Impresii de la gala Bookzone – p. Pimen Vlad

Urmăriți pe părintele Pimen Vlad care ne relatează experiența sa de la Gala Premiilor editurii Bookzone.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Investigațiile și tratamentul continuă

Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși! Sunt undeva la căldurică, în București. Stau la o familie dragă. Când vreau să dispar din peisaj, cum se spune, am câteva familii unde mă retrag. Acum sunt la o familie, într-o zonă liniștită, la marginea Bucureștiului și m-am gândit să vorbim un pic despre evenimentul care a fost la Sala Palatului și de asta fac și filmarea în ziua următoare, după eveniment.

Câteva zile înainte am făcut un pic de tratament: am făcut RMN la coloană, după aceea am făcut infiltrații la coloană, injecții în inelul acela pe care încercăm să-l reparăm un pic, cât se poate, și acuma fac în fiecare zi câte două ore de tratament la o clinică. S-au uitat la RMN mai mulți specialiști și au zis: ”Părinte, încercăm să n-ajungem la operație. Facem tot posibilul să reparăm ce se poate și dacă nu și nu, vedeam după aceea”.

Mai stau câteva zile și mai fac tratament și de asta n-am ieșit prea mult. Mă duc la clinică, fac tratamentul, vin înapoi. Deci, nu am putut să umblu dintr-o parte în alta. M-au rugat mulți, dar doar la evenimentul ăsta m-am dus pentru că eram aici și promisesem doamnei director și am zis: „Hai să merg!”.

Socoteala de acasă…

A fost un eveniment frumos. A început seara, la cinci și jumătate și eu am plecat de acolo la ora 12 noaptea. A fost bine organizat. Joi au fost Sfinții Trei Ierarhi și am zis să merg undeva la Sfânta Liturghie și chiar m-a rugat părintele de la bisericuța din Cosmopolis, unde am mai fost, unde am dus Sfinte Moaște, zice: ”Părinte, nu vii la noi la slujbă?”. Zic: ”Hai, că vin!”. Acolo au fost așa, câțiva oameni în bisericuță, că au numai paraclisul terminat și acolo se face Sfânta Liturghie până o să termine biserica mare. M-am dus acolo și zice părintele: ”Nu durează mult, la 11:30 se termină!”. Zic: ”Bine!”, am calculat eu 11:30 și după aia am fost invitat la masă. Am zis că se termină repede și după aia mă odihnesc un pic pentru ca după aia să plec la Sala Palatului.

Și atât de repede s-a terminat că s-a făcut ora 1:00 la biserică. Ne-am dus la un restaurant la masă și cu familia cu care eram, cu părintele și câțiva invitați. Ei s-au lungit acolo, până s-a comandat, până s-a adus masa pe la două și ceva, am terminat la 3. Vă dați seama, la 4 trebuia să plec. Deja mă durea spatele că abia mai mergeam, zic: ”Na, odihnă! Sunt pregătit pentru Sala Palatului!”. Ei, am venit repede acasă, era o cunoștință care se pricepea un pic și a încercat să mă îndrepte la spate un pic, așa, unde am eu probleme la coloană, mi-a făcut puțin masaj să-mi dea un pic drumul și zice: ”Părinte, oleacă să poți funcționa!”. Ei, și cu mila Domnului, la 4 și un pic am plecat. Era aglomerație pe drum, am ajuns chiar la 5:30.

Accesul în Sala Palatului și începerea galei

Ce aglomerație era acolo! Era coada lungă, cum zicea cineva, până la librăria Kretzulescu, coadă lată de vreo 5 m, de oameni care așteptau la rând să intre la Sala Palatului, plus că erau intrați jumătate. Deci, de o jumate de oră se tot intra. Nu mă așteptasem la atâția oameni! Bine, știam că sala are 4.000 de locuri și vorbisem cu doamna să mă aștepte la intrare. Dar eu am căutat o intrare, zic: ”Băi, care e mai liberă, să intru!”, nu am știut eu care-s legile, erau atâtea uși acolo… Ei îmi puseseră într-un loc un covor roșu, mă așteptau toți, erau și câteva televiziuni. Eu am intrat pe o ușă laterală frumos, până și-au dat ei seama eram deja înăuntru.

M-au preluat repede și chiar m-a întrebat doamna, zice: ”Uite, vă roagă câteva televiziuni, le dați câte un mic interviu?”. Zic: ”Nimic!”, nu eram în stare de așa ceva și zic: ”Vreau să mă duceți exact unde-i locul meu să stau”. Și m-au dus sus, într-o lojă rezervată doar pentru cei care urmau să vorbească. După aceea, a început. O reușit să intre toată lumea, sala era, cum se zice, ”full”, n-a rămas niciun loc liber.

Moment artistic Paula Seling

Moderator a fost Mihai Morar și primul moment a fost cu Paula Seling. Mie îmi plăcea cum cânta dinainte și m-am bucurat că a fost invitată. O cântat frumos, cred că vreo jumătate de oră. A cântat despre Eminescu un cântec foarte frumos și l-a invitat și pe fiul celor care au cântat mai demult, familia Teodorovici, cei care cândva au murit în accident de mașină.

Bine, se spunea atunci că fusese o moarte nu prea clară, că au fost ”ajutați”, cum se zice, să moară pentru că erau foarte patrioți. Fiind din Republica Moldova, era o problemă că deja deșteptau starea asta patriotică în oameni. Și cum era interesul să nu fie prea mulți patrioți, au fost ”ajutați” să plece mai devreme. Ei, a fost invitat fiul lor și a cântat foarte frumos împreună cu Paula Seling. Chiar mi-a plăcut, a fost un sentiment din ăla mai special, chiar toată sala și-a aprins lanternele de la telefoane. Să vezi 4.000 de oameni, fiind așa întuneric, doar cu luminițele acelea, a fost un moment frumos în cinstea lui Eminescu, chiar mi-a plăcut.

Trei invitați din domeniul medical 

După aceea au fost câțiva medici care au vorbit fiecare în dreptul lui. Nu-i mai țin minte pe toți, dar parcă primul a fost profesorul și medicul Dulcan, după aceea a fost un medic psiholog care stătuse în lojă în dreapta mea la distanță de două scaune, iar la un moment-dat chiar ne-am salutat și așa am schimbat două vorbe. După medicul psiholog a vorbit Urania Cremene despre parenting, o spus lucruri reale despre ce se întâmplă în toată lumea asta și despre cât de mult le afectează tehnologia creșterea copiilor. Chiar discutam cu familia la care am stat că chiar o punctat bine lucrurile, eram de acord cu lucrul ăsta, cu cât de mult îi afectează ecranul de la telefon, tabletă, televizor pe copiii mici.

Adică, ce efect au și cât de mult îi afectează și asta chiar e o problemă în general. Și eu le spun de multe ori să încerce cât de mult se poate până la oarecare vârstă să nu aibă deloc copiii contact cu ecranul. Mai ales când e bebeluș să-l lași în pat acolo și cu televizorul aprins în față tot timpul… crește cu așa ceva și în afară că-i afectează vederea, ajunge dependent de ecran fără să-și dea seama și când crește mai mărișor plânge dacă nu-i televizorul deschis. De asta e bine să se evite, în camera lui să nu fie televizor, să nu aibă contact cu așa ceva când se formează creierul. Altfel, normalul se dă peste cap din cauză că imaginile se derulează cu viteză și îi afectează formarea a tot ce ține de creier, de vedere și așa mai departe.

Firescul este să te uiți pe geam, să vezi copacii, pe cineva care merge, se mișcă normal, e un cadru firesc, nu-s schimbări de imagine permanent, cum este pe ecran și care îți afectează totul.

Medicii au vorbit în sfera lor. Discutam cu mulți care ziceau: ”Băi, noi n-am înțeles nimic!” pentru că erau termeni prea medicali sau științifici încât nu toți reușeau să înțeleagă. Cei cu școli mai multe, normal că înțelegeau, dar alții… depășea limita lor. Chiar băiatul familiei la care am fost, nu știu cât are el, vreo 10 anișori, a stat, a făcut răbdare, dar i-a zis lui taică-su: ”Cam multă medicină pe aici, nu prea înțeleg!”, adică pentru el, ca și copil, era oleacă în afara sferei lui, nu înțelegea ce vorbeau ei, adică, era depășit. Dar a fost și cu un pic de umor în ceea ce au spus, a fost o atmosferă plăcută.

Pauza

După aceea, a fost un pic de pauză ca să poată respira oamenii. Era vorba atunci să ies între oameni să le semnez pe câte o carte, dar i-am spus doamnei director că n-o să ies pentru că eram conștient că dacă ies o să fiu depășit de situație pentru că erau mulți oameni. Știu că mulți voiau să mă întâlnească, mulți deja îmi ziseseră că vor să le semnez cărți și am zis: ”Nu pot acum, o să las la urmă, când se încheie totul” și a fost mai bine așa, au decurs lucrurile frumos.

Biletele VIP au fost un pic mai scumpe și au căutat organizatorii să aibă totuși un beneficiu dacă o plătit mai mult. În afară că au avut locuri mai în față, le-au asigurat și o gustare în pauză, chiar un pahar de șampanie și li s-a dat și câte un cadou, a fost bine organizat. Și ceilalți vorbitori am înțeles că au ieșit între oameni, au mai semnat cărți.

Interviuri scurte la televiziuni

Pauza n-o durat mult și a început gala din nou. Chiar în timp ce vorbea cineva acolo, m-a rugat doamna director: ”Părinte, știu că ați refuzat televiziunile, dar uite, atât de mult m-au rugat, a venit Pro TV-ul, vrea numai câteva minute, măcar două, trei întrebări și un mic interviu!”. Zic: ”Bine, hai, dacă insistați să merg, dar să fie undeva retras”, că știam că-s mai multe televiziuni. M-am dus și chiar de a fost într-un loc mai retras, au văzut și celelalte televiziuni. După 10 minute cu ei au venit și celelalte televiziuni: ”Părinte, dar cu noi nu faci?”. Zic: ”Măi, acum ce să mai zic că nu fac, dacă am acceptat cu una? Bine, dar numai o singură întrebare, atât” și au fost de acord. Am răspuns la întrebare cam în cinci minute la o televiziune, după aia alte cinci minute la altă televiziune.

Nu am întrebat ce televiziuni erau, știu doar că prima era Pro TV-ul. Pe undeva m-am bucurat că mă întrebau cei care aveau grijă de mine: ”Părinte, cum ești? Ești bine?” și zic: ”Slavă Domnului!”. Chiar nu mă așteptam, de la toate trei televiziunile întrebările au fost strict duhovnicești, nimic altceva. Nu mai știu întrebările, dar îmi amintesc că o televiziune m-a întrebat cum ajută smerenia și bunătatea la mântuire. Adică, a fost o întrebare atât de bună duhovnicește încât mi-o plăcut și de asta le-am și răspuns cu drag. 

Organizarea foarte bună a evenimentului

După asta, m-am retras înapoi la loja unde aveam rezervare. Am avut pază tot timpul, chiar doamna directoare a zis: ”Părinte, o să-ți dau o fată de-a noastră, de la editură, să o ai non-stop alături, cunoaște locurile aici pentru orice ai nevoie, ca să știi”. A stat pe scaun lângă mine tot timpul, s-a îngrijit de tot ce aveam nevoie. Știți cum are o mamă grijă de copilul ei? Totdeauna! Aveam nevoie de apă, repede sticluța! ”Părinte, ai nevoie de o cafea, să-ți aduc ceva?”, adică tot timpul m-am simțit exact ca un copil în grija mamei. La ușa lojei a stat cineva de pază tot timpul, erau vreo opt băieți îmbrăcați în negru, care se ocupau cu paza, iar unul a stat ca să ne asigure liniștea pentru că le-am spus, zic: ”Până nu vorbesc și nu semnez cărți, mai puțin contact cu oamenii, ca să stau liniștit”.

Și chiar am stat liniștit, am vrut să ascult orice cuvânt îl spun ceilalți. Zic: ”Cum mă ascultă și pe mine alții, vreau și eu să înțeleg ce spune fiecare”. Și am urmărit, pot să zic mai atent ca orișicând, fiecare cuvânt, ce au vorbit medicii în domeniul lor, să văd ce punctează, ce accentuează, ca să-mi dau seama prin prisma mea cum pot adapta discursul duhovnicesc. Chiar a fost totul în regulă, pot să spun, și fiecare s-a învârtit exact în domeniul lui, bineînțeles, în cuvintele și în termenii lor. Mi-a plăcut și de asta am vrut să fiu acolo prezent tot timpul. Am lipsit doar în momentele când m-am dus la interviuri și nu am văzut numai pe unul dintre cei ce au vorbit, în rest i-am văzut pe toți.

Întâlnirea cu prof. dr. Ciurea

Primul care a vorbit după pauză cred că a fost doctorul profesor Ciurea. Și pe el îl știam și îl apreciam, un medic foarte bun și capabil. Chiar a fost în aceeași lojă, dar n-apucasem să vorbesc cu el. O vorbit și el foarte frumos.

Au fost premiate anumite cărți din toate domeniile, unele scoase de editura Bookzone, altele scoase și la alte edituri, un fel de premiul întâi, cum se zice, din fiecare domeniu. Se dădea câte un trofeu ca o statuetă, nu o am pe aici acum că vi-o arătam pe cea pe care am primit-o eu, a fost frumos organizat. La un anumit moment iar se premia cineva, o carte, se prezenta cineva acolo și primea cupa, să spunem așa și primea și un buchet de flori, adică totul frumos.

Înainte de a intra și eu m-au dus un pic, că eu cum sunt cu coloana, au zis: ”Părinte, hai, că avem o cameră lângă scenă, să stai un pic întins pe o canapea acolo”. Și chiar m-am așezat un pic ca să fiu relaxat înainte de a intra pe scenă. Acolo a venit doamna Ioana și zice: ”Părinte, uite, domnul doctor Ciurea vrea să vă vadă un pic”. Zic: ”Păi, cum să nu? Să vie!”. Chiar îmi părea rău că nu apucasem să schimb o vorbă cu el și știam că după aia urma să plece. A venit și ne-am îmbrățișat și voia și el să schimbăm o vorbă și zice:

– Părinte, pot să stau?

– Stai liniștit, domnul doctor! Chiar mă bucur!

Apoi mi-a povestit și el anumite lucruri, dar n-am putut sta mult că imediat m-au anunțat să mă pregătesc să intru pe scenă.

Pregătirea și intrarea pe scenă

Care au mai umblat pe scene știu, trebuie oleacă să-ți pună cască la ureche, microfon. O venit momentul, erau cinci cărți alese, dar nu erau trecute drept carte duhovnicească, ci carte de dezvoltare personală. Și din cinci cărți a fost aleasă cumva cartea anului, asta pe care știu că mulți ați citit-o, cea pe care am scos-o împreună cu editura Bookzone, ”Învățături din Sfântul Munte Athos”. Atunci am fost și eu invitat pe scenă și mi s-a dat premiul.

Mihai Morar zice: ”Părinte, acum puteți spune un cuvânt de mulțumire”. Am spus și eu ce m-o luminat Maica Domnului, două, trei cuvinte și după aia, pe un ecran mare se făcea un pic de reclamă la carte și după aia puteam vorbi. Eu le spusesem dinainte că vreau să stau pe scaun. Cred că am fost singurul care a stat pe scaun, chiar râdeam, zic: ”Măi, dacă-s cel mai bătrân!”. Adică, eu am 54 de ani, ceilalți erau majoritatea pe la 70, 80 de ani, mai ales doctorii, toți aveau peste 80 de ani și toți au vorbit în picioare, plimbându-se pe scenă. Zic ”Numai eu, na, dacă-s mai bătrân, trebuie să stau pe scaun”, dar știam că eu întotdeauna mă simt mai comod pe scaun când vorbesc, din cauza problemelor pe care le am cu coloana, dar și pentru că știu că pot să fiu mai degajat.

Momente hazlii la început

Știți și din filmările pe care le fac aici singur, întotdeauna stau pe scaun. Pot să fiu liniștit, am obiceiul să dau din mâini și atunci pot să fiu eu în lumea mea. Și am stat eu câteva clipe pe scaun, se făcuse liniște și s-o terminat prezentarea de pe ecran. Dar eu mă gândeam că durează mai mult și acum stăteam și mă uitam. Se uitau oamenii la mine, eu mă uitam la ei, până a început să râdă toată sala pentru că nu ziceam nimic. La un moment-dat zic: ”Oare trebuie să vorbesc?” și au râs toți. După aia, iese Mihai Morar: ”Părinte, puteți vorbi! Dacă vreți, stau și eu”. I-am zis să stea, mai era un scaun și atunci am început să vorbesc. Mă întrebau alții înainte:

– Părinte, ce-o să spui?

– Nu știu!

– Cum nu știi? Că toți se pregătesc un pic!

– Nu! Chiar nu știu!

“Maica Domnului, ajută-mă să nu mă fac de râs aici!”

N-aveam nicio idee! Știți ce înseamnă când te uiți așa și nu găsești nicio idee despre ce o să vorbești? Așa era la mine: nimic, nimic! Dar eu mai am un obicei, mai ales acum, că erau atâția oameni, zic: ”Maica Domnului, ajută-mă! Ajută-mă să nu mă fac de râs aici! Au venit atâția oameni cu dragoste, pune-mi ceva în mintea mea să le spun!”. Și atunci am început, cum s-a rânduit așa, și am vorbit aproape un ceas, că zice Mihai Morar: ”Părinte, n-am mai pornit cronometrul”, pentru că fiecare din cei ce au vorbit a avut un sfert de oră. Cronometrul era pe un ecran pornit și când se încheia sfertul ăla de oră trebuia să te oprești ca să se încadreze toți în program, să nu se depășească limita.

Și bineînțeles, zice:

– Părinte, noi am depășit de 3, 4 ori timpul!

– Dacă mă lăsai, mai vorbeam o oră!

Și atunci frumos, așa am încheiat. Eram și ultimul vorbitor și de asta m-o și lăsat la urmă ca să-mi poată da timp mai mult să vorbesc pentru că știam și eu și știau și ei că foarte mulți din oameni au venit acolo ca să mă întâlnească, să mă vadă și știam lucrul ăsta. Și atunci, de asta s-au gândit și ei să mă lase ultimul, ca să stea și toată lumea și să pot vorbi mai mult, să nu fiu limitat la timp. Chiar mi-a plăcut, a zis Mihai Morar:

– Părinte, încheiem cu o rugăciune?

– Încheiem cu o rugăciune la Maica Domnului!

Rugăciunea către Maica Domnului de la sfârșitul galei

Și bineînțeles, ca de obicei, rugăciunea mea care mi-i dragă, pe care în fiecare zi, de câte ori pot, o zic, nu țin o socoteală, o zic cu mare drag tot timpul. Chiar spuneam că și înainte de somn, eu când mă întind în pat, până adorm încerc să zic rugăciunea asta. Mă odihnește, mă liniștește și chiar adorm după ce o zic de câteva ori. O să repet rugăciunea și acum chiar de v-am mai spus-o și altă dată, pentru că mi-i dragă:

– Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te cea ce ești plină de har, Marie! Domnul este cu Tine! Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este Rodul pântecelui Tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre!”.

Deci, asta-i rugăciunea Maicii Domnului, ușoară de zis, dar și foarte folositoare, pe care oricine poate să o învețe, să o zică cât de mult poate. Și când merge pe drum și când lucrează undeva și înainte de somn, orișicând! O rugăciune pentru Maica Domnului, care ne e foarte folositoare și e bine-plăcută Maicii Domnului.

“Am simțit că Maica Domnului era cu noi și ne acoperea”

Da! Și am încheiat cu rugăciunea asta, mi-a plăcut că s-a ridicat toată lumea în picioare când am spus rugăciunea asta. Ne-am ridicat și noi și o fost un moment așa deosebit. După aceea, mulți dintre cunoscuții cu care am vorbit spuneau: ”Părinte, am simțit așa că toți ăia 4.000 de oameni o devenit una!”, ca și cum în momentul ăla, Sala Palatului a devenit biserică. Chiar îmi spunea un grup de fete, de doamne, pe care le știu: ”Părinte, chiar am simțit că Maica Domnului era cu noi și ne acoperea atunci, în momentul acela. Maica Domnului a fost prezentă acolo, la Sala Palatului, pentru că 4.000 de oameni au fost în câteva momente toți cu gândul la Maica Domnului, toți în rugăciune. S-o simțit așa o pace, o liniște în toată mulțimea aia”. Deci, o fost ceva frumos!

Și așa s-a încheiat, în bucuria aceea. Adică i-am simțit pe oameni că erau toți ca o îmbrățișare, erau cu multă dragoste. Eu simțeam lucrul ăsta la mine, deci era ceva așa de parcă toată lumea aia mă îmbrățișa în momentul acela. Adică, era starea aceea de bine, starea aceea în care nu mă mai durea nimic, eram bine.

Și așa s-o încheiat și le-am spus că o să ies la urmă de pe scenă ca să le semnez câte o carte. Ne-am luat rămas bun, am ieșit de pe scenă și am zis să pregătească undeva tot în sală, dar spre ieșire, o masă cu un scaun ca să stau eu să semnez pentru că mulți îmi ceruseră lucrul ăsta.

Un an cu mai puține drumuri

Când am ieșit din sală, a venit Mihai Morar la mine să ne luăm rămas bun și zice: ”Părinte, te rog ceva! Nu vrei să vii să organizăm și la Chișinău ceva asemănător?” și i-am zis că nu vin. Adică, vreau ca anul ăsta să stau mai liniștit. Anul care o trecut l-am avut plin, nu chiar una după alta, dar așa calculat pe tot timpul anului, am avut multe evenimente la care a trebuit să particip. La toate evenimentele am fost invitat de mitropolii, de episcopii și cumva așa mi-a zis duhovnicul: ”Măi, te-o invitat la nivelul ăsta, te-a chemat Biserica” și a trebuit să mă duc. Am zis că anul ăsta încerc să stau mai liniștit. Nădăjduiesc că o să mă ajute Maica Domnului să fiu mai puțin pe drumuri și să stau mai mult acasă cu toate că abia a început anul și am ajuns aici.

Dar acuma le-am legat un pic și cu problemele de sănătate pentru că chiar trebuia. Am avut în două rânduri câte o săptămână în Athos când nu mai puteam merge, mi-am revenit cu injecții, cu masaje ca să pot merge. Piciorul drept nu puteam să-l mai ridic deloc, nici să pășesc, îl târam după mine. Și de asta mi-am dat seama că trebuie, mi-au mai zis și mai mulți medici: ”Părinte, fă un RMN să vezi, ca să nu cumva să ajungi să nu mai poți merge deloc!” și de asta a trebuit să vin.

Maica Domnului m-o întărit și m-o ajutat

Dar m-am bucurat până la urmă că așa le-o rânduit Maica Domnului, pot să zic că m-a și forțat un pic. Chiar la început zicem: ”Maica Domnului, parcă nu m-aș duce!”, dar având și problema asta și fiind nevoit să ajung la medici, să pot să fiu în țară în perioada asta și să fiu chiar bine. Chiar mă întrebau: ”Părinte, cum ești?” după ce am terminat totul. Zic: ”Măi, îs foarte bine! Nu mă mai doare nimic!”. Deci, știam că Maica Domnului m-o întărit și m-o ajutat, chiar de-a fost o zi plină.

Când am ieșit, acolo mi-au asigurat paza imediat. Au fost mulți, nu știu exact, dar în orice caz, în jurul meu cred că au fost cel puțin șapte persoane de la pază, băieții ăștia îmbrăcați toți în negru. M-au înconjurat imediat și m-au dus spre masă. Lumea mă aștepta și la un moment dat parcă am simțit așa că cel din față îi împingea un pic: ”Dați-vă deoparte, să poată ajunge părintele la masă!” și l-am atins pe umăr și i-am zis: ”Te rog, lasă oamenii! Dă-te într-o parte, că merg eu!”, dar mi-am dat seama că n-aveam dreptate, că lumea imediat o venit spre mine și m-a oprit, nu mai puteam merge spre masă și atunci l-am lăsat să-și facă datoria și să-mi deschidă calea cu ceilalți paznici roată, ca să ajung la masă.

Autografe timp de o oră

Le-a pus așa un rând, le permiteau doar la câte unul să intre, cam o oră am stat și am semnat la cărți. Editura Bookzone a adus cărți la vânzare, să aibă oamenii de unde cumpăra, doar că s-au terminat. N-au calculat că se vor cere atât de multe cărți. Nu știu câte am semnat într-o oră continuu, dar după ce s-au terminat, veneau încă mulți oameni: ”Părinte, s-au terminat cărțile, nu mai avem de unde cumpăra. Puteți să îmi semnați pe alte cărți?”. Adică, luau cărți de la ceilalți, numai să le semnez și am spus că semnez doar cărțile mele. Altfel, la cât de mulți erau oamenii, dacă luau diferite cărți să le semnez, trebuia să stau toată noaptea și nu rezistam. Atunci le-am spus de la început că semnez doar celor care au cartea mea pentru că atunci se limitează totul numai la aceia. 

După o oră, s-au terminat cei care au avut cartea mea, le-am semnat-o. Unii cunoscuții mai apropiați au rămas ca să mă poată și îmbrățișa. După ce m-am ridicat de acolo, am intrat eu între ei și i-am îmbrățișat pe cei câțiva rămași. Iar la sfârșit, ca să se asigure că plec cu bine, toți cei șapte îmbrăcați în negru m-au condus până la mașină. Mă distram cumva după aceea, zic: ”Măi, am avut pază mai puternică decât președintele Americii!”. Am avut șapte așa în negru și chiar mi-a trimis cineva o fotografie cu toți băieții, așa în jurul meu, când mergeam înspre mașină. Da! Mai sunt și momente din astea!

Dar eu rămân mereu același om simplu

Eu întotdeauna încerc un lucru: toate astea sunt frumoase în felul lor, dar să fiu cu picioarele pe pământ. Niciodată nu uit, de asta repet mereu, sunt omul ăla simplu, cu șapte clase. Că vrea Maica Domnului în anumite momente să mă ridice sau vrea să mă trântească, eu le iau așa cum sunt. Dar eu rămân mereu același om căruia îi place simplitatea, același om care se bucură de o floare, de o pasăre, de orice, de pădure… mă duc, mă joc cu jucăriile cu copiii… Chiar la familia asta era un copilaș de câteva luni, atâta m-am jucat cu el! Bine, anul trecut am venit înainte să se nască și vorbeam cu el când era în burtă, chiar se împlinise în ziua aceea termenul să se nască și zic: ”Măi, stai cuminte! Mai stai două zile să plec eu!” și s-o născut după ce am plecat.

Și cumva acum, din prima când ne-am întâlnit, așa s-a uitat la mine când vorbeam, parcă ținea minte că m-a auzit și că îi vorbeam când era în burtă. Și apoi ne-am jucat, râdea el așa, deci chiar cumva m-am pus la mintea lui, pot să spun, cu jucării… Deci, îmi place simplitatea. Simplitatea e frumoasă. Când complicăm lucrurile, când intrăm în alte sfere, cum se spune, vrem să fim mari filosofi… ne dăm viața peste cap. Dar când luăm lucrurile așa cum vin, simplu, trăind simplu, ne bucurăm de orice în jurul nostru, viața devine frumoasă chiar de e grea, chiar de te doare ceva.

Eu și acum, cu toate durerile astea, mereu găsesc câte o glumă sau ceva, când sunt pe la oameni, adică mă distrez pe tema asta. La fel și când mă doare de abia mă mai mișc! Adică, nu am motive, lasă că-s bune și durerile, zic: ”Maica Domnului, poate să doară și oleacă mai tare că merge acuma” sau în alte momente, când trebuie să merg pe undeva, zic: ”Acum oleacă mai ușor, să pot face și treaba pe care o am de făcut!”.

Am simțit că oamenii s-au bucurat și au plecat cu gândul la Maica Domnului 

Da, cred că m-am lungit cam mult, dar am vrut să trec un pic în revistă tot evenimentul ăsta. Chiar a fost minunat și n-o spun numai eu. M-am bucurat din plin de dragostea acestor oameni, pe care am simțit-o din plin, pe care am mai apucat printre uși, cum se spune, i-am îmbrățișat, erau cu toată inima, așa. Deci, m-am bucurat din plin de toate astea, dar știu că și oamenii s-au bucurat pentru că am aflat după aceea, pe la cunoștințe din sală, c-au fost mulți cunoscuți care au vorbit cu cei din jur, toți au fost în starea aceea de bucurie. A fost minunat și eu uit de durere și de tot când văd că cei din jur se bucură. Am simțit că s-au bucurat. 

Oamenii au plecat acasă, cum se spune, chiar după o rugăciune. Fiind ultimul, frumos s-au liniștit oamenii și prin ceea ce am vorbit și prin rugăciunea către Maica Domnului. Ei au plecat acasă cu gândul la Maica Domnului, după tot evenimentul ăsta și de asta a fost ceva minunat.

Prima dată când a venit atâta lume pentru cărți

La eveniment s-au adunat 4.000 de oameni. Spunea chiar Mihai Moraru că la început, când s-a dus doamna Ioana să închirieze Sala Palatului, au întrebat-o:

– Ce vrei să faci?

– Gala premiilor pentru câteva cărți!

– A! Atunci n-ai nevoie de toată sala! Îți dăm o parte din sală cu scena, iar restul punem o cortină că n-ai nevoie de mai mult. Niciodată la gala premiilor pentru cărți nu se adună multă lume! Ce să faci cu 4.000 de locuri?

– Ba da, am nevoie toată sala!

– Nu se poate așa ceva!

– Ba da!

Și a luat toată sala. Spunea Mihai Moraru că e prima dată când vede atâta lume la Sala Palatului pentru cărți. Coada aia de sute de metri, zice: ”N-am văzut niciodată așa ceva!”. Adică, prin asta s-o văzut cât de frumos i-a adunat Maica Domnului pe toți. Atâta lume să fie la un eveniment simplu, de carte, iar gala premiilor să se transforme în cu totul altceva, într-o gândire comună, într-o dragoste comună la toată mulțimea asta și să plece toți cu folos acasă. De asta m-am bucurat foarte mult și Îi mulțumesc Maicii Domnului c-o decurs toate atât de frumos, că au fost atât de bine organizate și oamenii au plecat cu folos acasă.

Da! Închei, că dacă mă lungesc prea mult n-o să-i pot trimite filmarea părintelui Theologos, care timp de vreo trei, patru zile, în fiecare zi: ”Dar n-ai trimis filmarea? Dar iar n-ai trimis-o? Dar de ce n-o trimiți?” și zic hai s-o închei chiar de-s obosit acum, ca să i-o trimit și să poată ajunge și la voi, să vă bucurați și voi de ea, cei care o văd acolo, că doar nu-i obligat nimeni să se uite, dar cât de cât așa.

Să ne ajute bunul Dumnezeu, Maica Domnului și toți sfinții!

Au venit și oameni de peste hotare pentru acest eveniment

Și alt lucru, să nu uit! M-am bucurat c-o venit persoane de la Viena, persoane cunoscute, dragi. Au fost în sală, n-am apucat să mai vorbesc cu ei, a fost așa, din viteză, au venit, au stat, a doua zi au plecat. Mai sunt și care au rămas, dar asta voiam să adaug, m-am bucurat pentru toți cei care au venit, nu numai de la Viena, dar au venit și de la Timișoara câteva familii și din alte părți din țară, au venit special pentru asta și m-am bucurat mult că oamenii s-au adunat, s-au unit.

Să ne ajute bunul Dumnezeu, Maica Domnului și toți sfinții! Amin!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!