Factorii de influență – p. Teologos

Urmăriți un material în care vorbim despre factorii de influență care ne modelează viața în sens pozitiv sau negativ. Cum trebuie să gestionăm acești factori pentru a ajunge la fericirea veșnică?

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

O întrebare stranie…

Țin minte că o întrebare a unui pelerin m-a blocat atât prin formă cât și prin conținut. Ca formă, întrebarea era astfel „Ce influență au asupra noastră factorii de influență?”. Desigur că sună ciudat pentru că evident că factorii de influență influențează, pentru că din cauza asta sunt și numiți astfel. Ca și conținut, desigur că m-a blocat pentru că toată ortodoxia are ca scop principal gestionarea factorilor de influență și, deci, un răspuns complet ar face subiectul uneia sau mai multor cărți, care e peste capacitatea mea de a răspunde mai ales într-o discuție amicală cu un pelerin. Acum însă o să încerc să dau un răspuns care să constituie o mică bază de pornire pentru managementul factorilor de influență.

Omul este o victimă a influențelor. Centrii de atenție

Întâi de toate trebuie să știm că omul după cădere este victimă a influențelor și asta se întâmplă pentru că ne-am depărtat de Dumnezeu. Dacă ne depărtăm de Dumnezeu devenim vulnerabili și întunecați la minte. Nu vedem bine unde suntem și unde trebuie să ne îndreptăm. Datorită întunericului în care ne aflăm putem să o luăm pe cărări greșite crezând că mergem pe drumul drept, pe drumul care duce către perfecțiunea personală veșnică.

Sunt diferiți centri de atenție care ne pot devia din drum și acești centri de atenție pot fi grupați în mai multe feluri. O primă delimitare este între centrii de atenție care provoacă durere și cei care provoacă plăcere.

Cei care provoacă plăcere sunt mult mai mulți și mai periculoși pentru că omul nu-și dă seama sau chiar dacă își dă seama, se complace în plăcere și acceptă să fie atras în mlaștini departe de drumul său. Efectul acestora nu este atât de imediat pe termen scurt însă pe termen lung este mult mai puternic decât efectele provocate de durere. Creierul se recablează și omul devine dependent, are un comportament adictiv și pe măsură ce înaintează în patimă, în adicție, cu atât mai greu va fi să iasă de acolo. Este ca și cum omul s-ar afunda în mlaștină. Cu cât mai mult se afundă, cu atât mai mult va trebui să depună efort să revină iarăși pe drumul drept. De fapt, scopul nostru este drumul drept, starea de dreptate, punctul de vigilență maximă unde omul este stăpân pe sine cu ajutorul lui Dumnezeu – acolo unde omul nu este tras sau împins de nicio forță atât de mult încât să-l devieze de la drumul său. Aceasta este dreptatea.

Plăcerea păcătoasă și evitarea ei

Pentru a contracara eficace plăcerile păcătoase, trebuie să acționăm cât de repede posibil pentru a nu ne obișnui cu un sistem de gândire distorsionat pentru că atunci va fi foarte dificil să-l corectăm. Vom fi sclavi, dependenți. De vreme ce plăcerea acționează ca o forță de atracție, unele din pricipalele metode de a ieși de sub influența acesteia, sunt limitarea expunerii și păstrarea distanței. De fapt, acestea două sunt înrudite între ele.

Mai concret, dacă suntem expuși la un centru de atenție puternic, dacă vedem ceva pe internet sau chiar și într-o revistă, să închidem imediat site-ul sau materialul respectiv fără să ezităm sau dacă vedem ceva provocator pe stradă să ne întoarcem privirea în pământ și să ne depărtăm de locul respectiv. Să nu spunem că rezistăm. Nu rezistăm fraților – mai ales când sunt centri de plăcere puternici sau dacă avem noi o slăbiciune.

A fi precum catârul. Ce face măgarul?

În Sf. Munte se zice să fim precum catârul în probleme de plăcere. Știți, catârul are o proprietate foarte specială: pe acolo pe unde s-a împiedicat, pe acolo nu mai trece. Să betonezi, să pui covor persan pe jos – el pe acolo nu mai trece. Își înțepenește picioarele – de unde și expresia „încăpățânat ca un catâr” – și nu mai avansează să dai cu tunul.  Asta este o problemă în Sf. Munte pentru că dacă asta se întâmplă pe poteca unui versant, atunci trebuie înconjurat hăt departe ca să ajungem acolo unde dorim cu mularul. Așa trebuie să fim și noi: acolo unde am căzut, pe acolo să nu mai trecem, sau să nu mai facem lucrul respectiv. 100 m distanță, fraților.

Atenția la noi înșine și stăpânirea simțurilor

Este foarte important să fim atenți la noi înșine, să avem un program duhovnicesc constant zi de zi în care să nu avem mult timp în care să băltim și să fie pericol ca mintea să fie lăsată liberă să se ducă unde nu trebuie și să puieze gânduri. Să ne păzim simțurile și în clipa în care prin simțuri vine un stimul nepotrivit să ne retragem mintea de acolo, s-o îndreptăm în inimă și să ne rugăm acolo. Noi nu suntem simțurile noastre. Nu suntem animale să fim duși de simțuri ca boul de belciug. Noi suntem de fapt sfinții pe care Dumnezeu i-a plănuit încă de dinaintea creării continuumului spațiu-timp. Din păcate însă noi suntem decăzuți prin încrederea în sine care ne-a dus la înrobirea de acești centri. Ne-am crezut dumnezei și am devenit robi.

Pentru a deveni dumnezei avem nevoie de Dumnezeu pentru că dumnezeirea este prin excelență comunitară și nu individualistă, egosită, cum suntem noi. Un Dumnezeu egoist este prin definiție tiranic, incapabil de a crea ceva liber, ceva asemenea Lui. Pentru a fi cu adevărat liberi trebuie să avem posibilitatea de alegere și asta implică posibilitate răului, posibilitatea plăcerii păcatului.

Rolul durerii din punct de vedere duhovnicesc

Pentru a evita forța de atracție a plăcerilor păcătoase avem nevoie de o forță egală ca valoare și de sens contrar – adică sau de o durere duhovnicească cel puțin egală sau de o plăcere duhovnicească destul de puternică pentru a ne extrage atenția de acolo. Durerea trebuie să fie duhovnicească, adică deschisă către Hristos după cum sunt metaniile, spovedania, postul, mustrarea de sine în fața lui Dumnezeu. Astăzi oamenii nu se mai mustră pe ei înșiși. Trebuie să ne mustrăm pe noi înșine în fața lui Dumnezeu. Și alte fapte ale pocăinței pentru că dacă durerea nu este duhovnicească atunci omul poate să se descurajeze și apar probleme foarte mari pentru că curajul este forța motrice care îl împinge pe om înainte. 

Plăcerea duhovnicească este plăcerea care vine de la Dumnezeu, harul lui Dumnezeu câștigat prin rugăciune, studiul Sfinților Părinți, jertfa față de aproapele nostru, împreună-viețuriea cu oameni pe care îi validează Dumnezeu în fața noastră, oameni duhovnicești care ne pot aduce mai aproape de Dumnezeu.

Efectul durerii asupra omului. Ispite

Centrii care provoacă durere au un efect mai imediat, însă omul își dă seama mult mai ușor că este abătut de pe drumul drept. De obicei, centrii de durere îl împing pe om de pe drum, adică omul încercând să evite durerea ajunge aproape de extrema cealaltă, ocupându-se în mod exagerat de efectele durerii respective și atunci iarăși se ajunge în plăcere. E nevoie de multă trezvie chiar și atunci când trupul este bolnav și asta pentru că dracii văzându-ne zăcând şi neputând din pricina slăbiciunii să ne folosim de nevoinţă împotriva lor, încearcă să ne războiască cu mai multă tărie.

Astfel, de bolnavii din lume se apropie dracul mâniei și uneori și al hulei pe când de cei din afară de lume depinde de ce lucruri materiale au. Dacă au din belșug cele de trebuință, atunci se apropie dracul lăcomiei pântecelui, sau al curviei, iar dacă sînt lipsiţi şi petrec în locuri de nevoinţă, le întinde curse stăpânul trândăviei şi al nemulţumirii.

Toate aceste atacuri demonice sunt învinse prin smerenie și sărăcie adică de sărăcia duhului și a trupului. Dacă le avem pe acestea vom zice că merităm cele care vin asupra noastră și le vom socoti ca și prilej de pocăință și avans duhovnicesc. Astfel nu vom cădea nici în timpul bolii în întinăciuni dacă suntem bogați și nici în nemulțumiri dacă suntem săraci și, bineînțeles, nici în trândăvii, ci vom suporta boala ca timp de câştig, bucurîndu-ne şi mulţumind cu smerenie pentru ea.

Trebuie să știm că lucrurile sunt complexe pentru că este posibil ca duhul curviei să adauge dureri celui bolnav și chiar în aceste dureri îi sădește simțiri necuviincioase și e posibil să-i provoace întinări. Este izbitor că în timpul durerilor trupul să se înfierbânte de plăcere și să-l tragă pe om prin tot felul de mlaștini foarte periculoase.

Pe de altă parte, însă, alții care au folosit cum trebuie acest timp al durerii, au fost mângâiați de lucrarea dumnezeiască în timp ce zăceau în pat. Harul le dădea străpungerea inimii și prin aceste mângâieri dumnezeiești ei depărtau durerile din inima lor și erau ca unii care n-ar voi să se vindece de boală niciodată – că vine mângâierea dumnezeiască. Desigur că sunt și aceia care se chinuie în boală și Dumnezeu îi izbăvește de aceasta pentru că nu le folosește.

Sfântul Efrem Katunakiotul și durerea bolii

Țin minte că Sf. Efrem Katunakiotul avea o boală foarte dureroasă și nu putea să stea în pat. Se întorcea pe partea dreaptă – dureri foarte mari. Se întorcea pe stânga – la fel. Pe spate – la fel. Pe burtă la fel. Rana durea și îl ustura foarte tare și încet, încet Sfântul își pierdea răbdarea și cădea în deznădejde. Când a fost pe marginea deznădejdii, a auzit un glas suav care i-a spus: „Așa te vrea Dumnezeu!” lucru care l-a ușurat mult pe Sfântul, cu toate că nu i-au trecut durerile.

Cunoașterea adevărului și mintea cuartă de factori de influență

Trebuie să știm că mintea înțelegătoare se îmbracă cu o simțire înțelegătoare. Mintea este organ de simț și dacă este luminată de harul înțelegător al lui Dumnezeu cel atotînțelept atunci ajunge să simtă corect. De fapt, cunoașterea adevărului este simțirea harului, simțirea acestei lumini înțelegătoare și personale. Pentru asta mintea trebuie să fie curată de către acești factori de influență. O altă împărțire a acestora este prin surplus și prin lipsă, distorsiuni care desigur pot să-l deraieze pe om de pe drumul său, drum pe care pe măsură ce înaintează, lumina inteligentă a perfecțiunii personale veșnice crește din ce în ce mai mult în interiorul său, intrând prin ochiul sufletului, adică prin minte, prin atenția ultimă, care dacă este smerită este deschisă către Dumnezeu.

Dacă omul, însă, se mândrește atunci este închis față de Dumnezeu și sortit pieirii și ceea ce este mai grav este faptul că mintea omului mândru și închis simte distorsionat o pseudo-lumină, o lumină falsă care este de fapt propria sa cunoștință și crede că astfel este totul în regulă. Nu este, fraților.

De exemplu cineva cu o lanternă nu poate să iasă fără conducător experimentat din jungla Amazoniană dacă se află în mijlocul ei, cu toate că jungla Amazoniană este totuși din lumea aceasta. Cu atât mai imposibil este să ajungem la perfecțiunea transcendentă, la o țintă care nu este din lumea aceasta, țintă de care habar nu avem unde, cum se ajunge acolo este dacă nu ne luminează Dumnezeu cel transcendent.

Cum ne vindecăm de influențe

Pentru că Dumnezeu este total, este existența mai presus de orice existență, este iubirea mai presus de orice iubire, într-un cuvânt este Perfecțiunea de sine, din această cauză viața duhovnicească trebuie să fie completă, adică să fie trăită întru simţirea inimii, în cuvinte, în cugetări şi fapte. Ortodoxia este un mod de viață terapeutic care ne duce la îndumnezeire, la perfecțiune prin vindecarea și depășirea morții.

Ei, dacă în cazul tratamentului unei boli locale trebuie să ne luăm medicamentele în fiecare zi pentru că altfel nu ne vindecăm, cu atât mai mult în cazul bolii mortale, adică a morții însăși, trebuie să ne luăm tot timpul medicamentele pentru a scăpa de aceasta și a ajunge la viața veșnică. 

Logica umană, nesiguranța, boala

Să avem grijă să nu ne considerăm ortodocși în timp ce gândim și acționăm ca niște necredincioși. Vedem că astăzi oamenii sunt foarte anxioși, nesiguri, bazați pe logică și nu pe credința supra-logică. Logica este o parte a sufletului care nu este destul de puternică să rezolve ecuația umană, însă este destul de puternică să-și dea seama de neputința ei. Aici apare o tensiune care este stinsă prin credința în Dumnezeu cel iubitor, delicat și atotputernic.

Din păcate, astăzi oamenii au dat cu piciorul credinței pentru că din mândrie oamenii cred că nu mai au nevoie de Dumnezeu și astfel oamenii devin foarte nesiguri. Dacă nu este stinsă prin credință, această tensiune a nesiguranței bazată pe încrederea în forțele proprii va crește până când sistemul nervos nu va mai rezista și va plezni. Din cauza asta astăzi avem marile pandemii ale bolilor de nervi și ale singurătății, cu toate că niciodată în istoria umanității nu am avut atâta confort. De fapt, principalul factor de influență pentru bolile de nervi este chiar confortul – huzurul – și auto-îndumnezeirea sau, cu alte cuvinte, auto-demonizarea pentru că îndumnezeirea fără Dumnezeu duce la demonizare. 

Lipsa iubirii și trauma sufletului – efecte

Desigur că poate să existe și un alt factor de influență nociv, oarecum opus. Mă refer la lipsa acută a iubirii care traumatizează sufletul, mai ales dacă asta se întâmplă în copilărie și în tinerețe, adică în perioada de formare a sufletului. Dacă tânărul a fost expus în mod prelungit numai la un anumit tip de factori de influență care provoacă distorsiune, adică dacă a fost mustrat încontinuu, i s-a spus că nu e dorit, că nu e bun de nimic sau pe de altă parte a fost lăudat încontinuu sau i-a fost hrănit egoismul, mândria sau încrederea în forțele proprii, atunci tânărul va crește distorsionat. Va aștepta ca toți oamenii, inclusiv Dumnezeu să continue să se comporte cum s-a comportat familia și mediul cu el până atunci, lucru care desigur că nu este adevărat. 

Trebuie să avem credință în Dumnezeu că ne va păzi, dacă vom face și faptele analoage credinței, pentru că credința fără de fapte moartă este. În funcție de asta, Îl simțim în mod diferit pe Dumnezeu. Altceva este purtarea de grijă a lui Dumnezeu, altceva ajutorul Lui, altceva paza, altceva mila lui Dumnezeu şi altceva mângâierea. Cea dintâi se vede în toată zidirea; cea de a doua, numai în credincioşi; cealaltă, între cei ce cred cu adevărat și fac și faptele analoage; iar cea din urmă se arată în cei ce-L iubesc.

Vindecarea individuală

Datorită însă multitudinii felurilor în care factorii de influență acționează asupra oamenilor, se întâmplă uneori că ceea ce pentru unul este leac, pentru altul este otravă. Şi se întâmplă alteori că una şi aceeaşi – medicament – dată unuia la timp potrivit, îi este leac şi la timp nepotrivit îi este osândă. De exemplu, postul este curăţire de patimi, când e ţinut în particular şi în sine; dar în adunări şi în zilele în care nu e post, e otravă ce strică în multe feluri pe cel care îl ține, fie că acesta se face sminteală altora, fie că se laudă cu el, sau se îngâmfă, se mândrește şi se desparte de ceilalţi.

De fapt, trebuie să știm că unul din motivele pentru care spovedania este secretă este și faptul că dacă auzim cum este vindecat un suflet diferit, ne putem sminti. Un suflet gata să cadă în deznădejde are nevoie de duhul blândeții pe când un suflet dur are nevoie de o abordare pe măsură. Dacă însă unul aude cum este abordat celălalt, gândurile pe care le poate avea, pot să-i facă mult rău, mai ales dacă nu are experiență duhovnicească.

Este adevărat că sunt doctori de suflet nepricepuți care defăimând pe cel zdrobit, nu i-au pricinuit nimic altceva decât deznădejdea. Pe de altă parte sunt și doctori iscusiți, care operând prin ocărâre inima umflată, au golit-o de tot puroiul părerii de sine.

În cazul bolnavilor, sunt unii care se spală cu apa ascultării pentru curățirea de noroiul de pe ochi ca și orbul în scăldătoarea Siloam care se tâlcuiește „trimis”. Adică cel trimis în ascultare. Aceștia sunt vii și slujesc neadormiți în timp ce sunt alți bolnavi care, cu toate că au ochiul sufletului, adică mintea, plin de noroi, pare că se liniștesc și petrec în tăcere. Este foarte important să evităm extremele pentru că acestea sunt totdeauna de la diavol iar virtuțile sunt pe centru.

Să nu dorim să le știm pe toate și să le facem pe toate sub pretextul ascultării pentru că asta ne poate duce la surmenaj și la mândrie iar pe de altă parte să nu dorim să-i lăsăm pe frați de izbeliște și să facem minimul posibil, cu pretextul că ne liniștim, citim și – de fapt – să ne facem voia.

Harisme dăruite sau dobândite

Este adevărat însă că sunt diferite caractere și diferite harisme care sunt date tainic de la Dumnezeu. Unii au prin fire, ca să zic aşa, o înclinare spre înfrânare, sau spre curăţie, sau spre linişte, sau spre necutezanţă, sau spre blândeţe, sau spre străpungerea uşoară a inimii; şi sunt alţii care sunt foarte practici și au aceeaşi fire împotrivindu-se când voiesc să facă astea pe care le-am spus, încât trebuie să o silească cu toată puterea. Desigur că mie îmi plac aceştia mai mult decît cei dintâi, ca unii care, deşi pentru un timp sunt biruiţi, ei îşi silesc firea și primesc mai mari cununi de la Dumnezeu. Trebuie să se silească, însă.

Să avem grijă să nu ne lăudăm cu bogățiile nemuncite, pentru că Domnul și Dătătorul darurilor, știind mai dinainte vătămarea și pieirea noastră care ar fi urmat să vină fără harismele Sale naturale pe care ni le-a dat cu totul în dar, ne-a izbăvit până la un punct fără să facem nimic de multe ori și, în mod paradoxal, fără ca Domnul să calce în picioare libertatea noastră. Adică ne dă anumite harisme ca să putem să ne luptăm. De ce? Asta pentru că totuși putem să alegem între bine și rău și aici ca factori de influență în această alegere ne ajută îndeletnicirile, învăţăturile din copilărie şi creşterea primită la dobîndirea virtuţilor sau la înglodarea în patimi – depinde ce am învățat în familie. Familia are rol determinant aici și ar trebui să fie prima instituție de învățământ, însă asta implică duhovnicia părinților. 

Rolul familiei ca sursă de educație în lupta noastră duhovnicească

Fraților, să nu uităm că cu cât este mai important sufletul cel veșnic decât trupul cel trecător cu atât mai importantă este învățătura duhovnicească în comparație cu cea trupească, materială, profesională, științifică. Desigur că păstrătoarea învățăturii duhovnicești este Biserica însă în primii ani de viață aceasta vine întâi de toate prin părinți. Este nevoie ca de aer de exemplul personal duhovnicesc al părinților pentru că dacă aceștia nu sunt duhovnicești atunci problemele lor se transferă copiilor. De asemenea, și energia lor – harul pe care îl dobândesc sau energia demonică cu care se încarcă – se transmite copiilor.

Fraților, nu înșelați pe nimeni. Cea mai mare avere pe care o lăsați copiilor nu este contul în bancă ci moștenirea duhovnicească. Din cauza asta părinții nu trebuie să se concentreze atât pe meserie, pe „a face”, cât pe duhovnicie – adică pe „a fi”. A fi sau a nu fi – asta-i întrebarea. Asta nu am spus-o eu ci un geniu în urmă cu aproximativ 400 de ani. Shakespeare.

Din cauza asta este nevoie să ne păzim de factorii întunecați de influență și să căutăm totdeauna lumina care vine de la Dumnezeu, sau direct, prin rugăciune, sau indirect prin alte ființe raționale. Primirea directă a acestei lumini este problematică din cauza necurăției noastre care împiedică transparența inimii noastre și, dincolo de asta, implică și posibilitatea înșelării – adică există posibilitatea primirii unei lumini false, diabolice în locul luminii adevărate, dumnezeiești. 

Îndrumătorii. Exemplul bun și virtutea

Din cauza asta este preferabil să avem ca lumină pe cei pe care îi validează Dumnezeu în fața noastră. Îngerii sunt lumina monahilor iar viața monahală este lumină tuturor oamenilor. Aici un caz special sunt părinții și învățătorii care sunt – sau ar trebui să fie – lumină pentru generația de mâine prin exemplul lor personal. Din cauza asta trebuie cu toții să ne nevoim să fim în toate pildă bună și să nu smintim cu nimic nici cu faptele noastre și nici cu cuvintele noastre pentru că răul pe care îl generăm va avea reverberații, va avea ecouri peste generații și ne vom chinui și noi și următorii noștri. Să nu uităm că dacă lumina se face întuneric, atunci întunericul cu atât mai mult ne va întuneca, după cum zice Domnul. Să nu spunem că nu suntem exemple – orice om este exemplu: bun sau rău. 

Deci pe primul plan totdeauna este virtutea, exemplul bun sau rău – aceasta rămâne în istorie, dincolo de construcții și cuceriri. Pentru a face virtutea este bine să nu ne pierdem în multe feluri de învățături și să împărţim bietul nostru suflet ca să se lupte cu mii de mii şi cu zeci de mii de zeci de mii de duşmani. Este mult mai bine să ne concentrăm pe patimile principale, pe dușmanii principali, pe patimile de bază pentru că dacă doborâm baza, cade tot copacul. Altfel, nu ne va ajunge timpul să învățăm și să aflăm toate zecile de mii de meșteșuguri ale patimilor. Patimile principale, patimile de căpetenie sunt trei: Puterea, Averea, Plăcerea – PAP.

Puterea ca patimă

Puterea care este prevalentă astăzi nu înseamnă neapărat putere politică. Înseamnă împlinirea voii egoiste. Poate să însemne și putere socială, status social, ieșire în evidență, slavă într-o comunitate. Legat de astea, e bine să menționăm faptul că lumea se conduce astăzi prin artă, în principal prin muzică și film. Poate că vi se pare de necrezut acest lucru, însă pentru a verifica, să luăm site-urile cu cel mai mare trafic din lume.

Pe primul loc este google.com. Îl dăm la o parte pentru că este motor de căutare. Pe locul doi este YouTube. Mergeți pe YouTube și luați un politician care doriți și vedeți câte vizualizări, câte like-uri și câte comentarii are pe clip. După care mergeți la un muzician de succes și vedeți acolo câte vizualizări, câte like-uri și câte comentarii are pe clip și atunci veți vedea cine conduce lumea și în ce direcție.

La ora asta, tinerii români sunt conduși de coaliția trap-manele într-o direcție departe de Dumnezeu, departe de iubirea duhovnicească matură a unui om care este chipul lui Dumnezeu și care ar trebui să se îndrepte liber de orice factori de influență către asemănarea cu Acesta. Libertatea este posibilitatea omului să se depărteze liber de orice factor de influență către asemănarea cu Dumnezeu.

Din păcate, însă, mai-marii acestei lumi știu asta și pentru că aceștia sunt departe de Dumnezeu – uneori chiar contra Lui – folosesc arta ca și puternic mijloc de propagandă. Foarte multe filme sunt folosite astfel, într-un mod evident, cum sunt filmele plătite de armata SUA, de ex. cele din seria „Top Gun” care în spatele acțiunilor și a efectelor vizuale, promovează o agendă foarte partizană. Același lucru se întâmplă și cu agenda woke, cultura incluziunii și cea a distorsiunilor sexuale promovată astăzi de prea multe filme pentru a le aminti, atât de multe că deja devine foarte respingător. 

Dependența de putere ca păcat și influența asupra celorlalți. Smerenia

Desigur că soluția aici ar fi smerirea iubitorilor de putere, însă în realitate este foarte dificil pentru aceștia să renunțe la această putere care este, de fapt, o foarte puternică formă de drog. Când vorbesc de putere ca și formă de drog care întunecă mintea, nu mă refer numai la artă, ci și la politică. Desigur că dacă cineva nu se smerește, îl smerește legea duhovnicească îngăduită de Dumnezeu, astfel încât respectivul să nu fie un exemplu negativ, adică înșelător care să tragă după sine multe suflete nevinovate, atrase de anumite harisme naturale ale sale pe care însă le folosește într-un mod distorsionat.

Aici sunt nenumărate cazurile în care mari artiști, muzicieni și actori sunt descoperiți ca mari păcătoși, cu îngăduința lui Dumnezeu și care, din păcate, într-un final au un sfârșit tragic. Nu că Dumnezeu dorește asta, ci că Acesta le respectă libertatea de alegere și doar le vădește drumul ca să fie învățătură de minte pentru toți. Același lucru se va întâmpla și la noi cei mici care avem dorința de putere manifestată prin mândrie, cârtire, batjocură și neascultare.

Plăcerea păcătoasă și slăbirea sufletului

Strâns legată de putere este plăcerea păcătoasă, trupească. În clipa în care omul își iubește trupul, iubește materia și deci nu poate să iubească pe Dumnezeu cel pur duhovnicesc și iubitor. Pentru că Dumnezeu este singura sursă de iubire adevărată din univers, iubirea păcătoasă de sine este o himeră, un complex de reacții chimice în sistemul nervos și care nu împlinesc persoana, nu hrănesc sufletul. Astfel, omul devine flămând după iubirea adevărată de la Dumnezeu însă nu știe cum să o caute și unde să o găsească. Atunci omul devine hămesit și se transformă într-o fiară rănită și flămândă căutând să-și astâmpere foamea după această iubire adevărată și să-și vindece traumele provocate de ură.

Traumele provin din așezarea sa interioară, din gândurile sale. Desigur că acestea sunt influențate de mediul exterior, însă dacă omul dobândește Sfințenia pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru el, atunci omul poate să stingă în el orice răutate – poate să fie atotputernic, cu darul lui Dumnezeu. Pentru asta, trebuie să fie pur duhovnicesc adică să nu fie influențat de nicio plăcere trupească care să-l despartă de Dumnezeu.

Înfrânarea

Înfrânarea este cea care ne salvează aici și din cauza asta este esențială în Biserică înfrânarea, ascetismul fără de care nu reușim nimic. Întâi de toate este înfrânarea gândurilor. Paza minții. Pacea. Dacă omul nu are pace și este obraznic și certăreț, mândru și neînfrânat în mintea sa, atunci așa va ajunge și în afară pentru că totdeauna unei fapte îi premerge gândul.

Atașamentul de avere

Desigur că patima care le hrănește pe cele două, cu toate că toate trei sunt strâns legate una de alta, este iubirea de avere. Fără avere, foarte multe patimi se sting și pier din lipsă de combustibil. Spune Sf. Ap. Pavel că „iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor” pentru că aceasta le hrănește pe toate celelalte. Averea desigur că este și bogăția materială – de ex. banii. Însă poate fi și bogăție intelectuală. În general, orice formă de posesie care generează despărțirea dintre oameni și poate fi folosită ca armă împotriva aproapelui nostru sau mai bine zis, împotriva noastră pentru că ura de alții și iubirea de sine, egoismul este otrava sufletului, reprezintă avere. Adică eu am o idee secretă, am un secret comercial și așa mai departe. Astea sunt forme de avere și din cauza asta trebuie să știm că e o mare patimă dacă ne stăpânește lucrul acesta.

Asta se vindecă prin iubire curată ca putere de dăruire și comuniune. 

Concluzie și îndemnuri

Fraților, să fim atenți la noi înșine pentru că dacă suntem uniți cu Hristos cel iubitor și prin Acesta cu toți ceilalți atunci niciun factor nu ne va putea influența decisiv. Dacă însă vor ajunge mai întâi să ne conducă factorii de influență atunci vom fi cei mai de plâns robi chiar dacă în mintea noastră ne considerăm cei mai mari influenceri. Să ne ajute bunul Dumnezeu să devenim sfinții pe care-i dorește Dumnezeu și nu sclavii pe care îi dorește lumea.

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Amin!

Vă mulțumesc că ați stat cu mine până acum! Sper să vă fi influențat în bine! Vă rog să mă iertați!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!