Duminica Mironosițelor – p. Pimen Vlad

Ascultați un cuvânt duhovnicesc în care p. Pimen ne poartă prin această perioadă luminoasă a Penticostarului (perioada dintre Înviere și Cincizecime) ajungând acum la duminica mironosițelor.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Să scoatem răul din noi ca să putem face loc luminii

Iată dragii mei, când ne vedem iarăși! Hristos a înviat! Câtă liniște, câtă pace, câtă frumusețe! Slavă Ție, Doamne, Slavă Ție! Ca să ne putem bucura de pacea și liniștea asta trebuie să scoatem ce-i rău, să plece de aici întunericul ca să intre lumina și atunci vom putea vedea toată frumusețea asta.

Îmi amintesc că în timpurile vechi, îmi povestea un părinte care a trecut prin yoga, prin toate nebuniile și zicea că atunci când era băgat acolo totul era întunecat pentru el, nu mai vedea soarele, nu vedea nimic, totul era un fel de auto-îndumnezeire, că el e cineva, că totul se raporta la persoana lui, la egoismul lui și era totul întuneric. Când a ajuns la părintele Cleopa, Sfântul Cleopa și i-a pus mâinile pe cap, a simțit cum a ieșit ceva negru din el și zice: ”Atunci am văzut și eu soarele după nu știu câți ani de zile cât trăisem în întunericul ăsta și atunci am început să plâng și am plâns luni de zile continuu”.

A văzut soarele, a văzut creația lui Dumnezeu, l-o văzut pe Dumnezeu prin creație, o început să trăiască bucuria asta și atunci el nu-și putea stăpâni lacrimile dându-și seama de ce s-a privat singur pentru că a acceptat întunericul în inima lui. Ați înțeles, dragilor? Viața fără Dumnezeu, fără Maica Domnului, fără Sfinți, fără Cer e în întuneric, ceea ce ne aduce deznădejde, decepții, nemulțumiri, neînțelegeri cu toți din jur, pentru că toate pleacă din interiorul nostru.

Fără Hristos suntem nimic

Asta hrănim noi și cu asta ne alimentăm tot timpul și când ajungem la liniște nu rezistăm. Dacă stăm o zi acolo simțim că înnebunim, mai ales dacă tăiem televizorul, internetul și telefonul, deja o luăm razna pentru că ne-am obișnuit în întuneric, în gălăgie, în nebuneala lumii acesteia și nu mai reușim să înțelegem liniștea, pacea, iar bucuria n-o mai trăim, nu mai are loc în noi. Ați înțeles, dragilor? Fără Hristos suntem nimic, cum spunea Țuțea  ”animale cuvântătoare” fără Harul lui Dumnezeu, fără bucuria care vine de la Dumnezeu. Nu aceea că am umplut burta și ne-am satisfăcut și am băut o sticlă de vin și ce bine mă simt, nu! Aceea e bucurie pe moment, dar ulterior te distrug pentru că vine deznădejdea, vine toată starea aia de întunecime. Ați înțeles dragilor?

Viața e atât de frumoasă, dar împreună cu Hristos! Așa că nu stați departe de Hristos, că vouă vă faceți rău nu lui Hristos, nu altora. Vouă vă faceți rău că stați în întuneric. Vă loviți tot timpul cu picioarele de toate obiectele întâlnite în cale, dați cu capul de toate zidurile. Știu că mulți dintre cei care sunt în lume și se roagă sunt mai buni ca noi, cei din mănăstiri, dar sunt și cei care nu acceptă asta, care încă se cred pe ei grozavi sau încă cred că trebuie să se mai ducă pe nu știu unde ca să ajungă ei să se cunoască. Nu, dragilor, niciodată n-o să vă cunoașteți fără Dumnezeu! O să mergeți cum se spune, din lac în puț tot mai departe, din groapă în groapă.

Duminica Tomii

Da, dragilor! Ați văzut că duminica trecută o fost Duminica Tomii și am vorbit despre ea în filmarea trecută, despre necredința lui Toma, despre îndoiala lui și încredințarea lui de Dumnezeu: ”Toma, vino și vezi că Eu sunt, am înviat! Uite, coasta Mea străpunsă, mâinile!”. Trupul lui Dumnezeu, cum era îndumnezeit, toate rănile acelea s-au vindecat, doar ca mărturie au rămas semnele cuielor și împunsătura din coastă. Ați înțeles? Asta ca încredințare, să nu creadă că a văzut pe altcineva. “Toma, vino și vezi, pune mâna ta aici și vezi că Eu sunt, nu altcineva!”. Toma a spus atunci: ”Domnul meu și Dumnezeu al meu!”. Ce a mai spus Mântuitorul atunci? ”Fericit ești Toma, că ai văzut și ai crezut, dar mai fericiți sunt cei care n-au văzut și au crezut!”. Adică, toți cei care de 2.000 de ani mergem prin credință.

Mântuitorul se arata la Emaus lui Luca și lui Clement

Ați înțeles, dragilor? Ne-a numit fericiți. Chiar mă gândesc că acum după Paște se citește din Apostoli, Evanghelie și se ajunge la momentul când Mântuitorul s-a arătat la Emaus lui Luca și lui Cleopa. Se spune că cei doi mergeau pe cale și discutau despre cele ce s-au întâmplat în Ierusalim cu Mântuitorul. Auziseră că Mironosițele au spus că El a înviat și ei se întrebau dacă o fi sau nu adevărat, deci încă nu Îl văzuseră și erau nedumeriți. La un moment dat lor și s-a alăturat Mântuitorul ca un străin, mergând împreună cu ei pe cale, ascultând ce vorbeau:

– Dar ce sunt toate acestea pe care le discutați între voi?

– Tu sigur ești străin și nu cunoști ce s-a întâmplat zilele astea în Ierusalim.

– Ce s-a întâmplat?

– Uite, Isus Nazarineanul, un Om puternic în fapt și în cuvânt… A fost răstignit de mai marii noștri și a fost îngropat. Acum sunt trei zile de atunci și niște femei de-ale noastre ne-au mai speriat că l-ar fi văzut înviat sau au văzut arătare de îngeri care le-a spus că o înviat.

Erau în nedumerire, încă n-aveau puterea să accepte că a înviat. Mântuitorul le-a spus: ”O, nepricepuților și zăbavnici cu inima!”. Adică nu vreți să credeți, vă îndoiți, încă stați cu inima îndoită și a început să le tâlcuiască scripturile de la prorocii din Vechiul Testament care vorbeau despre El. Atât se bucura inima lor și se îndulcea neștiind că tocmai Mântuitorul le vorbea încât au uitat de toate necazurile. Când au ajuns către seara la Emaus, satul lor, Mântuitorul s-a prefăcut că merge pe drum mai departe. ”Te rugăm, nu vezi că-i seară, unde Te duci noaptea prin pustiu? Vino cu noi și stai la masă și dormi aici cu noi, că tare ne-ai bucura suflete noastre și inima noastră!”.

Aceștia Îl recunosc abia la frângerea pâinii

Mântuitor a venit și continua să le vorbească. S-au pus la masă și Hristos le-o frânt pâinea și i-o împărtășit și abia atunci a fost cunoscut de ei, li s-a deschis mintea și inima și L-au recunoscut: ”Doamne, Tu ești!”. Atunci El s-a făcut nevăzut de la ochii lor, dar nu și din inima lor. După ce se împărtășiseră erau cuprinși de dragostea cea dumnezeiască și nu au mai ținut cont că-i noapte, că-i târziu, că-i pustiu locul și s-au ridicat și cu toată viteza au plecat spre Ierusalim ca să vestească apostolilor cum s-A arătat lor pe cale și nu l-au cunoscut, dar l-au recunoscut la frângerea pâinii.

Ce minunat cum ni se arată Hristos când ne împărtășim cu El cu tot dragul, spovediți! Ni se deschide mintea, inima, patimile se liniștesc și îl vedem pe Dumnezeu, pe Hristos print tot ce e în jurul nostru, prin aproapele nostru, prin toată natura asta, prin păsări, prin animale. În toate Îl vedem atunci pe Dumnezeu. Ce lucru minunat!

Să trecem mai departe, că așa mă gândisem, pentru că duminica viitoare este Duminica Mironosițelor și despre asta voiam să vorbesc, dar uitați-vă că am făcut o introducere mai lungă.

Duminica Mironosițelor

Duminica Mironosițelor! Ce minunat! Am putea spune că este Duminica femeilor creștine, ziua tuturor femeilor creștine. Hai să vedem de unde vine denumirea de ”mironosițe”. Ele erau femeile purtătoare de mir, se duceau să ungă cu mir trupul lui Hristos, pentru că atunci când L-au coborât de pe cruce, L-au învelit în giulgiu, au pus ele ce a trebuit, dar nu apucaseră să facă tot în graba aceea, cu ostașii roată, cu toată starea aia de panică. De aceea au luat mir din cel mai scump și au plecat înainte de zori, neținând cont de nebunia din zilele acelea, de toată alerta soldaților romani, a conducerii de la templu, a fariseilor, a cărturarilor. Ele nu au ținut cont de nimic. Apostolii stăteau închiși în casă de frica celor mai mari, dar femeile, nu.

Femeile Mironosițe au fost împreună cu Hristos pe Drumul Crucii, L-au urmat. Era și Maica Domnului, care n-avea cum să lipsească, mai erau și Maria Magdalena, Suzana, Marta și Maria – surorile lui Lazăr și o mai avem pe Veronica, cea care și a scos năframa de pe cap, și-a făcut loc printre soldați și a șters fața desfigurată și plină de sânge a Mântuitorului  și s-a imprimat chipul Lui pe năframă, ca un dar pentru dragostea ei. Vă dați seama câtă bucurie o primit ea în interior, în toată durerea asta, că i-a rămas chipul Mântuitorului? Știa că-i Dumnezeu!

Mironosițele nu L-au părăsit pe drumul Crucii și nici mai târziu

Și apoi, Mironosițele au mers până la Cruce, martore la toate câte s-au întâmplat și după aia împreună L-au coborât de pe Cruce, după ce Iosif a cerut acordul lui Pilat și au luat trupul, L-au spălat, L-au uns cu miresme, L-au învelit în giulgiu și L-au pus în mormânt. Acum ele abia așteptau să se ducă din nou să-L dea cu miruri. Nu le era frică de soldații care erau de pază tot roată, că era sigiliu, nu le interesa nimic. Se întrebau: ”Oare cine ne va da nouă la o parte piatra de la ușa mormântului?”. Era o întrebare firească, că era pusă o piatră uriașă, trebuiau poate 10 bărbați s-o miște. În rest nu le interesa de nimic.

Bucuria Învierii

Mântuitorul era înviat și lumina aia de când a înviat El, i-a făcut pe soldați să cadă ca și morți și zice că a venit îngerul și a dat piatra la o parte și a pregătit terenul pentru mironosițe. Mântuitorul nu avea nevoie să-i dea piatra la o parte, dar îngerul a făcut-o și le aștepta pe femei. Când au venit mironosițele, au văzut un înger șezând pe piatră. Un alt evanghelist a scris că erau doi îngeri, unul ședea la cap și altul la picioare în locul unde a fost trupul lui Isus. Îngerul le-a spus femeilor: ”Pe Isus Hristos îl căutați? Nu este aici, a înviat. Duceți-vă și spuneți ucenicilor că-L vor întâlni în Galileea, să meargă împreună toți acolo”. Deci, cumva ele au fost și mesagerii.

Vă dați seama câtă bucurie când le-a spus ”A înviat, nu e aici!” și au văzut un înger, în lumină, în alb, frumos? Se spune că mironosițele nu s-au mulțumit, ci au fugit repede la apostoli, le-au spus și au venit înapoi. Nu puteau să stea liniștite, vă dați seama ce bucurie aveau.

Mântuitorul s-a arătat prima dată după Înviere, Mironosițelor

Maica Domnului, Maria Magdalena, precum și celelalte Mironosițe au fost toate prezente. Se spune că la început cele mai curajoase au fost Maica Domnului cu Maria Magdalena, care au venit primele, iar după aceea au venit și toate celelalte. Deci, ele au alergat. Cât de frumos! N-au ținut cont de nimic. Vedem jertfa femeii credincioase, care nu ține cont de nimic. De asta se spune că dragostea mamei e cea mai apropiată de dragostea lui Dumnezeu, pentru că e dragoste jertfelnică. Femeia când iubește, iubește! Ea nu mai ține cont de nimic și asta vedem la Mironosițe. Și cine li s-o arătat? Mântuitorul! Primele la care s-o arătat au fost Mironosițelor, Maicii Domnului și Mariei Magdalena.

Evangheliștii ne-o bagă în față pe Maria Magdalena pentru că dacă ar fi spus că prima l-a văzut Maica Domnului, ei zic că fiind mamă, normal putea să vadă multe în starea Ei de durere, dar nu! Ne arată că uite, altă Mironosiță în afară de Maica Domnului! Dar Maica Domnului era prezentă tot timpul. Și atunci li s-o arătat Mântuitorul. Cât de frumos! Li s-o arătat El! Deci, n-o fost suficient că li s-o arătat îngerii și că le-au spus. Se spune că I-au îmbrățișat și picioarele. Cât de frumos! Au fost primele care le-au văzut pe Mântuitor înviat. Vedeți? Nu Apostolii, nu Ioan, apostolul care era cel mai apropiat, nu Petru ăla înfocat.

Deci, primele au fost Maica Domnului, adică Mama Lui, ca să ne arate câte cinste îi dă Mamei Lui și după aceea Mariei Magdalena, o femeie care fusese și desfrânată, care a avut și șapte duhuri în ea și a vindecat-o Mântuitorul, ca să arate că prin pocăință poate să ajungă la sfințenie, la îndumnezeire ori și cine și că Maria Magdalena o ajuns la dragostea aia de foc față de Mântuitorul. Ce frumos! Ea e trecută și în calendar, Sfânta Maria Magdalena, cea întocmai cu Apostolii. Vă dați seama? O început apostolie, o ajuns și la Roma și la Împăratul Traian. Multe minuni s-or făcut peste tot, viața ei a fost o apostolie continuă. Umbla prin toată lumea asta propovăduind pe Mântuitorul fără frică.

Mironosițele și mironosiții din ziua de azi

Ați văzut și frumos? Femeile Mironosițe! Noi avem o zicală în cadrul ăsta lumesc: “Faci pe mironosița”, adică se referă la femeile evlavioase doar în exterior, dar faptele nu corespund. Mai erau un părinte, papa Evanghelos, aici  în Grecia, care predică, tună așa și le numește “teuses“, adică alea care se cred zeițe, cam așa ceva, un fel de: “Vai, noi suntem la Sfințenie, tu nu faci Cruce bine, tu nu te închini bine, tu cutare…”, adică toată ziua pun reguli prin biserică, dar ele uitâ să se mai roage. Ele la biserică merg cu broboade lungi doar ca să urmărească ce fac ceilalți și-i trag de mânecă: “N-ai pus lumânarea bine, n-ai pus-o cum trebuie, n-ai făcut Crucea, la icoană nu așa să te închini!…”, toată ziua numai asta fac și de asta le numea așa.

Că mă întreba într-o zi un părinte: “Oare există masculinul la teuses?”, adică mironosiți bărbați? Nu există pentru că bărbații nu prea au grija asta, cât au femeile, care cumva își asumă rolul ăsta fără să-l aibă. Adică, viața nu corespunde cu ceea ce fac.

Și pentru că na, noi aici dacă vin numai bărbați, câteodată mai vedem și la unii din ei care vin mai des pe aici, mai stau zile în plus, intenția asta de a propovădui altora. Că ei ce zic? “Băi, eu am venit de 20 de ori în Athos, de 30 de ori, uite, eu de atâtea ori, eu sunt cu experiență, adică stai să te învăț eu!”. Deci, lunecă în latura asta de a învăța pe alții, dar nu se uită, că poate și ei în viața lor au fost cum au fost și acum i-a trezit Dumnezeu și-o luat-o pe calea asta și acum permanent îi povățuiesc pe ceilalți, îi trag de mânecă, etc.

Să nu facem pe lupul moralist

Și le-am zis: Băi, voi v-ați uitat la viața voastră, v-ați uitat mai des în oglindă? Adică ați uitat de lucru ăsta? Ca să vă vedeți pe voi și cum a fost viața voastră? Nu, acum v-a dat Dumnezeu timpul de pocăință. Pune capul acolo, bucură-te și mulțumește Maicii Domnului, că-ți îngăduie să vii, că-ți dă șansa asta să te bucuri de Grădina Ei, de o slujbă frumoasă, de tot ce e aici și să-i mulțumești și să te bucuri. Nu mai trage pe altul de mânecă, nu mai crede că ești o personalitate că atunci pierzi și ajungi la nivelul ăla de Mironosițe la masculin, care de fapt doar au grija altora, pentru că i se pare că: “Eu am ajuns la sfințenie, ce mai! Eu gata, mi-am rezolvat treburile mele!”. Niciodată, dragilor! Toată viața avem de luptat cu noi înșine.

Să avem mare grijă să nu alunecăm în latura aia, iar dacă Dumnezeu ne-o prins de mânecă și ne-o tras, să urmăm pe calea asta, ne-o scos din mocirlă, să începem noi în dreapta și în stânga, să ne credem sfinți și să dăm în cap la ceilalți. Că de fapt nu-l ajuți când toată ziua fugi după fiecare să-i explici că tu vrei să-l ajuți. Roagă-te pentru el, iar în bisericuță stai cuminte și plânge-ți păcatele! Ai venit în Athos? Bucură-te că ai venit, folosește-te, nu trage pe nimeni de mânecă. O să-i vină timpul fiecăruia, chiar de nu pricep prea multe acum. Or să ajungă să le înțeleagă. Ați înțeles, dragilor? Aici m-am referit la partea masculină.

Fiți Mironosițe din cele bune!

Adevărata mironosiță e cea care vine la biserică și aduce ofranda, cum era înainte cu miresme, pune o lumânărică, dacă vrea să aducă ceva acolo să fie pomenită o pâine sau o sticlă cu ulei, cum vrea. Dă un pomelnic, să fie pomeniți cei în viață și cei adormiți la Sfânta Liturghie și-și vede de colțul ei. Stă de vorbă cu Hristos, cu Maica Domnului, cu Sfinții, fără să mai vadă pe nimeni altcineva, fără să mai tragă pe nimeni de mânecă, fără să mai fie teuses, cum zicea Părinte Evanghelos. Să trăiască în bucuria aceea că m-o primit Hristos în casa Lui. Poate alții arată în exterior altceva, dar în interior au pace, au legătura cu Dumnezeu, dar e manifestarea lor exterioară mai rebelă, să zicem. Nu trebuie să judecăm niciodată. Ați înțeles, dragilor?

Da, femeilor? Fiți Mironosițe, dar de cele bune, nu din cele cu haine lungi, cum se zice. Era vorba cuiva: “Haine lungi și minte scurtă”. Să nu fiți așa! Fiți așa cum trebuie, cu dragoste, cu smerenie, în primul rând cu smerenie multă, că smerenia nu ne lasă să dăm în cap la ceilalți. Dacă ne întreabă ceva, îi spunem, dacă nu, nu ne băgăm noi în seamă. Da, dragi lor? Așa trebuie să faci și de asta să vă bucurați, cum se zice, că s-au deschis Porțile Raiului, că Hristos ne așteaptă pe toți, să știți, dar depinde de noi dacă vrem să intrăm sau nu vrem să intrăm. Sau dacă vrem să intrăm, dar nu facem ce trebuie.

Da, vreau să intru, dar îmi place ce-mi recomandă celălalt… Mamona. Prefer să trăiesc acolo, dar la urmă să facă Dumnezeu milă și cu mine. Nu! Pentru că nu știm când plecăm din lumea asta. Mâine-poimâine, poate azi e ultima zi. Să nu așteptăm dragilor, ați înțeles?

În livadă, aproape de Dumenzeu 

Filmarea voiam să o fac în curte. Am o floare minunată, ca un copăcel, o tufă albă. Noi spunem floarea Paștelui. Cineva îi mai zicea floarea miresei, că e ca o mireasă așa. Dar floarea paștelui începe să înflorească în Săptămâna Patimilor cam în fiecare an și la Paști îi deplină, așa înflorită și ține încă vreo 2 săptămâni înflorită. E o frumusețe!

Dar pentru că în curte la noi, cum știți, vin tot timpul oameni, nu pot să fiu liber să vorbesc dacă stă cineva și se uită la mine. E altceva când fac interviuri, când vine un moderator care mă întreabă și atunci nu mă deranjează, pot fi și 100, și 1000 și 10.000 de oameni. Dar în momentul când sunt eu singur vreau să fiu eu singur așa, ca și cum vorbesc direct cu voi, cei care o să vedeți filmarea asta, adică direct așa mă adresez vouă. Atunci dispare totul din jurul meu, rămâne natura, frumusețea naturii.

Uitați-vă, acum nici nu mi-am mai pus scăunel. Am pus un prosop direct pe iarba verde, ca să nu fie prea rece așa pe pământ cu toate că-i cald, îi superb și uitați pe aici, în livadă, locul meu de liniște că-i undeva mai sus. Urc niște trepte și aici chiar sunt eu și Dumnezeu deasupra. E o frumusețe! Și asta-i plină, înflorită, copaci au înflorit toți și meri și peri și cireși, vișini, gutui, tot ce se poate în livadă. E superb! Adică ne arată că toate o prins viață. Odată cu venirea Paștelui, a Învierii prind toate viață, toate se bucură de viață.

Cu vulpea, mistrețul și ariciul

Chiar astăzi înainte de a veni mi-am făcut o cafeluță și unde am eu căsuța mea mai retrasă, acolo pun mâncare la păsări sus. Și apoi mai vine câte o vulpe în fiecare zi. Eu pun și jos un pic de mâncare pentru că știu că și vulpea mănâncă. Și o venit și azi și am vorbit cu ea. Stăteam la 3 metri de ea așa pe scăunel și ea mânca acolo. Eu tot o întrebam ce mai face, ea tot se uita la mine și mânca. Ei, după ce și-o făcut ea plinul, că i-am și zis: “Măi vulpiță, nu mânca chiar tot că trebuie să vină și Gorunache!”. Avem un purcel prin pădure care tot venea de mic și el. Și-o făcut o gaură în gard și i-am lăsat-o, n-am mai astupat-o, mai mânca și resturi de jos de acolo.

Și acuma într-o zi îl văd că vine cu unul micuț după el. După aia mi-a zis cineva, zice: “Stai, că patru are!”. Și trăiește tot prin pădure, numai vine și mănâncă resturi de pâine, ce-i pun, mănâncă și el și pleacă repede. Trăiesc toate aceste animale aici și se simt în siguranță. Chiar m-am bucurat de toate animăluțele astea și mă bucur. Mai avem un arici care vine permanent și el și mănâncă acolo. Anul trecut era unul căruia îi plăcea să mănânce din palmă. Îi puneam boabe în palme, se urca cu două lăbuțe aici și tot trăgea câte un bob, îl mânca. Iar trăgea un bob, mă gâdila în palmă așa, tot trăgea până se sătura el.

Mântuitorul a înviat! Bucurați-vă! Bucurați-vă frumos!

O grămadă de animale îngăduite de Maica Domnului, care se bucură de ceea ce este aici. Și noi din ceea ce rămâne le punem și lor și se bucură și ele, așa trăim în pacea lui Dumnezeu cu toată Creația. Așa se faceți și voi dragilor, pentru că orice zi în care nu ne bucurăm frumos, așa cu inima, e o zi pierdută. Vedem ce-o spus Mântuitorul, Mironosițelor: “Bucurați-vă! Bucurați-vă! Bucurați-vă!”. Ați înțeles? “De ce sunteți triști? Da, M-ați văzut chinuit, bătut, răstignit, îngropat dar am înviat. Bucurați-vă!”. Deci, Mântuitorul e înviat acum, nu mai este pe Cruce, nu mai este în mormânt, e înviat. Deci, noi trăim starea asta a Mironosițelor permanent, a Învierii, că Mântuitorul a înviat și permanent ne strigă Mântuitorul: Bucurați-vă! Dar bucurați-vă frumos, fără să faceți rău la ceilalți.

În momentul în care te bucuri și prin bucuria asta faci rău celorlalți cumva, adică te bucuri de necazul celuilalt, de durerea celuilalt, aceea nu-i bucurie, e egoism. Deci, să ne bucurăm frumos! Cumva, când se bucură celălalt, să ne bucurăm cu el. Atunci înțelegem că avem dragoste când ne bucurăm cu toții. Îi merge bine unuia: “Slavă lui Dumnezeu! Bine că are, uite că are ce da la copii!”. La altul, uite s-o dus în concediu și s-o bucurat: “Slavă lui Dumnezeu!”. Celălalt: “Uite, are copilaș și crește frumos, Slavă ție Doamne!”. Să-i cuprindem pe toți în dragostea noastră, că așa face și Dumnezeu cu noi. Da, dragilor? Și femeilor Mironosițe: Bucurați-vă! Bucurați-vă frumos! Ați înțeles? Și Hristos a înviat, dragilor!

Întâlnirea de pe 10 mai de la Opera din București

Și încă un lucru, că nu mai este mult până atunci, poate nici nu mai sunt bilete, o îngăduit Maica Domnului, posibil pe 10 mai să ajung la Sala Națională a Operei din București, bineînțeles rugat tot de Ioana de la editura Bookzone pentru că o apărut a doua carte, după cum știți, tot la editura Bookzone: “Pilde duhovnicești” și atunci m-a rugat tare mult doamna Ioana. Zice: “Hai, părinte, te rog! Nici la prima carte n-ai vrut să vii să facem lansare de carte. A apărut a doua, uite cât de mult o cer oamenii, hai, te rog, vino să facem un pic de lansare, să le vorbești un pic la oameni, să le semnezi câte o carte!”.

E invitată și Maria Coman, corul Kinonia ca să cânte la început ea un pic în deschidere, așa frumos și după aceea să vorbesc eu un pic. Și apoi am înțeles că este altă sală unde ies acolo să semnez câte o carte, la cei care vor. Și bineînțeles mi-a zis și duhovnicul: “Pentru dragostea ei c-o insistat, du-te!”. Și atunci am zis că dacă-mi îngăduie Maica Domnului și îs bine, că acuma Slavă Domnului mă mișc mai bine cu spatele, m-a ajutat Maica Domnului și am zis că dacă pot o să fiu acolo… Deja când apare filmarea nu știu dacă o să mai fie locuri că deja prea multe nu mai erau acum când fac filmarea, dar cei care au apucat sau dacă o să mai fie locuri și mai găsesc, pot veni.

Deci, pe 10 mai o să fie asta, undeva pe la 11:00, la amiază, la Opera Națională. Și așa am zis că n-am fost niciodată la Sala Operei Naționale din București și zic, hai. La Ateneu am fost, la Sala Palatului am fost tot cu un eveniment din asta. Zic: “Hai, dacă îngăduie Maica Domnului să ajung și acolo!”.

Da, dragilor? Închei aici că m-am lungit un pic mai mult cu filmarea asta.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu, Maica Domnului și toți sfinții. La mulți ani tuturor femeilor și Bunul Dumnezeu și Maica Domnului să ne ajute pe toți!

Hristos a înviat, dragilor!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!