Ortodoxia și Marea Resetare – Pr. Iosia Trenham, Mihai Neamțu

Ascultați un interviu cu totul formidabil pe care Mihai Neamțu l-a luat părintelui Iosia Trenham despre Ortodoxie în legătură cu Marea Resetare.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Ortodoxia Răsăriteană și Marea Resetare – Pr. Iosia Trenham

– Părinte Iosia, bun venit la București!

– Mulțumesc Mihai, sunt foarte fericit să fiu cu tine!

– Hristos a Înviat!

– Adevărat a Înviat! Amin!

– Ce frumoasă călătorie pentru un protestant să devină ortodox în America, în California. Oamenii spun că atunci când în California se întâmplă ceva, noi aici, în Europa de Est, trebuie cumva să ne deschidem umbrelele pentru a ne apăra din anumite motive. Aș dori să încep prin a vă pune întrebări de bază, generalități despre pregătirea dvs., cum ați ajuns să fiți preot ortodox și apoi putem discuta despre situația actuală din America.

– Minunat, minunat!

– Deci care a fost lucrul care a declanșat interesul dvs. pentru ortodoxia răsăriteană?

– Sunt generația a patra născut în California de Sud, născut și crescut în Los Angeles, la fel ca tatăl meu și ca tatăl lui și ca străbunicul meu. Am fost crescut de părinți în mare parte de origine engleză și am fost crescut ca prezbiterian. Am fost un creștin protestant conștiincios și când eram un tânăr de 18 ani am cunoscut-o pe femeia care avea să devină soția mea, Preoteasa Katherine. Ea era cea mai mică dintre cei șase copii ai unei familii de protestanți metodiști. Doi dintre frații ei mai mari plecaseră la școală în partea de mijloc a Americii la o școală numită Wheaton College, și acolo au descoperit creștinismul ortodox, au avut un profesor de cult care era anglican, dar profund impresionat de Sfânta Liturghie a Bisericii Ortodoxe și le-a cerut studenților să meargă să vadă și, așadar, cumnatul meu cel mai în vârstă, care este acum un dentist pensionar, John, a fost să vadă și nu a mai plecat niciodată. Iar când am început să o curtez pe sora lui, a început să-mi trimită cărți. Mi-a trimis un text clasic măreț scris de răposatul Mitropolit Kallistos Ware, numit “Calea Ortodoxă” și mi-a trimis și o copie a “Pedalionului”, “Canoanele Bisericii”.

Acum, de ce cumnatul meu, care era stomatolog, și protestant, să-mi trimită o copie a cărții “Canoanele Bisericii” nu știu, dar Dumnezeu să-l binecuvânteze pentru că a făcut-o. Am citit canoanele, am citit scrierile părinților și asta m-a impactat cu adevărat. Am descoperit că marea majoritate a istoriei creștinilor, primii 1500 de ani de care am fost foarte neatașat, deoarece ca protestant totul e după secolul al XVI-lea și dacă citești măcar reformatorii din sec al XVI-lea te simți oarecum istoric. Și când am început să citesc părinții bisericii timpurii, cei trei sfinți ierarhi și alții, am fost atât de cuprins de devotamentul lor față de Hristos, de dragostea lor față de Sfânta Scriptură, de lucrurile cu care protestanții se laudă și am descoperit că în părinții bisericii avem exemple supreme de așa ceva și asta a lansat o cercetare de mai mulți ani din partea mea; am început să documentez diferențele dintre creștinismul protestant [și ortodoxie].

Eu proveneam dintr-un mediu protestant reformat confesional foarte dezvoltat. Am documentat domeniile în care nu eram de acord cu ortodoxia: teologia sacramentală, Sfânta Liturghie, guvernarea Bisericii, aspecte ale teologiei trinitare. Și, așadar, când am mers la Seminar, am căutat profesori la seminarul protestant care aveau expertiză în aceste domenii și am cerut să fac studii independente cu ei, cu unii dintre cei mai competenți teologi protestanți pe acele domenii exacte, și, în fiecare caz, am ajuns la sfârșitul studiului, la sfârșitul tutorialului, într-o poziție ortodoxă, așa că la 20 de ani, 23-24 de ani, am hotărât că era timpul să devin ortodox.

– Ați vorbit despre cărți, ați vorbit despre întâlniri cu profesori, dar despre întâlnirile cu oameni sfinți, cu oameni spirituali?

– Da. Ei bine, asta a urmat. Imediat ce interesul meu în ortodoxie s-a mutat de la un interes intelectual la ceva mult mai personal, la ceva despre propria mea viață spirituală și poate că întrebarea a fost dacă Dumnezeu mă cheamă pe mine și pe tânăra mea familie la Sfânta Ortodoxie. Asta m-a condus la următorul pas, adică să încep să vizitez bisericile din zona în care locuiam. La acea vreme, locuiam în orașul Santa Barbara, un oraș frumos de pe Coasta Centrală a Californiei în care sunt patru biserici ortodoxe, așa că am mers la toate acele biserici, am început să ne amestecăm cu oamenii ortodocși, ceea ce a fost o experiență extrem de inspiratoare pentru noi, încă mergeam la biserica noastră duminica, dar în fiecare sâmbătă seara mergeam la Vecernia Mare, și de-a lungul lunilor în care am făcut asta am început să recunoaștem că eram mai încântați să mergem la marea Vecernie decât la propria noastră biserică.

S-a întâmplat în providența lui Dumnezeu că în cartierul nostru, la doar câteva străzi distanță de noi, era o mică mănăstire în devenire și o călugăriță incredibil de frumoasă pe nume Maica Victoria, care fusese trimisă acolo de episcopul ei să înființeze o mică mănăstire și avea o altă călugăriță novice cu ea și eu am început să urc până la mănăstire și să beau ceai cu ea și ea a devenit cumva ca o catehistă informală pentru mine, răspunzând la întrebările noastre. Dar a fost și încă este, are 80 de ani acum, sper că mă iertă că am spus asta. că are 80 de ani acum, și încă e la o mănăstire frumoasă Mănăstirea Sfânta Barbara, și a funcționat ca un catehist informal și foarte mult ca un reprezentant iubitor al sfintei Ortodoxii pentru noi și ne-a câștigat inimile la credință. Am ajuns apoi la un mitropolit, un arhiepiscop, un episcop foarte stimat, numit Mitropolitul Filip Celiba, care a adormit în Domnul în 2014.

Dar în timpul mandatului său foarte lung ca Arhiepiscop în America, timp de 48 de ani, a primit sute, mii și mii de convertiți la Sfânta Ortodoxie și a avut o inimă și un interes imens pentru poporul american și ne-a desemnat un catehist și a supravegheat catehismul nostru și primirea noastră în Biserică.

– Este un teolog, sper că nu îi greșesc numele, John MacArthur cred, din California, care v-a criticat pentru că v-ați alăturat Bisericii Ortodoxe și mă întreb dacă ați avut atașamente puternice, atașamente emoționale față de lumea protestantă, pe care ați lăsat-o în urmă, lumea părinților și a bunicilor dvs.

– Fără îndoială, așa cum am spus, am fost crescut într-o familie protestantă conștiincioasă, am mers la colegiul protestant de arte liberale Westmont College din Santa Barbara, apoi am mers la un seminar de reformă pentru a studia cu unul dintre cei mai influenți, probabil cel mai influent teolog calvinist din America, un bărbat pe nume Dr. R.C. Sproul. Dr. Sproul a fost foarte implicat în promovarea credinței creștine în întreaga lume, a fost chiar la vârful ministerului digital, de asemenea, a murit cu doar câțiva ani în urmă.

Și când am devenit ortodox, a fost pentru un preț, am înțeles ofensa pe care unii dintre dragii mei mentori și prieteni au luat-o și deci cam jumătate din lumea mea nu au mai vrut să aibă nimic de-a face cu mine sau cu familia mea după ce am devenit creștini ortodocși. Acum parte din ei s-au răzgândit și au devenit ortodocși pentru că traiectoria convertirii la Sfânta Ortodoxie este extrem de sus, este inversată și se mută în acest fel. Eu când m-am convertit, nu cunoșteam decât un alt calvinist care devenise ortodox în Statele Unite și era pe coasta de est, l-am întâlnit și am discutat cu el, dar nimeni altcineva din lumea mea nu devenise creștin ortodox. Existau niște evanghelici, dar eu nu eram dintr-un mediu evanghelic, eram dintr-un mediu protestant reformat confesional care nu era atât de mult cu genul evanghelic de lume mai puțin dogmatică a protestanților. Și așa am observat convertirea lor la ortodoxie, dar am atribuit-o unui fel de emoționalism sau unei lipse de educație teologică în mișcarea protestantă. Când calviniștii au început să se convertească și mulți au făcut-o de la convertirea mea, asta a adus Ortodoxia la un fel de nivel mai înalt de relații teologice cu lumea protestantă din America.

– Voi face o mărturisire: generația mea a crescut cu această fascinație pentru Occident, pentru America, noi am crezut că voi ne-ați eliberat de comunism și, într-o anumită măsură, ați făcut-o, din cauza unor oameni grozavi precum Ronald Reagan. Unii dintre noi considerau Ortodoxia Răsăriteană ca pe o religie care este implicată în tabloul nostru social și economic, eu aș spune, eșecuri și până astăzi vedem o critică a Ortodoxiei Răsăritene din cauza a ceea ce se întâmplă în Ucraina din cauza agresiunilor Rusiei acolo, din cauza poate și a altor neajunsuri ale episcopilor și conducătorilor noștri. Românii obișnuiți, ortodocșii de aici, încă resping Ortodoxia Răsăriteană, ei nu apreciază pe deplin comorile scrierilor părinților și așa mai departe, așa că, care ar fi mesajul unui american, un californian, pentru românii noștri, cum pot ei să redescopere frumusețea Ortodoxiei?

– Aceasta este o întrebare minunată și ar trebui să spun dinainte că eu și familia mea nu am devenit ortodocși pentru că ne-am gândit că ne va ușura situația în viață sau pentru că era necesar pentru viața politică americană. Noi am devenit ortodocși pentru că Creștinismul Ortodox este singura Sfântă Biserică Sobornicească și Apostolică, este vie, cu Viață Divină, este acea reședință, chiar familia lui Dumnezeu și îl sfințește pe om. De aceea am devenit ortodocși, pentru că am vrut să fim aproape de Dumnezeu. Biserica Ortodoxă produce sfințenia, este o fabrică de sfinți. Și ea îi face pe aceștia probabil mai repede acum, decât în istoria recentă, cu siguranță.

Numărul de sfinți, pe care Biserica i-a produs doar în ultimii 50 de ani este extraordinar, în fiecare țară și în orice loc, chiar și în America, ceea ce e șocant, acest fapt de a te stabili în Împărăția lui Dumnezeu, în credința părinților, odată predată sfinților și păstrată de Biserică, cu un mare cost, în fiecare loc în care a ajuns, acesta este cel mai important lucru: să ai relația ta cu Dumnezeu și să te stabilești în familia Lui, în Biserică, nu într-o mișcare religioasă care provine dintr-o regiune sau alta a Americii sau a istoriei lumii, ci în Hristos însuși.

Domnul nostru a fost cel care a spus: Eu voi zidi Biserica Mea și porțile Iadului nu o vor birui. Am devenit creștini ortodocși pentru a-l învinge pe diavol, pentru a învinge moartea și pentru a învinge păcatul în viața noastră, de asemenea. Desigur, Ortodoxia trăiește în mila lui Dumnezeu în această lume, ceea ce înseamnă că ne aflăm deja între stabilirea împărăției lui Dumnezeu și desăvârșirea, deocamdată incompletă, a împărăției Sale și, desigur, în acea scenă sunt multe eșecuri ale Bisericii, multe eșecuri ale noastre, dar am învățat să Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acelea, pentru că dacă Domnul în mila Sa nu ar permite să se facă greșeli de către mireni, de către clerici, dacă totul ar trebui să fie perfect și sfânt, eu nu aș avea loc în Biserică, familia mea ar fi de asemenea în afara ușilor și toți aceia care ne ascultă chiar acum nu ar putea păși în Biserică pentru că ar fi numai pentru cei desăvârșiți. Cu mila lui Dumnezeu, nu este. Unii oameni spun: bine, voi ortodocșii, acest episcop ortodox sau acel preot sau acel călugăr e un ipocrit.

– Să nu mai menționăm politicienii care pretind că sunt ortodocși.

– Desigur. Și nu sugerez că ipocrizia nu este un lucru groaznic. Când găsesc ipocrizie în mine, mă condamn și cer iertarea Domnului, dar diferența dintre Biserică și lume… Nu există om căzut care să nu fie ipocrit. Diferența este: în Biserică, cei care trăiesc cu Dumnezeu știu că sunt ipocriți și merg la Biserică pentru a trata medical, prin harul lui Dumnezeu, acea boală din interiorul lor, astfel încât să nu mai fie ipocriți, să poată deveni oameni întregi și ce spun ei că înseamnă, singurul loc de pe Pământ unde poți realiza asta este în Biserica lui Iisus Hristos, acesta este singurul loc. Dacă stai în afara Bisericii, aruncând bombe despre ipocrizia din Biserică, tot ceea ce ești este un ipocrit egal și mai rău. Este un lucru mai rău decât să fii ipocrit, și anume să fii un judecător al ipocriților. Există un singur judecător al celor vii și al celor morți, și chiar și El își rezervă judecata, Hristos însuși a spus: nu am venit în lume să judec lumea, ci pentru a salva lumea.

Dacă ne uităm la ipocrizie în sfera noastră de influență, ne uităm la ipocrizie și ne rugăm ca Domnul să reverse milă și să-i ajute pe oameni să trăiască cu integritate; noi colaborăm cu Iisus în propagarea Împărăției Sale. Dacă ne uităm la ipocriți și îi arătăm, tot ce facem e să ne transformăm noi înșine în mici diavoli. Numim în Scriptură pe diavol diavolos, cel care acuză, cel care arată cu degetul. Dacă vom arăta cu degetul, noi cui îi slujim? Avansăm cauza diavolului pe pământ. Mai bine aduceți o contribuție pozitivă, încercați să deveniți o persoană întreagă, o persoană cu integritate, și când vezi altceva, roagă-te Domnului Dumnezeu să-i trimită Milă asupra acelei persoane, ca și ea să poată deveni întreagă și să fie cine ar trebui să fie, acesta e un mod mai bun de a privi ipocrizia.

– Revenind înapoi la tradiția română ortodoxă, cred că ați întâlnit în ultimii 20 de ani și scrierile părintelui Cleopa, scrierile părintelui Dumitru Stăniloae, scrierile părintelui Calciu Dumitreasa, care este părerea dvs. despre vocile românești din interiorul Bisericii Ortodoxe?

– Permiteți-mi mai întâi să-mi condiționez declarația prin a spune că sunt pentru prima dată în România și sunt încântat să fiu aici. Am auzit atât de multe lucruri frumoase despre țara dumneavoastră și despre Biserica de aici, în special despre mărturia voastră despre Sfânta Ortodoxie în vremurile contemporane și mai ales despre viața monahală de la voi. Deci sper că voi putea răspunde la întrebarea dumneavoastră mai bine la sfârșitul călătoriei mele decât acum, dar ar trebui să spun și că Ortodoxia română a avut un impact extraordinar asupra americanilor, pe scena americană.

De exemplu, am în geantă o nouă biografie care tocmai a fost publicată de Seminarul Sf. Vladimir, Viața părintelui Roman Braga, care este un preot călugăr ortodox român care a suferit aici, în închisoare, sub comuniști, și a venit în America cu sora lui și a înființat o mănăstire foarte influentă în Rives Junction, Michigan, Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului, un loc pe care l-am vizitat și care m-a ajutat mult spiritual, ca și lucrările Părintelui Roman, care a fost un părinte spiritual pentru mulți americani, inclusiv unii care îmi sunt prieteni dragi.

– M-am spovedit și eu la el o dată.

– Da?

– Da, absolut! L-am cunoscut în persoană în Michigan, și a mers în Sao Paulo, a mers în Brazilia și apoi după Brazilia a venit în America. O poveste minunată, dar ar trebui să subliniem că a fost, din păcate, persecutat în poate cea mai proastă închisoare din România, numită închisoarea Pitești, unde au avut loc evenimente oribile în anii ’50. Dar el a supraviețuit acelor vremuri îngrozitoare și a făcut parte din mișcarea Rugul aprins aici în București, așa că, când era tânăr când avea poate 18 ani sau mai puțin, era puțin înclinat politic. Nu voi comenta asta, dar a făcut parte din această mișcare în care părintele Dumitru Stăniloae, dar și Ioan Culîghin, care era preot venit de la Mănăstirea Optina din Rusia, l-a învățat pe părintele Roman cum să se roage rugăciunea lui Iisus, așa că a început să se roage cu rugăciunea lui Iisus când era tânăr, a folosit-o în timp ce era prizonier și apoi a început proiectul monahal din Michigan.

– Influența lui pentru americani…

– A fost un sfânt.

– Aceasta este și mentalitatea celor care l-au cunoscut în America, l-au văzut ca trăind pentru Hristos de sus în jos și împărtășindu-și viața cu lumea americană, pe care a îmbrățișat-o cu entuziasm. Părintele George Calciu, părintele Cleopa pe care l-ați menționat, bătrânul Cleopa, noi avem doar o mică parte din scrierile lui și din viața lui. Compania mea, Publicațiile Nectar Patristic, este în procesul de publicare a vieții lui oficiale în limba engleză, pe care o așteptăm cu nerăbdare. Mărturia lui a avut un impact extraordinar asupra creștinilor ortodocși americani.

– Și Părintele Stăniloae? Este un teolog…

– Părintele Dumitru Stăniloae are cinci volume ale teologiei sale dogmatice care sunt traduse în engleză. Nu este o traducere oficială la nivel înalt, așteptăm să apară, și o așteptăm cu nerăsuflare, așa cum spunem în engleză, deoarece contribuția lui la teologie este atât de imensă. Am un prieten drag, Părintele Calinic Berger, care e californian și e preot, e la Catedrala noastră acum, în partea centrală a țării, Catedrala Kansas Sf. Gheorghe, dar și-a făcut doctoratul la Universitatea Catolică din Washington DC despre părintele Dumitru Stăniloae, deci am auzit de la părintele Calinic despre părintele Dumitru Stăniloae, dar am și citit cât am găsit în engleză, deoarece nu pot citi în română, spre rușinea mea.

– Toți acei oameni pe care i-ați menționat au suferit mult în comunism, patru dintre ei, sau cel puțin trei dintre ei au mers la închisoare, părintele Stăniloae pentru 5 ani, părintele Roman mai mult de 10 ani și părintele Calciu cel puțin 10 ani, părintele Cleopa a fost pustnic, deci nu a fost trimis la închisoare, dar era în munți, trăind ca Sf. Antonie, așa că toți au suferit. Care este răspunsul ortodox la suferință? În aceste zile oamenii suferă de boli mentale, de boli fizice, care este răspunsul ortodox la suferință?

– Înainte de a oferi un răspuns, ar trebui să îi ajutăm pe oameni să formuleze o întrebare. Dorința interioară a ființei umane de a fi eliberată de propriile noastre diviziuni interne și durere, durere a conștiinței, durere sufletească, durere trupească. Aceasta este firească, chiar faptul că tânjim după asta este ecoul în noi înșine al faptului că ființele umane nu au fost create în păcat, ființele umane au fost create în lumină, în dragoste, în Paradis și am pierdut acel Paradis și căutarea ființei umane acum este să-L urmeze pe Hristos în Împărăția Sa și să recupereze Paradisul Pierdut.

Deci existența durerii și a suferinței în viețile noastre trebuie mai întâi să fie diagnosticată corect, existența păcatului, existența durerii și a bolii, toate aceste lucruri mărturisesc o glorie care a fost pierdută, dar mărturisesc și o posibilitate prezentă, o potențialitate prezentă în persoana umană și anume să putem împărți o mică porțiune, câteva frânturi din Crucea Domnului nostru Iisus Hristos prin care lumea a fost împăcată cu Dumnezeu și Dumnezeu cu lumea, crucea Mântuitorului nostru, care este atât de iubită de creștinii ortodocși din întreaga lume.

Am observat că crucea este peste tot aici în București, inclusiv satul pe care l-ați vizitat, inclusiv satul, inclusiv în afara camerei mele de hotel. Am deschis jaluzelele în această dimineață și am stat cu fiul meu Luke și am numărat numărul de biserici cu mai multe cruci pe acoperiș, care se aflau la o aruncare de fotbal de la fereastra noastră, patru biserici maiestuoase, le-aș fi putut nimeri pe toate cu o minge de tenis de la fereastră, cruci peste tot. De ce iubim crucea? Crucea este martorul dragostei lui Dumnezeu pentru noi, ne arată umilința incredibilă a Mântuitorului nostru, cât de jos a fost dispus să coboare din Ceruri pe Pământ, să se încline, a luat pământul în mâini, ne-a sărutat, devenind ceea ce nu a fost, o ființă umană, fără a înceta să fie ceea ce era, Fiul lui Dumnezeu, alăturând omul și Dumnezeu, cerul și pământul împreună și apoi în trupul său purtând fiecare dintre suferințele noastre, fiecare din poverile noastre, lăsându-se pus pe cruce și condamnat cu desăvârșire de întreaga lume, astfel încât, prin condamnarea Lui să putem participa și noi la Viața Nouă și să avem o cale prin moarte către viața următoare.

Pentru noi, aceasta este cea mai mare constelație, acesta este motivul pentru care am trecut de la viziunea de dinainte de venirea lui Hristos, când crucea era un simbol al blestemului total, nu era nimic mai rău decât viziunea romană, practica romană de răstignire a ființelor umane rezervată doar celor mai de jos, criminalii.

– Pentru sclavi.

– Absolut, și acum a devenit cel mai prețuit simbol din întreaga lume, acel simbol al speranței și al posibilității, al credinței în Dumnezeu și al posibilității de a merge purtând puțin din crucea pe care trebuie să o porți. Iisus a spus: “Dacă vrei să mă urmezi, lepădă-te de tine, ia-ți crucea și urmează-Mă!” Acestea sunt cuvintele Lui, nu există altă cale de a-L urma pe Iisus în Împărăția lui Dumnezeu decât de a accepta providențial acea măsură de suferință pe care ți-a dat-o El, cu deplina încredere că prin acea durere vei putea să-ți lucrezi mântuirea, să găsești harul lui Dumnezeu, sa fii purificat de iubirea ta de sine.

Aceasta obsesie pentru propria noastră fericire, mai presus de onoarea lui Dumnezeu, este marea boală a fiecărei ființe umane și este curățată din existența noastră purtând crucea. Deci crucea a devenit pentru oamenii creștini marele semn al speranței și calea mântuirii. Acesta e răspunsul la suferința umană. Dacă încercăm să ne auto-medicăm, și să ne găsim într-o poziție de pace fără a accepta Crucea lui Hristos și credința în ceea ce încearcă El să facă pentru a ne salva, e un efort zadarnic.

– Am văzut mulți intelectuali interesanți, oameni de litere, devenind interesați de Ortodoxia Răsăriteană, unii chiar aderând la Biserica Ortodoxă precum Jonathan Pageau, l-am văzut vorbind cu dvs. recent, am văzut un interes, un interes foarte clar exprimat și foarte explicit din partea lui Jordan Peterson. Văd cum se îmbracă recent, care e foarte foarte grăitor. De asemenea, l-ați întâlnit pe Tucker Carlson, oamenii din jurul lui sunt interesați de Ortodoxia Răsăriteană.

– Da.

– Ce se întâmplă acolo in America? Există un interes real în a găsi comoara ascunsă?

– Perspectiva mea de a răspunde la această întrebare este, practic, durata preoției mele, sunt preot de 31 de ani și m-am implicat activ în a mă ruga în mod regulat și a interacționa cu oameni în mod constant în procesul de cercetare și convertire la Sfânta Ortodoxie, așa că nu există un alt posibil subiect de care să fiu mai interesat decât acesta. Ce Harul lui Dumnezeu în viața mea, Domnul mi-a trimis întotdeauna un număr decent de interesați care au devenit catehumeni și i-am pregătit pentru Sfântul Botez.

– Voi face doar o paranteză foarte scurtă: un călugăr minunat la care mă duceam pentru spovedanie, se ruga adesea: “Doamne din când în când, Te rog, Doamne, trimite-mi și mie niște intelectuali.” Gata, continuați!

– Așa să fie, astfel încât intelectul lor să poată fi răstignit cu Hristos.

– Și la dumneavoastră! Noi dorim să vedem că sunt mai mulți intelectuali la Riverside.

– Sper că da și cred că acest lucru se întâmplă. Ar trebui să spun că am văzut o creștere generală pe măsură ce ortodoxia a devenit accesibilă americanilor, am văzut o creștere generală, dar mai ales aș spune că, de la apariția Covidului, a fost o catapultare a interesului în Sfânta Ortodoxie în toată țara. Din propria mea experiență, în parohia mea, am mers de la o medie, să zicem pe 20 de ani, de 20 până la 25 de oameni care făceau catehism pe an, i-am catehizat minim un an și apoi i-am botezat. Pornind de la acea medie, am ajuns în această Sâmbătă Luminată la 110 catehumeni și eu am botezat 62. Asta este o creștere semnificativă, mai mult de trei ori, de 300%, și aceste cifre au rămas constante de la Covid.

În gândirea mea asta seamănă mult cu conceptul de suferință pe care l-ai menționat. Lumea seculară, lumea elitelor din Davos, este o lume care nu face nicio referire la Dumnezeu, nicio referire la creație și, prin urmare, nu are nicio transcendență, nicio capacitate de a interpreta experiența umană într-un mod satisfăcător. Elitele seculare ale globalizării noastre nu au nici un răspuns pentru suferința umană, cu excepția celor tehnocrate, adică vom livra asta mai bine, vom obține medicamente mai bune. Astea s-au dovedit a fi răspunsuri goale, fără sens și chiar dăunătoare într-un mod pe care nu l-am fi putut ghici niciodată înainte de Covid.

Pentru a trăi în acea lume secularizată, trebuie să ascunzi marile amenințări din viața ta, iar cea mai mare amenințare din viața ta este moartea. Deci ce faci? Asta este în America, construiești o industrie a morții de 85 de miliarde de dolari, afacerea mortuară, care te ține în siguranță, separat de moarte; ei pregătesc corpul persoanei dragi, ei țin corpul la morga lor, te taxează pe noapte, cu mult peste hotelurile de 5* din New York, cheltuiți mii de dolari pe un sicriu și apoi vă aduc o persoană machiată, care nici măcar nu arată ca ruda dumneavoastră nici nu o recunoști. Și apoi duc oamenii la crematoriu pentru că nu își permit să-i îngroape, costă cam 25.000 de dolari, ca o mașină nou-nouță, doar pentru a îngropa pe cineva, și trebuie să-i lași să moară în spitale sau în cămine de bătrâni pentru că nu te poți ascunde de moarte dacă ai părinții în casa ta. Propria mea mamă, Doamne odihnește-i sufletul, tocmai am îngropat-o, ea a adormit în ajunul Sfântului Andrei, sărbătoarea hramului parohiei noastre.

– Și Sfântul protector al nostru, la românilor.

– Ea a locuit cu mine în ultimii 21 de ani din viața ei, la mine acasă, a murit înconjurată de copiii și nepoții ei, soția mea, preoteasa Katherine, era literalmente în pat cu ea, îi șoptea la ureche. Noi suntem căsătoriți de 36 de ani. Îi șoptea 36 de ani de mulțumiri pentru toate lucrurile pe care mama le făcuse pentru ea, acceptând-o ca pe o fiică a ei în acei ani, și-a dat ultima suflare în Îmbrățișarea soției mele. În 2 ore, a fost în capela funerară, la Biserică, echipa noastră de femei care au grijă de morți au spălat-o, au îmbrăcat-o, au pus-o în sicriu și ea a fost, câteva ore mai târziu, deja pregătită la începerea slujbei de sărbătoare a Sfântului Andrei și am îngropat-o în a treia zi. A fost ceva sfințitor, absolut frumos, frumos pentru toți cei care au cunoscut-o frumos pentru ea, pentru copii, pentru nepoți, pentru comunitatea parohială, aceasta este ortodoxia normală, nu este viață seculară.

Seculariștii nu au răspuns pentru moarte, de aceea trebuie să păstreze moartea la distanță. Covid a venit și a spus: nu veți putea ascunde moartea, voi aduce moartea exact în fața voastră. De îndată ce s-a întâmplat asta, dintr-o dată, singurul și singurul biruitor al morții din istoria rasei umane, Domnul nostru Iisus Hristos, singurul care a intrat vreodată în ring cu moartea și nu a pierdut… Orice altă persoană mare, toți marii învățători religioși ai lumii, Moise, chiar și marii profeți, toți cei care au întâlnit moartea, au pierdut, toți au fost luați într-o strânsoare nesfârșită de Hades și atrași în întuneric.

Când a venit Domnul nostru Hristos, moartea a încercat să-l mănânce, dar așa cum spunem în imnurile din Săptămâna Mare, din Vinerea Mare, moartea L-a mâncat pe Hristos crezând că are în fălci un om și s-a trezit față în față cu Dumnezeu, care a decimat moartea din interior, literalmente enervând moartea. Noi nu mai credem în moarte, am schimbat chiar și limbajul, noi creștinii nici măcar nu mai numim moartea moarte, o numim somn, odihnă a sufletului și a trupului. De aceea oamenii vin la Biserica acum în număr incredibil, vin în numere incredibile, deoarece fantezia vieții seculare, imaginea falsă a fost zdrobită de Covid și oamenii care acum se confruntă cu moartea și văd realitatea, sunt foarte interesați de singura persoană care poate da un sens la tot, să ne elibereze de puterea morții și să ne mântuiască, și acesta e Domnul Hristos în Biserica Lui. Ei îl doresc.

Sper că acest lucru va continua, a fost constant timp de patru ani. Aceste numere și acest interes este constant de patru ani și nu este doar parohia mea, este în tot Occidentul. Am observat recent că, tocmai au apărut statistici din Sâmbăta Mare, în biserica catolică din Franța: 12.000 de botezuri în Sâmbăta Mare. Deci nu sunt doar în lumea ortodoxă aceste cifre. Biserica Catolică franceză a fost în declin, declin radical, dar chiar și într-un astfel de scenariu, cu o conducere atât de slabă, Dumnezeu stârnește inimile oamenilor, El trezește mulți oameni, acesta este un moment ortodox pentru noi și dacă suntem pregătiți, bisericile care sunt gata, cred că prosperă, parohiile care nu sunt, se micșorează și așa și trebuie.

– Ați menționat oamenii de la Davos, ați menționat elitele. Am urmărit un interviu cu acest personaj central european, George Soroș, și jurnalistul l-a întrebat: Ai vreun regret? Știți că a împlinit 90 de ani, și a spus: singurul regret e că voi muri. Astfel, oamenii care sunt deștepți și îngrozitor de bogați, nu pot înțelege misterul, puzzle-ul morții, și dacă nu-L cunoști pe Hristos, nu ai cum evita să-ți fie frică de moarte.

– Bineînțeles.

– Și acesta este un mesaj puternic pe care tocmai l-am primit. Părinte, ne apropiem de sfârșitul conversației noastre, permiteți-mi să subliniez în fața cititorilor și telespectatorilor români că tocmai ați publicat aici în București o carte numită Contra mundum. Orthodoxia și marea resetare în care includeți subiecte foarte controversate, vorbiți despre agenda radicală a comunității LGBTQ, transumanism dar și transgenderism, obișnuiam să cred în alianța transatlantică, poate singura identitate trans pe care aș îmbrățișa-o, dar nu mai sunt sigur nici de asta. Vorbiți despre Disney, vorbiți despre criza Bisericii Romano-Catolice.

Permiteți-mi să vă întreb ceva, foarte sensibil. Scandalurile în Biserică. Noi aici în România am văzut recent un film, toți am fost nedumeriți de aceste povești despre preoți și ierarhi care au decăzut și nu știm ce să facem cu aceste lucruri, deoarece Biserica Romano-Catolică avea tendința de a ascunde lucrurile oribile care s-au întâmplat în anii ’70, anii ’80, după Conciliul Vatican 2, dar pe de altă parte, nu vrem să cădem în capcana senzaționalismului, să aducem scandal peste scandal și a face oamenii să părăsească Biserica. Cum ar fi sănătos să abordăm astfel de situații?

– Este o întrebare foarte importantă. Nu pot vorbi despre experiența voastră românească, dar pot vorbi despre experiența mea ortodoxă americană. Scandalul este parte integrantă a Bisericii, oamenii se uită la scandal și cred că într-un fel reprezintă ceva care nu este adevărat, că cumva noi, Biserica, nu suntem Biserica pentru că există scandal. Nu este adevărat. Citiți Faptele Apostolilor. Nu a existat niciodată un timp când scandalul nu a existat în Biserică. Sf. Pavel, de exemplu, când se întâlnea cu preoții în Biserica din Efes, pe plajă, vedeți în Fapte, cap. 19-20. Le-a spus că lupi îngrozitori din mijlocul lor se vor ridica, eretici din interiorul Bisericii, vor apărea și vor îndepărta oamenii.

Scandaluri au existat întotdeauna în Biserică. Simon se boteaza și apoi apostează, sub apostoli. Iuda însuși, scandalul suprem. Scandalurile ar trebui să ne întristeze, cum îl întristează pe Dumnezeu, dar Sf. Pavel spune că ar trebui să ne gândim diferit despre scandaluri, aceasta este în 1 Corinteni 11. Pavel spune că e necesar. Cred că este vorba de versetul 19. Este necesar ca scandalurile să apară, astfel încât cei care sunt aprobați de Dumnezeu să devină evidenți. Sfântul Ioan Gură de Aur comentează în comentariul său la 1 Corinteni despre acel pasaj și spune că necesitatea scandalurilor este să dezvăluie conducerea autentică în Biserică în fiecare generație. Are loc un scandal și atunci afli care sunt liderii adevărați în care ar trebui să am încredere.

De exemplu, hai să aplicăm acel principiu pentru Covid. A apărut Covid și ai văzut o multitudine de reacții din partea conducerii Bisericii, episcopi și preoți, unii care au fost atât de înspăimântați de apariția acestei boli, a acestui virus încât au interzis slujbele Bisericii, au interzis să se dea Sfânta Împărtășanie cu aceeași linguriță ca nu cumva să transmită boala ca și cum dătătoarea de viață și distrugătoarea bolilor, împrăștierea morții, Sfânta Euharistie, ar putea transmite moartea. Alți episcopi, desigur, nu au căzut în astfel de capcane, dar acesta este un bun exemplu în opinia mea despre învățătura Sfântului Pavel și despre explicația Sfântului Ioan Gură de Aur. Scandalurile dezvăluie autenticitatea.

Dacă cineva este adevărat și este amenințat cu moartea și rămâne adevărat, recunoști cu cine ai de-a face, ai de-a face cu un spirit martiric pe care îl poți urma. Atunci când o persoană rămâne aceeași și sub presiune ca și când nu este sub presiune, recunoașteți caracterul. Dacă o persoană are credință și crede că Sf. Împărtășanie ucide moartea, iar când apare o boală abandonează Împărtășania, recunoașteți că ei nu cred cu adevărat ce spun.

– Doar o paranteză scurtă, ați avut biserici în America, biserici ortodoxe unde Paștele nu a avut loc, unde Slujba de Paște nu a avut loc?

– Absolut!

– Multe?

– Nu pot să știu, nu le știu pe toate, dar am avut o multitudine de răspunsuri în toate diferitele episcopii și arhiescopii, răspunsuri diferite în moduri diferite și întâlnirea cu oamenii pentru Sfânta Euharistie a fost doar una dintre probleme. Bineînțeles că am avut întreaga problemă a relației cu statul și ordinele statelor, care difereau în Statele Unite, în funcție de statul în care trăiai, unele erau foarte tolerante cu biserica, deoarece avem presupusa libertate religioasă în America, altele foarte intolerante, ca în statul meu, foarte intoleranți, guvernatorul nostru a fost absolut intolerant. Deci am avut o multitudine de răspunsuri la o multitudine de restricții.

Dar în general nu a existat un singur răspuns. Au fost aceia care au fost foarte credincioși și scandalul a dezvăluit adevărata conducere și acele biserici cresc și mulți oameni au venit la ele. Există și biserici care s-au închis pentru perioade lungi de timp și probabil că nu se vor recupera niciodată și nu ar trebui.

– Exact! Părinte, la sfârșitul acestei conversații frumoase, voi avea o întrebare foarte rapidă pentru dvs. de la un public mai larg, care acum în România devine din ce în ce mai ateistă, adică oameni care pur și simplu părăsesc Biserica. Avem tineri care nu au încredere în conducerea Bisericii noastre, nu mai văd frumusețea Bisericii și pur și simplu se alătură congregației de oameni necredincioși care e în continuă creștere. Ce i-ai spunei unui ateu din Romania?

– Oh, este o întrebare minunată! Experiența voastră este și a noastră în vest. Negaționiștii, ca grup demografic, au explodat, oameni care nu au niciun angajament religios. Câțiva, mai ales acum 10 ani, cu noua mișcare ateistă, acea mișcare în vest cel puțin a apărut și a dispărut, a fost găsită chiar și de cei care o susțineau ca fiind destul de subțire. Dacă vei fi ateu, ceea ce nu sugerez, să nu fii un nou ateu. Dacă trebuie să faci asta, dar, nu este deloc o idee grozavă, nu o sugerez, dar cred că toată fervoarea noului ateism a apărut și a dispărut, dar a lăsat o mulțime de tineri, mai ales, fără vreun fel de afiliere religioasă.

V-aș sublinia totuși că majoritatea celor care vin acum la bisericile noastre din America sunt din această zonă demografică, sunt dintre negaționiștii (Nones & dones) care descoperă că asta nu este o cale bună să nu ai un angajament religios. De fapt, cel mai important lucru nu este să-ți cunoști politica, nu este să-ți cunoști economia, ci să-L cunoști pe Dumnezeu. Restul urmează. Dar trebuie să-L cunoști pe Dumnezeu și trebuie să-ți stabilești angajamentele religioase pentru că ele te informează despre tot restul, ele oferă lentila prin care înțelegi relațiile cu ceilalți oameni, cum să faci față dușmanilor, cum să privești boala, dacă să te căsătorești, care este rolul copiilor, care este scopul unei slujbe, toate aceste lucruri sunt interpretate prin prisma religioasă.

Obsesia culturii noastre moderne cu celulele stem, cu știința și științismul, obsesia aceea e atât de superficială pentru că nu poate oferi niciun comentariu asupra celor mai importante lucruri ale Vieții, care nu sunt întrebări științifice. Cele mai importante lucruri din viață sunt invizibile și incapabile să fie măsurate de știință: Dumnezeu, dragoste, prietenie, toate aceste lucruri sunt dincolo de știință, nu au nimic de-a face cu știința. Și dacă vei crea o lume în care singurele lucruri pe care le poți cunoaște sunt lucrurile măsurate prin metode științifice, ai o lume banală în care nu merită să trăiești.

– Exact! Părinte Iosia, mulțumim că ați venit. Veți merge la Iași și vă dorim o ședere foarte plăcută acolo, în inima Moldovei, unde există o tradiție monahală vibrantă încă de la Paisie Velicikovski. Vă mulțumim pentru vizita la București și vă dorim numai bine. Dumnezeu să vă binecuvânteze și Dumnezeu să binecuvânteze America!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!