Mediul virtual și realitatea lui Dumnezeu – p. Teologos

Una dintre cele mai mari probleme pe care oamenii de astăzi le experiază este disocierea dintre realitatea lui Dumnezeu și mediul virtual, mediu care ne înrobește și ne provoacă o mulțime de efecte duhovnicești și sociale foarte nedorite. Urmăriți în materialul de față o analiză pe acest subiect. Discutăm despre Portofelul digital, urmărire electronică, deepfake-uri, social media etc.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Introducere – mediul virtual în societate

Destui părinți întreabă ce să facă în privința copiilor lor pentru că nu mai știu ce să mai facă cu ei. Din cauza asta o să prezentăm câteva aspecte legate de mediul virtual în care aceștia își petrec cotidianul și care bătrânilor de obicei le este mai puțin accesibil și mai ales pentru că că dacă în viața de zi cu zi în real există reguli de comportament, în mediul virtual lucrurile sunt diferite sau chiar foarte diferite. Pe de altă parte, și tinerii acuză faptul că nu duc o viață cum ar trebui să o ducă și caută diferite soluții de ieșire, însă, din păcate, cea mai mare parte dintre acestea nu funcționează așa cum ar trebui. 

Este de așteptat acest lucru, însă nu de aprobat, pentru că suntem de fapt produsele societății în care trăim. O soluție de ieșire ar fi ruperea de societate, însă aceasta este astăzi mult mai complex de făcut decât ar părea la prima vedere. Vedeți că astăzi societatea nu numai că oferă niște sisteme de urmărire mult mai sofisticate comparativ cu trecutul și ne propune și niște oferte mult mai tentante ca să stăm dependenți de societate și aici mă refer că sunt țintiți și părinții și copiii.

Să nu uităm că cei mai în vârstă de multe ori dau vina pe copii, spunând că nu știu cine i-au învățat astfel, însă prin asta se autoincriminează, poate fără să-și dea seama, că nu s-au ocupat destul sau cum trebuie de creșterea copiilor. Desigur că astăzi este dificil pentru că sunt foarte mulți centri de atracție care îl scot pe copil de sub ascultarea părinților. Asta desigur că nu îi validează pe părinți pentru că ei înșiși sunt subjugați. Chiar din contră, părinții trebuie să sacrifice multe lucruri începând de la carieră și făcutul de bani până la distracții mai mult sau mai puțin nevinovate. De ce trebuie să le scarifice pe astea? Pentru a sta cu copiii. Trebuie să oferim timp copiilor, să-i susținem. Înțelegeți?

De fapt, principalul motiv pentru care sunt urmăriți cei mulți este tocmai maximizarea plăcerilor acestora pentru că conducerea și controlul prin plăcere este mult mai mare decât prin durere.

Spionajul social

Desigur că dacă sunt oameni care devin ținte atunci problema se pune altfel și intervine spionajul prin programe specializate injectate în telefoane și calculatoare – unul dintre cele mai cunoscute și folosite de către guverne este un spyware israelian numit Pegasus. Americanii au Equation Group care sunt și mai avansați decât evreii care au făcut Pegasus. Acum e o bătălie între națiuni care deja devine foarte tehnică pentru subiectul acestui cuvânt.

Instalarea unor astfel de programe, însă, nu se poate face în mod public și din cauza aceasta Uniunea Europeană a votat portofelul digital care, de fapt, este cu mult mai mult pentru că dincolo de declarații fiscale și conturi bancare, are și datele legate de identitate, de sănătate, de învățământ și de călătoriile posesorului. Pentru cine nu știe, portofelul digital va fi o aplicație instalată în telefon. Asta este foarte diferit de pașapoartele sau cardurile de identitate care sunt cu cipuri RFID – cipuri care sunt inerte, nu pot să facă nimic, nu au baterie și se activează doar în clipa în care sunt atinse de un cititor.

Prin portofelul digital, Uniunea Europeană are o viziune globală asupra cetățenilor, ne urmărește comportamentul și, dincolo de asta, are și o posibilitate de ripostă mult mai mare pentru că în acest fel închiderea unui cont din bancă sau interzicerea accesului la un anumit serviciu este mult mai simplă. Se poate face de la distanță, imediat și fără ca să fie evident acest lucru. Un mesaj de genul „Eroare de sistem” e destul de criptic pentru a ascunde o intenție malefică a autorului real a actului respectiv. Pe de altă parte, capacitatea de reacție a omului de rând este mult mai redusă – dacă nu inexistentă – pentru că omul nu are ce să facă decât să se uite la ecran. Desigur că uneori există posibilitatea după o procedură destul de complicată să contacteze pe cineva care de obicei nu are posibilitățile necesare să-i rezolve problema – cel mult să o escaladeze într-un sistem de solicitări care vor fi rezolvate de multe ori de „Sfântul Așteaptă”.

O să spuneți că și până acum ne dădeam datele aplicațiilor de gen TikTok sau altora cum sunt cele monitorizate de americani prin programul Prism. Dacă în cazul acestor aplicații eram urmăriți, acolo nu dădeam date directe legate de identitatea noastră, de conturile noastre bancare și de sănătatea noastră. Firmelor cărora le dădeam datele sau mai bine zis ne luau datele nu erau un imperiu politic cu putere juridică asupra țărilor membre care și-au predat parțial suveranitatea acestuia. Deci aceste firme de tipul Google Facebook Meta nu aveau o posibilitate de ripostă directă de asemenea anvergură asupra unor cetățeni pe care nu-i iubesc de fel. Acum cu acest portofel digital (EID – electronic ID) lucrurile se schimbă. Înțelegeți?

Lipsa înțelegerii fenomenului

Cu toate acestea, oamenii nu își dau seama de gravitatea situației și le acceptă fără să reacționeze. De ce? Sunt mai multe motive: cel mai simplu motiv este faptul că sunt benevole și oameni zic că oricum eu nu o să le accept. Desigur că așa trebuie, însă ce faci în clipa în care toți cei din jurul tău au acceptat și acesta este standardul? Atunci o să se impună. Tu o să renunți la serviciile de sănătate? O să renunți la locul de muncă, dacă acesta este într-o instituție publică? Nu știu dacă toată lumea poate să facă așa ceva.

În orice caz, indiferent de puterea fiecăruia, este foarte bine ca oamenii să aibă acces direct la resursele primare de trai: să aibă o grădină sau/și animale domestice – fiecare cum poate. Omul care are acest acces, este un om foarte puternic și din cauza asta pe baza narativei cu schimbarea climatică globală se încearcă impunerea unor soluții globale prin care oamenii să se despartă de resursele de trai – vă aduc aminte doar de scandalul vacilor care poluează atmosfera și aduc apocalipsa pe pământ, motiv pentru care toți fermierii trebuie deposedați de ele. Și sunt și altele și altele.

Schimbarea climatică

Apropos de schimbarea climaterică, eu am devenit foarte circumspect – ca să nu zic altfel – în clipa în care am descoperit că temperatura medie globală a crescut – în concordanță cu NASA – cu doar un grad din era preindustrială până acum. Creșterea temperaturii globale cu doar un singur grad e foarte grăitor pentru narativa cu schimbarea climaterică, cel puțin pentru mine. Adică slavă lui Dumnezeu că e așa, dar nu presezi omenii și nu înfrici oamenii pe tema asta pentru un grad! Și vorbim din era preindustrială – chiar NASA spune, înțelegeți? Adică nu zic de o sursă fără renume. Pe de altă parte, dacă ne uităm puțin în istoria recentă au existat tot felul de „profeții” pe tema asta.

De exemplu în 1970, 1972 și 1974 se vorbea de o nouă eră glaciară în secolul 21, după care s-au întors și au vorbit de încălzirea globală și efectul de seră spunând în 2008 că Arctica va fi fără pic de gheață în 2018, profeție repetată în 2013. Bineînțeles că în Arctica există gheață, slavă lui Dumnezeu! Desigur că au profețit și că diferite părți ale lumii – insulele Maldive, de exemplu – o să fie sub apă până în 2018.  Fraților, nu sunt.

Adevărul și societatea contemporană

După cum vedeți, se joacă cu adevărul și, de fapt, pentru că cei mari ai lumii nu Îl mai iau în seamă pe Hristos, pentru ei nu mai contează adevărul pentru că Hristos este adevărul, și pentru că ei nu se pregătesc să afle adevărul, ci se pregătesc să găsească argumente care să-și susțină poziția, din cauza asta adevărul dispare, Hristos dispare și dacă Hristos dispare, atunci totul este posibil. De fapt, aceasta este marea problemă cu societatea de astăzi lovită atât de mult de virtual: dispariția Adevărului absolut și auto-îndumnezeirea – adică fiecare are adevărul său. Fiecare crede că deține adevărul pe baza încrederii în sine, lucru care duce la distrugerea personalității și a societății. Nimeni nu se mai poate înțelege cu celălalt și chiar dacă va crede că se înțelege, nu este vorba de o deschidere iubitoare către celălalt care hrănește sufletul, ci de o pseudo-potrivire mai mult sau mai puțin conjuncturală de interese sau idei egoiste. 

Despre prietenie

Să nu uităm că prietenia nu poate exista decât între oamenii buni, pentru că oamenii răi au doar complici; oamenii interesați au asociați; oamenii politici au susținători; cei din lumea regală au curtenitori; doar oamenii buni, oamenii virtuoși au prieteni. Înțelegeți? Pentru că astăzi virtutea ca și formă de iubire jertfitoare a scăzut foarte mult, astăzi nu se mai vorbește de prietenie, ci doar de socializare sau dacă se vorbește despre prietenie se înțelege preponderent prietenia trupească și nu cea pură, adevărată, duhovnicească. Asta este foarte grav pentru că în clipa în care omul eșuează în trup, capacitatea sa de iubire adevărată scade foarte mult și dincolo de asta se distorsionează pentru că doar persoana este sursă de iubire. De fapt, mai exact, Dumnezeu cel tripersonal este singura sursă adevărată de iubire, iar persoanele care se curățesc pe sine-și cu ajutorul lui Dumnezeu de noroiul patimilor, devin și ele surse de iubire, primind și reflectând iubirea dumnezeiască prin diamantul inimii lor. 

Hrana sufletului: iubirea

Dacă iubim trupurile, animalele și lucrurile în loc de persoane, atunci puțina iubire pe care o mai avem, se duce în neant și începem să facem foamea pentru că sufletul uman se hrănește cu iubire, mai exact se hrănește cu energia necreată a lui Dumnezeu, cu harul lui Dumnezeu a cărui expresie principală în cotidian este iubirea. Așa cum trupul uman se hrănește cu mâncare și apă, în același fel sufletul uman se hrănește cu iubire și dacă acesta nu a avut-o și nu o are la timpul potrivit, apar traume, devine un suflet rahitic, hămesit care se comportă distorsionat, chinuit, rahitic și nu știe cum să-și găsească hrana, iubirea. Lucrurile sunt și mai grave datorită lumii virtuale pentru că în virtual nu există iubire și în virtual nu te aude nimeni dacă urli. În virtual credem că totul este posibil, când de fapt acolo este închisoarea noastră. Din cauza lipsei de iubire provenite din depărtarea de Dumnezeu și exacerbată de ecrane credem că orice este permis și fiecare poate să trăiască cum dorește. Toleranța o să ajungă la așa nivel încât cei inteligenți vor fi opriți să gândească pentru a nu ofensa pe cei care nu mai gândesc. Înțelegeți?

Pseudo-adevărul

Această lipsă totală a respectului pentru adevăr generează o mulțime de știri false, de fake news-uri, de manipulări. Asta însă duce la chircirea, distrugerea și stingerea persoanei, la pulverizarea societății și la lupta dintre oameni pentru impunerea adevărului personal a fiecăruia dintre noi. Eșuarea omului în trup duce la ură și la distorsiunile trupești, la distorsiunile sexuale pentru că omul fiind făcut după chipul lui Dumnezeu are tendința către infinit și dacă este distorsionat în trup atunci caută perfecțiunea iubirii în trup, caută infinitul în trup – lucru care n-o să-l găsească niciodată. Să nu uităm că aceasta a fost căderea lui Adam: căutarea perfecțiunii în pom – adică în materie, în trup.

Virtual vs real

Să nu credem că dacă totul este posibil în virtual, în imaginar, atunci este posibil și în real. Ei, nu este așa, fraților. Dacă o ideologie este prezentată în artă – mai ales în filme și muzică – ca fiind la modă sau fiind bună, nu înseamnă că este astfel, că este sănătoasă, vindecătoare de suflet. Din păcate, tehnologiile care sunt astăzi la dispoziția creatorilor de conținut sunt foarte capabile în a crea senzația de real și în a genera foarte multă plăcere. Legat de asta, există astăzi procedee foarte mature de a genera deepfake-uri, cu alte cuvinte copii exacte ale unor personaje reale și a le pune în situații și să facă acțiuni care nu sunt reale și astfel, oamenii nu mai știu ce este real sau nu. Desigur că există deepfake-uri și video și audio și dacă omul mai folosește și o cască VR (realitate virtuală/virtual relity) – atunci senzația imersivă este aproape completă și cantitatea de plăcere, cantitatea de drog pe care o simte omul datorită reacțiilor chimice care se întâmplă în sistemul nervos datorită acestor experiențe este foarte mare și generează foarte ușor un comportament adictiv.

Asta se întâmplă mai ales datorită faptului că acum există tehnologia ca să poți să ai pe oricine în fața ta în mediul virtual în reprezentare 3D ca un avatar de un realism foarte mare, inclusiv persoanele decedate care ți-au fost dragi și, deci, să trăiești o himeră care să te ducă până la obsesie.

Contextul succesului realității virtuale

Toată această mare excitare și pseudo-perfecțiune a lumii virtuale contrastează puternic cu liniștea și pseudo-lipsa de atracție a lumii reale – asta mai ales dacă cineva a suferit eșecuri, agresivități sau alte răni în viață sau i se pare că nu este înțeles. Nu de puține ori, toate acestea sunt potențate și de promisiunile neîmplinite de către cei în care am avut încredere, începând de la cei mai apropiați ai noștri și terminând cu clasa politică. Promisiuni neîmplinite…

În aceste cazuri, de multe ori virtualul este folosit ca narcotic, ajungându-se la o însingurare din ce în ce mai mare, însingurare care este, de fapt, pregustarea iadului. Omul devine foarte dur, antisocial și crede că adevărata lui viață este în virtual. Acolo, sub mantia anonimatului, își poate dezlănțui mânia și pofta fără niciun control al raționalității. Desigur că asta îi distruge sufletul și omul devine o brută însă, din păcate, îi este foarte plăcut și cantitatea de plăcere, de drog pe care o experiază astfel îi creează dependență și greu va reuși să iasă.

Moralitatea în virtual

Problema este că în virtual nu există dragoste, nu există tradiție și nu există adevăr absolut și deci copiii și tinerii nu mai au respect față de cei bătrâni pentru că avalanșa de informații cu care sunt bombardați îi face să creadă că le știu pe toate și că cei mai în vârstă sunt depășiți – asta chiar dacă în realitate tinerii sunt foarte, foarte confuzi, dezorientați, nu au poftă de viață și au un acut sentiment al lipsei de sens și al incapacității lor de a gestiona complexitatea vieții pe care o au în față. Este paradoxal faptul că omul ajunge să se creadă un mic dumnezeu în virtual pentru că face, de fapt, ce vrea, însă pe de altă parte, vede cât este de mic și neimportant este comparativ cu marii influenceri de acolo și astfel ajunge să cadă în depresie și să se simtă foarte singur și neiubit pentru că virtualul este o junglă și este făcut în mod deliberat să fie astfel.

Dumnezeu cel iubitor este real și Creația Sa este realitatea

Soluția este asumarea faptului că Dumnezeu cel iubitor este real și Creația Sa este realitatea. Realitatea virtuală creată de omul distorsionat este la rândul ei o distorsiune. Este necesar, fraților, să ne focusăm pe persoanele reale pentru că acestea sunt surse de iubire. În virtual ne gândim mai degrabă pe cine să-l învingem, să-l depășim sau, în jocuri, pe cine să-l omorâm ca să primim recompense, puncte pentru crima noastră virtuală. În viața de zi cu zi, trebuie să ne întrebăm cum o să reușim să-l iubim pe aproapele nostru, cum o să reușim să cooperăm cu cel de lângă noi.

Biserica este esențială astăzi pentru asigurarea stabilității mentale a omului pentru că vedeți că lumea virtuală a accelerat procesul de dispariție a sistemului corect de valori și a stabilității. Procesul acesta început odată cu apariția ereziilor și mai ales a ateismului, dar astăzi a crescut exponențial din cauza virtualului. Reduta de bază în Biserică pentru păstrarea sănătății sufletului este familia care trebuie să fie principala instituție de învățământ care să ne învețe să iubim și să ne asigure stabilitatea emoțională și mentală necesară pentru a putea să înaintăm către perfecțiunea iubitoare a lui Dumnezeu în veșnicie.

Să nu uităm că experiența adevărată vine din relația interpersonală. În familia ortodoxă și în comunitatea restrânsă a Bisericii avem o relație de întrajutorare iubitoare între persoanele care se cunosc între ele mai mult sau mai puțin în timp ce pe internet avem o competiție acerbă între necunoscuți. Nu există cunoaștere între persoane. În virtual, în special în jocuri, însă și în mass-media și pe rețelele sociale, suntem învățați prin abundența exacerbată a știrilor negative că trăim într-o lume de răufăcători și că toți ne vor răul. Asta ne generează un comportament distorsionat, bănuitor, relativ la cei din jurul nostru, comportament care în loc să consolideze relațiile de dragoste, le distruge.

Cum să ne purtăm în viață

Să învățăm să facem lucruri simple în viața reală, adică lucruri de dragoste, de noblețe, de virtute – să comunicăm cu ceilalți cu dragoste și smerenie și să avem încredere în Dumnezeu – să începem cu ceva simplu care ne aduce imediat dimineață o reușită. Să ne facem patul, să spunem bună ziua și să ne rugăm. Să vedem că am realizat ceva astăzi, să avem credință și nădejde în Dumnezeu. Înțelegeți? Pentru a realiza ceva în viață avem nevoie de nădejde în Dumnezeu că acesta ne ajută. Dincolo de asta, avem nevoie de iubirea celorlalți și pentru asta trebuie să ne alocăm timp să-i iubim noi mai întâi. Să avem eroismul să-i iubim noi mai întâi pe ceilalți chiar dacă ni se pare că ei nu ne iubesc. Nu așa zice Domnul, cel care a biruit moartea? Să ne iubim vrăjmașii prin blândețe și smerenie în inimă și așa vom avea odihnă sufletelor noastre. Fraților, ceilalți nu sunt vrăjmași, chiar dacă noi îi vedem așa. Săracii, sunt și ei bolnavi, încearcă și ei să facă, fiecare cu traumele lui. Trebuie să fim înțelegători. Așa vom avea pacea și liniștea necesară ca să vedem încotro să ne îndreptăm în viață și nu în moarte. 

Cine suntem noi de fapt

Să ne îndreptăm către viață prin moarte și nu către moarte prin viață. Veșnicia noastră să fie plină de viață și nu de moarte. Fraților, să nu fim niște cadavre ambulante, ci niște flăcări vii. Noi nu suntem gândurile noastre, nu suntem sentimentele noastre, nu suntem păcatele noastre. În străfundul nostru noi suntem sfinții pe care Dumnezeu i-a creat ca să devenim. Țin minte că la un moment dat, un frate s-a împărtășit de trupul și sângele Domnului cel înviat și când s-a întors să plece din biserică toți credincioșii din fața lui erau ca niște flăcări mari pline de iubire, foarte luminoase de un azuriu cristalin împotriva cărora era imposibil ca cineva să aibă gânduri rele, împotriva unor astfel de frumuseți. Înțelegeți?

Unitatea

Este evident că noi trebuie să facem tot posibilul cu ajutorul lui Dumnezeu să creștem frumusețea în noi și în tot universul. Să nu ne concentrăm pe rău pentru că atunci răul crește, ci să ne concentrăm pe bine și atunci binele va crește și acesta. Să oferim soluții și să încercăm să îmbunătățim situația și nu atât să găsim vinovați pentru că vânătoarea de vinovați este o formă de război, un focar de conflict, de disensiuni în timp ce concentrarea pe găsirea unei soluții este o abordare constructivă, unificatoare care crește iubirea în univers.

Trebuie să fim uniți – noi cu ei împotriva problemei și nu uniți cu problemele noastre împotriva celorlalți. Problema este problema și nu ceilalți.

Omul este o ființă eminamente comunitară și din cauza asta este esențial să ne alocăm timp să fim cu alte persoane – întâi de toate cu Dumnezeu, cu Sfânta Treime care este comuniunea interpersonală desăvârșită și după aceea și cu ceilalți, cu prietenii – să lucrăm, să vorbim ceva folositor de suflet și nu în deșert și chiar să ne bucurăm împreună – în cazul copiilor și nu numai, sunt foarte indicate acțiunile în aer liber împreună, plimbările, drumețiile cu caracter duhovnicesc și sportul în echipă, cu o mențiune specială pentru șah care este un sport care dezvoltă gândirea. Șah și Go.

Pentru asta însă trebuie să fim atenți la noi înșine, să fim focusați. E nevoie să minimizăm dezordinea și zgomotul din jurul nostru și mai ales din interiorul nostru. Asta se face cel mai bine prin post, fraților – dacă se poate negru, total – de ecrane, de social-media, pentru că acestea generează un mod de gândire foarte rapid, haotic, dezordonat, scurt și superficial. Cititul cărților îl face pe om mult mai înțelept.

Desigur că în anumite cazuri nu se poate realiza asta în cazul tinerilor pentru că apar ostracizări și presiuni de grup la școală, însă este absolut necesar ca până la o anumită vârstă să fie feriți de ecrane și după aceea să aibă un program limitat dimpreună cu o aplicație de parenting pe dispozitiv. Desigur că această relație dintre părinte și copii relativ la ecrane nu trebuie să fie tiranică, ci cooperativă mai atunci când tânărul crește. Desigur că acest control se va estompa în timp când tânărul ajunge la o anumită vârstă. 

Dragostea

Trebuie să existe multă dragoste și mult discernământ în fermitatea noastră atunci când gestionăm relațiile cu cei care sunt foarte expuși la mediul virtual și la mass-media pentru că acolo sunt învățați că oamenii sunt de regulă rău-voitori și deci au o imagine distorsionată relativ la ceilalți, o bănuială rea – asta dincolo de faptul că devin și ei agresivi pentru că astea sunt exemplele acolo. bineînțeles. Noi trebuie să fim exemple bune în familie.

Să nu le contorizăm aceste derapaje, ci să le stingem în oceanul iubirii noastre, chiar dacă trebuie să-i facem atenți pe ceilalți că se află pe polei. Pentru că lumea virtuală este creată de oamenii căzuți, această lume este o lume lipsită aproape total de dragoste, o lume competitivă și, deci, pentru a ieși în evidență, mai ales la nivel mare, la nivel mondial, de obicei soluția este extremismul. În familie și între prietenii de încredere, în real, toți acești ghimpi ai existenței noastre sunt inutili și dispar încet-încet și inima se înmoaie. Este însă nevoie de rugăciune, răbdare și simplitatea nădejdii. Să nu avem ținerea de minte a răului care ne otrăvește sufletul., fraților.

Dumnezeu nu are deloc ținerea de minte a răului chiar dacă Dumnezeu nu uită nimic. Să vă dau un caz.

Un exemplu – despre iubirea lui Dumnezeu

La un moment dat moare un om foarte păcătos care nu credea de fapt în Dumnezeu. După ce a murit, s-a trezit înconjurat de o iubire imensă care era pretutindeni, însă o iubire personală care știa de el, îl aștepta pe el personal și îl chema la Sine cu toată puterea, însă el cu toate că era atras de delicatețea și frumusețea inefabilă a iubirii aceleia, nu se putea apropia de ea pentru că însăși hidoșenia sa îl oprea de la acest lucru.

Spunea că era o experiență cu totul neașteptată că Iubirea nu-l oprea să se apropie ci – din contră – îl chema, însă el nu putea să comunice cu ea din cauza faptului că se vedea și se simțea îngrozit total distorsionat la lumina acelei iubiri. Avea o dorință imensă să se schimbe, nu putea și atunci Iubirea aceea l-a întors în trup și omul respectiv a început o viață de pocăință, rămânând impresionat toată viața de faptul că Dumnezeu nu a fost agresiv cu el pentru că era un păcătos. Fraților, dragostea lui Dumnezeu nu ține seamă de nimic; distorsiunea urii și a păcatului din noi este ceea ce ne chinuie. Înțelegeți? De fapt, acesta este chinul iadului: biciul iubirii fără compromisuri al lui Dumnezeu peste sufletele care nu mai pot să răspundă acestei iubiri. Înțelegeți?

La fel și noi trebuie să-i iubim pe ceilalți însă să le arătăm cu noblețe când greșesc atunci când pot să ridice corecția. Dacă nu a venit momentul să suporte cuvântul, mai bine să nu-l spunem pentru că mai rău facem. Scopul nostru este îmbunătățirea situației și nu satisfacerea presiunii noastre interne. E nevoie de răbdare, rugăciune și nădejde, cum spuneam.

Să nu uităm că cei care sunt dependenți de virtual de obicei sunt traumatizați de lumea de acolo, sunt mai fragili emoțional și se frustrează mai ușor și de cele mai multe ori sunt neadaptați pentru lumea frumoasă a lui Dumnezeu. Să nu-i judecăm, ci să-i ajutăm ca pe niște frați de-ai noștri mai buni pentru că toți avem nevoie de ajutor. Trebuie să îl vedem pe celălalt mai bun decât noi, fraților. Dacă judecăm pe oameni, harul imediat se retrage, pentru că este o formă de ură. 

Un caz despre judecată și har

Să vă dau un caz. Era un părinte care avea, cu darul lui Dumnezeu, rugăciunea neîncetată. La un moment dat a fost pus într-o situație că a fost nevoit să asculte pe un ecran muzică populară românească de calitate. Desigur că noi, monahii, nu avem legătură cu muzica populară însă spunem că muzica aceasta de calitate, care are expresia artistică a unui neam ortodox este mai curată și transmite mai multă iubire adevărată decât alte genuri de muzică. După care, pentru că așa era situația, a ascultat și mai multe piese din alte genuri de metal, power metal și altele de genul.

La un moment dat, rugăciunea s-a oprit și părintele respectiv a simțit gheața caracteristică plecării harului. „Aha – a zis părintele – e energia demonică din această muzică!” însă atunci gheața și împietrirea inimii a crescut și mai mult. Atunci părintele s-a rugat cu durere la Dumnezeu să-i descopere cu ce a greșit și i-a spus conștiința că harul a plecat pentru că a judecat și i-a desconsiderat pe membrii formațiilor respective. Înțelegeți?

După ce s-a pocăit, harul și rugăciunea a revenit. Desigur că faptele și expresiile artistice se judecă pentru a ști ce să alegem și de ce să ne ferim, însă pe oameni niciodată. Totdeauna trebuie să-i îndreptățim pe oameni că au vrut să facă bine, însă atâta știm, atâta putem sau că toți greșim, că nu ne-a ieșit așa cum trebuie, că a vrut să facă altceva.. Doar pe noi să nu ne îndreptățim pentru că atunci ne îndurizăm și ne pierdem iubirea.

Îndemnuri

Trebuie să avem îngăduință și dispoziție de ascultare între noi ca factor principal de unitate, asta desigur fără ca să ne încărcăm cu păcat. Pentru cei dependenți de virtual este mai greu să-și taie voia pentru că acolo s-au învățat să și-o facă. Fără tăierea voii și răbdare, însă, nu vom fi bucuroși cu adevărat pentru că nu vom iubi cu adevărat. Dragostea, bucuria, pacea, îndelungă răbdarea vin de la Dumnezeu și nu din noi. Vedem pe toți cei care își fac voia și sunt mofturoși că sunt cei mai nefericiți, cei mai triști pe când cei care se jertfesc în ascultare adevărată de Dumnezeu parcă zboară către Tatăl ceresc. 

Acesta este zborul cel adevărat către viața veșnică, către depășirea morții. Zborul virtual este o himeră.

Să ne ajute bunul Dumnezeu să fim reali!

Vă mulțumesc că ați avut răbdarea și realitatea să rămâneți cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin 

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!