Joe Rogan a lăcrimat când vorbea despre Iisus cu Mel Gibson
6 februarie 2025
Impresii de la gala Bookzone – p. Pimen Vlad
7 februarie 2025
Urmăriți o foarte bună mărturisire a unui tânăr convertit la ortodoxie care ne explică de ce iubește Ortodoxia – o mărturisire folositoare pentru cei care au contacte cu civilizația vestică și nu numai: Catolicism, protestantism, yoga, new-age…
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
De ce iubesc Ortodoxia?
Am petrecut mult timp analizând de ce nu mai sunt protestant și de ce nu am devenit catolic. Pe parcurs, am încercat să pun în contrast diferențele dintre aceste grupuri cu creștinismul ortodox. Îmi place să îmi iau ceva timp să adun totul împreună și să vă spun ce îmi place la ortodoxie.
Așa cum am arătat, celelalte corpuri creștine nu au rămas la fel de-a lungul secolelor. Romano-catolicismul a evoluat și a inovat doctrine noi și necunoscute, în timp ce în același timp, atenuau și negau puncte ale credinței pe care ei cândva le acceptau. Protestanții, care erau probabil sinceri în dorința lor de a reforma Biserica Romano-Catolică, au ajuns să facă abateri și mai radicale de la credință și să inoveze în felul lor, respingând, de asemenea, aspecte ale credinței care au fost întotdeauna crezute, chiar și în romano-catolicism până în acel moment.
Creștinismul ortodox, pe de altă parte, a trecut testul timpului, a rămas consecvent și stabil de-a lungul secolelor. Chiar și în perioadele de persecuție din partea unor entități străine precum Imperiul Otoman sau Uniunea Sovietică, creștinii ortodocși au fost întotdeauna dispuși să-și dea viața pentru credință. Sfinți, precum Sf. Petru Alutul, calcă pe urmele vechilor martiri creștini precum Sf. Ștefan. Inovații liturgice, precum cele văzute la Vatican 2 sau iterațiile constante ale închinării protestante, sunt pur și simplu insondabile și imposibile pentru ortodocși. Deoarece mirenii îi țin pe ierarhi în frâu, doctrinele false nu pot fi forțate la un nivel de sus în jos, ca în catolicism.
Există o frumusețe în toate aspectele Ortodoxiei. Liturghia ne oferă un instantaneu al Cerului și al împărăției care va veni, imnografia învață despre teologia adevărată și bogată care a fost transmisă cu credincioșie de-a lungul veacurilor, rugăciunile scrise ne învață cum să ne așezăm înaintea Domnului și ce dispoziție și cuvinte ar trebui să folosim pentru a ne face viața de rugăciune plină și eficientă. Sfinții noștri oferă povești frumoase și modele pentru credință. Iconografia servește ca profesor al credinței, atrăgându-i pe credincioși în viața bisericii și pe cei care au fost înaintea noastră. Sacramentele întăresc pocăința și ne dau puterea de a îndura până la sfârșit, fie că este prin iertarea palpabilă a lui Hristos, prezent în mod tangibil la spovedanie, fie prin experiența revelatorie a primirii împărtășaniei. Harul cu adevărat abundă în biserica întemeiată de Iisus Hristos.
Adevărata teologie care a fost păstrată în Ortodoxie umple golurile unde înțelegerea mea avea lacune ca protestant. Distincția dintre păcatul originar și păcatul strămoșesc îmi arată clar că omenirea nu este depravată de facto și totuși suntem încă căzuți și avem o înclinație către păcat. Esența distincției energiei face posibilă înțelegerea noastră a participării la Harul lui Dumnezeu prin sacramente și ne ferește de a cădea în erorile care rezultă din simplitatea Divină.
Un alt accent în teologia ortodoxă despre care nu am discutat încă este cel al asceticismului. Asceticismul este practica de negare a voinței noastre trupești în scopul de a promova creșterea spirituală și de a prefera voia lui Dumnezeu. Așa cum spune Sfântul Pavel în Romani 7:15, “căci nu săvârşesc ceea ce voiesc, ci fac ceea ce urăsc.” Este clar că nu este ușor să negi trupul, nu a fost ușor pentru sfinți și mai ales nu este ușor pentru americanii moderni. Ascetismul este aproape mort în creștinismul occidental, dar este coloana vertebrală a ortodoxiei. Practicăm ascetismul prin post și milostenie. Există perioade diferite de-a lungul anului, cum ar fi marele post, în care sacrificăm în mod intenționat mai mult din timpul nostru, din bani și alimente pentru a petrece mai mult timp în rugăciune. Aceasta cultivă dorința pentru Dumnezeu ne arată ce contează cu adevărat și reduce dependențele și viciile pe care le-am numit patimi. Acest act al tăgăduirii de sine este mult mai potrivit cu scripturile pentru mine decât cea a Evangheliei Prosperității și a altor ideologii americane care încurajează consumerismul, mândria și în general mentalitatea “fă ce vrei”. Este unul dintre cele mai importante aspecte ale credinței noastre ortodoxe.
Suferința are sens în Ortodoxie. Așa cum spune Sfântul Iacob în epistola sa, Iacob 1: 2-4, “Mare bucurie să socotiţi, fraţii mei, când cădeţi în felurite ispite, Ştiind că încercarea credinţei voastre lucrează răbdarea. Iar răbdarea să-şi aibă lucrul ei desăvârşit, ca să fiţi desăvârşiţi şi întregi, nelipsiţi fiind de nimic.” Suferința este răscumpărătoare, este un mijloc de a participa la suferința lui Hristos. Acesta e modul în care Dumnezeu ne aduce la pocăință, ne arată slăbiciunea noastră și nevoia de a ne baza pe El. De multe ori eu personal am suferit și am trecut perfect bine peste, dar mi-am dat seama de propria mea necredință și am fost recunoscător pentru milostivirea lui Dumnezeu. Nimic nu ne atinge fără să-L atingă mai întâi pe Dumnezeu. Problema răului pe care am menționat-o la începutul acestei discuții pur și simplu se risipește în Ortodoxie, deoarece înțelegem că suferința e pur și simplu un mijloc prin care Dumnezeu, în cele din urmă, ne arată dragostea Sa pentru noi, dacă suntem deschiși să o vedem astfel.
Ce cred eu că este cel mai important este totuși teoza. Doctrina teozei, sau îndumnezeirea, este ceea ce ne e menit să devenim! Are sens în specia când luăm în considerare înțelegerea noastră a teologiei participării. Sf. Petru spune în a doua sa epistolă, cap. 1: 3-4, Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate cele ce sunt spre viaţă şi spre bună cucernicie, făcându-ne să cunoaştem pe Cel ce ne-a chemat prin slava Sa şi prin puterea Sa, prin care El ne-a hărăzit mari şi preţioase făgăduinţe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi dumnezeieştii firi, scăpând de stricăciunea poftei celei din lume.” Dar nu este doar o chestiune individuală, este un etos care este practicat și întruchipat în modul în care creștinii ortodocși își trăiesc viața.
Narațiunea creată de CS Lewis în “Marele divorț”, are perfect sens în teologia ortodoxă. El afirmă că iadul începe cu o dispoziție de a mârâi, dar încă ești separat de ea, s-ar putea să critici asta la tine și să-ți dorești să o poți opri, dar poate veni o zi în care nu mai poți. Atunci nu va mai rămâne niciun TU căruia să-i critici starea de spirit, sau chiar să te bucuri de ea, ci doar mârâitul în sine care continuă pentru totdeauna ca o mașină. Nu e chestiunea că Dumnezeu ne trimite în iad, ci că în fiecare dintre noi, există ceva în creștere care va fi iad dacă nu este rupt din muguri. Accentul în Ortodoxie se pune pe ceea ce devenim, așa cum a spus vechiul meu pastor baptist: “Ne apropiem de Dumnezeu sau ne îndepărtăm?”
Teoza este ceea ce a intenționat Dumnezeu de la bun început cu Adam și Eva, care este acum posibil prin Hristos și Biserica Lui. Credem că putem fi cu adevărat transformați prin puterea lui Hristos și că teologia nu este doar o idee, ci este trăită activ de credincioși de fiecare dată când merg la biserică. Prin această teologie corectă înțeleg ce să fac acum ca creștin, totul are un scop, scripturile au mult mai mult sens, pasajele nu sunt în contradicție unele cu altele și totul are un loc.
Desigur, s-ar putea spune mult mai multe despre oricare dintre lucrurile pe care le-am spus aici. Nu te poți afunda în adâncurile Ortodoxiei nici măcar într-o viață. Este parte din motivul pentru care iubesc creștinismul ortodox. Dar acest lucru duce la punctul meu final. Din cauza acestei continuități istorice incredibile, datorită mărturiei sfinților și a harului pe care l-am experimentat personal, pot spune cu sinceritate că eu cred că Biserica Ortodoxă este Adevărata Biserică a lui Iisus Hristos. Este stabilă, solidă și am încredere în ea. Deși cu siguranță nu pot spune același lucru pentru alte organisme ecleziastice din creștinătate, pot cu toată inima spune că eu cred și am încredere în Biserica Ortodoxă. Asta îmi aduce o mare pace și nu mai sunt un schizofrenic teologic așa cum eram ca protestant înainte de convertirea mea. Pot să am încredere în Biserică și pur și simplu să cred ceea ce crede ea pentru că am văzut cum a rezistat furtunilor de-a lungul veacurilor. Cred în promisiunea lui Hristos că Porțile Iadului nu vor birui Biserica. De aceea sunt ortodox.
Nu mă îndoiesc că probabil mi-am făcut niște dușmani înregistrând asta. Având în vedere ținta mea demografică, am jignit probabil pe mulți dintre voi, urmărindu-vă comunitate creștină și explicând de ce cred că ei greșesc, dar vă rog să înțelegeți că nu vorbesc despre asta pur și simplu pentru a mă lega de oameni sau pentru a-mi bate joc de cineva. Eu am fost unul dintre voi. Înțeleg cum este. Dacă și voi căutați, continuați să căutați, continuați să bateți! Dumnezeu va onora asta. Intenția mea a fost să explic propria mea călătorie și procesul de gândire și sperând să-i ajut pe alții care sunt în propria lor călătorie. Dacă acest lucru a fost fructuos pentru tine, te rog împărtășește-l cu cineva căruia crezi că ar fi de ajutor.
Cu toată sinceritatea, văd o foame autentică de adevăr mai profund în oamenii de astăzi. Cei mai mulți sunt nemulțumiți de lipsa de sens arbitrară a societății nihiliste. Permiteți-mi să citesc un citat din Sf. Paisie Athonitul, un sfânt ortodox modern. El spune: “Răspunsul la anxietatea noastră nu sunt drogurile, tranchilizantele alcoolice sau tratament psihiatric. Nu va fi vindecată de yoga sau de vreo practică New Age de meditație orientală. Problema este că L-am pierdut pe Dumnezeu ca centru al vieții noastre.
Odată ce facem din dragostea noastră pentru Dumnezeu centrul principal al vieții noastre și permitem Harului Său să lucreze prin noi, atunci indiferent ce circumstanțe întâlnim în viață, vom fi mângâiați și îmbrățișați de iubirea Lui și toată anxietatea dispare. Acesta este scopul căii vieții ortodoxe, a pune pe Dumnezeu pe primul loc și a căuta pe Duhul Sfânt. Anxietățile vieții moderne sunt doar simptome ale separării noastre de Dumnezeu. Fără a deveni prea apocaliptic cred că trăim într-o epocă unde credința va fi în curând o cerință pentru oameni ca să supraviețuiască, încă un motiv pentru care am decis să înregistrez asta. Dacă nu avem deplinătatea credinței, dacă nu avem credința adevărată, mă tem că mulți dintre noi nu vom reuși.
O prietenă protestantă mi-a spus odată că tatăl ei a spus că simte că nu este hrănit când merge la Biserică. Îmi venea să țip: Asta pentru că nu este hrănit. Iisus însuși a spus: Dacă nu mănânci trupul Fiului Omului și nu bei sângele Lui nu ai viață în tine. Epoca evanghelică a Americii nu va reuși pentru că nu este hrănitoare spiritual. În plus, catolicismul este atât de corupt și indus în eroare teologic încât poate reprezenta o problemă chiar mai mare. A face față Romei este nesustenabil.
Evident că nu am nicio animozitate împotriva protestanților sau catolicilor. Sunt pasionat de asta pentru că îmi pasă de cei dintre voi care ascultați asta. Din cauza asta trebuie să spun că doar Ortodoxia are ceea ce sufletul are nevoie și dorește pentru a se susține pe deplin. Unii s-ar putea întreba: de ce ai petrecut atât de mult timp vorbind despre protestantism și catolicism, de ce nu ai putut să faci un argument pozitiv pentru Ortodoxie în schimb? Răspunsul este că Ortodoxia nu trăiește într-o bulă. Istoria și teologia sunt contextuale și extrem de relevante atunci când încerci să determini care Biserică este adevărata Biserică. Sper că am putut picta o imagine mai amplă comparând și contrastând aceste corpuri creștine cu Ortodoxia.
Nu cred că religia poate fi pusă într-un colț al societății, ca și când aveți religia aici și politica acolo și știința dincolo, care este un mod post-iluminism de a privi lucrurile. Modul cum au înțeles anticii este că toate aceste lucruri sunt interconectate. Prin urmare, teologia proastă duce la roade rele în societate. Când privesc ultimii 2000 de ani de istorie, cumva de sus, văd clar acest lucru. Centralizarea puterii în oficiul papalității a dus la o formă de control autoritar, atât din punct de vedere teologic, cât și politic.
Și, totuși, reforma protestantă a dus la democratizarea și, în cele din urmă, la relativizarea teologiei. Fiecare om a devenit propriul său Papă. Mă uit în jur și văd dezordinea din societate și nu mă surprinde. Filozofiile oribile precum relativismul moral și perenialismul sunt rezultatul direct al teologiei proaste, dar nu trebuie să fie așa.
Tu care asculți asta, tu poți experimenta pocăința și harul lui Dumnezeu. Eu o experimentez personal în Biserica Ortodoxă. Pot spune sincer pentru prima dată că gust din pacea pe care Hristos o oferă. Și poți și tu dacă începi prin a te smeri și a merge la o Biserică Ortodoxă din apropierea ta. Dacă ai ascultat totul, mulțumesc că m-ai auzit.
Înainte de a încheia asta, aș dori să ofer câteva resurse pentru cei interesați să afle mai multe, toate aceste recomandări vor fi în notele emisiunii sau descrierea de mai jos. Pentru cei interesați de istoria bisericii aș recomanda “Ortodoxia și Heterodoxia” de părintele Andrew Steven Damick și “Stâncă și nisip” de părintele Josiah Trenham. Ambii preoți sunt foști protestanți și au videoclipuri online în care discută despre convertirea lor. Dacă sunteți interesat de Evanghelie dintr-o perspectivă ortodoxă, “Învie, Doamne” este o altă carte scurtă bună a părintelui Andrew Steven Damick.
Dacă doriți să înțelegeți dezvoltarea cultului creștin timpuriu aș recomanda “Închinarea ortodoxă” de Benjamin Williams și Harold Anstall. Dacă doriți să aflați mai multe despre locul Mariei în Ortodoxie, vedeți “Venerarea ortodoxă a Maicii Domnului” de către Sf. Ioan Maximovici. Pentru a înțelege etosul și modul de gândire al ortodocșilor există o carte foarte bună numită “Gândirea Ortodoxă” de Dr. Eugenia Constantinou. Doar nu citiți ultima treime a cărții, este o umplutură inutilă.
Când vine vorba de Părinții Bisericii, aș recomanda să începem cu învățătura celor 12 apostoli, scrisorile Sf. Ignatie, care sunt șapte scrisori pe care le-a scris bisericilor în drumul său spre a fi martirizat la Roma, și cu “Despre Întrupare” de Sf. Atanasie. Cele mai multe dintre aceste scrieri ale Părinților Bisericii pot fi găsite pe New Advent online.
Mă simt obligat să dau câteva recomandări și despre conținutul online. Ezit să recomand cutare sau cutare creator pe YouTube din diverse motive, mulți dintre ei au propriile lor probleme, și îmi vine greu să îi recomand oricui. Din acest motiv, îmi voi păstra sugestiile minime. Recomand personal podcastul Studiu Biblic al părintelui Steven D. Young, întregul C”onsiliu al lui Dumnezeu”. Aș recomanda, de asemenea, “Calea Regală” de către Părintele Turbo, precum și conținut produs de Patristic Nectar, în care apare adesea părintele Josiah Trenan sau Episcoul Irineu. Pe YouTube recomand discuțiile părintelui Spiridon Bailey și, în sfârșit, canalul Patristix care face videoclipuri foarte bune despre Ortodoxie fără să se complice prea mult.
De asemenea, am organizat personal două liste de redare pentru cei care se interesează despre Ortodoxie, una care conține câteva videoclipuri de bază scurte și una care conține mai multe interviuri lungi. Vreau să fiu extrem de clar că simplul fapt că pun pe cineva pe o listă de redare nu înseamnă că susțin tot ceea ce spun ei. Înseamnă pur și simplu că că videoclipul pe care l-au făcut este edificator. Lumea Ortodoxiei pe Internet poate fi foarte dificilă uneori, motiv pentru care îmi e greu să recomand lucruri oamenilor într-un sens general, de cele mai multe ori, depinde de dispoziția unei persoane cu privire la ce este edificator pentru sine.
Totuși simt că aceste resurse sunt mai mult decât suficiente pentru a porni pe cineva dacă simte nevoia să caute mai mult în Ortodoxie. În fine, Creștinismul Ortodox e o credință foarte încarnată, nu poate fi condensată într-un cadru filosofic pe care îl adoptăm pur și simplu, nu este doar ceva intelectual. Ca cineva care a studiat Ortodoxia câțiva ani înainte de a merge regulat la o biserică, pot spune din experiență personală că veți câștiga mult mai mult mergând pur și simplu la biserică. Aceste resurse pe care le-am dat sunt menite să fie suplimentare pentru participarea la parohia locală. Am inclus și un link pentru ca oamenii să găsească o biserică ortodoxă locală.
Sper că nu bat un cal mort aici. Mergi la biserică și vorbește cu preotul local. Acestea fiind spuse, cred că am terminat. Aș dori să le mulțumesc prietenilor mei Casey și Dylan care au fost dispuși să verifice conținutul masiv al acestui podcast înainte ca eu să-l înregistrez, adică mai mult de 30 de pagini de notițe. Mă rog să fi fost util și edificator pentru voi. Dacă aveți întrebări pentru mine, aș fi bucuros să vă răspund. Dacă aveți întrebări teologice, v-aș cere să le direcționați către preotul dvs. local, deoarece va fi mult mai echipat să se ocupe de aceste întrebări. Vă mulțumesc din nou pentru ascultare. Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
