Noi suntem slăbănogii – p. Teologos

De ce avem sufletele slăbănoage și ce putem să facem pentru a le vindeca? Este o întrebare care ar trebui să ne preocupe pe toți care trăim în secolul anxietății. Urmăriți acest material pentru o analiză a acestei întrebări.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Hristos a înviat!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Introducere

După duminica Tomii și duminica Mironosițelor, duminici care au legătură directă cu Învierea Domnului, avem duminica vindecării slăbănogului de la Scăldătoarea Vitezda. Se poate întreba cineva de ce Biserica al cărei cap este Hristos a pus această minune prima din ciclul pascal dintre Înviere și Pogorârea Duhului Sfânt. Este prima pentru că este primul pas al vindecării noastre în spitalul pentru păcătoși care este Biserica. Vindecarea slăbănogului este esențială pentru a înțelege care este procesul vindecării noastre, al transformării noastre din paralitici în sfinți, în existențe plenare, din viermii care suntem în fluturii care trebuie să devenim. 

Scăldătoarea Vitezda

Vedem că minunea vindecării slăbănogului începe cu menționarea locului: Scăldătoarea Vitezda lângă Poarta Oilor. „Vitezda” înseamnă în traducere „casa bunătății, casa milostivirii”. Aceasta se află lângă Poarta Oilor, care prin excelență sunt niște animale blânde și foarte folositoare cărora le place să trăiască în turmă.  Însuși Mântuitorul se definește pe Sine ca Păstorul cel bun care își pune sufletul pentru oile Sale, arătând că pentru a ne mântui, adică pentru a ne vindeca sufletul de diferitele fațete ale iadului, în principal de diferitele forme de ură și pentru a ne uni cu Hristos dătătorul de cale, viață și adevăr, este necesar să devenim blânzi și smeriți precum este El însuși, blândețe și smerenie care sunt întruchipate în creație prin oi. 

Să fim foarte atenți la noi înșine: dacă simțim repulsie și împotrivire în inima noastră în clipa în care spun că trebuie să fim oile lui Hristos pentru a ne mântui, asta arată că avem tare cornul întunecat al mândriei, zidul de aramă al voii noastre egoiste care ne desparte de Dumnezeu. Trebuie să ne smerim practic și să facem ascultare față de oamenii pe care Dumnezeu îi validează în fața noastră, intrând în programul terapeutic de zdrobire a egoismului din noi pentru că numai cu ajutorul lui Dumnezeu vom trece zidul și vom ajunge la lumina iubirii și a păcii, la lumina împlinirii persoanei. Numai așa vom înceta să fim slăbănogi, numai așa nu vom mai boli existențial.

Sufletul și vindecarea lui

Sufletul se hrănește și se vindecă prin energia necreată, prin harul lui Dumnezeu. Dragostea, pacea și smerenia reprezintă starea sufletului sănătos și sunt roade ale harului Duhului Sfânt. Să nu încercăm altfel pentru că nu se poate. Am văzut nenumărate cazuri de oameni închiși față de har, fie prin păcate serioase, fie prin neștiință – de exemplu, de regulă cei de altă credință și mai ales ateii – care, săracii, aveau sufletul flămând, hămesit, slăbănog, care aproape orice spuneai o luau ca un afront sau care priveau orice relație interumană ca pe o confruntare sau ca pe o campanie de cucerire sau de a trage un interes, de a-și face voia și nu ca pe o minunată posibilitate de a iubi pe celălalt în complementaritatea lui. 

Vedeți că la judecata finală sunt doar oi și capre – comportament ascultător și comportament împotrivitor. Oile sunt sufletele vindecate în timp ce caprele sunt sufletele care rămân încrâncenate. Trebuie să fim foarte atenți la noi înșine astfel încât să creștem iubirea în noi și în ceilalți.

Vindecarea cerea și atenție

Spun că este nevoie de mare atenție pentru că de multe ori lucrurile se întâmplă încet-încet, bineînțeles cu „ajutorul” între ghilimele al vrăjmașului diavol și uneori, lucrurile nu se văd absolut deloc, trebuie luminare de sus. Desigur că uneori apare și o ceartă mare care rupe relațiile, însă de obicei este ca și igrasia care încet-încet roade zidul până când se prăbușește.

Cum devenim slăbănogi. Caz din monahism

De exemplu, în monahism vezi că vine tânărul și este plin de zel de zici că o să ajungă sfânt în două săptămâni. Dacă însă nu este atent, vezi că încet-încet începe să ascundă, să nu mai vină de la început la slujbe, să vorbească ușor la slujbe, să stea în spate sau chiar în afara bisericii, să se ocupe în principal de lucruri lumești și ce este mai grav este că începe să cârtească la orice îi spune celălalt. Într-o primă fază face totuși ceea ce i se spune ca mai târziu să nu mai facă deloc pentru că știe el mai bine cum trebuie făcut. La început, harul lui Dumnezeu îl mai smerește să pățească ispite, însă dacă novicele nu ia aminte și se încrâncenează atunci harul nu-l mai mustră, ci capătă duritate. Și bineînțeles și el capătă o anumită experiență în ascultarea sa, în sarcinile pe care trebuie să le facă și atunci este foarte greu ca acest om să mai simtă harul lui Dumnezeu pentru că devine dur și auto-suficient în egoismul său depărtat de Dumnezeu. Devine un slăbănog care se crede foarte puternic sau pare un puternic care în realitate este un mare slăbănog. Să ne ferească Dumnezeu pe toți! Desigur că asta este valabil și în familie, dacă omul neglijează viața duhovnicească și dragostea duhovnicească datorată celorlalți membri ai familiei.

Trebuie să ajungem la Poarta Oilor adică să fim încontinuu moi, pufoși la inimă, să intrăm în harul lui Dumnezeu, astfel încât și delicatețea harului, a luminii iubitoare a harului Duhului Sfânt Mângâietorul să intre în inima noastră, pentru că altfel vom rămâne nemângâiați.

Relațiile dintre oameni: realitate și deziderat

Este iarăși important că este Poarta Oilor și nu Poarta Oii, adică este vorba de o turmă de oi, este vorba de relații interpersonale, de iubire duhovnicească între ele. 

Astăzi este o mare problemă cu relațiile interpersonale, în special la tineri, pentru că efectiv nu mai știu să construiască o relație interpersonală. A apărut cuvântul de „socializare” și verbul „a socializa” care arată ceva rece, de conveniență pe care oarecum suntem nevoiți să-l facem și a dispărut sensul adevărat al cuvântului „prieten”, „prietenie” acela de relație iubitoare duhovnicească curată de la suflet la suflet pentru că astăzi foarte greu se mai găsește așa ceva, rămânând doar insulițe în mediile bisericești duhovnicești. Astăzi prin „prietenie” se înțelege aproape exclusiv o relație care implică păcate trupești ceea ce este foarte grav pentru că se pierde curăția care este un lucru de mare, mare preț în ochii Dumnezeului oștirilor cerești. Trebuie să lepădăm de sistemul de valori antihristic cu care am fost învățați și să ne reîntoarcem la Iisus cel blând și smerit cu inima. Uneori e ușor, alteori e dificil pentru că încrâncenarea aduce o mare energie demonică și omul nu se poate pocăi chiar dacă se află într-o situație absurdă.

Un caz despre încrâncenare

Să vă dau un caz. La un moment dat a venit în schitul nostru la o altă chilie un muncitor tânăr care în clipa în care starețul de acolo a venit la noi l-a pus să spună în fața mea „Tatăl nostru”. Tânărul nu dorea însă după mai multe presiuni din partea starețului, a recitat în cele din urmă. Chiar de la primele stihuri se vedea că îl spune greșit în cunoștință de cauză, intenționat. I-am spus că trebuie să facem ascultare de Biserică, însă el nu voia în ruptul capului acest lucru și încontinuu încerca să caute argumente pentru poziția lui. Accepta pe de-o parte că nu trebuie să ne punem contra cu Biserica, însă pe de altă parte nu dorea să se lase de poziția sa și să accepte că a greșit. Un comportament tipic de încrâncenat. Se vedea pe de-o parte cât este de tare, adică ținea la poziția lui cu orice preț, însă pe de altă parte, se vedea cât este de slăbănog în întunericul poziției lui însingurate. Mi-a părut sincer rău de el. Ferească bunul Dumnezeu!

Îngerul Domnului și mila

Lângă poarta oilor smerite și sociabile avem, după cum este și de așteptat, scăldătoarea bunătății, a milostivirii. Îngerul Domnului se coboară în apa dătătoare de viață a milei pentru că mila este una dintre principalele expresii ale energiei necreate care ne hrănește și dă viață sufletului. Dacă noi, ne poziționăm pe aceste coordonate și ne afundăm în adâncul milei atunci ne vom întâlni cu Hristos cel milostiv, doctorul sufletelor și trupurilor noastre. Trebuie să avem curajul duhului milostiv pentru a ne deschide petalele către Soarele dreptății cel atotputernic și să nu ne închidem ca un arici în clipa în care suntem răniți de gândurile rele care ne vin despre ceilalți.

Știu că uneori este dificil însă dacă avem conștiința faptului că și noi suntem bolnavi ca și ceilalți atunci vom fi cu mult mai înțelegători cu ei. Poate că cineva o să spună că nu este bolnav cu trupul, însă sigur cu sufletul suntem toți bolnavi – mai mult sau mai puțin. Dacă noi ne închidem față de ceilalți și nu suntem milostivi, atunci evident că ne închidem și în fața milostivirii lui Dumnezeu, lucru care constituie chinul nostru.

Cele cele pridvoare: simțurile

Vedeți că scăldătoarea milei are 5 pridvoare care simbolizează cele cinci simțuri prin care comunicăm cu lumea exterioară. Șuvoiul de informații care vine din afară este vindecător doar dacă este tulburat de îngerul Domnului. Dacă harul nu este prezent atunci afundarea în acest șuvoi ne îneacă. Este necesar să ne retragem și să așteptăm venirea harului fără însă să ne închidem total simțurile pentru că atunci ne închidem în fața celor pe care i-a validat Dumnezeu să ne ducă către Acesta și, de asemenea, ne închidem și în fața învățăturii lui Dumnezeu care ne vine prin simțuri. Vedeți că Sfinții Părinți nu vorbesc despre închiderea simțurilor, ci despre paza lor și sfințirea întregii creații prin aducerea acesteia la Dumnezeu Tatăl cu ajutorul lui Dumnezeu Fiul prin Dumnezeu Duhul Sfânt. Pentru asta însă trebuie să avem conducător de la Dumnezeu care să ne scoată din amorțeală după cum la scăldătoarea Vitezda a fost îngerul Domnului care tulbura apa.

Rostul bolii în viața omului

Noi de multe ori ne înmuiem inima și cerem înțelegere când suntem într-o situație smeritoare sau inferioară cum ar fi boala, însă în clipa în care ni se pare că ajungem la o putere oarecare, adică peste o comunitate, peste un prieten, peste familia noastră sau numai în imaginația noastră ne credem puternici – atunci ne arătăm împătimirea durității din noi. De aceea spuneau bătrânii că puterea îl arată pe om cine e. Aceasta este una din cauzele principale pentru care Dumnezeu îngăduie ispitele, îngăduie boala. Prin durerea bolii și conștiința limitărilor noastre și, în ultimă instanță, a mortalității noastre, ni se sparge ideea măreață pe care o avem despre noi înșine, idolul autoîndumnezeirii pe care l-am zidit conștient sau inconștient în inima noastră.

Din cauza asta să nu ne revoltăm împotriva lui Dumnezeu în clipa în care suntem bolnavi pentru că știe El mai bine de ce a îngăduit boala respectivă. Desigur că vom face cele necesare din punct de vedere medical pentru a ne vindeca, însă să nu fim anxioși și nici cârtitori pentru că Dumnezeu Tatăl cel ceresc și iubitor știe ce face și este la cârmă. Să ne pregătim tot timpul pentru întâlnirea cu El și să știm că dacă suntem pe drum El va trimite la vreme îngerul Său să tulbure apele milei care ne vindecă de orice boală care ne ține, adică o adicție, unde boala poate să fie trupească sau/și sufletească. Boala sufletească poate fi mai gravă chiar dacă nu avem această conștiință.

Timpul vindecării

Acum o să-mi spuneți că încă avem boli chiar dacă vine Îngerul Domnului. Desigur pentru că dacă ne-am vindeca complet dintr-o dată atunci de multe ori am cădea în mândrie sau în alte păcate care ne-ar face situația și mai rea. Dumnezeu nu caută la trup, ci la suflet. Diavolul neavând trup nu are nicio boală trupească și nici conștiința limitărilor sale și din cauza asta nu se poate pocăi. Deci e folositor trupul, să știți. Și noi după moarte nu ne mai putem pocăi, iar una din cauzele principale pentru asta este că nu mai avem trup.

Altă cauză a stabilizării este faptul că ne obișnuim încă din această viață cu un anumit mod de gândire, cu un anumit mod de a fi, cu un anumit plan existențial, stăm pe acesta cum stătea slăbănogul de la scăldătoarea Vitezda pe patul său. Atunci ne stabilizăm. Câtă vreme suntem în trup, avem totuși conștiința acestor limitări și ne putem pocăi, mai ales dacă ne vine o tulburare, o trezire din această navigare mai mult sau mai puțin limitată pe care o avem ca oameni căzuți. În clipa în care murim, atunci ne stabilizăm.

Tulburarea apei – semnificație

În această optică, tulburarea apei din scăldătoarea milei de către Îngerul Domnului capătă și o semnificație veșnică, nu numai una de moment. Desigur că întâmplarea în sine a fost un fapt istoric petrecut la scăldătoarea unde se spălau oile aduse spre jertfă de măruntaiele lor și din cauza asta unii oameni socoteau că apa are proprietăți miraculoase. Dincolo de această credință Dumnezeu împlinea periodic minunea Sa care este relatată în capitolul 5 de la Ioan. Vedeți însă că planul duhovnicesc este mult mai important decât planul istoric și asta se vede din mai multe semne.

Întâi de toate, e vorba de faptul că se vindeca doar cel care ajungea primul să intre în scăldătoare după tulburarea apei de către trimisul Domnului. Asta este oarecum contra ideii de milă a lui Dumnezeu, pentru că dacă, de exemplu, cineva ar fi avut o afecțiune minoră – de exemplu o boală a pielii, o eczemă și ar fi avut un trup de atlet, ar fi ajuns, desigur, primul și s-ar fi vindecat în timp ce cei bolnavi de boli grave, cei care ar fi avut nevoie cel mai mult de puterea vindecătoare a tulburării îngerești, nu s-ar mai fi vindecat niciodată.

Dumnezeu vrea hotărârea noastră pentru vindecare

Dacă însă ne gândim din punct de vedere duhovnicesc, vedem că această minune se aliniază cu multe alte întâmplări și minuni din Scriptură și din viața duhovnicească în care Dumnezeu ne cere hotărâre, decizie și eroism pentru a ne putea vindeca de cleiul patimilor care ne asfaltează.

În Vechiul Testament este o întâmplare cunoscută în care Ioaș vine la Elisei care era pe moarte ca să ceară ajutor împotriva sirienilor. Atunci Elisei i-a spus să ia niște săgeți și săgeteze în pământ și Ioaș a luat 3 săgeți, a săgetat și s-a oprit. Atunci omul lui Dumnezeu s-a mâniat pe el și i-a spus că dacă ar fi săgetat de 5 sau de 7 ori atunci ar fi bătut cu desăvârșire pe asirieni. Așa îi va învinge doar de 3 ori.

Ce ne interesează detaliile astea din Sfânta Scriptură? Da, ne interesează, fraților, pentru că aici se vede clar hotărârea și eroismul pe care îl cere Dumnezeu de la noi pentru a ne ajuta să învingem.

Înfrângerea gândurilor

Dincolo de acest plan mai există și un alt plan duhovnicesc al acestei întâmplări. Este vorba de faptul că asirienii sunt simbol pentru gândurile păcătoase care doresc să ne cotropească sufletul și săgețile sunt stadiile păcatului. Acestea sunt momeala adică gândul simplu, vorbirea minții cu gândul, învoirea cu gândul, planul, hotărârea și căutarea ocaziei, fapta în sine, patima sau adicția. Prin trei săgeți omorâm doar ultimele 3 stadii ale păcatului adică hotărârea, fapta și patima. Planul rămâne și deci gândul îl chinuie pe om și poate să devină oricând faptă. Dacă sunt 5 săgeți atunci ar fi distrus inclusiv planul și învoirea de gând. Deci omul oarecum se eliberează.

Pentru că diavolul are nevoie de învoirea de gând, de acordul nostru ca să ne lupte, distrugerea acestui acord prin hotărârea noastră de a nu mai face înseamnă victoria noastră împotriva ispitei. Zic: „Nu o să fac asta!” și atunci resping gândul. Desigur că cele 7 săgeți înseamnă distrugerea totală a gândului adică nici măcar băgarea în seamă a ofertei întunecate din cauza luminii iubitoare a lui Hristos.

După cum vedem este nevoie de eroism, de hotărâre, de trezvie imediată atunci când apare tulburarea. Trebuie să alegem totdeauna partea lui Dumnezeu. Dacă este tulburare rea prin apariția unui gând rău sau a unui înger rău, trebuie să ne opunem ferm, fără întârziere, iar dacă este o tulburare dovedit că este bună de la Îngerul Domnului și nu vreo înșelare, trebuie să o folosim pentru a ne vindeca de bolile noastre existențiale.

Starea slăbănogului

Din păcate, slăbănogul nu are această putere pentru că predându-și viața plăcerilor trupești simbolizate de pat nu are puterea de a fi eroic și a se desprinde din cleiul patimilor. Scriptura spune că este de 38 de ani astfel, adică de 30+8 și asta înseamnă după Sf. Părinți că 30 este virtutea cu fapta și împlinirea firii sensibile. Nu știu dacă știți, în perioada Noului Testament majoratul era socotit la 30 de ani. Atunci tânărul era socotit că a ajuns la maturitate și putea să fie preot și să învețe pe alții. De aceea, Mântuitorul și-a început activitatea publică la această vârstă.

Cifra 8 este peste 7 care arată plinătatea acestei lumi – avem 7 zile pe săptămână și alte lucruri din această lume care sunt legate de cifra 7. Cifra 8 arată lumea mai presus de cifra 7 adică lumea inteligibilă, lumea îngerilor, ziua viitoare, lumea teologiei. Deci 30 este plinătatea vieții practice și 8 este plinătatea vieții duhovnicești. Dacă cineva este slăbănog, paralitic de 38 de ani arată că nu este maturizat din cauza plăcerilor păcătoase pe plan trupesc și din cauza nelucrării virtuților și că nu are conștiința, cunoștința, experiența lumii cerești, a realității de dincolo de această lume prin nelucrarea virtuților duhovnicești.

Despre virtute

Vedeți că și Sf. Ap. Iacob, ruda Domnului precum și Sf. Ap. Petru ne spun să ne bucurăm când suntem încercați cu diferite ispite, tulburări, suferințe pentru că astfel dobândim virtutea răbdării care ne face încercați. Sf. Pavel chiar ne dă mai multe trepte ale virtuților spunând că din răbdare se naște încercarea și din încercare nădejdea care nu rușinează pentru că Dumnezeu este iubitor și chiar a murit pentru noi la timpul hotărât. 

Răbdarea slăbănogului

Pe plan trupesc, este de apreciat răbdarea slăbănogului care așteaptă ajutorul dumnezeiesc cu toate că nu are om, adică nu are gând bun, care să-l arunce în scăldătoare, adică în baia tulburării celei bune a harului care să-l vindece. Hristos fiind milostiv, se coboară El la acesta și îl întreabă dacă dorește să devină sănătos. De regulă, Dumnezeu ne găsește în cele mai mari ispite la sfârșitul răbdării istovitoare – atunci se vede harul – la plinirea vremii și ne întreabă ce dorim și asta nu ca să afle, pentru că Dumnezeu este atotștiitor, ci ca să ne arate că se supune voii noastre, chiar dacă noi, robi slăbănogi fiind, nu ne supunem voii Sale care este Stăpân.

Inima moale îi place lui Dumnezeu

Dumnezeu așteaptă la plinirea vremii pentru că Domnul dorește să avem inima moale, dulce cu iubire adevărată pentru că acesta este rodul care-i plăcut Domnului. Dacă însă noi ne păstrăm inima acră și necoaptă, atunci nimeni nu o să se intereseze de ea. Problema este la noi, dacă noi dorim să ne deschidem în fața terapiei care ne duce la flexibilitatea smereniei și iubirii divine.  Știind că avem un astfel de Dumnezeu milostiv nu trebuie să ne pierdem niciodată nădejdea, fraților,  însă, pe de altă parte, este necesar ca și noi să facem ceva ca să-L găsim, să ne rugăm cu sinceritate iubitoare și să ne exersăm mintea și inima ca să facem virtutea pentru că dacă nu, atunci ne vom slăbănogi și nu vom mai putea să existăm, ci doar să subzistăm într-o nemulțumire continuă în patul patimilor noastre.

Țin minte pe cineva care orice era rugat să lucreze sau să ajute refuza imediat pretextând că e ocupat, înainte ca celălalt să aibă timp să dezvolte puțin tema. Pe de altă parte, însă, când avea de lucru, avea expozeuri foarte elaborate prin care punea presiune într-un mod elegant, însă într-un mod foarte concret și îi presa pe oameni să meargă să-l ajute. Desigur că fratele respectiv nu a sfârșit bine, într-un final toți depărtându-se de el, inclusiv cei care erau, să zicem, din echipa lui. Este nevoie de smerenie, fie ea și de bază, și de respect față de persoana celuilalt. 

Cum Îl vedea slăbănogul pe Dumnezeu

Vedeți că slăbănogul avea respect față de Domnul, însă nu pentru că Îl iubea sau pentru că știa cine este ci pentru că îl vedea ca pe o posibilă „resursă umană” care să-l ajute să-și atingă scopul. Din cauza asta, slăbănogul nu-i răspunde „Da, vreau să mă fac sănătos”, ci răspunde că nu are om rapid și hotărât ca să-l pună în scăldătoare la momentul tulburării îngerești. De fapt, toți avem nevoie de un conducător duhovnicesc puternic care să știe drumul până la scăldătoarea harului și care știe momentul când vine îngerul Domnului și transformă apa vieții sensibile în apa vieții inteligibile, în apa vindecătoare de suflet și mai apoi de trup. Desigur că libertatea omului nu este călcată în picioare și omul trupesc rămâne om trupesc ba chiar poate să ajungă diavolesc chiar dacă ar fi dintre cei 12 Apostoli și chiar dacă l-ar avea conducător duhovnicesc pe Hristos. Să nu spuneți că nu se poate pentru că mărturie stă drama lui Iuda. Desigur că omul totdeauna se poate pocăi, după cum avem exemplul Sf. Ap. Petru.

Liberul arbitru

Dumnezeu ne vrea liberi și din cauza asta face totul pentru noi fără însă a leza libertatea inimii noastre. Mântuirea, adică împlinirea persoanei prin intrarea în veșnicie cu o inimă iubitoare presupune o asumare a smereniei, a bunătății; a morții față de lumea urii și a însingurării; a învierii în lumea bunătății, unității și iubirii în Duhul Sfânt. Exact aceasta se face prin botez care este o taină a afundării și a ridicării, a îngropării față de energia demonică și a ridicării în norul Duhului Sfânt mângâietorul. Așa ne unim prin har cu toți care sunt mădularele Bisericii și cu Hristos care este capul Acesteia.

Desigur că noi ne putem rupe prin ura față de ceilalți sau de Dumnezeu, ură de care dăm dovadă prin gânduri, vorbe sau chiar fapte. Evident că această ruptură ne doare după cum ne doare ruperea unui membru, unui mădular de-al nostru. Din cauza asta să fim foarte atenți ce gândim. Orice gând de ură față de o persoană este de la diavol, indiferent cât de credibil pare acel gând. Vedeți că Biserica este acest trup tainic, însă foarte concret al lui Hristos, mai concret, mai intens, mult mai interesant și mult mai frumos și intens decât subzistența cenușie și anxioasă în care se află un om depărtat de Biserică. Mare atenție să nu ne rupem! Unirea, conectarea la acest trup se face printr-o acțiune radicală, asumată, printr-o tulburare bună împinsă la maxim, adică prin moartea și învierea efectuată concret prin afundarea și ridicarea din apa sfințită prin slujba Botezului. 

Biserica – trupul lui Hristos

Dacă Biserica nu era trupul intens al lui Hristos, ci doar un ONG de ajutor social atunci este de ajuns doar o semnătură pe un borderou, o înscriere pe o listă. Nu este așa, însă. Biserica nu este o organizație socială, ci unitatea tainică cu Fiul lui Dumnezeu în Duhul Sfânt și deci este ridicarea omului către Împărăția Cerurilor prin transformarea acestuia în fiul lui Dumnezeu după har prin unirea cu Fiul lui Dumnezeu după fire. Evident că în acest proces nu au ce să caute lâncezeala, deriva existențială, ci hotărârea, eroismul în ascultare.

Ascultarea

Vedeți că și Mântuitorul când slăbănogul i-a zis cu subînțeles că n-are om care să-l arunce în scăldătoare, nu i-a zis „Hai, încet-încet, că te duc eu, te țin eu, ai grijă să nu te lovești, mergem cătinel-cătinel, hopa-așa… încearcă să te scoli… sprijină-te într-o mână… ai grijă să nu cazi…” ci i-a zis „Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă!”. Scurt și poruncitor! Fără compromisuri! Domnul nici măcar nu s-a rugat, ci a poruncit ca Stăpân al existenței ce era. Nici măcar nu i-a cerut credință slăbănogului aceluia pentru că de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere, dacă Domnul știe că e mai bine așa.

Vedeți că Domnul i-a zis cu toată puterea Sa de Atotțiitor „Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă!” de s-a ridicat omul și-a pus în spate patul și a mers ca un voinic complet sănătos la casa sa. Desigur că atunci când spun voinic complet sănătos mă refer la trup pentru că sufletul său rămăsese slăbănog fiind închis la milostivirea lui Hristos. Vedeți că nu s-a deschis nici măcar să-i mulțumească și să-l întrebe cine este binefăcătorul lui. S-a întors cu fundul exact ca maidanezul care pleacă cu cârnatul în gură. Nimic nu slăbănogește sufletul mai mult decât nesimțirea, nerecunoștința.

Rodnicia recunoștinței

Dacă însă omul se deschide și mulțumește lui Dumnezeu pentru orice, atunci devine o floare deschisă cu toate petalele în baia razelor iubirii dumnezeiești. Omul devine foarte frumos, foarte puternic și, simultan, foarte delicat. Prin recunoștință securizăm darul ce l-am primit de la Dumnezeu și după aceea Dumnezeu o să dea darul atât de mult cât avem deschise petalele recunoștinței noastre și astfel o să ne umplem de nectarul iubirii Domnului. Dacă, însă, ne închidem ca ariciul, atunci vistieria harului se va opri în țepii noștri, Vistierul bunătăților se va răni de nemulțumirea noastră și nu va mai veni, respectându-ne libertatea, chiar dacă acest lucru va constitui chinul nostru.

Slăbănogul nu numai că nu a mulțumit și nu l-a întrebat pe Domnul cum îl cheamă, ci L-a și trădat pe gratis în fața iudeilor, care Îl dușmăneau și asta după ce Iisus l-a găsit în templu și l-a prevenit să nu mai păcătuiască că o să-i fie mai rău. Locul unde Îl găsim de regulă pe Dumnezeu este biserica. Acolo Îl aflăm pe Iisus. Din păcate până astăzi unii dintre noi în loc să-I mulțumim pentru toate câte a făcut și face pentru noi și pentru toți ceilalți, Îl trădăm în interior și în exterior, adică în inima noastră și în fața prigonitorilor Săi.

Concluzie

Să ne ferească bunul Dumnezeu să devenim atât de slăbănogi, atât de stăpâniți de gânduri rele împotriva Domnului și a oamenilor din jurul nostru pentru că ne vom chinui veșnic. Totul este să avem curajul și eroismul să ne ostenim să devenim mai buni în fiecare zi, să nu ne complacem în gândirea noastră, în plăcerile din interiorul și exteriorul nostru și, mai ales, să nu uităm să mulțumim pentru toate pentru că așa ne vom vindeca din slăbănogirea de care suferim cu toții. Să nu spunem că nu putem. Putem cu ajutorul lui Dumnezeu! Curaj să ne ridicăm zilnic!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați avut răbdarea să stați cu mine până acum!

Hristos a înviat!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!