De ce tinerii își pierd credința – p. Iosia Trenham, dr. Zachary Porcu

Urmăriți un foarte interesant interviu în care p. Iosia Trenham și dr. Zach Porcu discută despre modul în care credința creștină este prezentată tinerilor cu educație seculară astfel încât ei să o poată percepe cu o mai mare profunzime.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

De ce tinerii își pierd credința – p. Iosia Trenham, dr. Zachary Porcu

Este o mare fericire pentru mine să-l intervievez astăzi pe Dr. Zach Porcu. Dr. Zach Porcu este un teolog format la Universitatea Catolică din America, un creștin ortodox, un membru al parohiei mele și sunt foarte fericit pentru asta, atât el cât și familia sa minunată, este profesor și autor și suntem aici să vorbim despre minunata sa carte „Călătorie către realitate: Viață sacră într-o epocă seculară”. Dr. Porcu, vă mulțumesc că ați acceptat acest interviu. –

 Mulțumesc pentru primire, părinte.

– Trăim într-o perioadă frumoasă, în care Sfânta Ortodoxie intră în viețile intime ale multor persoane care trăiesc în Occident, pentru prima dată în istorie. Ei descoperă credința creștină străveche și sunt fascinați de ea. Mulți răspund la chemarea lui Dumnezeu și vin în bisericile noastre în număr mare, cum nu s-a mai întâmplat până acum. Deci parohiile locale devin un centru de întâlnire pentru acestă viziune a lumii. Asta se traduce uneori într-un interes pe termen lung, când ei intră în catehism, care e „ușa” pentru ca aceștia să devină ei înșiși creștini ortodocși. Este un timp unic, este un timp extrem de unic. Datorită secularizării profunde a culturii noastre, mulți oameni, chiar fără să știe, au fost catehizați încă de la naștere, fără să știe că sunt catehizați, într-o viziune seculară asupra lumii.

Textul tău este extrem de oportun, discutând nu numai despre frumesețile catehismului, dar și despre particularitățile vremurilor noastre aici în vest, încercând să construiască un fel de conexiuni între cei care provin dintr-o viziune seculară asupra lumii și ajutându-i să-și reajusteze cadrele personale și mentale pentru a înțelege credința creștină. Ne poți spune puțin, Zach, de ce ai scris această carte și, în esență, ce ai încercat să realizezi prin ea?

– Am ajuns să scriu cartea dintr-o mare nevoie a mea deoarece pe când eram asistent profesor la Univ. Catolică din America, mi s-a dat cursul de Introducere în Teologie pentru a le preda tuturor studenților din Anul I care trebuiau să urmeze cursul de Introducere în Teologie. Descrierea cursului spunea doar că va acoperi Vechiul și Noul Testament, Părinții Bisericii și Istoria Bisericii într-un semestru, ceea ce este evident imposibil și ridicol să acoperi chiar și un singur subiect dintre ele într-un singur semestru. Așa că eram într-o nevoie disperată de material pe care să îl ofer studenților, pentru toate aceste subiecte. Și trebuia să fie concis și scurt și scris la un nivel de lectură de liceu, pentru că erau studenți „boboci”. Ceea ce am descoperit a fost că nu era suficient pur și simplu să le spui ce este Euharistia sau ce este botezul. Le poți spune definițiile, dar ei doar se uită la tine și nu înțeleg cu adevărat de ce e așa, sau: „De ce sunt la acest curs?”

Bineînțeles, cursul obligatoriu de Introducere în Teologie este foarte dificil de predat. Trebuia să-i captivezi. Deci trebuia să găsesc niște texte la obiect, de nivel de lectură de liceu și care să fie simțite ca relevante. “Cui îi pasă că această Euharistie este Hristos? Ce înseamnă asta pentru mine? De ce îmi pasă că Dumnezeu este Sfânta Treime, ce înseamnă asta?” Așa că, am început să scriu aceste articole scurte, așa cum le-am numit atunci, doar pentru a umple golurile din programă. Și studenților le-a plăcut. Așa că am scris mai multe. Și după ani de predat acest curs, a rezultat această carte.

Ceea ce a fost atât de frumos la asta e că textul a fost încercat de „boboci”. Dacă nu le plăcea, dacă nu înțelegeau, atunci rescriam totul. Le dădeam temă să îmi facă rezumate. Le spuneam: rezumați ce ați citit și apoi lăsați-mi comentarii. Și dacă toate rezumatele lecturii erau greșite, atunci știam că este vina mea și le rescriam. Acest text a fost trecut prin filtrul studenților de Anul I ai cursului.

– De ce crezi, frate, că bobocii care veneau la cursurile tale universitare erau atât de detașați de conceptele creștine tradiționale? Ce s-a întâmplat în cultura noastră astfel încât premizele și înțelegerea de bază a credinței creștine sunt atât de îndepărtate?

– Cred că avem o religie în această țară, și acea religie este secularismul. Învățăm această religie ca fiind inseparabilă de cultura noastră. În cele din urmă, religia dacă funcționează adecvat, este inseparabilă de cultură, ea formează cultura, acea religie este întărită de felul în care trăim totul.

Deci, religia noastră este secularismul, dar un lucru stupid la secularism și modernitate este că presupune că este neutru: „Nu, nu, aceasta este viziunea neutră asupra lumii, asta nu este o religie, este doar modul în care ne trăim viața, poți avea religia ta acolo într-un colț.” Cred că asta o face invizibilă. Cred că avem o religie seculară, o viziune seculară asupra lumii, care este foarte invizibilă și fundamentală. Am avut studenți care veneau la acest curs și care făcuseră 12 ani de studii în licee catolice private, iar apoi părinții lor i-au trimis direct la CUA (Universitatea Catolică din America), având un catolicism neîntrerupt pe tot parcursul educației lor. Și am avut o studentă care se potrivea în această descriere, care nu realizase că Euharistia era Hristos. Am spus: Dar ce ai studiat? Poate că nu fusese atentă, dar te gândești că după 12 ani de studiu religios și să nu știi așa ceva…

Și chiar și copiii, sunt puțin mofturos acum, dar chiar și copiii care erau foarte evlavioși, care știau toate aceste lucruri, veneau, vroiau să știe „de ce?”. Felul în care puneau întrebările mi-a arătat că în formarea imaginației lor ei nu puteau gândi decât în categorii seculare.

– Care ar fi unele dintre acestea? Care ai spune că sunt unele dintre ipotezele fundamentale care sunt „în aerul”, în „sângele” tuturor americanilor seculari?

– Cred că sunt multe exemple. Dar cred că o problemă majoră este că ne este greu să înțelegem ideea că fizicul și spiritualul sunt inseparabile. Credem cu adevărat că lumea fizică este pe primul loc, că știința ne spune adevărul real, verificabil despre lume, iar lucrurile spirituale sunt cumva lucruri ce nu poate fi verificate, nu prea pot fi demonstrate. Mulți oameni cred asta la un nivel foarte profund. Cred că noi toți credem asta la un anumit nivel. Pentru că, de exemplu, chiar unii oameni care cred în minuni vor continua să se gândească la minuni aliniindu-le cu definițiile, cum ar fi: „Legile fizicii au fost suspendate temporar.” Asta nu este viziunea veche ortodoxă despre miracole.

Când încep să explic: Care este modul sacru străvechi de a vedea lumea? Pentru ei sună ca fiind superstiția. Dacă spun: „Hei, semnele fizice, culorile, numerele, toate aceste lucruri au o semnificație spirituală intrinsecă”, oamenii zic: “Bine, deci ca astrologia. Deci credeți în superstiții”.

– Te-ai aflat în procesul de a încerca să comunici într-un limbaj pe care tinerii să-l poată înțelege? Ai simțit că ai avut succes? Ai simțit că ai putut să-i ajuți pe acești tineri să devină conștienți de presupunerile lor nedemonstrate sau de ipotezele lor neconfirmate, și să-i ajuți să-și recalculeze și recalibreze viziunea asupra lumii?

– Slavă lui Dumnezeu, răspunsul este da. Nu pot să-ți spun cât de împlinitor a fost să continui să predau din acestă carte, pentru că, în cele din urmă, cartea a devenit aproape cursul în sine. Când am venit să predau pe Coasta de Vest, cursul era în totalitate doar acestă carte. Predam Filosofia Religiei. În fiecare semestru, din momentul în care am început să scriu această carte, pentru aproximativ cinci ani, cel puțin unul sau doi studenți mi-au trimis email-uri în privat sau m-au luat deoparte în ultima zi de curs și mi-au spus: „Vă mulțumesc! Această carte m-a adus înapoi la credința mea. Acest curs m-a făcut să realizez ce este cu adevărat religia pentru prima oară în viața mea. Eram pe cale să mă separ de credința din copilăria mea, dar acestă carte m-a adus înapoi la acea credință.” Vă puteți imagina aceste lucruri frumoase pe care mi le-au spus studenții. Am fost foarte recunoscător să am parte de acestă experiență.

– Îmi pot imagina, de fapt. Poate unii dintre ascultătorii noștri și cei care vizionează nu își pot imagina, dar eu pot și nu sunt surprins să aud asta. Cum ai ales titlul? Ce înseamnă titlul „Călătorie către realitate”?

– Întorcându-mă la întrebarea precedentă, aceasta e o altă ipoteză seculară pe care o luăm din revoluția științifică a Iluminismului, care este că: „Ceea ce vezi, pipăi, simți și înțelegi în general, este realitatea.” Ca și cum: „Bați în scaun, știi că este real, este făcut din lemn, știi ce este.” Asta este real. “Și toate aceste lucruri supranaturale ar putea fi reale, dar sunt undeva dincolo de realitate. Sunt undeva dincolo de realitatea fizică și nu sunt suficient de separate de ea, dar nu au neapărată nevoie să înțeleagă realitatea fizică.”

Asta se întâmplă mult chiar și în religia occidentală, unde Raiul este „altundeva”. Părintele Strickland vorbește despre asta în cărțile sale minunate, despre cum a pierdut Occidentul iminența credinței prezentă în iconografia noastră, “că Raiul și paradisul sunt departe, sunt de cealaltă parte a Purgatoriului, îl vei vedea pe Dumnezeu când vei muri, dar nu acum, nu Îl poți înțelege acum.” Și cred că asta se referă la acestă pierdere a iminenței, această întâietate a realității fizice. Ceea ce am încercat să fac în acest text este să provoc acea ideea, spunând: „Ceea ce vezi, atingi și simți este cumva real și tu ești cumva real, dar tu și lumea pe care o vezi sunteți toți în această călătorie progresivă către ceea ce este cu adevărat realitatea.” Eu definesc realitatea ca fiind Împărăția Cerurilor, în care este Dumnezeu, unde este El, Cel ce este. El este Cel ce este. Iar noi suntem în procesul de a deveni „Oameni”.

– Da. L-ai numit pe Dumnezeu „Archi” (Αρχή) în textul tău. Spune-ne ce vrei să spui prin asta?

– Da, în greacă, înseamnă pur și simplu “Începutul”. în greaca modernă înseamnă începutul. În greacă veche este folosit ca prefix, „Arch-”, precum în „Arch-anghel” (înger principal), sau “Arch-enemy” (dușman principal), prefix care înseamnă principal, primar, important, conducător și astfel de lucruri abstracte. Am ales acest cuvânt pentru că am vrut să mă feresc să spun cuvântul „Dumnezeu”. Și mi-ai spus “Asta e ciudat”. Ei bine, pentru că iată care e problema: oamenii moderni aud cuvântul „Dumnezeu” sau „Iisus” și fiindcă au avut 5 secole de tot felul de credințe eretice despre cine este această „creatură”, „ființă”, “entitate”. Este atotputernicul „Moș Crăciun” care te spionează, făcând o listă cu cei buni și răi?

Adică, asta este ceea ce mulți oameni cred despre Dumnezeu, în mod inconștient. Eu am vrut să surprind mai mult conceptul dramatic radical al acestei Entități, care este dincolo de Ființă într-un anumit sens, care este Realitatea în sine, Sursa întregii Ființe și Vieți. Și deci a înțelege amploarea lucrurilor despre care vorbim îți permite să cuprinzi parte dintre afirmațiile radicale ale creștinismului cum ar fi că această Ființă a devenit pe deplin om și ne-a luat natura în El, care este un lucru nebunesc. Apoi că ne oferă trupul Său adevărat să-l mâncăm și să devenim parte din El. Adică, acestea sunt idei uluitoare.

Creștinismul antic prezenta un scandal uriaș filozofilor păgâni care credeau în „Început”, dar nu creadeau că este posibil să devină un Om, asta era ridicol. Am vrut să readuc o parte din acel scandal originar, pe care Creștinismul îl adusese filozofiei păgâne, în lumea modernă, într-o lume care s-a săturat să audă: „Dumnezeu spune nu, lui Dumnezeu îi place asta, lui Dumnezeu nu-i place asta.” ca și cum ar fi o zeitate meschină ca Zeus.

– Referitor la scandalul dintre Creștinism și păgânismul grec din primele secole ale Bisericii apologeții și catiheții noștri s-au străduit să îl abordeze și să construiască punți, dar poate părea ceva minor în comparație cu scandalul dintre Creștinism și lumea seculară, din Occidentul secular, care are o agendă și mai radicală anti-creștină. Care este consecința? Mă gândesc la rolul meu ca preot și la ceilalți preoți, miile de preoți din întreaga lume, care încearcă să-i ajute pe oameni să-L cunoască pe Dumnezeu, aceasta e linia de bază, scopul preotului.

Când am primit în grijă prima parohie, eram nervos și l-am întrebat pe părintele meu duhovnic: „Ce ar trebui să fac?” Mi-a spus că: „Nu-ți face griji, învață-i despre Dumnezeu.” Asta facem noi preoții, în primul rând. Trăim cu Dumnezeu și îi învățăm pe oameni despre Dumnezeu. Mă gândesc că astăzi încercăm să facem asta cu oameni care vin dintr-o lume seculară și sunt adânc înrădăcinați în acestă viziune seculară asupra lumii.

Sf. Ioan Gură de Aur, în cel mai faimos text al său, cele șase cărți despre preoție, spune că: „Responsabilitatea unui preot este să studieze două lucruri: Să studieze scripturile pentru a cunoaște Cuvântul lui Dumnezeu, dar de asemenea să fie dedicat studierii propriei sale culturi, astfel încât să poată aplica scripturile oamenilor din vremea lui și să funcționeze ca o punte pentru a-i ajuta să înțeleagă adevărul.” Mi se pare că acesta este ceva ce și tu te-ai străduit să faci și ai făcut asta în acest text. Care este consecința, Dr. Porcu, dacă nu facem asta? Ce se va întâmpla cu acei oameni care devin creștini și sunt atrași de Biserică, dacă nu traducem Ortodoxia noastră în termeni pe care o persoană care provine din mediul laic să îi poate înțelege? Care este consecința?

– Desigur, mă gândesc la un exemplu, la stratul subțire de pământ în care rădăcinile plantelor nu merg prea adânc și plantele se usucă și mor. Așa se poate întâmpla și cu multe parohii unde… Și am văzut asta foarte mult la Universitatea Catolică, cu copii catolici care veneau la Universitatea Catolică, dar care erau deja în proces de a-și pierde credința. Mulți dintre ei nici măcar nu realizau asta, de fapt, care mi s-a părut cel mai ciudat lucru, pentru că, din nou, când mintea noastră este formată cu gânduri seculare, nu contează ce fapte sau afirmații le spui pentru a-i convinge, dacă ei nu au un sistem de referință în care acele adevăruri despre Dumnezeu le oferă o imagine a realității, atunci este doar un fel de lucru izolat și ei trebuie să decidă: “Să mă agăț de el sau nu, dat fiind că întregul meu stil de viață, întregul meu mod de a gândi, felul cum văd lumea merge într-o altă direcție?”

Este un fel de “mediul este mesajul”. Doar folosirea unui mediu schimbă modul tău de a gândi, indiferent care ar fi conținutul mediului. Asta cred că este foarte aplicabil pentru cultură. Deci vă puteți trimite copiii la școală privată grecească sau orice altceva, dar dacă au un smartphone și modul lor predominant de a vedea lumea este modelat de categorii seculare, atunci este o bătălie pierdută.

– Cum se cultivă viziunea sacră asupra lumii? Poate ai putea explica asta puțin mai mult pentru ascultătorii noștri. Cum se întâmplă asta în experiența oamenilor în Biserică? Mai exact, ce este această viziune sacră asupra lumii la care te referi? Cum se cultivă?

– Sunt mulți oameni…. Cititul este util, evident, cred că citirea scrierilor sfinților părinți, sursele primare, este ce m-a adus pe mine în Biserică. Mulți oameni descoperă Ortodoxia online, cititul e bun, gândirea, argumentarea, toate aceste lucruri sunt bune. Dar ce le spun mereu catehumenilor este că: Trebuie să fii la Liturghie. Liturghia este sursa ta de catehizare, pentru că atunci când vorbim despre…. Și asta e o altă idee seculară, continui să răspund la prima întrebare.

O altă categorie seculară este de a separa subiectivul de obiectiv. Oamenii cred că este același lucru cu gândirea fizică și spirituală. Ei zic: astea sunt faptele obiective, pot să le caut, știu ce sunt, și apoi acestea sunt cele subiective, adică opinii personale, experiența artistică sau religioasă, care fac parte din această categorie. Nu știi nicio altă cale… Deci: „Voi avea propriile sentimente despre religie?” Sau: „Voi cauta o serie de fapte și voi argumenta și voi face lucrurile religioase intelectual?” Dar niciuna dintre aceste moduri nu ne arată cum cunoaștem lumea. Cunoaștem lumea într-un al treilea mod, într-un mod participativ, așa cum îți cunoști familia sau o persoană sau o relație, sau orice altceva.

Ceea ce vreau să spun prin asta este că trebuie să le cunoști ”intrând în ele”. Trebuie să le experimentezi. În text dau acest exemplu: Când apostolii Îl descoperă pentru prima dată pe Hristos și apoi Filip se duce la Natanael și îi spune: L-am găsit pe Hristos! Iar el este foarte sceptic, evident, pune întrebări. Dar acela nu se ceartă cu el și nu-i spune: Asta e doar părerea ta. El îi spune: „Vino și vezi.” (Ioan 1:46) Vino și participă. Deci, trebuie să mergi și să participi. Trebuie să guști și să vezi, și asta mergând la slujbele Bisericii, idee care este legată de această idee sacramentală: Sacramentele sunt taine (cuvântul provine din latinescul pentru mistere). În Biserică prin „taină” nu înțelegem ceva care este categoric de necunoscut, ci ne referim la ceva care poate fi cunoscut doar prin participare, trebuie să intri în taină ca să o cunoști. Îl poți cunoaște pe Hristos, dacă Îl mănânci.

– Sigur. În loc să știi despre El.

– Corect.

– Mi se pare că suntem în acest moment unic în care atât de mulți au testat „apele seculare”, le-au băut de mult timp și le-au găsit „neîmpinitoare” pentru a potoli setea dorințelor lor profunde. Și chiar dacă le beau în cantități mari, asta nu le potolește setea. Și astfel vin la Biserică, pentru a experimenta ceva dincolo de ceea ce au trăit. Ei vin în Biserică și sunt copleșiți inițial de multe care par că îi depășesc mult, ceea ce poate fi foarte dezorientant. Cum ai sugera, tu însuți find catihet (persoană care predă catehism), cum le-ai sugera oamenilor să-și orienteze mintea, să spunem în primul lor an? Cum le-ai sugera să se gândească la acest proces? Cât de realizabil este? La ce ar trebui să se aștepte? Ai putea comenta ceva despre asta?

– Procesul de…

– Procesul de aclimatizare la a fi un creștin tradițional, aclimatizarea cu a fi un membru al Bisericii și a renunța la ceea ce au testat și nu i-a satisfăcut. Dar acest proces, călătoria… Este o călătorie, fiindcă nu treci o dată pragul Bisericii și deja ai credința.

– Da, ați spus atât de bine. Atât de mulți oameni, inclusiv eu, când se convertesc de la protestantism la ortodoxie, au reacția inițială: „În sfârșit am găsit teologia corectă și acum am terminat.” Realizezi destul de repede că singurul lucru pe care l-ai găsit este „baza muntelui”. Cred că răbdarea este un element foarte important, să vii cu adevărat ca un copil, cum spune Hristos, să venim precum copiii mici. Copiii nu știu nimic și ei cumva acceptă acest lucru, sunt foarte inocenți și puri în privința asta, ei nu văd lumea complicat ca adulții.

Cred că venind cu umilința unui copil și acceptând că aceasta este o călătorie, că acesta este un proces participativ, că m-am alăturat unei familii ca un copil și acum trebuie să fiu transformat într-un membru real al acestei familii, peste zeci de ani, este o parte esențială a procesului. Gândindu-te că terminat, gândindu-te că ai ajuns la final, gândindu-te că știi totul… Din experiența mea, odată ce am atins 10 ani de a fi ortodox, am simțit în sfârșit că am înțeles formele Ortodoxiei și mi-am dat seama că tocmai începusem să înțeleg conținutul. M-am gândit: Ei bine, acum, vor mai fi încă 10 ani încercând să înțeleg conținutul despre ce îmi vorbește Ortodoxia. Deci fii răbdător, nu te grăbi și fii smerit.

– Un sfat frumos. Frate, cum pot cei care ne urmăresc să te urmărească? Cum pot afla mai multe despre tine și, de asemenea, cum pot accesa această carte?

– Cartea este la librăria Parohiei noastre, Sf. Andrei. Dar este pe Amazon și pe magazinul „Ancient Faith” în ambele locuri sunt printate în mod constant. Sunt ușor de cumpărat. Este de asemenea în format audio, dacă oamenii preferă acestă formă. Am un site web, unde organizez ce se întâmplă cu mine, zacharyporcu.com . Oamenii mi-au cerut să încep să pun mai multe lucruri pe canalul meu de YouTube, vom vedea cum va merge asta.

– Vom avea volumul doi? Urmează mai multe?

– Urmează mai multe, voiam să spun că “Ancient Faith” mi-a cerut să fac asta. Am schițat o continuare a cărții despre probleme sociale. Foarte mulți dintre studenții mei citesc acest text și spun: ne place, este grozav, îl înțelegem. Dar cum trăim în această lume a transgenderismului și a homosexualității, și a tehnologiei și a politicii și cu toate problemele despre care oamenii vor să vorbească? Cum să facem concret față la acestea? Și am spus: „Bine, o să scriu o altă carte.” Aceasta este în proces de redactare, nu pot spune când va fi publicată, dar va veni. Vă mulțumesc!

– Dumnezeu să te binecuvânteze, dragă frate! Mulțumesc mult pentru timpul tău și Dumnezeu să te inspire în lucrare pentru beneficiul multor oameni care vin la Biserică.

– Vă mulțumesc, părinte!

Din 17 noiembrie, zi în care îl comemoram pe Sfântul Grigore din Tours, începem acest nou curs în școala catehetică Sf. Ioan Gură de Aur. Acum disponibil atât în ​​magazinele Apple, cât și în Google Play.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!