Cine este omul și ortodoxia – p. Teologos

Urmăriți un material în care vom descoperi împreună cine este omul și care este rolul ortodoxiei în viața fiecăruia dintre noi.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Introducere. Chipul lui Dumnezeu

Constat cu tristețe că sunt foarte mulți oameni care nu știu ce este ortodoxia și de ce este esențială pentru noi. Pentru a putea înțelege ce este ortodoxia și Biserica trebuie să spunem pe scurt cine este omul, cine este Dumnezeu și care este situația actuală a relației dintre cei doi.

Dumnezeu l-a creat pe om după chipul și asemănarea Sa. Chipul lui Dumnezeu există deja în noi, în timp ce mergem către asemănarea cu Dumnezeu.

Chipul lui Dumnezeu este o taină pentru că Dumnezeu este o taină, însă cu toate acestea cunoaștem întâi de toate că Dumnezeu este un singur Dumnezeu în trei Persoane – Sfânta Treime – iar aceste 3 Persoane perfecte sunt unite între ele, sunt întrepătrunse fără să se contopească prin liantul iubirii și al identității de voință. Dumnezeu cel unic întreit în Persoane ne-a creat după chipul Său, adică a creat un singur om în multe persoane de 2 genuri – masculin și feminin – și aceste multe persoane erau create să se întrepătrundă și să-și partajeze gândurile, emoțiile, trăirile, experiențele. Deci noi la ora asta dacă nu era căderea lui Adam, trebuia să ne cunoaștem gândurile și trebuia să ne partajăm experiențele, cum spuneam. Dumnezeu a creat prin Adam o minte gigantică după chipul Său și nu mai mulți oameni.

Adam și alegerea lui

Vedeți că Dumnezeu nu a folosit altă materie pentru Eva, ci a luat-o din partea inimii lui Adam, a luat-o din inima sa, pentru că este aceeași entitate în două persoane.

Pentru că Adam este o entitate rațională avea posibilitatea de alegere între bine și rău și asta pentru că fără această posibilitate raționalitatea sa nu își găsește sensul. Din cauza asta Dumnezeu îi spune: „Vezi că poți să experiezi toți pomii din Rai însă pomul cunoștinței desăvârșite, pomul cunoștinței binelui și răului să nu-l experiezi pentru că neascultarea asta este mortală pentru tine”. Nu zice că o să-l omoare Dumnezeu ca un act de răzbunare, ci că Adam încă nu era pregătit pentru experiența cunoștinței desăvârșite, fiind încă la începutul drumului către asemănarea cu perfecțiunea lui Dumnezeu.

Moartea înseamnă separare, dezmembrare. Adam urma să moară în clipa în care ar fi încercat să ajungă singur la cunoștința desăvârșită pentru că aceasta se găsește doar prin Dumnezeu și dacă încerca să afle de unul singur atunci s-ar fi separat de Dumnezeu Creatorul și de aici s-ar fi separat și de Creație și s-ar fi separat și în sineși – s-ar fi spart în indivizii constituenți pentru că liantul care îl ținea unit pe Adam cel global era harul lui Dumnezeu care se manifestă în mod plenar în cotidian prin iubire ca stare și prin ascultare ca și acțiune a acestei stări.

Persoanele cuprinse în Adam și existența în rețea

Desigur că Adam a ales separarea de Dumnezeu și astfel s-a produs căderea sa și separarea de toți și de toate până la atomizarea lui Adam cel global. A fost cea mai mare reacție de fisiune din istorie. A apărut moartea, fragmentarea, însingurarea și lipsa de înțelegere. După cădere, persoanele din Adam sunt depărtate de Dumnezeu și deci și între ele.

Pentru a înțelege, imaginați-vă lumea ca o sferă și pe Dumnezeu ca pe centrul acestei sfere. Existențele pornesc pe razele existențiale de pe această sferă către Dumnezeu, Soarele Dreptății, care le atrage prin lumina iubirii Sale super-inteligente. În clipa în care două existențe se apropie de Dumnezeu se apropie și între ele, ajungând să se întâlnească cu adevărat doar în Dumnezeu. Atunci când sunt pe razele existențiale, persoanele au legături mai mult sau mai puțin puternice între ele în funcție de apropierea lor de Dumnezeu. Dincolo de asta, există persoane care au legături cu mai multe sau mai puține persoane. Dacă o astfel de persoană, un astfel de nod se apropie de Soarele dreptății, de Dumnezeu care este în centru, atunci trage după sine și alte noduri care au legături cu acest nod. Desigur că celelalte noduri nu se apropie atât de mult ca și nodul care le trage însă totuși se apropie.

Pe de altă parte, dacă un nod se depărtează de Dumnezeu, atunci trage în întunericul cel mai din afară al energiei demonice și alte noduri care sunt în apropierea sa. Cred că toți am experiat cazul în care două persoane se ceartă urât de tot în fața noastră fără ca să aibă legătură cu noi. Teoretic, noi ar trebui să ne simțim total neutri, neafectați de situație, însă realitatea este că simțim din plin tulburarea, energia demonică provenită din cearta respectivă, ce ne trage și pe noi în hăul întunericului celui mai din afară în care s-au afundat cei doi prin creșterea separării provocată de ura concretă dintre ei.

Aici pe pământ suntem o existență în rețea. Doar în Rai există unitatea deplină în Hristos și doar în Iad există singurătatea absolută și veșnică.

Mântuirea și refacerea lui Adam

Aici este esențială întruparea lui Dumnezeu Cuvântul în persoana Domnului nostru Iisus Hristos pentru că ne oferă exemplul pe care trebuie să-l urmăm și axul central cu care trebuie să ne unim pentru a-l reface pe Adam cel global. De fapt, din cauza asta Domnul se numește Mântuitor, pentru că mântuirea înseamnă refacerea firii noastre care este reunirea persoanelor prin Hristos în Adam cel global – sau mai bine zis unirea în Hristos care este capul noului Adam care se numește Biserica.

De asemenea, Hristos se mai numește și noul Adam pentru că din El și prin El, noi toți ne renaștem ca oameni noi din apă și din duh, adică oameni duhovnicești capabili de unire iubitoare, capabili de rai. Omul vechi este dur, opac și impenetrabil din cauza păcatului și din cauza asta se chinuie și îi chinuie și pe cei din jurul său. Păcatul este boală, distorsiune existențială și atunci când omul este distorsionat nu mai încape, nu se mai potrivește la locul potrivit pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru el din veșnicie.

Fiecare dintre noi avem un loc și un drum în viață pregătit de Dumnezeu mai dinainte de facerea timpului, drum pe care dacă mergem vom ajunge la Dumnezeu și vom deveni ca Dumnezeu unindu-ne cu El prin intermediul energiei Sale necreate. Este un fenomen asemănător cu fierul înroșit în foc. Dacă punem fierul în foc, fierul rămâne fier, focul rămâne foc, însă fierul începe să capete proprietățile focului: să devină roșu, cald și luminos. Dacă însă fierul nu merge pe drumul întâlnirii cu focul atunci el va rămâne pururea rece și întunecat în chinul său.

Așa și noi – avem libertatea să ne curățim prin focul harului până murim. După moarte ne stabilizăm pe direcția existențială pe care am ales-o înainte de moarte. Fie să renască numai cel ce har are de-a renaște curățit prin jar, după cum spunea cineva.

Purgatoriul nu există pentru că asta ar însemna un fenomen automat care ar depăși libertatea umană. Trebuie să ne asumăm că vom renunța la lucrurile nefolositoare scopului nostru chiar dacă acestea ne fac plăcere, iar scopul nostru este perfecțiunea personală veșnică la care ajungem prin unirea din ce în ce mai mare cu Dumnezeu. Un lucru, o persoană, o idee, o entitate de valoare este entitatea care ne ajută în împlinirea acestui scop. Dacă entitatea nu ajută, atunci ea nu este valoroasă, chiar dacă, să zicem, costă foarte mult sau este foarte râvnită.

Ce este ortodoxia

Problema cea mare este distrugerea sistemului de valori și promovarea păcatului drept virtute și astfel oamenii păcătuiesc foarte mult și nu mai știu în ce direcție existențială se găsește Dumnezeu. Ortodoxia este GPS-ul corect care ne arată direcția în care trebuie să mergem către Dumnezeu și, dincolo de asta, este știința medicală corectă care are ca scop vindecarea sufletului astfel încât să poată să meargă către Dumnezeu și să poată să fie pregătit și să nu fie ars atunci când harul crește. Ortodoxia este știința medicală corectă care îl reface pe Adam cel global prin vindecarea de moarte, de formele de ură, de rănile existențiale care ne ard atunci când suntem expuși la căldura iubirii lui Dumnezeu.

De fapt, și iadul și raiul sunt țintele iubirii totale a lui Dumnezeu însă sufletele din rai fiind pregătite pentru această experiență, simt asta ca cea mai mare desfătare posibilă în timp ce în iad, sufletele de acolo simt un mare chin, o imensă părere de rău că nu mai pot să simtă iubirea ca desfătare la care să răspundă, ci doar ca o arsură, ca un vierme care nu doarme în veșnicie. Iadul este imposibilitatea de a iubi și singurătatea veșnică. De fapt, cel mai mare bici din iad este biciul iubirii lui Dumnezeu.

Calea pentru a ajunge la perfecțiune

Cum ajunge omul în iad și cum ajunge omul în rai? Dacă în clipa morții omul iubește mai mult pe Dumnezeu și prin Acesta pe ceilalți atunci merge în rai. Dacă însă se iubește mai mult pe sine, atunci el se rupe de Dumnezeu și se va chinui veșnic toxificat de ura față de Dumnezeu și de ceilalți. Să nu spunem că Îl iubim pe Dumnezeu și pe fratele nostru nu îl iubim pentru că dacă nu îl iubim pe fratele nostru pe care l-am văzut cum Îl putem iubi pe Dumnezeu pe care nu l-am văzut?

Ei, acum poate că pare simplu acest lucru, însă în practică este mai dificil întâi de toate din pricina traumelor noastre și după aceea din pricina diferențelor dintre noi. Vedeți că de la început Dumnezeu a făcut bărbat și femeie și nu a făcut doi bărbați sau ceva asemenea și asta pentru că la perfecțiune se ajunge prin complementaritate pe toate planurile. Fiecare dintre noi este diferit și Dumnezeu ne-a făcut pe fiecare dintre noi cu anumite harisme naturale pe un loc al nostru aparte și fiecare dintre noi este cel mai bun din istorie pe locul respectiv. Trebuie să acceptăm locul și drumul pe care Dumnezeu ni l-a pregătit din veșnicie pentru că astfel vom deveni cu adevărat fericiți și perfecți în veșnicie. Să nu spună nimeni că el este văduvit de Dumnezeu pentru că asta este hulă împotriva lui Dumnezeu.

Dumnezeu ne-a creat pe fiecare dintre noi să ajungem ca El prin unirea cu Acesta, însă de obicei noi dăm cu piciorul la acest scop și ne creăm singuri scopuri și drumuri în viață crezând că știm noi mai bine care este realitatea și cum arată viitorul. Este adevărat că tot omul dorește raiul și îndumnezeirea, însă de obicei le caută acolo unde nu sunt și așa cum nu trebuie. De obicei, omul uită sau că are o valoare absolută pentru că este fiul lui Dumnezeu după har, sau că este un nimeni absolut prin sine, sau uită de amândouă într-o ceață gri. Dacă omul nu pune un picior pe versantul iubirii lui Dumnezeu și altul pe versantul nimicniciei sale, își pierde echilibrul și cade în groapa confuziei și a lipsei de sens.

Fără luminare de la Dumnezeu omul nu își dă seama nici de faptul că este chemat la perfecțiunea îndumnezeirii și nici la faptul că este un nimeni. Din cauza asta întruparea lui Dumnezeu Cuvântul este esențială pentru că ne-a arătat adevărul și adevărul ne face liberi chiar dacă suntem diferiți între noi și trăim într-o lume care zace în cel rău care are ca principal scop robirea noastră prin robirea minții noastre, robirea focusului nostru, robirea atenției noastre ultime.

Celălalt e mai bun

Pentru a afla pacea și luminarea trebuie să acceptăm locul nostru și de asemenea să acceptăm că celălalt are harisme și avantaje pe care noi nu le avem. Trebuie să-l socotim pe celălalt mai bun decât noi în Hristos pentru a putea să ne deschidem față de el prin Dumnezeu pentru că dacă nu ne deschidem atunci ne depărtăm de Dumnezeu cel perfect comunitar și acest lucru constituie chinul nostru. Dacă avem luminare și credință în Dumnezeu atunci într-adevăr îl putem considera pe celălalt mai bun decât noi, chiar dacă fiecare dintre noi are bolile sale existențiale. Dacă avem luminare, ne vedem neajunsurile și neputințele și în mod natural, fiind conștienți de păcatele noastre, îi vedem pe ceilalți mai buni decât noi. Dacă însă bolim de mândrie, atunci ne credem mai mult sau mai puțin dumnezeu pe pământ și suntem agresivi cu persoanele, cu ceilalți.

Domnul a spus că întru aceasta se cunoaște dacă suntem ucenicii Lui dacă dragoste avem între noi. Dragostea presupune jertfă și, simultan cu asta, respingerea păcatului. Faptul că iubim pe cineva nu înseamnă că de dragul lui trebuie să acceptăm păcatul. Acest lucru îl putem reuși cu mult mai ușor dacă vedem păcatul ca o boală, ca o distorsiune existențială, ca pe ceva separat de păcătos. Asta ne ajută pentru că deja suntem obișnuiți ca în cazul bolilor de trup să fim compătimitori față de bolnav. La fel trebuie să fim și în cazul bolilor de suflet. Unde mai pui că de multe ori noi credem că celălalt nu ne face bine când, de fapt, el acționează în conformitate cu voia lui Dumnezeu. Să știți că în totdeauna când avem un gând în care urâm persoana, acesta este de la diavol.

A iubi pe celălalt ca pe sine însuși

Noi întotdeauna trebuie să-i iubim pe ceilalți ca pe noi înșine pentru că de fapt celălalt tot noi înșine suntem, fiind toți mădulare ale lui Adam cel global, fiind fiecare mădulare unii altora, fiecare cu harismele lui. Dumnezeu ne-a creat ca o minte gigantică în care fiecare dintre noi să conlucrăm prin iubire și în înțelegere deplină pentru același scop care este perfecțiunea personală veșnică. Desigur că fiecare mădular, fiecare dintre noi își va păstra specificitatea activității sale în clipa în care conlucrează la acest scop adică la apropierea și unirea tuturor cu Dumnezeu cel perfect personal, iubitor și super-inteligent. Ca să vă imaginați, după cum în clipa în care eu merg, picioarele mele fac ceva, inima face altceva, creierul altceva iar ochii altceva și toate acestea conlucrează pentru același scop, la fel și în cazul lui Adam cel global toate persoanele, adică toate mădularele acestuia ar fi trebuit să conlucreze – dacă nu ar fi existat căderea lui Adam – la același scop. Din păcate, însă, a intervenit egoismul, a intervenit separarea noastră prin iubirea de noi înșine în detrimentul celuilalt. Asta este moartea.

Dacă vedem lucrurile în lumina iubirii lui Hristos atunci nu ne temem atât pentru noi înșine, nu mai suferim atât de iubirea de sine și putem să facem facem deosebire între păcat și păcătos, chiar dacă păcătosul este agresiv față de noi. Este foarte important să nu ne lăsăm gândurile rele și emoțiile negative să ne întunece mintea, ci să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute pentru că fără conștiința unui Dumnezeu drept și iubitor care are totdeauna ultimul cuvânt nu vom putea rezista atunci când distorsiunea păcatului presează puternic.

Păcatul se vindecă prin virtute. Exemple

Păcatul nu se vindecă prin păcat, ci din contră cele contrare prin cele contrare, adică păcatul se vindecă prin virtute. Fără harul lui Dumnezeu nimeni nu poate să facă virtutea și să iasă din distorsiunile existențiale în care se află. Sf. Sofronie de la Essex spunea că la lumina harului vede în sine atâta ură încât este capabil să distrugă toată lumea iar Sf. Iosif Isihastul spunea că dacă nu l-ar ține harul în pustie atunci ar fi la ora aceasta în lume, înfăptuind mari păcate.

Și eu cunosc personal două cazuri – unul în care un părinte bătrân îmi spunea cu toată convingerea că dacă nu ar fi harul Maicii Domnului, el în secunda imediat următoare ar ieși din Sfântul Munte și ar păcătui fără nicio jenă. Și un alt caz în care un frate căruia i-a arătat harul și a văzut foarte clar cum este capabil să omoare în chinuri pe absolut oricine îi trecea prin față – fără niciun motiv. Și-a dat seama fratele respectiv că dacă nu ne ține harul, toți am fi niște brute, niște animale, fiare unii cu alții.

De fapt, după cum vedem în Vechiul Testament, legea ni s-a dat pentru a limita distrugerea, însă nimeni nu ținea legea și toți sau păcătuiesc frontal sau se prefac că sunt drepți. Chiar Domnul le-a spus că nimeni nu ține legea și vor să-L omoare pe El, primul Om care era fără de greșeală. Asta se întâmplă din cauza distorsiunii omului fără har, distorsiune pe care noi singuri am ales-o din dorința de autoîndumnezeire.

Despre har și dăruirea lui

Pentru că plata distorsiunii, plata păcatului este moartea, omul era în mod necesar departe de Dumnezeu, în tărâmul confuziei provocate de întunecarea minții urâte și urâtoare. În clipa în care Hristos a murit din iubire desăvârșită, fără să fi urât niciodată, fără să fi păcătuit niciodată, atunci moartea a intrat în absurd și zidul despărțirii dintre om și Dumnezeu s-a surpat și harul mântuitor și sfințitor a început să curgă. Hristos însă a dat harul Duhului Sfânt, care e sfințitor cu adevărat, doar apostolilor și aceștia dau mai departe prin binecuvântări și succesiune apostolică la toată lumea care dorește acest lucru. Până la Mântuitorul toată lumea era în iad. 

După aceea, Mântuitorul cel înviat nu a dăruit direct la toată lumea pentru că, de fapt, mântuirea este refacerea lui Adam cel global care acum este spart în indivizii constituenți și această refacere se realizează prin ascultarea iubitoare de Biserica pe care Domnul a întemeiat-o pe mărturia credinței Sf. Ap. Petru. Dacă cineva se depărtează de acest șuvoi al harului prin neascultare sau se rupe mai mult sau mai puțin total printr-o credință greșită, atunci persoana respectivă se depărtează de unitatea Bisericii lui Hristos.

Vedeți că Dumnezeu nu a dat harul peste tot și este nevoie de succesiune apostolică pentru că Domnul nu dorește ca oricine crede că știe mai bine sau crede că are o interpretare mai deșteaptă a Scripturii să poată să-și facă pseudo-biserica sa, acesta nu e validat de Hristos pentru că atunci în loc să avem unitatea iubirii în Hristos, avem fărâmițarea încrederii în sine atât de specifică protestanților. Adevărul nu este pulverizarea în mici grupuri sociale conduse de diferiți iluzioniști mai mult sau mai puțin influenți, ci unitatea trupului lui Hristos care este Biserica.

Viziuni duhovnicești concrete

Trebuie să știți că aceste lucruri sunt cât se poate de concrete: țin minte că la un moment dat un frate a simțit în clipa în care s-a împărtășit că se deschide în fața lui un întreg univers în care erau toți Sfinții dimpreună cu Hristos și cu Maica Domnului care era de o curăție înțeleaptă extremă, într-o lumină maximă, inteligentă. Toți erau o singură unitate, însă fratele putea să discearnă distinct persoanele în acest nor luminos, mai ales pe Maica Domnului ca fiind cea mai mare Sfântă.

Altă dată, altui frate în timp ce vorbea cu un grup de oameni i-a venit gând de necredință că oamenii sunt într-adevăr interconectați și că acestea nu sunt chiar așa și atunci a strigat către Dumnezeu și Domnul i-a arătat pe oamenii din fața lui ca niște globuri luminoase foarte frumoase din care ieșeau raze luminoase ca niște legături iubitoare duhovnicești către el. Erau de asemenea și raze mai mici între ei care în clipa în care oamenii se iubesc cu adevărat interpersonal ele cresc și dacă oamenii se depărtează, acestea scad și scade și luminarea fiecărui om.

Iubirea

Este foarte important să existe iubire adevărată și nu sentimentală, trupească pentru că aceasta este o distorsiune a iubirii adevărate, distorsiune care de fapt îl vede pe celălalt ca obiect al satisfacerii plăcerilor și voilor noastre și nu ca și subiect al iubirii noastre cu care mergem împreună către unirea prin Dumnezeu prin tăierea voilor proprii. Iubirea strâmbă este o formă de egoism care se are pe sine în centrul existenței în timp ce iubirea adevărată este o formă de smerenie care îl are pe celălalt prin Dumnezeu în centrul universului. Este foarte important să existe tot timpul Dumnezeu în universul nostru pentru că dacă nu există atunci ajungem la forme de idolatrie care taie legătura cu atracția iubirii divine din centrul sferei și astfel ne prăbușim în întunericul cel mai din afară unde este plânsul și scrâșnirea dinților – încrâncenarea veșnică în singurătatea urii.

Dincolo de întuneric

Ca să scăpăm de întuneric trebuie să avem ca primă prioritate mărșăluirea către lumină. Să avem voia cea bună. Hristos trebuie să fie centrul vieții noastre și nu idolii patimilor. Noi, din păcate, punem pe primul plan idolii dintre care cel mai periculos este chiar sinea noastră – noi înșine. Fraților, trebuie să ne ocupăm de lucrurile trecătoare ale acestei lumi până la limita necesităților de a ne asigura o viață trupească lină, astfel încât sufletul să fie liber să se concentreze pe vindecarea sa în lumina și cu ajutorul lui Dumnezeu. Trebuie să avem credința că vom reuși cu ajutorul lui Dumnezeu în pofida a ceea ce ne spun gândurile. Să nu uităm că bazarea exclusiv pe logică duce la contradicții și nevroze.

Este esențial ca să avem paza minții și să nu primim gânduri care să ne deraieze din drumul nostru. Să nu dăm importanță exagerată diferitelor gânduri care nu ne pot ajuta să fim fericiți în veșnicie. Este foarte important să ne rugăm cât de des posibil, dincolo de programul zilnic de rugăciune, astfel încât rugăciunea să se aprindă în noi și să ne fie o mică sau o mai mare luminiță care să ne ghideze pe poteca desăvârșirii. Desigur că este nevoie de conducător duhovnicesc, de întrebare, de ascultare și de spovedanie deasă, astfel încât să plece de la noi energia demonică pe care o acumulăm prin păcate sau prin expunerea la centri care emit energie demonică.

Valoarea timpului

Lupta cu păcatul trebuie să fie până la sângele cărnii sau mai bine zis până la cristalinul minții. De fapt, din cauza asta avem timpul în acestă arenă cosmică numită planeta Pământ: pentru a ne lupta ca niște gladiatori pentru a deveni mai buni în fiecare zi. Trebuie să dăm sânge și să luăm duh. În clipa în care cineva își biruiește răul și devine mai iubitor, tot universul inteligibil luminat de Dumnezeu se bucură mai mult decât suporterii atunci când cineva câștigă o medalie la jocurile olimpice. Bucurie imensă. De fapt bucuria este cu mult mai mare pentru un singur schimonosit care se întoarce de la urâțenia păcatului la armonia virtuții decât pentru 99 de drepți care nu au nevoie de pocăință pentru că aceștia sunt în naturalețea lor. Virtutea este naturală și frumoasă, păcatul este formă de ură, este urâțenie și distorsiune.

Ca să înțelegem mai bine să ne gândim că atunci când fiecare mădular lucrează natural totul este frumos, armonios și eficace, omul mergând pe drumul perfecționării sale. Dacă însă mâna stângă începe să invidieze mâna dreaptă și să o războiască apar situații paralizante și absurde. Dacă mâna dreaptă crezând că ea le face pe toate, refuză să mai lucreze sau, pe de altă parte, zicând că le știe pe toate, va obliga tot trupul să meargă în mâini iarăși se ajunge la tensiuni și niște situații de instabilitate îngrijorătoare și, bineînțeles, la o eficiență minimă. Când se rezolvă aceste situații atunci toate mădularele au eroismul să-și asume responsabilitatea și să facă ceea ce trebuie, să rămână pe expertiza lor fără să intre pe tărâmul altuia și, de asemenea, când acțiunea trebuie să se termine atunci și acestea trebuie să se oprească din activitate. Când reapare această naturalețe care nici nu ar mai trebui descrisă, atunci toată lumea răsuflă ușurată și se bucură de armonia firii lăsată de Dumnezeu.

Tainele Bisericii și învierea omului

Sângele necesar vieții acestor mădulare este chiar cinstitul Sânge al Domnului pentru că Domnul este Capul Bisericii. Fără participarea la tainele Bisericii este foarte greu ca omul să vieze cu adevărat, trăind doar o subzistență care îl apropie mai degrabă de animalic. Desigur că au fost sfinți mari precum Sf. Ioan Botezătorul și Sf. Constantin cel Mare care s-au sfințit fără ceea ce numim astăzi tainele Bisericii, însă nu pot fi dați ca exemple pentru că excepția nu devine regulă, ci doar o întărește. Duhul Sfânt suflă unde voiește însă este mândrie luciferică să ne considerăm pe noi asemenea marilor sfinți și că Dumnezeu o să ne valideze și pe noi dacă neglijăm din diferite forme de egoism viața ascetică și mistică a Bisericii. Dumnezeu ne va ajuta însă ne va ajuta să ne întoarcem în trupul mistic al Bisericii pentru că am spus că Raiul este unitatea deplină prin întrepătrunderea persoanelor prin Dumnezeu și în Dumnezeu.

Prin această întrepătrundere, vom ajunge la cunoașterea deplină, la puterea deplină, la iubirea deplină și de fapt la fericirea deplină pentru că fiecare dintre noi va reflecta în mod unic, nou și minunat harul lui Dumnezeu prin inima sa curățită de noroiul patimilor și astfel drumul către perfecțiune va fi unul nesfârșit crescând din slavă în slavă, din fericire în fericire. Trebuie doar să ne pregătim să ne unim, să conlucrăm conștienți de limitările noastre și pentru asta e nevoie de multă comunicare eficientă fără vorbire în deșert, comunicare cu Dumnezeu prin rugăciune și cu ceilalți prin comportament nobil și smerit.

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați avut dragostea să stați cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!