Cucerirea vârfului spre Dumnezeu – Cornel Galescu, p. Teologos

Urmăriți un material extraordinar cu alpinistul Cornel Galescu care a pornit spre cele mai înalte creste ale lumii din orgoliu, dar cucerirea vârfului l-a învățat, treptat, smerenia. În această mărturie culeasă la muntele Athos, el ne poartă prin expedițiile din Himalaya, de la Polul Nord și Polul Sud, acolo unde ascensiunea pe munte devine drumul spre vârf al sufletului. Ne arată cum giganții pământului l-au făcut mic, cum eșecul aparent ascunde adevărata împlinire și cum, în măreția munților, omul ajunge să dea cu capul de Dumnezeu.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Părintele Teologos: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Prezentarea invitatului: Alpinistul Cornel Galescu

Părintele Teologos: Dragi nostri, ne aflăm cu un om extraordinar, trebuie să știți îl cheamă Cornel „Coco” îi spun oamenii, pentru că este un om foarte dulce, în contrast cu duritatea meseriei sau chemării pe care o are, aceea de alpinist. E vorba de Cornel Galescu, care este unul dintre cei mai mari și cei mai mici alpiniști din România.

M-a impresionat foarte mult faptul că mi-a povestit că a ajuns foarte mare și, după care, când a ajuns în Himalaya, a început să se simtă foarte mic. Deci, Cornel dragule, prima întrebare: cum ai devenit foarte mare și după aceea cum ai devenit foarte mic?

Importanța împărtășirii experiențelor spirituale

Cornel Galescu: Înainte de a răspunde la întrebare, vreau să mulțumesc pentru oportunitatea de a povesti într-un cadru cu totul și cu totul special și cu un interlocutor pe măsura. Și este o bucurie pentru mine să pot să împărtășesc din trăirile pe care, la un moment dat, le credeam strict personale, dar cu timpul am constatat că aceste experiențe trebuiesc externalizate, povestite, fiindcă învățăm foarte mult de la ceilalți dacă avem mintea și sufletul deschise.

Și am spus că de multe ori m-am simțit norocos fiind în conjuncturi speciale. Bineînțeles că aici, cu falsă modestie, am și eu un merit că am avut curiozitatea și puterea de a merge spre aceste zone, dar venind de acolo îmbogățit sufletește și spiritual, am considerat că aceste bunuri pe care le-am adus cu mine trebuiesc oferite tuturor. Și atunci, această poveste și aceste transmitere de sentimente, de fapt, sunt un dar către toată lumea. Așa aș vrea să fie perceput.

Părintele Teologos: Așa si este. Moștenirea ta.

Întâlnirea cu giganții lumii: De la orgoliu la respect în cucerirea vârfurilor

Cornel Galescu: Sigur că da. Dacă folosește cuiva care își dorește să urmeze o cale similară, este cu atât mai onorant pentru mine, mă face fericit. Dar, revenind la întrebarea inițială vis-a-vis de felul în care m-a schimbat întâlnirea cu giganții lumii, respectiv aceste vârfuri colosale care sunt cele din Himalaya: am pornit acolo din orgoliu. Eu veneam pe o pregătire strict sportivă. Participasem mulți ani la Campionatul României de alpinism, care la vremea respectivă se făcea contra cronometru; deci, cine era mai rapid pe stâncă era câștigător. Și când eram copil am făcut și atletism, deci cumva am continuat acest traseu pe verticală.

Și pe verticală, sigur că sunt alte reguli: trebuie să fii mai echilibrat, mai atent nu doar la tine, cât și la colegul de coardă, pe care, până la urmă, îi ții viața în mâini.

Dar spuneam că mă simțeam mândru când urcam pe podium, când eram aplaudat. Erau situații în care eram pe scenă, povestind despre experiențele mele, în special la primele expediții, și după două zile de faimă reveneam la mine însumi cu un gen de tristețe sau, eu știu, gen de melancolie, și realizam că erau niște baloane de săpun care se spărgeau foarte repede. Atunci mi-a pus problema: ce se întâmplă? Adică unde este substanța?

Părintele Teologos: Împlinirea adevărată.

Orgoliul care pândește orice cucerire a vârfului este aceeași trufie care surpă tocmai sufletul ce se crede biruitor; am vorbit pe larg despre ea într-un material anterior, Mândria.

Succesul ascuns în spatele eșecului aparent pe vârf

Cornel Galescu: Și împlinirea adevărată? Și am tot încercat să-mi fac liniște în minte, și aceasta a venit la momentul potrivit, odată cu maturizarea mea, cu înaintarea pe linia experienței. A venit firesc, să zic așa, în contact cu acești mastodonți care aveau rolul să-mi transmită că sunt la cheremul lor dacă vor declanșa o avalanșă, dacă vor lăsa să vină furtuna peste mine. Adică, eram ca o furnică în calea unui șuvoi de apă.

Din fericire, toate experiențele – care n-au fost simple – m-au ținut în viață. Și de cele mai multe ori am avut de învățat mai mult din așa-zisele eșecuri privind toată această experiență. Ascensiunea pe un vârf mare, privită ca un act sportiv, sigur poate să fie un triumf pentru o categorie de oameni, dar și un așa-zis eșec poate să fie o împlinire pe alte căi. Deci, indiferent ce se întâmpla fiind acolo, veneai la poale…

Părintele Teologos: Transformat.

Cornel Galescu: Transformat în bine. Și, cum spuneam, parcă întrebările și filozofia personală avea de lucru, în special în momentele în care mă întorceam fără să cuceresc vârful, dar cucerind alte laturi nebănuite.

Părintele Teologos: Te smereai și-L vedeai pe Dumnezeu, de fapt.

Cornel Galescu: Așa este. Ce este foarte interesant e că ai posibilitatea să te deschizi și trăsăturile personale sau caracteristicile proprii se amplifică odată cu vitregia zonei. Deci, cu cât este accesul mai dur sau modul de viață mai seamănă, foarte mult, cu traiul monahal, de exemplu. Viața unui alpinist care stă singur în cort, în singurătate, sigur se aseamănă și…

Părintele Teologos: Cu un pustnic.

Cornel Galescu: Un pustnic, doar că este un pustnic ocazional, pentru că, după o lună sau două, te întorci la familie, la traiul obișnuit și îți revii. Dar înțelegi foarte bine ce înseamnă izolarea în deșert, cât de necesar este pentru curățarea sufletească. Pentru…

Părintele Teologos: Depărtarea de mâzga lumii.

Singurătatea alpinistului în cort seamănă izbitor cu liniștea pustnicului, iar această apropiere dintre ascensiunea pe munte și viața isihastă am cercetat-o în Isihasmul, tradiția monastică a creștinismului ortodox, iar o privire de ansamblu găsiți și în articolul Isihasm.

Dependența sănătoasă și măreția Muntelui Athos

Cornel Galescu: Da, de influența nocivă a lumii și ce este bine că se creează și o anume dependență.

Părintele Teologos: Da, dependență bună.

Cornel Galescu: Așa este, și dependență în sensul frumos al cuvântului, adică nu este o dependență ca de droguri sau alte vicii, este o dependență sănătoasă și te cheamă în permanență. Recunosc că o parte din mine a venit aici, la muntele Athos, să fiu aproape de ceea ce iubesc eu mai mult. Munții pe care îi văd ca pe niște biserici…. Deci, am spus că înălțimile munților sunt cele care te apropie de măreția cerului, acolo te deschizi, te transformi, este imposibil să rămâi, să zicem, încrâncenat.

Părintele Teologos: Să ai ură.

Faptul că un alpinist își găsește pacea tocmai la muntele Athos nu este întâmplător; despre acest loc unde cucerirea vârfului se preschimbă în urcuș duhovnicesc am vorbit în Mituri și adevăruri despre Sfântul Munte, iar o prezentare a locului găsiți în articolul Muntele Athos.

Solidaritatea dincolo de competiție

Cornel Galescu: Nu poți avea ură acolo, chiar și dacă ar fi vorba de o competiție, să zicem, între două expediții. La un moment dat te întâlnești cu ei și dai palma, bei un ceai împreună, povestești de alte lucruri și te bucuri că în singurătate aceea ai niște tovarăși, niște oameni cu care poți să împărtășești. Și atunci ei nu mai sunt competitori, ei sunt prietenii tăi și ajungi să te bucuri. Și dacă ajung ei înaintea ta pe vârf și se întorc…au fost situații în care au fost mai rapizi, s-au întors, i-am felicitat, ne-am îmbrățișat și ne-am transmis această emoție unii altora. Și ăsta este un aspect iarăși foarte frumos pus în valoare de contextul vitreg al vieții.

Părintele Teologos: Apropo de contextul vitreg, s-a întâmplat să salvezi pe cineva, să fie cineva într-o situație limită? Dacă poți să povestești.

O salvare la limită în Tibet

Cornel Galescu: Da, am avut și această experiență. La un moment dat, eram în Tibet, prima expediție românească în Tibet, doar două persoane pe vârful Cho Oyu – un vârf de 8200 de metri. Și la peste 7000 de metri, la ultima tabără, se apropia noaptea. Eram cu colegul meu de ascensiune și am auzit niște strigăte de „help, help”. Era un american și un sloven care rămăseseră blocați pe corzile fixe. Se apropia seara.

Seara, dacă te prinde afară la peste 7000 de metri, șansele de a muri sunt foarte mari din cauza frigului. Noaptea scade temperatura foarte mult și, dacă nici nu te miști, să pui sângele în circulație, poți să intri în hipotermie și de acolo mori. Și atunci, cumva, am discutat cu colegul meu și am zis: „ce facem?”. Știam că o acțiune de salvare la peste 7000 de metri presupune un efort fantastic. Și simplul fapt de a te lega la șiret îți ia 5 sau 10 minute pentru că faci o buclă, te ridici, respiri, acolo nefiind suficient oxigen; orice aplecare, orice mișcare…Faptul că te ridici în fund, în cort, deja este un efort.

Părintele Teologos: Deci orice mișcare calculată?

Efortul suprem la mare altitudine în ascensiunea pe munte

Cornel Galescu: Orice mișcare calculată, da. Ca să îți pui și colțarii în picioare, pentru că afară este gheață și poți să aluneci în prăpastie, trebuie să te și concentrezi. Ori la înălțimea aceea, se știe, creierul nu mai funcționează ca la nivelul mării și tu trebuie să balansezi între luciditate și confortul pe care trebuie să ți-l acorzi ca să poți să mergi mai departe. Dar, foarte interesant că, în contextul respectiv, a primat nevoia de ajutor. Și, bineînțeles, a fost o noapte în care am depus foarte mult efort, am topit zăpadă ca să îi ajutăm pe colegii noștri. Aceștia, har domnului, au supraviețuit și au coborât.

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Cornel Galescu: Noi aveam alte planuri, vroiam să urcăm muntele, dar am zis că mai stăm o noapte să ne odihnim. Am stat încă o noapte și, din nefericire, a trecut fereastra. În Himalaya sunt ferestre de vreme bună. Și dacă le prinzi sau le pândești.. Și acum, sigur, cu tehnologia actuală e mai simplu să te pliezi pe fereastra respectivă de vreme bună. Dar la momentul respectiv, eu povestesc despre anul 1998, nu aveam nici telefoane mobile…

Părintele Teologos: Sateliți meteo.

Cornel Galescu: Sateliți meteo…Cumva era modul empiric de a citi vremea cu norii, cu presiunea, și știam că vine vremea rea. Într-adevăr, a venit vremea rea, a nins foarte mult, ne-a acoperit cortul, trebuia să facem efortul să-l scoatem de sub zăpadă pentru că, fără cort, în acea sălbăticie ești terminat. Și am convenit să renunțăm la proiectul nostru inițial de cucerirea vârfului și să revenim în toamnă. Ce trebuie spus…că în Himalaya există doar două perioade favorabile, să zicem așa, perioadele pre musonice.

Se știe că, din cauza Oceanului Indian, unde se formează norii, vântul duce norii către zidul acesta imens himalayan; acolo se descarcă, ăsta e fenomenul musonic. Și după ce trece musonul, atunci există posibilitatea de a aborda munții mai simplu, adică fără zăpezile alea uriașe, fără vânturi. Și, din păcate, atunci, în 1998, eram la limita perioadei de vreme bună. A venit musonul peste noi, a nins foarte mult, a fost foarte greu și să coborâm, să mai strângem din materiale… O mare parte din materiale au rămas pe munte și…

Părintele Teologos: Efectiv nu putea să le luați cu voi.

Capcana de gheață și regula de aur a alpinismului

Cornel Galescu: Da, era un efort prea mare. Și pentru că, odată ce ai montat cortul și ninge, în clipa în care topești zăpada – o topești în cort, pe primus – se formează un gen de căldură, adică în interior. Și zăpada care se așază pe cort se transformă în apă din cauza căldurii din interior și ajunge undeva la bază. Și în clipa în care nu mai e căldură, se transformă în gheață. Asta blochează, de fapt, tenta cortului.

Părintele Teologos: Doamne ferește, e blocat acolo.

Cornel Galescu: E blocat cortul și nu mai poți să-l scoți. Și de multe ori alpiniștii renunță la cort; chiar dacă sunt corturi scumpe, e mai important să scapi cu viața. În lumea alpinismului așa se și spune: că un alpinist bun e un alpinist nu care ajunge pe vârf, ci care ajunge la bază, adică degeaba ai cucerit vârful dacă nu te întorci. Deci, asta este, de fapt, ciclul complet.

Și revenind la povestea noastră, sigur că exista, privit din perspectiva sportivă și performantă, și a faptului că am plecat acolo ajutați de diferiți sponsori sau persoane fizice care aveau așteptări mari. Spuneau: „V-am dat niște bani, veniți cu trofeu, veniți cu Cupa Campionilor acasă!”. Ori noi le-am zis: „Da, știți, dar pe drum am întâlnit doi oameni care aveau nevoie de noi”. Și pentru cei care înțeleg, deci numai un om aflat în situație similară poate fi de înțeles. Altfel, privit de la distanță, cumva pare un gest deloc altruist.

Dar am mai fost întrebat, persoane la care le-am povestit despre această experiență și zic: „Acum ce ai face dacă te-ai duce și ai ajunge din nou în situație?”. Aș face exact la fel. Pentru că viața este importantă. Munții rămân acolo, noi oricum suntem trecători pe acest pământ, dar felul în care ne comportăm ne definește până la urmă. Eu vreau să cred că este mai important să-ți ajuți un semen decât să te gândești doar la orgoliu personal.

Părintele Teologos: Evident.

Capcana ambiției, iluzia succesului și pierderea identități în cucerirea vârfurilor

Cornel Galescu: Și deja începea un soi de transformare cu experiențele respective. Sigur că, între timp, mai urcasem anumite vârfuri, dar am observat că, în clipa în care cuceream un vârf, nu apucam foarte mult să mă bucur de reușită, că mintea mea pornea spre o altă treaptă.

Părintele Teologos: Vârful următor.

Cornel Galescu: Vârful următor. Și atunci era, de fapt, o nefericire, fiindcă, în felul acesta, o ființă ambițioasă, până la urmă, este o ființă nefericită, fiindcă nu are posibilitatea să se așeze, să cugete; tot timpul roasă de următoarea cucerire. Și observăm și la marii sportivi ai lumii, în diferite discipline, că, spui: „Uite, are o anumită vârstă, dar nu stă locului”. Și el, de fapt, așa a fost educat, crescut, eu știu, echipele respective sau poate, cum spuneam și înainte, sponsorii îl împing.

Părintele Teologos: Sau antrenori, mentorii.

Cornel Galescu: Mentorii… „n-ai voie să te oprești pentru că ai contract cu mine, mai avem încă patru ani contract, patru ani joci tenis sau joci fotbal”. Și atunci tu, de fapt, nu-ți mai aparții; o parte din tine aparține celor care te finanțează și, la un moment dat, îți pui problema: „Cine sunt? Sunt produsul meu sau sunt produsul altora?”

Și cred eu că experiențele personale, cele care te detașează de ce se întâmplă în lume la ora actuală pe parte de modernism, au tendința asta de a te uniformiza cumva. Adică îți pierzi autenticitatea, identitatea, nu mai ești tu. Și observăm că tendința asta e foarte pregnantă și la nivel de state, și de indivizi, și pentru asta trebuie să luptăm. Dar luptele sunt diferite. Există lupte cu sabia în mână, cum era odată, există lupte bazate pe înțelepciune, pe inteligență, pe comunicare, pe diplomație. Adică sunt foarte multe situații care diplomația rezolvă mai mult decât un război.

Părintele Teologos: Evident.

Aplauzele care se sparg ca niște baloane de săpun după fiecare cucerire a vârfului sunt chipul slavei deșarte, pe care am cercetat-o în Internet, slava deșartă și decolarea către cer.

Pacea de la poalele Himalayei

Cornel Galescu: Dacă avem șansa să fim conduși de persoane înțelepte, atunci șansele sunt mai mari ca pacea lumii să triumfe, cum se spune, sau măcar o parte din conflictele mondiale să se așeze. Și eu vorbesc acum de conflicte și de discrepanțe pentru că, atunci când stăteam la taberele de bază, la poalele Himalayei, întâlneam tot felul de… Acolo am văzut israelieni cu palestinieni care împreună vedeam religii diferite, rușo-americani sau ucraineni cu ruși. Deci, acolo dispărea, de fapt, își dădeau seama cât de inutilă este toată această luptă sau, de fapt, ce urmărește și cât de importantă este legătura sufletească.

Părintele Teologos: Dragostea.

Cornel Galescu: Dragostea, prietenia, care sunt esențiale pentru o lume stabilă, o lume bună care vrea să meargă înainte pe calea asta a înțelepciunii. Și spun că era o comunitate ideală, acea tabără cu foarte multe corturi. Eu mergeam seara la indieni să joc șah cu unul dintre ei. Altădată mergeam la elvețieni, care aveau stații, tehnologie, și ne spuneau despre starea vremii. Ei veneau la noi să bea un ceai bun.

Deci, cum era pe vremuri, cei care au locuit la blocuri și mergeau la vecină: „dați-mi un pahar de sare, de zahăr”. Deci acolo o comuniune frumoasă, până la urmă, și știai că cei care sunt cu tine acolo urmăresc același lucru: să meargă spre vârf. Și-ți puneai problema că poate unii nu se mai întorc, fiindcă așa spuneau statisticile, și atunci acele clipe petrecute împreună, poate că erau ultimele, aveau o intensitate mult mai mare.

Pacea pe care Cornel a simțit-o la poalele Himalayei, dincolo de orice expediție pe munte, izvorăște din același loc despre care am scris în Fericirea adevărată este în Hristos.

Statistica riscului la mari înălțimi în alpinism

Părintele Teologos: Iartă-mă, eu știu, dar spune și pentru ascultătorii noștri: care este rata de mortalitate?

Cornel Galescu: Rata de mortalitate depinde de vârf, dar acum, din fericire, a început să mai scadă. Dar cu ceva zeci de ani în urmă depășea 30%, adică din 10 oameni, 3 mureau.

Părintele Teologos: Trei mureau.. ferească Dumnezeu!

Cornel Galescu: Acum, spun din fericire, doar că datele problemei s-au schimbat. Trebuie să abordez și subiectul acesta, fiindcă n-am cum să le evit. Este vorba despre turismul alpin sau himalayan. Există firme care trasează pas cu pas pregătirea, te duc, nu știu dacă chiar până pe vârf aproape, îți pun niște condiții. Dacă ai un nivel mediu de pregătire și ești însoțit de mai mulți șerpași, sigur că prețul este pe măsură – adică expediția ajunge la peste 60.000 de dolari, 70.000. Dar sunt persoane care consideră că și-au împlinit viața, eu știu, profesional nu mai știu ce să facă, se plictisesc… Așa este lumea bogaților! Și atunci…

Părintele Teologos: Au și 60.000 de dolari.

Cornel Galescu: Au si dolari respectivi. Dar: „ce-ar fi să mai fac eu o ispravă, că parcă n-am fost aplaudat suficient cu Ferrari ăsta? Ar trebui să apar și eu undeva, că uite că alpinistul care a venit a fost aplaudat, a apărut la televizor, eu cu Ferrari-ul meu mă știu ce-i din zonă”.

Părintele Teologos: De pe stradă, din cartier.

Cornel Galescu: Și atunci apar acești turiști.

Părintele Teologos: Am înțeles.

Goana după recorduri și aplauze care îi împinge pe atâția spre cucerirea vârfului, uneori cu prețul vieții, seamănă cu drumul unui sportiv de performanță; despre cum se poate preschimba el în mântuire am vorbit în De la adicție la record mondial și mântuire.

Dincolo de prejudecăți: Echilibrul în fața bogăției

Cornel Galescu: Sigur, calea este deschisă pentru toată lumea, adică pot exista oameni bogați cu gândire similară sau care nu se lasă corupți de influența bogăției.

Părintele Teologos: Sigur. Să-și păstreze un echilibru.

Cornel Galescu: Să-și păstreze un echilibru sau poate, la rândul lor, înțeleg că au fost cumva binecuvântați și ajută și ei pe alții, deci aici este…

Părintele Teologos: Sigur, Dumnezeu judecă pe fiecare.

Cornel Galescu: Exact. Este o altă temă. Este greșit să avem prejudecăți, să spunem: „toți bogații sunt așa…”, „toți săracii sunt așa…”.

Pregătirea interioară și puterea gândului în ascensiunea pe munte

Părintele Teologos: Apropo de bogat și apropo de rată de mortalitate. Evident că echipamentul este important, dar cred că mai important este optica, viziunea, pregătirea, starea interioară. Cum vezi?

Cornel Galescu: Da, eu vreau să cred că la bază stă puterea gândului. Deci puterea gândului este fascinantă. Eu am testat-o pe pielea mea în diferite moduri, dar în special în aceste călătorii, aceste expediții. La un moment dat visam, de exemplu, să merg la Polul Nord, dar când mi s-a spus că ajunge o expediție la 40.000 de euro, am zis: „40.000 de euro… construiesc o casă sau eu știu, iau o garsonieră undeva”. Dar am zis: „aș vrea să ating Polul Nord”. Și atât de tare m-am încăpățânat… Deci mi-am păstrat acest focus și până la urmă s-au aliniat planetele, ceva, mesajul meu a ajuns unde trebuie.

Părintele Teologos: A ajutat Dumnezeu.

Cornel Galescu: A ajutat Dumnezeu și m-am trezit mergând pe schiuri, pe calota de gheață către Polul Nord și recunosc că am fost de foarte multe ori de un entuziasm exacerbat. Fiind acolo, îmi venea să mă ciupesc, să zic: „da, eu trăiesc în vis sau sunt efectiv la Polul Nord?”. Prima dată când am văzut Everest am zis: „nu se poate!, că eu am citit când eram copil despre cel mai înalt; mi se părea ca să ajungi la Everest era ca și cum ai pleca pe altă planetă.

Părintele Teologos: Am înțeles.

Puterea gândului de care vorbește alpinistul își află desăvârșirea în puterea rugăciunii, temelia oricărei ascensiuni pe munte; am dezvoltat acest lucru în Puterea rugăciunii, iar o pagină luminoasă despre rugăciune găsiți pe crestinortodox.ro.

O expediție dincolo de limitele pământului

Cornel Galescu: Deci, în clipa în care am primit invitația să merg în Himalaya, anul 1996, prima dată… Dacă ar fi să găsești ceva similar azi, ar fi ca și cum aș primi de la NASA invitație să particip la…

Părintele Teologos: Să mergi pe Lună.

Cornel Galescu: Să mergi pe Lună sau pe Marte, nu știu, undeva în afara pământului. Deci atât de…

Părintele Teologos: Extraordinar.

Cornel Galescu: Extraordinar. Bine, veneam și dintr-un sistem închis și din punct de vedere politic și atunci această libertate, cumva când ești înăbușit în propria viață, la un moment dat vrei să explodezi, să recuperezi ce ai pierdut.

Setea de libertate care l-a împins pe alpinist spre marile expediții își găsește adevăratul chip în Libertatea adevărată în Hristos.

Labirintul mișcător de la Polul Nord

Părintele Teologos: La Polul Nord ce e acolo?

Cornel Galescu: La Polul Nord există o banchiză de gheață care este alcătuită din foarte multe piese, ne putem imagina un puzzle foarte mare, cu piese mai mari, mai mici. Problema se pune că, ca să înaintezi pe această banchiză, treci de pe o placă pe cealaltă și sunt situații în care rămâi izolat, să zicem, ca pe o insulă. Aștepți să bată vântul, să se lipească de altă bucată și atunci să sari pe cealaltă.

Și sigur că traseul nu este unul liniar. Este o serpentină sau există o mișcare relativă – spun relativă pentru că toată această banchiză poate să vină înapoi sau să fie împinsă de vânt către est, către vest. Și am avut situații în care am mers, de exemplu, 10 km cu schiurile, ne-am uitat pe GPS, eram pe loc, fiindcă toată banchiza… Dar am avut și, din fericire caz contrar în care, după ce am atins Polul Nord Radu Almășan, am pus corturile acolo, în punctul care ne-a arătat GPS-ul.

Părintele Teologos: Nu există nimic?

Cornel Galescu: Nu există pentru că e foarte frământat. Sunt situații când e marea deschisă, sunt situații când se nimerești câte o placă din asta. Deci, spuneam, am pus cortul, am dormit; când ne-am am trezit, Polul Nord era la 4 km.

Părintele Teologos: V-ați dus cu banchiză. Cu iceberg-ul, de fapt.

Cornel Galescu: Exact. Și când a fost să privim traseul, era extrem de sinuos și de asta spun că e și greu de calculat. Sigur că în clipa în care s-a descoperit acest lucru, că banchiza se mișcă, au fost puse în discuții și primele cuceriri.

Părintele Teologos: Am înțeles.

Cornel Galescu: Care în 1907, când ne-a fost atribuită prima cucerire a Polului Nord lui… americanul Peary, nu se știa de lucrul ăsta.

Părintele Teologos: Chiar a fost acolo?

Cornel Galescu: De fapt, unde a plantat steagul… Pentru că, sigur, putea să-l planteze oriunde.

Traseul mișcător al banchizei, pe care alpinistul nu îl poate calcula singur, ne amintește că orice expediție și orice drum spre vârf se împlinește doar cu ajutorul lui Dumnezeu; despre această încredințare am vorbit în Voia lui Dumnezeu.

Navigația în epoca pre-GPS: Pionieri și colonizatori

Părintele Teologos: Am înțeles că erau foarte buni navigatori pe vremea respectivă. Cum, dacă nu aveau GPS?

Cornel Galescu: Da, deci un explorator era o ființă complexă. Și erau, de exemplu, britanicii – au un mare merit. Dar, sigur că ei, fiind navigatori și având această dorință de colonizare, trebuiau să se folosească de niște pionieri. De multe ori, pionierii nu aveau interese comerciale sau cum avea, de exemplu…

Părintele Teologos: Columb, de exemplu, care s-a dus din interese comerciale, chiar dacă el dorea…

Cornel Galescu: Da, și expediția lui Magellan.

Părintele Teologos: Exact.

Cornel Galescu: Căutau mirodenii în insulele Indiei și au ajuns în America de Sud. Dar cei care conduceau expedițiile erau aleși niște navigatori care de multe ori, erau niște visători sau niște cutezători. Adică trebuiau să îmbine niște calități aparent contrarii, contradictorii de lider, conducător: trebuie să știi exact ce faci când vine furtuna pe mare, cum îți coordonezi oamenii, fiecare ce face în situația respectivă. Pe de altă parte, să fii un visător, să-ți propui să ajungi undeva…visul este la baza tuturor performanțelor.

Părintele Teologos: Visul este combustibilul.

Curiozitatea ca motor al cunoașterii și adevărului

Cornel Galescu: Da, cel care te ține prezent și treaz și îți ține moralul ridicat. Și pentru asta, eu cred că, de fapt, la bază este curiozitatea. Am observat la mulți alpiniști sau exploratori că este un gen de curiozitate care nu se manifestă neapărat pe munte. Acum, venind aici povesteam cu prietenul meu: uite câte flori, ce bogăție a naturii, ce păduri aici! Asta ține de o anumită curiozitate: ce tip de flori sunt? Și e bine să fie așa; atâta timp cât ești curios, poți să înveți. Dacă tu ai pus capac la curiozitate, nu urmează decât plafonarea. Și curiozitatea, de fapt, este și cea care te duce în apropierea sau în sfera adevărului. Pentru că mergi atât de mult până când…

Părintele Teologos: …dai cu capul de Dumnezeu.

Raportarea la divinitate și traumele copilăriei

Cornel Galescu: Dai cu capul de Dumnezeu. Eu trebuie să recunosc că pe domeniul religios n-am avut o tradiție în familie sau n-am crescut în mediul acesta. Și, din contră, am asociat de multe ori religia cu situațiile dramatice. De ce spun asta? Pentru că eu, copil fiind, de pe la vârsta de doi ani, aproape în fiecare an murea cineva, o mătușă, un unchi, un bunic… și tatăl meu a murit când eram copil.

Părintele Teologos: Dumnezeu să-l odihnească!

Cornel Galescu: Să-l odihnească! Și mergeam la slujbe, mergeam în biserică, dar toate acele slujbe, eu fiind un copil – adică fără discernământul împlinit -, înțelegeam ca pe o tristețe enormă: că o persoană dragă era pe masă și trebuia să fie înmormântată. Și undeva, în tot acest context, era o slujbă, și atunci era o traumă. Bine, traumele acestea țin foarte mult și de sensibilitatea fiecăruia.

Părintele Teologos: Și dacă omul nu știe că există înviere.

Cornel Galescu: Da, și că nu există înviere, sau nu ești pregătit pentru ce se întâmplă, te lovește în plin și de multe ori apare un soi de revoltă. Ceea ce s-a și întâmplat cu mine, recunosc.

Drumul de la o viață fără credință până la întâlnirea cu Dumnezeu, asemenea celui străbătut de Cornel dincolo de orice cucerire a vârfului, se regăsește și în mărturia Alice Cooper, o mărturie a găsirii sensului prin harul lui Dumnezeu.

Împăcarea dintre religie și cultură

Cornel Galescu: Și a fost o perioadă în care literatura pe care o căutam era antagonică. Și, la un moment dat, am zis: dar totuși actul religios și cultural merg împreună, adică religia este cea care a favorizat actul cultural de-a lungul timpului.

Părintele Teologos: Și a creat civilizația, l-a scos pe om din animalic.

Cornel Galescu: Așa este. Și în special Biserica a avut de multe ori în preajmă oameni înțelepți care au reușit să păstreze, să adune cultura, filozofia, înțelepciunea lumii. Și să o păstreze și să o promoveze. Și atunci m-am gândit: n-am cum să evit domeniul ăsta, este prea important.

Părintele Teologos: Prea în sufletul omului.

Cornel Galescu: Da, și am zis: poate că am ajuns la maturitatea întâlnirii cu Dumnezeu, cu domeniul. Și în mintea mea, foarte mult timp, a existat această similitudine între o ființă umană și un copac. Și crengile care au mai multă lumină, care se dezvoltă mai mult.

Au fost, cum povesteam înainte, o perioadă în care, să zicem, o creangă a crescut mai mult când mergeam pe linie sportivă. După aceea, nu mai m-am ocupat de ea, a venit alta, s-a dezvoltat în alte direcții, dar plecând de la același trunchi. Și sunt aceste semințe care sunt foarte importante și există în noi, dar dacă nu există contextul potrivit, nu se udă, ele rămân cumva în stare latentă.

Și când primesc mediul favorabil – ceea ce pentru mine aici este apogeul Dumnezeirii, din punctul meu de vedere: muntele Athos și toată această zonă de o încărcătură spirituală cu totul și cu totul fabuloasă – ,și cred că a venit vremea să mă ocup de crenguța aia care era în umbră și n-am băgat-o în seamă, dar ea trăia și poate că undeva mai striga uneori, dar am zis: „Lasă că nu, n-a venit vremea ta, stai acolo…”

Părintele Teologos: Ai fost peste tot în lume, numai la Dumnezeu mai rar…

Cornel Galescu: Da, poate am fost fără să-mi dau seama. și faptul că am venit de unde am fost, probabil că…

Faptul că Biserica a adunat și a păstrat înțelepciunea lumii se vede din opera Sfinților Părinți, la care ne trimite și articolul Sfinții Părinți; o comoară pe care orice drum spre vârf al minții o descoperă până la urmă.

Transparența Creatorului în mijlocul naturii

Părintele Teologos: Da, evident, pentru că Dumnezeu, ca și Creator, Se transpare în toată creația Sa; se vede fața frumoasă a lui Dumnezeu în toată creația.

Cornel Galescu: Așa este. Și povesteam de minunăția naturii. Este greu de explicat științific.

Părintele Teologos: Sigur, chiar imposibil.

Cornel Galescu: Și experiențele actuale arată întâlnirea științei. De multe ori, știința și religia s-au întâlnit, și cel mai recent caz de care mi-amintesc e Artemis II, unde au plecat în cosmos niște oameni pregătiți din punct de vedere științific la cel mai înalt nivel. Știu că un mesaj extraordinar a fost clipa în care au văzut Pământul de la distanța – cât este de frumos, în raport cu întunericul spațiului – și au zis: „Asta nu poate fi explicat decât prin creația divină”. Unii au fost tulburați de mesaj, pentru că vor să promoveze altceva, dar cred că puterea adevărului a trecut de orice barieră. Și atunci, această zonă comună este interesant de analizat, la fel cum este trecerea materiei în spirit, acolo unde se întâlnesc, unde se duc, ce se întâmplă… Asta cine știe peste cât timp vom..

Părintele Teologos: La Polul Sud ai fost?

Cornel Galescu: Am fost și la Polul Sud.

Părintele Teologos: Cum e acolo?

Frumusețea creației, în care se transpare fața lui Dumnezeu de pe orice vârf de munte, ne vorbește despre harul necreat, temă pe care am limpezit-o în Energiile necreate, harul lui Dumnezeu, scopul vieții.

Alarma ecologică și topirea banchizei polare

Cornel Galescu: Vreau să închei interesant, un pic, cu Polul Nord, că este o curiozitate sau poate multă lume nu știe. Și noi, cei care am fost acolo, eu recunosc că nu citisem despre asta, dar puneam de banchiză. Iarna se adună bucățile acelea de gheață, și vara se depărtează, și atunci cel mai potrivit moment este când trece noaptea polară, apare lumina și gheața rămâne cât de cât compactă; și asta undeva prin luna martie-aprilie. Noi am plecat în aprilie, că deja era și un pic mai suportabil, adică nu mai erau minus 50 de grade, erau minus 35.

Părintele Teologos: Ferească Dumnezeu!

Cornel Galescu: Dar totuși făcea un pic diferență. Și ce au constatat… noi am și dus un timbru acolo care trebuia autentificat. Era anul 2007, Anul internațional Polar. Țările limitrofe banchizei au emis un timbru vis-a-vis de problemele de mediu – și spun de mediu pentru că ei, la momentul respectiv, au transmis un semnal de alarmă vis-a-vis de faptul că diametrul acestei banchize scade vertiginos. Și ea a fost foarte mult timp ca o pălărie a Pământului care respingea razele solare. Adică razele loveau banchiză se întorceau în spațiu. Era o protecție naturală. Dacă această protecție dispare, soarele n-are decât să-și arunce razele direct în mare, care se încălzește, curenți devin tot mai calzi.

Părintele Teologos: Crește nivelul mării.

O misiune de onoare: Drapelul României la Polul Nord

Cornel Galescu: Da, și atunci timbrul respectiv era emis în ideea de a trage un semnal de alarmă, și puneau ca să fie autentificat… cineva trebuie să-l ducă acolo unde… Și noi am avut această onorantă misiune: să ducem un timbru până la urmă. Un gest gratuit, simbolic, dar cum spuneam, onorant pentru că ne-am nimerit – sau a fost să fie – în Anul Internațional Polar cu alți exploratori din alte țări, cu care am mers acolo: din Norvegia, din Germania, din Anglia. Și faptul că duceam drapelul României a fost așa…

Părintele Teologos: Slavă Lui Dumnezeu! O onoare pentru tine.

Cornel Galescu: Da, și în această expediție am simțit că îmi bate inima altfel, că am zis: noi trebuie să recuperăm istoric o perioadă în care nu ni s-a permis lucrul ăsta. Sau, eu știu, mult timp ne-am complăcut în așa-zisa regulă că noi suntem oameni care stăm în ograda noastră, nu ne interesează nimic, în timp ce alte națiuni aveau acces la colonii, la resurse. Eu nu mă refer acolo la partea economică, de bogăție, eu mă refer la dezvoltarea ideii de explorare, de aventură.

Deci ne-am bucurat că Badea Cârțan a mers pe jos până la Columnă și a apărut în manualele de istorie, ca fiind un act frumos, până la urmă, și dificil pentru perioada respectivă. Dar în aceeași perioadă, alții cucereau continente și de multe ori, în aceste expediții, când vedeam norvegieni, britanicii și mergeam cot la cot cu ei, fără să ne simțim sub nicio formă inferiori – adică aveam aceeași pregătire și o cultură cât de cât potrivită ca să purtăm un dialog – , am simțit așa, că parcă un pic ajutăm la recuperarea ideii de dezvoltare pe partea asta pe care națiunea română și-a blocat-o. Noi nu cucerim nimic, nu deranjăm pe nimeni, dar de multe ori trebuie să existe acțiune și reacțiune.

Părintele Teologos: Trebuie să scăpăm de acest complex de inferioritate care de multe ori ne este general, care ne face foarte mult rău.

Cornel Galescu: Exact asta am simțit: că nu este nicio deosebire între noi și norvegienii, de exemplu, care aveau un istoric fabulos așa, ca națiune. Dar echipa care a jucat cu noi atunci n-a câștigat. Adică am făcut meci egal.

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Centenarul Polului Sud: Pe urmele marilor exploratori și expediții

Cornel Galescu: Ne-am simțit fericiți că putem să fluturăm drapelul României. De exemplu, la Polul Sud a fost o experiență și mai interesantă, pentru că am atins Polul Sud în 13 decembrie 2011, exact la 100 de ani de la prima cucerire a Polului Sud.

Părintele Teologos: Serios?

Cornel Galescu: Nansen, împreună cu echipajul lui a pus piciorul pe… Bine, acum unii spun 12, alții spun 13, pentru că se știe de fusul orar.

Părintele Teologos: Depinde unde ești.

Cornel Galescu: Dacă era meridianul Americii de Sud, era mai târziu, era 13. Dacă era Noua Zeelandă – pentru că expedițiile plecau și dinspre America de Sud. Ca să vedem ce diferență este între 1911 și 2011: au trecut trei luni de la cucerire ca vaporul respectiv să ducă mesajul că a fost cucerit Polul Sud.

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Cornel Galescu: De abia în martie 1912 s-a aflat că a fost cucerit Polul Sud. Pardon, 1911. Vreau să zic 2011, când am fost noi, adică la 100 de ani. După un traseu anevoios, în frig… De fapt, nu luptam atât de mult cu relieful, cât luptam cu monotonia. Pentru că zilele erau la fel, ziua era una singură: șase luni zi și noaptea șase luni. Noi am fost acolo în decembrie, când se știe – emisfera sudică este vară, dar vară cu temperaturi de minus 40 de grade. Care totuși e foarte îmbucurătoare în raport cu recordul de minus 90, care a fost la o bază din Antarctica.

Și nici nu vreau să mă gândesc ce ar însemna… Se știe că Polul Sud este și la 3000 de metri, adică mai sus decât oricare vârf din Carpați. Și să mergi cu sania trasă de tine pe schiuri, pe platoul Antarcticii, când ești în bătaia vânturilor și nu contează că e furtună sau nu, tu trebuie să montezi cortul și tot ce se întâmplă se face cu mânușile pe mâini, adică, indiferent cât este de delicat, dacă ți-ai scos mănușa, de pe degete riști să rămâi fără falange,

Și atunci, aici e vorba și de experiență, și să te concentrezi la ceea ce faci. Dar, spuneam că cea mai mare problemă a fost cu monotonia și eu recunosc că nu sunt o ființă foarte răbdătoare, adică n-am excelat în ideea aceasta niciodată, dar experiența din Antarctica m-a făcut să canalizez un pic atenția…

Părintele Teologos: Să dobândești răbdarea.

Cornel Galescu: Să dobândești răbdarea, sigur. Este extrem de importantă în multe domenii și, atunci când am plecat, am zis: am nevoie de experiența asta. Sigur că nu seamănă cu cucerirea unor munți sau trasee dificile, dar pune la încercare alte virtuți.

Părintele Teologos: Te cizelezi în alte părți.

Răbdarea pe care Antarctica i-a cizelat-o alpinistului, la fel de necesară ca în orice cucerire a vârfului, este virtutea despre care vorbește părintele Pimen în Cum să ducem o viață normală, în firesc, nădejde și smerenie.

Jubileul de la Polul Sud și o întâlnire istorică cu Jens Stoltenberg

Cornel Galescu: Și spuneam că a fost interesant pentru că norvegienii au și organizat un jubileu al cuceririi Polului Sud la 100 de ani. Și a venit la Polul Sud cu avionul, ca să întâmpine.. Erau mai multe expediții care au plecat din mai multe puncte, și locul de întâlnire era 13 decembrie 2011, la Stația de Cercetare Amundsen-Scott, că există o stație unde mai mulți oameni de știință studiază gheața, fenomenele polare.

A venit să ne întâmpine și să ne felicite Jens Stoltenberg, care la momentul respectiv era primul ministru al Norvegiei, după ce a devenit secretar general NATO. Și el a venit și ne-a surprins în mod plăcut. Modestia lui a spus, noi…sigur că am zis: „Este o onoare să ne întâmpinați”. „Nu, nu, pentru mine este o onoare pentru că eu am venit cu avionul, m-am dat jos, și voi ați venit prin frig, ați suferit ca să ajungeți aici”. Și am zis, sigur, acum fiecare, cum privește lucrurile din punct de vedere politic sau economic. Să fii primul ministru al Norvegiei – nu ajungi ușor acolo este un traseu mai anevoios.

Și a fost schimbul acesta de amabilități, dar o persoană foarte modestă, plăcută. Noi am zis: „Că nu-i politician, noi eram obișnuiți cu alții. Nu are fața de politician, e mai degrabă sfios. Nu știu cum poate să țină în frâu un guvern. Dar, sigur că își lua alte haine pe el, probabil.

Părintele Teologos: Și Polul Sud cum e? Ce-i acolo? Ce există? Adică, de unde știi că Polul Sud e aici și nu parte aia?

Cornel Galescu: …Polul Sud este locul unde se întâlnesc meridianele. Spre deosebire de Polul Nord, există un stâlp cu un glob care marchează punctul. Globul respectiv și stâlpul sunt și ele mutate în fiecare an cu 2 metri, pentru că toată bucata aceasta de gheață se deplasează spre ocean cu 2 metri. Și atunci, în fiecare an se mută stâlpul. Dar interesantă și prezența lui Jens Stoltenberg acolo; a deschis ușile către stația de cercetare, în mod normal este un sistem închis.

Părintele Teologos: Da, nu e permis accesul.

Secretele din adâncul gheții: Experimentele de fizică cu neutroni

Cornel Galescu: Oficial se spune că vor să vadă care a fost structura gheții în anul nu știu care. Nu am intrat noi foarte mult, chiar dacă eu aveam o curiozitate fizică..

Părintele Teologos: Adică de fizică.

Cornel Galescu: Da. Vorbeau de particule neutroni. Unii dintre cercetători care spuneau: „Dacă descoperim…Unul dintre ei era de un entuziasm mai mare decât noi, care am cucerit polul. Am niște emoții fantastice. „Am posibilitatea să descopăr o particulă care depășește viteza luminii”. Și am zis, da, asta e limita.

Părintele Teologos: Da sigur nu se poate.

Cornel Galescu: Viteza luminii nu se poate. Știi că tocmai asta e, tocmai asta e. Particula respectivă a mers mai repede decât, nu știu, puneau într-un tub săpat în gheață, în condiții ideale, adică neinfluențat de nimic. Particula respectivă spunea, n-are cum să ajungă de acolo.

Părintele Teologos: Clar, trebuie rescrisă fizica toată.

Cornel Galescu: Da, și am zis, sigur că de-a lungul timpului și Newton a fost și Einstein și toți care la momentul respectiv acolo era adevărul, s-a dovedit că… A fost interesant faptul că ni s-a permis să intrăm în stația de cercetare și ni s-a pus la dispoziție sala de sport pentru că cei de acolo trebuie să se miște.

Părintele Teologos: Clar.

Cornel Galescu: A fost adusă din Norvegia inclusiv o formație de muzică de-a lor, tradițională.

Părintele Teologos: Ce frumos.

Cornel Galescu: Și am zis că asta e fabulos să ai și o formație la Polul Sud. Dar stația respectivă este autonomă în sensul că dacă se ia de acolo și se mută în deșert funcționează la fel.

Părintele Teologos: Serios.

Cornel Galescu: Deci nu are influență din afară.

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Cornel Galescu: Totul este ca o navetă spațială.

Părintele Teologos: Dar e foarte interesant. Și mai ales că în Norvegia, deci nu cineva din America de Sud.

Cornel Galescu: Da, norvegienii au scris istorie pentru că era de-a lor, cel care a cucerit Polul Sud. Scriau și britanicii și norvegienii au fost de acord în memoria lui Scott să se intituleze Scott-Amundsen stația de cercetare pentru că Scott are marele merit de a fi cărat. Deci el a cărat pe sanie probe de stâncă de minerale.

Părintele Teologos: Geologie de fapt.

Cornel Galescu: Ca să le trimită la laboratoarele din Anglia.

Părintele Teologos: Chiar dacă a murit el săracul.

Cornel Galescu: În expediții renunți la periuța de dinți ca să fie mai ușor bagajul. Adică cu cât e mai ușor, cu atât te deplasezi. El, din potrivă, era conștient de importanța misiunii și cărau pe sanie bucăți de rocă care putea să… Mă rog, studiau atunci încă de pe atunci posibilitatea ca într-o zi omenirea să…

Părintele Teologos: Să ajungă acolo să exploateze.

Cornel Galescu: Da sau eu știu ce resurse și asta spun că de fapt vârful sau ceea ce te duce într-o zonă îndepărtată poate să fie doar un pretext. Și în Himalaya și când am fost în America de Sud și în Laponia am fost iarna. Am ajuns în atâtea locuri în care expediția propriu-zisă era pretextul de a intra în contact cu oamenii de acolo, cu tradiții. Fiind acolo, citeam cum au trăit laponii, ce obiceiuri au.

Părintele Teologos: Ce oameni sunt?

Cornel Galescu: Laponii acum diferă într-un fel de eschimoșii de odinioară. Dar foarte interesant ce povesteau asta iarăși este legat de autenticitate faptul că guvernul noi am fost în zona suedeză. Laponia se întinde pe nordul a patru țări: Suedia, Norvegia, Finlanda și Rusia. Noi am fost în zona suedeză într-un parc național, munții Sarek deci acolo sunt munți de peste 2000 de metri. Am mers cu corturile, cu schiurile, fabulos cu aurore boreale, cu turme de reni care traversează.

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Cornel Galescu: Dacă vrei să te purifici.

Părintele Teologos: Să slăvești pe Dumnezeu cred că poți să o faci.

Cornel Galescu: Da, este locul unde cred că și-a pus amprenta la cel mai înalt nivel și ce este foarte valoros și suedezii sigur că au conștientizat acest aspect, autenticitatea. Pentru că laponii erau cei care confecționau haine tradiționale, schiurile respective. Cum ar fi la noi în Maramureș, în Bucovina. Sunt anumite obiceiuri care este obligatoriu să le conservăm. Și suedezii, sigur că au spus, este obligatoriu să conservăm tradiția laponă.

Pentru că tendința civilizației respective este să vină spre sud, să aibă un snowmobil, cu care să se apropie de confort. Pentru că toți strămoșii lor au suferit de frig, vânau foci sau se băteau cu ursul polar. Și atunci este momentul să ne relaxăm. Și tendința era să plece. Și guvernul a zis că trebuie să găsim o soluție. Și soluția pe care o găsit a fost scutirea de impozit totală și ajutor dat din partea guvernului, numai să stați pe loc și faceți ce știți. Și noi vă dăm bani, numai stați pe loc.

Părintele Teologos: Slavă Lui Dumnezeu!

Cornel Galescu: Și când am venit de acolo am mai povestit cu autoritățile de la noi din țară, vis-a-vis de astfel de zone noi locuim, adică în zona Banatului există munții Cernei, unde există niște cătune izolate. Acolo, zeci și sute de ani, oamenii au trăit din ce le-a oferit pământul, tradiția și eu am văzut acolo un patrimoniu, un posibil patrimoniu național, adică un muzeu în aer liber, asemănător cu Laponia. Și am discutat această problemă și am zis, dar nu s-ar găsi niște oameni ăștia ori să plece. Și într-adevăr, și-au vândut casele, au venit din București, au venit să-și facă case de vacanță, s-au pus panouri solare. Mă rog, s-a modernizat zona, dar tu când mergi acolo vrei să vezi casa aia de lemn, vrei să vezi animalele cum mișună prin curte, adică cumva să descoperi, să retrăiești…

Părintele Teologos: Ce s-a întâmplat mai demult, într-o capsulă a timpului, de fapt.

Cornel Galescu: Exact. Din fericire, tăvălugul modernismului este foarte agresiv și trece peste… orice logică și peste noblețe și sunt prea puțini oameni conștienți sau lucizi. Chiar dacă lumea a fost împinsă înainte de indivizi lucizi sau eu știu și în domeniul religiei și al științei despre care povesteam și cultural și au fost oameni încăpățânați pe linia lor, încăpățânați în sensul frumos. Părintele Teologos: Sunt dedicați.

Cornel Galescu: Nu putem, deci trebuie neapărat să facem pasul ăsta. Și ceilalți spuneau, dar ăsta e nebun, uite ce vrea să facă cu noi. Și s-a dovedit că, de fapt, iese bine. Dar au fost pionieri. Și aici este iarăși un aspect interesant, pentru că atunci mergând la Polul Sud și la Polul Nord eram pe urmele unor pionieri. Și de multe ori, cum spunea și Himalaya, nu atingerea punctului respectiv, ci povestea, drumul, experiența drumului este important și interesant. Și legat de Polul Sud rămâne una dintre marile aventuri ale lumii. Expediția lui Shackleton era finanțată de Societatea de Geografie Britanică, chiar dacă el era irlandez, dar avea o pregătire extraordinară și a fost primul om care a înnoptat în proximitatea Polului Sud, ca și conaționalul nostru, Racoviță, mai târziu, cu Belgia.

Dar la momentul respectiv Shackleton a scris istorie în domeniul rezistenței umane și a altruismului uman. Și de ce spun asta? Pentru că înainte de primul război mondial a reușit să convingă societatea de geografie să-i finanțeze expediția. Înaintea lui Amundsen, spuneam că în 1911 a fost cucerit. După cucerirea lui Amundsen, a vrut să traverseze Antarctica, să iasă în partea cealaltă. Și din nefericire a venit iarna polară mai repede, i-au prins corabia în gheață și la un moment dat a sfărâmat-o, pentru că tot strângându-se, ei au supraviețuit cu rezervele de pe corabie o perioadă și și-au dat seama că nu are altă șansă nu puteau să comunice să spună situația și el împreună cu încă doi din echipaj au plecat pe Marea Weddell. Deci știau că există o insulă colonizată de britanici unde exista un port, dar era la o mie de mile.

Părintele Teologos: De locul în care se afla.

Cornel Galescu: Și singura șansă era ca o barcă din asta de salvare, care știm, era o coajă de nucă, să vâslească o mie de mile și să nimerească insula într-una din cele mai furtunoase mări ale lumii, Marea Weddell. Deci acolo s-a scris și Moby Dick și mă rog, deci e recunoscută pentru furtunile dese și tu să pornești cu trei oameni pe mare căutând insula cu instrumentele din perioada respectivă și cu harta pe care trebuia să o ții să nu se ude și mă rog, ceva fabulos, faptul că au ajuns până la urmă.

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Cornel Galescu: Au ajuns pe insulă, au traversat insula pentru că portul era în partea cealaltă a insulei și insula era acoperită de ghețar, deci au trebuit fără colțari, fără pioleți să traverseze ghețarul să ajungă în partea cealaltă a insulei Între timp începuse primul război mondial și au ajuns în Londra a povestit ce s-a întâmplat și își lăsase echipajul.

Părintele Teologos: Echipajul rămăsese acolo?

Cornel Galescu: Rămase un an sau doi ani de zile să vâneze cu resursele ce aveau pe vapor și marele lui merit este că a reușit să convingă autoritățile să finanțeze o altă expediție el s-a dus și a spus trebuie să-i salvăm oamenii trebuie salvați, au rămas acolo și ei spuneau tu nu știi pe ce lume trăiești că în fiecare zi mor o mie de soldați de ai noștri în primul război mondial, asta e, sunt 20 de oameni nu, nu, ăștia nu sunt 20 de oameni, ăștia sunt 20 de eroi pe care trebuie să-i salveze și să-i onoreze Britania și în general. Deci marele lui merit este că în condițiile respective când orice bănuț era important pentru război a reușit să mai colecteze o sumă s-a dus adică el a condus a ajuns și a salvat oamenii.

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Cornel Galescu: 20 de oameni i-a dus în viață pe toți, și atunci vorbeam înainte despre altruismul în expediție. Dar când vezi ce jertfă – deci fără nicio glorie, pentru că zeci de ani de zile lumea l-a șters… Adică rămâne „the winner takes it all”. Și un nepot al lui care l-a readus în…

Părintele Teologos: …în lumină să spun așa.

Cornel Galescu: În lumină, da. Unde merita să fie, de altfel.

Părintele Teologos: Cu adevărat.

Cornel Galescu: Și de asta spun că, de fapt, drumul lui dus-întors este dincolo de orice imaginație ca și performanță, ca și pregătire cu oameni pe care să-i conduci, cu traseu pe care să-l calculezi: cu vis, dorință…Să ai toate aceste calități într-un singur om spune totuși ceva.

Părintele Teologos: Ceva extraordinar. Da

Biografiile marilor exploratori: O cale spre autodescoperire

Cornel Galescu: Biografiile acestor pionieri recomand tuturor să le citească pentru a se autodescoperi. Pentru că noi suntem foarte puțini diferiți unii de alții din punct de vedere anatomic și al ADN-ului, dar contează…

Părintele Teologos: Optica. Determinarea.

Cornel Galescu: Exact. Și dacă tu îți propui să excelezi, spuneam, de puterea gândului, te împinge înainte.

Părintele Teologos: Și te ajută Dumnezeu.

Cornel Galescu: Sigur că trebuie să ai o ocrotire generală ca să poți să mergi cu încredere. Dar aceste situații-limite au darul să amplifice trăsăturile nu doar dominante, ci trăsăturile în special frumoase ale omului. Dacă stăm toată ziua la cafea, să zicem, e posibil să trecem prin viața asta fără să știm cine am fi putut fi dacă alegeam altă cale.

Părintele Teologos: Crucea, că după cruce vine învierea.

Cornel Galescu: Și atunci, probabil că la reînviere să învățăm ceva. Dar trebuie cumva, așa, ca o concluzie: trebuie să punem preț pe clipă, să savurăm la adevărata ei valoare. Și ce am mai învățat: că există momente intense de trăire care bat perioade lungi de agonie sau de cenușiu. Și cumva este greșit să analizăm valoarea vieții doar calculând cenușiul temporal.

Părintele Teologos: Exact.

Cornel Galescu: Am trăit 10 ani acolo 3 ani acolo… Eu acum, dacă mă raportez la aceste expediții, am trăit 10 vieți de intensitate mare din foarte multe puncte de vedere. Adică am fost „aprins” cumva.

Părintele Teologos: Ai trăit.

Gândul că după cruce vine învierea dă sens fiecărei osteneli, precum urcușul dus-întors al marilor exploratori sau orice ascensiune pe munte; despre această taină am vorbit în De ce avem nevoie de purtarea crucii.

Radiografia stărilor limită: Instinctul corpului și capcana orgoliului la coborâre de pe vârf

Cornel Galescu: Dacă ar fi să se facă o radiografie, toate luminițele frumoase ale minții și ale corpului au fost aprinse acolo. Este și o obligație a ființei să se conecteze la situația respectivă, fiindcă trebuie să rămâi ancorat, adică acolo trebuie să rămâi într-un echilibru. Spuneam că aceste provocări au tendința să te smerească, să te descurajeze. Corpul spune foarte devreme, spune: „Du-mă jos, că nu-i de mine!”. Și atunci curajul este cel care te împinge în zona aceea care poate fi pentru unii periculoasă, pentru alții victorioasă. Deci, cumva, este un segment pe care propria ta experiență și inteligență sau credință… Deci sunt aspecte care se completează și îți spun ce să faci.

Au fost multe cazuri în care alpiniștii au renunțat, poate chiar foarte aproape de vârf; spuneau: „Nu-mi permit să mai merg până pe vârf, că nu mai am energie”. Apropo, ziceam de statistici: 70% dintre cei care mor pe munte mor la întoarcere, fiindcă dorința sau orgoliul este atât de mare că „vreau să ating vârful”, unii dintre ei ajung pe coate și pe genunchi, montează steagul, uitând că ei au nevoie de energie să se întoarcă. Ca la telefon: mai ai o linie, dar tu trebuie să te întorci cu liniuța asta până la tabără, că nu te salvează nimeni. Și atunci îi spunea că: „Nu-i nimic, cobor”. Dar coborârea nu este neapărat să mergi cu liftul la tabăra de bază; e un traseu lung care presupune tot consum de energie.

Și aici intervine autocunoașterea. Și autocunoașterea vine și prin experiență, și prin felul în care îți asculți sufletul sau pe Dumnezeu. Și acolo propriul arbitru trebuie să stabilească..

Părintele Teologos: Ce fac?

Cornel Galescu: Mor glorios sau trăiesc și mai vin altă dată? Ce-i valoros? Am avut, de exemplu, tot așa, o schimbare de percepție în 2003, fiindcă s-a născut fiul meu când eram în expediție…

Părintele Teologos: Să-ți trăiască!

Cornel Galescu: Mulțumesc. Se cheamă Andrei, are acum 23 de ani și l-am văzut la două luni după ce s-a născut. Am vorbit cu soția mea pe telefon prin satelit și mi-a spus: „Uite, avem un băiețel”. Eu eram foarte fixat pe ce aveam de făcut – că merg spre vârf, că cuceresc Everestul (era prima expediție românească pe Everest).

Momentul de luciditate: Dincolo de mândria vârfului

Cornel Galescu: Când s-a întâmplat problema cu coastele fisurate, în timp ce coboram, am avut așa un moment de luciditate și cineva mi-a zis: „Coco, trezește-te! Tu ești tată, și mai am și o fată care e mai mare – deci ea era acasă, avea patru ani și spunea: „Trezește-te că tu ai o familiei!”.

Părintele Teologos: Ai responsabilități.

Cornel Galescu: De care trebuie să te ocupi. Adică vârful ăsta, cu ăsta sau fără ăsta… cum spuneam: trei zile de glorie și după aia ….

Părintele Teologos: Următorul.

Schimbarea prin care a trecut Cornel, urcând un om și coborând altul după cucerirea vârfului, urmează treptele despre care am vorbit în Stadiile vieții duhovnicești.

Adevărata împlinire: Familia și smerenia după cucerirea vârfului

Cornel Galescu: Da, familia este mai presus de orice și, pe măsură ce coboram, cumva m-am reconectat la ceea ce zic acum: că este fundamental și important familia și cei dragi.

Părintele Teologos: Iubirea lui Dumnezeu.

Cornel Galescu: Sigur că da. Deci cumva m-am schimbat de la urcare la coborâre. Am urcat un om, am coborât alt om. Și de asta spun că smerenia cumva a pogorât peste mine și, pe măsură ce coboram, deveneam tot mai conștient de importanța mea ca membru într-o familie, decât membru într-o expediție.

Regăsirea familiei ca adevărată împlinire, mai presus de orice cucerire a vârfului, o completează firesc discuția din Problemele familiei, iar despre smerenia care a pogorât peste alpinist la coborâre găsiți o privire patristică în articolul Smerenia.

Părintele Teologos: Mulțumesc tare mult! Dumnezeu să te binecuvânteze cu adevărat!

Cornel Galescu: Mulțumesc și eu și mă bucur că am avut așa un interlocutor.

Părintele Teologos: A fost foarte frumos și cred că foarte pilduitor pentru toți viitorii alpiniști – spun și alpiniști sportivi, dar mai ales alpiniști spirituali, alpiniști care doresc să urce și să se transforme pe muntele schimbării la față. Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

Sumă donație

20 €

5 €

10 €

31 €

50 €

100 €

300 €

Altele

Valoare

€

Frecvență donație

O singură dată

Săptămânal

Lunar

Pomelnic Vii:

Adormiți:

Donează