Cum văd creștinii ortodocși Sfânta Scriptură? – Pr. Andrew Cuneo

Cum văd creștinii ortodocși Sfânta Scriptură? Urmăriți un răspuns bine documentat și duhovnicesc al Părintelui Andrew Cuneo care ne răspunde la această întrebare.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Canonul Biblic Ortodox!

Cel mai lung Vechi Testament are mai multe cărți decât sunt incluse în Vechiul Testament canonic și la fel e și cu Noul Testament canonic. Cel mai important lucru în înțelegerea Sfintei Scripturi este acela că este cuvântul lui Dumnezeu care ni se dă nouă în mod tainic. Este un dar. Este experiența oamenilor sfinți care l-au trăit pe Dumnezeu și au mărturisit în scris această experiență. O parte din problemele noastre atunci când ne referim la Sf. Scriptură…

Sfinții sunt cei care înțeleg acea experiență, care au o trăire armonioasă cu aceea, care pot înțelege: ”Oh, aceasta spune profetul Ieremia, prin asta a trecut profetul Iezechiel!” Noi restul, care suntem ultra păcătoși, trebuie să ne bazăm pe Sfinți. Trebuie să ne bazăm pe Sfinții Părinți pentru că… Vorbeam cu un monah din Sf. Munte, în ianuarie, anul acesta, care zicea: citesc Biblia în fiecare zi dar după aceea citesc pe Sfinții Părinți pentru a nu mă înșela.

Deci… Acesta este un lucru important. Am uitat care din Sfinții Părinți, cred că din perioada anilor 200, sau 300, zicea: Scripturile sunt ca niște oase, sau pietre, care pot să-ți rupă dinții dacă dorești să le mesteci și nu ești pregătit. De aceea trebuie să ne bazăm pe alt mod de a înțelege Scriptura, nu a mă baza doar pe pregătirea mea academică, trăirile mele pe moment, sau tradiția mai recentă. Era un monah care nu a avea nici o educație, care trăia în frăția duhovnicească a Sf. Iosif Isihastul care, deși nu avea nicio pregătire, citea Scriptura în fiecare zi și plângea. Citim noi în acest fel Scriptura? Ne aduce pe noi la pocăință? Ne aduce la recunoașterea prezenței lui Dumnezeu? Ne aduce la întâlnirea cu El?

Îmi place aceea poveste spusă de mitropolitul Anthony Bloom, care e un admirator al lui C.S. Lewis, unde zicea că pe vremea când era un adolescent ateu de 14 ani, ajunsese într-o tabără ortodoxă și asculta pe un predicator ortodox rus, și dorind să combată calitatea ortodoxă a vorbitorului a ales să citească cea mai scurtă Evanghelie din cele 4, cea a Sf. Marcu. Și citind-o, acesta a avut aceea experiență deosebită, așa cum am spus că este deasupra logicii, deasupra emoțiilor,, acea experiență a întâlnirii, a prezenței lui Hristos alături de el.

Noi uităm că Biblia este o taină, și fiecare cuvânt din ea este o taină. Cuvântele în sine sunt taine. Deci atunci când un sfânt scrie niște cuvinte sau le spune, atunci când Însuși Dumnezeu spune ceva în mod tainic, pentru a ne conecta cu El, atunci Biblia își atinge rostul său.

Deci nu este vorba despre câte cărți sunt [în Biblie]. De multe ori ne scapă, atât în Tradiția iudaică cât și în cea creștină, că aceste cărți, Scripturile iudaice și cele creștine ființează într-o Tradiție imensă, și Scripturile însele reprezintă Tradiția, o înregistrare, o compilare a Tradiției peste timp, ele însele sunt Tradiția. Deci Scriptura și Tradiția nu se pot pune în opoziție una cu alta. Scripturile însele reprezintă Tradiția. Aceasta este ipoteza pe care ne-au dat-o scrisă ucenicii Domnului, a fost trăită și repetată de Sfinți de-a lungul tuturor secolelor. Deci pentru a înțelege acea Tradiție, trebuie să o trăim și să o simțim, iar apoi când vom ajunge să o recunoaștem, vom înțelege.

De exemplu experiența Sf. Pavel cu Domnul cel înviat, la convertirea sa, pe când se numea Saul, este foarte asemănătoare cu ce citim și la Sf. Paisie despre experiența sa cu lumina necreată, sau în experiența bătrânului cuvios Emilianos a luminii necreate. Iar aceste lucruri care sunt în armonie, acestea ne ajută să înțelegem Scriptura. Acesta e unul din instrumentele esențiale pentru noi ca să ne apropiem de Dumnezeu și sunt toate aceste instrumente pe care ni le oferă Biserica, cum ar fi rugăciunile zilnice, slujbele zilnice, pâinea sfințită, apa sfințită, sfințirea uleiului, a icoanelor. Scriptura este unul dintre toate aceste multe lucruri prin care Dumnezeu încearcă să treacă dincolo de încăpățânarea noastră și să ne zică: ”Sunt aici cu tine!”

Iar Sf. Liturghie este însumarea tuturor acestora pentru că Sf. Liturghie le are pe toate. Liturghia include Scriptura, icoanele, psalmodierea, ungerea, toate aceste lucruri, și ni-L dă pe Hristos Însuși. Deci în Scriptură sălăsluiește Tradiția și întreaga experiență liturgică pe care nu poți să le scoți afară și să le analizezi separat pentru a găsi răspunsul corect și a înțelegere toate acestor lucruri.

Citește-o! Numai citește-o așa cum spune Sf. Nicolae Velimirovici. Numai citește-o, chiar dacă nu înțelegi. Diavolul înțelege. Are un efect pozitiv și doar să o auzi. Doar să o ai înăuntrul minții tale, în sufletul, în memoria ta are un efect asupra păcii din sufletul tău. Așa cum având o melodie de fundal în cameră, sau în mașină, are un efect aspra stării și a dispoziției sufletului nostru. Deci cititul [Scripturii], faptul că ești familiar cu ea, că memorezi ceva, duce în timp la sfințirea noastră. Este un mod principal prin care Dumnezeu Se dă pe Sine Însuși prin cuvântul Său și ne sfințește.

Este foarte greu să scapi din închisoarea propriei voințe, a propriului egoism. Unul dintre cele mai importante lucruri pe care îl găsești în orice studiu academic este cum să privești lucrurile din diferite perspective, cum să înțelegi versetele, sau cum să citim cărțile [Scripturii]. Iar atunci când citești pe Sfinți este cu totul la un alt nivel. Dar așa cum ni s-a poruncit în Vechiul Testament să nu luăm numele Domnului în deșert, iar asta nu înseamnă numai să nu înjurăm cu numele lui Iisus Hristos, asta mai înseamnă și că [Scriptura] este de la Dumnezeu. Iar dacă spun că aceasta e de la Dumnezeu, sau de la Duhul Sfânt, deci interpretarea mea e corectă, trebuie să fiu foarte atent, căci mi s-a poruncit să nu iau numele Domnului în deșert, nici chiar pentru cele mai convingătoare interpretări ale noastre, ci trebuie să ne supunem interpretările experienței Bisericii de-a lungul timpului și oamenilor care sunt cu mult mai aproape de Dumnezeu decât noi.

Iar această supunere nu este ceva ce vrem să facem. Pur și simplu nu vrem să facem asta. Ni se spune chiar de Domnul Însuși că atunci când te rogi să zici: ”Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău […] facă-se voia Ta atât în cer cât și pe pământ.” Cu alte cuvinte, nu voia mea, ci voia Ta. Deci trebuie să fiu foarte atent ca nu cumva interpretările mele să nu fie o exercitare a propriei mele voi, ca nu cumva argumentele mele să nu fie rezultatul propriei mele voi. Deci voia lui Dumnezeu să se facă! Și nu trebuie să luam asta în deșert. Trebuie să fim foarte precauți și să nu spunem despre ceva că este o interpretare autorizată atunci când vine de la noi înșine. Asta ar fi oribil.

Îmi place de C.S. Lewis (scriitor britanic – n.t) când zice: ”nu vreau să fiu original; nu vreau să dau o nouă interpretare, vreau numai să dau mai departe ceea ce s-a spus întotdeauna, ceea ce s-a predat.” Asta este perspectiva creștină pe care o întâlnim în multe tradiții. Oricum americanii sunt mult mai individualiști: nouă ne place să mergem mai departe, să zburăm, iar asta poate fi foarte periculos din punct de vedere duhovnicesc, și să ducă la tot felul de noi forme bizare de creștinism care pot fi opuse cu tot ceea ce părinții noștri au cunoscut. M-aș feri de asta.

– Există vreo traducere specială pe care ortodocșii ar trebui s-o citească?

– Da, sunt o mulțime de traduceri bune [ale Scripturii] în limba engleză, evitând parafrazările, dar sunt o mulțime de traduceri bune în engleză, și e bine să avem multe, să citim multe. Mie îmi plac: RSV (Ediția Standard Revizuită), NKJV (Noua versiune a regelui Iacob I al Angliei). Dar a avea multe e minunat, dacă ai timpul și capacitatea de a merge mai adânc și de a învăța ceva greacă sau ebraică, sau latină, atunci chiar poți să mergi mai adânc în limbajul scrierii, ceea ce este foarte important. Nu poți să faci teologie cu adevărat dacă nu ești familiar cu aceste limbi. Aceste limbi sunt foarte subtile și complexe. Există traduceri în engleză foarte bune dar în orice traducere există nuanțe care sunt pierdute sau ocolite.

Unul dintre exemplele mele favorite este în Facere când Dumnezeu creează cerul și pământul, și în fiecare zi creează ceva, iar la finalul creației zice că El a văzut că “toate […] erau bune foarte”. Înțelegerea din greacă, sau din ebraică, este aceea că acel cuvânt ”bune” înseamnă și ”frumoase”. Deci poți la fel de bine să traduci acea remarcă din Facere că Dumnezeu a făcut cerul și pământul și a văzut că erau ”frumoase”. De asemenea, că a făcut toate creaturile mării și ale pământului și a văzut că erau “frumoase”. Aceasta schimbă cumva sentimentul relatării din Facere. mai ales atunci când ajungem la crearea omului, când a făcut pe bărbat și pe femeie și spune că sunt foarte buni, sau foarte frumoși. Ce lucru interesant ca Dumnezeu să facă și să spună asta. Pentru cineva care nu este familiar cât de cât cu aceste limbi, sunt multe nuanțe care se pierd [în traduceri]. Dar poți să citești câte traduceri dorești pentru că te vei folosi foarte mult dacă le pui una lângă alta.

– Ce făceau creștinii din Biserica Primară dat fiind că nu aveau cărțile Bibliei în forma lor completă?

– O, asta este o tematică foarte extinsă. Lista cărților Noului Testament a apărut în secolul IV. Trebuie să recunoaștem că [procurarea colecției] Vechiului Testament cât și a Noului Testament, era o mare problemă mult după secolul IV. Oamenii nu-și puteau permite toate cărțile Vechiului și Noului Testament pentru că erau extrem de scumpe de făcut, de copiat, cantitatea de material necesar doar pentru a le face era semnificativă. Cred că pentru prima colecție întreagă în latină, Vulgata, apărută în sec. VII, a fost nevoie de sacrificarea a 1500 de viței pentru a o face, pentru pielea necesară scrierii. Asta a însemnat o mulțime de bani, deci oamenii nu puteau face asta.

Așadar, toate aceste biserici locale nu aveau șansa (ca azi) de a-și cumpăra biblii frumoase și ieftine de pe Amazon, să poată citi fiecare carte în parte. Deloc. Au existat diverse tradiții locale care au rezistat și după secolul IV, în ceea ce privea canoanele biblice. Dar astea fiind spuse, ce aveau aceștia era viața [în Biserică], viața Duhului Sfânt în Biserică, la asta ne referim când spunem ”Tradiție” în Biserica Ortodoxă. Este viață în Duhul Sfânt. Iar această viață a fost dată de Hristos ucenicilor Săi și a fost transmisă într-un mod viu mai departe. Adesea s-a constatat că această viață este transmisă mai departe prin rugăciune și prin activitatea creștinului.

Credința este păstrată în modul cum botezăm, credința este păstrată prin modul în care facem Sfânta Liturghie, credința este păstrată în modul cum ne rugăm, unde ne rugăm, cum stăm în picioare, cum facem metanii. Aceste lucruri nu sunt scrise în Noul Testament.

Chiar și Sf. Vasile în secolul al III-lea, iar Sf. Vasile a fost un mare episcop al Bisericii, nu a fost ca un oarecare blogger de pe youtube, a fost un mare sfânt, și ne spune: ”Cine ne-a învățat în Scriptură să ne întoarcem spre răsărit atunci când ne rugăm?” sau ”Cine ne-a învățat rugăciunile pentru binecuvântarea uleiului cu care ungem pe cei care urmează a se boteza?”, ”Cine ne-a învățat să facem semnul crucii peste acela care devine catehumen?”. Cine ne-a învățat toate aceste lucruri?

[Sf. Vasile] zice că dacă nu aveam această experință vie a Tradiției nu am fi avut Sf. Evanghelie. S-ar fi deteriorat Sf. Evanghelie în esența sa. Când spune Sf. Evanghelie nu se referă doar la textul scris, ci la aceea experiență de a fi adus în viața Sfintei Treimi, care se manifestă prin toate aceste acțiuni care au loc în Biserică: din puct de vedere liturgic, prin SfinteleTaine, ascetic și moral. Știm cu siguranță că a existat un mod de viața la care erau chemați catehumenii, era un mod de viața pe care creștinii erau chemați să-l trăiască, spre deosebire de ce se petrecea în societatea seculară păgână. Deci creștinii se bucurau de acest cadru încă de la început.

“Noi creștinii”, se spune în ”Didahia”, carte cu învățăturile sfinților apostoli apărută în jurul anului 90 d.Hr., că: ”noi creștinii ținem post miercurea și vinerea.” Și asta ținem și acum. Acesta este un incredibil exemplu al felului cum trăiau creștinii atunci; iudeii aveau o practică diferită pentru post, iar creștinii marcau ziua trădării și a patimilor lui Hristos în zilele de post. În același document se spune că ”noi creștinii nu facem avorturi.” Iar aceasta este o chestiune importantă, nu-i așa? Nu avem neapărat o declarație directă despre acest lucru în Noul Testament canonic. Se poate deduce asta, dar nu este menționat în mod direct.

Dar observăm că era un mod de viață care era diferit de cel al romanilor, care dacă aveau un copil pe care nu-l doreau dacă patricianul nu-l dorea, era lăsat să moară. Deci era un mod de viață care li se dăduse creștinilor, care a fost transmis mai departe, și care se transmite în continuare mai departe, atât prin intermediul rugăciunilor, a slujbelor, a Sfintelor Taine, și a etosului existent în Biserică, în modul cum trăim.

Îmi place acel citat al Sf. Maxim Mărturisitorul unde zice: ”Hristos este ascuns în poruncile Sale.” Deci Hristos este ascuns în poruncile Sale. Noi iubim viața morală a Bisericii nu pentru că dorim să fim buni, din punct de vedere moral, ci pentru că așa îl obținem pe Hristos. Și fără a urma aceste porunci nu-L putem avea pe Hristos. Adică alterăm experiența noastră și apropierea noastră de Hristos când părăsim calea pe care Hristos ne-a dat-o. Nu e neapărat vorba despre a deveni virtuos, ci de faptul că Hristos e ascuns în poruncile Sale, Și este calea care ne-a fost dată de la bun început. Este esențial pentru noi să ne sfințim și să Îl trăim pe El [în viața noastră].

Atunci când analizăm ceea ce s-a întâmplat în istorie înainte de 1517, observăm că nu erau așa de multe opțiuni pentru creștini. Avem pe catolici în Apus și pe ortodocși în Răsărit, care au fost în aceeași Biserică timp de un mileniu. Existau diverse diviziuni eretice care s-au desprins de timpuriu din Biserica sobornicească, dar nu erau așa multe alternative. Fie că te uiți la denominațiunile copte, ortodoxe sau catolice ale creștinismului în secolele II, III, sau IV, acestea împărtășeau multe lucruri în comun cum ar fi iconografia, modul de viață, sau rugăciunile pentru cei adormiți, amintirea sfinților și chemarea lor să ne ajute și să mijlocească pentru noi și viața de zi cu zi.

Există deci un pachet de rugăciuni, cum ar fi cele liturgice, nu slujbele improvizate în fiecare săptămână. Toate aceste lucruri erau universale. În momentul când știi ceva despre istorie, observi că nu erau atât de multe alternative pentru creștinism. Iar atunci când știi și te uiți mai adânc observi atât de multe lucruri în comun, pe care nu le vei mai găsi în perioada post-reformistă a Creștinismului.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!