Problemele familiei – p. Teologos

Urmăriți un material foarte necesar legat de problemele familiei contemporane care astăzi este în război. Trebuie neapărat să sprijinim familia pentru că altfel se distruge societatea.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Omul nu este făcut pentru singurătate

Singurătatea este pregustarea iadului. Domnul a zis că nu este bine omului ca să fie singur și de asta oamenii caută în mod normal pe cineva complementar lor ca să formeze o familie iar cei care se dedică lui Dumnezeu îl caută pe Dumnezeu. Dacă omul pornește pe unul din aceste drumuri, Dumnezeu îl ajută, însă trebuie să știe și el ce să facă pentru a ajunge la bun sfârșit.

Un părinte din Sf. Munte s-a dus în Creta și acolo a venit o femeie la el și i-a zis „Părinte, doresc să mă spovedesc!”. În spovedanie, femeia îi spune că s-a căsătorit din dragoste, însă în scurt timp a văzut că soțul ei este un pierde-vară și că nu numai că nu își ajuta familia, adică pe ea și pe copii, ci și pierdea banii la jocuri de noroc. În situația asta, femeia, fiind foarte credincioasă, s-a rugat din toată inima lui Hristos zicând „Doamne, eu nu vreau să mă despart de soțul meu de dragul Tău! Ajută-mă pe mine și fii Tu soțul meu pentru că el vezi că nu se interesează!”. Și de atunci Hristos a început să-i apară în față și să-i spună ce să facă: „Mâine vezi că vine iaurt proaspăt la cutare magazin. Te duci și cumperi pentru copii”. Altă dată îi spunea „Te duci acolo și iei hăinuțe. Însă să ai grijă că prețul e ăsta. Ei o să te vadă femeie singură și o să crească prețul. Tu o să le spui însă că prețul este cutare”. Și așa vreme de foarte mult timp Hristos a fost bărbat în casă și astfel femeia și-a salvat familia și și-a crescut copiii.

Importanța relațiilor

Familia ca și focar de transmitere a iubirii și a experienței are un rol vindecător și sfințitor. Întâlnirile dintre persoane au un rol terapeutic pentru că persoanele se hrănesc cu harul lui Dumnezeu și, dacă sunt curățite, iradiază mai departe acest har. Toți avem de învățat de la ceilalți și asta înseamnă că și ceilalți au ceva de învățat de la noi pentru că fiecare persoană este unică și este exemplu pentru ceilalți, fie bun, fie rău. Este problema noastră dacă nu putem să învățăm nimic de la cineva, fie lucruri de urmat, fie lucruri de evitat. Din cauza asta trebuie să-i iubim pe toți și să-i disociem de faptele pe care le fac pentru că fiecare om este folositor dacă știm să ne poziționăm corect față de acesta. 

Desigur că dacă nu suntem în stare să ne apropiem de Dumnezeu printr-un om, atunci ne retragem cu smerenie zicând că „eu nu sunt în stare să devin mai bun văzând faptele și auzind vorbele lui” și astfel ne păstrăm pacea și iubirea de ceilalți. Nu trebuie să primim gândurile toxice care ne fac să-i urâm pe ceilalți. Totdeauna trebuie să avem dispoziția de deschidere cu înțelepciune față de Dumnezeu și prin Dumnezeu față de ceilalți și totdeauna trebuie să fim atenți la sufletul celuilalt, desigur având conștiința limitărilor noastre și punând mai presus voia lui Dumnezeu.

Despre potențialul persoanei

Datorită distorsiunii care există și se promovează drept mod natural de a fi, oamenii își irosesc enormul lor potențial pe superficialități sau chiar pe păcate. Desigur că există și cealaltă extremă a atrofierii acestui mare potențial din cauza fricilor puerile, a anxietăților, a tot felul de gânduri distorsionate dintre care unul dintre cele mai nocive este gândul lipsei de sens, letargia paralizantă de care foarte mulți suferă astăzi. Este nevoie de programul duhovnicesc analog care să genereze credința simplă în Dumnezeu și încredințarea prezenței iubitoare și veșnice a Acestuia astfel încât să avem curajul să facem virtutea, să fim normali și să ne îndreptăm spre rai, spre unirea cu Dumnezeu.

Să nu uităm că omul a fost creat pentru rai, pentru unirea cu Dumnezeu. Din cauza asta el când se naște le caută. Nou-născutul care nu experiază centri de atracție păcătoasă în jurul lui, caută pe Dumnezeu și raiul și trebuie să le găsească în familie cât de mult se poate. Deci copilul trebuie să găsească iubire adevărată, iubire înțeleaptă, pace activă, stabilitate dinamică și relații interpersonale adevărate.

Adam cel global

Omul fiind după chipul și asemănarea lui Dumnezeu era înainte de cădere ca Dumnezeu, adică o singură entitate, un singur om în multe persoane de două genuri, masculin și feminin. Omul Adam cel global înainte de cădere își putea partaja trăirile, sentimentele, gândurile, experiențele. Faptul că noi astăzi nu mai avem această unire, această întrepătrundere a sufletelor noastre provine din faptul că ne separă păcatul, ne separă ura dintre noi.

Un exemplu de copil

Nou-născutul este mult mai legat de Adam cel global și deci de părinți pentru că nu are păcate personale. Știu o adolescentă care are o boală care o face să aibă o minte de copil mic, are un retard. Această fată se automutilează – își dă palme – când începea să crească tensiunea între părinți, de exemplu când părinții începeau să ridice tonul, să arunce priviri reci sau chiar lucruri care nu se sesizau, însă copilul, nepăcătos fiind, le sesiza, le simțea. Cu toate că părinții încercau să-i explice că nu-i nimic, toate aceste liniștiri nu aveau niciun efect. De asemenea, nu putea să adoarmă noaptea de nesiguranță fără numai pe rugăciune. Numai dacă părinții se rugau dimpreună cu ea. Astfel, puteau să o liniștească. Vrând-nevrând, copilul care este considerat de cei mulți bolnav la o parte a trupului trecător, îi însănătoșea pe cei cu adevărat bolnavi la sufletul cel nemuritor de boala păcatului. Chiar domnul respectiv pe care îl iubesc foarte mult îmi spunea: „Părinte, fiica noastră ne sfințește fie că vrem, fie că nu vrem.”

Copiii și Dumnezeu

Să știți că toți copiii simt aceste lucruri însă cei care au autocontrol își cenzurează cel puțin până la un punct pornirile. Ei însă suferă foarte mult când văd că raiul din familie se sfâșie și când văd că părinții lui nu sunt după imaginea pe care o are el despre perfecțiunea lui Dumnezeu în inimioara sa. Desigur că de la un moment dat încolo copilul înțelege că există un „Doamne-Doamne” total mai presus de toate, însă în subconștientul său are pe părinți pe post de reprezentanți sfinți ai lui Dumnezeu. Una dintre cele mai mari traume prin care poate să treacă un copil este divorțul părinților sau scandalul pe care în provoacă cel care este socotit de către copil ca reprezentant al lui Dumnezeu.

De fapt, toți cei care se declară atei sunt scandalizați de comportamentul celor pe care i-au considerat imaginea lui Dumnezeu în viața lor. Desigur că omul nu ar trebui să se împiedice ci să știe că oamenii sunt toți limitați și păcătoși și doar Dumnezeu este perfect, însă pentru că noi suntem căzuți avem nevoie de această concretețe în viața noastră. Pentru că avem mintea, adică ochiul sufletului întunecat, avem nevoie ca să vedem un exemplu cu ochii trupului pentru a putea să înaintăm către curățirea ochilor sufletești. Din cauza asta părinții să nu uite niciodată că sunt exemple, indiferent dacă copiii îi văd sau nu. Trăirea lor se transmite copiilor. Anxietățile lor, amărăciunea și agresivitatea păcatelor se transmit copiilor. La fel și virtuțile.

Să nu uităm însă că bărbații și femeile au talente diferite, dincolo de harismele personale pe care le are cineva, și din cauza asta Dumnezeu a îngăduit legea firii prin care un copil se naște numai dintr-un cuplu format dintr-un bărbat și o femeie și nu altfel. Dacă ar fi să luăm gândirea logică rece am putea să spunem că este mai avantajoasă ca mod de supraviețuire reproducerea asexuată pentru că o astfel de populație se poate înmulți mai rapid și mai simplu, însă vedeți că Dumnezeu a făcut bărbatul și femeia pentru a exista complementaritatea și deci pentru a exista iubirea. Dacă cineva le-ar avea pe toate, s-ar mândri și s-ar însingura. Adevărata înțelepciune, maturitate și fericire vine atunci când omul are eroismul smereniei să recunoască în celălalt că el nu poate să aibă ce are celălalt decât într-o mică măsură și că există această complementaritate care este ireductibilă.

Unirea sufletelor și Dumnezeu

Vedeți că monahii nu caută prieteni – Doamne ferește! – și nu mă refer aici la relații trupești. Ei caută pe Dumnezeu, comuniunea interpersonală pură, care completează lipsele și neputințele tuturor. Pentru că este imposibil să ajungă cineva la perfecțiunea lui Dumnezeu de unul singur, este nevoie de conducător duhovnicesc.  Și din cauza asta monahii caută conducători duhovnicești care să-i aducă la Dumnezeu. Nu caută relații pe orizontală.

Pentru că în lume oamenii, din păcate, nu sunt interesați de monahism în măsura în care sunt interesați monahii, din cauza aceasta există instituția căsătoriei ca și clopot al harului foarte puternic pentru unirea sufletelor complementare. Nu sufletelor de același sex, pentru că atunci nu există complementaritate și nu sunt toți, ci sunt ne-toți.

Să nu uităm că dacă nu este unirea sufletelor în iubirea Duhului Sfânt atunci unirea trupurilor este traumatică. Din păcate, însă, astăzi se promovează exact faptul că iubirea este doar sex și astfel omul se abrutizează, cade în regnul animalic și chiar mai prejos decât animalul pentru că animalul este finit în timp ce omul își păstrează tendința către infinit chiar în distorsiunea sa și atunci se chinuie.

Un caz

Să vă dau un caz. Un tânăr neortodox dorea foarte mult să aibă o relație romantică cu o fată însă nu era capabil să cucerească una pentru că nu știa să se comporte cu fetele. A folosit o aplicație de dating și într-un final a găsit o femeie care a acceptat să iasă la o întâlnire și care să-i placă și lui. S-au întâlnit într-un loc mai romantic, intim și el în scurt timp a îmbrățișat-o așa mai îndrăzneț. În clipa respectivă el a făcut cu nervii, a avut un șoc: și-a dat seama că un bolovan îmbrățișează un alt bolovan, pentru că dacă dragoste duhovnicească nu e, nimic nu e. Dacă dragostea este trupească atunci omul rămâne singur și chinuit și îl vede pe celălalt doar ca un obiect al împlinirii patimilor sale trupești. 

Frumusețea persoanei

În clipa în care omul se spiritualizează atunci el se deschide către plăcerea adevărată a iubirii interpersonale adevărate și o să-și dea seama că toate plăcerile duhovnicești sunt mai presus decât toate plăcerile trupești pentru că apare frumusețea inefabilă a persoanei și descoperim o lume extraordinară, diferită de a noastră, și deci cu adevărat nouă în partenerul de viață. Să ne concentrăm pe virtuțile celeilalte persoane, pe binele din ea și îl vom descoperi și atunci binele va crește în noi prin comuniunea cu binele persoanei de lângă noi. Să nu ne concentrăm pe rău și să nu-l căutăm pentru că îl vom găsi și atunci răul va crește și ne va toxifica.

Responsabilitatea familiei

Astăzi există o concepție foarte greșită că principala responsabilitate a părinților este să-i aibă grijă de trupul copilului și după aceea de intelectul lui: adică dea de mâncare, să-l îmbrace, să-i ofere un acoperiș și să-l dea la școală să învețe ca să-și facă o carieră în viață să facă bani, să ajungă „cineva”. 

Fraților, trebuie să înțelegem că familia trebuie să fie principala instituție de învățământ și nu internetul. Principala responsabilitate a părinților este să-l pregătească pe copil nu pentru carieră și bani ci pentru Dumnezeu și viața veșnică la care se ajunge prin moarte și prin aceasta către judecată și după aceea pentru viața de după moarte, pentru fericirea veșnică, care este unirea cu Dumnezeu.

În clipa când avem în minte această țintă a noastră, atunci știm ce trebuie să facem în viață și care sunt lucrurile pe care trebuie să le prioritizăm și care sunt secundare și care efectiv trebuie să le abandonăm. Oamenii astăzi au foarte multe griji care le întunecă mintea și nu mai pot să vadă cum trebuie menirea lor, scopul lor, ținta lor veșnică. Pentru că nu mai văd acest singur sens care împlinește persoana, sunt confuzi și au o mișcare haotică și astfel pot fi manipulați foarte ușor.

Dacă nu au această țintă, atunci oamenii se ceartă din te miri ce și își pierd potențialul fericirii veșnice în lupte și tensiuni fără sens. În clipa în care, însă, omul are viața centrată concret pe Dumnezeu, atunci toate capătă sens și se așează natural în făgașul lor, fiecare cunoscându-și limitele și respectând pe celălalt, fiecare în specificitatea sa. Atunci omul este luminat de Dumnezeu și nu are ca dumnezei propriile gânduri ci are flexibilitatea smereniei.

Complementaritatea bărbatului cu femeia

Atunci bărbatul știe că femeia este mai emotivă, mai delicată, mai grijulie, mai sensibilă la frumos și din cauza asta lasă femeii să se ocupe de lucrurile în care aceasta are un talent nativ adică în pregătirea mâncării, alegerea hainelor, îngrijirea și înfrumusețarea locuinței, frumosul, ieșirea undeva la un parc și cele legate de acestea. Pe de altă parte, bărbatul este mai puternic și are un sistem de gândire mai potrivit pentru probleme tehnice, de forță, de raționalitate carteziană, de un anumit tip de complexitate.

Un cuplu poate să reziste în timp doar dacă au pe Hristos ca bază și dacă sunt complementari și ascultători unul de altul în asemănarea lor. Trebuie însă să existe Hristos care să le dea smerenia necesară să asculte cu drag unul pe altul, să-l lase pe celălalt să-și expună ce are de zis și să aibă tot timpul dispoziția de ascultare și de unificare. Cineva nu trebuie să fie tiranic și să vorbească numai el pentru că celălalt trebuie să-l asculte. Să nu escaladeze conflictele și să caute mai presus unitatea și pacea decât împlinirea voii proprii, ci să caute unitatea și pacea.

Ca să scape cineva de singurătatea iadului trebuie să aibă relații cu ceilalți, însă pentru ca să avem relații cu ceilalți și mai ales relații strânse cum sunt relațiile de cuplu sau de obște monahală, trebuie să căutăm oamenii cât mai duhovnicești de care să facem ascultare cât mai ușor și să ne tăiem voia cu cât mai mare bucurie, chiar dacă la început ni se va părea greu. Dacă noi căutăm să construim relații pe bază de plăceri carnale, interese personale, faimă sau putere, aceste relații nu ne vor desăvârși, ci ne vor distruge și nu vor rezista în timp. Dacă nu există Hristos dătătorul de iubire, atunci cuplurile nu vor avea lumina iubirii necesară pentru a rezista. Egoismul este moarte.

Despre ascultare

Omul este o ființă ascultătoare și ascultarea de persoana pe care o validează Dumnezeu în fața lui este cea care îi conferă măreția și maturitatea. Vedeți că un câine ascultător, câinele ciobănesc de exemplu, este cel care este lăudat de toți, în timp ce câinele fără stăpân, câinele maidanez este vai și amar de capul lui. Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în grădina Raiului, acolo se vede clar cum a intrat păcatul în primul cuplu. Eva fiind mai emotivă a uzurpat autoritatea lui Adam și a ascultat de gândul de la șarpe. Șarpele este diavolul însă este numit astfel pentru că nu atacă frontal ci ademenitor, împletindu-se cu logica noastră. Astfel intră de regulă otrava în relație, pentru că femeia vrea să domine relația, de multe ori chiar cu intenție bună – adică din dorința de a face toate, de a impresiona. În relație trebuie să existe egalitate în complementaritate. Adică și bărbatul trebuie să se implice 50% și femeia 50%, fiecare cu partea lui.

Dacă femeia este atentă atunci poate să avanseze mult mai bine duhovnicește decât bărbatul din pricina spiritului de renunțare de care dă dovadă însă dacă nu e atentă atunci se înșală și mult mai repede pentru că raționalitatea sa o împinge să creadă mult mai repede gândurilor sale. Din cauza asta spune Sf. Ap. Pavel ca femeia să se teamă de bărbat și nu se referă aici la groază ci să-i respecte părerea și poziția pentru că bărbatul este stâlp de sprijin pentru ea. Desigur că asta nu se aplică atunci când este vorba de o relație abuzivă frontal, pentru că atunci bărbatul care este capul familiei este întunecat de patimile care îl stăpânesc, chiar dacă el este capul familiei. Trebuie să știm însă că la început foarte puține relații sunt astfel însă cresc în timp pentru că apare critica persoanei în loc să ne concentrăm pe unitate și îmbunătățirea situației. Încercăm schimbarea numai atunci când celălalt este pregătit și este de acord.

Este nevoie ca cei doi să aibă o viață duhovnicească constantă, să aibă un duhovnic care este foarte bine să fie comun, la care  să se spovedească regulat astfel încât să rămână în echilibru pe drumul desăvârșirii lor. Asta desigur că implică faptul că cei doi să fie din Biserică. Dacă cel puțin unul din parteneri este din afara Bisericii sau dacă nu are o viață duhovnicească, este foarte dificil pentru că asta înseamnă că el nu se luptă să se curețe de patimile sale și asta îi va face viața dificilă celuilalt, pentru că nu are credința că iubirea va salva lumea și va folosi agresivitatea și îndreptățirea pentru a-și impune voia.

Cum tratăm deviațiile de comportament

Deviațiile sunt totdeauna de la vrăjmașul și acestea se evită prin mult sfat și comunicare atunci când suntem calmi. Dacă suntem mânioși să nu deschidem gura pentru că atunci avem energie demonică ce stă să iasă și să-l rănească pe celălalt și să ne satisfacă nouă dorința de sânge. Pusul la zid nu rezolvă nimic ci din contră – ne omoară jumătatea. Nu e bine, fraților, pentru că se produc mari traume care cu greu se vindecă – dacă se mai vindecă. Cel mai bine este să lăsăm să treacă pentru că apă sub pod este și vom discuta când suntem calmi. Dacă ne calmăm o să vedem că marea masă a problemelor se rezolvă de la sine și doar o mică parte mai trebuie discutată. Atunci să găsim un moment potrivit, un moment cu multă dragoste în care să corectăm problema. Uneori este nevoie de destul timp până să găsim momentul potrivit pentru că trebuie să avem grijă să nu rănim suflet.

Un exemplu din viața Sfântului Siluan despre înțelepciune

Sf. Siluan povestește că la un moment dat, când era mic, toată familia s-a dus la câmp și l-a lăsat pe el acasă ca să le aducă de mâncare la amiază. Acesta însă a greșit, ducându-le mâncare de dulce în zi de post. Când s-au pus să mănânce, cei mari și-au dat seama de greșeală și s-au uitat la tata, care era capul familiei. Atunci el, nedorind să-l facă de râs în fața tuturor pentru că era mic și nu rezista, a mâncat. Atunci au mâncat și ceilalți. După vreo 6 luni când erau toți adunați de Crăciun în fața focului și cel mic era cu capul pe pieptul tatălui care îl mângâia pe creștet, tatăl i-a spus: „Știi, atunci vara când ne-ai adus de mâncare la câmp… ne-ai adus mâncare de dulce în zi de post. Încearcă să nu mai faci!”. Atât de bine țintită a fost corecția tatălui său încât Sf. Siluan și-a amintit-o toată viața.

Vedeți că tatăl Sf. Siluan a fost de partea fiului împotriva problemei. Totdeauna să ne aliem între noi pentru a rezolva problema. Problema să fie un factor de unire și nu unul de diviziune. Să fim noi cu celălalt împotriva problemei și nu noi împotriva celuilalt cu problemele lui sau noi cu problemele noastre împotriva celuilalt. Să ne concentrăm pe îmbunătățirea situației și nu pe găsirea vinovatului.

Îndemnuri de conduită în familie

Este foarte important aici ca imediat ce ajungem de la lucru să mâncăm împreună să ne îmbrățișăm să-i întrebăm pe ceilalți ce mai fac și să ne punem imediat după asta la rugăciune ca să-i mulțumim lui Dumnezeu, să ne încărcăm bateriile duhovnicești și să ne liniștim după stresul de la lucru. Dacă nu facem asta nu vom avea puterea dragostei să rezistăm la un cuvânt mai nepotrivit sau la o faptă mai greșită a aproapelui. De asemenea, nu vom avea dragoste destulă să dăm și celorlalți.

Când spunem că bărbatul este capul familiei nu înțelegem că el este cel care dă cu pumnul în masă ci cel care oferă exemplu de dragoste și atenție în familie. Să aibă dragoste și să nu fie acid, că dacă este ironic atunci și femeia este și mai ironică și atunci este foarte greu de suportat. Femeia totdeauna răspunde însutit: și la dragoste și la indiferență și din cauza asta bărbatul trebuie să fie foarte atent să nu fie indiferent și să nu-și neglijeze familia cu pretextul carierei sau a altor motive. Bărbatul trebuie să protejeze familia și femeia să ofere mângâiere casei. Să știe amândoi că cel mai mare dar pentru celălalt este jertfa timpului său. Să dea atenție celuilalt și copiilor.

Să nu uite că dragostea trebuie să crească după ce s-au căsătorit și nu să se stingă din cauza punerii materiei pe primul plan. Să nu spună cineva că „am făcut-o și pe asta” și să-și părăsească partenerul de viață într-un colț ci încontinuu trebuie să fie cuceritoare sau cuceritor. Hristos trebuie să fie centrul familiei și nu banul.

Vedeți că prima greșeală lui Adam a fost că a urmat-o pe Eva și nu pe Domnul. A doua a fost că în loc să se pocăiască și să-și înmoaie inima, a început să devină agresiv și să dea vina pe Dumnezeu și pe Eva. Fraților, trebuie să avem eroismul sincerității și să ne asumăm responsabilitatea faptelor noastre și să încercăm să devenim zi de zi mai buni. Este adevărat că de obicei femeia prin delicatețea ei găsește multe probleme, chiar și acolo unde nu sunt, însă bărbatul trebuie să le rezolve prin siguranța și dragostea care îi vin de la Domnul și pe care trebuie să le dea mai departe. Din păcate, astăzi societatea satanistă dorește să transforme bărbații în femei și femeile în bărbați astfel încât să distrugă familia ca și fortăreață în care se învață iubirea și experiența de viață și atunci, oamenii vor fi mânați ca cireada unde doresc cei care sunt cu biciul. Înțelegeți?

Părinți și copii

Părinții trebuie să jertfească pentru Hristos și familie totul și când spun totul mă refer în principal la timpul lor pe care îl acordă persoanelor familiei, în principal copiilor. Trebuie să existe comunicare permanentă cu copiii astfel încât să aflați din timp ce gândesc și ce influențe se exercită asupra lor. Copiii trebuie învățați să se destăinuiască atunci când se confruntă cu o problemă, să fie asigurați că nu o să fie pedepsiți pentru asta și că părinții au discernământul și experiența necesară astfel încât să rezolve problema ușor. Dacă le oferiți iubire, timp și exemplu personal atunci ei vor asculta de voi și nu de străini. Pentru asta trebuie să vă păstrați calmul și să nu fiți agresivi împotriva copilului, ci împotriva problemei. 

Să-i învățați să se roage astfel încât să li se deschidă inima și să cunoască harul lui Dumnezeu din experiență când vine și când se retrage. Atunci el va ști să-și asculte cât-de-cât conștiința care îl va păzi de multe probleme. Desigur că părinții trebuie să-i învețe de ce să se ferească și ce să aleagă și mai ales să nu cedeze la diferitele tipuri de șantaj și presiuni de grup. De asemenea, copiii trebuie să știe foarte bine că oricine le spune să ascundă ceva de părinții lor, le vrea răul. Desigur că pentru a fi respectați trebuie să respecte și ei la rândul lor pe ceilalți, mai ales pe cei cu care se întâlnesc zilnic – adică pe membrii familiei, profesorii și colegii. 

Părinții trebuie să știe care sunt sursele de ideologii pentru copii și trebuie să le controleze. Trebuie să știe la ce artă sunt expuși – muzică, filme, cărți – și ce scrie în manualele de științe umaniste de la școală. De asemenea, părinții trebuie să știe ce influenceri urmăresc pe net și ce sistem de valori se formează în mintea copiilor lor. Toate astea sunt necesare nu pentru a face din copil un incapabil social ținut veșnic sub papuc, ci, din contră, pentru a-l învăța să se descurce să găsească drumul către Dumnezeu cel perfect prin maturizarea iubirii sale. Părinții trebuie să accepte că cel mic devine tânăr și mai apoi matur și o să ia decizii dimpreună cu soția sa și nu cu părinții lui. 

Dacă intervin soacrele în cuplu se poate ajunge la tensiuni foarte mari care duc până la divorț care este o mare traumă pentru toți, în special pentru copii care își asumă divorțul ca nereușita lor personală maximă, indiferent de cauzele reale a acestuia. Dacă cei doi nu pot să rezolve tensiunile din cuplu atunci se apelează la o persoană duhovnicească neutră acceptată de ambii, care, de obicei, este duhovnicul comun. Să nu se aducă persoane pe care unul din cei doi nu le acceptă pentru că atunci cădem din lac în puț.

Problemele încep să apară de obicei atunci când apare primul copil sau atunci când NU apare primul copil și asta pentru că oamenii nu știu să-și asume crucea ca să ajungă la înviere. Să nu uităm că toți suntem limitați și păcătoși și trebuie să ne transformăm pe noi înșine și nu atât pe cel de lângă noi. Toți trebuie să ne tăiem voia în ceva pentru că numai așa ieșim din cadrele foarte strâmte ale egoismului nostru. La cuplurile care nu pot să aibă copii chiar dacă își doresc, cauza este de obicei faptul că Dumnezeu dorește ca aceștia să se concentreze mai mult pe El sau să adopte un copil. De obicei asta se întâmplă pentru că cuplurile respective dacă ar avea un copil ar iubi copilul respectiv într-un mod exagerat și astfel și-ar face rău și lor și copilului prin concentrarea exclusivă pe el și depărtarea de Dumnezeu. Dacă aceste cupluri care doresc un copil și nu pot să-l aibă absolutizează această dorință, atunci pot să apară tensiuni în familie care să le crească anxietatea și astfel șansele de a avea un copil scad și mai mult. Este foarte important ca ei, ca și noi de altfel, să se smerească și să accepte voia lui Dumnezeu care știe mai bine ce este de folos pentru toți.

Dacă apare primul copil, iarăși pot să apară probleme pentru că cei doi își dau seama că nu știu cum să-l crească și din cauza asta pot să ajungă să genereze tensiuni între ei. Este foarte important atunci să fie uniți și să concentreze pe îmbunătățirea situației și nu pe vânarea greșelilor. De asemenea, ajută mult dragostea dintre ei și să întrebe pe cineva care știe cum se cresc copiii mici. 

Este adevărat că tinerii soți ar fi trebuit să știe acest lucru dacă ar fi fost crescuți în familii tradiționale cu mulți copii pentru că acolo părinții îi responsabilizează pe cei mai mari să-i crească pe cei mai mici și astfel frații se maturizează și se pregătesc pentru viață în timp ce părinții se degrevează de multele griji legate de creșterea copiilor pentru că atunci părinții se transformă în supraveghetori și învățători ai copiilor din experiența lor. Din cauza asta asta este foarte important să fie mai mulți frați într-o familie.

Iubirea

Astfel prin familia tradițională crește experiența și iubirea dintre oameni și astfel oamenii devin cu adevărat fericiți când văd frumusețea copiilor în fața lor. Această bucurie este imensă și este depășită numai în monahism unde țin minte că la un moment dat o monahie care nu putea să-l vadă pe conducătorul ei duhovnicesc, chiar dacă dorea mult acest lucru, a simțit în sufletul ei o îmbrățișare totală plină de iubire mai intensă decât orice pe pământ din partea conducătorului sau, mai bine zis, din partea Domnului celui milostiv.

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați avut iubirea să stați cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin 

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!