Lipsa de rușine și ieșirea din minți – p. Teologos

Urmăriți un material în care analizăm unul dintre cele mai mari flageluri ale societății actuale: lipsa de rușine și patimile trupești legate de acest flagel. Vom vorbi despre efectele nefaste ale lipsei rușinii precum și despre modalități de vindecare.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Viața Sfântei Maria Egipteanca

Citim în viața Sf. Maria Egipteanca cum ea a plecat de acasă la vârsta de 12 ani și s-a dus în Alexandria unde s-a dedat desfrâului vreme de 17 ani. Adesea, refuza banii bărbaților cu care mergea, trăind mai degrabă din cerșit și din torsul inului. După care merge la Ierusalim unde energia necreată a lui Dumnezeu, harul lui Dumnezeu o împiedică să se închine la Sfânta Cruce. Atunci ea începe să se pocăiască adânc, o ia pe Maica Domnului drept protectoare și făcând ascultare de aceasta merge în pustia Iordanului să se pocăiască unde o găsește după mulți ani Avva Zosima când deja ajunsese la desăvârșire.

Această întâlnire a avut loc atunci din mai multe motive: odată ca să-l smerească Domnul pe Avva Zosima pentru că el credea că nu e nimeni mai bun ca el, pentru că el intrase în mănăstire de mic copil. În al doilea rând ca să se spovedească Sf. Maria pentru că orice om, chiar dacă ajunge aproape de îndumnezeire, tot are nevoie să se spovedească de cele din trecutul său. De asemenea, Avva Zosima a fost adus de Dumnezeu ca s-o împărtășească și să-i facă cele necesare pentru îngropare. 

Viața sfintei este foarte frumoasă și chiar vă recomand cu căldură să o citiți pe larg, fiind scrisă de Sf. Sofronie patriarhul Ierusalimului. Am amintit-o pe scurt pentru că aș dori să discut câteva lucruri legate de asta, lucruri cu impact în cotidianul nostru.

Paralele cu societatea contemporană

Întâi de toate, e faptul că a plecat de acasă la 12 ani atrasă de plăcerile trupești. Astăzi vedeți că există presiune mare astfel încât copiii de la cele mai fragede vârste să învețe astfel de lucruri prin sistemul de învățământ și prin ecrane unde li se oferă tot felul de materiale foarte periculoase și foarte viclene, disimulate inclusiv prin desene animate și materiale educaționale țintite special.

Părinții, atrași și ei de multitudinea de centri de plăcere și de griji nu mai găsesc timp să se ocupe de creșterea copiilor și îi lasă pe aceștia pradă ecranelor. Sunt foarte mulți copii care de la vârste fragede sunt departe de familie fiind dependenți de ecrane, de pusheul de dopamină care le vine de acolo. Sunt cazuri de copii care nu mănâncă dacă nu au tableta în față sau alte cazuri în care au tableta în cărucior, căruciorul având un stativ special pentru aceasta. Părinții din păcate spun că așa rezolvă problema creșterii copiilor pentru că sunt cuminți, învață multe și sunt moderni.

Problema cea mare este că astfel sufletele copiilor sunt distruse și ei pierd foarte curând simțirea în Duhul Sfânt pe care o au de la botez. Această simțire este foarte concretă însă nu este pe plan rațional pentru că la bebeluși raționalitatea desigur că nu este dezvoltată ca la un adult. Legat de asta, vedem că la un copil mic avem anumite sisteme care sunt funcționale imediat de la naștere și sunt alte sisteme care sunt de încredere abia după mulți ani. Vedem că ne bazăm pe sistemul respirator, digestiv, circulator încă din prima zi a vieții noastre în timp ce pentru sistemul reproducător și modul de gândire nu ne putem baza decât după mulți ani. De ce? Pentru că este nevoie ca omul să învețe ascultarea și viața duhovnicească înainte ca să aibă tangență cu temele legate de reproducere.

Dacă copilul este expus de mic la astfel de teme atunci el devine rob adicțiilor trupești și nu își mai poate ridica fruntea curată către Cerul iubirii interpersonale care vine de la Dumnezeu. Desigur că pentru universul unui copil care este mult mai delicat și duhovnicesc decât al unui adult, intruziunea patimilor trupești este mult mai traumatică. Și în cazul unui adult atingerea trupurilor fără atingerea sufletelor este relativ traumatică. Cu atât mai mult în cazul unui copil. Cu mult mai mult unirea trupurilor fără unirea sufletelor este traumatică pentru toți. Din cauza asta este păcat de moarte.

Efecte ale pierderii sfiiciunii

Copiii își pierd curăția, castitatea, întreaga cugetare, sfiiciunea care este o mare virtute și o însușire a firii netrupești, prin expunerea la astfel de lucruri. Sfiiciunea este integritatea diamantului inimii noastre care este casa preaiubită a lui Hristos. Sfiiciunea este Cerul pe pământ pentru că Împărăția Cerurilor este înăuntrul nostru. Acest diamant primește în el lumina iubitoare a lui Hristos și o redirecționează în spre în afară într-un chip extraordinar de frumos. Dacă însă este acoperit de noroiul patimilor, mai ales al patimilor trupești – de ce? – pentru că trupul nostru noroi este și este sediul plăcereii care vine prin simțuri și în noroi se întoarce, atunci Hristos nu mai intră și diamantul se stinge și se transformă în cărbune, în noroi. Omul devine întunecos, dur și rece chiar dacă la prima vedere poate părea lipicios. Omul devine casant și uscat din cauza durității sale. 

Sfiiciunea ca harismă

Copiii mai ales simt asta și încearcă să-și acopere trauma prin bravadă pentru că simt că au pierdut ceva de mare preț ceva care nu se mai poate întoarce niciodată. Nu mai sunt întregi, nu mai au întreaga cugetare care provine din unirea cu Hristos. De fapt, sfiiciunea în limba greacă este σωφροσύνη care vine de la σώας τας φρένας adică cineva are „frânele întregi” și din cauza asta era tradus în româna veche prin „întreaga cugetare”. Este o virtute care era foarte prețuită de către grecii antici și care se referă la claritatea de cristal a minții care vine prin evitarea expunerii la centrii puternici de plăcere.

Sfiiciunea și rușinea sunt două mari harisme pe care Dumnezeu le dă foarte ușor copiilor. Din păcate, noi astăzi nu le mai avem pentru că nu suntem interesați de așa ceva, considerându-le vrednice de dispreț. Ne expunem copiii și pe noi înșine la o mulțime de surse de zgomot informațional pentru că așa am fost învățați că e modern și astfel ne pulverizăm mintea în mii de centri foarte puternici de atracție. Astfel nu mai avem întreaga cugetare, nu mai suntem întregi la minte, suntem ieșiți din minți, atrași fiind de magnetismul centrilor respectivi.

Astfel omul și mai ales copilul nu mai are capacitatea de concentrare, intervalul de atenție și liniștea mintală, pacea minții, care să-i permită să aibă claritatea și luminarea minții necesară ca să vadă lumina inteligentă și iubitoare a lui Dumnezeu și, de asemenea, să aibă un mod de gândire adânc și corect. Vedeți că dacă avem o apă noroioasă într-un pahar și o agităm continuu, ea nu devine niciodată cristalină, însă dacă o lăsăm să se liniștească atunci toate impuritățile se sedimentează în timp și apa își recaptă cristalinul ei natural.

Despre atracție și trup

Puterea de atracție a trupului este foarte mare pentru că tendința unei persoane față de o persoană de sex opus are rădăcini în firea noastră și din cauza asta nimeni nu și-a biruit firea fără ajutorul lui Dumnezeu, Cel mai presus de fire. De fapt, pentru a ajunge la curățenie trebuie într-adevăr să ne liniștim și să evităm centrii de plăcere, însă asta nu este destul pentru că trebuie să stingem focul materiei din noi cu focul nematerial al lui Dumnezeu. Deci neprihănirea nu este o lipsă de vigoare, ci este o stare foarte activă pentru că trebuie să stingem iubirea de trup cu ajutorul iubirii lui Dumnezeu și din cauza asta nimeni dintre cei care au dobândit neprihănirea să nu creadă că a dobândit-o singur, ci numai cu ajutorul lui Dumnezeu. Poate că ar fi bine să menționăm aici că nu e curat cel care și-a păzit lutul neîntinat, ci cel care și-a supus în chip desăvârșit sufletul lui Dumnezeu și trupul sufletului. Adică avem Dumnezeu, suflet, trup și nu sufletul rob trupului. 

Fecioria

De fapt, fecioria este starea sufletului fără compromisuri în fața oricărui păcat. Această stare vine în timp și la început se manifestă prin faptul că nu suntem de acord cu gândurile care ne împing la păcat, că nu le primim. De asemenea, un alt semn este faptul că nu avem vise necuviincioase sau dacă avem, nu apar chipuri clare. Mișcările naturale fără chipuri arată sănătatea parțială a sufletului, că suntem pe drumul curăției, însă chipurile clare și constante sunt semn al bolii. Izbăvirea totală de boală este atunci când trupul este total insensibil la gândurile răzlețe care mai pot să apară.

În procesul vindecării este foarte important să ne păzim toate simțurile, în principal văzul și pipăitul. Pentru a ne putea păzi și pentru a nu ne arde în clipa în care ne-am expus la focul unei frumuseți trupești, este important să minimizăm expunerea și să ne expunem la focul frumuseților dumnezeiești precum și la focul mustrării de sine.

Dacă avem gânduri, întâi de toate trebuie să ne retragem în rugăciune pentru că aceste gânduri sunt foarte puternice pentru noi, cei începători. Sunt ca niște lei turbați și este foarte dificil să ne luptăm frontal și din cauza asta trebuie să strigăm după ajutor la Domnul. Dacă ne smerim prin cererea ajutorului în rugăciune, atunci ne putem împotrivi în cuvânt gândului și ne putem mustra pe noi înșine că ce gânduri avem. La început este nevoie de osteneală, inclusiv fizică. Absolut necesare sunt postul și privegherea – adică înfrânarea de la mâncare și somn. Cele mai puternice însă sunt smerenia, blândețea și setea. Desigur că în cazul setei sunt limite astfel încât să nu pățim ceva, în timp ce în cazul smereniei și nemânierii nu sunt limite fără numai deznădejdea.Adică să nu ajungem la deznădejde, fraților!

Un exemplu

Fără aceste daruri dumnezeiești – blândețeași smerenia -, nimeni nu va reuși să biruie firea. Era un frate care făcea mari nevoințe ca să depășească această patimă și din cauza postului exagerat ajunsese să zacă în pat și cu toate acestea războiul nu-i trecea. Într-un final vine la el un mare Avva și fratele îi spune „Părinte, am făcut tot posibilul, am ajuns un schelet ca să scap de gândurile trupești și cu toate acestea nu-mi trec”. La care părintele îi răspunde „Frate, ca să ne depășim firea avem nevoie de Cel mai presus de fire. Dacă nu avem smerenie și nu recunoaștem că orice am face nu putem să depășim acest tiran fără ajutorul lui Dumnezeu, nu-l vom depăși niciodată”.

Și astfel s-a smerit fratele și a plecat războiul de la el. Este foarte important să nu ne bazăm pe înfrânarea și forțele noastre ca fiind izbăvitoare și că nu vom mai cădea. Să nu uităm că diavolul a avut puteri imense și nu a mâncat nimic și totuși a căzut.

Nevoința și nesimțirea

Desigur că este nevoie și de nevoințe, însă legarea trupului întunecat prin nevoințe este ca lumina stelelor în timp ce leagarea prin smerenie este ca lumina lunii. Desigur că există și treapta superioară care este descoperirea dumnezeiască care se aseamănă cu soarele strălucitor. E adevărat că toți aceștia petrec în Ceruri, însă pe grade de iluminare diferite care răsar unul dintr-altul.

Că tot vorbim de înaintarea în curăție, să avem grijă să nu carele cumva să ne încredem atunci când nu avem război trupesc pentru că dracul este ca vulpea care se preface că doarme ca să înșface găina cu fulgi cu tot. De patima asta numai placa de mormânt ne scapă, chiar dacă există treptele de care spuneam mai înainte.

Tinerii și căderea în păcat

În cei mai tineri cauzele sunt multiple, însă în principal este presiunea la care sunt supuși să păcătuiască, presiunea de grup și asta provine din ceea ce văd și învață de pe ecrane, în cercurile de prieteni și la școală. Li se inoculează că reușita este în trup și că dacă nu avansează în această direcție vor rămâne în urmă și vor fi ostracizați. Li se promovează patimile trupești ca fiind ceva de dorit către care trebuie toți să se îndrepte fără să li se spună cât de distrugătoare sunt aceste lucruri.

Principala traumă este că li se distruge capacitatea de iubire adevărată, interpersonală, și astfel sufletul lor nu se mai poate hrăni cu energia necreată a lui Dumnezeu pentru că principala expresie a energiei necreate a lui Dumnezeu este iubirea. Iubirea interpersonală, nu iubirea trupească.

Astfel tinerii care suferă de aceste patimi se simt singuri și izolați pentru că pleacă harul care îi unește cu Dumnezeu și atunci omul începe să-și trăiască singurătatea ca pregustare a iadului. La ora aceasta avem pandemia singurătății declarată oficial în occident, o pandemie mult mai mare și mai gravă decât COVID-19. Ceea ce este și mai trist este faptul că piramida de vârstă este în defavoarea tinerilor când în mod natural cei mai singuri ar trebui să se simtă bătrânii. Desigur că nimeni nu trebuie să se simtă însingurat pe acest pământ, însă tinerii se simt de departe cei mai singuri pentru că ei sunt cei care păcătuiesc cel mai mult și, din păcate, este foarte greu să se pocăiască pentru că din cauza societății distorsionate din vest, păcatele trupești sunt nu numai acceptate ci și promovate. În SUA peste 90% din tineri încurajează, acceptă sau sunt neutri relativ la pornografie de unde și rezultatele dezastruoase din viața lor. 

Nu este numai singurătatea în care se afundă, ci și sentimentul de vinovăție, de insecuritate, de izolare și de murdărie sufletească care cresc însingurarea care este pregustarea iadului. Dacă la asta adăugăm și nemulțumirea lor relativ la aspectul fizic și complexul de inferioritate pe care și-l dezvoltă în clipa în care se compară cu vedetele strălucitor de păcătoase pe care le văd pe ecrane, avem un tablou groaznic al distrugerilor provocate de această patimă. Astfel omul devine dependent, pierzându-și libertatea și devine foarte manipulabil ca orice om care suferă de o adicție serioasă. Cei care nu au foarte multă experiență duhovnicească vor cădea în aceste patimi atrași mai mult de desfătările trupești și mai puțin de mândrie.

Atragerea se face prin plăcere însă după ce este prins în laț omul simte durerea și chinul păcatului. Așa este cazul clasic cu fetele care sunt seduse prin metoda „love boy” după care sunt traficate în străinătate și sunt obligate să se prostitueze. Tânărul „Făt Frumos” îi promite marea cu sarea că o să se căsătorească cu ea și că o să fie regina lui în timp ce în realitate va fi sclava lui și va fi amestecată în rețele foarte tenebroase unde va fi traficată și exploatată. Desigur că la început lucrurile par foarte frumoase, politicoase, cu mulți bani și cu un efort mic, însă în realitate adevărul este altul – că afară e vopsit gardul și înăuntru e leopardul patimilor. Chiar dacă fetei de la început nu o să-i placă ceea ce face îi este frică să iasă pentru că cei care o exploatează au metode de șantaj cu care o amenință astfel încât să o țină în acea lume de iad.

Experiența este traumatică și pe dinăuntrul ei și pe dinafară în relațiile interumane în care toți o văd ca pe o persoană inferioară chiar dacă unii nu recunosc pe față asta și asta provine din faptul că în conștiința umană este lăsat de la Dumnezeu ca fiecare dintre noi să știm că obsesia pentru sex îl apropie pe om de animalic, de biologic și chiar mai jos.

Sufletul omului

Diferența principală dintre om și animal nu este diferența de ADN de 1,4% sau 1,9% dintre om și maimuță. Diferența principală este sufletul. Sufletul uman este creat de Dumnezeu infinit și destinat să supună materia și să se îndrepte către perfecțiunea personală veșnică iubitoare și duhovnicească – adică spre Dumnezeu. Animalul are un suflet finit și supus materiei. Animalul știe de mâncare și de reproducere. Mănâncă ce găsește și se reproduce când e perioada lui de reproducere. Dacă omul este distorsionat și cade sub materie, atunci el devine ca un animal și mai rău ca un animal pentru că el își păstrează tendința spre infinit și încearcă să meargă la maxim în materie – în mâncăruri și în sex după fire și împotriva firii. 

Astfel omul devine mai rău ca o fiară și se chinuie și pe sine și chinuie și pe alții. Îmi spuneau cei care au suferit de asta că există un duh animalic, nerușinat și neomenesc care îl arde pe cel robit ca și cum ar fi într-un cuptor de foc. Nu mai vede nimic altceva decât violența patimii și nu se mai teme de Dumnezeu, de chinurile iadului, de veșnicie, de noblețe și are scârbă de rugăciune și avans duhovnicesc. Devine ieșit din minți ca un beat de o poftă neîncetată după patimi trupești după fire și chiar și împotriva firii. Ca să scape, trebuie să se roage cu multă smerenie și ardoare la Dumnezeu și să fugă departe de persoana sau persoanele care îl atrag în această smoală. Și mai ales, trebuie să fie constant. În toată această ispită omul are un respect de sine foarte scăzut și îi este frică să nu fie respins de către ceilalți dacă apare în lumina adevărului. 

Căderea în patimi și ieșirea din ele

Singura soluție este Hristos. Dragostea lui Hristos. Omul care a ajuns în astfel de patimi trebuie neapărat să caute ajutor la duhovnic, la oameni duhovnicești care pot să-l ajute să scape de această adicție și să pună în loc dragostea de Hristos și prin Acesta dragostea interpersonală, dragostea duhovnicească, dragostea adevărată de celelalte persoane.

Dacă cineva avansează puțin și devine mai spiritual, fără însă să fie curățit la suflet, atunci cade în aceste patimi întâi de toate din mândrie și mai puțin din desfătări trupești. Asta se vede la cei care avansează pe scara socială din punct de vedere economic, politic sau artistic. Ceea ce consideră ei reușită în domeniul lor de activitate le aduce o satisfacție lumească care îi împinge în mândrie dacă nu sunt atenți sau dacă nici măcar nu știu că mândria este un mare păcat. 

Omul zice că nu mai are nevoie de Dumnezeu – dacă bineînțeles L-a introdus vreodată în viața sa – pentru că el crede că se descurcă singur, că poate fi el însuși propriul lui dumnezeu. De acolo vine și prăbușirea prin diferiții centri de atracție dintre care unul dintre cei mai frecvenți și puternici sunt patimile trupești după fire și împotriva firii pentru că sunt o mulțime de factori favorizanți: bogăția, slava deșartă de unde apar petrecerile, întâlnirile selecte și altele asemenea care de multe ori sunt prilejuri foarte mari de a cădea în păcat.

Războiul de gând

În cei mai avansați căderea în aceste patimi vine din osândirea aproapelui pentru că Dumnezeu cel iubitor nu dorește ca omul să-și îndurizeze inima până într-atât încât să-l osândească pe celălalt. Dacă omul se îndurizează și îi osândește pe ceilalți, atunci harul se retrage și astfel omul cade în război de gând și chiar păcate foarte concrete cum ar fi păcatele trupești.

Țin minte că la un moment dat a venit o femeie la Sf. Paisie pe când acesta era la pustie în Conița. Sfântul când a văzut-o, a judecat-o cu repulsie în sinea sa cum că este femeie desfrânată. E adevărat că avea și date în acest sens. Imediat ce femeia a plecat, Sfântul a început să aibă un atac demonic foarte puternic care îl împingea să păcătuiască trupește. Era pentru prima dată în viața lui când avea așa ceva, Sf. Paisie fiind curat ca lacrima, el fiind sfințit din pântecele mamei sale. Sf. Paisie s-a îngrozit când a simțit aceste gânduri cărora efectiv nu putea să le facă față. Într-un final a luat un topor cu care s-a lovit peste picior de a țâșnit sânge, încercând prin această mare durere să stăvilească valul imens de plăcere care îl năpădea. După ce s-a rănit astfel, războiul a încetat și atunci s-a rugat lui Dumnezeu să-i descopere de ce i-a venit un astfel de război și mai ales de ce l-a părăsit harul și nu se mai putea împotrivi defel. Atunci Domnul l-a informat asupra cauzei: faptul că a osândit pe femeia respectivă, lucru care nu trebuia să i se întâmple la măsurile la care ajunsese Sfântul.

După cum vedeți, sunt unii care aproape cad fără voie pentru că au greșit înainte și sunt alții care ar dori să cadă și nu pot. Evident că cei din a doua categorie sunt mult mai răi decât cei din prima, pentru că dorința lor distorsionată îi trage departe de Dumnezeu și Dumnezeu caută la inima omului și nu atât la față. Dacă omul încearcă să iasă, Dumnezeu îl ajută, chiar dacă pedagogia Acestuia nu este foarte directă ba chiar uneori este mai presus de înțelegerea noastră. Dacă însă omul încearcă să se autodistrugă de bună voie, atunci lucrurile sunt complicate, chiar dacă Dumnezeu face tot ceea ce ține de El ca să-l ajute pe om. 

Lucrurile sunt și mai complicate în clipa în care omul nu numai că păcătuiește intenționat, ci îi și face pe alții să păcătuiască pentru că atunci el este răspunzător de tragerea în jos și a altor suflete. Este ca și cum în loc să se rostogolească cineva singur ca un glob luminos în abisul de smoală a păcatului să mai tragă după el și alte globuri care sunt legate și influențate de acesta. Atunci chiar dacă primul glob ar dori să se oprească va fi mult mai greu pentru că celelalte globuri care au luat-o la vale îl trag după ele la rândul lor. Cu toate acestea, nici în acest caz Dumnezeu nu ne lasă și uneori trimite un glob foarte puternic care poate prin prezența sa, prin harul său să oprească rostogolirea avalanșei.

Sfânta Pelaghia

Să vă dau un caz, dincolo de cazul Sf. Mariei Egipteanca în care a intervenit direct Dumnezeu și Maica Domnului care i-au oprit accesul la Sf. Cruce, stindardul ascezei și cheia Învierii. Sf. Nonos, un episcop cu viață sfântă, le predica credincioșilor și în timp ce le predica trece prin fața lor o desfrânată de lux într-o caleașcă opulentă, înconjurată de amanții ei. Văzând asta, Sfântul o privește lung și cu tristețe. Cei prezenți văd asta și zic „Preasfinția voastră, nu vă mai uitați așa…”. La care Sfântul răspunde „Ehei, dacă m-aș fi străduit să-I plac lui Hristos așa cum femeia asta se străduiește să le placă amanților ei, m-aș fi sfințit până acum”. Femeia aude aceste cuvinte pline de har și smerenie și în câteva zile se transformă toată sub influența energiei necreate dumnezeiești ce a fost transmisă de la Sfântul și vine să se catehizeze și să se boteze la Sfântul, primind numele de Pelaghia la botez, după care se retrage din lume deghizată în monahie și neștiută de nimeni la Ierusalim ca să-și plângă păcatele precum și Sf. Maria Egipteanca înaintea ei. Astfel a ajuns o mare, mare sfântă în Biserică – chiar vă recomand să citiți viața ei: viața Sfintei Pelaghia.

Atenția și pericole

Este nevoie de multă atenție să nu cădem, pentru că aici avem să ne luptăm cu însăși firea noastră. Este foarte important să știm și o altă stratagemă a viclenilor diavoli: aceea că în clipa în care suntem cu o persoană atrăgătoare care ne oferă mult combustibil pentru această patimă, vrăjmașul nu ne atacă pentru că știe că atunci este momentul în care ne aprovizionăm cu dinamită în inima noastră. Diavolul aprinde focul în clipa în care ne eliberăm și dorim să zburăm către Dumnezeu, pentru că atunci știe că distrugerea este mai mare. Este foarte important să nu ne lăsăm mintea liberă băltind în astfel de fantezii pentru că se creează o obișnuință foarte dăunătoare care îl duce pe om din robie în robie, din lac în puț, până când îl transformă într-un obsedat.

Când vin astfel de gânduri, trebuie să le tăiem imediat ca și cu un cuțit, să avem mintea de diamant și să ne imaginăm cranii și moarte. Dacă vin imagini care ne împing spre plăcere să ne imaginăm cum arată trupul fără piele, ca un sac de mațe și oase și imediat să ne întoarcem către rugăciune pentru că numai Domnul oștirilor cel mai presus de fire ne poate scăpa de cele care se folosesc de firea noastră pentru a ne distruge. 

Viclenia diavolului

Diavolul este foarte viclean, pentru că înainte de a păcătui ni-L prezintă pe Dumnezeu milostiv și păcatul ca fiind ceva mic, în timp ce după ce am păcătuit ni-L prezintă pe Dumnezeu ca pe un judecător fără milă și păcatul ca pe ceva imens și de neiertat. Prima dată fac așa ca să ne împingă la păcat iar apoi ca să ne împingă în deznădejde. Noi nu trebuie să facem nici una și nici cealaltă, adică nici să cădem în păcate și nici să ne deznădăjduim, dacă se întâmplă să păcătuim. Desigur că mila lui Dumnezeu nu este absolut deloc un motiv pentru a păcătui pentru că Dumnezeu nu se batjocorește și, dincolo de asta, păcatul este o boală care distruge sufletul uman, deci noi pe noi înșine ne distrugem dacă păcătuim.

Trebuie să fim atenți și să avem sfiiciunea și rușinea ca dar de la Dumnezeu. Sfiiciunea este recunoașterea faptului că avem o putere infimă de a ne opune atracției păcatului, iar rușinea este acceptarea eroică că am greșit fără însă să ne deznădăjduim din cauza păcatului, ci trebuie să ne pocăim cu multă smerenie și sinceritate în fața Domnului celui care a biruit moartea.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați avut delicatețea să stați cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!