Familia, educația, tinerii, sfinții – Paul Cocei, p. Teologos

Urmăriți un dialog frumos și lămuritor cu Paul Cocei, un profesor de teologie care ne împărtășește din experiența sa cu elevii și cu care discutăm un interval larg de probleme începând de la familie, educația tinerilor, exemplele și Sfinții în educație și ajungând până la Inteligența Artificială.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Introducere

Părintele Teologos: Dragii noștri, ne aflăm cu Paul. Cu Paul Cocei cu care am mai făcut (interviu),  pe care să știți că eu îl iubesc foarte mult, îl respect, dar n-aș vrea să fiu în locul lui. De ce? Pentru că este profesor de religie începând de la clasa pregătitoare până la clasa a XII-a. Sigur, de vreme ce sunt monah, iubesc foarte mult religia și pe Hristos, evident, și știu că și el Îl iubește, dar astăzi am putea spune că activitatea de învățător, vocația de învățător uneori ajunge la cote martirice, să spunem așa. Adică este foarte dificil în anumite cazuri, de ce? Pentru că socotesc că principala instituție învățământ care – tot respectul și pentru Paul și pentru învățământul de stat – principala instituție de învățământ este familia și astăzi, din păcate, socotesc eu că există o mare problemă în familie ca și instituție de învățământ. Din cauza asta o să-l rog pe Paul să vorbească așa foarte pe scurt cum vede el din punct de vedere al profesorului și al capului de familie, pentru că și el are familia sa, problemele tinerilor problemele elevilor astăzi la școală și nu numai. 

Nevoia de jertfă

Paul Cocei: Vă mulțumesc, părinte! Ați spus că seamănă profesoratul cu un martiriu… Nu m-am gândit în termenii ăștia. Noi nu suntem martiri, dar orice activitate în ziua de azi care are de-a face copiii are nevoie de o jertfă și fără ea nu știu dacă mai poți să faci ceva. Pe vremuri, cred că erau o structură bine stabilizată social. Chiar mă gândeam zilele astea că dacă voiai să faci ceva rușinos imediat satul sau comunitatea te excludea, te punea într-o lumină negativă și te corectai. Ori te corectai, ori dispăreai din social.

Acuma, noi trăim așa amestecat și amestecul ăsta mi se pare că e o mare problemă. Adică în sensul că noi zicem că copilul crește întâi în familie și bineînțeles că de acolo trebuie să vină structura inițială și din biserică. Și ar trebui să vină și din societate și apoi, de la școală. Școala începe mai târziu. Familia e formată din părinți care ei înșiși în ultimele decade sunt formați să zic așa într-un stil diferit, într-un mediu diferit de ce am avut noi tradițional până acum poate 70, 80 de ani. Deci putem zice într-un fel societatea modernă… sistemele ei sunt la baza schimbării – comunismul, capitalismul sălbatic, secularismul în ziua de azi și toate problemele.

Părintele Teologos: Da, pentru că socotesc… Iartă-mă că te întrerup, să nu-ți uiți ideea! Socotesc că este în mod voit o distrugere a valorilor recunoscute, a valorilor tradiționale, a valorilor verificate în neam astfel încât oamenii să fie confuzi, astfel încât oamenii să poată să fie… pentru că dacă omul e confuz, atunci omul poate să fie manipulat, poate să se facă orice cu el.

Paul Cocei: Da. Confuzia cred că e termenul principal. Sunt niște simptome incredibile. Copiii realizează ce se întâmplă cu ei și nu pot să se împotrivească, nu pot spune nimic. Sunt deznădăjduiți. Deci într-adevăr de la familie pornește în sensul că era expresia „cei șapte ani de acasă”. E glumă asta că au rămas acasă, acuma… Copiii glumesc… erau acasă acuma.

Părintele Teologos: Da? A, deci copiii își dau seama că…?

Paul Cocei: Acuma, ce poți să faci ca profesor este să te duci cu nădejde. Fără de nădejde te duci degeaba. Și să încerci să fii cumva în fața lor și între ei mai mult. Ca și data trecută…  e lipsa lui Hristos, lipsa vieții bisericești. De fapt, m-am gândit înainte care ar fi principala problemă. Principala problemă cred că e lipsa Sfintei Împărtășanii.

Părintele Teologos: Da…

Paul Cocei: De acolo pleacă. Pentru că dacă ei, copiii, sunt duși la împărtășit până pe la șapte ani când trebuie să se spovedească și părinții îi duc, deși poate nu se împărtășesc des, îi duc mai des pe copii, după aceea când trebuie să spovedească lucrurile încep să se tărăgăneze cumva și a ajung să se spovedească de două ori pe an, se împărtășesc la fel și e foarte puțin.

Chiar mă gândeam că noi vorbim foarte mult de cuvinte, noi mergem acolo și prezentăm cuvinte și e frumos în rugăciunea de la Sfânta Împărtășanie – spune „lipsit fiind de Sfânta Împărtășanie să nu fiu o lipsit și de îndumnezeitoarele Tale cuvinte”. Adică cumva invers decât credem noi. Adică observăm că de fapt, dacă lipsește Sfânta Împărtășanie nici cuvintele nu mai ajung.

Părintele Teologos: N-au putere.

Paul Cocei: Și cred că asta e: noi lovim cumva într-un pământ foarte dur, foarte înțelenit așa și e nevoie de apa asta a Sfântului Duh care lipsește. Chiar aici avem nevoie mult de sfaturile sfințiilor voastre să ne învățați cum să-i ducem noi într-o viață duhovnicească atâta vreme cât noi nu suntem cu ei în biserică, suntem cu ei în lume.

Rugăciunea profesorului pentru elevi

Părintele Teologos: Da. Întâi de toate, eu cred că pe primul plan este rugăciunea pentru ei. Adică profesorul și părinții trebuie să se roage întâi de toate pentru copii cu conștiința faptului că suntem păcătoși,  toți suntem păcătoși, dar și cu conștiința faptului că suntem instituție. Adică Doamne, Tu mi i-ai dat pe copiii ăștia, să-i cresc, ajută-mă pe mine! Hai, să conlucrăm! Și Dumnezeu chiar vrea să conlucrăm, adică să fim serioși. Ajută-mă pe mine, luminează-i pe ei, luminează-mă pe mine! Hai să mergem împreună către Tine!

Adică o rugăciune sinceră din inimă astfel încât să-L introducem pe Dumnezeu în cotidian și atunci Dumnezeu va sparge această această înțelenire, această crustă pentru că dedesubt cred că există o realitate foarte delicată. Copilul e cineva foarte frumos.

Paul Cocei: Da, este. Și își păstrează o inocență și o veselie incredibilă. Chiar la început eu eram destul de stresat așa pentru că având și o vârstă când am devenit profesor, o vârstă mai înaintată, copiii mici și soția mea care e profesoară de mai mult de 20 de ani, are și experiență… Deși acasă noi suntem obosiți, avem stările astea și acolo îți rezolvă copiii tot.

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Paul Cocei: Da. Și într-adevăr au… și chiar și la vârste mai mari când încep să aibă probleme, să zic așa, și din viața asta multe ispite, chiar și atunci își păstrează drăgălășenia asta și iese la lumină, chiar iese lumină și au potențial foarte mare, foarte mare. În ziua de azi, ei sunt stimulați de mici cumva să-și manifeste potențialul. Și-l manifestă greșit, e clar dar nu mai sunt… timiditatea sau poate reținerea care era și un semnal al cumințeniei acuma nu mai e așa de… În același timp, timiditatea poate să fie și un dezavantaj în sensul în care e ca o carapace așa. Și sunt mai deschiși. Culmea e că noi trebuie să avem foarte mare atenție cu cei care se închid și tac și sunt antisociali, dar în rest ei sunt foarte pozitivi. Numai că noi lucrăm cu ei foarte puțin, o oră pe săptămână și trebuie cumva să mutăm toată povestea asta la ei acasă.

Asta vorbesc și cu copiii, le zic noi ce facem aici, la alte materii cu tot respectul pentru toate că toate sunt de folos și sunt bune, dar poate că integrale o să aplici mai greu în viața reală, dar ce vorbim aici poți să aplici în pauză și acum și mâine și acasă și tot timpul. Deci e foarte, foarte practic și cred că ăsta e un mare avantaj al religiei în școală.  Aspectul ăsta practic.

Părintele Teologos: Sigur, sigur pentru că este practic, vindecător și pot să aplici oricând, oriunde și mai ales fără recuzită, n-ai nevoie de nimic, ci este efectiv omul. Deci întâi de toate, într-adevăr cred că trebuie o conlucrare mult mai strânsă între părinți și profesori, părinții și copii și cred că părinții trebuie să conștientizeze faptul că ei întâi de toate sunt educatori, sunt învățători. Nu sunt furnizori de mâncare sau de haine.

Paul Cocei: Îngrijitori, crescători.

Puterea exemplului personal

Părintele Teologos: Foarte important lucrul ăsta. Ai spus la un moment dat că copiii își dau seama de problema lor și asta este foarte așa, dar nu pot să se opună. Cred că aici este esențial exemplul personal. Cred că un exemplu personal ar ajuta enorm. Adică să fie cineva care evident acest cineva întâi de toate trebuie să fie părinții și după care hai să spunem și un profesor și alte exemple din viață, dar întâi de toate părinții, profesorii care să poată să le arate în mod concret cum să se comporte.

Paul Cocei: Da, de acolo trebuie să se înceapă. Mai ales la vârstele mici adică până la clasa a IV-a, a V-a, a VI-a, părinții se pot face lucrul ăsta și profesorii la fel și e foarte bine. Dacă n-ar fi familia cât de cât și n-ar fi profesorii care sunt foarte foarte dedicați uneori până la… a deveni ei înșiși… nu mă refer la profesorii de religie, ci la colegii mei care sunt la toate materiile au foarte multă dragoste și fac lucrurile din dragoste și e foarte greu pentru ei. E multă desconsiderare, multe probleme, dar cel mai mult cred că ar ajuta de exemplu personal al altor elevi. Pentru că noi încercăm să dăm exemple chiar și pe noi înșine, deși și noi suntem afectați de multe probleme ale lumii…

Părintele Teologos: De virușii gândirii.

Paul Cocei: Da. De exemplu, dependența de telefon acolo e cel mai… și acolo se vede de fapt ceea ce spuneam – faptul că ei sesizează problema, dar la vârste mai mari. Deci începând cam pe clasa a VII-a, a VIII-a sesizează că sunt într-un loc în care nu mai nu pot să schimbe nimic. După aia la vârste mai înaintate poate că devin mai frustrați decât înainte. Dar la vârsta respectivă -din a VII-a, a VIII-a – e o distracție în continuare. Atunci realizează, dar nu au exemple. E greu să ai exemplul unei adult de 40 de ani, 50 de ani. Ar fi mult mai bine să ia exemplul unuia dintre ei, asta ar fi de mare ajutor și unde se întâmplă așa cred că e de mare ajutor. Exemplul personal al acelor copii care sunt sunt pe altă așezare.

Părintele Teologos: Da și aici cred că ar fi esențial rolul profesorilor în clipa în care găsesc o astfel de nestemată în clasă, adică un un elev care să fie exemplu, să-l dea ca exemplu, să-l valideze, dacă se poate fără știrea lui ca să nu îl vatăme prin laude, dar să-l dea exemplu în fața celorlalți. Pe de altă parte și fără să genereze invidie. Măi, uite, faceți și voi ca el că e băiat bun și așa mai departe ca să scăpați de adicții, să scăpați de tensiuni, să scăpați de brutalități și așa mai departe.

Paul Cocei: da, eu am văzut exemple în care cum să zic E un respect pentru cei care nu sunt supuși așa mult la patimile astea așa…, dar în același timp, aceia tind să fie mai marginalizați puțin. Adică e ceva acolo, e ca și cum ai avea în clasă crucea, știi că e acolo, dar dacă nu ai nicio trăire, tot pe lângă ea treci.

Părintele Teologos: Am înțeles. Deci respectă superioritatea, dar pe de altă parte doresc și nu doresc să fie ca el. Doresc datorită faptul că-i recunosc superioritatea, dar nu doresc pentru că a ajunge ca el înseamnă să te lepezi de patimile tale.

Paul Cocei: Da, da, exact, asta este.

Părintele Teologos: Ei, și atunci e cam dificil pentru că eu vreau să fiu îmbrățișat cu patimile mele, vreau să fiu îmbrățișat cu bolile mele, cu distorsiunile mele, dar pe de altă parte, doresc oarecum magic să…

Paul Cocei: Te mustră dacă acest exemplu ar fi să zic mai public și mai frontal și mai recunoscut,ar fi foarte dificil să fiu mult mai luptat de mustrarea conștiinței. Și atunci, ăsta e un mecanism pe care probabil nu-l realizează foarte mult.

Părintele Teologos: Dar cred că trebuie neapărat promovat, trebuie neapărat promovat un astfel de exemplu, adică societatea trebuie să-și facă rolul ei, să-și facă menirea ei și în școală – e vorba de profesori – că trebuie să promoveze așa ceva astfel încât să curețe școala, adică această microsocietate, această comunitate, dacă dorești, să o curețe de distorsiuni. Pentru că în clipa în care elevul se despătimește, totul devine mai bun, totul devine mai bun inclusiv învățământul profesional, să zic așa, materiile în sine.

Paul Cocei: Da, da, cu siguranță. Numai că noi n-avem o educație duhovnicească explicită în școală. Adică noi în ora de religie firește că vorbim, dar ei nu au un control la gândurilor, nu știu din ce direcțiile le vin gândurile și cum sunt asaltați de ele, sunt așa…

Părintele Teologos: Nu au sistem de valori….

Paul Cocei: Nu au. Și exemplele lor, bineînțeles, sunt cele publice, pe care le știm și care nu sunt cele mai bune. Cu toate că Dumnezeu câteodată scoate la iveală și niște schimbări ale unor personalități care într-adevăr îi lasă un pic, îi șochează un pic. Le-am pus de exemplu, materialele cu Cedry2k și muzică despre sfinți închisorii și le plăcea…

Părintele Teologos: A, ce frumos!

Paul Cocei: Dar e tot într-o amestecare, dar noi sperăm că fiind acolo lucrurile astea, ca și în pilda semănătorului, poate vor prinde și vor ieși mai târziu. Dacă nu vor fi chiar îngropate în țarina cu spini.

Părintele Teologos: Da. Nu cred totuși pentru că omul în clipa în care are în el o lumină, el o să-și aducă aminte de lumina respectivă. Dacă noi ne facem datoria și Dumnezeu și-o va face pe a Sa. Pe de altă parte, cred că există multă propagandă din partea sistemului de învățământ oficial, dacă dorești. Nu crezi că ar trebui ca părinții să se intereseze ce manuale au, la ce sunt expuși?…

Lecția despre optimism

Paul Cocei: Ar trebui, da. Din păcate, nu vreau să fiu negativist. În podcast-ul trecut mi s-a părut că am fost cam așa, poate că n-am fost optimist. Noi chiar avem o lecție despre optimism.

Părintele Teologos: A, da?

Paul Cocei: Da, avem foarte multe lecții despre lucrurile astea mai ales în clasa a VIII-a, avem despre optimism, dar responsabilitatea… Noi suntem optimiști, dar nu putem să nu vedem lucrurile.

Părintele Teologos: Trebuie să fim și realiști.

Paul Cocei: Da, trebuie să fim realiști că altfel suntem cu capul în nori. Problemele lor, ale părinților, vin cumva istoric. Noi n-am avut, să zic așa, un parenting foarte activ în sensul ăsta de a observa cu finețe creșterea copilului. Venea automat asta. Noi asta am pierdut. Am avut. La noi, educația satului era un sistem automat, practic.

Părintele Teologos: Foarte matur.

Paul Cocei: Foarte matur duhovnicește, bine pus la punct astfel încât nu prea erau derapaje și derapajele erau imediat penalizate automat. Acuma ei nu sunt n-au fost obișnuiți ca noi, ca părinți, să fim foarte atenți la finețurile astea și finețurile astea acuma sunt foarte periculoase și imediat lasă urme. Și cred că aici ar trebui noi poate…, dar noi nu avem direct relație cu părinții. Ar trebui de fapt să avem și ore cu părinții…

Părintele Teologos: Da, o colaborare, dacă dorești.

Paul Cocei: Există colaborare.

Școli sub egida Bisericii

Părintele Teologos: Colaborare mai serioasă, pe plan duhovnicesc personal interpersonal. Apropo de asta, ce părere ai despre înființarea unor școli sub egida a Bisericii, adică școli de biserică, de parohie?

Paul Cocei: S-ar putea să fie un mare colac de salvare de care avem nevoie cumva și vedem că în străinătate în unele țări chiar separația asta și apariția acestor școli confesionale, să zicem așa, dar nu neapărat confesionale, că nu sunt școli teologice, dar sub îngrijirea Bisericii chiar sunt cele care mai țin la suprafață lucrurile în multe țări din vestul Europei și din America. Pentru că școlile publice din păcate sunt… așa e natura lucrurilor, sunt în grija statului și statul poate să cadă din păcate sub unele influențe foarte negative. Din fericire, noi avem o Biserică foarte bine ancorată încă în învățământ și cred că și datorită influenței Bisericii multe lucruri n-au intrat la noi. Poate că teoretic sunt acolo, practic sunt la margine cumva.

Părintele Teologos: Da, pentru că încă există acest etos, această trăire care ține la o parte.

Paul Cocei: Este și faptul că noi avem încă o Biserică activă, vie și avem o ierarhie care e lucrătoare și să vede că se îngrijește de lucrurile astea.

Părintele Teologos: Da, da.

Paul Cocei: Dar, totuși, ce e diferit într-o școală, să zic așa, sub oblăduirea Bisericii este bineînțeles duhul. Noi suntem, funcționăm într-un duh lumesc. De dimineață până seara, chiar dacă noi avem, să zic așa, personalul școlii și colegii mei și toți din sistem suntem români, suntem creștini, majoritatea ortodocși, există un respect, o evlavie, dar totuși este duhul lumesc. Pe când o școală, într-adevăr o școală și chiar și grădinițe, școli primare, mai ales, sunt foarte importante. Dacă pe copil îl formezi duhovnicește așezat de la început va fi mult mai greu de zdruncinat. Și chiar dacă va fi zdruncinat, că vine perioada anilor adolescenței și e greu să nu fie tulburări, dar va avea o bază unde să se întoarcă și o istorie și va fi mult mai simplu, mult mai simplu.

Problema e că acuma noi nădăjduim așa că atunci când ei ajung la adolescență cu ajutorul Maicii Domnului să treacă dincolo întregi cu cât mai puține răni…

Părintele Teologos: Da… cât mai integri.

Paul Cocei: Da, să treacă marea Tiberiadei așa cumva, să scape de valuri…

Părintele Teologos: Deșertul Arabiei…

Paul Cocei: Da, deșertul Arabiei, la malul celălalt. Cu siguranță, cum e structurată viața asta de către Dumnezeu, maturitatea nu poate fi ocolită. Adică poate fi păcălită, dar nu poate fi ocolită și maturitatea rezolvă multe probleme de genul ăsta. Adică căsătoria, chiar dacă căsătoria suferă un mare atac în ziua de azi și e foarte întârziată la tineri și ăsta și din cauza părinților care îi…

Părintele Teologos: Nu numai părinții, ci toată cultura.

Educația copiilor și carențele actuale

Paul Cocei: Toată cultura. Da. Dar părinții sunt foarte grijulii să aibă casă, să aibă mașină, să fie așezați, să termine facultatea, să mai facă și un master să și vedeți voi după aia – căsătorie, copii așa și din cauza asta e o presiune foarte mare asupra lor. Dar dacă ajung la limanul ăsta al maturității cât de cât întregi la minte și cu cât mai puține probleme… Noi vorbim aici de marea masă a tinerilor, nu de tinerii ortodocși care au viață duhovnicească.

Și cred că aici ar putea și legea și în școală e foarte importantă pentru că noi avem la liceu niște subiecte special făcute pentru asta. Vorbim despre avort, despre problemele relațiilor între tineri și așa mai departe. Și chiar am avut surpriza anul trecut, mă rog, surpriza din multe pentru mine, am avut o lecție despre avort și o fetiță de la clasa a XII-a și mi-a zis „Dar nouă ne-a vorbit niciodată nimeni despre asta”.

Părintele Teologos: Ferească Dumnezeu!

Paul Cocei: Da… asta e, vorbim acuma. De multe ori e singura șansă, singurul loc unde poți să vorbești despre lucrurile astea deschis. Că sunt subiecte sensibile și nu foarte public abordate în sistemul laic, să zic așa.

Părintele Teologos: Cred că este foarte grav, situația e foarte gravă, de ce? Pentru că pe de o parte avem integritatea persoanei, inocența persoanei, frumusețea persoanei, curățenia persoanei care se distruge prin relații trupești înainte de a avea relație sufletească. Unirea trupurilor este traumatică dacă nu este unirea sufletelor în căsătorie. Pe de o parte, cultura împinge, adică totul îi împinge pe oameni să se căsătorească cât mai târziu adică să iubească, să comită iubirea cât mai târziu. Și pe de altă parte îi împinge, dacă nu mă înșel și sper să mă înșel, dar îi împinge să-și unească trupurile cât mai devreme adică să eșueze în trup cât mai devreme.

Paul Cocei: Da, e de nediscutat ce se întâmplă acum.

Părintele Teologos: Și cred că din cauza asta ei au foarte puțin în tinerețe când memoriile încă nu sunt formate acea simțire plenară a harului provocată de curățenie, de curățenia sufletului. Asta este o mare, mare tragedie, o mare tragedie! Trebuie tinerii să se roage foarte mult, să fie foarte atenți la treburile astea.

Paul Cocei: Și cred că părinții trebuie să fie foarte atenți, să-i țină legați de Sfintele Taine cât mai mult.

Părintele Teologos: Neapărat.

Paul Cocei: Chiar dacă mai des, cât de cât regulat. De exemplu, noi mergem cu copiii la spovedit și împărtășit, cu cei mici până la clasa a IV-a.

Părintele Teologos: Cu clasa?

Paul Cocei: Da.

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu! Mă bucur foarte mult.

Paul Cocei: De două ori pe an, în postul Crăciunului și în postul Paștelui. Vara e dificil, nu se poate… Asta ar fi un lucru, dar până la urmă tot este responsabilitatea familiei, ei pot să facă lucrul ăsta și să-i țină chiar și după aia în a V-a, a VI-a, a VII-a. Asta pentru ei poate să fie colacul de salvare.

Părintele Teologos: Da, poate să fie și mai ales colacul de salvare din iad. Iadul întâi de toate este o stare foarte chinuitoare, o stare a singurătății și cred că părinții ar trebui și bineînțeles și profesorii ar trebui să-l premieze foarte mult pe copil în clipa care se deschide, în clipa în care îi spune ceva. Este foarte important. Și iarăși, ceea ce este foarte important este ca tinderii să aibă coloană vertebrală adică să nu cedeze presiunilor, ideologilor și așa mai departe.

Dar să știți că e o contradicție.

Părintele Teologos: Da? Slavă lui Dumnezeu! Ne bucurăm enorm.

Paul Cocei: Am fost uimit. Da. Din cauza presiunii prea mari, pentru că asta e problema cu răul… Din fericire răul ajunge la momentul în care nu e sustenabil, nu se poate susține. Și într-adevăr generează o contra-reacție. Acuma nu știu în ce măsură lucrul ăsta e peste tot. Acolo unde merg eu. Poate că în orașele mari, în București, în orașele mari poate nu-i chiar așa. Nu știu, dar eu am observat lucrul ăsta și chiar vorbind despre căsătorie și despre rolul bărbatului și al femeii – la liceu avem lecții de genul ăsta, am văzut multe fete care ziceau „păi, dar ce ăștia nu mai sunt bărbați, că nu poți să-i respecți, sunt ca fetele…vai de capul lor!”

Părintele Teologos: Bravo!

Paul Cocei: Și într-adevăr încerc să-i stimulez așa pe tineri, să-și găsească rolul ăsta și să-l mențină, să caute lucrul ăsta și frumusețea asta a jertfei cumva pentru celălalt.

Părintele Teologos: Neapărat. 

Paul Cocei: Pentru că ei confundă, ei nu înțeleg…

Părintele Teologos: E de așteptat, din păcate.

Paul Cocei: Că nu înțeleg rolurile astea, nu le înțeleg în contextul jertfei, că dragostea la noi înseamnă ceva din filme. Poate vezi acolo, totuși persistă chiar și acolo această idee a sacrificiului de sine pentru celălalt, dar e îngropat…

Părintele Teologos: Mult sentimentalism, carnal…

Paul Cocei: Da, exact. De asta zic că este potențial. Este pentru că sunt deschiși.

Părintele Teologos: Da și cred că ei încă simt că soluția se află în duh, soluția se află în spiritualitate, în duhovnicie.

Paul Cocei: Da, sunt deschiși și asta e mare lucru. Nu mă așteptam pentru că văzându-i atât de axați pe partea trupească și pe tot etosul ăsta lumesc, da, animalic, nu mă așteptam să aibă totuși percepția asta și deschiderea asta și sunt uimit câteodată când vorbim acolo de mănăstiri, de părinți și zic „păi, dar eu mă duc duminica la mănăstirea cutare”…

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu! Frumos.

Paul Cocei: Da, nu mă așteptam. Zic bravo!

Părintele Teologos: Tineri, să aveți curaj să fiți duhovnicești, să aveți curaj să fiți nobili, să fiți oameni cu adevărat, să nu fim animale. Da? Foarte important lucrul ăsta. Mă bucur tare mult că există această speranță pentru că într-adevăr răul este extremist, răul este distorsionat și deci nesustenabil și acuma trebuie să exploatăm prin exemplul personal, prin rugăciune pentru ei și și ei să se roage, prin atenția la noi înșine, trebuie să exploatăm acest recul.

Paul Cocei: Da, așa e. E o ocazie. Adică ocazia asta există întotdeauna în orice mereu când ai de-a face cu răul, numai când bănuiesc că presupune mai multă jertfă din partea noastră…

Rolul părinților și al profesorilor în educație

Părintele Teologos: Da și din partea părinților iarăși. Că tu ești unul, ești profesor, dar mai ales părinții trebuie să ne dedicăm timpul educației copiilor, educației caracterului copiilor. Este foarte important. Adică trebuie să ne angajăm puțin, să spun „da, trebuie să mă ocup”.

Paul Cocei: Da, e un fenomen foarte ciudat. Până la clasa a IV-a sunt foarte implicați în problema asta a copiilor – și-au făcut tema, au scris și vin și sunt și supărați pe anumite lucruri de la școală. După care din clasa a V-a, deci copilul se apropie de adolescență gata își iau mâna de pe ei și de acolo se descurcă ei și trebuie să te duci tu să-i cauți să le spui…

Părintele Teologos: Da, cred că este prea brusc, mult prea brusc.

Paul Cocei: E brusc, e foarte brusc. Trebuie să înțeleagă părinții că psihologic copilul se trezește dintr-o dată de la un învățător care este ca o mamă așa, că majoritate sunt doamne, ca un vultur care-și apără pui așa cuib și dintr-o dată se trezesc în afara cuibului, practic. Cu profesori care nu sunt învățători, sunt maturi, sunt obișnuiți să fie mai… Adică n-au de-a face cu copii mici de obicei.

Părintele Teologos: Da. Și dincolo de asta n-au o relație interpersonală strânsă pentru că doamna învățătoare tot timpul e cu ei, pe când profesorul merge la oră după care pleacă.

Paul Cocei: Și atunci, dacă și părinții se retrag, copilul e practic… El privește asta că pe un lucru pozitiv, firește.

Părintele Teologos: Da, are libertate…

Paul Cocei: Dar de fapt el este foarte foarte atacat lucrul ăsta și trebuie poate să aibă un control fără a avea control cumva. Aici e o artă, o mare artă.

Părintele Teologos: Evident.

Paul Cocei: Asta e marea problemă. Toți copiii vor să aibă sentimentul ăsta al libertății și să se emancipeze, cum ar veni, să aibă sentimentul ăsta că s-au maturizat, că au crescut, că acuma sunt stăpâni. Bineînțeles că nu sunt, dar trebuie să nu-i dai senzația că îl închizi.

Părintele Teologos: Sigur, să fii lângă el, nu peste el adică.

Paul Cocei: Adică să știi ce se întâmplă cu el, cu sufletul lui, cu viața lui, cu ce se întâmplă zilnic cu el, să zic așa, dar în același timp să nu-l terorizezi cu ideea asta că tot timpul stai și îl muți tu de colo colo și…

Părintele Teologos: Da, și îl urmărești …

Paul Cocei: Da, și în extremele astea ne mișcăm. Adică fie tendința asta de a supra-controla și de a nu da până la urmă un pic de încredere așa și cealaltă extremă de a-l lăsa cu totul și atunci e…

Despre motivarea copiilor

Părintele Teologos: Am înțeles că ai și tu niște întrebări, dacă vrei să mă întrebi sau?

Paul Cocei: Da, am niște întrebări. Eu am venit cu listuța ca la spovedanie. Ca și la spovedanie, dacă nu ne structurăm un pic, lucrurile degenerează. Dar pentru mine sunt niște întrebări tot legate de educație.

Întrebarea ar fi dacă acest dezinteres, n-am menționat aici că o mare problemă e dezinteresul. Era un un să zic un scriitor în management, Jim Collins,  care scria într-o carte lucrul ăsta, mi-a plăcut foarte mult. Se pune problema motivării, în corporatism, asta e, motivarea.

Zice că e mult mai ușor să nu demotivezi omul decât să-l motivezi după ce-l aduci demotivat. Cam așa se întâmplă și la noi. Adică în sensul că copiii nu înțeleg de ce merg la școală. Asta e o mare mare problemă. Nu înțeleg de ce. Pentru ei este un chin, e un lucru pe care nu-l înțeleg de ce trebuie să-l facă și nimeni nu le explică. Sau nimeni nu explică poate mai aplicat…

Părintele Teologos: Aplicabilitatea imediată…

Paul Cocei: Exact. Concret așa și care e alternativa că ei nu înțeleg alternativa. În istoria învățământului din România ori te duceai la vacă toată viața ta sau aveai șansa ca părintele să investească foarte mult în tine – timp, bani și să se lipsească de un om din gospodărie ca să te ducă pe tine la școală. Ca să ai opțiuni. Variante să poți să te duci cât de cât unde vrei tu. Și ei nu înțeleg lucrul. Și nimeni probabil că nu le explică, dar alternativa asta e de fapt. Dar ei nu au variante, opțiuni.

Părintele Teologos: Da. Și mai este un alt lucru adică sunt mai multe lucruri aici. Întâi de toate într-adevăr copiii trebuie să știe de ce. Din păcate, astăzi nu mai există ascultarea aceea evlavioasă care provine din duhovnicie, adică provine din dragoste. Să zic așa, pe mine părinții m-au iubit, eram sigur de iubirea părinților mei și în clipa care mi-au spus părinții „du-te la școală!” eu făceam treaba asta fără să mă întreb de ce, pentru că eu știam că e bine. De ce? Pentru că a venit de la sursă iubitoare, sursă absolut iubitoare. În clipa în care părinții nu mai acordă timp copiilor, ei nu mai sunt siguri de iubirea părinților sau sunt sigur doar până la nivel de hrană și haine și cam atât. Deci întâi de toate, părinții trebuie să le ofere foarte multă dragoste.

Doi, datorită faptului că nu mai există această civilizație a iubirii, ci există societatea întrebărilor și a argumentelor, care este o mare problemă pentru că generează anxietate, generează neîncredere, părinții trebuie să le explice sau, mă rog, părinții de obicei, dar și profesorii trebuie să le explice de ce se întâmplă treaba asta. Adică de ce este formula asta sau de ce trebuie să învățăm matematică sau fizică. Ca să ne generăm un anumit mod de gândire și, dincolo de asta, să avem o anumită viziune asupra lumii care ne va ajuta în viață nu numai în obținerea unui post și a banilor, ci chiar și în fericirea noastră. Chiar și în ridicarea noastră din punct de vedere cultural dacă nu și duhovnicesc, chiar și duhovnicesc și deci integrarea noastră într-un mediu mai duhovnicesc, mai nobil, mai subțire.

Pe când dacă dacă tu toată ziua bună ziua ești pe telefon și tu toată ziua bună ziua faci pe șmecherul și pe brutalul, păi, atunci evident că o să ajungi într-o astfel de lume interlopă și asta bineînțeles că te va distruge și ca și personalitate. Deci e foarte important să știe dincolo de punctualul… adică de exemplu, în informatică de ce folosim, eu știu ce să zic, Java, de exemplu? Pentru că e pe toate platformele e la fel. Bine, nu e adevărat, dar cât de cât, înțelegi ce vreau să spun.

Paul Cocei: Înțeleg, da. O motivație.

Părintele Teologos: Trebuie motivație și această motivație trebuie să fie și o motivație globală adică pe termen strategic, pe timp îndelungat și pe nivel tactic adică acum.

Paul Cocei: Presiunea e mare psihologică pentru ei pentru că pe de o parte, nu înțeleg de ce învață și a învăța e greu, e obositor, sunt foarte obosiți.

Părintele Teologos: Da, sunt foarte obosiți. Cred că e și foarte mult în materie. Foarte multă materie și în clipa în care nu înțeleg e foarte greu de învățat pentru că de fapt tocesc cum erau mai demult tocilarii.

Paul Cocei: Și ei o percep ca pe o tiranie. O percepție…, să zic așa, conform datelor lor de intrare e un calcul corect cumva, pentru că îi presează părinții, îi presează școala, îi presează toată lumea și nu înțeleg.

Un exemplu de profesor

Părintele Teologos: Da. Eu îl țin minte pe cel mai bun profesor pe care l-am avut. Bine, toți au fost buni, dar unii au fost chiar să zic așa… Stăteau foarte mult cu noi să ne facă să vizualizăm niște lucruri, niște fenomene. Țin minte pe domn profesor Hoară, directorul școlii, era profesor de matematică. În clipa care aveam probleme de geometrie în spațiu, efectiv spunea „vezi cum se învârte tetraedrul?… și așa mai departe”. Astfel încât să putem să vizualizăm treaba ca să ne învețe cum să învățăm – asta era foarte important pentru ei – să ne învețe. Să învățăm.

Atunci în clipa în care învățai cum se gândești și în clipa care vizualizai fenomenul și în clipa în care înțelegeai… și iarăși ceea ce era foarte important era reverberația fenomenului respectiv în viața de zi cu zi. Știi? Adică ai amintit la un moment dat de integrale. Dar de ce să învăț eu integrale? Dar în clipa în care îți spune profesorul că integrala este de fapt aria de sub graficul unei funcții, zici hopa, stai puțin că asta e interesant. Știi?

Adică eu am o suprafață de genul ăsta, o sinusoidă, să zic. De cât material am eu nevoie ca să acoper partea de jos?

Paul Cocei: Practic…

Părintele Teologos: Practic. 

Paul Cocei: Asta lipsește un pic. 

Părintele Teologos: Da. Acolo e problema. Sau de exemplu, derivata. Trebuie să învățăm derivata la matematică. Ce e derivata? Derivata este viteza de variație a unei funcții. Adică una este când o funcție merge așa și alta este o funcție când merge așa. Ei, și atuncea derivata îmi spune cum se mișcă. Foarte important. Înțelegi? În clipa în care eu simt la ce mă ajută pe mine treaba asta, adică am un fenomen de felul unui cutremur și pot să-l calculez, cum să gestionez, eu știu, un server hai, să zic în informatică sau un fenomen lin. 

Sistemul educațional și rolul vieții duhovnicești

Paul Cocei: Da, acum trebuie spus că așa cum e prezentată materia și cum se predă astăzi e mult mai bine din punctul ăsta de vedere decât atunci când făceam eu școala. Adică acum sunt materiile interactive…

Părintele Teologos: Foarte bine. Recuzită, cred…

Paul Cocei: Da, da. Numai că eu vorbeam mai mult la modul … să explic un pic la ce mă refeream. Ca la sport. Sportul necesită multă muncă foarte plictisitoare și rutină și să alergi șase ore pe zi ca să ajungi un mare atlet o dată la olimpiadă, 30 de secunde și munca asta nu poți s-o faci dacă nu înțelegi scopul. Chiar dacă ție îți place ce faci – îți place să alergi – nu e ușor să depășești toate limitele astea zi de zi. Și asta are nevoie de motivația pe care ei nu o percep sau nu le e ușor să… Noi încercăm să le facem viața mai ușoară din punctul ăsta de vedere.

Părintele Teologos: Știu. Am spus că sunt motivați punctual, adică să explici derivate, integrale și așa mai departe, dar pe de altă parte, cred că trebuie mai multă viață duhovnicească, pentru că dacă omul este duhovnicesc îi spui „vezi că lucrul ăsta o să te ajute duhovnicește, crește iubirea din tine, crește dragostea din tine, bucuria, pacea”. Știi? Și atunci, într-adevăr, se motivează, dar dacă omul este flat, nu poți să tragi de el, el se asfaltează. Deci clar trebuie să existe dragoste și în familie și dragoste și la școală, hai, să zic așa.

Paul Cocei: Da. Asta este crucială.

Părintele Teologos: Din cauza asta am spus că dacă se rezolvă problema duhovnicească la școală toate celelalte se rezolvă.

Modelul sfinților în educație

Paul Cocei: Da. Aici e lupta noastră în continuare… Voiam să vă provoc așa la câteva întrebări care n-au legătură directă cu educația, deși au mari legături, dar nu sunt din domeniul ăsta neapărat.

Legat de noii sfinți canonizați și de canonizarea sfinților închisorilor mai ales.

Părintele Teologos: Este legătură maximă, să zic așa. De ce? Pentru că întâi de toate, canonizarea este recunoașterea oficială a unui cult care există deja. Bun. Deci nu Biserica îi face sfinți, Dumnezeu îi face sfinți și Biserica doar vine să recunoască să oficializeze acest lucru. De ce? Am spus că Sfinții sunt sfinți indiferent că vrem noi sau nu. Unul din principalele motive este exact motivul educațional, astfel încât Sfântul să fie promovat nu pentru că el are nevoie, că el e Dumnezeu după har, e bine mersi acolo unde este, ci ca noi să ne interesăm de viața sa, să ne interesăm de exemplul său pe care trebuie să-l urmăm, să-l rugăm să ne ajute și el pe noi să mergem – bine, nu putem – dar pe cât posibil pe drumul său.

Paul Cocei: Mi se pare că ei sunt niște exemple foarte concrete și foarte actuale de jertfă totală…

Părintele Teologos: Evident.

Paul Cocei: De o tărie de a rezista în niște condiții incredibile, pe care noi nici nu mai putem să ni le imaginăm acum. Și mă gândeam cum e Sfântul Nectarie, de exemplu. Sfântul Nectarie e un sfânt recent, sunt 100 și ceva de ani și totuși, a ajuns cred unul dintre cei mai iubiți sfinți din toată Ortodoxia în toată lumea.

Părintele Teologos: Da. Și vezi cu Sfântul Nectarie, că aici e osânda noastră, să zic așa… Sfinte, iartă-ne și ajută-ne! Sfântul Nectarie fiind om duhovnicesc evident că a avut și el așeza sa, dar el nu s-a sfințit pe milioane de mătănii. El s-a sfințit prin răbdarea sa, prin smerenia sa. Adică mai pe românește putem și noi s-o facem, dar nu vrem.

Paul Cocei: Da… Și mă gândeam dacă nu cumva Sfinții închisorilor, dacă vor dacă vor pătrunde în conștiința neamului, dacă vor fi sărbători mari că lumea va începe să cunoască viața lor. Poate să ducă la o schimbare a mentalității noastre ca neam?

Părintele Teologos: Evident. Evident că poate. De ce? Pentru că Sfinții închisorilor ce spun? Tu, românule de astăzi care ești un fricos, să mă ierte bunul Dumnezeu! Ești un laș, ești un confuz, uite, noi în niște condiții mult mai grele am biruit! Ție de ce ți-e frică? Și mai ales ți-e frică de niște ideologii care vin din afară și nu sunt impuse cu tancurile cum a fost impus comunismul în România, pentru că în România nu a existat comunism, adică clar. Țin minte la un moment dat, citeam în cărți, deci în documentele vremii pentru că chiar m-a interesat subiectul, siguranța statului care era pe vremea respectivă, vremea lui Antonescu, nu găsea destui comuniști să-i aresteze. Adică despre ce vorbim?

Paul Cocei: Erau vreo 20…

Părintele Teologos: Ei, și au venit cu tancurile și efectiv le-au impus cu tancurile și ei au reușit ca la acest atac frontal, brutal, antihristic, bineînțeles, să reziste. Noi astăzi nu rezistăm la niște rețele sociale și la niște manipulări?!

Paul Cocei: Și mă gândeam dacă nu cumva asta e biruința Bisericii asupra comunismului, biruința finală în România.

Misiunea Bisericii în catehizarea copiilor

Părintele Teologos: Evident. Evident pentru că asta este Biserica. Sigur, tot respectul pentru pentru Părintele Patriarh cu adevărat, pentru Sfântul Sinod cu adevărat, dar Biserica sunt Sfinții.  Adică Biserica sunt oameni înduhovniciți, este consensul oamenilor înduhovniciți, consensul sfinților. Asta este Biserica și noi toți ne îndreptăm în direcția respectivă.

Paul Cocei: Eu abia aștept acum să avem sărbătorile să mergem cu copiii la…

Părintele Teologos: Neapărat!

Paul Cocei: Va fi ceva incredibil.

Părintele Teologos: Și asta trebuie crescut, adică bine, eu nu pot că eu sunt urs athonit, dar chiar cu mult drag vorbesc către Trinitas sau Doxologia și așa mai departe, să transmită live, să facă reportaje și așa mai departe că trebuie promovată treaba asta.

Paul Cocei: Da, trebuie spus că Trinitas și Doxologia au făcut multe materiale în ultima vreme și noi am folosit și la școală foarte multe materiale făcute de Trinitas.

Părintele Teologos: Da? Ne bucurăm.

Paul Cocei: Da. Despre sfinții… despre părinți – despre părintele Cleopa, despre părintele Paisie… Și mă bucur și pentru Sfântul Dumitru Stăniloae.

Părintele Teologos: Neapărat. Mare, mare, mare sfânt. Deci omul ăsta este delicatețea întruchipată. Crinul câmpului este. Este mare exemplu de comportament și de mod de gândire și de noblețe adevărată într-o lume barbară.

Paul Cocei: Noi acum avem mult mai multe de vorbit la școală de anul viitor…

Părintele Teologos: Să ajute bunul Dumnezeu!

Paul Cocei: Vorbeam și până acuma, dar acuma ei sunt cum ar veni oficial canonizați. Deci asta pentru copii este o autoritate…

Părintele Teologos: Sigur, evident și poți să vorbești pe față și așa mai departe.

Paul Cocei: Da. Și vor fi evenimente și speranța noastră cumva e că ei vor intra cumva pe sub pielea neamului ăstuia și va construi din nou…

Părintele Teologos: Da și trebuie să fie cum a fost atunci cu Sfântul Paisie, Porfirie. Țin minte că erau în clasă peste tot postere. Deci erau postere , nici nu mai țin minte cu ce erau, cu Metallica, cu Gun n Roses, Sfântul Paisie, Sfântul Porfirie. Trebuie să fie treaba asta și mai ales trebuie să fie prezentați ca și exemple de comportament. Sigur, despre teologia Sfântului Dumitru Stăniloae foarte mulți spun că e cel mai mare teolog al secolului 20. Dar întâi de toate, prezentată delicatețea lui. Deci uite, cât e de smerit omul ăsta, cât e de frumos, de delicat, nobil!

Pentru că atunci copilul când vede zice „wow”. Copilul are nevoie de exemplu. Dacă îi trântești diferența dintre energii și firea necreată a lui Dumnezeu… dar în clipa în care el îl are ca exemplarul, atunci zice „da, ok, vreau și eu”. Mai ales când astăzi vorbim de anti-cultura… trotuarului, de fapt.

Paul Cocei: Sfântul Dumitru și la noi la școală și în manuale, am zice că e ciudat pentru copiii, dar el are aceste exprimări care sunt foarte ușor de înțeles.

Părintele Teologos: Da, da.

Paul Cocei: „Noi avem în cer o inimă de mamă!”

Părintele Teologos: Da…

Paul Cocei: Lucruri simple pe care copiii le înțeleg și cred că chiar ar putea să schimbe și teologia… A schimbat-o Sfântul Dumitru deja, dar vreau să zic că de acuma sper să aibă și mai multă tracțiune în teologia noastră…

Părintele Teologos: Da, dar pentru asta trebuie să o promovezi cu dragoste și să fie atrăgător pentru copii.

Paul Cocei: Da. Alte subiecte nu sunt așa de vesele și bucuroase ca…

Părintele Teologos: Da, nu contează! Actuale să fie.

Tehnologia și viitorul familiei. Cum putem îndrepta ce am greșit

Paul Cocei: Da, cred că în mintea multora cumva este așa o întrebare: în câte alte tehnologii va trebui să mai intrăm de acum acolo ca să ajungem la copii?

Părintele Teologos: O mare problemă. Depinde. De ce? Pentru că chiar, nu mai țin minte când, ieri cred că m-am întristat foarte, foarte tare, cred că ieri a fost. Nu mai țin minte. În orice caz era un părinte care era foarte trist. De ce? Pentru că fiica lui nu-l mai ascultă și așa mai departe. „Și să-i spui fiicei mele…”  Bine, eu din Sfântul Munte, n-am legătură cu fiica… Deci gândește-te cât de dur era omul respectiv. „Să-i spui fiicei mele să vină la mine.” Eu am spus: „Stai puțin. Adică dumneavoastră trebuie să mergeți către fiica dumneavoastră”, pentru că el fiind cadru militar fusese foarte dur cu fiica lui și încontinuu o presase și o tiranizase și ea ajunsese la vârsta de majorat să zic așa și ea s-a închis și s-a depărtat de el că nu mai rezista la presiunea respectivă. Și-i zic „Tu trebuie să te apleci în fața ei și trebuie să mergi s-o cauți și să o faci să se deschidă față de tine, dar pentru asta trebuie să-i oferi dragoste.”  Ce nu putea să înțeleagă și nu dorea, dorea ceva magic cumva – să-și mențină această tiranie asupra fiicei care ea se depărtase.

Deci soluția este ca părinții să facă jumătatea de drum către copii și să le valideze deschiderea, adică relația interpersonală. Atunci nu o să mai avem nevoie tehnologii. Altfel, într-adevăr tehnologia adică pe WhatsApp trimiți un emoji, îți trimite și el un emoji, un hug, un ceva, dar nu este de ajuns.

Din păcate astăzi din cauza faptului că societatea noastră este o societate foarte însingurată datorită, evident, banilor care presupun îndepărtarea de Dumnezeu, oamenii folosesc tot felul de cârje, de proteze astfel încât să depășească necesitatea angajării într-o relație interpersonală iubitoare. Bineînțeles că nu o să reușească și din asta se vor inventa din ce în ce mai multe și nu știu câte tehnologii și aplicații și așa mai departe. „Wow, asta este!”. Sigur, după 6 luni cad. „Asta este” după care iarăși cad.

Paul Cocei: Toate sunt temporare, da.

Părintele Teologos: Sigur, e adevărat că de multe ori, din păcate te ține rob acolo pentru că n-ai altceva mai bun. Doar dacă apare persoana ca și focar de iubire, cred că se rezolvă tot.

Paul Cocei: Și în mod activ, cu timp, cu activități practice, concrete.

Părintele Teologos: Practice, practice da, concrete. Exemplul personal! Învață-l pe copilul tău. Nu știi nici tu, învață și tu. Chiar uită-te la tutoriale pe internet sau împreună învățați orice activitate, faceți împreună sau el cu colegii lui. Ajută enorm treaba asta. Susține-l! Vrei să mergem să în excursie undeva? Bineînțeles, vorbim de lucruri decente acuma și așa mai departe. Da, sigur, vă ajut eu, mergem, hai, vă duc eu cu mașina nu știu ce. Asta ajută enorm!

Paul Cocei: Am un exemplu acum… Au fost niște persoane la mare. La Eforie Nord și la Costinești a fost un mare festival rock…

Părintele Teologos: Beach please. Ferească Dumnezeu!

Paul Cocei: Și acolo, în hotelul unde locuiau, au venit niște părinți – soț și soție – care au venit cu fata lor care avea 15-16 ani și au venit cu ea în hotel, au dus-o la concert, au luat-o de la concert și s-au întors în București. Și m-am gândit că nu e un lucru rău. Adică între a nu te duce deloc, ceea ce, evident, este de preferat și a fugi de acasă sau a se duce cu ceilalți, parcă e mai bine să fii tu lângă el…

Părintele Teologos: Să păstrezi legătura. N-ar fi trebuit să se ajungă acolo, dar este preferabil ca și la o haină – dacă este rărită haina nu trage de ea că se face o ruptură și mai mare.

Paul Cocei: Da, foarte fragili emoțional, copii acum. Un subiect mai aveam…

Părintele Teologos: Ultimul, zi!

Paul Cocei: Da, ultimul. Mă iertați! Cred că e important pentru oameni și cred că nu-și pun problema suficient de mult. Problema asta a inteligenței artificiale și a mașinilor. Am citit într-o carte SF recentă, că ne mai uităm pentru că îți dă posibilitatea să vezi cum gândește omul necreștin fără să fii tu necreștin. 

Părintele Teologos: Da.

Paul Cocei: Cumva poți să vezi care e perspectiva lui și cred că e de folos…, dar era interesant că percepția asta o au și ei cumva. Era un personaj care era crescut de roboți și nu văzuse în viața lui decât roboți și sclave sexuale. Adică asta era alternativa. Oamenii erau sclavi cumva. Și la un moment dat, după multă vreme în care tot conceptul lui de relații umane era ăsta, apare o femeie adevărată, crescută într-o lume de oameni și care-i dă tot universul peste cap și constată că ceea ce credea el despre oameni nu era adevărat complet. Adică umanitatea nu era asta. El vedea doar o formă decăzută. Și mie mi se pare că e foarte concret pentru astăzi. Copiii sunt crescuți de mașini adică mintea lor acum e de metal, rotițe și…

Părintele Teologos: Devin sclavi, devin uneltele uneltelor lor.

Inteligența artificială și pericolul de a ne uita esența umană

Paul Cocei: Și inteligența artificială este de fapt un fel de…

Părintele Teologos: Antihrist digital?

Paul Cocei: Da, dar în sensul că pune o… Nu vreau să zic pecete pentru că cuvântul „pecete” are și alte conotații.  Vreau să zic că pune o amprentă. Adică pune piciorul jos pe problema asta. Adică pur și simplu, le zici copiilor: „voi dacă nu învățați, tot ce credeți voi că o să faceți și că o să mergeți și o să săpați șanțuri, nu o să mai sape nimeni șanțuri, totul o să fie pe bazat pe roboți, singura voastră șansă este să fiți umani.”

Părintele Teologos: Evident.

Paul Cocei: „Adică să aveți niște meserii care au nevoie de inteligențe umane și să fiți voi inteligențe umane, că altfel, civilizația asta care are o putere de procesare mult mai mare decât aveți voi, la lucrurile astea care nu necesită cu adevărat nimic creativ sau cât mai duhovnicesc cât de cât vor dispărea, adică nu veți face față.” Vor deveni sclavi. Asta vreau să zic că mie mi se pare că discuția asta nu e suficient de mult la noi în societatea românească, cel puțin.

Părintele Teologos: Nu este pentru că nu există pregătirea și pentru că în România încă suntem defazați, cred eu, care asta are și avantaje, dar uneori are și dezavantaje. Știi care-i treaba cu asta? Într-adevăr, mediul electronic, mediul mecanicist ca să nu zic mecanizat că e chiar o distorsiune, își pune amprenta asupra omului și problema cea mare este faptul că îi distruge capacitatea de iubire și omul se hrănește cu iubire. Din cauza asta copiii sunt foarte traumatizați și se victimizează foarte ușor pentru că sufletul lor nu este hrănit, nu este puternic, nu are iubire.

Într-adevăr, copiii trebuie să se refugieze adică vrând-nevrând această stare de fapt îi împinge înspre duhovnicie care duhovnicie înseamnă virtuți. Mai pe românește, creșterea capacității de iubire, înspre pace, bunătate, înspre ceea ce îl definește pe el ca om. Pentru că dacă el rămâne rămâne între ecrane, ecranele și în general tehnica pentru că tehnologia este creația omului căzut, este și ea căzută și deci distorsionează realitatea. Deci una este în clipa în care noi discutăm pe nu știu ce chat așa și alta este în clipa în care suntem în față către față. Nu se pune problema.

Paul Cocei: Da, da.

Concluzie

Părintele Teologos: Deci, clar, tinerii vor trebui… sigur, asta e, adică bun sau se duc la vaci și asta uneori chiar poate să fie un lucru foarte bun sau, sigur, vor avea de-a face cu tehnologia. Dar totdeauna trebuie să știe că tehnologia n-are dragoste și trebuie ținută la respect. Și din cauza asta ei trebuie să pună pe primul plan totdeauna potențarea relațiilor interpersonale. Întâi de toate cu persoanele perfecte adică cu Dumnezeu, cele trei persoane ale Sfintei Treimi și după care cu prietenii, cu familia, cu ceilalți. Deci pe primul plan totdeauna să fie persoana, personalitatea pentru că dacă pun tehnologia pe primul plan se întâmplă că o să fie mult mai buni în tehnologie, o să aibă un start mult mai bun decât ceilalți, asta o să-i ducă mult mai repede în capcană unde se vor distruge chiar să și moară, dar nu mă refer la asta. Ci mă refer chiar la sufletul lor, se vor chinui și aici pe pământ – dacă nu se pocăiesc – și veșnic.

Paul Cocei: Mecanizarea asta a minții… Asta cred că e simptomul vremurilor acum. Oamenii sunt foarte mecanizați în felul de a gândi.

Părintele Teologos: Da, foarte pragmatici. Pe pași.

Paul Cocei: Fără a vedea… Cum să zic? Că și un programator, un informatician gândește…

Părintele Teologos: Paul a fost programator…

Paul Cocei: În pași, mecanizat, dar el are perspectiva de ansamblu, știe ce face, știe ce construiește, pentru cine construiește și rolul pe care îl va avea soluția respectivă. Dacă noi nu facem decât lucruri mecanice, nu devenim decât niște prelungiri ale roboților.

Părintele Teologos: Sigur și nu numai atât. E vorba de faptul că dispare frumosul, frumusețea persoanei pentru că frumusețea presupune taină. Taină, iubire, dragoste, ceva mai presus de logică. Logica e foarte limitată și din cauza asta este nevoie mai mult ca oricând de viață duhovnicească și cum spunea Dostoievski, frumosul va salva lumea.

Paul Cocei: Frumosul va salva lumea. Da. Slavă lui Dumnezeu!

Părintele Teologos: Mulțumim tare mult, Paul! Tare, tare mult!

Paul Cocei: Eu vă mulțumesc.

Părintele Teologos: A fost o discuție foarte bună. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin 

---

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

Valoarea donației

20 €

5 €

10 €

31 €

50 €

100 €

300 €

Altă valoare

Valoare

€

Frecvența donației

O dată

Săptămânal

Lunar

Pomelnic Vii:

Adormiți:

Adresa de email

Numele de pe card

Donați