconfortant, cred, pentru oamenii care se află în derivă atunci când le vin gânduri rele și ei nu vor să le pună în aplicare, dar, neștiind cum funcționează aceste lucruri, asta îi poate distruge. Așa că, NU! Gândurile rele nu sunt ale noastre, decât dacă și până când le primim și le facem ale noastre…
Pr. JOSIAH TRENHAM: Care e acel proces, părinte? Ați vorbit despre proces, despre pașii prin care un gând rău devine păcat în viața noastră.
Pr. ALEXIS TORRANCE: Da. Dragul meu Sf. Marcu Ascetul, Călugărul, a fost primul care a oferit un fel de mecanism pentru acest proces al ispitei, pe care Părinții l-au preluat. Sfântul Ioan Scărarul, de exemplu, folosește asta, este un program în 5 pași.
Începe cu atacul, așa cum am spus, cu ispita, care este primul semn al unui gând rău. Apoi trece la un fel de tulburare momentană, al doilea pas. În aceste etape nu constituie păcat. Dar ce se întâmplă în continuare? Conversăm cu el, aceasta este începutul sfârșitului, mai ales pentru cei care nu sunt liberi de patimi, care nu au puterea de a conversa, fără a-și face rău, cu astfel de gânduri. Astfel, de îndată ce începem să conversăm cu gândul rău, luându-l în considerare, rumegându-l, atunci începem să pângărim mintea, începem să dăm putere și drepturi gândului și celui rău, care dă gândul, asupra noastră. Dar încă nu este sfârșitul, acesta este al treilea pas.
Al patrulea pas este atunci când nu doar vorbim cu gândul, ci ne identificăm cu el, ne unim cu el. Și de aici, ajungem la al cincilea și regretabilul stadiul al consimțământului complet, când ne unim cu gândul și apoi facem ceea ce ne spune gândul să facem, în cuvânt și faptă.
Și asta e, din păcate, ceva ce se întâmplă mult mai repede decât cum am descris eu, pentru majoritatea dintre noi. Sfântul Marcu o ia mai încet și ne oferă o imagine, care adesea este împinsă la o viteză foarte mare, de la ispită la păcat. Și el explică și acest lucru. El spune: ”există această distanță mare, în principiu, între gândul în sine și săvârșirea păcatului, dar, cu cât păcătuim mai mult, cu atât mai mult ne predispunem la păcat”, spune el.
Pr. JOSIAH TRENHAM: Pavăm autostrada, o facem netedă și rapidă.
Pr. ALEXIS TORRANCE: Exact! Și cu cât ne antrenăm mai mult predispoziția, cu atât mai mult ne antrenăm un obicei prost, rău, demonic care, cum spune Sfântul Vasile, ”obișnuința este a doua natură”. Așa că, ajungem să ne înrobim patimilor. Această continuă construire a predispoziției la rău ne înrobește unei patimi, astfel încât păcătuim apoi fără chiar să știm.
Și observați că în rugăciunile Bisericii, cerem adesea iertarea păcatelor făcute cu voie sau fără de voie, cu știință sau fără de știință. Cum ar putea fi fără de știință și fără de voie? Ei bine, pentru că noi recunoaștem că avem aceste patimi, aceste înrobiri, astfel încât nici măcar nu mai conștientizăm că păcătuim. Chiar dacă, tehnic, procesul este întotdeauna acesta, există un atac și toată chestia asta se întâmplă, dar devine inconștient în noi, din cauza sclaviei față de patimi.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
12 Comments
Părinte, de ce se întâmplă să avem o mare cădere imediate după ce ne rugăm lui Dumnezeu exact pentru a nu cădea în acel mod? De ce îngăduie Dumnezeu demonilor să ne atace imediat după ce ne-am rugat Lui special pentru nu fi atacați în acel mod.
Cineva apropiat mie s-a rugat lui Dumnezeu ieri ca să poată munci mai bine, să evite procrastinația și lenea, să aibă mai multă disciplină și ordine în viață. Persoana nu e creștină, dar are chemări spre Ortodoxie, a asistat la un botez al altei persoane adulte, și tot atunci s-a și rugat. Dar imediat după ce s-a rugat și botezul s-a finalizat, efectiv câteva minute mai târziu, a început o zi plină de căderi exact în acea zonă: rebeliune, pofte, procrastinație, lene, lipsă de focusare, haos, lipsă de disciplină, lipsă de ascultare, până la miezul nopții.
De ce a îngăduit Domnul un astfel de atac intens asupra unei persoane care face eforturi pentru a se apropia de Ortodoxie? Și mai ales când se ruga Lui special pentru a fi protejată exact de astfel de atacuri. M-a întrebat ulterior de ce s-a întâmplat asta și n-am știut exact ce să-i răspund. Nu știe Dumnezeu că asta i-ar putea slăbi încrederea că Dumnezeul nostru e bun și real și ajută? Data viitoare când o voi sfătui să se roage, poate se va teme să o facă, ca să nu fie din nou atacată de demoni.
Persoana a asistat la acel botez fiindcă a primit mai multe semne să se boteze în ultimele luni, tot felul de vise și semne în viața de zi cu zi, inclusiv miracole. Dar încă nu e decisă. Se luptă cu acest gând că acele semne sunt fie coincidențe, fie că ele vin sub influența mea, eu fiind creștin și rugându-mă pentru ea.
E posibil ca demonii să fi încercat să-i slăbească încrederea în Dumnezeu chiar în acel moment, trimițând legiuni întunecate, pentru a evita ca ea să decidă să se boteze? Adică normal că demonii încearcă asta, dar Dumnezeu de ce a permis așa ceva chiar în acel moment?
Sau s-a întâmplat datorită păcatelor mele? Fiindcă eu nu m-am rugat suficient pentru ea? Fiindcă și eu am avut niște căderi enorme în ultimele zile. Cum să luptăm, părinte? Cu cât ne apropiem mai mult de ideea ca ea să se boteze, cu cât primit mai multe semne și minuni, cu atât căderile și temptațiile și atacurile întunecate devin mai mari.
P.S. Sau e posibil să fi fost din cauza exorcismelor dinainte de botez? Cel botezat fiind adult, preotul i-a cerut să scuipe demonii, să se lepede de ei. E posibil ca persoana apropiată mie de care vă vorbeam, nefiind botezată, să fi căzut victima acelor demoni care au ieșit din cel botezat?
Pentru că omul nu este botezat (adică protejat) și are interes sincer în ortodoxie, diavolii l-au atacat pentru a-i șterge amintirea marelui har al botezului și să-l deznădăjduiască. Da, trebuie să te rogi și să fii atent. Mare atenție cu energia demonică!
Mulțumesc pentru răspuns. Da… încerc… deși uneori simt că nu mai pot… în ultimele luni trec prin schimbări radicale non-stop, o zi plâng și mă rog și primesc un har enorm, o curățenie incredibilă, simt că plutesc, e ceva de nedescris, chiar trăiesc miracole efectiv și-i promit lui Dumnezeu că gata, de acum înainte L-am cunoscut și niciodată nu mai fac ce făcusem înainte. Dar a doua zi primesc o ispită în gând și cad în niște păcate enorme de nedescris, pierd absolut tot acel har și cei apropiați mie au de suferit. Iar apoi peste o vreme vine din nou o zi miraculoasă cu har, și tot așa…. se tot repetă ciclul ăsta… rai-iad-rai-iad-rai-iad… tot la extreme…
Înainte de a reveni la Ortodoxie și a avea planuri concrete de a răspândi cuvântul lui Dumnezeu, nu erau lucrurile atât de extreme. Momentele de har arau mai slabe, minunile erau mai lumești, căderile erau și ele mai mici. Adică oscilam de la plus 5 la minus 5. Acum oscilez de la plus 9 la minus 9. Momentele de har sunt extrem de intense, mă apucă un plâns profund care durează foarte mult în timpul rugăciunii, se întâmplă miracole foarte clare care sfidează naturalul (cum ar fi probleme care să se rezolve efectiv la câteva minute de la rugăciune, sau să simt durerea altor oameni ca și cum ar fi a mea), dar apoi și căderile sunt pe măsură, extrem de întunecate și de depravate…
Ultima dată am avut o astfel de cădere, să zicem undeva pe la minus 7. După care am realizat ce am făcut și am plâns mult, simțind că sunt pe punctul de a cădea în deznădejde, nu mă mai puteam ruga pentru mine. Și atunci am început să mă rog pentru alții, inclusiv așa-ziși “dușmani”, i-am cerut lui Dumnezeu să răzbune acest atac demonic asupra mea nu făcându-mi mie bine, ci făcându-le lor bine, să le dea lor tot ceea ce au nevoie în viață. Și atunci am primit un har de nedescris în cuvinte, simțeam că plutesc, lacrimile de deznădejde se transformaseră în altceva, era atâta puritate în jur și în mine, incredibil, și simțeam că mă pot ruga în acest fel ore în șir, curgea comunicarea cu Dumnezeu fără nicio opreliște. Și la final am zis în sinea mea: “de acum înainte Satan nu mă va mai ispiti, fiindcă știe că voi folosi căderea ca să mă rog pentru alții”. Iar a doua zi într-adevăr, nu m-a mai ispitit cu ce mă ispitise înainte. Dar m-a ispitit cu altceva, și mai întunecat, cu care nu mă ispitise niciodată în viață, și am căzut în ceva extrem de întunecat, mult mai întunecat decât căderea precedentă… unde la minus 9… atât de întunecat încât n-au mai venit lacrimile de pocăință… nici rugăciunea profundă pentru alții… m-a doborât rău de tot din pdv. spiritual…
Adrian, bănuiesc că suntem mulți în situația dvs, sau asemănător. Numa să nu disperăm. Când sunt în iad îl chem pe Hristos să îl lumineze, să îl vindece, să îl anihileze. Bănuiesc că acesta este scopul acestor căderi. Că ce am creat în 60 de ani, trebuie și descreat. Așa îmi explic eu situația mea. Sper că nu v-am am supărat.
Să avem grijă cu centrii puternici de plăcere. Departe, departe, departe! Să nu zici că „Vreau să experimentez!”. Nu te lăsa însă! Totdeauna ne pocăim, ne cerem iertare și Dumnezeu ne iartă!
Da, așa este, părinte, exact acel gând am avut de a experimenta ceva nou… Asta, dar și faptul că am zis “gata, de acum Satan nu mă mai poate ispiti” – am lăsat garda jos… Învățătura pe care pot să o trag de aici e că indiferent cât de mare e trăirea și cât de mari sunt minunile și cât de mare har primesc la un moment dat, trebuie să realizez că încă sunt în trup aici pe Pământ, încă nu e Raiul pe deplin, e doar o gustare de rai, încă sunt înconjurat de mulți demoni și totul se poate schimba într-o secundă…
De altfel și dvs. ați sesizat acele energii demonice. Și eu m-am supărat, fiindcă știam că mi se întâmplaseră multe minuni și primisem mult har. Dar am realizat că pot cădea foarte rapid dintr-o extremă în alta. Azi o gustare de rai, mâine o gustare de iad.
Iar referitor la centrii de plăcere… și curiozitatea de a încerca lucruri noi… aici e mai greu părinte… nu știu cum să câștig învățătura asta… că am tot picat în capcana asta din și din nou și din nou… E ca o dependență… De fapt, fără “chiar o”, chiar e dependență în adevăratul sens. Poate și un psihoterapeut bun ar ajuta. Sau chiar psihiatru. Am citit că toate dependențele (internet, pornografie, dulciuri etc.) au un mecanism similar de acționare în creier precum cele clasice (alcool, droguri), deci și metode de tratament similare. Acum un an-doi avut o ședință online cu un psihiatru român din Elveția, și mare mi-a fost mirarea că mi-a recomandat să-mi caut duhovnic. A fost unul dintre lucrurile care m-au ajutat să mă întorc la credință.
Părinte, de unde a știut diavolul că eu am zis în gând „de acum înainte Satan nu mă va mai ispiti, fiindcă știe că voi folosi căderea ca să mă rog pentru alții”, pentru ca a doua zi să mă atace și mai tare? Fiindcă sunt părinți care zic că demonii nu ne pot citi gândurile, dacă nu mă înșel chiar dvs. ne-ați zis asta. Și eu nu am mărturisit nimănui acel gând, nici nu l-am scris nicăieri înainte de ispita de a doua zi.
Oare e posibil ca demonii să poată călători în timp? Adică să fi văzut în viitor că vă scriu aici dvs. despre acel gând, și că-l mărturisesc soției (l-am mărturisit soției la mult timp după căderea de a doua zi), și așa să-l fi aflat? Ce spun sfinții părinți despre îngeri și cunoaștere viitorului? Că dacă îngerii îl cunosc, atunci și demonii trebuie să-l cunoască, probabil, fiind îngeri căzuți. Ceea ce înseamnă că trebuie nu doar să ne păzim gândurile foarte sensibile la atacuri în momentul prezent, trebuie de asemenea să decidem să nu dezvăluim niciodată acele gânduri, pentru ca demonii să nu le poată citi făcând un salt în viitor.
Diavolul a știut pentru că el însuși ți-a indus acest gând. Da, diavolii nu pot citi gândurile însă pot să concludă din starea noastră exterioară și din venirea și retragerea harului (pe care îl văd). La fel în ceea ce privește viitorul. De fapt, nici îngerii buni nu cunosc viitorul prin ei înșiși ci numai prin harul lui Dumnezeu.
Da, foarte bine ați realizat, dacă chiar Diavolul mi-a dat acel gând, evident că a știut.
Apropo de asta, părinte, o întrebare ceva mai “tehnică” – cum se face că Diavolul ne poate da gânduri, dar nu le poate citi? E ca în IT, cu permisiunea read/write? Adică are permisiune write, fără read?
Iar apoi, dacă așa este, cum se explică că un cip cerebral făcut de oameni poate citi gândurile, dar diavolul nu le poate citi? Un banal cip electronic implantat în creier poate transforma impulsurile electrice în cuvinte pe ecranul unui calculator, dar diavolul nu poate face asta? Nu e diavolul o formă de minte mai complexă din pdv. tehnic decât un implant pe creier?
P.S. De fapt, cipul pare să facă ceea ce e mai simplu (citirea gândurilor), dar deocamdată nu poate să facă ceea ce e mai complicat (crearea de gânduri), pe când diavolul exact pe dos, poate să creeze, dar nu poate să citească gândurile. Cum se explică?
P.S. 2: Dar haideți să o luăm și mai tehnic, pas cu pas. Diavolul poate vedea ceea ce facem, adică poate vedea lumea noastră fizică. Deci poate vedea și impulsurile electrice din neuroni. Doar că nu le poate decodifica așa cum fac cipurile. Dar diavolul poate vedea tehnologia din spatele cipurilor, poate afla toate informațiile despre cum decodifică ele impulsurile electrice din creier. Și atunci, având diavolul aceste informații, cum de nu poate decodifica impulsurile din neuroni folosind metode similare cu ale cipurilor?
Părinte, dacă am deschis cutia pandorei cu aceste cipuri? Poate ce au zis sfinții părinți că diavolul nu poate citi gândurile era valabil în vremurile lor când nu exista această tehnologie de citire a gândurilor. Dacă acum nu mai e valabil și demonii au învățat de la tehnologia noastră să ne decodifice gândurile?