Viața după viață (ultima parte) – p. Nikon Aghioritul

Urmăriți ultima parte din omilia părintelui Nikon Aghioritul în care acesta ne vorbește despre ce se întâmplă după moarte. Un cuvânt folositor pentru noi toți pentru că toți ne îndreptăm către veșnicie.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Și putem să îi ajutăm pe cei care nu știm unde sunt. Cum putem să-i ajutăm? O să vă spun câteva modalități. Mai întâi, 40 de Sfinte Liturghii. Pomenirea la Sfânta Liturghie. De aceea Hristos și-a dat Sângele: “Ca viaţă să aibă şi din belşug să aibă” (Ioan 10 : 10). Care este surplusul – mai multă viață și mai abundentă viață? Viața în Hristos.

Am fost uimit de cât de frumoasă e rugăciunea pe care o citește preotul când scoate părticelele din prescură, care vor deveni Trupul lui Hristos, și le așează împreună cu toate celelalte. Rugăciunea spune: „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, vii sau adormiți, cu cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor sfinților Tăi“.

Așadar, mai întâi, 40 de liturghii. Apoi, rugăciunea pe metanier. Tatăl unei maici dintr-o mănăstire în Volos a adormit întru Domnul. 40 de zile a început să se roage cu metanierul. Apoi diavolul îi aduce în minte o frază din Sfânta Scriptură. Fiți atenți la aceasta. Să nu credeți că veți fi mântuiți dacă nu veți citi Sfânta Scriptură. Și să nu credeți că vă mântuiți dacă explicați Sfânta Scriptură precum doriți. Sfânta Scriptură este corect interpretată de cei care au aceeași minte, același duh și aceeași viață cu cei care au scris Sfânta Scriptură. Acești oameni interpretează Sfânta Scriptură corect, Sfinții. Altfel, o interpretăm după mintea pe care o avem.

Așadar diavolul îi pune un pasaj din Sfânta Scriptură în minte. Sfânta Scriptură este cartea iubită a diavolului. Este de ajuns să o interpretăm greșit, și te duci cu tot cu Sfânta Scriptură la diavol. Iar diavolul aduce în mintea măicuței: “Nu spune Cuvântul lui Dumnezeu că în iad nu este pocăință?” Iar măicuța a spus: „Așa este! Oriunde a fost menit să meargă tatăl meu, acolo s-a dus. A fost menit să meargă în rai, s-a dus în rai. A fost menit să meargă în iad, s-a dus în iad. Ce fac eu acum spunând Doamne Iisuse pe metanier? Și pomenește, și pomenește… pomenește… Nu are rost! Unde a fost rânduit să meargă, acolo s-a dus.”

Chilia ei este în partea din exterior a mănăstirii. Într-o noapte se întunecase și vede pe cineva venind cu o lanternă. Și-a dat seama că era cineva care întârziase. A văzut lumina la fereastra ei și s-a îndreptat spre fereastră. Maica a înțeles că vroia să întrebe pe unde putea să intre în mănăstire. Omul a ajuns sub fereastră și ea a văzut că lumina se mișca, nu era o lanternă. Era doar un felinar. L-a ridicat, și pe când făcea aceasta, lumina felinarului a luminat fața tatălui ei trecut la Domnul. Și el i-a spus: „Doar lumina asta am avut și tu mi-ai stins-o!” Și lumina felinarului s-a stins. Maicile mi-au spus că ea a sculat mănăstirea din pricina vocilor și strigătelor. Nu au putut să o liniștească timp de o săptămână. „Doar lumina asta am avut și tu mi-ai stins-o!”

În fiecare noapte vei avea două pomelnice: unul – pentru sănătate și mântuire, și altul – pentru cei adormiți. Pentru sănătate, îi vei scrie pe toți cei vii, Iar pentru odihnă îi vei avea pe toți cei adormiți. Pentru cei vii: “Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește pe robii tăi.” Citești numele. Si apoi: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-i; Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-i…”. Un metanier de 33 de boabe. Nu vei spune toate numele la fiecare nod. Le vei citi o singură dată. Cât timp îți va lua? Un minut? Iar apoi hârtia cu cei adormiți: “Doamne, Iisuse Hristoase, pomenește sufletele robilor tăi.” Citești numele: bunici, bunicuțe, unii ce au fost murit din cauza bolilor… Și după ce vei citi numele o dată, spui: „Pomenește-i, pomenește-i, pomenește-i, pomenește-i.” Nu îți va lua nici un minut. Faceți acest lucru!

Dacă nu vei trăi aceasta, nu vei ajunge să o cunoști. Credința noastră nu este logică. Este mai presus de orice logică. Acceptăm adevărurile credinței noastre pentru că le trăim. Așadar, am spus: 40 de liturghii, rugăciunea pe metanier… Parastasele. De ce trebuie să facem parastase? Există vreo logică? O faci la trei zile, la nouă, la patruzeci, la un an. De ce? Ca să pună preotul bani în buzunar? De ce? Fierbi grâul. De ce trebuie să fierb grâu? Dacă fierb linte, ce îi va fi mortului? Doar nu tot eu le mănânc?

Fiți atenți. Dacă nu veți pune în practică aceste adevăruri în viața voastră, nu veți ajunge să le cunoașteți. Credința noastră este viață. O vei trăi ca să o poți cunoaște, Logica o refuză. Trăim adevărurile de credință și știm că sunt realitate.

Un preot a murit in Serres. Poate nu ar fi trebuit să spun numele orașului.. Au mers, l-au îngropat. După trei zile s-au dus la mormânt, la cimitir, să îi facă slujba de pomenire. Câteva mătuși și cel mic au rămas acasă așteptând să se întoarcă oamenii de la cimitir, ca să servească cafea și prăjituri. La un moment dat, ușa se deschide și se închide. Cineva îi zise micuțului: “Du-te, băiatul meu până jos, vezi cine a venit.” Cel mic aleargă și vede în cameră preotul mort.” Era ud. Podeaua era lac de apă sub el. Iar cel mic spune: „Bunicule, nu ai murit?” „Bunicule, ce e asta? Ce apărie e asta?” Iar preotul mort îi răspunde: „Spune-le că le mulțumesc foarte mult pentru parastasul pe care-l fac acum pentru mine la mormântul meu. Iar ce este aici jos nu este apă. Este sudoarea de agonie de la câte am trăit aceste trei zile. Spune-le că le mulțumesc foarte mult.” Deschide ușa, iese și dispare. “Când au venit din cimitir – spune cel mic, care acum este bărbat în toată firea -, nu a rămas nimeni care să nu fi pus degetul în apă și să îl încerce apoi în gură. Așa era de ud! Și era sărat, era sudoare!”

Într-un oraș mare din apropiere era o femeie măritată, educată, cu studii universitare înalte – atât ea cât și soțul ei -, [și] mama ei a murit. Au făcut slujba de pomenire de trei zile, de nouă zile. Fata nu avea nicio legătură cu biserica, de dragul tradiției a făcut coliva. “Într-o seară – îmi povestește ea – eram întinsă în pat cu soțul. Acesta citea ceva. Eu m-am acoperit bine cu cearșaful și pătura, ca să adorm, și aud vocea mamei mele, care fusese îngropată cu 40 de zile înainte: „Anastasia, m-ai uitat?” A doua zi se împlineau 40 de zile. “Da, zise ea, uitasem. Nu mi-am adus aminte că ziua următoare se împlineau 40 de zile și nu aș fi făcut pomenirea.”

De ce să accept aceasta? Îi admir mereu pe cei credincioși, precum v-am spus. De ce să accept aceasta? Pentru că a auzit ea? De ce? Oare de puține ori ni se întâmplă că ni se pare că ne strigă cineva, ne întoarcem și nu vedem pe nimeni? Oare de puține ori ni s-a părut că auzim ceva, dar de fapt nu era decât o înșelare a auzului? De ce să cred că mama ei i-a vorbit cu adevărat? Pentru că mi-a spus-o ea? Trebuie să vă folosiți mintea! Oamenii creduli mă mânie. Dumnezeu ne-a dat minte. Să vedeți cum vă smeriți mintea când începeți să trăiți lucrurile cu adevărat.

Cum știu că [ceea ce mi-a povestit femeia] era adevărat? Că nu și-a imaginat, nu a venit din subconștientul ei? Ea spune: „Nu m-am mișcat defel, pentru ca soțul meu, care era lângă mine, să nu își dea seama și să nu înceapă să mă tachineze, căci este ateu desăvârșit.” Dar a fost soțul ei care a sărit în sus de lângă ea, speriat, și i-a spus: „Nu ai auzit-o pe mama ta vorbindu-ți?” Iată cum știu că este adevărat! Da, în ziua următoare se împlineau 40 de zile și ea uitase. Iată cum știu că femeia care a murit acum 40 de zile, vede. A venit în acest oraș, nu s-a dus la Tesalonic. Și-a văzut casa. A intrat în casa ei. A văzut holul, a intrat în dormitor, a văzut-o pe fiica ei și i-a vorbit. Așa știu că cei adormiți pot să vadă și să își amintească. De unde altfel?

Tânărul tată, de care v-am povestit la început, îmi povestea că și-a îngropat soția. „Obișnuiam să mă duc la cimitir.” Dar pe cel mic nu îl lăsa. Pruncul se născuse, tatăl l-a crescut pe băiat, împlinise deja trei ani. „M-am dus la cimitir aici, în Tesalonic. L-am lăsat afară [pe copil], eu am intrat și plângeam la mormântul soției mele. Într-o zi, când am ieșit [din cimitir] băiatul nu mai era.” A strigat, l-a căutat, dar cel mic nu era niciunde. Îl strigă pe preot. „Părinte, uitați ce s-a întâmplat, l-am pierdut pe cel mic.” I-a cuprins panica. Au căutat peste tot ca să îl găsească. S-au uitat peste tot. Căutând cu disperare au ajuns, fără să realizeze, la mormântul tinerei mame. „Ce credeți că am văzut, părinte Nikon?” Cel mic se urcase pe mormânt, vedea pe cineva, îmbrățișa pe cineva și striga: „Mămica mea! Mămica mea! Mămica mea!” Omul, bărbat în toată firea, a început să plângă. Îmi cer iertare dacă este aici acum și mă ascultă. A început să plângă și să strige. „Fata mea, pe mine mă vezi? Poți să mă vezi?”

Al patrulea fel în care îi putem ajuta pe cei adormiți: făcând milostenie. Nici aceasta parcă nu are sens. Fă milostenie pentru cei plecați. Ce ai de pierdut? Cheltuim mai mult pe țigări și produse cosmetice. Asta te-a mâhnit? Cei 5 euro pe care îi dăm preotului pentru colivă sau milostenia ce o facem pentru sufletul celui adormit? Pentru numele lui Dumnezeu! Nu e vorba că ne pare rău după bani. Egoismul nostru intră în acțiune când vrem să înțelegem totul.

În Pireas a avut loc un accident de mașină. O copilă de 19 ani a fost omorâtă. Unchiul ei era mânios, furios pe Dumnezeu. „Dacă Dumnezeu exista, aceasta nu s-ar fi întâmplat. Unde este Dumnezeu?” „De ce a trebuit să moară de acum? Fata nu a apucat să își trăiască viața.” Unchiul a plâns mai mult decât părinții. Cred că nu era căsătorit, nu avea copii. Într-o zi, în drum spre casă, trece prin Keratsini. Tocmai pescuiseră acolo. Pescarul îi spune: „Poftim, i-ai, sunt proaspeți. Numai ce i-am prins.” El îi răspunde: „Lasă-mă în pace, nu îi vreau.” Îi spune din nou: „Ia-i, uite ce pești mari am prins.” „Lasă-mă în pace, nu îi vreau.” „Ia-i, unde mai găsești așa pești?” Așa că, iritat, unchiul a luat un pește mare, a plecat mai departe și l-a dat unei familii sărace, gândind în sinea lui că este pentru sufletul Katerinei. După o săptămână se întâlnește cu un prieten de-al lui, se salută : „Ce mai faci? Ești bine?” și se despart. În momentul despărțirii prietenul se întoarce și îi zice: „Hei, am uitat să-ți spun. Azi noapte am visat-o pe nepoata ta, Katerina, și mi-a spus când te văd să îți zic că a primit peștele. L-a primit îți mulțumește foarte mult. Ce înseamnă aceasta?” Nu spusese nimănui despre pește, ca să zică că a ajuns și la urechile acestui prieten. S-a gândit doar în sinea lui: îl voi lua pentru sufletul Katerinei. „A primit peștele. Mi-a spus să îți zic că a primit peștele și că îți mulțumește foarte mult.

Ce înseamnă aceasta?” Bineînțeles, ceea ce spune Sf. Grigorie cel Mare este plin de adevăr: „Orice bine vrei ca ceilalți să îți facă după moarte (rugăciuni, milostenie, și altele ca acestea), fă-le tu cât ești în viață mai degrabă. Sfântul ne sfătuiește că este mai bine să trecem dincolo fără datorii, decât legat, datornic și să aștepți să te dezlege ceilalți de aici cu rugăcunile ce vor face și coliva ce o vor oferi. Acestea toate erau cunoscute de către sfinții pe care i-am pomenit mai înainte, care doreau moartea. Știau cuvântul Domnului (Ioan 11 : 25): „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.” De aceea Apostolul Pavel a zis : „Doresc să mă despart de trup” – vreau să mor-, „şi să fiu împreună cu Hristos”.

De aceasta, un alt mare sfânt, Sfântul Isaac Sirul, a spus: „Doamne, învredniceşte-mă să urăsc viaţa mea, pentru viaţa cea întru Tine” – ca să trăiesc viața Ta. Deoarece știa că ceea ce noi numim moarte nu este decât o trecere. Și cu toții știm că în evreiește cuvântul pentru trecere e pascha. Trecem prin traiul de acum, prin lespedea mormântului, trecem către viață. Un sfânt din Tesalonic, Sfântul Nicolae Cabasila, spune că viața în Hristos este un copac care are rădăcinile și trunchiul aici și ramurile și fructele dincolo. Sfinții ne-au dovedit aceasta. De aceea diavolul, urăște mântuirea noastră și Îl urăște pe Hristos, îi urăște pe sfinți mai mult decât pe Hristos.

Fiți atenți la aceasta! De ce? Deoarece Hristos a trăit în vremea aceea și dacă vrei, Îl crezi, dacă nu vrei, nu Îl crezi. Poți spune: „El este așa cum se spune, dar poate nu este așa… Cum să știu dacă este adevărat? El a trăit în timpul acela. Sfinții, însă, trăiesc acum, în timpul prezent. Nu vă puteți îndoi de ei. Îi vedeți și trăiți cu ei. Fiți atenți. Păstrați-vă credința! Țineți credința noastră ortodoxă. Până acum diavolul a lovit în cei credincioși. Acum lovește în credința celor credincioși. Diavolul nu a avut niciodată în mâinile lui atâtea arme împotriva creștinilor. Dar să nu ne vedem pe noi ca fiind vrednici de plâns, de milă și asupriți: „Trăim în vremuri grele” și asemenea alte lucruri fără sens.

Diavolul nu a avut niciodată în mâinile lui atâtea arme împotriva creștinilor, dar nici creștinii nu au avut niciodată atâtea arme împotriva diavolului. Internetul este o comoară și o latrină. Depinde de tine unde vei merge. Intrați pe internet și ascultați cuvântări ale Mitropolitul Athanasie de Limassol, ale Pr. Athanasie de Mytileneos, cel care a analizat Apocalipsa – o capodoperă. Nu am avut niciodată șansa să învățăm atât de multe pentru a ne putea mântui. Vom spune mereu „Doamne, Iisuse Hristoase, miluește-mă” și „Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi”. Lăsați-l pe diavol să își facă treaba, iar voi să vă faceți partea voastră. Vom spune împreună cu Apostolul Pavel: „Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?” Sculatu-S-a Hristos şi au căzut diavolii! Înviat-a Hristos și tu, diavole, ai fost nimicit. Învierea aceasta nădajduiesc ca toți să o trăim împreună cu toți sfinții. Să ne dorim o sărbătoare cu bucurie a Sfintei Învieri, atât aici, cât și dincolo Sus, cu toți împreună.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!