Boala ne înmoaie inima – p. Pimen Vlad

Ascultați-l pe p. Pimen Vlad care ne vorbește într-un scurt cuvânt despre puterea bolii de a ne înmuia inima și a ne face înțelegători.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Fiecare om poartă crucea sa

Așa mi-a rânduit Maica Domnului: să ajung în țară pentru ceva probleme de sănătate. Pe 30 (ianuarie) o să fiu la Sala Palatului un pic, dar în primul rând mai vizitez și eu câteva spitale să vedem ce mai repar. Chiar mai devreme eram în Sfântul Altar și m-o luat un rău așa, am ieșit repede afară ca să nu cad pe jos, aveam nevoie de aer. Și inima e un pic mai mare așa și nu mai rezist când nu e suficient aer. Când miroase mai tare a tămâie imediat… sau în orice autobuz din oraș dacă urc, trebuie să cobor repede că mă ia răul. Atunci mi-am dat seama că Maica Domnului m-o reglat și pe mine un pic așa ca să-i pot înțelege pe cei care sunt bolnavi, care suferă, care au fiecare crucea lor.

Cuviosul Paisie Aghioritul și boala

De asta întotdeauna îi nevoie să trecem și noi prin anumite lucruri, ca să-i înțelegem pe ceilalți. Nu că ne-ar pedepsi Dumnezeu, dar altfel putem să înțelegem lucrul ăsta. Vezi un om, să zicem, care a pierdut un copil și spui: ”Te înțeleg!”. Nu-l înțelegi! E doar de suprafață pentru că nu treci exact prin durerea lui. Îmi amintesc de Cuviosul Paisie Aghioritul, avea cancer în ultimul stadiu, erau dureri continue și veneau oamenii la el, îi binecuvânta, se ruga pentru ei și-i vindeca.

Și-l mai întrebau maicile de la Suroti: ”Părinte, dar de ce nu te rogi să te vindece Dumnezeu și pe sfinția ta? Uite, atâția oameni pleacă sănătoși!”. Zice: ”Nu, niciodată așa ceva! Dumnezeu ascultă pe un om pe care îl doare și nu se roagă pentru el, ci se roagă pentru ceilalți. Atunci Dumnezeu îl ascultă mult mai mult. Și în plus, eu toată viața am cerut cumva, mi-am dorit să-mi dea Dumnezeu și mie să sufăr, să-mi dea o boală, să-mi dea un cancer, să-i pot înțelege mai mult pe ceilalți și Dumnezeu m-a ascultat și acum să mă rog să mi-o ia? Niciodată. Asta-i cununa mea cu care mă duc la Hristos!”.

Boala aduce și echilibru

Deci, vedem așa ceva la oamenii sfinți. La cuviosul Porfirie Kavsocalivitul la fel, era la măsuri mari duhovnicești. O trecut prin atâtea boli, a ajuns și la spital, l-o operat, i-o greșit operația, o orbit și în ultimii ani a fost din suferință în suferință, dar la fel îi vindeca pe ceilalți și-i ajuta. Deci, niciodată n-au cerut pentru ei, nu! Pentru că își dădeau seama de starea în care te ține boala. Boala te echilibrează, putem spune.

Venise recent la noi cineva:

– Părinte, să o pomeniți pe sora mea, care de vreo două, trei luni e grav bolnavă!

– Ce s-a întâmplat de când s-a îmbolnăvit sora?

– Părinte, nu ne-am rugat în viața noastră cât ne-am rugat în astea două, trei luni, toată familia.

– Deci, înseamnă că prea mult nu v-ați rugat toată viața, dar vedeți acum că boala unei persoane dragi v-a adunat pe toți în jurul ei și v-ați pus pe rugăciune? Deci, vedeți cât bine o făcut boala la sora dumneavoastră?

Boala ne apropie mai mult de Dumnezeu

De asta, întotdeauna când vedeți o boală la cineva drag sau chiar la dumneavoastră, să știți că nu-i întâmplătoare, îi ca să ne apropie mai mult de Dumnezeu, să ne facă să fim un pic mai apropiați și noi de suferința celuilalt, să-i înțelegem un pic pe ceilalți.

Și dacă privim un pic la Evanghelia de astăzi, tot despre boală-i vorba: zece leproși! Noi suntem leproșii aceia, toți suntem în aceeași situație și venim la Dumnezeu și-i cerem ajutorul: ”Doamne, fă ceva dacă poți!”. Și ce-o făcut Mântuitorul? I-a fost milă de ei și le-a spus: ”Duceți-vă și arătați-vă preoților!”. Vedeți cum era înainte? Toate treceau pe la preoți. Că era boală trupească, că era sufletească, el dădea verdictul dacă e sănătos omul pentru că el privea mai mult decât un medic din ăstălalt care privește trupul. Privea și sufletul, vedea toate părțile omului ca să fie sănătos în toate privințele și sufletește.

Recunoștința pentru vindecare

Ei au crezut ce le-a spus Mântuitorul și s-au dus și s-au arătat preoților, și datorită credinței lor s-au vindecat. Dar ca orice om, vedeți, doar unul din ei s-a întors la Dumnezeu: ”Mulțumesc, Doamne! Mulțumesc!” și i-a căzut la picioare. Deci, nu a alergat la familie să spună, că înainte leproșii erau alungați din societate, toți fugeau de ei. Ceilalți au fugit repede la familii să le spună: ”Uite, ne-am vindecat!”, dar unul dintre ei, care era și străin, se spune, nici nu era din zona aceea, acela o fugit repede la Dumnezeu să spună: ”Mulțumesc, Doamne!”.

Și l-a întrebat Mântuitorul, nu pentru că avea nevoie de mulțumirea lor: ”Dar ceilalți unde sunt? Nu s-au întors să dea Slavă lui Dumnezeu?”. Adică, atât de repede au uitat binefacerea asta? O alergat repede la cei dragi să se bucure, poate să se distreze că ”Uite, ce bine suntem!”, dar au uitat de Dumnezeu de la care a venit binele!

Așa facem și noi de multe ori, alergăm, cerem ajutorul: ”Doamne, nu ne lăsa!” și Dumnezeu ne face bine și după aia uităm să mai trecem pe la El, uităm să-i mulțumim. Așa-i firea omului! Eu am văzut cum primeam scrisori sau mesaje de la oameni în fiecare zi: ”Părinte, ajută-mă într-o situație grea” și după ce se rezolva problema nu mai primeam mesaje până când iar dădeau de greu. Total dispăreau de pe hartă, cum se spune. Nu că aveam nevoie de așa ceva, dar îmi dădeam seama că e în firea asta omenească doar să ceară, doar când are nevoie.

Puterea lui ”Mulțumesc!”

Spunea un părinte foarte frumos, zice: ”Un «Mulțumesc, Doamne!» face cât 300 de «Doamne, miluiește!», de cereri de ceva pentru că se bucură Dumnezeu să vadă că-I mulțumim chiar dacă nu are nevoie. Exact ca un tată când fiul lui nu doar cere mereu: ”Dă-mi, tată, bani de buzunar, dă-mi din aia, dă-mi din aialaltă” și mai spune și ”Mulțumesc, tată, ajunge! Mai dă și la alții! M-ai ajutat atâta, ai avut grijă de mine, lasă-mă să mă mai descurc și eu!”.

Ei, cam așa ceva și cu Dumnezeu, vrea să-I și mulțumim. Și mulțumindu-I lui Dumnezeu ne învățăm să le mulțumim și celorlalți. Pentru orice lucru mărunt să spunem ”Mulțumesc!”, chiar și acasă, în familie. Deci, dacă copilul tău, să zicem, că îți aduce ceva, să-i spui ”Mulțumesc!”. Să nu gândești că: ”Măi, e copilul meu, e dator să facă lucrul ăsta!”. Nu, pentru că în felul ăsta îl obișnuiești și pe el să spună ”Mulțumesc!”. Adică, să existe totdeauna clipa aia de recunoștință la orișice, oricine ți-a întins mâna, spune ”Mulțumesc!”. Orice ar fi, să mulțumim, să nu existe zi să nu mulțumim pentru ceva!

Preot: Să avem în noi această recunoștință față de Cel care ne-a creat, față de Cel care ne dă de toate, pe care le știm și pe care nu le știm, așa cum ați auzit prin rugăciunile pe care le spun în fața dumneavoastră și le auziți cu glas tare și toate acestea, dar la o prezență astăzi ca a părintelui Pimen cred că nu s-ar fi gândit nimeni, cu atât mai puțin eu!

Părintele Pimen: Păi, nici eu nu m-am gândit!

Nimic nu este întâmplător, tot este cu voia lui Dumnezeu

Preot: Pentru asta Îi mulțumesc doamnei Denisa Teodora și soțului pentru că au înlesnit această întâlnire proniatoare, că, de fapt, totul este proniator, nimic nu este întâmplător, tot este cu voia lui Dumnezeu. Părinte Vlad Pimen, v-am mai ține la noi, sunt convins că fiecare va pune măcar câte o întrebare. Dar știți, la Sfântul Antonie cel Mare, timp de cinci ani de zile, se duceau trei filosofi. Doi dintre ei îl întrebau zeci de întrebări, sute de întrebări, dar unul din ei nu vorbea niciodată cu el, iar Sfântul Antonie cel Mare spune la ultima întâlnire cu ei: ”Dragul meu, ai venit de atâtea ori la mine, dar nu te-am auzit punându-mi o întrebare”, iar el a spus așa: ”Părinte, mi-a fost de ajuns că vă văd!”. Și noi spunem astăzi: ”Părinte Pimen, ne este de ajuns că v-am văzut!”.

Părintele Pimen: Mulțumesc și eu pentru toată dragostea, să vă ajute Maica Domnului și dacă tot ați pomenit, Sfântului Antonie i s-au arătat toate cursele vrăjmașului și atunci a întrebat: ”Doamne, cine poate să le treacă?”, astea erau ca o pânză de păianjen. Și a primit răspuns: ”Antonie, smerenia, doar smerenia poate să le treacă!”. Să rămânem în smerenie și atunci diavolul nu se apropie de noi. Doamne ajută!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!