Cuvioasa Maria Egipteanca – p. Spiridon Vasilakos

Urmăriți un cuvânt plin de har al părintelui Spiridon Vasilakos, care ne tâlcuiește relația dintre viața Sfintei Maria Egipteanca și viața noastră duhovnicească. Este un îndemn la pocăință foarte necesar astăzi.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Cuvioasa Maria Egipteanca – p. Spiridon Vasilakos

Cuvioasa Maria Egipteanca este o ființă care ne emoționează și ne captivează. Și putem vedea multe lucruri din viața și din parcursul ei. Și, în special, să insistăm asupra unor detalii. E impresionant că detaliile din viața sfinților sunt foarte importante.

În viața Cuvioasei Maria totul se schimbă atunci când se închină Crucii Domnului din Biserica Învierii. Acesta este primul semn, deși pare un detaliu, de fapt, suntem la temelia unei alte situații, a unei schimbări radicale, a unui alt nivel existențial. De ce? Pentru că schimbarea omului, transformarea lui începe atunci când omul întâlnește Crucea. Și de aceea Domnul îi dă omului o cruce, ca să se poată cultiva [lăuntric], să se poată vindeca, să vadă adevărul său, să caute, să ardă inima lui după adevărul lui Dumnezeu. Și acest lucru îl va schimba radical, profund. Doar așa se poate schimba omul. Astfel, atunci, Sfânta Maria întâlnește Crucea. Acolo întâlnim o răscruce de drumuri. Omul întâlnește crucea, întâlnește ceea ce caută și nu putea regăsi în stilul ei de viață anterior.

Sfânta Maria Egipteanca căuta frenetic, căuta cu dor să întâlnească iubirea. Ca orice om, dar căuta într-o manieră incorectă, pe drumul greșit. Și, căutând dragostea, ea se pierde pe sine însăși. Astfel, la această răscruce ea întâlnește iubirea desăvârșită, întâlnește forma cea mai înaltă de iubire, care este iubirea lui Hristos pentru om și care se exprimă prin cruce. Și de acolo totul se schimbă. Cu toții ne amintim că nu putea intra în biserică. Dumnezeu nu a oprit-o, ci modul ei de viață; trecutul o reținea.

De multe ori considerăm că viața noastră de dinainte a trecut fără să realizăm că tot trecutul nostru a fost întipărit în noi. De aceea, omul duhovnicesc se aseamănă cu acel luptător descris de Homer. El spune despre călăreții unui anume neam, care exersaseră atât de mult încât se puteau lupta și cu spatele, [nu numai fiind cu fața spre inamic]. Exact asta se întâmplă și în viața duhovnicească, pentru că omul, în viața duhovnicească, se luptă cu trecutul său. Pocăința înseamnă să mă întorc în trecut și să dezleg, să vindec cu ajutorul harului dumnezeiesc și să vindec toate acele părți ale sufletului care au fost legate și prinse în această stare de captivitate numită păcat.

Deci, trecutul Cuvioasei e o piedică pentru sufletul ei. Și ea își dă seama. Când întâlnești dragostea, începi să fii conștient. Când Îl întâlnești pe Hristos, ți se deschid ochii, începi să simți, să înțelegi. Și ea a conștientizat. Și-a dat seama că obstacolul ei este trecutul ei. Un alt detaliu al vieții ei este că atunci când a fost găsită, după ce s-a închinat Crucii lui Hristos, după ce a acceptat [chemarea Crucii], este această imagine când Cuvioasa intră și se închină sfintei Cruci. Nu este nimic altceva decât faptul că ea și-a asumat luarea crucii. Și o vedem în curtea Bisericii Învierii cum pleacă în grabă. Practic aleargă.

Și acesta este ceva foarte important. Acest detaliu este foarte important. De ce? Pentru că vrea să se îndepărteze de cine este. Deoarece vrea să scape de moartea ce purta în ea chipul dragostei, dragoste care i-a pus stăpânire pe viața ei. Și aleargă spre pustie pentru a se lupta cu această moarte. Nu este un fapt ușor, pentru că această moarte îl afectează profund pe om și se ascunde în toate cotloanele omului: în gând, în dorință, în dispoziție, în suflet, în intelect, în trup. Se luptă 47 de ani întregi prin viața pe care acum o are, cu [ajutorul] Crucii lui Hristos, cu viața și Învierea Lui. Timp de 47 de ani întregi se luptă să dezrădăcineze moartea, ca să poată planta sămânța vieții, și viața să dea roade în ființa ei. Pentru a realiza acest lucru, ea se refugiază în deșert. Aici este al treilea punct asupra căruia trebuie să ne oprim. Pustia nu este doar un loc, pustia este un mod [de viețuire].

Și pentru a putea vedea acest fel de viețuire, merită să deschidem Sfânta Scriptură, Noul Testament. Și acolo vom vedea că Hristos, în pustie, se luptă cu diavolul și îl înfruntă. Vom vedea că în pustie Domnul se retrage să se roage. Vom vedea că în deșert, de multe ori în locuri pustii și pe înălțimi, El cheamă oamenii să le dea cuvânt – cuvântul adevărului, cuvântul libertății, cuvântul mântuirii, cuvântul vindecării, cuvântul lui Dumnezeu. Domnul se botează în pustie. Ce este deșertul, așadar? Să înfruntăm în modul nostru de viețuire tot ceea ce nu e [de la] Dumnezeu. Să înfrunt tot ce e întunecat, tot ce este rău, tot ce e demonic. Și acestea locuiesc înlăuntrul meu. Deci, atunci când îmi înfrunt patimile, cu harul lui Dumnezeu, această situație, această confruntare, acest război nevăzut, neanunțat, dar atât de puternic, poate fi numit pustie. Acolo omul e încercat, se antrenează duhovnicește și se cultivă sufletește.

Ce înseamnă pustia? Să mă izolez pentru o vreme, astfel încât să pot auzi glasul lui Dumnezeu. Spun Părinții Bisericii că atunci când se deschide Evanghelia la Sfânta Liturghie, se deschide gura lui Hristos. Așa că trebuie să rămân singur, ca să ascult acest cuvânt. De ce? Pentru că cuvintele picură ca o ploaie în jurul nostru. Și de multe ori nu sunt doar cuvintele din afară, ci și cele lăuntrice. Să nu uităm că pofta noastră strigă, protestează. Pofta noastră îmbolnăvită de aroganță protestează. Să nu uităm că voia noastră proprie urlă, are glas. Gândul nostru are glas. Toate sunt vocale, strigă în noi și în jurul nostru. Aceste voci sunt invitații și, mai presus de toate, provocări și trebuie cumva să mă izolez de ele. Domnul spune: „Cine are urechi de auzit, să audă.” Să mă izolez, ca să pot auzi acest cuvânt al adevărului, și nu pe toată lumea, nu vorbele, ci pe Cuvântul. Domnul se refugiază în pustie pentru a le da cuvânt.

Iar această relație cu cuvântul lui Dumnezeu e o comuniune în duh cu El și o stare a omului, o stare duhovnicească a omului. Domnul merge în pustie ca să fie botezat. Deci omul, oricare dintre noi, ar putea numi “deșert” confruntarea cu patimile, cu acele stări patologice. Ar putea numi “pustie” relația lui cu cuvântul lui Dumnezeu, studiul cuvântului lui Dumnezeu. Ar putea numi “pustie” și acest al doilea botez în harul lui Dumnezeu prin intermediul Tainelor Bisericii. Astfel omul, trăind în această “pustie”, dobândește o comuniune strânsă cu Dumnezeu. Trăind în acest “deșert”, el dobândește o relație adevărată cu el însuși, o relație pură cu sine însuși. Și numai atunci poate dobândi o relație adevărată, pură și cu fratele său.

Sfânta se refugiază, așadar, în deșert, acolo unde ar trebui să se refugieze fiecare dintre noi. Și nu în acel loc, ci într-un mod de viețuire. Toate momentele din pustie sunt intense. Pentru că sunt lupte. Sunt bătăliile morții cu viața. A omului cu inumanul. Aceste lupte sunt foarte puternice. Sunt luptele omului cu fiara, a luminii cu întunericul. Și de aceea pustia e o cale aventuroasă, captivantă și cutremurătoare. Acolo întâlnim câteva caracteristici ale Sfintei. Când Avva Zosima se apropie de ea, nu poate spune dacă această ființă pe care o vede este bărbat sau femeie. De ce? Deoarece Cuvioasa nu a vrut să arate în pustie ceea ce a scos în evidență în lume, adică feminitatea ei. Ea a vrut să arate omul, ființa umană.

De multe ori încercăm să scoatem în evidență bărbatul sau femeia – dar fără să fi întâlnit încă omul dinaintea noastră. Și de aceea eforturile noastre eșuează. Uneori ne apropiem de cineva pentru că este femeie, sau de altcineva pentru că este bărbat. Și aici se află marele nostru eșec. Aici se află poate o parte din nefericirea noastră. De ce nu ne concentrăm pe om? De ce? Pentru că nu am aflat pe om. De ce? Pentru că nu ne-am luat crucea. Nu ne-am întâlnit la răscruce, nu am alergat în deșert, nu ne-am îndepărtat – nu de noi înșine, ci de egoismul nostru. Și observăm la oameni o neliniște și o agonie, de a scoate în evidență masculinitatea sau feminitatea. Și toate acestea sunt foarte ieftine și foarte superficiale. Și de multe ori devin pietrele funerare ale omului.

Sfânta Maria merge în deșert ca să învie omul. Și de aceea Avva Zosima nu o vede ca pe un bărbat sau ca pe o femeie. Dar ceea ce întâlnește este un om. Și acesta este marea biruință. O persoană pe care, deși o vedem în fresce cu pielea arsă de soare, scheletizată de postul aspru, goală – pentru că nu a găsit de atâția ani o haină care să-i acopere trupul -, cu toate că o vedem astfel, această evidențiere a omului în pustie i-a conferit o frumusețe incredibilă. Nu acea frumusețe falsă, artificială, ci o frumusețe adevărată, autentică. A ieșit la suprafață omul. În viața Cuvioasei, din momentul în care omul a fost scos la iveală, Însuși Dumnezeu domnește.

Și de aceea, acele puține lucruri pe care le dezvăluie lui Avva Zosima, sunt atât de puternice și atât de importante. Unul dintre ele este cuvântul lui Dumnezeu. Avva Zosima o aude recitând pasaje întregi din Sfânta Scriptură, și este uimit, pentru că nu are nicio carte cu ea. Poate că nici nu știa carte. Și e cu neputință ca în viața ei anterioară să fi deschis vreodată Sfânta Scriptură sau să fi auzit vreo predică. Și când o întreabă, ea îi răspunde.

Cuvântul lui Dumnezeu s-a împlinit. Mâncarea, băutura, haina, acoperământul meu s-au făcut cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut totul pentru ea. Și vedem un om care se hrănește, se împărtășește de Dumnezeu. Își potolește setea din apa vie, Care este Hristos. Și se îmbracă în Hristos – adică totul în viața ei este Hristos. Acesta e rezultatul parcursului ei ascetic, al străduinței duhovnicești a Cuvioasei Mariei. Toate [în] Hristos!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!