Cum ne închinăm afectează toate celelalte – Michael Knowles & Jonathan Pageau

Urmăriți o discuție interesantă și elevată între Michael Knowles și Jonathan Pageau în care aceștia discutând despre modul de venerarea a lui Dumnezeu ne arată că modul în care ne închinăm acestuia ne afectează toate celelalte aspecte ale vieții.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Cum ne închinăm afectează toate celelalte – Michael Knowles & Jonathan Pageau

– Bănuiesc că asta ne aduce puțin înapoi la creștinism, în jurul căruia ne tot învârtim, fiind descris ca religia care e mereu veche și mereu nouă. Nu ești doar un artist, ești un iconograf, și nu doar un iconograf, ci un iconograf creștin. Este asta doar o coincidență?

– Deloc! Am studiat arte plastice când aveam 20 de ani și m-am luptat mult să găsesc un mod de a mă integra. În primul rând, ca și creștin, făceam artă contemporană, ceea ce deja este o problemă pentru că e atât de cinică și atât de amețitoare și este dificil să faci ceva, faci mereu un comentariu la ceva. Și eu mi-am dorit foarte mult să creez lucruri care aveau un loc în lume. Deci deja asta era o problemă, dar mai aveam nevoie și să găsesc un limbaj, și să descopăr limbajul tradițional al Bisericii…

Biserica a dezvoltat acest limbaj vizual puternic în primii 1 000 de ani și nu a fost de sus în jos, a fost această negociere cu adevărat organică. Dacă ai merge într-o biserică în Spania sau dacă ai merge în Siria sau în Anglia, ai recunoaște ceea ce vezi acolo, este acest limbaj universal. Așa că, a reveni la acel limbaj universal pentru mine este foarte deliberat deoarece cred că înțelegerea noastră despre artă și participarea noastră la cultură, dacă vrem să o reînnoim, chiar și la nivel de divertisment sau la nivel de mobilier, trebuie să înceapă în cel mai înalt loc. Iar pentru mine asta a fost într-adevăr o strategie. Așa că fac imagini pentru biserici, fac potire, lucruri pe care oamenii le folosesc în cadrul bisericilor tradiționale. Dar fac și tricouri, am scris și un roman grafic, scriu și basme.

Deci pentru mine, toate acestea sunt legate între ele, nimic nu este rău. Tricourile sunt bune. Este în regulă să porți un tricou, dar nu purta un tricou când mergi la biserică. Corect? Este ca și cum totul trebuie să fie la locul lui. Și pentru ca lucrurile să curgă și să se orienteze corect, trebuie să înceapă în locul cel mai de sus. Deci pentru mine a fost foarte important să redescopăr estetica creștină și limbajul creștin al artei știind că mai târziu voi face alte lucruri și să le am pe acelea să curgă din asta.

Și cred că e la fel cu arhitectura, de exemplu. Dacă regăsim biserici frumoase, acesta este probabil cel mai bun lucru pe care îl putem face. Și apoi lumea va curge încet din asta, va dura ceva timp, dar măcar să avem un loc în care ne adunăm împreună și vom recunoaștem ce este cel mai înalt. Căci asta facem când suntem în biserică, acolo este cel mai înalt. Așa că dacă spațiul este un lucru urât care arată ca un mall, nu onorăm nimic.

– Chiar dacă nu este în mod evident urât, chiar dacă nu este agresiv de urât, chiar dacă este doar simplu și obișnuit și banal.

– Sunt total de acord. Le spun mereu oamenilor că biserica ta ar trebui să fie cu adevărat mai frumoasă decât casa ta. Dacă măcar păstrezi acea ierarhie, să te asiguri că biserica ta e mai frumoasă decât casa ta, atunci ar trebui să fii în regulă. Există un limbaj tradițional al creștinismului, chiar și în arhitectură, care reflectă cel mai mult ce este o biserică și există încă o mulțime de biserici care au asta. Dar este dificil, multe dintre bisericile moderne merg spre modul de divertisment, se îndreaptă către un teatru, sau ceva care seamănă mai mult cu un stadion. Iar asta reflectă ceea ce faci. Spațiile nu sunt arbitrare, spațiile au…

Modul în care acordăm atenție lucrurilor și felul în care se întâmplă lucrurile au însemnătate, nu poți evita asta. Să spunem, deși asta va fi ostil pentru mulți oameni, înțeleg, dar dacă stai în fața oamenilor, felul în care te îmbraci va afecta impresia pe care o dai, nu contează ce vrei. Deci dacă stai în fața tuturor și spui: nu vreau ca hainele mele să exprime ceva. Și voi purta niște blugi rupți, voi avea părul dezordonat, mă voi așeza pe marginea scenei… Chiar spui ceva [prin asta] prietene, inevitabil spui ceva prin atitudinea ta, prin felul cum te îmbraci.

Și deci cred că unul dintre lucrurile puternice ale bisericilor creștine tradiționale este că ele au reușit să creeze un limbaj astfel încât fiecare piesă de îmbrăcăminte pe care o poartă un preot, în Biserica Catolică sau Ortodoxă, e legată de un psalm, cu siguranță în Biserica Ortodoxă. Când se se îmbracă, preoții spun rugăciuni, recită psalmi în timp ce se îmbracă și deci se așează într-un spațiu unde vor să reprezinte cu adevărat ceea ce vor să reprezinte, adică vor să adune oamenii în atenția la Dumnezeu.

Și cu spațiul este la fel, modul tripartit în care e organizată o biserică tradițională este acolo dintr-un motiv specific. Altarul este mai înalt decât scaunele. Dacă ai un loc în care toate locurile sunt mai înalte decât scena, să spunem, prin asta spui ceva. Nu poți evita să intri în limbajul ierarhiei care e în Scriptură, cum ar fi urcarea pe munte, Iisus urcând pe munte sau Moise urcând pe munte. Trebuie să te gândești la asta pentru că asta e lumea în care avem experiență. Deci dacă creezi un stadion în care toți spectatorii sunt mai sus decât pastorul, prin asta spui ceva. Și chiar dacă nu este explicit, va penetra cultura și va afecta modul în care înțelegi lumea.

– Pentru că avem corpuri, suntem încarnați, este pur și simplu inevitabil, așa percepem lumea…

– Din același motiv pentru care capul tău este deasupra corpului tău, din același motiv sunt aceste ierarhii de atenție, e același motiv când ridici capul să privești peste ceva sau să vezi soarele. Toate acestea sunt realități întruchipate cu care avem de-a face.

– Ai menționat această schimbare mare în cultură, și în special în biserici, de la venerația și închinarea lui Dumnezeu la mai mult divertisment și vedem asta în special în Biserica Catolică în anii 1960, de fapt în 1970 și după aceea, slujba a fost schimbată radical, astfel încât preotul care, din timpuri imemoriale, privea către altar și toți oamenii și preotul priveau către altar împreună închinându-se lui Dumnezeu, preotul s-a întors cu fața la oameni. Și un prieten de-al meu, preotul George Rutler din New York, a descris ce s-a întâmplat atunci, adică preoții începeau să distreze, spuneau adesea glume, ca un actor într-un spectacol de vodevil, spuneau glume. Prietenul meu preotul a sugerat să-și limiteze repertoriul la glumele pe care Sfântul Ioan le-a spus Maicii Domnului în timp ce Fiul ei sângera pe cruce. Cum e acea imagine?

Anterior, și știu asta pentru că particip la liturghia tradițională latină și a fost jefuită, ni s-a furat acea liturghie pentru cea mai mare parte a vieții mele, până în anii 2000, când Papa Benedict a început să o mai elibereze de asta din nou și să permită oamenilor să se întoarcă la ea. A fost o revelație totală pentru mine, pentru că am crescut în epoca preoților care făceau glume stupide și imnurile erau niște cântece jalnice din anii ’70 care nu erau mișto nici măcar în anii ’70 și chitare acustice și bannere de pâslă, și biserici banale urâte văruite în alb și era ca în iconoclasm, în care scoți toată frumusețea. Și apoi am început să întrezăresc o slujbă în care fiecare silabă este un simbol, fiecare articol de îmbrăcăminte a preotului, cum ai menționat, tot limbajul, toată cântarea, toată orientarea a toate simbolizează ceva, este impregnat cu semnificație. Și am spus: Doamne, chiar facem ceva! Asta e chiar semnificativ.

– Sunt total de acord. Eu sunt creștin ortodox și din fericire, noi nu am avut această schimbare, noi trăim într-adevăr în acea lume în care scopul bisericii este să se închine. Este ceva care reflectă într-adevăr cultura nord-americană și cred că uneori ai putea spune că cel puțin aici s-a întâmplat în moduri în care oamenii simpli nu prea au realizat ce se întâmplă, dar există un mod în care vedem biserica ca pe ceva ce consumăm, ca o parte inevitabilă a modului în care înțelegem cultura ca pe divertisment, am redus cultura la divertisment, și astfel Dumnezeu este adus în biserică, unde noi ne aflăm pentru a consuma orice ne va fi prezentat. Și aceasta este o problemă.

Și este cu siguranță util să avem spații bine orientate și liturghii bine orientate pentru a ne ajuta să înțelegem că trebuie să ne orientăm spre Dumnezeu. Și dacă facem asta, atunci lumea… E ciudat, dacă ne orientăm spre Dumnezeu corespunzător, atunci totul va curge de la sine, chiar și în ceea ce privește frumusețea.

Asta spuneam înainte: că pentru mine a deveni iconograf a însemnat să-mi orientez practica artistică în cel mai înalt mod posibil, într-o lume în care era atât de ciudat să faci asta. Te întreabă: “Ești un iconograf?” “Sunt un sculptor de icoane”. “Câți sunteți acolo în America de Nord?” Și da, îi pot număra pe două degete, într-adevăr. Deci era un lucru foarte ciudat de făcut, dar știam că, pentru ca orice altceva ce fac să curgă, trebuia să fiu orientat corespunzător. Este la fel și cu familia.

Dacă ne gândim la Biserică ca la un loc în care consumăm cântece și mesaje sau orice altceva, atunci când mergem acasă și stăm la masă credem că mâncarea este acolo pentru a o consuma. Și deci vom vedea cum cinele în familie se erodează, în direcția modului în care ne închinăm. Și asta se va întâmpla în cultură în general, nu este o corelație directă, dar veți vedea că se întâmplă, deoarece dacă nu ne orientăm corect, atunci lucrurile vor începe să se fragmenteze, se va ajunge într-un punct în care familiile nici măcar nu mai stau împreună la masă.

– Este un principiu: “Lex orandi, Lex Credenti, Lex Vivendi”

– “Felul în care ne închinăm determină modul în care credem și determină modul în care trăim”. Deci vorbești despre această orientare, că afectează tot restul vieții.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!