Este permisă rugăciunea către Sfinți? – p. Paul Truebenbach

Este permisă rugăciunea către Sfinți? Desigur! …însă în acest interesant material care este adresat multor categorii de oameni, inclusiv celor care nu sunt ortodocși, părintele Paul Truebenbach depășește răspunsul simplu și face o foarte frumoasă apologie și analiză pe această temă.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Este permisă rugăciunea către Sfinți? – p. Paul Truebenbach

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, un singur Dumnezeu! Amin! Ei bine dragilor, puteți vedea din titlu că voi vorbi despre practica de a cere mijlocirile sfinților. Acesta este un subiect despre care am primit o mulțime de comentarii când am făcut câteva videoclipuri despre rugăciunile pe care le oferim Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Pururea Fecioara Maria. Au fost multe comentarii de la ortodocși, de la romano-catolici și de la protestanți și au fost mulți din lumea protestantă care s-au ofensat la ideea că noi cerem mijlocirile sfinților. Dar unii au fost foarte sinceri în întrebările lor despre aceste lucruri, ei nu au scris doar pentru a ataca, ci au comentat pentru a întreba sincer despre această practică. Și am primit vreo două corespondențe private care întrebau despre același lucru și doreau să înțeleagă mai adânc aceste lucruri.

Deci ce este aceasta practică de a cere mijlocirea sfinților? Mulți protestanți vor vedea asta și vor spune: “Am crezut că scripturile sunt foarte clare despre asta, ni se spune că există un singur mijlocitor între Dumnezeu și om, și anume Domnul Iisus Hristos, sau Omul Iisus Hristos, cum spun Scripturile. Deci de ce am cere alți mijlocitori?” Problema cu acea obiecție anume este că dacă citiți ce precede acel verset veți descoperi că Sfântul Pavel își îndeamnă cititorii să facă rugăciuni și mijlociri unii pentru alții și, mai ales, pentru conducerea acestei lumi. El ne spune să ne rugăm unii pentru alții și apoi urmează acest verset unde spune că există un singur mijlocitor între Dumnezeu și om, și anume Domnul sau Omul Iisus Hristos.

Evident că atunci când vorbește despre un singur mijlocitor el nu se referă la tema rugăciunii. Dacă ar fi să respingem această idee că putem cere sfinților să se roage pentru noi, atunci ar trebui să respingem ideea că putem cere rugăciunile unul altuia. Dacă cineva îți cere să te rogi pentru el, ar trebui atunci să răspunzi: “Oh, nu pot să mă rog pentru tine, este un singur mijlocitor între tine și Dumnezeu și acela este Iisus Hristos.” Sau dacă tu ai ruga pe cineva să se roage pentru tine, ar trebui să spui: “Știi ce? Mai bine nu. Te rog să nu te rogi pentru mine, nu te ruga pentru mine orice ar fi, există un singur mijlocitor între mine și Dumnezeu și acela este Iisus Hristos și, așadar, rugăciunile tale sunt inutile pentru mine.”

Evident că Sfântul Pavel nu a crezut asta pentru că el a cerut rugăciunile oamenilor și, evident, el s-a rugat pentru oameni. El spune că pomenea constant anumite comunități în rugăciunile sale. Așa că ideea din acest verset despre un singur mijlocitor atunci când ne referim la rugăciune este o înțelegere total greșită a Scripturilor. Și este o interpretare greșită pentru că acest verset a fost folosit doar pentru a ataca practica, fără să ne uităm de fapt la contextul acelui verset sau la ceea ce este de fapt această practică.

Acum, există unii ortodocși care, când vorbesc despre asta, spun că “noi nu ne rugăm sfinților, ne rugăm doar lui Dumnezeu și sfinților le cerem numai mijlocirea.” Asta conține o diferență semantică, care este de fapt tot ceea ce este, deoarece cuvântul “a ruga” înseamnă pur și simplu “a cere”; vedem acest lucru în istorie. Știi, “mă rog să” îmi spună bla, bla, bla, înseamnă “cer să”…

Deci folosim limbajul că ne rugăm sfinților, dar nu ne rugăm lor în același mod cum ne rugăm lui Dumnezeu. Iar Biserica Ortodoxă se închină doar lui Dumnezeu, Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt – atât! Noi nu ne închinăm sfinților. Punct. Sunt unii care ne acuză că facem asta și cumva nu ne cred pe cuvânt, ci spun că arată ca închinare și ca urmare este închinare. Dar nu merge chiar așa totuși. Există multe culturi diferite în care, de exemplu, ce facem în fața icoanelor, care este un alt subiect, nu vom vorbi despre asta în acest videoclip, dar atunci când oamenii îi văd pe creștinii ortodocși că se înclină în fața icoanelor și le sărută, ei cred că este automat închinare. Și totuși exemplul pe care îl dau întotdeauna este soția mea, care este româncă, iar când era tânără era un lucru considerat adecvat din punct de vedere cultural și potrivit pentru ea ca atunci când vedea o persoană în vârstă să facă o plecăciune în fața ei și să îi sărute mâna dintr-un semn de respect și iubire. Noi ne închinăm doar Sfintei Treimi.

Totuși, noi luăm foarte în serios această idee că Hristos a distrus moartea, și, prin urmare, așa cum eu v-am rugat și pe voi să vă rugați pentru mine, și vă rog sincer să vă rugați pentru mine, la fel îi rog și pe sfinți să se roage pentru mine pentru că ei nu sunt morți. Vă voi spune că dintre comentariile pe care le-am citit, și din ce în ce mai mult învăț să nu citesc comentariile, dar din comentariile pe care le-am citit, cele care m-au întristat cel mai tare, care chiar m-au rănit în inimă, au fost cele care spuneau că nu te poți ruga Mariei, că ea este moartă. Și au fost câteva dintre aceste comentarii la care am răspuns, ceea ce este ceva ce nu prea intenționez să mai fac. Și am spus că acea idee anulează Evanghelia. Nu a venit Hristos să distrugă diavolul, păcatul și moartea? Dacă Domnul nostru nu a distrus moartea, atunci credința noastră este zadarnică.

Știu că unii oameni vor țipa spre ecran și vor spune: “Nu, oamenii vor învia la a doua venire! Dar până atunci ești mort!” Din nou, asta nu este scriptural, aceasta nu este o învățătură biblică, există multe locuri în Scripturi unde poți să vezi asta. Primul și cel mai important loc este atunci când Sfântul Pavel spune: “Pentru mine să trăiesc ca Hristos și să mor este un câștig”. El nu sugerează că prin moarte va pierde ceva, ci că va câștiga ceva. Dar sunt multe alte versete la care ne putem uita. Probabil unul la fel sau mai important decât acel verset din Sfântul Pavel este acela spus de Hristos însuși, care spune că: “Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacob nu este Dumnezeul morților, ci al celor vii.” Există o sugestie chiar acolo, există o învățătură directă în asta: că Avraam, Isaac și Iacov, dacă El rămâne Dumnezeul lor și nu e Dumnezeul morților, atunci ei sunt încă în viață.

Și vedem asta în Scripturi. Gândiți-vă la Schimbarea la Față. Hristos stă pe Muntele Tabor, transfigurat în lumină, vorbind cu Ilie și Moise. Acum poți argumenta dacă Ilie a murit sau nu, dacă acel car care l-a ridicat la ceruri a fost un lucru temporar sau permanent, putem avea o dezbatere, o discuție despre asta, sunt opinii diferite chiar și în Biserica Ortodoxă despre asta. Dar Moise a murit, Scripturile sunt clare în privința asta, în Vechiul Testament. Și, totuși, iată-l [pe Tabor] vorbind cu Hristos când Hristos nici nu învinsese încă moartea, ceea ce înseamnă că Moise apăruse acolo venind din Hades (Iad), locul morților, adică al celor despărțiți de lumina deplină și iubirea lui Dumnezeu. Credința ortodoxă spune că în Iad sunt diferite niveluri și deci nu toți sunt chinuiți, ci unii doar așteaptă să fie eliberați, iar Moise ar fi fost unul dintre aceștia, dar Moise clar nu este mort, este acolo și vorbește cu Hristos.

Și Hristos vorbește despre asta atunci când spune pilda bogatului [nemilostiv] și a lui Lazăr. Aceasta este o pildă cu adevărat unică în evanghelii, în sensul că în celelalte pilde Hristos nu numește niciodată pe nimeni. Și, prin urmare, există o sugestie la unii dintre părinți și unii dintre cărturari ai Bibliei că poate aceasta nu a fost doar o pildă, ci a fost o poveste reală, fiindcă lui Lazăr i s-a dat și numele. Bogatului nu, pentru că atunci când ești separat de Dumnezeu îți pierzi adevărata identitate. Dar ce se întâmplă în această poveste? Lazăr este în sânul lui Avraam, e clar că nu este mort și inconștient, iar omul bogat care suferă în Iad nu este nici el mort și nici inconștient, ci de fapt are griji.

Deci aceste lucruri ne arată că atunci când murim, nu suntem morți și atât, nu suntem doar îngropați undeva într-o peșteră și, prin urmare, nu putem răspunde. Cu adevărat, “pentru mine, a trăi ca Hristos și a muri este un câștig”. Sf. Pavel mai spune și asta: “Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine”. Aceasta este învățătura Creștinismului, că cel care moare cu adevărat în Hristos este omul vechi, omul păcatului, eul fals, iar eul adevărat se găsește în Hristos. Dacă Hristos, Cel care este Viața, locuiește în noi, în inimă, atunci cum putem noi muri vreodată? Așadar moartea a fost cucerită de Hristos.

Și iertați-mă, dar a învăța altfel este o respingere absolută a Evangheliei, a mesajului Creștinismului. Oamenii pot spune: “Bine, chiar dacă acceptăm ideea că cei care mor în Hristos sunt încă vii împreună cu El, atunci ce anume fac ei? Pentru asta, ne putea întoarce la Schimbarea la Față și vedem ce fac cei drepți – ei vorbesc cu Hristos. Așa că drepții stau în Paradis, ca tâlharul cel bun, care este un alt exemplu grozav, apropo: “Azi vei fi cu mine în Rai.” Hristos nu a spus: Azi vei fi cu mine în Rai, dar în mormânt și poți aștepta până la a doua venire pentru a fi din nou viu. Nu! Ci: “Azi vei fi cu mine în Rai.” Adică te așteaptă o mare bucurie.

Deci vedem în asta că cei drepți, când mor fizic, sunt încă cu Hristos și vorbesc cu El, pot vorbi cu El. Așa că atunci întrebarea devine dacă sunt ei conștienți de noi și de ce facem noi. Și pentru asta aș spune: Ei bine, dacă Hristos trăiește înăuntrul lor și Hristos este conștient de noi, atunci cu siguranță că și ei pot fi.

Iar povestea bogatului nemilostiv și a lui Lazăr este de fapt un exemplu grozav în acest sens, deoarece bogatul care suferă în Iad îi face două cereri lui Lazăr [prin Avraam]. Prima: “[trimite pe Lazăr] să-şi ude degetul în apă și să-mi răcorească limba”. Răspunsul este “Nu”. A doua cerere e: “[să-l trimiți în casa tatălui meu] să avertizeze pe frații mei”. Hristos spune în această pildă că răspunsul este “Nu”, pentru că dacă nu au ascultat de Moise și de profeți, nu vor asculta nici de Cel care a înviat din morți, care este evident o profeție despre Hristos, care a înviat din morți. Dar dacă omul bogat poate fi conștient și îngrijorat pentru frații săi, cu siguranță cei din Paradis pot fi conștienți și îngrijorați pentru noi. Și pentru că ei sunt acolo cu Hristos și vorbesc cu El, spre deosebire de acel bogat, ei pot face cereri în numele nostru. Bineînțeles că sfinții pot sta și pot discuta cu Hristos și pot auzi cererile noastre și pot mijloci pentru noi.

Ultima întrebare pe care o pun de obicei oamenii este: “De ce să-i rugăm pe sfinți, când putem merge direct la Dumnezeu? De ce ne pierdem timpul căutând mijlocirile Fecioarei Maria, a Sfinților, când ne putem ruga direct lui Hristos?” Desigur că te poți ruga direct lui Hristos și ar trebui. Dar scripturile ne spun, de asemenea, că nu toate rugăciunile sunt egale. Iacov spune că rugăciunile dreptului valorează mult. Ceea ce înseamnă că rugăciunile celui păcătos nu valorează la fel de mult. Înseamnă că există un spectru și cu cât devenim mai curați cu inima, cu atât rugăciunea noastră se ridică la cer și este ascultată și Dumnezeu ne răspunde la ea. Asta nu înseamnă că rugăciunile unui păcătos nu sunt ascultate de Dumnezeu, nu asta sugerez, dar sfinții au capacitatea de a putea spune unui munte să se prăvălească în mare și asta chiar să se întâmple.

Ne putem da seama câtă credință avem prin răspunsul la rugăciunea noastră. Sfinții au o rugăciune atât de puternică încât minunile se întâmplă în stânga și în dreapta cu ei adesea. Sf. Nectarie din Eghina, unul dintre sfinții mei preferați, care a adormit în 1920, este cunoscut ca făcător de minuni chiar din timpul vieții sale, pentru că avea o atât de imensă puritate a inimii și putea spune ca și Sfântul Pavel că “Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.” El a scos egoismul și păcatul din inima lui și l-a îndepărtat atât de mult încât inima lui a devenit un tron ​​al lui Dumnezeu. Noi suntem cu toții în acest proces, și deci a cere sfinților rugăciunile lor înseamnă pur și simplu să ne înmulțim rugăciunea noastră către Hristos.

Este frumos când mă rog lui Hristos, este un lucru bun, dar atunci când cer mijlocirea Maicii Domnului, a îngerului meu păzitor, a Sfântului Nectarie, a Sfântului Apostol Pavel, a Sfântului Paisie din Muntele Athos, a Sf. Porfirie din Kavsokalivia, a Sfintei Irina din Hrisovalant, unii dintre preferații mei [dintre sfinți], rugăciunea mea este înmulțită și susținută de întreaga armată de Sfinți și Îngeri. De ce nu aș vrea asta? Desigur că vreau asta.

Deci, ca și creștin ortodox, dacă asculți asta și este ca o muzică pentru urechile tale, nu uita că atunci când oamenii critică practica de a cere mijlocirile sfinților nu are sens să te enervezi, ci să îți fie milă de acei oameni care și-au refuzat acest beneficiu minunat, această practică spirituală frumoasă de a-i avea pe sfinți [ca mijlocitori], ei care fac parte din Biserică și pe care îi vedem nu numai vii, ci mai vii decât noi, pentru că “a trăi ca Hristos și a muri este un câștig”. Ei sunt mai vii decât noi. Noi îi vedem pe ei ca parte a familiei noastre creștine vie și perpetuă. Așa cum am cere altor persoane să se roage pentru noi, așa cerem sfinților să se roage pentru noi, cerem mijlocirile lor constant.

Noi îi cinstim pentru viețile lor sfinte și sperăm ca prin Har să-i putem imita în cât de mult L-au iubit pe Hristos și în primul rând pe Maica Domnului (Panaghia), Născătoarea de Dumnezeu (Theotokos), Pururea Fecioara Maria, desigur. Astfel înțeleg creștinii ortodocși să se roage și să ceară mijlocirile sfinților.

Acum, dacă din nou te uiți la asta și spui că acesta nu este modul cum interpretezi tu scripturile, atunci interpretarea ta este greșită. Pur și simplu aș spune că ne confruntăm cu o mare problemă, deoarece creștinii timp de 2.000 de ani au interpretat Scripturile în acest fel, timp de 2.000 de ani creștinii au căutat mijlocirea sfinților, atât de mult încât ucenicii apostolilor, ca Sfântul Policarp, Sfântul Ignatie din Antiohia, care erau amândoi ucenici ai Sf. Ioan Evanghelistul, când au murit ei, creștinii le-au adunat osemintele ca pe niște obiecte sfinte. De la început creștinii au făcut asta și deci dacă ne întâlnim cu problema interpretării, trebuie să ne uităm la stâlpul și temelia adevărului – Biserica – și să întrebăm cum a făcut Biserica dintotdeauna acest lucru. Nu puteți găsi, iertați-mă, dar nu puteți găsi în anul 400, 500, anul 600, 700, 800, 900, 1000, 1100, 1200, 1300, 1400… nu puteți găsi nici măcar o comunitate de creștini care a respins această practică. Pur și simplu nu există, nu am învățat noi mai bine decât acei creștini care au trăit mai aproape de vremea apostolilor. Timp de 2.000 de ani Biserica s-a implicat în această practică, iar Biserica este numită stâlpul și temelia adevărului.

Și deci aceasta a fost o practică constantă a Bisericii, de a căuta mijlocirea Sfinților, și timp de 2000 de ani am văzut dovezi ale beneficiilor acestei practici pentru că i-am văzut pe sfinți mijlocind. Orice creștin ortodox care e ortodox de suficient de mult timp și care practică asta știe că sfinții sunt adesea foarte rapizi în a auzi acele cereri și în a interveni pentru noi la și prin Hristos, desigur. Cunosc creștini care au văzut literalmente sfinți arătându-li-se, am văzut minuni incredibile făcute prin intervențiile sfinților, am văzut mir izvorând din icoanele Maicii Domnului și ale diverșilor sfinți, fenomene care nu pot fi explicate. Am văzut și experiat atât de multe lucruri pe care vi le pot spune. Într-adevăr, într-adevăr, sfinții chiar mijlocesc pentru noi. Nu vă refuzați această posibilitate!

Aceasta este o scurtă explicație a motivului pentru care creștinii ortodocși caută mijlocirea sfinților și aceasta este o scurtă apărare a acelei practici. Pot să vă spun doar că atunci când cineva devine ortodox, dacă are probleme să se angajeze în asta pentru că pur și simplu i se pare ceva prea străin, de obicei când începe să o facă, inima i se liniștește imediat. Și când vede că sfinții mijlocesc pentru el, toate acele ziduri se prăbușesc și experiența învață mai mult decât orice. Aș putea explica printr-o teologie mai profundă, folosind mai multe dovezi scripturistice de ce această practică este nu doar permisă, ci și aplaudată și încurajată, dar voi spune că prin experiență învățăm cu adevărat acest lucru.

Deci, dacă aveți întrebări despre asta, vă rog să încercați voi înșivă, cereți mijlocirile Maicii Domnului, pururea Fecioara Maria, cereți mijlocirea Sf. Ioan Botezătorul, cereți mijlocirea Apostolilor și cereți mijlocirea multora dintre sfinții care au trăit de-a lungul veacurilor până în zilele noastre, și veți vedea repede beneficiile acestei practici. Deci mă rog ca această învățătură să vă fi fost de folos și să clarifice orice confuzii sau concepții greșite pe care le-ați avut despre această practică. Din nou, dacă doriți să comentați la acest videoclip, vă rugăm să vizionați videoclipul din descriere despre învățătura Sfântului Paisie despre albine și muște.

Și așa cum termin întotdeauna, cu cuvintele marelui sfânt al României, bătrânul Cleopa de la Sihăstria, “Mânca-v-ar Raiul!” Amin!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!