Minuni de început de an – Gheronda Partenie – p. Pimen Vlad

Urmăriți un material frumos în care părintele Pimen ne povestește o minune cu Maica Domnului precum și experiența sa recentă cu părintele Partenie, starețul mănăstirii athonite Sf. Pavel.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Maica Domnului ne mângâie întotdeauna

Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși! Cu un pic de soare în ochi, așa, să mă mai încălzească. Trece mai spre apus după munte, dar încă îi destul de plăcut, așa. Și aici e vremea mai răcoroasă, pe Athon avem plin de zăpadă, frumos așa, dar la noi încă nu este. Deci e bine, e bine. Slavă Domnului! Cum este, așa-i bine! Și am ales și eu un locușor aici cu atenție pentru că pe aici sunt tot ghiocei. Uitați pe aici, pe aici, în spate, peste tot. E o cărăruie care duce la livadă, iar în jurul ei e plin de ghiocei. Ghiocei sunt și prin pădure. Noi întotdeauna, cum se zice, începem anul cu ghiocei, așa-i la noi în fiecare an și timp de cel puțin două luni îs pline pădurile cu ghiocei, așa, ca o înfrumusețare a Maicii Domnului pentru grădina Ei.

Da, dragilor! De-asta Maica Domnului ne mângâie întotdeauna. Deci ea știe mai bine cum să aibă grijă de noi, fiind aici, în grădina Ei. Adică are mângâierile Ei, care nu sunt înțelese de toți, decât de cei care trăiesc aici și trăiesc cu toată inima aici, trăiesc prezentul, trăiesc bucuria care vine din binecuvântarea Maicii Domnului, cum se mai spune, Harul Maicii Domnului. Aici, în Sfântul Munte, este Harul Maicii Domnului, adică e un har pe care l-o primit Ea de la Mântuitorul, de la Dumnezeu, prin care poate să ajute, să mângâie pe cei care se încredințează Ei.

Chiar când fac filmarea asta este întâi ianuarie, căci eu le fac cu o săptămână înainte. Deci e începutul anului să spunem, când vă bucurați fiecare pe unde sunteți de 1 ianuarie. Și am zis că să încep să vă spun ceva despre Maica Domnului. Chiar recent citisem într-o carte o minune a Maicii Domnului, tot din timpurile mai vechi, dar așa ca să încep cu ceva și despre Maica Domnului.

O minune a Maicii Domnului cu un negustor evreu

Se spune că era un negustor evreu în Lombardia undeva, în timpurile mai vechi, și călătorea cum era înainte cu corăbiile, făcea negustorie. Știți că ei se ocupau mult cu negustoria, din asta își câștigau ei traiul, că ei umblau prin toată lumea. Și atunci vedeau și unde merg afacerile. Vedem și la timpul actual că îs extinși în toată lumea, prin afaceri, prin tot ce se poate. Și la un moment dat, se întorcea și el dintr-o călătorie din asta și na, avea ceva, cum se zice, la el, adunase gălbiori și l-au prins tâlharii. Îl urmăriseră ei mai dinainte, știau ei că are bănuți. Și l-au prins și l-au închis undeva într-o peșteră. I-au luat ce avea și l-au legat cu lanțuri la mâini și la picioare.

Ei știau că fiind negustor e posibil să mai aibă și alți bani și nădăjduiau că dacă îl chinuiesc mult o să mai scoată de la el ceva și la urmă, bineînțeles, să-l omoare, că nu aveau interesul să-l lase liber să afle după aia unde locuiesc și unde aveau ei ascunzătorile lor. Atunci el și-o dat seama. După ce l-o chinuit, l-o băgat în lanțuri, s-o gândit omenește la toate căile de scăpare, a făcut toate calculele posibile și și-a dat seama că omenește nu există nicio scăpare. S-o gândit și el după legea lor că poate să-l ajute Dumnezeu, dar și-a dat seama că de când trăiește el pe pământ și face negustorie, n-o văzut niciodată intervenția directă a lui Dumnezeu în viața sa, așa cum se spunea în religia lui mozaică.

Căința evreului

Și-a dat seama că nu are la cine să strige și vedea că în timpurile lui, trăind între frații lui, nu se făceau minuni la ei. Toate erau povestite și se întâmplaseră în timpul Vechiului Testament, dar acum, în prezent, nu se mai întâmpla nimic și atunci s-a gândit că ”Dumnezeul nostru nu poate să ne ajute! Dar cum scap eu de aici?”. Și pentru că el o călătorit mult și o călătorit și cu creștini și a făcut afaceri cu ei și așa mai departe, și-a amintit acum de lucruri pe care nu le băgase în seamă. Auzise de mulți creștini care povesteau că au fost vindecați de Maica Domnului, că au fost scăpați din necazuri de Maica Domnului, c-o fost ajutați în diferite situații de Maica Domnului, Maica Domnului pe care ei (evreii) o defăimau.

Acum, când și-a dat seama că altă scăpare nu are, amintindu-și de povestirile despre Maica Domnului, a început oleacă să i se deschidă mintea și a zis ”Mă, stai un pic, că la creștini chiar se fac minuni! Chiar Maica Domnului are putere să facă lucrurile astea, să-i salveze, să-i vindece, înseamnă că are putere să mă salveze și pe mine”. Și atunci cumva s-o smerit, o dat toată mândria deoparte și a început să se roage așa, din toată inima, și zicea cu lacrimi: ”Maica Domnului, știu că ești Împărăteasa Cerului și a pământului așa cum spun creștinii, că L-ai născut pe Iisus Hristos pe care neamul meu L-a răstignit, dar fie-ți milă și de mine! Privește și la mine și scapă-mă de aici că n-am nicio nădejde c-o să mai scap și știu că tâlharii o să mă omoare!”.

Maica Domnului îl dezleagă din lanțuri, iar evreul se botează cu toată familia lui

S-o căit și s-o rugat acolo până când, de la oboseală și de la plâns, așa cum era el legat și bătut, o adormit și în momentul ăla a văzut în somn deodată o lumină care a inundat locul acela și o Împărăteasă luminoasă și slăvită, înconjurată de îngeri. Împărăteasa le-o zis la îngeri: ”Dezlegați-l!” și el de bucurie o sărit din somn, s-o trezit și a văzut că totul era real. A văzut-o pe Împărăteasa luminoasă, pe îngerii care l-au dezlegat și a zis:

– Doamna mea, dar cine ești tu, cea care mă salvezi pe mine?

– Eu sunt Maria, cea pe care ai chemat-o în rugăciune. Și rugăciunile tale, pentru că au fost smerite și din inimă, au ajuns la Fiul meu și am venit să-ți redau libertatea nu numai trupească, ci și sufletească!

După aceasta, Maica Domnului s-a ridicat la Cer împreună cu îngerii, iar el, de atâta bucurie și văzându-se dezlegat, nu știa ce se întâmplă cu el și în momentul acela s-a trezit deodată la ușa casei lui. Adică, într-o clipită l-a dus puterea lui Dumnezeu la casa lui. Și când o înțeles minunea care s-a făcut cu el, s-a dus la familia lui și a spus: ”Uitați cum m-o scăpat, cum m-o ajutat Maica Domnului, Maica creștinilor! Eu din clipa asta mă fac creștin!” și le-a povestit în amănunt totul și s-o dus cu toată familia lui la episcopul locului și s-au botezat, o dat de milostenie tot ce avea și nu după mult timp s-o întărit în credință și o renunțat la toată lumea asta și s-a făcut călugăr și o dus o viață plăcută lui Dumnezeu și toată viața lui i-a slujit și i-o mulțumit Maicii Domnului.

Mereu să cerem ajutorul Maicii Domnului, pe ea o avem ca mamă

Ați înțeles cât îi de minunată Maica Domnului, cea pe care mulți nu o acceptă, mulți o înjură și mulți o defăimează? Ați înțeles, dragilor, ce minunată îi Maica Domnului? De asta am vrut așa, ca anul nou să îl începem cu o încurajare ca să vedem pe cine avem noi ca mamă, pe Maica Domnului. Mereu să-I cerem ajutorul în toată nebunia asta a vieții. Indiferent că sunt boli, că apar tot felul de boli cu toată tehnologia, cu toată starea asta avansată a medicinei, apar atâtea boli și sunt atâția oameni care pleacă continuu din lumea asta din cauza lor. Știe Dumnezeu de ce, prin boli ne mai deschide căi spre mântuire când o luăm pe arătură. Când știu Dumnezeu și Maica Domnului că-i de folos, ne îngăduie să trecem prin boli și să ieșim deasupra, nu ne lasă niciodată.

De asta pe Maica Domnului permanent să o avem ca mamă și să avem încredere desăvârșită în Ea pentru că ea poate cu mijlocirile Ei, cu rugăciunile Ei la Dumnezeu, să facă orișice, dragilor. Ați înțeles? Ea este mama noastră! Cum se spune, Ea este dragostea noastră, Ea poate orice prin mijlocirile Ei la Dumnezeu. Ați înțeles, dragilor?

Răul se biruiește cu binele

Noi mereu ne tot gândim că urmează un an nou, dar trebuie să știm un lucru: noi nu avem decât prezentul. Ce s-o dus, s-o dus, nu se mai întoarce, ce o să vină, nu e în mâna noastră. Deci, noi avem doar prezentul, ziua de azi cât ne-o îngăduie Dumnezeu, că putem să nici nu o avem pe toată, nu știm. De asta trebuie să trăim frumos prezentul, în liniște, în pace, în bucurie, fără să facem rău celor din jur. De asta se spune undeva: ”Ajunge zilei răutatea ei”, să nu mai adăugăm și noi, să nu mai punem și noi deasupra acolo, să ne urâm, să ne răzbunăm, nu! Noi dacă vrem să biruim niciodată nu o să biruim răul cu rău, nu! Răul se biruiește cu binele și acolo unde este binele se zice că dispare răul.

Răul nu-și are locul în lumea asta și de asta noi trebuie să umplem locul cu bine și atunci răul dispare. Dar noi dacă folosim aceeași armă, dacă vine cineva și ne face rău, noi să nu folosim ca armă tot răul. Așa era în legea veche, când se spunea: ”Dinte pentru dinte, ochi pentru ochi!”. Nu! Hristos a venit în legea asta a harului, în legea dragostei, a bunătății, a milei și prin asta putem noi să biruim orice putere de pe pământul ăsta și puterea nevăzută a vrăjmașului, prin dragoste, prin milă, prin bunătate, prin smerenie. Astea-s lucrurile și armele cele mai puternice, dragilor, ați înțeles? De asta să avem mare grijă ce facem cu viața noastră pentru că-i scurtă. Îi scurtă și plecăm doar cu ceea ce am făcut, nu luăm nimic de aici din toată materia asta pentru care ne zbatem.

Să nu adunați provizii, faceți rezerve numai pentru strictul necesar

Vrem, vrem, vrem și nimic nu luăm, toate rămân aici! Să ne folosim de ele, dar să ne folosim cu înțelepciune! Să nu adunați acolo provizii, faceți rezerve numai cât să avem strictul necesar. Dacă noi avem doar prezentul pentru ce ne trebuie să avem atâtea în viitor? Poate alții suferă în jurul nostru, poate alții n-au ce mânca, la alții le e frig și noi vrem să avem rezerve zicând ”Lasă, că o să trăim ani mulți!”.

Ne aducem aminte cum se spune tare frumos în Evanghelie despre bogatul căruia îi rodiseră țarinele și a spus:

– Voi strica hambarele și le voi face și mai mari ca să adun rezerve pentru toată viața pentru că o să am o viață lungă și fericită și o să spun: ”Suflete al meu, bea și te veselește și mănâncă pentru că ai adunat suficient pentru mulți ani!”.

Și ce a răspuns Dumnezeu?

– Nebunule, în noaptea asta se va cere de la tine sufletul tău! Toate astea cui vor rămâne, cele pentru care ai spus că vei trăi mulți ani și te vei veseli?

Să facem milostenie cât mai des

Ați înțeles, dragilor? Dacă în noaptea asta se cere de la noi sufletul nostru, cum plecăm noi de aici? Se vor bate alții pentru cele pe care le-am adunat, vor ajunge în judecăți și noi ne vom pierde sufletul. Orice lucru, dacă vrei într-adevăr să fie, cum se zice, bine făcut, fă-l cu mâna ta! Vrei să dai o milostenie, n-aștepta că o să-ți facă după moartea ta copiii și rudele, nu! Fă tu cu mâna ta! Vrei să faci o milostenie, vrei să ajuți pe cineva, vrei să fii pomenit la Sfânta Liturghie, fă-o cu mâna ta! Fă-ți pomenirile cum se zice, de când ești tu în viață pentru ca atunci când te duci să fie toate la locul lor și să știi că ți-ai asigurat tot ce îți trebuie dincolo.

Ați înțeles, dragilor? Să fim cu luare aminte pentru că viața-i scurtă. E frumoasă, dar e scurtă, nu-i ușoară, e grea, dar e frumoasă! Însă depinde cu ce ochi privim lucrurile astea.

Ochiul murdar pe toate le vede murdare

Am să revin la un lucru. Se spune că undeva era un sat mai retras și în afara satului era un bătrân așa, mai pustnic, mai înțelept și avea un ucenic care se aciuase pe lângă el și-l ajuta, dar și încerca să ia din învățăturile bătrânului ca să se mântuiască, să meargă pe calea asta. Și vine într-o zi un om de prin altă zonă, cu traista în spate și ajunge la bătrânul despre care a aflat el că era înțelept și îi zice:

– Bătrâne, vreau să te întreb și eu ceva!

– Da!

– Vin de departe, am văzut satul ăsta liniștit și m-aș muta și eu aici. Ce fel de oameni sunt aici, că tu dacă trăiești aici trebuie să-i cunoști.

– Dar acolo unde ai stat tu până acum, ce fel de oameni erau?

– Aaaa! Păi erau oameni răi, se judecau între ei, își făceau rău, erau invidioși, nu vorbeau unul cu altul, era răutăcioși.

Atunci se uită bătrânul la el și-i zice: “Să știi că-s la fel și aici!”

S-a uitat ăla așa lung și-o plecat în drumul lui. Mai trec vreo două zile și vine altul la bătrân și îi pune aceeași întrebare: 

– Cum îi viața aici, că tare m-aș așeza și eu? Ce fel de oameni sunt aici?

– Dar acolo de unde vii, ce fel de oameni erau?

Ochiul curat pe toate le vede curate

– Aaaa! Erau oameni tare buni, se ajutau în ei, săritori, se respectau, erau oameni așezați la locul lor, dar o dat și peste mine un necaz și am plecat de acolo și de asta îmi caut și eu locul.

Atunci bătrânul i-a zis: ”Să știi că și aici, în satul ăsta, oamenii sunt la fel cum erau la tine în sat, acolo, buni, se ajută între ei”. Auzind acestea, omul a plecat să-și caute un loc în sat. Ucenicul, slujind acolo, a auzit toate discuțiile și zice:

– Părinte, dar nu înțeleg, la primul i-ai spus că-s oameni răi, iar la al doilea i-ai spus că-s oameni buni…

– Nu eu i-am spus. Ai auzit ce a spus primul despre oamenii din satul lui? Că-s răi, că-s invidioși, răutăcioși, că-și fac rău unul la altul. Deci, asta era starea lui, pe el orișiunde l-ai fi dus, așa îi vedea pe toți. Orice privire îndreptată asupra lui o întorcea pe toate părțile și zicea: ”A, se uită cu răutate la mine!”, deci asta era starea lui interioară, sufletească. Pe acela și în Rai dacă l-ai fi dus, tot ar fi găsit că ceva nu-i în regulă. Indiferent ce i-aș fi spus eu, el tot așa vedea oamenii și aici și atunci i-am răspuns după starea lui. 

La cel de-al doilea, care a spus că erau oameni buni, așa era starea sa sufletească, el oriunde ar fi mers pe toți îi vedea buni. De aceea și lui i-am răspuns tot după starea lui, că și aici sunt oameni buni așa cum de fapt era și sufletul lui.

Vedeți cum până la urmă ajungem la ceea ce s-o spus la Sfânta Scriptură, că ochiul curat pe toate le vede curate, iar ochiul murdar pe toate le vede murdare? Exact cum te uiți printr-un ciob de sticlă, printr-un geam curat și le vezi toate luminoase, iar dacă te uiți printr-un geam murdar prin care abia zărești, pe toate le vezi urâte, că-i geamul murdar. Asta se întâmplă cu noi, dragilor. Ați înțeles?

Starețul Partenie, 50 de ani de preoție, 70 de ani de Athos, 95 de ani de viață

Zilele trecute m-am bucurat mult. Am fost la mănăstirea Sfântul Pavel pentru că starețul nostru și zicem ”starețul nostru” pentru că noi, schitul Lacu, aparținem de mănăstirea Sfântul Pavel, suntem pe teritoriul ei și starețul de acolo practic e starețul nostru direct, iar tot ce facem noi aici facem cu aprobarea lui. Starețul Partenie în curând, peste o lună de zile, împlinește 95 de ani. Ați înțeles? Iar zilele trecute a împlinit 50 de ani de când a fost hirotonit preot. Ați auzit? 50 de ani de preoție! Un mitropolit de undeva de la Neapole l-a făcut pe rând diacon, după aceea preot, după aceea arhimandrit, duhovnic… în anul 1974, atunci a fost hirotonit el și acuma, la împlinirea a 50 de ani de când a fost hirotonit, o venit din aceeași mitropolie, mitropolitul Varnava, urmașul bătrânului mitropolit, care între timp a plecat la Domnul.

A fost invitat ca să continue cumva tradiția. Cumva seamănă cu serbarea în lume a 25 de ani de căsătorie și e cununia aceea de argint, la 50 de ani e cea de aur, cam așa ceva. Cum zicea și mitropolitul, jubileul acela la 50 de ani de preoție și 95 de ani de viață… vă dați seama? Și bătrânul stareț o venit la biserică, o slujit împreună cu mitropolitul la Sfânta Liturghie, așa încet cum e mișcarea lui la 95 de ani, dar încă e pe picioarele lui, vă dați seama! Și are o așezare bătrânul… vă dați seama, dacă atâția ani, 50 de ani plus 20 de ani, deci 70 de ani de Athos…bătrânul! Alții nu ajung la vârsta de 70 de ani, iar el are 70 de ani de Athos.

Copilăria și adolescența

Și printre altele, când am fost împreună la masă, starețul vorbea încet, rar, calm că la vârsta asta, vă dați seama… și ce am prins așa, că na, vorbind mai încet, iar eu fiind la un pic de distanță, povestea că el e din insula Kefalonia și spunea că atunci când era tânăr n-a apucat să facă școală multă că a venit războiul cu toate greutățile războiului, au venit și nemții, o trecut prin multe, după aia a fost foamete, sărăcie, n-a mai apucat să mai facă și școală, numai ce a apucat, nu știu, vreo șase clase, cu acelea a rămas. Dar era muncitor, încercat și el, fiind sărăcie muncea ce se putea ca să-și ajute și el familia. Avea un duhovnic, o zis că acolo, la 7 km de casă, la o mănăstire.

Odată, pe la 20 și ceva de ani, a mers la el și i-a cerut să se roage pentru el ca să facă și el ceva în viața asta. Era evlavios, se ruga, dar n-avea hotărârea să se ducă în mănăstire și zice: ”Dă-mi, părinte, o carte duhovnicească să mai folosesc și eu cu ceva, să mai citesc” și i-a dat o carte a sfântului Nicodim Aghioritul, nu mai știu cum se chema, dar în orice caz erau povestite diferite vieți de sfinți. A luat el cartea și s-a dus într-un loc retras, mai la o pădurice așa undeva și s-a apucat de citit. Și a citit viața Sfântului Pavel Xiropotamu. Mănăstirea Sfântul Pavel unde este el stareț îi închinată și ctitorită de Sfântul Pavel, dar nu Sfântul Apostol Pavel, că mulți confundă, nu, e Sfântul Pavel care a fost fiu de împărat din neamul Romanovilor.

O carte ca i-a schimbat viața

O fost fiu de împărat și el a ajuns și s-a nevoit într-o peșteră lângă viitoarea Mănăstire Sfântul Pavel. E o istorie frumoasă viața lui, a ajuns și a făcut două mănăstiri: Sfântul Pavel și Mănăstirea Xiropotamu. El s-a nevoit într-o peșteră, acolo, aproape de Xiropotamu. Și spunea că i-a plăcut atât de mult viața Sfântului Pavel, încât a spus ”Doamne, dacă este voia Ta să mă duc vreodată la mănăstire, în mănăstirea asta vreau să mă duc!”. Deci, și-a pus el așa gândul ăsta și bineînțeles la scurt timp, așa o rânduit harul lui Dumnezeu să vină în mănăstirea Sfântul Pavel.

Și uitați, nu numai că a venit la Mănăstirea Sfântului Pavel, dar a ajuns și stareț… are atâția ani de stăreție aici, atâția ani de nevoință! 70 de ani de Athos! Vă dați seama ce binecuvântare? Și starețul are mare evlavie la Maica Domnului, mare evlavie! Permanent vorbește de Maica Domnului și plânge pentru cât l-o ajutat Maica Domnului, cât de mult i-o fost alăturea. Dacă o să căutați, cu un an în urmă am povestit multe lucruri despre Mănăstirea Sfântul Pavel, despre stareț, minuni, nu mai intru în amănunte, dar numai așa, ca să vedeți ce stareț minunat avem și cu viață sfântă. De asta și noi ne rugăm la Maica Domnului cât vrea să-l țină că ne e de folos nouă tuturor prin rugăciunile lui, prin starea lui duhovnicească, că suntem sub ascultarea lui. Deci, permanent Maica Domnului are părinți cu viață sfântă aici, în grădina Ei.

Vă dați seama, e cel mai bătrân stareț din Athos și cel mai vechi! Da, oameni minunați, oameni care ne odihnesc sufletește. Și e om simplu cu câteva clase, dar așezarea lui duhovnicească depășește toate școlile, toate teologiile, toate doctoratele, cum se zice, prin legătura permanentă cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, prin rugăciune, prin smerenie, prin ascultare.

Cei mai frumoși ani au fost când am fost sub ascultare

Odată, cu mulți ani în urmă, în anii vechi, acum vreo 27, 28 de ani, când am stat și eu doi ani acolo, l-am întrebat:

– Părinte stareț, care au fost cei mai frumoși ani în mănăstire?

– Ce să spun? Cei mai frumoși ani au fost când am fost sub ascultare, până să ajung stareț. Aceia au fost anii de har, fără nicio grijă. Făceam ascultare în toate și eram liniștit. Na! După ce am ajuns stareț, au venit și grijile! Dar și aici a fost harul lui Dumnezeu și al Maicii Domnului și am avut și aici bucurii în timpul stăreției.

Părintele stareț Partenie și schitul Lacu

Adică, chiar dacă avea responsabilitate, a venit harul lui Dumnezeu și aici și Maica Domnului l-a ocrotit mereu. Chiar și acum, când să-și încheie cuvântul, a spus din nou, că permanent amintește, zice: ”Atât de mult mă bucur când văd c-au venit părinți de la schitul Lacu! Când îmi amintesc de schitul Lacu, care ajunsese o ruină, că mergeam acolo…”, că el a fost și pădurar pe zona asta și reprezentant al Mănăstirii pe zonă și avea grijă de schitul Lacu unde rămăseseră doar câțiva bătrâni. Zice că ”se ruinaseră toate chiliile. Uneori mă duceam pe unde mai era câte un bătrân și când vedeam că nu mai aud nimic, îl găseam mort în grădină… prășea la 80, la 90 de ani, și îl găseam acolo singur, nu mai avea pe nimeni, cădea jos și pleca. Mă rugam, îi citeam rugăciunile, săpam o groapă și-l îngropam”.

Adică, a prins până la ultimii bătrâni. Și zicea ”când văd acum, cu ajutorul Maicii Domnului și al Sfântului Dimitrie, cum s-o ridicat schitul Lacu și are aproape 20 de chilii cu 60 de părinți tineri, că sunt în putere și se slujește Sfânta Liturghie, atât de mult mă bucur!…”. Deci, mereu amintește lucrul ăsta pentru că el o iubit schitul Lacu, o trăit în zona asta, o cunoscut bătrâni români aici, duhovnici de aici, chiar o avut duhovnic român la care s-o spovedit o perioadă. Deci o fost, așa cum se spune, legat de schitul Lacu și de asta mereu amintește și se bucură. Da, uitați că v-am povestit un pic.

La deal de Mănăstirea Sfântul Pavel, într-o peșteră, este o bisericuță. Acolo a stat cuviosul Sofronie Saharov de la Essex, care acum e trecut în calendar. El o fost în perioada aia duhovnic al Mănăstirii Sfântului Pavel, cât s-a nevoit acolo în peștera aceea, ați înțeles? Și chiar povestea starețul: ”O perioadă l-am avut duhovnic și pe părintele Efrem de la Arizona, când era la Filoteu. Mergeam și mă spovedeam la el”. Da, deci a avut ca duhovnici oameni sfinți.

Toate sunt într-o rânduială, toate-s pentru folosul nostru

Da, dragilor! Ce să vă mai spun? Sunt multe, nu-mi vin acuma în minte toate, dar sunt lucruri minunate așa. Întotdeauna, de câte ori îl asculți pe stareț, chiar te bucuri. Și am stat și eu acolo chiar de-s mai hârbuit așa. Îmi luasem un brâu, că și acum am o centură lată de 20, să-mi țină spatele ca să mai funcționez. Chiar aseară mai glumeam cu cineva care spunea că toată lumea deschidea șampania, iar mie mi-au pus patru perfuzii aseară. Am fost aici, alături la vecini, care au un mic cabinet ca să mai funcționez așa. Zic măi, dacă tot s-a deschis șampania, am deschis și eu vreo patru sticle de perfuzii, să mă mai întăresc.

Da, dragilor! Are grijă Maica Domnului de noi în toate, slavă lui Dumnezeu! Eu nu mă plâng, slavă Domnului! Îi prea bine așa cum este! Dacă suntem în brațele Maicii Domnului nu contează celelalte, că ne mai doare una, alta, că mai șchiopătăm, îi firesc, face parte din viața noastră… Sau când ne mai doare ceva, mai trebuie câte un ghimpe ceva… Că mai zicea cineva: ”Părinte, uite că vă înjură cineva, cutare…”. Zic: ”Lasă, mă, că-i bine! E echilibru, unii mă laudă, unii mă înjură”. Se formează un echilibru, adică toate sunt într-o rânduială, toate-s pentru folosul nostru.

Da, dragilor! Ați început anul ăsta, încercați să fiți mai buni și mai cu dragoste și mai îngăduitori unii cu alții, fără să vă vorbiți de rău toată ziua, să vă înjurați, nu! Încercați, luptați-vă pentru că timpul e scurt și dacă vreți să schimbați ceva în lumea asta puteți, știți cu ce, cu rugăciunea și cu a fi mai buni și mai aproape de Dumnezeu, prin spovedanie, împărtășanie, prin fapte bune! Numai așa puteți schimba fața lumii! Ați înțeles, dragilor? Numai în felul ăsta și o să vedeți că Dumnezeu intervine și poate să schimbe tot, dar totul depinde de noi. Ați înțeles, dragilor?

Să ne ajute Bunul Dumnezeu și Maica Domnului și să ne aibă totdeauna în pază! Doamne ajută!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!