De la punk-rocker la preot: Cum a descoperit Părintele John Valadez Ortodoxia

Ascultați povestea extraordinară a părintelui John Valadez cum a venit de la punk-rocker la preot ortodox: Cum a descoperit Părintele Ortodoxia.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Sunt Părintele John Valadez. Sunt preot și paroh la Biserica Ortodoxă Antiohiană Sf. Timotei din Lompoc, California, un orășel de pe Coasta Centrală, înconjurat de terenuri agricole și departe de orașele mari. Eu nu m-am născut și nu am crescut ortodox sau creștin în niciun fel. Îmi amintesc că, pe când eram copil, mama mea mergea la diferite denominațiuni protestante, dar nimic nu era stabil, nimic nu era cu adevărat înrădăcinat în mine din punctul ăsta de vedere.

Am găsit creștinismul destul de târziu, la gimnaziu, și doar prin prieteni iar mai târziu, în liceu, m-am implicat puțin mai profund, am fost absorbit, de fapt, de un mediu Punk. Am crescut în Comitatul Orange din California, și muzica a devenit o eliberare pentru mine în multe feluri în anii adolescenței. Cred că mă cam săturasem de cultura de plastic pe care o vedeam în jurul meu și de materialismul care nu mă împlinea, așa că am fost atras în aceste lucruri care mă eliberau, era un mediu Punk protestant în California de Sud și acești oameni aveau o comunitate grozavă, ne întâlneam și erau concerte în fiecare weekend, era cumva adevărata mea biserică în afara bisericii la care mergeam duminica, pentru că ei predicau ceea ce mie îmi părea a fi o Evanghelie radicală, o Evanghelie care nu era din lumea asta, și un creștinism cu ceva ascetism…

Ei aveau, sau noi aveam, părul aranjat în țepi și jachete de piele și băi de mulțime și toate astea, iar apoi la sfârșitul concertului erau chitare acustice, știți, genul tipic de eveniment cu rugăciune protestantă și predică și lucruri de genul ăsta. Deci asta cred că m-a atras înspre creștinism cel mai mult și mi-a solidificat credința în Hristos cel mai mult. Dar a venit un moment când multe dintre aceste trupe au început să se despartă, să se mute în alte locuri și nu mai aveam aceste întâlniri, așa că unul dintre locurile care a devenit locul de întâlnire a fost un salon de tatuaje numit “Oameni buni”, în Orange, California, și făceam studiu biblic acolo.

Așa că după ce mașinile de tatuat încetau să mai bâzâie, ne întâlneam în ceea ce numeam “Nopțile de Luni”, pe la ora 11:00 PM. Luni noaptea, când salonul de tatuaje se închidea aveam acest studiu biblic iar pe conducătorul studiului mulți oameni îl cunosc acum ca pe Părintele Turbo Qualls. El a devenit ortodox prin propria sa poveste și experiență cu familia sa și ne-a spus și nouă despre Ortodoxie, celor care eram la studiul Bibliei și mulți dintre noi am ajuns într-un final să venim în Biserică, 30 dintre noi am fost botezați împreună într-un an și apoi în anul următor alți 30 și mai mulți după aceea. Dar Mănăstirea din California de Nord, Mănăstirea Sf. Herman din Alaska, fondată de Părintele Seraphim Rose în anii ’90, a creat o revistă numită “Moarte pentru lume”, adresată oamenilor din mișcările Punk și Rock, în încercarea de a expune viața Părinților din deșert și diverse articole ortodoxe și cuvinte de înțelepciune și vieți ale sfinților unor oameni care au fost atrași în această estetică Punk-Rock.

Deci revista avea acel gen de estetică în ea, știți, cranii, fotografii ale osuarelor din mănăstiri și lucruri de genul. Mănăstirea din California de Nord care a început asta, starețul de la vremea respectivă, care acum este episcop, Episcopul Gherasim din Dallas Fort Worth, când era stareț acolo ne-a trimis o cutie uriașă plină cu aceste reviste și am început să le citim și chiar să fim absorbiți de ele și ne-au atras cu adevărat spre Biserică și am aflat mai târziu că multe dintre aceste reviste au inspirat trupele de care eram noi interesați în anii 90, înainte ca noi să găsim Ortodoxia, așa că “Moarte pentru lume” a fost cumva cu mine tot timpul, sau Ortodoxia a fost cu mine tot timpul, doar că eu nu știam asta.

Multe lucruri pe care le iubeam la acest Punk protestant erau de fapt ortodoxe, doar că nu am fost chiar expuși ortodoxiei pentru că poate oamenii erau speriați că era prea doctrinară sau așa ceva. Dar da, așa am intrat eu în Biserică, prin revista “Moarte pentru lume”, printr-un studiu biblic la un salon de tatuaje, și am descoperit astfel Biserica Antică. – Cred că e interesant pentru că muzica Punk, salonul de tatuaje cred că ar putea fi numite contracultură iar în lumea de astăzi vedem inversul, acum a fi creștin este văzut ca fiind contracultura. Nu știu dacă v-ați gândit la asta.

– [Pr. John Valadez]: Da, absolut! Și unii dintre cei mai cunoscuți punk-rockeri, precum John Leiden, care a început trupa The Sex Pistols, începutul Punk-Rock-ului, el chiar a vorbit în ultimii câțiva ani împotriva vaccinurilor și împotriva tipului de cultură totalitară deci este cam amuzant că, deși pare că acum s-a acceptat cumva ca normă, acești tipi, care au început cu mult timp în urmă, încep să își dea seama că poate ceea ce facem noi nu a dat chiar cele mai bune roade.

“Moarte pentru lume” este un nume pe care călugării l-au ales în anii ’90, când au început revista, ca pe un fel de undiță. În interiorul revistei, pe prima pagină, de obicei găsești ce se înțelege prin titlul “Moarte pentru lume”. Este un citat din Sfântul Isaac Sirul, care spune că prin “lume” ne referim la patimi, și listează toate diferitele patimi, și spune să vezi față de care dintre patimi ești viu și față de care patimi ești mort și așa vei ști în ce măsură ești mort pentru lume și în ce măsură ești viu pentru lume. Dar acest titlu de pe copertă, “Moarte pentru lume”, este ca o undiță pentru oamenii care fie nu sunt creștini, fie se opun oricărui lucru care ar arăta ca religios sau ca orice fel de slogan creștin și asta îi face să deschidă revista și să înceapă să citească puțin mai profund despre Hristos și despre Biserica Sa și despre viața sfinților, ceea ce probabil că nu ar face dacă ar arăta ca fiind ceva mai creștin sau ceva cu nume mai strălucitor.

Chemarea noastră ca și creștini este să trăim ascetic, fie că suntem în mănăstire, fie că suntem în lume. Sf. Ioan Gură de Aur spune că diferența dintre un bărbat căsătorit și un călugăr este că un bărbat căsătorit are o soție. Asta e diferență. Și deci toți creștinii sunt chemați la ascetism. Și ce înseamnă ascetismul? Ascetismul înseamnă în esență să începi să lupți pentru a dobândi virtuțile. Și, pentru a dobândi virtuțile, la fel ca orice mare comoară, la fel ca orice lucru grozav, se realizează prin multă sudoare și trudă. Nu câștigăm trofee, nu devenim fotbaliști în liga națională sau așa ceva doar alergând pe teren, corpul trebuie să treacă printr-un fel de răstignire pentru a realiza ceva și este la fel și în viața duhovnicescă, trebuie să existe răstignirea patimilor, a tuturor păcatelor care ne-au îmbolnăvit și pentru a ne vindeca trebuie să existe o luptă împotriva acelor boli care ne îmbolnăvesc sufletul.

Și astfel un creștin din lume este chemat să trăiască ascetic pentru a disprețui lucrurile acestei lumi care provoacă boli sufletești. Și ce înseamnă să fii bolnav sufletește? Înseamnă să fii orb din punct de vedere spiritual (duhovnicesc) și insensibil în relația cu Hristos. Știi, dacă suntem bolnavi, inima noastră nu este capabilă să comunice cu Dumnezeu așa cum ar trebui, dacă suntem bolnavi sufletește vreau să spun. Și atunci întreaga persoană trebuie să treacă printr-un proces de vindecare pentru ca acea comuniune să fie restaurată și ascetismul este modul de a face asta.

Citeam ceva azi dimineață scris de Stareța Macrina care este o minunată nouă femeie sfântă și ea vorbea despre a îmbrăca în fiecare dimineață armura lui Dumnezeu unde coiful este coiful smereniei, pentru că fără smerenie viața noastră spirituală, sau cel puțin lupta noastră nu valorează nimic. Dacă nu avem smerenie când postim sau nu avem smerenie când ne rugăm, dacă nu avem smerenie când mergem la slujbe, atunci nu merită. Aceasta este vârful virtuților pentru că este viața lui Hristos. A fi cu adevărat uman înseamnă a deveni asemenea lui Hristos, pentru că noul Adam este omul perfect și calea lui este o cale a smereniei și dacă trecem prin viața spirituală mândri sau credem că suntem mai sus sau că ne descurcăm mai bine decât cei din jurul nostru sau judecăm în mod constant atunci am ratat cu totul esențialul.

Când te uiți la Hristos vezi că este scuipat, vezi că este răstignit, vezi că este batjocorit și trăiește o viață de deplină smerenie în fața crucii, în fața persecutorilor săi. Și deci noi, creștinii, dacă Stăpânul nostru a îndurat această cale a umilinței, creștinii sunt chemați să fie cu adevărat smeriți, și nu într-un sens de slavă deșartă unde uneori putem fi ispitiți sau înșelați că suntem oameni cu adevărat smeriți, dar în același timp suntem afectați de tot felul de judecăți despre ceilalți și aproape că ne putem gândi că suntem mândri de smerenia noastră Sfântul Ioan Scărarul spune că slava deșartă poate exista oriunde, ne putem îmbrăca într-un costum, în haine foarte frumoase și să fim mândri și lăudăroși, și că asta poate fi slavă deșartă, dar spune și că putem să ne îmbrăcăm în cârpe și să spunem: “oh, sunt atât de smerit”, dar, în același timp, inima poate fi mândră, plină de slavă deșartă.

Există o cale dreaptă și îngustă a smereniei. Smerenia ne este dată prin exerciții duhovnicești și sunt astfel de exerciții ușoare pe care le poți face, deși poate fi dureros să le exersezi zilnic, în viața de zi cu zi, pentru a obține smerenia și mulți dintre Părinți vorbesc despre tăcere ca fiind unul dintre acestea. Suntem atât de plini de opinii, mai ales astăzi, și opiniile noastre pot fi postate peste tot și difuzate peste tot și ne gândim mult la noi astăzi iar dacă tăcem, chiar și în fața cuiva care poate greșește, deoarece avem tentația de a ne spune punctul de vedere sau de a argumenta, sau de a dovedi cuiva că greșește, deci dacă exersăm tăcerea înainte de o astfel de situație, dacă ne răstignim ego-ul înaintea oamenilor în astfel de situații, atunci câștigăm un pic de smerenie, când suntem ascultători față de părintele nostru duhovnicesc, ascultători față de canoanele Bisericii câștigăm smerenie pentru că asta înseamnă să ne supunem propriul ego, să-l supunem față de altceva, fie față de aproapele nostru, fie față de Biserică, fie față de părintele nostru duhovnicesc, și asta ne ajută să ne vindecăm de dorința de a fi întotdeauna autosuficienți și de a ne lăsa ego-ul să domine complet cuvintele și acțiunile noastre și modul cum gândim și ne desfășurăm viața de zi cu zi.

– Cum facem distincția între ura de sine și smerenie? Cred că una dintre criticile pe care oamenilor le place să le facă este că, văzând exemple de smerenie, auzind vorbindu-se despre smerenie, se gândesc: “Dar ce ar trebui să fac? Să-i las pe oameni să mă atace și să mă calce în picioare?”

– [John Valadez]: Părinții spun că atât deznădejdea cât și ura de sine sunt păcate în sine, deoarece sunt legate de ego-ul nostru și de mândria noastră, fiindcă avem o părere atât de bună despre noi înșine încât credem că ar trebui să fim într-un loc în care nu suntem încă. Deci asta ar putea fi o problemă, gândirea că în căutarea smereniei oamenii cad în deznădejde și disperare, dar de fapt asta este o altă boală spirituală, este o altă boală sufletească pe care diavolul o folosește pentru a-i împiedica pe oameni ca să nu progreseze mai mult pe calea duhovnicească.

Vindecăm acele probleme prin duhovnicul nostru, prin ajutorul părintelui duhovnicesc, prin diferitele medicamente ale Bisericii, astfel încât acele probleme să înceapă să fie vindecate și reparate, dar sunt într-adevăr legate de propriul nostru ego atunci când cădem în astfel de păcate, chiar dacă pare că este exact opusul, este încă o așteptare pe care o avem despre noi înșine la care trebuie să renunțăm, care trebuie să fie crucificată, dacă vreți. Sfinții ne învață cum să trăim viața lui Hristos în fiecare epocă și de aceea sunt atât de importanți pentru că ei sunt purtători de Dumnezeu, adică Îl poartă pe El, poartă Chipul Lui în lume. Sfântul Antonie (cel Mare) din Egipt a trăit o viață de ascetism ca și Sf. Maxim (Mărturisitorul), Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Vasile (cel Mare) în primele secole ale creștinismului.

Apoi avem ascetici și mai târziu, până în ziua de astăzi, cum ar fi Sf. Paisie (Aghioritul), Sf. Porfirie, Sf. Iacov (Tsalikis) din Evia, acești minunați asceți moderni, și vedem că de-a lungul întregii lor vieți pământești ei sunt la fel, au aceeași calitate de purtători de Dumnezeu, dar asta în epoci diferite. Așadar, Sfântul Paisie, de exemplu, a experimentat o parte din modernitatea pe care o experimentăm noi astăzi, dar totuși a fost capabil să-L poarte pe Dumnezeu în perioada în care a trăit el. Și astfel ne oferă un exemplu despre cum să devenim purtători de Dumnezeu în propria epocă în care trăim, deoarece există o ispită (să credem) că, fiindcă avem toate aceste păcate în jurul nostru, tot acest rău în jurul nostru, pentru că lumea merge spre întuneric și uneori ne concentrăm prea mult pe ce se întâmplă în jurul nostru, există ispita (să gândim): “cum poate cineva să devină ca un sfânt într-o astfel de epocă?”

Dar când ne uităm în jurul nostru vedem că sfinții continuă să existe chiar și în zilele noastre. Deci ei sunt foarte importanți pentru noi pentru că ne oferă un model și ne dau speranța că putem deveni purtători de Dumnezeu chiar și astăzi. Iar Sf. Paisie este faimos pentru modurile sale simple și minunate de a explica despre viața spirituală, prin intermediul sfinților, despre viața în duh, descriind cum trebuie să fim acordați, știți, așa cum frecvențele la radio trebuie să fie reglate la stația de emisie corectă pentru a primi har. Și sfinții s-au acordat la acea “stație” și ne oferă un punct de referință, ei au deschis acest drum pentru noi ca să putem să-l urmăm, pentru a-l imita pe Hristos și mai mult.

Deci de aceea sunt atât de incredibil de importanți pentru noi, deoarece Îl poartă pe Hristos pentru noi chiar și în această epocă, nu ca într-o ideologie, sau pe Hristos ca o figură istorică, ci pe Hristos ca trăit în adâncul inimii lor, de unde El domnește cu adevărat în viața lor și în mișcările lor și în vorbirea lor și în felul în care ei Îi slujesc Lui, și astfel Hristos nu devine doar cineva din trecut sau cineva foarte sus în cer, ci există în interiorul acelor oameni, deși aceia trăiesc într-o lume seculară modernă, El devine cineva care e incredibil de calificat și cineva care dă viață slujitorilor Săi.

– Aveți anumiți Sfinți pe care îi simțiți mai apropiați?

– [Pr. John Valadez]: Da, Sf. Nichifor cel Lepros este un sfânt minunat care a intervenit în viața parohiei noastre de aici și în viața mea și a familiei mele destul de mult, Sfântul Paisie, pe care cred că mulți oameni de astăzi îl iubesc foarte mult, și Sf. Ioan Maximovici, care este sfântul meu protector, și e foarte aproape de această zonă și sunt sfinți din California pe care îi iubesc foarte mult: Sf. Ioan, Sf. Sebastian din California, Sf. Mucenic Petru Aleutul și unii care nu sunt canonizați încă, precum Părintele Saraphim Rose, pe care îl iubesc foarte mult și sunt mari inspirații, în special pentru localnicii noștri. California este uneori privită ca un stat liberal nebun, dar avem patru sfinți în acest stat, deci…

Sfinții protectori sunt grozavi pentru că formăm cu ei o relație ca cu niște prieteni apropiați și sunt mijlocitori puternici pentru viețile noastre și când venim în Biserică (când ne botezăm ortodocși), de obicei, dacă avem un nume creștin (de sfânt), uneori, preotul ne lasă tot acel nume, și să-l avem ca protector pe acel sfânt, indiferent care este, dacă cineva se numește Ieremia poate să-l aibă protector pe Ieremia profetul, sau similar pentru alte exemple de nume de sfinți, dar există de asemenea și tradiția de a i se da un nume cu totul diferit, mai ales dacă cineva se simte atras spre un anumit sfânt. Există o zicere populară care spune că sfântul tău protector te va alege pe tine, nu tu pe el.

Și cred că asta e foarte adevărat, pentru că chiar și atunci când cineva alege pe cineva, poate chiar dintr-un alt motiv, mai târziu află că erau multe similarități pe care poate nu le știa înainte între viața sa și viața acestui sfânt și vedem asta întâmplându-se de foarte multe ori cu oamenii, sunt toate aceste coincidențe sfinte, dacă vreți. Așadar, este un proces de rugăciune, este un proces de discernământ cu ajutorul părintelui duhovnic, al preotului care face catehizarea, de obicei citim mult din viețile sfinților și ne familiarizăm cu viața lor și cu cine sunt ei, de unde vin, cum și-au dus viață, ce fel de caracteristici aveau…

Și acesta e un alt lucru frumos, anume că atunci când oamenii sfinți au mers pe această cale și au devenit sfinți Dumnezeu nu le-a distrus personalitatea, se mântuiesc acolo unde se află, se mântuiesc cu personalitatea lor și în mediul familial pe care îl au și așa mai departe. Și deci oamenii ar putea fi atrași de ei pentru că au diverse asemănări cu ei, și pot spune: “Oh, am dus această viață distrusă, o viață în păcat, ca Sfânta Maria Egipteanca, dar uite, ea a devenit sfântă, și eu pot deveni.” Sau: “Uite, a fost un sfânt care a trăit în această parte a lumii și eu locuiesc în apropiere… Uau!” Ca Sf. Ioan din San Francisco, el a mers pe aceleași străzi din San Francisco, a devenit un sfânt în San Francisco care este un oraș notoriu de corupt, și deci cineva poate deveni un sfânt oriunde și în orice familie și cu orice istoric și în orice mediu, trebuie doar să aibă voința să o facă. A-l alege pe acel Sfânt și a-ți lua numele lui e o sursă de inspirație pentru o persoană să calce pe acel drum împreună cu acel sfânt și să aibă un fel de ghid pe acel drum de la care să se inspire.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!