Fost satanist eliberat de Iisus! – O mărturie impresionantă

Vizionați o impresionată mărturie a unui fost satanist care a fost eliberat de Iisus din chingile diavolului.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Fost satanist eliberat de Iisus! (Mărturie puternică)

JOSH: Cred că mărturia mea începe când aveam în jur de 8 ani. Am crescut într-o familie destul de abuzivă. Tatăl meu se droga foarte mult și cumva el alegea când voia să se certe. Mama lucra tot timpul, așa că nu putea fi prin preajmă și, desigur, toată lumea își juca rolul ca și cum totul era în regulă. Dar eu și fratele meu geamăn am fost cei mai afectați. Și, nu știu cum, într-o zi, cred că m-am așezat și am strigat după ceva care să-mi dea puțină liniște sau ceva de genul acesta, și se pare că am chemat ceva ce nu înțelegeam și, fiindcă nu găsesc cuvinte mai bune, un “prieten” a apărut și nu a mai plecat pentru muult timp.

Apoi am aflat că această entitate era conectată cu mine și am crezut că sunt nebun și toată lumea mi-a spus că sunt nebun. Și apoi au apărut și alte voci, și… la final, când eram pe la vreo 6-7 ani, inclusiv entitatea pe care o puteam vedea. Și spun entitate pentru că nu cred că aveam schizofrenie sau ceva de genul, acum cred că era un demon care îmi oprima viața. Pe la vârsta de 11 ani, după ce m-am confruntat cu probleme acasă, cu probleme la școală și alte chestii de genul ăsta, am început să iau droguri și alcool la acea vârstă. Iar acestea erau ușor de găsit, oriunde le doream le puteam obține. Nu atât de mult acasă, dar se pare că există o rețea de oameni care ți le dau.

Apoi am început să mă ocup de geografia și religiile lumii. Și m-am gândit că toată lumea are aceeași idee, dar o privim greșit. Mă gândeam la Dumnezeu ca la un diamant și că toate religiile erau doar mici fațete ale acelui diamant. Ei bine, m-am înșelat, foarte tare. Ele nu slujesc aceluiași Dumnezeu căruia Îi slujesc eu acum. Vrăjitoria, metafizica, chestiile lui Alistar Crowley, Anton Lavay, Biserica Satanei… Eu m-am afundat din ce în ce mai mult în această gaură de iepure și căutam doar să obțin pacea interioară și nu am putut-o găsi niciodată. Și m-am tot gândit că dacă mă construiesc pe mine însumi și devin mai puternic în interior, voi fi bine. De aceea am intrat în “artele întunecate”, dacă vrei. Sunt numai prostii, nu obții nimic de la ele, obții doar suferință și frângere de inimă. Nu am sacrificat niciodată nimic în acest sens, cu satanismul, pentru că unii oameni chiar fac asta. Eu nu am făcut-o niciodată, nu am intrat niciodată în asta, doar ca să știți la ce nivel eram, ca să zic așa.

Nu știu exact, să zic că pe la 20 de ani, până atunci deja terminasem liceul, găzduiam petreceri la greu, găzduiam tot felul de nebunii. Iar apoi mi-am cunoscut prima soție și ea a rămas însărcinată și am decis: „Ei bine, sunt tată, așa că hai să încerc să fac puțină curățenie”. Încă nu mă uitam în sus, încă mai căutam toate cele de aici. Eram un alcoolic înrăit, beam cam jumătate de galon de vodcă Vladimir triplu distilată, și da, o știu pe de rost. Aproximativ o jumătate de galon din asta în 2 sau 3 zile este mult să bei și aș fi continuat așa. Încă mai lucram, am lucrat mult timp la McDonald’s, iar alcoolismul meu ajunsese în punctul în care tremuram, nu puteam sta fără băutură. Și în tot acest timp aceste lucruri din capul meu îmi tot spuneau: „Oh, va fi mai bine, asta te va amorți, nu-ți face griji, vom avea grijă de tine, faci ceea ce trebuie”.

Dar ce făceam era groaznic. Mă descurcam groaznic cu mine, mă descurcam groaznic cu soția mea, mă descurcam groaznic cu copilul meu și mai degrabă aș fi consumat alcool decât să cumpăr scutece în acel moment. Era rău. Așa că m-am implicat cu biserica ei, chiar dacă nu prea voiam. În secret eu eram încă satanist. Și am făcut parte din corul de tineret am jucat în mai multe piese de teatru, am făcut parte din formația muzicală, am făcut cam orice lucru muzical sau creativ pe care-l puteam face la acea biserică. Și când am început oarecum să cred, știi: „Oh, poate chiar există ceva în asta”… Eram deja căsătorit, aveam deja un copil și eram pe cale să-l avem pe al doilea și totul părea să meargă bine, dar nu m-am dus niciodată la altar, (o practică în bisericile protestante).

Și într-o zi, prima mea soție mi-a spus: „Hei, o să vină cineva, o să stea cu mine, puteți cânta la chitară sau ce vreți”, știți voi, bla-bla-bla. S-a dovedit că totul era doar pentru a afla dacă copilul meu era al meu sau nu. Încă nu știu nici până în ziua de azi. Iar asta m-a sfâșiat. M-a părăsit ca să se cupleze cu un alt tip și nu s-a mai cuplat cu el, doar m-a părăsit pe mine și a luat copiii. Așa că am rămas singur și am cerut sfatul bisericii. Și biserica respectivă, și nu spun că toate bisericile fac la fel, doar că nu vă puteți pune încrederea în oameni, pentru că oamenii sunt failibili. Dar vă puteți pune încrederea în Dumnezeu pentru că El este întotdeauna acolo și ascultă întotdeauna.

Când m-am dus la biserica din care făceam parte de mai bine de doi ani, mi-au spus că este vina mea pentru că am permis asta în viața mea și asta și aia și cealaltă. Dar eu nu aveam nicio idee despre acel tip, ca să fiu sincer, chiar nu aveam, nu aveam nicio idee despre el. Deci asta m-a făcut să mă îndepărtez complet (de biserică). M-am gândit că am terminat cu biserica, am terminat cu oamenii, mă voi descurca singur și voi continua.

Apoi mi-am cunoscut a doua soție, la o perioadă bună după aceea, și am avut și cu ea un copil, ne-am căsătorit. Și nu aveam nicio intenție să merg la biserică cu ea. Punct. În schimb am mers la niște petreceri destul de sălbatice, și sunt sigur că unii oameni știu despre ce vorbesc. Voi spune Pineapple (ananas). Nu sunt mândru de aceste lucruri pe care le-am făcut, nu sunt, dar le-am făcut și am ieșit din asta. Dar ajungem și acolo, oricum. Așa că aveam un copil cu ea și făceam toate aceste lucruri nebunești. Am ruinat o altă căsnicie pentru că nu L-am avut pe Dumnezeu în ea, nu avea nicio fundație, era bazată doar pe poftă trupească. Și după aceea am fost distrus pentru că știam că distrusesem totul în viața mea.

Apoi am întâlnit-o, adică nu chiar atunci, dar am cunoscut-o pe Melissa, logodnica mea de acum, și plănuim să ne căsătorim foarte curând. Am cunoscut-o pe ea și ea mi-a fost doar o simplă prietenă, o prietenă bună. Ei nu i-a păsat dacă aveam bani sau nu, nu i-a păsat dacă arătam bine sau nu, a știut doar că eram o persoană distrusă și că aveam nevoie de un prieten. Așa că, atunci când mă simțeam singur, mă invita la ea să jucăm jocuri video, să fim ca frații, să ne distrăm, ca să-mi revin puțin sufletește.. În timp, am ajuns să ne cunoaștem destul de bine, iar eu și soția mea ne despărțisem de suficient de mult timp încât să mă simt confortabil, ca inima mea să poată merge mai departe. Așa că eu și Melissa am început să ne întâlnim [acum romantic]. Și ea a fost într-adevăr o trimisă a lui Dumnezeu, a fost literalmente ca un înger de la Dumnezeu trimis la mine, pentru că aveam de gând să mă sinucid. Dacă Dumnezeu nu ar fi trimis-o la mine, nu aș fi aici. Știu că El a trimis-o la mine pentru că ea este Eva mea, eu sunt Adam-ul ei și ea este Eva mea.

Într-o zi, din senin, mi-a spus: „Hei, mă gândesc să merg la biserică”. Eu i-am spus: „Serios? Dar de ce?” Eu am un altar mare, am statui uriașe cu Bafomet, cranii cu lumânări și pentagrame mari și de toate, toate în camera mea. Eu ca și cum: „Serios? Eu am toate astea și tu vrei să mergi la biserică?” Și ea a zis: „Da, lucrurile nu merg, nu merge așa pentru mine.” I-am spus: „Bine.” Așa că a stat puțin pe gânduri și cred că în acel moment și-a întrebat colega de serviciu despre biserica ei. Amândouă se numeau Melissa, ceea ce mi s-a părut amuzant. Erau Melissa mea și Melissa lui Jack, iar Melissa lui Jack e ca o rază de soare în preajmă, îți înveselește sufletul.

Așa că a decis să meargă la biserica ei, iar eu am zis: „Bine”. Așa că s-a dus o dată. A zis: „Nu a fost prea rău. De ce nu vii și tu data viitoare?” I-am spus: „Voi merge cu tine doar ca să te fac fericită.” Dar ce am gândit de fapt a fost: „O să merg cu tine ca să nu mă cicălești.” Ha-ha-ha! Așa că m-am dus. Și mi-a fost indiferent prima dată când m-am dus. Ea mi-a spus: „De ce nu mergi din nou?” Am zis: „Bine, în regulă.” A doua oară am început să simt ceva. Nu mi-a plăcut deloc. Mi s-a părut foarte iritant, neliniștitor, a fost aproape ca atunci când tatăl tău este supărat pe tine și îți spune: „Hei, știi, trebuie să-ți ceri scuze față de mine.” Adică așa m-am simțit a doua oară.

A treia oară a fost o convingere totală, am fost absolut atras să merg la altar dar totuși mă luptam cu asta, încă mă opuneam. Și predicatorul, pastorul nostru, dl. Torbit, a făcut apelul și a extins apelul, ceea ce uneori este necesar, și el știa asta. El a spus: “Dacă aveți nevoie de cineva ca să veniți aici, întindeți mâna și prindeți-l de mână.” Și eu făceam asta, fără măcar să știu că fac asta, dar întindeam mâna în neant. Nu era nimeni lângă mine în afară de ea, (în stânga mea) iar eu sunt dreptaci, deci nu întindeam mâna stângă spre ea. Apucam de nimic. Iar el a văzut asta și m-a ajutat. A venit la mine, m-a apucat de mână și m-a condus acolo, pentru că nu puteam să o fac singur. Mi-era rușine. Am fost salvat în acea zi, în noiembrie. A fost înainte de Ziua Recunoștinței.

Și după aceea lucrurile au început să meargă destul de bine. Și m-am gândit: „Uau, chestia asta cu Iisus este foarte frumoasă, simt ceva înăuntru, mă simt viu, am prieteni acum, și chiar am, am niște prieteni adevărați, nu am mai avut așa ceva de mult timp. Și am o breaslă de frați, învăț, și asta m-a învățat multă răbdare și cum să mă echilibrez și să fiu mai reconfortant pentru alții. Cu cât sunt mai altruist, se pare că cu atât câștig mai mult. Și nici măcar nu mă preocupă câștigurile pentru că nu asta contează pentru mine, astea sunt doar binecuvântări. Dar cred că e la fel la toți creștinii, cădem un pic înapoi.

Și am cam stagnat acolo un timp fiindcă era ca și cum: „Ie-he, petrecere cu Dumnezeu!” Și apoi: „Oh, acel sentiment a dispărut. Și acum ce fac?” Nu-mi citeam Biblia, nu încercam să înțeleg Cuvântul așa cum aveam nevoie. Toată lumea îmi tot spunea: “Vor ieși lucruri minunate din tine, vor ieși lucruri minunate din familia ta și se vor întâmpla lucruri minunate.” Nu știam despre ce vorbesc, eu mă mulțumeam doar să vin. Ei bine, voi spune doar că acum o lună am început să mă îmbolnăvesc foarte rău. Trecusem deja printr-o operație înainte de asta și mi se spusese că am cancer în stadiu incipient. Și asta m-a speriat. Dar, știi, era în stadiu incipient, deci îl putem învinge, nu-mi făceam griji pentru asta.

Ei bine, asta nu m-a speriat suficient. Așa că m-am îmbolnăvit din nou foarte tare și de data asta a fost total diferit, ceva ce nu mai simțisem niciodată. Și am vomat o săptămână întreagă. Nu puteam să rețin mâncarea, nu puteam să rețin apa, nu puteam să rețin nici Gatorade nici chiar Pedialite, apa mi se părea ca un foc care-mi cobora pe gât. Atât de mult vomam. Practic, buzele mele începuseră să se descuameze din cauza acidului. Eram destul de rău. După o săptămână de așa ceva, nivelurile meu de magneziu și potasiu scăzuse aproape la zero. Am început să am convulsii, cum se spune. Am început să fiu foarte speriat, îmi pierdeam cunoștința. Așa că ea m-a dus la spitalul UT și timp de câteva zile nu au știut ce se întâmplă. Am stat acolo în total patru zile, deci cam două zile nu au știut ce se întâmplă. Apoi au găsit că aveam e-coli, o tulpină foarte periculoasă, și eram pe moarte. În restul timpului, medicamentul pe care mi l-au dat, cu potasiu și magneziu, chiar și când îl diluau, era ca un foc care îmi intra în vene.

În tot acest timp, două săptămâni practic, am trăit ca într-un fel în iad, pentru că tot ce făceam era foc, totul ardea. Și nu puteam dormi pentru că îmi făceau injecții în stomac, cam la fiecare 2 sau 3 ore, așa că a fost destul de greu, dar am trecut și de asta. Și cât timp am fost acolo m-am gândit: “Nu am făcut nimic cu viața mea și voi împlini 39 de ani anul acesta. Nu am făcut nimic cu viața mea în afară de a distruge lucruri. Nu am construit niciodată nimic care să merite să fie avut sau arătat și nu am dăruit niciodată bunătate în lume, bunătate adevărată.” Și m-am gândit ceva de genul: „Ce-ar fi dacă aș muri? Mi-aș lăsa familia doar cu datorii și suferință și m-ar cunoaște doar ca pe un dependent în recuperare”. M-am gândit foarte mult la asta și am decis: „Ei bine, vreau să schimb asta, vreau să fac ceva în privința asta.”

Apoi am ajuns acasă și am mâncat puțin. Totul era bine, m-am dus la culcare. S-ar putea să fi dormit între 6 și 8 ore, nu sunt foarte sigur, dar știu că m-am trezit puțin înainte de miezul nopții simțindu-mă la fel de rău ca în spital. M-am gândit: „O, Doamne, nu au reușit, se întoarce, o să mă omoare de data asta”. Și am izbucnit în lacrimi, chiar lacrimi adevărate. Și am spus, L-am rugat pe Dumnezeu: „Doamne, nu mai rezist la asta, m-am săturat să fiu bolnav, m-am săturat să nu pot lucra, m-am săturat să nu fiu bărbat, m-am săturat să nu am o direcție în viața mea, nu știu ce să fac și am nevoie să faci Tu ceva în privința asta, am nevoie să mă vindeci Tu, trup, minte și suflet.”

Și, fără nicio îndoială în mintea mea, voi merge în mormânt cu asta, am vorbit cu Dumnezeu și El mi-a răspuns. Tot timpul (pănă atunci) fusese doar unilateral pentru mine, simțisem ceva dar nu-L auzisem niciodată. Dar [acum] am vorbit timp de două zile și jumătate non-stop. Într-o zi mi-a dat 15 minute de somn, iar în altă zi mi-a dat încă 2 ore și am vorbit până când corpul meu nu a mai putut. Și m-a chemat să predic. El a spus: „Dacă lucrezi pentru Mine, îți voi da și vei avea lucrurile pe care ți le dorești, în limita rezonabilului”. Și este o conversație lungă pentru a o pune într-un singur fragment, dar pe scurt: „Fă munca Mea și vei reuși. Dacă nu o faci, vei eșua”. Iar eu nu-L privisem niciodată pe Dumnezeu așa… Întotdeauna L-am văzut pe Dumnezeu ca pe un om mare pe tron, care supraveghează totul și dă porunci, și doar zice: „Faceți tot ce spun Eu!”

Două zile și jumătate am vorbit cu un tată, am vorbit cu un tătic, cel mai bun tată pe care l-ai putea avea vreodată. Eu nu am avut niciodată un tată, și de asta avusesem nevoie toată viața mea, de acea conexiune, de acea relație reală cu cineva, dincolo de mine. Acestea nu sunt lacrimi de tristețe, acestea sunt lacrimi de bucurie pentru că știu unde mă duc, am văzut, am avut o mică întrezărire. E tot ce aveam nevoie, pentru că mintea mea era pe cale să se prăbușească. Dar nu mai aud voci, decât atunci când vrea El să-mi vorbească, nu mă mai simt oprimat, cu siguranță nu mă mai simt ca un dependent de droguri și am pace interioară.

Nu am avut niciodată pace interioară, înainte, am avut întotdeauna tulburare. Și nu știu dacă cineva va înțelege ceva din asta, dar eu am fost un copil al Satanei, la propriu, și Dumnezeu a găsit totuși o cale să mă scoată. Dar a trebuit doar să fiu distrus pentru a putea să… Trebuie doar să fii smerit pentru ca El să facă ceva pentru tine, doar să fii smerit. Dacă tu cauți ceva în lumea asta, nu vei găsi, nu vei găsi pacea interioară cu yoga sau cristale sau ierburi sau vrăji, nu vei face niciodată o minge de foc, îți spun eu asta, nu ești Harry Potter, nu vei putea face niciodată asta. Totul e doar un mod de a te face să-ți ții ochii aici și nu acolo sus, unde ar trebui.

Și sunt etern recunoscător. Nu pot face nimic care să compenseze vreodată pentru asta, în ceea ce privește recunoștința mea, pentru că toată munca mea aici nu va conta. Dar dacă asta va atinge o persoană, chiar și numai o persoană, asta e tot ce contează pentru mine. Doar să știți că aveți un Tată la care puteți merge. El e real, e dincolo de universul nostru, e o ființă reală, e o ființă fizică reală. Și da, puteți privi la noi oamenii ca la niște piese de șah sau o hartă Skyrim sau cum vreți voi, dar El a creat totul. Dacă nu exiști este pentru că Dumnezeu nu a vrut să exiști, dacă exiști este pentru că ești menit să exiști.

Dacă auzi asta, ai fost menit să auzi asta, absolut menit să auzi asta. Ai un scop, ai un motiv să fii aici. Și nu e pentru Diavol/Satana/Lucifer, care nici măcar nu sunt numele lui adevărate. Știi asta, nu-i așa? Când spui că ești satanist sau luciferian sau ceva de genul ăsta, acela nu este un nume, este un titlu. Dumnezeu l-a dezbrăcat de numele său. Eu îi știu numele, dar nu am de gând să vă spun numele lui, pentru că a-i da un nume înseamnă a-i da putere. Dacă vrei să rupi acele blesteme pe care le simțiți asupra vieții tale, dacă vrei să distrugi golul din sufletul tău, pune-te în genunchi și cere-i lui Dumnezeu să te salveze din această lume mizerabilă, pentru că nu avem prea mult timp, chiar nu avem.

Dacă te uiți la asta și vrei să intri într-o relație cu Tatăl nostru, trebuie să faci anumite lucruri. În primul rând, trebuie să crezi că Iisus a existat de la început, că El S-a născut dintr-o fecioară, a trăit pe acest Pământ o viață fără păcat, complet fără păcat, că El a avut o misiune, a avut numai dragoste și a fost pe acest Pământ timp de 33 de ani și jumătate până când noi L-am răstignit. Și prin răstignirea Lui noi am făcut un număr asupra Lui și L-am răstignit pe un copac, noi îi spunem cruce, și El a murit pentru noi, pentru păcatele noastre. El a fost trimis aici de Tatăl Său. Tatăl Său este Dumnezeu. Când a murit, prin asta a plătit pentru ca noi să nu mergem în iad dacă credem în El. Trebuie să credem că El a făcut toate aceste lucruri pentru noi. Și când a murit, El a fost în mormânt trei zile. Dar nu era mort. A fost în iad, să ia cheile de la moarte și să le aducă înapoi. El a învins moartea. După 3 zile El a înviat din morți.

Buddha nu a făcut asta. Krishna nu a făcut asta, Mohamed nu a făcut asta. Îmi pare rău, dar nu a făcut-o, pot merge la mormântul lui. Pot merge și la mormântul lui Iisus, dar El nu e acolo, nu e acolo. A fost un mormânt împrumutat. Odată ce accepți că asta a făcut El pentru tine și crezi în El și Îl accepți în inima ta, trebuie să Îl rogi: „Iisuse, Te rog, vino în inima mea, salvează-mă, salvează-mă și Te voi urma”. Trebuie să-L urmezi pentru că este singura cale. Trebuie să urmezi învățăturile, ca parte din asta, dar ești salvat prin har, prin sângele lui Iisus Hristos ești salvat de la o condamnare veșnică. Iadul nu este menit pentru tine, ci pentru îngerii căzuți. Noi alegem, noi alegem să mergem acolo.

Eu nu înțelesesem asta, nu mă gândisem niciodată, ci ziceam: „Eu neg asta, nu-mi fac griji pentru asta”. Noi alegem la propriu dacă mergem în rai sau în iad. Trebuie să faci o alegere, trebuie să alegi o parte. Nu poți trăi în ambele lumi, trebuie să alegi o parte. Deci, de ce parte vei fi?

¨Așa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.¨ ~Ev. Ioan 3:16~

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!