Ascultați un cuvânt surprinzător și foarte folositor în care părintele Varnava Iankou ne învață cum să gestionăm corect frica de noi înșine și să ajungem la libertate.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Sfântul Apostol Pavel, vrând să descrie roadele vieții duhovnicești, dorind să arate însușirile omului duhovnicesc și cum se exprimă acest lucru în faptă, ne vorbește despre milostenie, despre iubirea de oameni. Și spune că cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va și secera. Și spune în continuare că milostenia nu trebuie făcută din pricina vreunei nevoi, nu din vreo constrângere interioară, ci în mod liber. Și ce se spune? Că Dumnezeu iubește pe cel care dă de bunăvoie. Adică ne descrie însușirile caracteristice ale omului în Hristos.
Ce înseamnă când spune că cel ce dă cu zgârcenie, cu zgârcenie va semăna, și cel ce cu inimă largă dă, cu bogăție va secera? Iar cel ce seamănă, dar sămânța este călcată în picioare, pare că suferă o pierdere, însă, în esență, acest lucru e roditor. Când dă cineva celui în nevoie, se pare că se lipsește de ceva, însă, în realitate, se îmbogățește duhovnicește interior, primește binecuvântările Domnului și trăiește ceea ce spune Sf. Ioan Gură de Aur: „Cel ce miluiește pe săraci Îl împrumută pe Dumnezeu.” Dar aceasta nu are un sens magic. Adică: dau, ca să îmi asigur ceva mai mult de la Dumnezeu. Însă e un mod firesc al omului de a se manifesta, care în mod conștient are inima deschisă. Dar nici pe cel care nu dă, Dumnezeu nu-l pedepsește. Dumnezeu nu-l pedesește nici pe cel care nu dă cu bucurie.
E foarte simplu: omul care nu vede că bucuria vine din a da, și nu are acea experiență a dăruirii, pentru că nu a gustat iubirea Domnului, simte că e mic la suflet. Dumnezeu nu lucrează într-un chip legalist: „Dacă-mi dai, îți dau; dacă nu-mi dai, nu-ți dau.” „Dă într-un fel plăcut, ca să-ți dau și eu la fel.” Însă, omul care conștientizează că viața lui e celălalt; omul care a înțeles că Dumnezeu e o bogăție de iubire și milostivire, și a gustat această bucurie a comuniunii lui cu Dumnezeu, nu poate funcționa altfel decât așa. E ceva normal. În esență, Sf. Ap. Pavel dă câteva caracteristici care ne ajută să vedem în ce stare ne aflăm.
Așadar, omul căruia îi pare rău [să nu dea] că pierde, cel care se simte rănit, nedreptățit, fricos, nesigur, trăiește încă de aici iadul. Care iad? Că n-a priceput că celălalt nu e amenințarea și iadul lui, ci e viața lui. Să dăm altora, nu de frică, nu că-mi fac calcule, nu că o aveam în plan, ci cu bucurie, indiferent de dispoziția celuilalt față de mine. Asta înseamnă libertate duhovnicească, educație și mod de viață duhovnicesc. Lucrurile duhovnicești, lucrurile lui Dumnezeu, cuvântul evanghelic, nu pot fi puse în cutiuțe și calculate matematic. E ceva cu totul duhovnicesc. Cuvântul lui Dumnezeu făurește o conștiință, formează un suflet liber. Libertatea înseamnă să pot iubi fără [să-mi fie impuse] condiții prealabile. Omul iubitor, plin de eros dumnezeiesc, nu ia nimic în calcul, nu socotește nimic, nu-și face planuri. Și nu dă ca să ia în schimb raiul, pentru că raiul său înseamnă a dărui.
Această libertate și mărinimie de suflet, pe care o trăim în Biserica Ortodoxă, nu există în altă parte cu ușurință. Noi le socotim ca pe ceva normal, de la sine înțeles. Dar de ce? Pentru că creștinul ortodox are o viață lăuntrică. El a priceput că în inima lui se află comoara. Și că această comoară e capacitatea de a mă încredința iubirii Domnului și de a mă preda acestei iubiri. Să trăiesc această comuniune dumnezeiască. Când, în mizeria mea, în iadul meu, în eșecul meu, în fărădelegile mele simt un Dumnezeu care mă primește necondiționat, nu pot fi altfel.
Nu pot merge pe calcule omenești, să îmi aduc aminte că tu mi-ai făcut cutare lucru. Măi, omule! Ai simțit o astfel de libertate când, în mizeria ta, în iadul tău Dumnezeu a coborât și te-a luat pe brațe. Iar tu te poți comporta altfel cu ceilalți? Îngăduința nu e predată la catedră, ci trăirea iubirii lui Dumnezeu. Nu e vorba de constrângere, ci e o lucrare firească a omului. Acestea sunt semnele omului duhovnicesc sănătos, ale omului izbăvit: are [o mare libertate] și nu-l simte pe celălalt ca o amenințare, nici ca pe un dușman, nici nu-și face calcule omenești [ce-am avut și ce-am pierdut]. Celălalt nu e o ocazie de exploatare, e o ocazie de a relaționa cu el. Nu e o ocazie să primesc, ci să dăruiesc. Mai fericit este e da decât a lua.
Și nu se referă doar la faptele practice de milostenie – desigur că sunt și acestea foarte importante. În special, e vorba de milostenia duhovnicească: de a-ți păsa de starea celuilalt, nu doar de ai tăi, ci și de ceilalți. Nu doar de cei din Biserică, dar și de cei din afara ei. Nu doar cu ce ești de acord, dar și cu cei care nu ești. Să-ți pese de celălalt, să-l vrei să-l vezi bucuros. Și poți avea și tu experiența aceasta dacă ai trecut prin întristare, și acolo te-a oblojit iubirea Domnului. Acest mesaj este mântuitor în Biserică: în Biserică nu suntem cineva, suntem pierduți, dar ne-am încredințat acestei iubiri dumnezeiești și credem în posibilitățile acestei iubiri. Predica pe care o ține Biserica în lume nu înseamnă teorii înalte.
E ușor să ieși în stradă și să militezi pentru ideile Bisericii, de pildă. Trebuie să vezi o Biserică ce are o astfel de îmbrățisare, o astfel de dăruire – fără să pună condiții dinainte. Nu faci ceva ca să mergi în rai. De ce? Pentru că în Biserică guști raiul. Biserica Ortodoxă, în comparație cu catolicii, [vede] faptele bune nu ca pe o condiție prealabilă pentru mântuire, ci ca pe un rod al mântuirii. Nu fac ceva ca să mă mântuiesc. Mă simt izvăbit, de aceea o fac. Și cine e mântuirea? Hristos! Și aceasta are o altă valoare morală.
Dacă fac vreo faptă bună ca să merg în rai, mă folosesc de celălalt ca să merg în rai. Nu! Raiul înseamnă un Dumnezeu Care mă iubește necondiționat, și eu vreau să împărtășesc această bucurie cu ceilalți. De ce? Pentru că nu pot trăi altfel. Este oxigenul ființei mele! Aceasta este cea mai bună predică pe care o ținem lumii care trăiește în izolare și în greutățile ei, în individualismul său egoist. Așadar, ceea ce întărește Sf. Ap. Pavel este o propunere de viețuire. Spune că cel care se teme să nu piardă, care dă cu zgârcenie, nu va primi nimic. Cel pe care nu-l interesează rezultatele, validarea proprie, acceptarea și comportamentul celorlalți, dăruiește, este omul iubirii. Și nu o face din constrângere, din lipsă sau de nevoie, ci dintr-o libertate lăuntrică.
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi! Amin!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
1 Comment
Ce înseamnă expresia „a fi în Hristos” mai exact? ? A fi în duhul lui Hristos? Reprezintă o stare sufletească?
Iar a fi în duhul lumii ar reprezenta starea opusă celei dintâi?
Mulțumim!