Ce să facem în post? – p. Pimen Vlad

Urmăriți un material în care părintele Pimen ne vorbește despre postul Nașterii Domnului și despre comportamentul nostru în acest post.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Dumnezeu toamna, colorează toată natura 

Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși! Bineînțeles că în livadă, pentru că e un colorit frumos, așa. Am mai făcut cândva la kaki aici, la copacul ăsta, dar acum e chiar rodul copt, putem spune, adică cum îi mai bun el de consumat. Acuma e fructul cel mai dulce. Am zis că dacă și-a luat culoarea asta de toamnă frumoasă, să vin aici. Așa e frumoasă toată livada, e colorată, acuma înainte de a-și scutura podoaba și e colorată în toate felurile. Așa o rânduit Dumnezeu în toată înțelepciunea Lui.

Vezi că toamna mai încep ploile, sunt zile mai mohorâte, iar ca omul să nu ajungă să intre, știu eu, în stări de alea de moleșeală, de decepție, le colorează pe toate care există pe pământul ăsta. Copaci, plante, toate își schimbă culorile, intră într-o armonie cu timpul și atunci omul nu are cum să se plictisească, indiferent că mai plouă, că nu plouă, permanent întâlnești lucruri noi, frumoase, peisaje frumoase și așa omul are motive să se bucure. Ați înțeles, dragilor?

Să încercăm să găsim frumosul în fiecare lucru

Chiar citeam astăzi cum povestea cineva, și dacă tot mi-a revenit în minte, vă spun și vouă. Era un om care se deplasa nu știu din ce oraș la Cluj pentru că avea de dat examene acolo, se ducea săptămânal. Dar lucrul ăsta a devenit plictisitor pentru el, se urca în mașină: “Iar drumul ăsta până acolo!” Băga viteză, nu-l interesa nimic ce se întâmpla roată. La un moment dat, mergând el pe acest drum, vede că într-o localitate îi face cineva semn. El spunea că nu lua niciodată la ocazie, voia să fie, cum se zice, cu gândurile lui. Atunci însă, ceva l-a făcut să oprească și a oprit și a luat un tânăr. Acesta a întrebat: “Poți să mă iei până la Cluj?” “Da, urcă acolo.” Și cumva i-a dat de înțeles că nu are chef de vorbă, când a urcat ăla în mașină.

A încercat să-i mai zică ceva, dar ăsta, plictisit așa, îi răspundea scurt. Atunci, la un moment dat, îl întreabă tânărul pe el:

– Faceți des drumul ăsta la Cluj?

– Îl fac săptămânal că am examene și m-am săturat de el.

– Dar ați observat cât e de frumos drumul? Vedeți că de la o săptămâna la alta nu are aceleași culori? Ați văzut copacii, fructele, tot ce se întâmplă în jurul nostru? 

– Dar am eu timp de văzut toate astea? Eu sunt cu problemele, cu grijile mele, cu examene. Am eu timp să le văd?

– Aveți dreptate, până acum doi ani și eu eram la fel, cu grijile, cu problemele!

– Faceți des acest drum?

– Da, de două ori pe săptămână.

– Dar de ce?

Să încercăm să trăim fiecare zi ca fiind ultima

Și și-a dat fesul jos de pe cap și i-a arătat că nu mai avea păr:

– Am cancer și fac citostatice de două ori pe săptămână și de aceea mă duc la Cluj. Când plec, îmi iau rămas bun de la casă, că nu știu dacă mai ajung înapoi, deși îmi doresc ca ultima clipă să-mi fie acasă. Nu știu când o să plec din viața asta, dar de când m-am îmbolnăvit, am început să văd toată frumusețea asta, pentru că mă gândesc că s-ar putea să fie ultima zi. În acești doi ani de tratament, de luptă cu cancerul, am ajuns să văd atâtea lucruri minunate în jurul meu, atâția oameni în jurul meu, atâția copaci și atâtea flori minunate, frumoase, pe care nu le vedeam înainte, pentru că acuma fiecare zi o trăiesc ca pe ultima, pentru că nu știu dacă o să mai am o zi.

Mai povestea omul că asta a fost pentru el ca o palmă, ca o lecție. Zicea că după lucrul ăsta, n-a mai putut deschide gura, l-a dus până la spital și de atunci și-a schimbat și el viața, a început să vadă toate lucrurile frumoase din jurul lui și să se gândească ”De unde știu că mai am și eu o zi?” Ați înțeles, dragilor? Nu știm dacă mai ajungem mâine. Avem doar prezentul. Trecutul s-o dus, mai reparăm ce putem din el, pe unde am făcut greșeli. Viitorul nu-i al nostru, nu-i în mâinile noastre. Avem doar prezentul, poate fi ultima zi, ultima clipă, oare cum îl trăim? Îl trăim frumos, ne bucurăm de el, facem bine în jurul nostru sau trăim degeaba, așa cum se zice, facem umbră pământului? Să avem mare grijă cum lucrăm, că timpul e scurt.

Nu lăsa pe mâine ce poți face azi

O să zicem: nu iertăm azi. “De ce să iert eu azi, n-are decât să se smerească și o să-l iert.” Dar de unde știi că prinzi dimineața, după ce ai pus capul pe pernă, ca să mai apuci să te împaci cu celălalt, să-ți cereri iertare sau să-l ierți dacă ți-a cerut iertare? Ți-e greu să spui azi persoanelor din familia ta, persoanelor dragi, că le iubești: “Lasă că o să le spun altă dată” De unde știi că mai ajungi să o faci altă dată? Dacă vrei să faci un bine cuiva și zici că o să faci mâine, că azi ești obosit. De unde știi că ajungi până mâine? Poate tocmai binele ăla făcut îi cel care înclina balanța și câștigi Raiul.

Ați înțeles, dragilor? Viața e scurtă și nu-i în mâna noastră. Poate o fi și mai lungă un pic, să ajungi la 100 de ani, dar nu e în mâna noastră, nu știm.  Ați văzut, eu mă bucur de orice, pentru că nici la mine nu știu când vine clipa. Uite, acum am zis că vin și fac filmarea, abia am ajuns aici și am dat să mă aplec să pun telefonul și m-a luat coloana, cum am eu probleme, niște înțepături și dureri de gemeam singur. Am zis ”Uite, Dumnezeu îmi dă telegrame – vezi, mai fă ce mai poți azi, că s-ar putea ca mâine să nu mai fii!”.

Să mulțumim pentru tot ce primim, bune sau rele

Am început atunci să fac oleacă de masaj, așa mai fac, uite și acuma, un pic la coloană, îi mai dau oleacă drumul ca să mai pot funcționa și merg înainte și mă bucur. Ar trebui să nu mă bucur pentru că mă doare? Asta ar fi cea mai mare prostie! Asta îmi face bine, ne ține, cum se zice, cu picioarele pe pământ. E ghimpele acela în coastă pe care să-l ai tot timpul: când ți se pare că ești mai bine, să-ți vie niște săgeți pe la coloană, de să nu poți merge, ca atunci să stăm cu picioarele pe pământ și să spunem ”Mulțumesc, Doamne, mulțumesc!”. Chiar prinde bine așa ceva.

Maicii Domnului, totdeauna îi spun ”Îți mulțumesc, Maica Domnului! Nu contează că mă doare, nu-i nevoie să-mi iei durerile, lasă-le, dar ajută-mă să le duc, să nu ajung povara altora.” Adică, să mă pot deplasa, nu contează că doare. Mai țip eu câteodată, mai gem, dar merg înainte. Deci nu e că nu trebuie să ne doară, durerile ne fac bine, ne țin treji, ne țin cu picioarele pe pământ. N-are nimic dacă mai doare o dată capul, mai doare o dată altceva, mai una, alta. N-are nimic, toate sunt într-o rânduială pentru că dacă toate-s prea ușoare, nu ne doare nimic, toate decurg cum trebuie peste tot, uităm de Dumnezeu, ne-o luăm în cap și atunci Dumnezeu ne îngăduie ca să ne țină cu picioarele pe pământ.

Smerenia se câștigă prin osteneală

Noi cerem de multe ori ”Doamne, dă-mi smerenie!”, dar aceasta nu vine pe tavă. Trebuie ceva care să te smerească. Să vină cineva să te acuze, să te înjure, să-ți facă ceva, să te doară ceva, să suferi ceva ca să te smerești. Smerenia se câștigă printr-o osteneală, la fel ca într-un sport: te lupți zi de zi ca să ajungi acolo unde vrei. Trebuie să ne luptăm zi de zi cu noi înșine, cu mândria noastră, cu prostia noastră, cu îndărătnicia noastră. Trebuie să ne luptăm cu noi, să ne smerim și să ne osândim. Adică, să spunem în fața lui Dumnezeu: ”Doamne, uite ăsta sunt! Vezi că nu pot birui patima sau neputința asta. Iartă-mă, Doamne, ajută-mă!”.

Să ne smerim mereu și să cerem ajutorul. Noi nu putem nimic fără Dumnezeu și de aceea ne spune la Sfânta Scriptură Mântuitorul: ”Fără Mine nu puteți face nimic!” Ați înțeles? Deci nimic nu putem fără Dumnezeu!

Să ne străduim să ținem Postul Nașterii Domnului

Uitați-vă că acum suntem în Postul Nașterii Domnului, Postul Bucuriei cum se spune, că se naște Mântuitorul. Hai să încercăm oleacă, cât de cât acolo, să schimbăm ceva în viața noastră. În primul rând, să ne înfrânăm oleacă ”Mă, dacă tot e post, hai să mănânc de post!”. Sunt atâtea bunătăți de post acum, că nu știi ce să alegi. Deci nu-i că nu se poate, dar trebuie un pic de voință. Nu mori dacă nu mănânci carne, stai liniștit. Chiar dacă tai și laptele și ouăle, nu se întâmplă nimic. Ia încearcă oleacă, orice om poate. Trebuie doar voință.

Îmi amintesc de părintele Iulian de la Prodromu, pe care l-am avut duhovnic 28 de ani aproape, dacă venea vreunul mai plin, el spunea: ”Da, mă, e bine, măi! Mai pune, mai adună, să aibă ce mânca viermii când te-or duce la groapă!”. Adică, până la urmă, tot ce adunăm, kilogramele astea în plus, sunt doar pentru viermi. Dacă avem niște kilograme în plus, nu trebuie să ne ducem după diete speciale, nu știu ce tratamente și să ne distrugem sănătatea ca să slăbim forțat. Pune-ți o regulă cu mâncarea, nu cum te-ai trezit, repede la mâncare până nu mai poți.

Să nu ne ridicăm sătui de la masă

Lasă să treacă oleacă de timp, ia o cană de apă, o cană de agheasmă dimineață și lasă să se curețe oleacă organismul. Amână cât poți, cât să simți că ți s-a stors organismul să consume din grăsimile alea un pic și fă mișcare, fă câteva metanii. Dacă munca ta e la birou, fă mișcare în afară, fă ceva ca ușor, ușor organismul să se curețe singur, să dea din kilogramele alea care deranjează.

Putem, dacă vrem, dar trebuie să reducem, să ne luptăm cu poftele astea. Acum sunt atâtea mâncăruri, tentații, dulciuri, bagi cu amândouă mâinile și atunci normal că nu te îngrași cu aer. Da, dragilor! Deci asta-i o latură a postului. Să încercăm să ne punem oleacă de rânduială cu mâncarea, să nu mâncăm până nu mai putem și spunem: “Nu mai pot, plesnesc.” Să nu ajungem acolo, deci să încercăm să mâncăm, cum se spune, să mai rămână un pic gol, “parcă ar mai merge, dar lasă că mă opresc aici.” Adică întotdeauna să nu fim sătui peste măsură.

Înfrânarea gurii și a limbii

Ăsta-i un post. Celălalt post este înfrânarea gurii, a limbii. Nu mai vorbim toată ziua, nu-i mai judecăm pe ceilalți și nu aruncăm cu noroi în ceilalți, să ni se pară că: “Uite, eu țin post, ăla nu ține.” Sau la muncă să zici: ”Eu țin că-s mai grozav și ceilalți nu țin!”. Nu! Dacă ții, nu-i judeca pe ceilalți, nu arunca cu noroi în ei, ca să nu-ți pierzi plata la postul tău. Îi datoria ta. Poate te-o luminat Dumnezeu și tu poți, ăla n-o înțeles că-i de folos și de aia nu-l ține. Lasă! Roagă-te pentru ei, dacă poți. Încearcă să judeci cât mai puțin sau deloc, dacă se poate. Să vorbești mai puțin, că de asta ne-au spus Sfinții Părinți că tăcerea este de aur. Ați înțeles? “Tăcerea-i de aur.” E pe primul loc, întotdeauna. Aceasta este a doua latură a postului.

Să facem milostenie și să participăm la rânduielile Bisericii

Alta este să facem bine după putere, să facem milostenie. Milostenie – milă, că asta ne-o cerut Dumnezeu: “Milă doresc, dar nu jertfă.” Să avem milă față de cei din jur, sunt o mie de căi. Prima dată, poți să te rogi. N-ai altceva? Roagă-te pentru ceilalți să-i ajute Dumnezeu. Fă câteva metanii seara, e o osteneală pe care o faci din dragoste față de ceilalți. După aceea, n-ai posibilități, dar vezi că altul-i amărât, n-are picioare, du-te și fă-i cumpărăturile, îți dă el bani, dar fă-i cumpărăturile. Fă osteneală! Vezi pe cineva, un bătrân, că n-are apă, du-te și cumpără-i niște apă. Fă ceva, o osteneală care nu-ți cere să scoți din buzunar, doar un pic de timp și de osteneală. Fă ceva!

Dacă ai posibilități, du-te atunci și cumpără măcar o dată la săptămână alimente, du la o familie săracă, o familie cu mulți copii, care se descurcă greu. Deci sunt o grămadă de posibilități prin care să ne manifestăm dragostea, bunătatea, mila, că de fapt cine dă la sărac, pe Dumnezeu împrumută. Ați înțeles? Pe Dumnezeu împrumută și Dumnezeu nu rămâne dator niciodată. Deci Dumnezeu, orice dăm noi, ne dă înzecit, însutit sau înmiit înapoi și viață veșnică dincolo. Ați înțeles, dragilor?

Și postul, dacă-l facem așa și mai adăugăm spovedanie, împărtășanie, participarea la Sfânta Liturghie, cât putem, că sunt slujbe mai multe, când putem, nici nu vă dați seama câtă plinătate de har primim prin toate astea despre care am spus, câte un pic din fiecare.

În felul ăsta o să vedeți la Nașterea Domnului cu cât drag ajungem, cu câtă bucurie sărbătorim Nașterea Domnului, că ne-am luptat și noi un pic să facem ceva, să împlinim ceva în postul ăsta. Ați înțeles, dragilor? Și dacă sărbătorim Nașterea Domnului, că doar nu s-a născut Mântuitorul singur, ci din Maica Domnului, Mama Noastră prin care a venit Dumnezeu pe pământ, S-a întrupat, vă dați seama ce dar e că ne-a lăsat-O pe Maica Domnului să fie Mama Noastră?

Pelerinul înșelat și reîntors la ortodoxie

Chiar ieri îmi zicea un om:

– Părinte, trebuie să stăm un pic de vorbă.

– Nu mai pot (aveam oameni mulți).

– Măcar două minute, la sfârșit.

– Bine.

– Trebuie să spun ceva, părinte, ceva ce trebuie să spui la oameni.

– Bine, hai, spune-mi!

Înșelarea

– Uite, eu de tânăr așa am crescut, nu prea le aveam eu cu Dumnezeu, m-o mai dus bunica pe la biserică, dar atât. Și pe la vreo 20 de ani aveam un prieten sectar, mai aveam vreo doi în jurul meu și au început: “Măi, tu trebuie să vii la noi pentru că ceilalți sunt înșelați. Uite, îți arăt eu aici.” Și i-a scos o Biblie de-a lor, schimbată cu ce le plăcea lor.

Citește aici versetul acesta, îmi pare rău că nu m-am uitat înainte la Sfânta Scriptură să vă dau citatul exact. “Crucea este nebunie.”

– Vezi ce spune aici! Cum spun ortodocșii de cruce dacă în Biblie spune că e nebunie?!

– Dar ce mai spune?

– Nu trebuie să mai citești altceva, ajunge asta. Uite, ăștia nu înțeleg că crucea-i nebunie.

Și încet, încet l-au convins și s-o dus la ei. S-a mai dus și fratele lui și sora lui, s-au dus acolo și au stat o perioadă acolo la ei. Li se dădea să citească numai ce li se spunea: “N-aveți voie cutare, decât astea, citatele astea până aici. Aici n-aveți voie că nu le înțelegeți.” Pentru că erau lucruri care îi dădeau de gol pe ei.

Studiul Bibliei ortodoxe și luminarea ce a urmat

Și omul până la urmă a plecat în străinătate la muncă și a găsit o Biblie ortodoxă: “Ia s-o citesc și eu din scoarță în scoarță.” Și a luat-o și a citit-o și atunci s-o trezit el: “Băi, dar ăștia și-au bătut joc de mine, mi-au dat să citesc numai ce le convenea.” De fapt, ce spune acolo: “Crucea este nebunie pentru cei ce nu cred, iar pentru noi cei ce credem, suntem credincioși, este armă.” O grămadă de lucruri frumoase.

Și tot citind, s-o trezit că de fapt toate le întorseseră și le schimbaseră cum au vrut ei. Și atunci s-o apucat el de citit din scoarță în scoarță și a început acum să le spună tuturor să fie atenți, să se trezească, că uite cum își bat joc de oameni și îi atrag. Spunea că: “Pe fratele meu și pe sora mea nu i-am mai putut întoarce și acuma fug de mine și nici nu vorbesc cu mine, că spun că-s rătăcit.”

Le-am spus:

– Stați, măi, să vă arăt realitatea.

– Nu, nu trebuie să ne arăți nimic, noi n-avem nevoie. Noi știm totul.

“Și uite cum îi duc pe mulți în rătăcire după Biblia pe care au schimbat-o. Ei au scos citatele și le-au aranjat în așa fel încât să le priască lor. Eu acuma pe unde mă duc le explic tuturor, că am luat-o din scoarță în scoarță, tot, citatele le-am învățat pe de rost, să mă pot apăra și eu, nu cu ce îmi vin ei, ci cu Biblia reală. Nu aia schimbată de ei.” Și chiar mă rugase: “Părinte, te rog să spui ce ți-am spus eu.” Și de-asta v-am și spus.

Maica Domnului și Crucea sunt armele noastre

Nu că n-am mai vorbit eu alte dăți că Sfânta Cruce e cea mai puternică armă. De-asta nouă, la botez, ni se pune crucea la gât, suntem însemnați în semnul crucii. Crucea o facem tot timpul. Când ne trezim, mulțumim lui Dumnezeu: “Slavă Ție, Doamne!” Crucea e pe biserici, crucea peste tot e armă împotriva diavolului. Ați înțeles?

A doua armă pe care nu o au sectarii e Maica Domnului, pe care ei nu o suportă: ”Ce Maica Domnului? Lăsați-ne cu Maica Domnului!”. Deci, îi arde. Cine face asta? Armele care-l ard pe diavol: Sfânta Cruce și Maica Domnului. Dacă și pe ei îi arde, asta înseamnă că ei slujesc celui care e și el ars de acestea. De asta, aveți mare grijă și fiți atenți!

Chiar recent văzusem un tânăr care tot așa a trecut prin toate și care povestea ce a simțit când a intrat într-o biserică ortodoxă și a participat la Sfânta Liturghie. Spunea el că nu a mai simțit nicăieri așa ceva și că i se părea că abia acum s-a trezit. Așa vă spun și eu celor de alte religii, duceți-vă măcar de curiozitate la Biserica Ortodoxă când e Sfânta Liturghie, ascundeți-vă într-un colț și stați și voi acolo, și rugați-vă la Dumnezeu să vă lumineze, să înțelegeți adevărul și atunci o să vedeți că Dumnezeu nu vă lasă.

Să ne schimbăm viața, să ne smerim

Să mergem mai departe un pic cu ale noastre, cum se spune, să revenim la oile noastre. Dragilor, cum am spus, viața e scurtă, dar e frumoasă. S-o trăim frumos. Să ne bucurăm, chiar și în suferință, în durere. Să nu stăm permanent să cârtim nemulțumiți pentru că dacă cârtim, n-o să avem parte în viața noastră decât de tristețe, de durere și nu mai vedem nimic frumos. Vom fi mereu într-o stare de încrâncenare, de cârteală și bineînțeles că prima dată cârtim împotriva lui Dumnezeu, că Dumnezeu e de vină pentru toate cele care nu ne merg nouă bine.

Nu ne smerim să zicem ”Nu merge bine din cauză că sunt prost sau mândru sau desfrânat ori cutare!” ci vom zice că Dumnezeu nu știu ce. Deci toate ne merg rău din cauza noastră. Dacă nu ne schimbăm viața, nu punem binele în viața noastră, nu începem cu binele, nu încercăm să facem bine, înseamnă că trăim degeaba pe pământ, dragilor.

Sfântul Apostol Andrei, apostolul ocrotitor al României

Vedeți că se încheie și luna noiembrie cu Sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat. Fratele lui Petru și ocrotitorul românilor. El a ajuns în țară la noi, în Dobrogea, o parte a Daciei și i-a creștinat pe primii români. El este apostolul ocrotitor al României. Vedeți cât de frumos? Avem vreo 2.000 de ani de creștinism, ați înțeles? Ne-am născut creștini, suntem țară ortodoxă. Să păstrăm credința, să ne cinstim sfinții, începând cu Sfântul Apostol Andrei și cu toți ceilalți. Sărbătoarea cade sâmbătă, e zi în care nu se muncește, duceți-vă în cinstea Sfântului Apostol Andrei, care e ocrotitorul țării, mergeți undeva la o Sfântă Liturghie și vă bucurați acolo. În felul ăsta, cinstiți-l pe Sântul Apostol Andrei, c-o să vă cinstească și el, că la ziua lui vă duceți la o biserică ca să-l salutați pe el, să stați de vorbă cu el.

1 Decembrie să îl petrecem în familie

A doua zi, de 1 decembrie, ziua națională, deci a țării, încercați, având vreo două-trei zile libere, să stați cu familia împreună, să vă duceți undeva la o biserică, la o slujbă, să vă plimbați împreună. Faceți-vă timp să stați cu toată familia împreună, cu soțul, soția, copiii, să vă duceți să vă bucurați împreună, să vă plimbați împreună, să vă jucați împreună, să râdeți împreună, să trăiți frumos împreună. Mai lăsați mândriile, egoismul, nebuniile, certurile, dați-le deoparte și încercați să vă bucurați împreună, pentru că nu mai avem mult timp. De ce să trăim în egoismul ăsta, în mândria asta, care nu ne lasă să ne iertăm, să ne împăcăm, să ne îmbrățișăm, să ne bucurăm?

Să ne smerim cât mai mult

Ați înțeles, dragilor? Încercați, că se poate, dar trebuie un pic de luptă, un pic de voință ca să schimbăm ceva în viața noastră și atunci toate devin frumoase. Să știți că atâta timp cât stăm aproape de Dumnezeu, aproape de Maica Domnului, aproape de sfinți, aproape de Cer, toate devin frumoase și toate devin ușoare. Nu contează că-s grele, ele devin ușoare: durerea devine ușor de suportat, munca aia, poate epuizantă, devine frumoasă că o faci cu drag. Statul ăla în biserică la o liturghie, la o priveghere, două, trei, patru ore devine ușor, că stai de vorbă cu Dumnezeu, intri în Duhul de acolo, îi spui bucuriile, necazurile, îi mulțumești, îi ceri ajutorul. Toate devin frumoase și ușoare.

Ați înțeles, dragilor? Totul depinde de starea noastră. Să ne smerim mereu pentru că e scris că ”Dumnezeu celor smeriți le dă har, iar celor mândri le stă împotrivă.” Dragilor, să nu uităm să ne smerim, asta e baza creștinismului. Prin asta câștigăm har. Dacă ne înălțăm, ne ridicăm, devenim luptători împotriva lui Dumnezeu și niciodată n-o să biruim. Dragilor, închei cu asta: să nu uităm să ne smerim! Să ne smerim cât mai mult, că noi avem de câștigat.

Dragilor, să ne ajute Bunul Dumnezeu, Maica Domnului și toți sfinții!

Doamne ajută!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!