Rugăciunea – p. Teologos

Urmăriți un material în care vă prezentăm un compendiu clar și concentrat despre rugăciunea pe care încercăm să o prezentăm din perspectiva mireanului contemporan.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Introducere

La un moment dat, am primit o lovitură de la un frate tânăr care venise să încerce la monahism de mi-au țiuit amândouă urechile, precum scrie Apostolul. Pe scurt, pomeneam pomelnicele dvs. și vine un pelerin american care avea nevoie de o informație atunci și pentru că era dificil să-l găsesc mai târziu pentru a-i spune asta, i-am spus scurt și am continuat pomenirea. Fratele tânăr m-a întrebat ce i-am spus și i-am făcut semn că „Discutăm după”. După ce am terminat, i-am răspuns din proprie inițiativă fratelui, adăugând că la slujbă facem tot posibilul să nu vorbim. Fratele tânăr mi-a răspuns într-un mod destul de brutal și lipsit de respect că pomenitul numelor nu este slujbă, lucru care m-a izbit în moalele capului, și din cauza asta m-am gândit să vorbesc puțin despre modurile de rugăciune.

Rugăciunea este o slujbă

Înainte de a vorbi despre rugăciuni, aș dori să vă spun că orice rugăciune elaborată sau cumul de rugăciuni este o slujbă. Desigur că se pot găsi diferite definiții pentru slujbă, însă acum o să vorbim despre rugăciune, pentru că ceea ce m-a izbit la fratele respectiv era faptul că arăta că nu avea conștiința faptului că în timp ce pomenim numele oamenilor, trebuie să ne rugăm pentru aceștia. Sau mai exact, pomenirea lor este o formă de rugăciune, pentru că rugăciunea este vorbirea minții cu Dumnezeu. Deschiderea minții către Dumnezeu cel viu și personal.

Dumnezeu ascultă rugăciunile tuturor. Împlinirea sau neîmplinirea cererilor

Faptul că Dumnezeu este viu, personal, iubitor și comunitar este esențial pentru că asta arată că Dumnezeu are capacitatea de a răspunde rugăciunii noastre. Perfecțiunea și atotputernicia Sa Îl face capabil să asculte simultan toate rugăciunile tuturor – nu există și nu a existat niciodată o rugăciune care să nu fie ascultată de Dumnezeu – însă pe de altă parte, iubirea, perfecțiunea și atotștiința lui Dumnezeu fac ca anumite rugăciuni să nu fie împlinite. De ce? Principalul motiv fiind că nu ne este de folos împlinirea cererilor atunci când dorim noi și cum dorim noi. Desigur că un alt mare motiv al neîmplinirii cererilor este și faptul că noi nu ne facem partea sau nu suntem pregătiți pentru darul respectiv. Fraților, lucrurile nu sunt magice! Dacă Dumnezeu nu ne împlinește cererile să nu ne mâniem sau să ne deznădăjduim, pentru că nu suntem noi mai înțelepți decât Dumnezeu.

Dincolo de asta, dacă într-adevăr ne rugăm adică dacă într-adevăr mintea noastră vorbește cu Dumnezeu și nu cu gândurile sale sau chiar cu vrăjmașul, atunci indiferent de împlinirea dorințelor vom avea marele folos al unirii cu harul lui Dumnezeu, adică cu dragostea, bucuria, pacea și toate celelalte care vin odată cu energia necreată a lui Dumnezeu și care hrănesc sufletul.

Deci rugăciunea o facem în interesul nostru și toți sfinții se rugau mult și recomandau multă rugăciune, însă nu ca o modalitate de a ne face voia noastră, cum se crede uneori, ci ca o relație iubitoare, hrănitoare și luminătoare cu Dumnezeu Tatăl.

Greutatea de a ne ruga

Este total greșit să socotim rugăciunea ca pe o corvoadă, chiar dacă la începutul vieții duhovnicești poate părea astfel. Pare astfel pentru că nu suntem obișnuiți să ne concentrăm mintea pe perfecțiunea iubitoare imaterială a lui Dumnezeu și asta pentru că din cauza căderii noastre mintea are o mișcare haotică încercând să se alipească de diferiții centri de atenție mai mult sau mai puțin materiali, limitându-și astfel anvergura și întunecându-se. Curiozitatea este un parazit al căderii lui Adam. Este distorsiunea capacității noastre de învățare care în loc să fie folosită pentru maturizarea, intensificarea iubirii noastre față de Dumnezeu și prin Acesta de ceilalți, este folosită pentru a scormoni mai mult sau mai puțin dezordonat tot felul de noțiuni care sunt mai mult sau mai puțin gunoaie informaționale, chiar dacă nouă ne face plăcere să aflăm aceste lucruri. Trebuie să aibă cineva experiența rugăciunii ca să știe să se păzească de aceste curiozități, mai ales dacă sunt ascunse sub masca evlaviei.

Țin minte că la un moment dat un Avva a fost întrebat de către un ucenic, „Gheronda, de la Adam până la Hristos au fost 5508 ani?” la care Avva a răspuns: „Dacă asta îți lipsește pentru mântuire, o să mă interesez personal”.

Pentru că mintea este ca și un câine șorecar care aleargă din loc în loc să adulmece diferiții centri de atenție, este nevoie de osteneală până când o disciplinăm ca să intre pe făgașul rugăciunii.

Obișnuirea cu rugăciunea și efectele

Dacă însă se aprinde energia rugăciunii, atunci vin darurile lui Dumnezeu și omul începe să simtă folosul care crește la cote nebănuite, negândite de cel care nu are experiența asta și omului îi vine mult mai ușor să se roage până când rugăciunea poate să devină neîncetată și omul să nu mai poată fără rugăciune.

Asta e ca și atunci când cineva face focul: la început omul e în frig și întuneric, se ostenește să care lemnele și să sufle în foc și nu obține prea mult, chit că se ostenește și se afumă. Dacă însă focul reușește să se aprindă atunci omul se desfată de lumină și de căldură, chiar dacă osteneala trupească scade pentru că el trebuie să fie mai degrabă trezvitor să nu se stingă focul și să pună la momentul potrivit lemne pe foc. 

Desigur că harul lui Dumnezeu este atât de dulce încât cei care îl gustă o să-l dorească din ce în ce mai mult și o să fie însetați din ce în ce mai mult după el, ajungând să nu mai dorească nimic altceva în afară de harul lui Dumnezeu. În această stare, toată lumea o să li se pară ca un lucru de nimic în comparație cu Dumnezeu. Iubesc pe toți și pe toate însă numai prin Dumnezeu. Sunt uniți cu toți prin Dumnezeu și despărțiți de toți pentru dragostea Domnului.

Cum ajungem la roadele rugăciunii

Trebuie să avem echilibrul și luminarea necesare drumului către perfecțiune.

Din cauza asta primul lucru de care trebuie să ne îngrijim este minimizarea centrilor de atenție, minimizarea grijilor și ca și consecință, creșterea atenției la noi înșine. Trebuie să avem o viață simplă cu un program constant pentru a ne maximiza eficacitatea în problemele cu adevărat importante. Cele mai importante probleme ale noastre sunt și singurele despre care știm că sunt sigure. Este vorba despre moarte, judecată și veșnicie.

În clipa în care avem în minte veșnicia ca ținta noastră și legea duhovnicească a lui Dumnezeu ca și drum, iar pe Domnul ca și ghid direct sau prin oameni, atunci foarte multe lucruri din viața noastră se vor schimba. Vom renunța la multe lucruri trecătoare și vom da o importanță mult mai mare lucrurilor care ne apropie de Dumnezeu și care o să ne asigure o veșnicie fericită.

Mare atenție, fraților: problema nu este dacă suntem veșnici sau nu. Oricum suntem veșnici. Problema este cum intrăm în veșnicie: deschiși și iubitori de Dumnezeu și ceilalți sau închiși și întorși în inima noastră și iubitori de sine. Rugăciunea este deschiderea concretă pe plan duhovnicesc către Dumnezeu și Sfinți și din cauza asta trebuie să o facem. Este smerenie și smerenia este starea lui Hristos și starea Raiului.

Importanța programului de viață și în rugăciune

În această simplificare a vieții și implicit liniștire a omului ajută enorm programul. Acesta este atât de important că știu pe un părinte bătrân din Sfântul Munte care toată viața lui a fost monah și a petrecut-o în asceză. Era un părinte duhovnicesc respectat, stareț al unei mari obști și cu toate acestea când intrai la el în chilie primul lucru care te izbea dincolo de atmosfera duhovnicească athonită era un carton mare colorat în galben cu carioca și deasupra scris tot cu un marcator roșu „To πρόγραμμα” – Programul!. Era pus deasupra pragului de sus al ușii care dădea în holul principal, deci oricine intra în casă vedea cartonul. Starețul respectiv pusese atenționarea aceea foarte evidentă pentru că la un moment dat l-a înșelat vrăjmașul și a mâncat cu jumătate de oră mai repede decât ora mesei și a pierdut astfel harul. Desigur că harul nu este atât de pretențios cu mirenii, însă dacă cineva dorește să înainteze pe scara bucuriei duhovnicești și dumnezeiești, atunci trebuie să își mărească din ce în ce mai mult exactitatea.

Programul trebuie să asigure liniștirea necesară clarității minții. Vedeți că dacă avem un pahar cu apă, la început când îi schimbăm locul, așezarea, apa din pahar este tulburată și nu se vede bine prin ea. Dacă însă lăsăm paharul să se liniștească atunci toate impuritățile se decantează și apa este cristalină și se vede foarte bine totul. Așa și omul trebuie să se liniștească de zgomotul informațional pentru a putea să vadă calea care duce la depășirea morții prin Hristos.

Neliniștea interioară

Acum poate că este bine să menționăm aici că cel mai mare zgomot informațional pentru minte este provocat de întrebarea „Ce fac eu acum?”, de băltirea existențială care lasă mintea liberă atacurilor demonice prin amintiri și traume din trecut precum și prin lucrurile noi însă nefolositoare care vin haotic în atenția minții. Diavolul întotdeauna ne împinge sau în trecut sau în viitor. Pentru că prezentul este mântuitor. Toate acestea sunt estompate de un program duhovnicesc bine făcut.

Desigur că programul trebuie să aibă o oarecare flexibilitate, astfel încât în clipa în care ne cere cineva ajutorul să putem să i-l dăm însă desigur să nu ajungem la cealaltă extremă în care nu ne mai rugăm și nu mai avem timp pentru Dumnezeu și pentru familie pentru că trebuie să ajutăm pe toată lumea. Cu adevărat ar trebui să ajutăm pe toată lumea, însă din păcate nu suntem în stare pentru că dacă pierdem legătura cu Dumnezeu care ne ține deasupra hăului păcatului, atunci vom cădea în prăpastie și noi și cei care se țin de noi. În toate trebuie discernământ. În mănăstire e mai simplu pentru că pentru a face o activitate în timpul slujbei este nevoie de binecuvântare. În lume este mai greu și din cauza asta îi vezi pe mireni cum își verifică telefonul, discută tot felul, le vin idei să îmbunătățească sau să repare diferite lucruri sau pur și simplu admiră natura ori scanează curioși pe cei care sunt în jur, în loc să se roage.

Somnul la rugăciune

Să știți că diavolul totdeauna îi caută omului ceva de făcut în timpul rugăciunii – orice numai să se roage. Desigur că unul dintre cele mai preferate lucruri ale vrăjmașului este somnul. Când suntem la slujbă, mai ales dacă este o slujbă mai importantă, ne poate apuca un somn de să ne cadă capul în pungă, mai ales la momentele importante – la evanghelie, de exemplu – în timp ce imediat ce se termină slujba suntem proaspeți și dornici de vorbă. Asta arată că la slujbă am fost sub influența unui alt tip de minte căreia nu îi place rugăciunea și face tot posibilul să nu fim mângâiați de Duhul Sfânt mângâietorul. Diavolul este un tip de minte malefic. De fapt, se vede foarte clar că oamenii care nu sunt la slujbe din varii motive sau care își găsesc de lucru în timpul slujbelor sunt nemângâiați, nu au mângâierea și delicatețea Duhului. 

Programul zilnic

Programul trebuie să aibă pe primul plan rugăciunea, desigur ținând seama de realitățile societății în care trăim. Întâi de toate, când ne trezim primul lucru să-i mulțumim lui Dumnezeu și să ne rugăm să ne păzească pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri. Este foarte important ca prima imagine pe care o avem dimineața să fie una duhovnicească astfel încât toată ziua să se desfășoare în acest cadru. După care să spunem atunci când putem rugăciunea lui Iisus dimineața, de exemplu în drum către locul de muncă. Foarte important. Dacă ne rugăm pe drum, o să avem mintea limpede și luminată la lucru și nu o să cădem așa ușor în ispitele care apar la muncă.

De asemenea, este foarte important când suntem la muncă sau la școală să ne rugăm la intervale regulate de timp – la fiecare oră câte 5 minute sau la fiecare două ore – fiecare știe cum poate – astfel încât să nu ne întunecăm la minte și să nu ne surmenăm. Avem nevoie de pauze. Dacă lucrăm încontinuu, randamentul scade după o curbă accelerată, însă dacă ne refacem prin rugăciune la fiecare oră atunci scăderea randamentului are forma unor dinți de fierăstrău și per total scade mult mai lent.

Rugăciunea este importantă în luarea deciziilor

Este esențial ca înaintea unei decizii importante să ne rugăm cu conștiința faptului că suntem păcătoși – toți suntem păcătoși – însă și cu conștiința faptului că suntem instituție și depind alți oameni de noi – de exemplu familia, subalternii, clienții, furnizorii, obștea. Să zicem „Doamne, luminează-mi întunericul – nu mă lăsa! Sunt toți oamenii care depind de mine în problema asta, care așteaptă o pâine pe masă, care așteaptă siguranța zilei de mâine. Doamne, nu mă lăsa și luminează-mă ce să fac!”. Înțelegeți?

Dacă ne rugăm astfel cu cuvintele noastre, fără să zicem prea multe, atunci Dumnezeu nu ne va lăsa. Să nu luăm decizia sub impulsul momentului, ci să fim cu scaun la cap și să luăm aminte cu înțelepciune. Dacă putem să ne retragem în biroul nostru sau undeva unde să fim singuri ca să ne rugăm ar fi foarte bine. Dacă este posibil să întrebăm și să luăm sfat, cu atât mai bine. Sunt foarte rare cazurile, fraților, în care trebuie să decidem pe moment.

Rugăciunea de mulțumire. Programul de acasă

Pe drumul de întoarcere de la muncă să-I mulțumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat, să ne ierte dacă am greșit și să ne ajute și de acum încolo acasă. Când ajungem acasă, să ne îmbrățișăm familia, să-i întrebăm ce mai fac, după care primul lucru este să ne punem la rugăciune. Bine, mâncăm împreună, după care, ne punem la rugăciune. Este bine ca să ne facem canonul, să ne facem pravila imediat ce ajungem acasă pentru că atunci suntem odihniți și dacă le lăsăm seara târziu, atunci vrăjmașul ne va lupta pentru că suntem datori duhovnicește și va încerca să nu mai facem canonul sau să-l facem pe jumătate adormiți. Dacă ne facem rugăciunea pe jumătate adormiți, pe repede, înainte toropiți de somn cu capul în pungă, atunci rezultatul nu va fi deloc cel scontat.

Din cauza asta, este foarte bine să ne facem datoria imediat ce putem. Un alt motiv pentru a ne ruga atunci când venim de la lucru este și faptul că venim extenuați și tracasați de la lucru și prin rugăciune ne relaxăm și ne reîncărcăm bateriile duhovnicești cu iubirea, cu harul lui Dumnezeu și astfel vom deveni mult mai rezistenți la un cuvânt mai nepotrivit sau ceva analog din partea unui membru al familiei. 

Cum este rugăciunea hrana sufletului și ce consecințe are

După cum trupul se hrănește cu mâncare, apă și aer, la fel și sufletul se hrănește cu harul lui Dumnezeu care are ca principală expresie în cotidian iubirea lui Dumnezeu. Unul din principalele mijloace prin care această hrană vine este rugăciunea. Dacă sufletul este hrănit, atunci rezistă mult mai bine la o lovitură mai mare sau mai mică, mai mult sau mai puțin intenționată. Dacă sufletul este flămând și nu caută să-și astâmpere foamea în și prin Dumnezeu, atunci caută cu disperare harul, iubirea lui Dumnezeu în alte părți și recurge la tot felul de forme de drog care se întind de la excitarea care vine prin ecrane și jocuri electronice, mergând până la păcate trupești, distorsiuni sexuale și substanțe psihoactive. Desigur că n-o să o găsească niciodată și asta constituie chinul lui și a celor din jurul său. Din cauza asta, rugăciunea trebuie să fie primul val de apărare și nu ultima redută.

Munca și rugăciunea

Este adevărat că mai demult, oamenii se rugau seara înainte de culcare, însă atunci aveau o viață mult mai naturală care nu îi surmena atât. Munca la câmp obosește trupul însă sufletul este foarte odihnit și se poate ruga seara cu ușurință. Astăzi, din păcate, avem o societate care este departe de Creator și de creația Sa și din cauza asta oamenii au în general un mod de viață obositor. Din cauza asta recomandăm ca oamenii să se roage cum este și rânduiala Bisericii, care are slujba de seară – vecernia – pusă după terminarea muncii. Ar fi bine să ne rugăm și după aceea, să mâncăm, dar să nu introducem tensiuni în familie.

Tot atunci este foarte bine să citim puțin din Noul Testament. Cât poate fiecare însă sigur fiecare poate cel puțin un minut. Ajută enorm citirea câtorva versete de viață dătătoare. Desigur că cu cât mai mult citim, cu atât mai bine.

Obișnuința dinainte de culcare. Bilanțul zilei

Dacă ne rugăm și înainte de culcare, e foarte bine. Cum poate fiecare, însă. Desigur că este foarte, foarte indicat ca seara, înainte de culcare să facem o mică introspecție: ce am făcut bine, ce am făcut rău. Doar 5 minute este destul: pentru ce am făcut bine să-I mulțumim Domnului pentru că mulțumirea și recunoștința este cea care ne aduce mai mult har, iar pentru ce am făcut rău să ne cerem iertare de la Dumnezeu și să încercăm să nu mai facem. Dacă răutatea este mai mare și ne mustră conștiința, atunci trebuie să o spovedim. Ajută foarte mult asta pentru este ca și bilanțul la sfârșitul zilei.

Dacă în lucrurile materiale patronul nu își face bilanțul la sfârșitul zilei este în pericol să-și închidă afacerea. Cu atât mai mult în cele duhovnicești trebuie să fim atenți să vedem unde suntem, de unde venim și încotro ne îndreptăm pentru că duhovnicia nu este un joc – este de fapt, singura problemă cu adevărat de viață și de moarte veșnică – asta chiar dacă paradoxal noi nu dorim să-i dăm importanță, influențați fiind de vrăjmașul diavol.

În pat, când ne culcăm, să ne facem semnul Crucii și să pomenim pe Sfinții Părinții noștri și pe Maica Domnului, pe sfinții la care avem evlavie, sfântul zilei și așa vom adormi cu pace.

Metaniile și citirea din Psaltire

Până acum v-am expus aproximativ un mic program zilnic de rugăciune – fiecare cum poate, desigur. Legat de program, de la Paște până la Înălțare sau, mai bine, până la Cincizecime nu se fac metanii. În biserică în Săptămâna Luminată nu se citește nici Psaltirea, însă în rugăciunea personală puteți să o citiți – fiecare cum poate, după cum spuneam, însă trebuie să avem conștiința că rugăciunea este hrană și luminare pentru noi – nu degeaba a spus Sf. Grigorie Teologul să-L pomenim pe Dumnezeu mai degrabă decât să respirăm pentru că rugăciunea este respirația sufletului. Este vorbirea minții cu Dumnezeu după lucrare, iar după efect este conducătoarea lumii. Haosul care există acum în lume provine din faptul că nu este rugăciune și aici nu mă refer la răspândirea minții, ci la faptul că oamenii sunt departe și unii foarte influenți sunt chiar contra lui Dumnezeu.

Gândurile și rugăciunea

Răspândirea minții este un fenomen foarte nefast, parazit al căderii lui Adam și se vede foarte pregnant atunci când ne rugăm. Citim rugăciunile și mintea, adică atenția ultimă, focusul uman, ochiul sufletului este îndreptat altundeva. În loc să ne rugăm lui Dumnezeu, vorbim cu gândurile noastre, ne rugăm acestora.

Rugăciunea curată este rugăciunea fără gânduri în care mintea este nemișcată și concentrată pe cuvintele rugăciunii. Fără imagini, fără închipuiri și, bineînțeles, fără alte gânduri sau planuri. Desigur că asta este foarte greu pentru noi, însă dacă ne păzim mintea o să avem mare folos. Gândurile sunt ca avioanele – nu putem să facem ca să nu vină. Altceva este, însă, să nu facem aeroport ca să nu aterizeze. Adică să nu le dăm atenție și să nu discutăm cu gândurile. Dacă este un elicopter care încearcă să-și descarce desantul acolo unde nu trebuie, atunci trebuie să luăm bazooka și să-l doborâm. Adică dacă un gând insistă, trebuie să-l spovedim. Pentru a minimiza avioanele, adică gândurile care vin, este important să nu ne expunem la centri de atenție puternici, mai ales înainte de a ne ruga și să ne rugăm cu rugăciuni cât mai puternice, rugăciuni care nu generează gânduri.

Centrii de atenție puternici în cotidian sunt ecranele cu știrile, jocurile și divertismentul sau discuțiile pe teme considerate importante. Este bine mai întâi să ne rugăm și după aceea să ne expunem la așa ceva, dacă nu putem să le evităm total.

Tipurile de rugăciune

Dacă este să catalogăm tipurile de rugăciuni, după puterea lor, atunci avem trei tipuri de rugăciune: rugăciunea spoveditoare, rugăciunea liniară și rugăciunea circulară.

Rugăciunea spoveditoare

Rugăciunea spoveditoare este rugăciunea cu cuvintele noastre, care dacă este sinceră către Dumnezeu, ne ușurează inima care se deschide către Tatăl cel ceresc și iubitor. Una din marile probleme cu această formă de rugăciune este faptul că avem tendința să-i facem caiet de sarcini lui Dumnezeu, să-L închidem în cadrele foarte strâmte ale propriei noastre viziuni și să-L forțăm să facă ce vrem noi, când vrem noi și cum vrem noi. Fraților, asta nu e bine pentru că nu suntem noi mai înțelepți decât Dumnezeu. Domnul este Creator perfect atotștiitor și atotputernic.

Rugăciunea de mulțumire

Din cauza asta cea mai bună rugăciune spoveditoare este rugăciunea de mulțumire și nu cea de cerere.

Părintele Tihon, starețul Sf. Paisie spunea că rugăciunea de cerere valorează o drahmă în timp ce rugăciunea de mulțumire valorează 100 de drahme. De fapt, toți Sfinții Părinți, începând de la Sf. Ioan Scărarul și Sf. Isaac Sirul ne spun că modalitatea de a securiza harul și de a primi și mai multe harisme este să mulțumim cu smerenie pentru ce am primit. Mulțumirea este gestul care crește iubirea într-o relație și Dumnezeu este iubire. Dacă nu ne vine să mulțumim, măcar să spunem „Facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ”. 

Este adevărat, însă, că sunt diferite stări interioare ale celui care se roagă. Este starea de rob, în care rugăciunea este încărcată de cereri și frici, starea de salariat în care cererile se estompează și omul se lasă cu încredere în voia lui Dumnezeu și starea de fiu în care rugăciunea se transformă într-o laudă și mulțumire continuă.

Rugăciunea liniară

Rugăciunea liniară este de fapt rugăciunea spoveditoare a sfinților. Este foarte frumoasă și se folosește cu predilecție la slujbe. Mai ales în România oamenii citesc multe astfel de rugăciuni cum ar fi Acatistele, Paraclisele, Psaltirea sau chiar Tatăl Nostru. Această formă de rugăciune, însă, are și ea un neajuns, neajuns care apare și la rugăciunea spoveditoare.

Este vorba de faptul că în această rugăciune apar mulți centri de atenție, multe gânduri și astfel este foarte ușor pentru minte să se răspândească. Când citim un acatist, pe la sfârșit ne trezim pe la Tokyo pe undeva și ne întrebăm dacă l-am citit sau nu. L-am citit, însă mintea a zburat și rod nu prea este. Totuși noi să fim constanți în lupta noastră duhovnicească și Domnul va fi milostiv cu marea pacoste a răspândirii minții, însă e nevoie de mult timp dacă mergem pe această rută.

Rugăciunea ciclică, dintr-un gând

Din cauza aceasta, cea mai puternică formă de rugăciune este rugăciunea ciclică, rugăciunea dintr-un gând, numită și Rugăciunea lui Iisus. „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”. Este cea mai puternică rugăciune pentru că are un singur gând și dincolo de asta, conține numele domnesc în aceasta. Din această cauză mintea se răspândește mult mai greu și simultan îi biciuiește pe vrăjmași prin numele Domnului. Dacă la acestea adăugăm folosirea metanierului și facerea de cruci, închinăciuni sau chiar metanii mari – fiecare cum poate – atunci rugăciunea devine foarte, foarte puternică. 

Metanierul este foarte important din două motive: întâi de toate pentru că folosește pipăitul care este simțul care generează cei mai puternici stimuli din lumea exterioară și astfel dacă la fiecare bobiță spunem un „Doamne Iisuse…”, atunci mintea se adună foarte bine pe cuvintele rugăciunii.

În al doilea rând, este vorba de faptul că metanierul, având rol și de contor, ne asigură constanță. Folosind metanierul știm automat câte „Doamne Iisuse…” am făcut. Dacă avem un canon să facem în fiecare zi „x” de „Doamne Iisuse…” atunci asta devine un cadru duhovnicesc foarte bun care ne împinge foarte bine înainte. Desigur că e bine să spunem șoptit „Doamne Iisuse…” oricând putem, mai ales atunci când facem o muncă manuală, însă trebuie să avem un canon zilnic care trebuie făcut. 

Când facem canonul, atunci trebuie să facem cruci, metanii mici sau metanii mari după rânduiala pe care am primit-o de la conducătorul duhovnicesc pentru că în timpul acestuia harul este mult mai mare și diavolul luptă mult mai tare.

În cazul formulei spune Sf. Pavel că dorește să spună 5 cuvinte cu mintea sa decât zeci de mii de cuvinte într-o limbă străină. „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă” sunt 5 cuvinte. În timp au apărut și alte variații, variante mergând până la „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și a tuturor Sfinților Tăi. Amin!”.

Sfântul Munte recomandă, însă, mai ales astăzi când mintea noastră este foarte slabă și are un interval de atenție foarte redus, forma cea mai scurtă „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă” pentru că este cea mai ușor de ținut. Uneori mai folosim și rugăciunea Sf. Grigorie Palama – „Luminează-mi întunericul!”. Este o rugăciune foarte scurtă însă foarte puternică. Este foarte bine să o spunem de câteva ori pe zi. Dar de cele mai multe ori, să spunem: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”

Rugăciunea minții

Calitatea rugăciunii vine din cantitatea acesteia și din cauza asta trebuie să ne rugăm mult pentru a fi luminați de bunul Dumnezeu. Dacă omul face aceasta, atunci în timp sufletul lui se vindecă și lumina jertfei arderii de tot începe să se aprindă pe altarul din inima sa. La început rugăciunea se spune cu gura, după care o preia încet-încet mintea și, dacă omul continuă pe răstignirea ascultării sale de voia lui Dumnezeu, atunci părțile raționale ale sufletului se unesc în jurul minții și rugăciunea începe să se spună neîncetat de către har în minte. Aceasta este rugăciunea minții. O stare specială a rugăciunii lui Iisus.

Rugăciunea inimii

După care, dacă omul rămâne pe acest drum cu smerenie și blândețe, harul coboară rugăciunea în părțile iraționale ale sufletului, părți care se numesc împreună inimă. Aceasta este rugăciunea inimii: o stare specială a rugăciunii lui Iisus în care părțile raționale se unesc cu părțile iraționale și omul se vindecă de moarte, de despărțire și își recapătă cel puțin parțial unitatea originară de dinainte de căderea lui Adam. Și dacă continuă, atunci ajunge la unitatea deplină.

La început harul o spune neîncetat pe bucăți, însă de la un moment dat o spune neîncetat mai mult sau mai puțin intens, până când se ajunge ca să se spună neîncetat, mergând din slavă în slavă și astfel omul o să ajungă dincolo de rugăciune în contemplarea nemișcată și iubitoare și să devină chipul complet și unitar al lui Dumnezeu cel iubitor și nemuritor.

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați stat cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Vă rog să vă rugați pentru mine!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!