Monahul care a văzut Apocalipsa

“Fraților, este mai târziu decât credeți. Grăbiți-vă, așadar, să faceți lucrarea lui Dumnezeu.” – Cuviosul Serafim Rose, monahul care a văzut Apocalipsa.

Vizionați un frumos, artistic și duhovnicesc material pe această temă.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Monahul care a văzut Apocalipsa

„În seara asta aș vrea să vă vorbesc despre un subiect care e foarte relevant pentru vremurile noastre: Sfârșitul lumii”

Fericitul Serafim Rose s-a născut într-o familie americană tipică de condiție mijlocie. După liceu, a început să caute sensul și adevărul. Negăsindu-le în cultura și societatea în care a fost crescut, a început să se revolte. A respins “creștinismul din America” pe care-l privea ca lumesc, slab, fals. Pentru el, părea că-l puseseră pe Dumnezeu într-o cutie. Așa că s-a întors către scrierile profetului nebun, Nietsche. Până când vorbele acestuia au început să-i rezoneze în suflet cu putere infernală. A căzut apoi în disperare totală. Pe care mai târziu a descris-o ca “un iad viu”. Simțea că nu are loc în lumea modernă sau chiar și în familia sa, care nu-l înțelegea. Era ca și cum fusese născut cumva într-un loc nepotrivit, la o vreme nepotrivită. Îi plăcea spațiul și stelele dar a simțit că nu era acolo nimic care să-l primească. Niciun Dumnezeu. Nimic.

Așa că a început să bea ca să uite de durere. Eugene a început să meargă pe urmele unui om pe care l-a întâlnit, numit Jack Kerouac, unul din fondatorii Generației Beat. Eugene se îmbăta criță și bătea în podea, țipând la Dumnezeu să-l lase în pace. Odată, beat fiind, pe un vârf de munte, și-a ridicat pumnul la cer și L-a blestemat pe Dumnezeu și L-a provocat să-l condamne la iad. Dacă Dumnezeu l-ar fi osândit la iad, măcar atunci, pentru acel moment plin de fericire, ar fi simțit atingerea lui Dumnezeu și ar fi știut cu siguranță că e accesibil.

În anii următori, a scris: “Ateismul, adevăratul ateism «existențial», ce arde de ură împotriva unui Dumnezeu aparent nedrept sau nemilos, este o stare duhovnicească. E o adevărată încercare de a se lupta cu Dumnezeu Cel adevărat, ale Cărui căi sunt atât de inexplicabile, chiar pentru cei mai credincioși oameni. Și de mai multe ori s-a sfârșit într-o vedere reală a Aceluia pe Care adevăratul ateu Îl caută cu adevărat. Este Hristos Cel care lucrează în aceste suflete. Antihristul nu se va afla între marii negatori, ci în micii afirmatori, al căror Hristos e doar pe buze. Nietzsche, numindu-se pe sine «antihrist» a dovedit astfel marea sa însetare pentru Hristos”

După ce a absolvit colegiul în California de Sud, Eugene a început să studieze sub îndrumarea unuia dintre fondatorii contra-culturii anilor ’50 și ’60, Allen Watts. Și a devenit un budist boem în San Francisco. A învățat fluent chineza pentru a putea studia Tao Te Ching și alte texte antice orientale în limba lor originală, sperând să se conecteze la miezul înțelepciunii lor. Dar totuși, n-a găsit plinătatea adevărului pentru care se zbătea. A descoperit că nimicul budismului l-a lăsat gol. Eugene căutase adevărul cu mintea sa, dar acesta i-a rămas ascuns.

Căutând prin tradiții religioase antice, a vizitat odată o biserică creștin-ortodoxă. “Ani de zile, în studiile mele, am fost mulțumit să fiu deasupra tuturor tradițiilor, dar cumva credincios acestora. Când am vizitat o biserică ortodoxă pentru prima oară, ceva mi s-a întâmplat ce nu mai trăisem în alt templu budist sau oriental – ceva în inima mea mi-a spus că eram acasă, că s-a sfârșit căutarea mea. Nu am știut de fapt ce înseamnă asta. Odată cu expunerea mea la Ortodoxie și la oameni ortodocși, o idee nouă a început să-și facă loc în conștiința mea: că adevărul nu este doar o idee abstractă, căutată și cunoscută de minte, ci ceva personal, chiar o Persoană căutată și iubită de inimă. Și așa l-am cunoscut pe Hristos”

Devenind un creștin ortodox, viitorul părinte Serafim a continuat să disprețuiască lumea modernă. Nu aștepta nimic de la ea. A căutat doar să scape din ea. Dorea o credință ascetică ce nu căuta dorințe și înlesniri pământești, ci mai degrabă răscumpărarea prin suferințe intense pe Pământ. În jurnalul său, a scris: “Noi, ce ce vrem să fim creștini, să nu așteptăm altceva de la lume decât să fim răstigniți. Și trebuie să fim răstigniți public, în ochii lumii; căci Împărăția lui Hristos nu este din această lume, și lumea nu o poate răbda, nici măcar pentru o clipă”

Sătul de moarte de oraș și de lume, el și un prieten au cumpărat un pământ în pustia din nordul Californiei. Au început să trăiască precum părinții pustiei din vremurile vechi. Nu aveau apă curentă, telefon, electricitate. Au construit singuri clădirile și au trăit cu urșii, liliecii și șerpii cu clopoței. În 1970, cei doi prieteni au devenit monahi, murind astfel pe vecie pentru lume. Eugene a primit numele Serafim, după Sfântul rus, Serafim din Sarov. În pustie, departe de tumultul lumii, cei doi prieteni au pus început vechii vieți monastice pe solul american. Lucrând la lumina lumânării în căbănuța lui, părintele Serafim a scris multe cărți despre startea spirituală a lumii moderne și a tradus în engleză vechi texte despre viața duhovnicească.

În timpul erei comuniste, scrierile sale despre omul modern, despre sensul suferinței și despre sufletul după moarte au avut un impact uriaș pentru oamenii din Rusia, scrierile sale fiind traduse în secret, bătute la mașină și distribuite prin presa clandestină. Mesajul părintelui Serafim despre creștinismul subteran, despre suferința și persecuția în acestă lume de dragul adevărului, au atins o coardă sensibilă pentru oamenii ce erau răstigniți de statul ateu. Dar mesajul său nu se aplică doar lor, ci dă o lovitură devastatoare celor care sunt satisfăcuți cu lumea și instituțiile sale.

Ce urmează e o mărturie a unui student ce l-a întâlnit pe părintele Serafim Rose în 1982. “L-am întâlnit pe părintele Serafim cu un an și jumătate înainte de a muri. Ca și el, căutasem realitatea prin religiile orientale dar fusesem redus la disperare. Apoi într-o zi părintele Serafim a venit în campusul colegiului în care studiam. A venit într-o camionetă veche și rablagită și a ieșit cu rasa sa ponosită, cu părul lung și barba sa grizonată și excesiv de lungă. Am aflat mai târziu că nu mai făcuse un duș din ziua când devenise monah. Era imaginea sărăciei totale. Îmi amintesc apoi că mergeam cu părintele Serafim prin colegiu. Toți se holbau la el, dar el mergea la fel de natural ca și cum ar fi fost acasă la el. În mijlocul acestui colegiu progresist părea cineva care tocmai venise din deșertul secolului IV. Părintele Serafim a mers într-un amfiteatru și a rostit o cuvântare intitulată «Semne ale venirii sfârșitului lumii»”

“Aș vrea să vorbesc în această seară despre un subiect care e foarte relevant pentru vremurile noastre, sfârșitul lumii. Mai concret, semne ce se împlinesc în vremurile noastre și care indică sfârșitul lumii. Au fost câteva vremuri în trecut când acest subiect a devenit de interes după ce a fost numit «Vremurile apocaliptice». Apostolii înșiși au simțit că vremurile lor sunt foarte apocaliptice. Vă voi citi ceva mai încolo câteva din declarațiile pe care ei le fac în Scripturi care arată că ei…”

“Mi-am dat seama că el era cel puțin la fel de învățat și cu mult mai înțelept decât oricare din profesorii mei. Cu toate acestea, era clar un om al deșertului. Abia mai târziu am aflat că într-o vreme a predat limba chineză la Universitatea Berkley. Ce m-a șocat cel mai mult la părintele Serafim a fost că era un om ce se sacrifica pe sine total pentru Dumnezeu. Nu era un profesor universitar ce câștiga mulțime de bani, nici un lider religios ce căuta putere. Era un simplu călugăr care dorea adevărul mai mult decât orice. Știu că ar fi murit pentru adevăr. Fiindcă murea deja pentru el” Curând după întâlnirea cu părintele Serafim, studentul a intrat în frăția acestuia și a devenit monah.

În mijlocul scrierii și traducerii cărților, părintele Serafim dintr-o dată s-a îmbolnăvit. Într-o după amiază, după o zi de mari dificultăți, părintele Herman a mers la părintele Serafim. Stătea jos și se uita la prietenul său. Părintele Herman a început să-și verse inima despre faptul că se strofocau să răspândească ortodoxia și nimănui nu părea să-i pese. “N-am pe nimeni să mă ajute”, a zis el văzând starea bolnavă a părintelui Serafim, “și nu te am nici pe tine” Părintele Searfim și-a ridicat capul și a șoptit: “Mă vei avea în Paradis”

Timpul său se apropiase. În timp ce zăcea pe un pat de spital în agonie, părintele Herman i-a cerut binecuvântarea și încuviințarea de a înființa o mănăstire pe insula Sf. Herman, în Alaska, țelul lor de o viață. Părintele Serafim a zis, cu o bucurie din mijlocul durerii: “Să o binecuvânteze Dumnezeu!”

Căutarea de o viață a părintelui Serafim a adevărului, ce a început în suferință s-a sfârșit în Rai, ce a dovedit a fi începutul vieții veșnice.

“Hristos e singura ieșire din această lume; toate celelalte ieșiri – extazul sexual, utopia politică, independența economică – sunt doar alei oarbe de-a lungul cărora putrezesc trupurile celor mulți ce le-au încercat” – Fericitul Serafim Rose

Astfel încheiem acest fragment din cartea “Tineri ai Apocalipsei – un manifest virtual pentru copiii ceasului al unsprezecelea” Puteți găsi cartea integrală în link-ul de mai jos: Youth of the Apocalypse — BIG WHITE STAR

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!