Ce ar trebui să știe Protestanții și Catolicii despre Ortodoxie – p. Andrew Cuneo

Urmăriți un material foarte bun al părintelui Andrew Cuneo care ne spune ce ar trebui să știe Protestanții și Catolicii despre Ortodoxie …însă nu numai ei ci și cei dintre noi care suntem mai departe de trăirea ortodoxă.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Ce ar trebui să știe Protestanții și Catolicii despre Ortodoxie – p. Andrew Cuneo

Numele meu e Părintele Andrew Cuneo și suntem în Carlsbad, California, în biserica noastră, Biserica Sf. Ecaterina, o biserică ortodoxă pe care am început-o aici în 2011 și care crește. Dacă vii dintr-un mediu Protestant și nu ai avut niciodată o curiozitate către Biserica Ortodoxă sau Biserica Catolică, este un lucru uimitor să dai la o parte cortina înainte de anii 1500 și să realizezi că s-au întâmplat atât de multe în toate aceste secole și să realizezi că nu poți să încadrezi asta intr-o ceașcă de ceai, nu intră într-o serie foarte simplă de biți de sunet, e nevoie de timp, e bine să ai răbdare și să cunoști oameni din tradițiile respective care sunt atenți cu tine și vor să te ajute și nu doar să te convingă din ego-ul lor. Ș

i asta necesită timp, este ușor să fii influențat de cel mai recent podcast sau de cea mai recentă carte, dar orice convertire reală, orice angajament real trebuie să fie o chestiune de dragoste, care se bazează pe cunoaștere și asta necesită timp, ca orice formă de iubire. Așa că există multe lucruri frumoase. Uneori este greu pentru noi, ca și creștini occidentali educați, să ieșim din rațiunea noastră și să nu privim pur și simplu lucrurile din punct de vedere apologetic, ci să realizăm că există modalități prin care întâlnim Adevărul care nu se bazează doar pe cine are cele mai bune argumente, și asta poate fi greu pentru noi.

O mare parte din Biserica Creștină întâlnește sfințenia și întâlnim acele forme de sfințenie, nu doar în cei care au cele mai bune argumente sau care sunt cei mai educați, ci în cei care sunt cei mai puri. Și unul din lucrurile frumoase în legătură cu Biserica Ortodoxă este că avem atâtea cazuri de sfinți care nu au fost educați și poate că nu au fost mari apologeți pe YouTube, dar Dumnezeu Și-a arătat lumina prin ei și a lucrat prin ei. Iar a începe să simți acea aromă a sfințeniei e un lucru dificil, nu este doar o problema de rațiune. Astfel, putem discuta probleme de apologetică și doctrină și dogmă este grozav, o facem cât de bine putem, în funcție de abilitățile și resursele noastre, dar, pe de altă parte, Dumnezeu ne vorbește în multe moduri diferite și nu toate acelea sunt cerebrale.

Am fost uimit, ca student universitar, care mi-am petrecut toată viață încercând să lucrez la lucruri raționale și la lucruri intelectuale, dar am fost cu adevărat uimit să găsesc în tradiția ortodoxă acea înțelegere despre persoana umană, care recunoaște că avem sentimentele noastre și dorințele noastre și poftele noastre, avem facultățile noastre de gândire, facultățile noastre logice și discursive, dar să realizez că în Biserica Ortodoxă înțelegem și susținem că partea cea mai înaltă a sufletului este o facultate noetică și că nous-ul sau intellectus în latină, spre deosebire de ratio, este o cale pe care Dumnezeu ne-o oferă ca ființe umane de a întâlni și experimenta Adevărul în mod direct și nemediat, și vedem asta la sfinți atât de des, și că întâlnirea noastră principală cu Dumnezeu nu e neapărat nici rațională și nici măcar emoțională, și atât de des în Creștinismul Occidental găsim acele polarități, un fel de dialectică între versiuni ale Creștinismului care sunt foarte sentimentale, ca un fel de carusel emoțional, fie ca forme de închinare fie ca “relație cu Dumnezeu”, sau versiuni extrem de intelectualizate ale Creștinismului, care sunt foarte seci, foarte logice și chiar etanșe, într-un fel, logic vorbind, dar cărora le lipsește ceva referitor la persoana umană și am fost uimit, ca academic, să-mi dau seama că poate “am lătrat la copacul greșit” mult timp și că nu e o chestiune de diplome și de seminarii, nu e o chestiune de studii biblice mai bune, ci de sfințenie și iubire și despre faptul că Dumnezeu ne poate întâlni în moduri care depășesc nivelul strict logic și strict emoțional.

– Ce ați recomanda cuiva care provine dintr-un mediu occidental și are acea programare insuflată în ei de a privi totul dintr-o perspectivă a cunoașterii raționale și a dobândirii de informații? Care sunt lucrurile pe care le pot face pentru a sparge acest tip de abordare?

– Da, cred că, pentru noi, sfinții sunt întotdeauna calea cea mai folositoare. Să citească despre viața și experiențele Sf. Paisie, Sf. Porfirie sau ale Sf. Iacob și să realizeze că Evanghelia se repetă la acești sfinți în fiecare secol și continuă să se repete în istoria Bisericii. Acesta este cel mai minunat mod de a întâlni asta. Există atât de multe povești și una dintre acele realități grozave ale Creștinismului este că este viu, este viu. Și când întâlnești oameni care trăiesc cu acea experiență a credinței îți dă acea încurajare când realizezi: Uau, Evanghelia este o expresie organică vie în Biserică, nu este doar o listă de reguli, nu doar o listă de dogme. Așa că a citi biografia Sf. Paisie sau a citi viața și învățăturile Sf. Porfirie e o modalitate atât de minunată de a ieși din argumentele teologice pugilistice care pot predomina uneori.

– Ce ați spune, din moment ce am acoperit puțin despre mediul Protestant, ce ați spune cuiva care este în mediul Catolic și explorează Ortodoxia, dar care se uită la drepturile răsăritene ale Bisericii Catolice și spune: multe dintre lucrurile care sunt atractive pentru mine la Ortodoxie există de fapt în sfera Catolică, aș putea deveni pur și simplu un catolic bizantin, un greco-catolic, sau așa ceva? Poate ne vorbiți puțin despre de ce este important…, că există o distincție între a fi ortodox și a fi, să spunem, un catolic răsăritean?

– Da. Ei obișnuiau să spună despre Biserica Anglicană că este o biserică-punte, de legătură, între anumite Biserici Protestante și Biserica Catolică în unele moduri, și bisericile din est pot fi văzute astfel, ca biserici-punte între Biserica Romano-Catolică și Bisericile Ortodoxe răsăritene, dar așa cum oamenii spun adesea, podurile nu sunt locuri bune pentru a trăi, nu vrei să trăiești pe un pod. Chiar îmi pare rău pentru oamenii care sunt tradițional protestanți sau tradițional catolici, care chiar cred cu adevărat că Iisus Hristos e Dumnezeu, care cred cu adevărat în Sfânta Treime, care cred cu adevărat în miracole, care cred cu adevărat în morala creștină tradițională, care caută experiența lui Dumnezeu în tradițiile lor respective, pentru că asistăm la o cantitate aproape fără precedent de schimbări în expresiile protestante și vedem chiar și acum când facem acest interviu, vedem o cantitate fără precedent de schimbare în lumea catolică și deci îmi pare rău pentru frații mei catolici tradiționali pentru că văd ceva care se petrece în propriile lor comunități, care trebuie să fie foarte, foarte dificil și nu vine doar de jos, asta vine din partea de sus în jos și asta ridică niște provocări serioase pentru înțelegerea magisteriumului (autorității învățăturii catolice) și a infailibilității oamenilor când avem anumite proclamații care au apărut și care sunt străine de experiența creștinismului.

Unul dintre punctele forte și unul dintre punctele slabe ale Catolicismului sunt că are puțin din toate și deci poți găsi buzunare în cadrul Bisericii Catolice care ar putea avea o expresie mai Ortodoxă, fie că este în iconografie sau în liturghie, sau în spiritualitate, și vei găsi multe buzunarele care nu au, dar ceea ce mi-a plăcut la Biserica Ortodoxă a fost că ceea ce era normativ era central: iconografia nu era doar o opțiune, era într-un fel de modul central al artei și cântarea nu era doar o opțiune, ca o parohie cu cântare gregoriană, de exemplu, ci că muzica tradițională (psaltică) era norma pentru Biserică, faptul că un model ortodox de spiritualitate nu era doar una dintre multele harisme diferite din cadrul Bisericii Catolice, ci că spiritualitatea Ortodoxă spune: asta e spiritualitatea noastră patristică, asta e ceea ce facem, e purificare, e iluminare, este îndumnezeire, și acesta e programul nostru ascetic despre cum să lucrăm asta într-un context parohial sau mănăstiresc. Asta e cu adevărat important. Nu poți schimba Liturghia fără a schimba Teologia și nu poți schimba ascetismul fără a pune mult în pericol experiența creștinismului care ne este oferită prin aceste practici ascetice.

Așa că multe dintre lucrurile care erau obișnuite în lumea catolică nu mai sunt obișnuite. Tatăl meu a crescut în anii 1950 ca un catolic din New York și atunci era un păcat de moarte să mănânci vinerea orice, în afară de pește. De atunci s-au schimbat multe, fie că gândești liturgic, fie că gândești muzical sau în ceea ce privește expresia artistică sau în ceea ce privește practica sacramentală, lucrurile care s-au făcut întotdeauna în Biserica Ortodoxă încă se fac. Am avut dintotdeauna preoți căsătoriți, încă avem! Slujim întotdeauna sfintele daruri cu pâine și cu vin, încă facem asta! Întotdeauna ne-am îndreptat către Est când ne rugăm. Așa mâncăm, așa ne rugăm! Lucrurile pe care le găsești sunt încă un fel de normă și nu trebuie să le schimbi sau să le recuperezi sau să speri că se vor întoarce cu un Papă mai bun.

– Ați atins puțin despre cum s-au schimbat multe în Biserica Catolică, istoric vorbind, cum vedeau ortodocșii modul în care funcționa Biserica? Era Papa în fruntea acelei structuri, sau, din punct de vedere istoric, care era consensul bisericii la acea vreme?

– Da. Eu, cu siguranță, nu sunt un expert în ecleziologie istorică, dar cred că a existat întotdeauna o înțelegere în scrierile primilor părinți, de la Sfântul Ignatie încoace că există o ierarhie, avem episcopi, avem preoți, avem diaconi și, așa cum scrie Sfântul Ignatie în epistolele sale, trebuie să-i onorăm, să-i ascultăm, scopul lor e să fie oameni care lucrează la mântuirea întregii Biserici. Există ordine, există ranguri, istoric vorbind, în marile mări ale Bisericii Primare. Tind să mă gândesc mai degrabă la asta ca la o familie, decât ca la o instituție și mă gândesc mai mult ca la frați decât ca la o corporație și privesc la episcopi…

Da, ai episcopi în vârstă și ai frați în vârstă ca și dacă ai o familie de frați, ai frați care sunt mai în vârstă și mai experimentați și au multe de spus în familie și s-ar putea să ai un frate mai mare, cum ar fi cel mai în vârstă din familie, un fel de lider în acest fel și, în multe privințe, patriarhiile senioare, inclusiv patriarhia romană, ar fi fost privite ca acei frați mai mari, dar pentru a avea un fel de jurisdicție universală asupra fiecărui frate din familie, unde fiecare frate trebuie să facă ceea ce spune fratele cel mai mare, pur și simplu asta nu este familie și există unele probleme cu asta, cu siguranță, din punct de vedere teologic.

Eram cu adevărat interesat în…, a existat un document fascinant în 2016, documentul Chianti, unde, după ani și ani de discuții teologice nesfârșite și examinări istorice, interlocutorii catolici și ortodocși au spus practic că Estul nu a înțeles niciodată primatul Romei în felul în care Vestul a făcut-o și că orice formă de reuniune ar trebui să țină cont de asta. O reuniune nu înseamnă să ne întoarcem la modul în care Biserica din Vest a evoluat, cu o expresie a unei papalități monarhice medievale, cu jurisdicție universală și asta nu a fost niciodată experiența Estului, și așadar acest lucru a fost convenit de teologii catolici, ceea ce este destul de uimitor.

Dacă Biserica Romei ar îmbrățișa acest document astăzi? Nu știu. Dar vedem că există niște dificultăți reale față de abordarea, față de tipul de poziții sociale pe care Biserica Catolică le-a luat public, pe care ortodocșii ar găsi foarte greu să le îmbrățișeze.

– Aș vrea să abordăm puțin, pentru oamenii care intră în Biserica Ortodoxă, există o mulțime de oameni care vizionează acest clip, care acum doresc să devină catehumeni. Cum arată acest proces pentru oamenii care au luat decizia și spun: vreau să devin ortodox și vin din mediul X,Y,Z. Cum arată acel proces? O întrebare mare este: trebuie să mă botez din nou? Sau ce se întâmplă acolo?

– A deveni catehumen este un pas mare, un pas foarte mare și, așa cum vorbeam înainte de a porni camerele, este ca și cum te-ai logodi, poți să vizitezi o biserică, o poți vizita de câteva ori, ca și cum te-ai întâlni cu cineva, o cunoști, apoi treci la subiect: ok, nu mă văd în nicio altă versiune a creștinismului, sunt gata să-mi dau toată viața și toată ființa acestei Biserici. Atunci ești gata să devii un catehumen și acesta e un pas mare și, odată ce te logodești, închizi alte relații și dai totul pentru a stabili și a te pregăti pentru pasul sfântului botez. E un lucru minunat!

Atât de des, în experiența mea de preot, ceea ce vrei să faci este ca persoana care devine un catehumen (pregătit de botez) să ajungă într-un punct în care să poată spune: culeg fructele din acest copac și se desprind fără efort, singurele fructe bune care se desprind din copac sunt cele care sunt coapte și, uneori, un catehumen sau o persoană vrea să devină ortodox forțează: sunt gata să devin catehumen, vreau să devin ortodox, dar nu îmi cade în palmă și ar trebui. Atunci când decizia este corectă, va avea sens, va fi, de asemenea, ceva care va oferi ușurință și pace inimii, va curge. Și acelea sunt momente când zici: acum e sezonul potrivit. Fructele pot deveni și prea coapte și puteți fi catehumen timp de 10 ani și poate că nici asta nu e cea mai bună idee, dar există un mod în care decizia nu ar trebui să fie una de tensiune, nu ar trebui să fie una care provoacă multă tensiune, fie în propria familie, fie în propria căsătorie, acele lucruri trebuie rezolvate astfel încât să existe, cel puțin, o bună înțelegere despre unde merg lucrurile, spre deosebire de o bilă de demolare a familiei, a căsătoriei, a relațiilor cuiva, ci să încerci să fii în pace, să fie un pas firesc pentru acea persoană.

Sfântul botez este un dar grozav și episcopii noștri sunt cu adevărat cei care ne ajută să discernem când e nevoie de botez când este nevoie de mirungere. Astăzi constatăm că este din ce în ce mai greu să știm ce fel de botez a avut cineva, fie că e catolic, luteran sau neconfesional și să spunem de pe lateral: fă botezul pentru că nu suntem siguri ce se întâmplă în biserici și, uneori, când familia este separată sau părinții nu își mai amintesc ce s-a întâmplat sau nu există documente și așa mai departe, chiar e bine să acoperi toate bazele cât de bine poți.

Îmi amintesc, și nu este doar o problemă formală, cum ar fi: “OK, l-au făcut în numele Sfintei Treimi, deci contează”. Acesta e un mod ciudat de a gândi, este un fel de fel de gândire magică, dar este o chestiune de har și vrem harul botezului, vrem harul mirungerii, așa că aceste lucruri trebuie să fie dorite cu seriozitate.

Îmi amintesc o poveste despre un bătrân sfânt din Muntele Athos, a dat peste o familie de pelerini în Athos, și era tatăl și fiul și alți pelerini și sfântul bătrân a spus: trebuie să te botezi, către fiu. Și tatăl zice: despre ce vorbești? L-am botezat! Și bătrânul a spus: Nu, trebuie să te botezi! Și din nou a fost un fel de replică: Nu, noi ne-am botezat toți copiii. Ei bine, când s-au întors acasă și s-au uitat în arhivele de familie și au întrebat rudele, s-a dovedit că nu făcuseră ceremonia botezului acelui copil, nu avusese loc, și asta a fost într-un context ortodox.

Cu alte cuvinte, este o chestiune de suflet, este vorba de Harul care se dă în sfântul botez, care este evident pentru ochii care au acea capacitate specială de a vedea asta. Și deci vrem plinătatea, vrem acel dar al sfântului botez, acel dar al Duhului Sfânt și, dacă este posibil, și dacă este binecuvântat de episcop, da, chiar să faci tot ce poți să fi botezat!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!