Sfântul tăcut de la Sihla – p. Paul Truebenbach

Ascultați un frumos cuvânt duhovnicesc al părintelui Paul Truebenbach ce pleacă de la experiența sa cu un sfânt român necunoscut, întâlnit în pelerinajul său la Mănăstirea Sihla.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Sfântul tăcut de la Sihla – p. Paul Truebenbach

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Dragii mei, filmez în continuare o serie de video-uri aici, în tabără. De fapt, am mai mult timp aici să filmez decât am de obicei la parohie. Și iată-mă acum într-un loc frumos, împădurit. Din păcate, m-am așezat cam aproape de drum, așa că s-ar putea să se audă puțin zgomot de fond de la mașinile care trec. Dar oricum, locul este minunat, doar că este foarte cald, de aceea și transpir.

Astăzi voi vorbi despre a fi tăcut față de toți și nevăzut de toți, în afară de Hristos. De ce vorbesc despre asta? Ei bine, acest lucru are legătură cu o mică poveste. Sunt întrebat destul de des despre această cruce pe care o port, dacă această cruce, care este o relicvar, se poate deșuruba în partea de jos și se poate deschide, și dacă înăuntru se află sfinte moaște în cruce. Și sunt întrebat dacă am sfinte moaște. Da, am. Am mai multe sfinte moaște.

Dar partea cea mai importantă este una cu adevărat deosebită. Anul trecut, când am fost în România, am mers la Mănăstirea Sihla. Aceasta a fost una dintre primele trei mănăstiri pentru mine din cele vizitate. Am vizitat probabil câteva zeci de mănăstiri, iar unele ne-au impresionat în mod deosebit. Stânișoara a fost una dintre ele, Sihăstria ne impresionează întotdeauna. Desigur, la Prislop este o experiență deosebită. Poate în afară de Petru Vodă și Paltin, mănăstirea care mi-a lăsat cea mai puternică impresie a fost Sihla. De fapt, sfânta cea mai cunoscută de la Mănăstirea Sihla este Sfânta Teodora, iar din cauza dragostei imense pe care am dezvoltat-o față de ea, intrând în peștera în care a viețuit timp de patruzeci de ani, al șaselea copil al meu s-a născut și i-am pus numele Teodora Paisia.

În timp ce eram la această mănăstire, eram conduși de unul dintre monahi. A fost foarte amabil, a petrecut mult timp cu noi și vorbea foarte bine engleza. Și înainte de a merge la peșteră, ne-a dus în biserică, unde aveau o raclă mare cu zeci de sfinte moaște în ea, și apoi alte moaște mai mari, printre care și ale Sfintei Ana, mama Născătoarei de Dumnezeu. Era deja o experiență extraordinară, dar cineva îmi spusese că nu vei vedea niciodată atâtea moaște într-un singur loc ca la Sihla. Și m-am uitat prin biserică, și au într-adevăr multe sfinte moaște, zeci. Însă felul în care mi se descrisese lucrul acesta m-a făcut să cred că vor fi și mai multe. Nu știam însă că acesta nu era locul principal unde păstrează moaștele. Așadar, înainte de a merge la peșteră, ne-a dus într-o altă încăpere, iar acea încăpere mare nu conținea decât moaște, moaște peste tot. Oriunde priveai, vedeai zeci și zeci de sfinte moaște, unele foarte mici, iar altele destul de mari. Trecerea prin acea încăpere a fost cu adevărat fascinantă. Nu este posibil să ai un șir de gânduri liniștit și cumpătat când treci și vezi: „Doamne, acesta este Sfântul cutare, Sfântul cutare, Sfântul cutare”, unul după altul.

În mijlocul…, nu în mijlocul încăperii, ci în mijlocul acestei experiențe, într-o parte, se află o raclă mare, asemenea unui mormânt, acoperită pur și simplu cu o pânză, în care se aflau moaștele unui sfânt, iar printr-o deschizătură de mărimea aceasta se putea săruta craniul sfântului. Ne-am închinat și am simțit o mireasmă puternică, o bună mireasmă care ieșea din capul sfântului. Am întrebat cine este acesta, iar călugărul a început să ne spună că Peștera Sfintei Teodora este una dintre multele peșteri care se află pe munte. Din când în când, călugării explorează aceste peșteri, și uneori descoperă oase ale vechilor asceți care au viețuit acolo.

Într-unul din cazuri, au intrat și au găsit oase de o frumoasă culoarea ca a chihlimbarului, ceea ce este un semn al sfințeniei, iar unele dintre moaștele acestui ascet răspândeau bună mireasmă. Așa că au adunat oasele și le-au așezat acolo. El este cunoscut ca pustnicul necunoscut sau sfântul necunoscut de la Sihla. Atunci vorbisem cu părintele…, nu vreau să-i spun numele, cu unul dintre călugării de acolo, apoi ne-am întâlnit cu starețul. I-am spus: „Ascultați, am o cerere destul de îndrăzneață. Aveți oasele întregului trup ale acestui sfânt necunoscut.” El a zis: „Da.” I-am spus: „Este vreo șansă…?” El a zis: „Da.” A adăugat: „Da, îți vom da o părticică.” Și astfel am putut pleca acasă cu o părticică din sfântul necunoscut. O am în cutia aceasta și iată-l pe sfântul necunoscut din Sihla. Această părticică nu a răspândit încă bună mireasmă, deși, știi, nu m-ar surprinde dacă s-ar întâmpla uneori. Eu nu am observat, dar totuși, ce lucru minunat să te întorci acasă cu un os, o bucată destul de mare din acest sfânt necunoscut al Mănăstirii Sihla.

Aducând acasă o mică părticică din el s-a desprins și pe aceea o am pusă acum în crucea mea. Vă voi spune o întâmplare care a avut loc la doar câteva luni după ce am pus-o în crucea pectorală. Era o situație în care chiar simțeam că dorințele mele erau date la o parte. Și era o situație care afecta într-adevăr parohia. Parohia are nevoie de un cap, iar acel cap trebuie să îndrume lucrurile. Desigur, capul preoției este unul al slujirii, dar preotul acela trebuie să-și facă auzit glasul. Și era o anumită situație în care simțeam că îmi pierd acest glas. Și lucrul acesta a devenit din ce în ce mai frustrant cu timpul și a ajuns la un punct culminant.

Într-o seară, eram la o conferință în acea perioadă, și eram la Vecernie. Nu slujeam, doar stăteam pur și simplu împreună cu credincioșii și mă frământam puțin, gândindu-mă cât de nedreaptă mi se părea această situație. Și, instinctiv, fără să-mi dau seama, mi-am dus mâna dreaptă și strângeam această cruce. Și, deodată, m-a cuprins acest gând. Iată-te strângând crucea cu moaștele sfântului necunoscut care este fără glas pentru toată lumea, mai puțin înaintea lui Dumnezeu, nevăzut de întreaga lume, în afară de Dumnezeu. Iar tu te plângi că ți-ai pierdut glasul. Îndată un val de pace m-a cuprins. Mă simțeam mai liniștit decât fusesem de mult timp și era o liniște în acea slujbă a Vecerniei, și a trebuit să-mi înăbuș lacrimile. ”Nu este ceva de care să mă plâng”, mi-am zis în sinea mea, este ceva în care ar trebui să mă bucur. Nu doresc nimic mai puțin decât să fiu cu totul fără glas și necunoscut în lume, mai puțin înaintea lui Dumnezeu.

Spun aceasta cu ironie; acesta este și motivul pentru care nu-mi place să fac clipuri, micile mele videoclipuri prostești, nu-mi place să le fac. Dar le fac din diferite motive. Voi continua să le fac, cel puțin pentru o vreme. Dar așa aș vrea să-mi închei viața. Cred că uneori sperăm să ne sfârșim viața astfel încât lumea să se adune la înmormântarea noastră. Cred că în Georgia, când Patriarhul Ilia, fericită pomenire, s-a săvârșit, cred că s-a spus că aproape o treime din țară, din Georgia, a venit la înmormântarea sa. Este un lucru minunat. Este un lucru slăvit. Și, pe bună dreptate, el a meritat. Cred că ar fi putut fi chiar mai mult de o treime. Dar nu suntem cu toții patriarhi.

Și ceea ce ar trebui cu adevărat să căutăm este ca virtutea noastră să strălucească doar înaintea lui Hristos și să ținem orice virtute ascunsă. Nu știu dacă am vreo virtute care să strălucească înaintea lui Hristos, dar, cel puțin, ceea ce pot face este să mă asigur că singurul meu glas care, în cele din urmă, contează cu adevărat la sfârșitul zilei, este cel care strigă către Hristos. Și dacă aceasta înseamnă să fiu dat la o parte puțin, dacă înseamnă că uneori voi fi în situații în care simt că sunt nedreptățit – oare nu a făcut Domnul nostru exact același lucru? Nu a fost El împins? Acesta este un om, un Dumnezeu-Om, care a rostit cele mai desăvârșite cuvinte rostite vreodată, asupra cărora nu s-ar putea aduce nicio îmbunătățire, care a rostit acele cuvinte într-un chip desăvârșit, asupra căruia nu s-ar putea aduce nicio îmbunătățire, și care a săvârșit fapte desăvârșite, asupra cărora nu s-ar putea aduce nicio îmbunătățire. Iar când a fost răstignit, nu L-au însoțit decât Apostolul Ioan, Maica Sa și câteva femei. Atâția au rămas cu El. Dacă aceasta s-a întâmplat cu Domnul nostru, de ce să aștept eu ceva diferit decât în cazul Său?

Slavă lui Dumnezeu pentru acești sfinți necunoscuți. Sunt mult mai mulți sfinți necunoscuți decât cei pe care îi cunoaștem. Și mă simt atât de onorat și atât de binecuvântat. Cuvântul „onorat” nu este potrivit, mă simt binecuvântat și smerit că am la mine moaște ale acestui sfânt necunoscut de la Mănăstirea Sihla din România, care să-mi aducă aminte de țelul de a mă ruga în tăcere înaintea lui Hristos și să sper ca atunci când voi adormi, să adorm fără să mă fi făcut cunoscut, ci cu glasul meu care a strigat până la ultima suflare către Domnul. Aceasta este rugăciunea mea. Aceasta este ceea ce nădăjduiesc, până la urmă, toți creștinii ortodocși. Mă rog ca această învățătură să vă fi fost de folos.

Cer mijlocirile sfântului necunoscut de la Sihla pentru voi toți și închei, ca întotdeauna, cu cuvintele marelui sfânt al României, Cuviosul Cleopa de la Sihăstria: „Mânca-v-ar raiul!” Amin!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!