Fundamentul esențial al vieții spirituale: cunoașterea iubirii lui Hristos – p. Paul Truebenbach

Vizionați pe părintele Paul Truebenbach care ne vorbește despre cunoașterea iubirii lui Hristos ca fundament esențial al vieții spirituale.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Fundamentul esențial al vieții spirituale: cunoașterea iubirii lui Hristos – p. Paul Truebenbach

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, un singur Dumnezeu! Amin!

Ei bine, dragii mei, astăzi vreau să vă aduc o reflecție referitoare la încă o greșeală pe care am făcut-o eu în viața spirituală timp de foarte mulți ani. Greșeala pe care am făcut-o a fost că am privit iubirea lui Dumnezeu în mod pur teoretic, iar nu într-un mod real. Ce vreau să spun prin asta este că dacă cineva mi-ar fi spus: „Dumnezeu îi iubește pe toți” aș fi fost puternic de acord cu această afirmație. Dar dacă cineva mi-ar fi spus: „Dumnezeu te iubește, personal și perfect” m-aș fi gândit: „Chiar este adevărat? Chiar să fie adevărat?”

Am ajuns să descopăr că în viața duhovnicească, pentru a te ocupa de bunele practici spirituale – rugăciune, post, metanii, milostenii etc. – și pentru a beneficia pe deplin de ele, trebuie să ai o bună dispoziție în a le face, și deci trebuie să te descurci cu psihologia oamenilor și cu anxietatea lor, în primul rând. Iar anxietatea multor oameni provine astăzi din ideea că, deoarece ei se definesc pe ei înșiși prin păcatul lor, ei cred că Dumnezeu face același lucru. Și dacă Dumnezeu mă definește prin păcatul meu, cum poate fi adevărat că El într-adevăr mă iubește?

Așadar, deși marile eforturi ascetice sunt lucruri bune, deși admirăm foarte mult străduința ascetică în viețile sfinților și căutăm să o imităm, nu putem face asta până când nu suntem absolut siguri că Dumnezeu ne iubește. Pentru că dacă nu suntem absolut siguri că Hristos este aproape de noi și ne iubește perfect și personal, este foarte dificil să facem mare lucru în viața spirituală fără o mare anxietate, pentru că de fiecare dată când nu o facem perfect sfârșim prin a ne prăbuși. Acest lucru creează o abordare „totul sau nimic” a vieții spirituale, fie fac totul bine, fie totul este complet groaznic și greșit.

Deci, cum putem rezolva asta, cum putem începe să credem cu adevărat că Hristos ne iubește, cum putem accepta acest adevăr absolut al vieții spirituale? Sunt câteva lucruri diferite pe care aș dori să le spun despre asta. Primul este: Mitropolitul Atanasie de Limassol a dat o omilie foarte frumoasă pentru Nașterea Domnului, pe care o puteți găsi online, voi încerca să las un link către ea în descrierea acestui videoclip. El spune acolo o poveste în care vorbește despre Sfântul Ieronim. Sfântul Ieronim a fost un mare sfânt occidental al Bisericii, un mare teolog, dar și un mare ascet, un slujitor extrem de intens și credincios al Domnului. Și spre sfârșitul vieții sale el trăia în Betleem, la o mănăstire care se afla lângă peștera unde s-a născut însuși Hristos.

Și astfel, într-o zi de Nașterea Domnului, în fața acelei peșteri, el a început să se gândească la ce dar ar putea el să-i ofere el Domnului nostru. Stătea acolo și se gândea: “Magii au dat daruri de aur, tămâie și smirnă, după cum este menționat în scripturi, dar eu ce am? Ce aș putea avea eu ca să Îi pot oferi Domnului?” Și în timp ce se gândea la această întrebare, i s-a arătat pruncul Hristos și i-a vorbit și i-a spus: „Ieronim, este un singur dar pe care îl vreau de la tine”. Ieronim era atât de captivat de această viziune încât nu a putut vorbi o vreme și a început să devină nervos: „Oare ce va cere Domnul de la mine?” Și astfel, după un timp de acomodare cu această viziune pe care o avea și cu realitatea a ceea ce se întâmpla, în cele din urmă a prins curaj și a spus: „Bine, Doamne, sunt gata, spune-mi ce vrei de la mine!” Iar Hristos s-a uitat la el și i-a spus: „Ieronim, vreau darul păcatelor tale. Dă-Mi păcatele tale”.

Acesta este Domnul în care credem. Este un Hristos care s-a întrupat și a suferit și a murit, nu în ciuda păcatelor noastre, ci din cauza păcatelor noastre. El ne-a văzut zbătându-ne și murind în păcatele noastre și a avut milă de noi. Deci acesta e primul lucru pe care trebuie să-l înțelegem: că Domnul nostru nu se îndepărtează de noi atunci când păcătuim. În schimb, păcatul, însăși definiția păcatului, este faptul că noi ne-am îndepărtat de Hristos, iar Domnul nu încetează niciodată să ne privească cu dragoste și milă și dorință și tânjește să ne întoarcem la El astfel încât să putem din nou să fim în comuniune cu El, să putem din nou să petrecem timp cu El în rugăciune, El caută acele oportunități pentru noi de a ne pocăi și de a ne întoarce la El și de a începe din nou lucrarea noastră împreună cu El.

Al doilea lucru pe care îl spun oamenilor este: „Cu această înțelegere, trebuie să credem acest scenariu teoretic pe care îl voi aduce în discuție. Imaginează-ți, dacă vrei, că Adam și Eva nu au căzut niciodată din Paradis, imaginează-ți că au putut să se reproducă într-un fel, că au avut copii, că Raiul era populat peste tot, iar tu și numai tu ai păcătuit și numai tu ai fost alungat din Rai, în timp ce toți ceilalți erau în Rai, tu puteai vedea Raiul, dar era un înger cu o sabie în flăcări care se învârtea în toate direcțiile pentru a-l păzi și tu nu puteai intra și acum ești într-o lume a suferinței, a dezastrelor naturale, a domniei diavolului, a distrugerii și a morții, tu și numai tu. Trebuie să credem, trebuie să credem că dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, Hristos ar fi găsit o modalitate de a Se întrupa și de fi răstignit de dragul tău și numai al tău.

Acum, desigur, întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este: Cum ar mai putea fi El răstignit? Ne-am simți atât de oribil, încât nu L-am răstigni. Dar răspunsul este că ar face-o El însuși, ar face-o cu acele unelte: ciocan, cuie și scară și ar urca pe cruce de bunăvoie, așa cum a făcut-o pentru întreaga omenire. Dacă ai dificultăți în a crede că Hristos te iubește cu adevărat, personal și desăvârșit, gândește-te cu adevărat la acest scenariu, la această idee teoretică: “Dacă aș fi fost eu și numai eu cel care a căzut din Paradis, Hristos tot s-ar fi întrupat și ar fi fost răstignit și ar fi înviat din morți, pentru mine.” Trebuie să credem că Hristos ne iubește atât de mult. Și când credem asta, putem începe să scăpăm de o mare parte din anxietate, pentru că ne putem odihni în dragostea lui Hristos și putem ști că nu putem face nimic care să schimbe dragostea Lui pentru noi.

Când păcătuim, nu schimbăm cu nimic dragostea Lui pentru noi, ceea ce schimbăm este cât de receptivi la acea dragoste suntem de fapt. Astfel, atunci când păcătuim, ne putem uita la noi înșine și spune: „Am făcut o prostie, mi-am luat ochii de la Hristos, dar El mă iubește atât de perfect și atât de personal, încât mă va ierta de un număr infinit de ori cât timp îi voi cere iertare, așa că mă voi ridica, mă voi scutura de praf, îmi voi cere iertare și voi continua lupta.” Acesta este modul în care avansăm în viața spirituală. Trebuie să începem fără anxietate și să fim capabili să ne odihnim în încrederea că Hristos ne iubește personal și perfect. Atunci când te poți odihni în asta, sperăm că smerenia va începe să se instaleze în inima ta și că apoi te vei putea angaja în viața ascetică fără acea anxietate și fără acea confuzie și acea suferință, că te vei putea angaja în ea liber și cu bucurie, știind că ceea ce faci de fapt în viața spirituală nu e să te faci pe tine grozav, ci pur și simplu să răspunzi dragostei pe care Hristos o are deja pentru tine. Nu trebuie să Îl convingi să te iubească, El te iubește deja. În schimb, fă ca viața ta spirituală să fie răspunsul la iubirea Lui și strădania ta de a-L iubi pe El. Aceasta este calea.

Mă rog ca aceste două povești să vă fie de ajutor. Sper că, dacă v-ați luptat ca și mine cândva cu întrebarea dacă Hristos vă iubește cu adevărat, ca aceste povești să înceapă măcar să planteze o sămânță care să așeze acest lucru în mintea voastră ca să vă puteți lupta fără această confuzie și anxietate în viața spirituală. În cuvintele marelui sfânt al României, Cleopa de la Sihastria, Mânca-v-ar Raiul! Amin!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!