Cum am învățat să încep să mă rog – p. Paul Truebenbach

Vizionați pe părintele Paul Truebenbach care într-un cuvânt scurt și foarte folositor de suflet ne relatează cum a învățat el să înceapă rugăciunea.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Cum am învățat să încep să mă rog – p. Paul Truebenbach

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, un singur Dumnezeu. Amin!

Dragilor, vreau să vă aduc astăzi o reflecție despre cum am învățat eu să încep să mă rog. Cu siguranță, rugăciunea e ceva ce trebuie să învățăm toată viața. Acest lucru nu e ceva ce doar începem să facem și dintr-o dată suntem experți în asta. Biserica Ortodoxă înțelege că rugăciunea este arta artei și știința științei, e ceva cu care ne vom petrece întreaga viață, învățând să ne adâncim în asta. Și cea mai adevărată rugăciune e atunci când inima e atât de curată încât devine un nou tron al lui Dumnezeu, astfel încât Duhul Sfânt să vină și să se roage în noi. E nevoie de mulți ani de practică și părinții spun că în rugăciune “cantitatea duce la calitate”. Deci dacă vrem să învățăm să ne rugăm, trebuie să ne rugăm mult.

Dar pentru a începe o viață bună de rugăciune trebuie să ne asigurăm că evităm anumite greșeli. Și am împărtășit asta cu mulți oameni din parohia mea și mulți oameni au venit la mine și găsesc că mulți oameni și-au trăit viața de rugăciune greșit, așa cum am făcut-o și eu timp de mulți ani, și deci, poate puteți beneficia din greșelile mele.

Deci, cum obișnuiam eu să mă rog? Obișnuiam să stau în fața icoanelor mele și la început nu aveam un sentiment puternic al apropierii lui Hristos sau al ideii că Hristos mă iubește cu adevărat personal. Dacă cineva mi-ar fi spus că Hristos îi iubește pe toți, aș fi spus: “absolut, n-am nicio îndoială despre asta”. Dar dacă cineva ar fi spus: “Hristos te iubește pe tine, personal și perfect”, aș fi pus asta la îndoială. Și am fost cu adevărat deranjat de ceea ce am văzut că se întâmpla în propria mea minte și în propria mea inimă, deci m-am gândit: dacă eu sunt deranjat de asta, și Hristos probabil că e deranjat și probabil că se îndepărtează de mine și deci rugăciunea mea este o încercare de a-L convinge pe Hristos să se întoarcă și să se uite la mine și să mă repare.

Și obișnuiam să-mi iau metanierul și, în esență, să “arunc” rugăciuni către Hristos: “Doamne Iisuse Hristos, miluiește-mă, repară-mă, sunt atât de făcut praf încât nu pot opri aceste păcate, nu pot opri aceste gânduri, nu pot opri această traumă din inimă, fă ceva pentru mine!” Și toată mișcarea rugăciunii era dinspre mine către Hristos. Mi-dat seama după un timp că era invers. Hristos nu are nevoie de rugăciunea mea, o dorește pentru că dorește comuniunea cu mine, dar nu are nevoie de rugăciunea mea. Eu am nevoie de El. Și am început să merg pe o cale în care am reconsiderat cu adevărat cum mă apropiam de viața spirituală și de Hristos în primul rând.

Așa că, ceea ce am început să fac a fost un proces, pe care acum nu mai trebuie să mă bazez pentru că m-am obișnuit atât de mult cu el, dar e unul pe care îl recomand oamenilor ca un început bun pentru viața de rugăciune, Până la urmă îl transcenzi, îl depășești, crești în rugăciune până când nu mai trebuie să faci asta atât de mult. Dar la început, asta este ceea ce le recomand celor mai mulți oameni.

Primul lucru pe care îl fac, pasul numărul unu: stând în fața icoanelor mele închid ochii și respir foarte adânc. Inspir pe nas și expir pe gură, e o tehnică bună de relaxare, dar în timp ce fac asta, fac ceva puțin ciudat, îmi imaginez că toate gunoaiele din interiorul meu, toate frustrările și anxietățile și temerile și chiar păcatul se elimină din mine. Și dacă asta va dura 3 sau 4 sau chiar 20 sau 30 de respirații, continui până când mă simt complet golit, îmi imaginez că totul se golește din mine până la degetele de la picioare. Când mă simt complet golit de ele, trec la pasul numărul doi, adică îmi amintesc că aceasta este o întâlnire sfântă, este un lucru incredibil să-L pot primi pe Creatorul întregului univers și să-I vorbesc și El sa mă asculte. De fapt, El ascultă fiecare silabă care iese din gura mea.

Și stăteam cu ochii închiși în uimire de acest mister incredibil și de această întâlnire sfântă și îmi aminteam că Hristos este chiar aici, e deja chiar în fața mea, este aproape, nu departe, este deja în fața mea și are dragoste perfectă și personală pentru mine. Mi-a luat ceva timp să mă conving de asta. Apoi odată convins că Hristos este chiar în fața mea și mă iubește, mergeam la pasul numărul trei, începeam să mă rog.

Dar când mă rugam cu Rugăciunea lui Iisus, în loc de a-mi “arunca” rugăciunea către Hristos, ci adresam o invitație Harului lui Hristos să vină în mine: “Doamne Iisuse Hristoase miluiește-mă pe mine” a devenit o rugăciune ca: “Doamne Iisuse Hristoase, umple-mă cu Harul Tău, umple-mă cu prezența Ta, Tu ești medicul sufletelor și trupurilor noastre, am nevoie ca Tu să locuiești în interiorul meu și am nevoie ca Tu să alungi întunericul, să vindeci rănile care sunt acolo, să scoți murdăria [de acolo]. Am nevoie de Tine să faci asta. Și așa fiecare rugăciune a devenit o mișcare dinspre Hristos spre mine. “Doamne Iisuse Hristos ai milă de mine, locuiește în interiorul meu, vindecă-mă, adu-mi Harul Tău, adu-mi iubirea Ta, adu-mi mila Ta, adu-mi căldura Ta, adu-mi pacea Ta, iar și iar și iar.

Când am putut să fac asta, am putut să-mi mai încetinesc rugăciunea și atunci aș spune că am început să văd un progres în rugăciune și am început să văd rugăciunea nu doar ca un lucru în plus de făcut într-o zi, încă o sarcină spirituală, ci mai degrabă am văzut-o ca un refugiu împotriva nebuniei acestei lumi. Nu mai vedeam ca pe o povară pentru viața mea spirituală să trebuiască să mă rog, ci o vedeam ca pe o oportunitate, o oportunitate fericită de a merge pur și simplu și de a petrece timp cu Hristos. Am început să o aștept cu nerăbdare și acum asta îmi doresc cel mai mult în viață: timpul meu de liniște în fața icoanelor mele când ajung să mă rog.

E bine să creăm o atmosferă [de rugăciune], e bine să stingem luminile, să avem doar lumina lumânării, și niște tămâie aprinsă, niște lectură duhovnicească înainte, pentru încălzirea inimii, dar eu așa am început să învăț să mă rog. Există o totuși mică avertizare de care le spun oamenilor: în acel proces de a te goli pe tine însuți poți descoperi că există anumite răni sau anumite zone ale inimii tale care sunt prea întunecate, prea distorsionate, prea răsucite, prea rănite încât nu te poți goli cu adevărat de acele lucruri. De obicei, ceea ce facem în acele momente e să spunem: “bine, nu prea vreau să mă rog în acea stare oribilă și deci o să ignor acele lucruri, și o să mă rog de aici.” Dar dacă nu-L inviți niciodată pe Hristos în acele zone, ele nu se vor vindeca niciodată. De fapt acele zone sunt exact locul în care ar trebui cel mai mult să-L inviți pe Hristos și Harul Său. Acelea sunt cele mai bune locuri unde să începi să-L inviți pe Hristos și să spui: “Doamne, în această zonă a inimii mele care e atât de rănită, atât de speriată, atât de neliniștită, atât de distrusă acolo am cea mai mare nevoie de Tine.” Invită-L exact în acel loc, din nou și din nou, zi după zi, până când vei găsi vindecare. Și vei găsi vindecare.

Așa că din nou, acesta este doar începutul rugăciunii, dar avem nevoie de baze bune. Și după ce am exersat asta timp de mulți ani, am constatat că viața mea de rugăciune chiar s-a îmbunătățit, deși sunt încă un începător. Cu toții suntem de fapt începători în viața spirituală. Chiar nu știu ce fac de multe ori în viața mea de rugăciune, dar știu că dictonul patristic “cantitatea duce la calitate” este adevărat și cu cât mă rog mai mult, cu atât simt mai mult că totul se așează. Deci mă rog ca această reflectare la greșelile mele și la modul în care le-am corectat să vă ajute în viața spirituală și sper că vă va ajuta să vă relaxați puțin înaintea lui Hristos și să înțelegeți cu adevărat rugăciunea ca doar a fi cu Hristos într-o manieră foarte vindecătoare, astfel încât rugăciunea să devină ceva ce aștepți cu nerăbdare. Dacă nu ai mai avut asta, vei găsi multă pace în rugăciune.

În cuvintele marelui Avvă al României, Cleopa de la Sihăstria, “Mânca-v-ar Raiul!” Amin!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!