Poate vedeta pop feminină modernă să joace un rol pozitiv? – Jonathan Pageau
19 mai 2025
Urmăriți un material formidabil în cadrul căruia părintele Paul Truebenbach răspunde la întrebările unui realizator protestant interesat sincer de credința Bisericii Ortodoxe. Chiar merită văzut!
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Ce cred Creștinii Ortodocși? (și de ce îmi pasă) – intreviul unui protestant cu p. Paul Truebenbach
Salut tuturor! Eu sunt Mat. Aceasta este „Ora biblică de 10 minute” și aceasta este ultima parte a ultimului meu videoclip despre Ortodoxie. Am făcut o serie. Cred că acesta este al cincilea videoclip pe acest subiect. A fost grozav, am învățat o grămadă de lucruri, dar m-am întrerupt la prima jumătate a acestui clip, în acel suspans gigantic, când am mers și l-am întrebat pe prietenul meu, Pr. Paul Truebenbach, dacă în tradiția ortodoxă eu, ca protestant, aș fi considerat creștin, dacă mă duc în Rai. Și a a fost suficient de amabil să răspundă la acea întrebare care, desigur, l-a pus într-o poziție foarte dificilă. Iată ce a avut de spus, și apoi restul interviului.
– Sigur! Eu cred că trebuie să facem o distincție între a fi în interiorul Creștinismului și a fi în interiorul Bisericii. Și desigur că nu putem cu adevărat separa Creștinismul de Biserică, dar cuvântul pe care îl folosim de obicei este heterodocși, ceea ce înseamnă oameni care cred în Hristos, dar au credințe diferite, au credințe diferite despre Dumnezeu, despre om, despre relația dintre ei, despre mântuire, sau orice ar fi. Așa că nu există o imagine perfectă pentru asta, nu știu cum să descriu asta bine, dar cred că una dintre reprezentările pe care am auzit-o la cineva și mi-a plăcut, în mare parte, a fost să îți imaginezi un cablu electric întins pe pământ, care ar reprezenta pe toți oamenii, toți suntem creați de Dumnezeu, toți suntem cumva întinși pe pământ, unii sunt mai uzați, alții mai puțin, sunt cabluri de forme diferite, dar toți suntem acolo. Și conectezi acel cablu.
Acesta este Creștinismul. Ești creștin: Îl mărturisești pe Hristos, crezi că Hristos e pe deplin Dumnezeu și pe deplin Om, crezi în Sfânta Treime, ești creștin. Dar aceasta e una din situațiile în care trebuie să apeși pe un buton și apeși pe buton și acum toată energia trece prin cablu și acum ești în Biserică. Și motivul pentru asta este… Repet, motivul pentru care imaginea nu este perfectă este pentru că… Nu vreau să spună cineva că eu zic că dacă nu e ortodox atunci nu este energie sau viață care să-l facă creștin. Nu spun asta deloc, este doar o imagine, este imperfectă, dar există o diferență. Și vedem asta la sfârșitul primului capitol din Efeseni, când Sfântul Pavel numește Biserica „plinătatea Celui care umple totul”. De aceea spun că atunci când spunem Crezul, când citim Scripturile, trebuie să existe un fel de înțelegere comună și din păcate aceasta este tragedia Creștinismului că citim aceleași lucruri, mărturisim aceleași lucruri, dar oare mărturisim exact aceeași credință? Există o mulțime de dezacorduri semnificative și esențiale acolo.
Deci, uitându-mă la tine, ți-aș spune că dacă nu ești în Biserica Ortodoxă atunci nu ești creștin? Nu, nu aș spune asta deloc. Aș spune: „aceasta e o persoană care cred că Îl caută pe Hristos cu cea mai bună înțelegere pe care o are, din adâncul inimii sale, și Dumnezeu poate face cu asta ceea ce dorește, nu este locul meu să judec unde ești tu în relația ta cu Hristos. Dacă aș face așa, eu aș fi într-o poziție mai rea din cauza asta. Nu este locul meu. Locul meu este să-L caut pe Dumnezeu în cel mai bun mod pe care îl știu și cred că El a arătat că Biserica Ortodoxă este Biserica pe care El a încuviințat-o la Pogorârea Duhului Sfânt, pe care Duhul Sfânt a întemeiat-o și apostolii au fondat-o. Și, deci, aceasta e calea pe care trebuie să o urmez.
– Având în vedere aceasta, viziunea vestică… și aici bănuiesc că am putea vedea lucrurile puțin diferit, aș susține că viziunea biblică a mântuirii este că, în mod clar, Hristos nu a venit pentru a fi slujit, ci pentru a sluji și pentru a-și da viața ca răscumpărare pentru mulți, asta s-a întâmplat pe cruce, este o ispășire, este o rezoluție la denaturare și păcat, este o inițiere a unei Împărății care se întâmplă acum și, de asemenea, în realizarea sa completă mai târziu, nu este o problemă pentru un Dumnezeu să lucreze dincolo de granițele timpului, nouă ni se pare liniar din interior, și, prin urmare, există această rezoluție pentru păcat și moarte, care este învinsă în cruce de către… și iată cuvântul cu care cred că am putea fi în dezacord, substituirea ispășirii de către Hristos.
– Da.
– Și înțelegerea mea este că ortodocșii nu văd asta exact în acest fel în text.
– Corect. Da, e o viziune foarte diferită asupra avcestui lucru, dar voi începe prin a spune că eu cred că am făcut o greșeală în istorie când creștinii au propus: vreau să pot lua taina mântuirii și să o încadrez într-o singură paradigmă. Cred că am intrat într-o problemă uriașă acolo pentru că taina mântuirii este atât de uriașă încât nu poate fi încăpută într-o simplă poveste. Poți separa diverse aspecte ale ei, dar asta nu îî vezi pe Părinții Bisericii făcând asta prea mult. Au existat câteva teorii la început, dar despre ideea că moartea lui Hristos a fost o plată către diavol Sfântul Grigorie de Nazianz a spus: „Nu cred că sunt de acord cu asta.”
– Nu a beneficiat de mulă atracție.
– Da, nu a primit multă atenție. Și apoi a venit altcineva cu altă teorie. Fiecare dintre aceste teorii aș spune că are unele probleme și marea problemă cred că este, de fapt sunt vreo două legate de ispășirea substitutivă. Prima este că cu mulți oameni, nu toți, dar cu mulți care cred că moartea este o pedeapsă creată de Dumnezeu, noi am avea o problemă semnificativă cu interpretarea asta…
– Asta nu ar fi neapărat tot protestantismul. Cred că abordarea ar fi: „Moartea e o imperfecțiune inevitabilă și o abatere de la perfecțiunea lui Dumnezeu și a standardelor Sale.” Adică rezultatul acelei imperfecțiuni e entropia, a doua lege a termodinamicii. – Da, care este mult mai apropiată de ceea ce am spune noi. Problema mai mare totuși este că, într-un anume sens , era ceva ce trebuia remediat, și pentru asta multe răspunsuri ne par insuficiente și problematice.
Una dintre ideile care circulă este că într-un fel simțul dreptății al lui Dumnezeu a fost vătămat. Dar noi am spune: Ia stai puțin, păcatul nu îl afectează pe Dumnezeu, ci pe noi. Și deci chiar și fără acele detalii, pentru că asta devine mai complex decât realizează oamenii, am văzut multe cazuri când oamenii au spus: „Asta e ispășire substitutivă”. Și am zis: „Stai, știu mulți protestanți care nu ar fi de acord cu asta. Detaliile nu sunt atât de aproapiate.” Deci sunt multe mici nuanțe acolo. Problema noastră principală este că adesea se privește într-un mod foarte legalist, în termeni de crimă și pedeapsă. Iar ortodocșii ar sublinia mai mult aspectul medicinal, terapeutic, în ideea că păcatul este o boală.
Și, repet, mântuirea pentru noi nu poate fi cuprinsă într-o singură paradigmă. Deci nu luați asta ca „poziția ortodoxă”, acesta e doar un mod de a o descrie, care cred că este puțin mai aproape de modul în care abordăm noi acest lucru. Atunci când Adam și Eva au păcătuit – iar a păcătui înseamnă literalmente a rata ținta, în limba greacă, și deci dacă mă concentrez pe Hristos, a păcătui înseamnă că mi-am îndepărtat atenția de pe Hristos – deci când Adam și Eva au păcătuit, ei și-au îndepărtat atenția de la Dumnezeu. Dar Dumnezeu este sursa de viață. Deci ce se întâmplă când te deconectezi de la sursa ta de viață? Moartea intră în mod natural în joc, acesta este un rezultat natural. Este ca și cum ai lua o floare – și știi că cele două lucruri principale de care are nevoie sunt apa și lumina – și o bagi într-un dulap și nu o uzi. Apa nu a omorât-o, lumina soarelui nu a omorât-o, dar în mod natural o să moară. Și deci când Adam și Eva au întors spatele lui Dumnezeu, moartea a devenit parte din ființa lor și o dată cu moartea a venit stricăciunea, domnia Diavolului, păcatul, boala, tot [răul], așa că în acel moment există această separare între Dumnezeu și om, între divin și uman.
– Asta e biblic.
– Modul cum îmi place să privesc asta, fiindcă imaginile nu sunt niciodată perfecte, dar dacă există un zid de separare, profeții reușesc să urce acel zid și să privească peste el și fața le strălucește și toate astea, dar, în cele din urmă, ei sunt trași înapoi în jos.
– E ceva foarte grecesc în ce ai spus, e ilustrarea unei peșteri, cineva care aproape a ieșit din peșteră să vadă ce se întâmplă și s-a întors.
– Asta nu înseamnă că Dumnezeu nu avea o relație cu omul atunci, desigur că avea o relație cu omul, dar moartea era parte din natura omului. Și deci deja de la Întrupare vedem începutul vindecării, deoarece în Întrupare avem într-o singură persoană divinul și umanul reunite. Deci Hristos a început vindecarea chiar din acel punct. Apoi, cu moartea Sa, El care e Viață, moartea a încercat să-L acopere, dar când moartea încearcă să acopere viața vede că nu poate să o cuprindă și moartea se sfărâmă, moartea pur și simplu se distruge și viața strălucește și Hristos învie din mormânt. Toate astea fac parte din mântuire.
Și deci, repet, pentru noi este mai mult semnificația că păcatul este o boală a sufletului omului și Hristos vine să vindece asta. Din nou, poate aceasta paradigmă să acopere totul? Nu, pentru că nici n-am vorbit de victoria Sa asupra diavolului. Sunt multe lucruri pe care nu le-am discutat și dacă treci prin Noul Testament și te uiți la toate numele lui Hristos și te gândești ce înseamnă acestea, care sunt implicațiile pentru mântuire, poți să-ți petreci întreaga viață încercând să găsești o paradigmă care să acopere toate acele lucruri, dar nu cred că o poți face. De aici aș începe. Și, din nou, sunt multe nuanțe acolo, sunt multe idei cu care te poți juca, dar pentru noi, principalul lucru este că păcatul ne afectează, iar Dumnezeu, din dragostea Lui pentru omenire, vrea să vindece asta și să fie vindecătorul nostru, așa că noi vrem ca vindecătorul, să locuiască în interiorul nostru.
– Dar poate că există o rezistență intenționată la impulsul sistematizator pe care îl vedem în Vest pe problema Teologiei Mântuirii care în Est nu mi se pare că încercați să o faceți dificil de identificat, doar spuneți că acesta este un lucru cu mai multe fațete, că nu este la fel de simplu ca un schimb legal. Pe când eu m-aș uita la text și aș spune că Sf. Pavel explică lucrul acesta într-un mod care mie mi se pare destul de clar, că a existat o frântură în umanitate și o rezolvare care nu putea fi găsită decât în Hristos. Ceea ce e interesant este cât de mult asta pare a canaliza gândirea occidentală către imaginile care nu sunt introduse din exterior, ci sunt imagini biblice pe care mă sprijin aici.
– Sigur.
– Dar poate că acesta este un loc unde acel impuls „Sola Scriptura” spune: Da, voi merge cu reprezentarea care este în text. Dar și „De asemenea, Scriptura” este o poziție foarte importantă a Bisericii Ortodoxe, în sensul că: Da, Scriptura s-a petrecut în contextul Sfinților și al Părinților și continuă să se întâmple în acel context, și iată multe din gândurile foarte vechi care poate ne oferă alte ilustrații și imagini pentru acest lucru. Rezultatul, dacă cineva mă prinde în lift și mă întreabă: Care este poziția protestantă cu privire la modul în care oamenii sunt mântuiți? Ei bine, sunt asta și asta și asta, și uite aici sunt versetele din Biblie și iată Efeseni 2, 8 și 9 și poate trecem prin Romani 3:23, 6:23, apoi sa mergem la capitolul 10. Noi avem acest lucru pe care îl facem și cred că este biblic și că funcționează. – Da. – Eu simt că voi aveți nevoie de un lift mult mai lung. Așa este?
– Da. Noi ne punem întrebarea: Ce trebuie să fac pentru a fi mântuit? Sf. Petru răspunde la asta. El face o predică lungă despre asta și oamenii întreabă: „Ei bine, ce trebuie să fac?” „Pocăiește-te și botează-te!” „Ce vrei să spui prin a te pocăi? Și ce este botezul pentru voi?” Sau Sf. Pavel: „Ești salvat de har prin credință”. Asta pare destul de direct, până când întrebi: „Ce înțelegeți prin har? Ce înțelegeți prin credință?”
– Adevărat. Da, da.
– Și cu fiecare dintre aceste lucruri, dacă ar fi atât de simplu să le cuprindem într-o formulă, cum de Sf. Pavel nu folosește acea formulă în fiecare epistola pe care o scrie și doar o repetă iar și iar și iar? Uneori ne uităm la lucruri din unghiuri diferite.
– Și el vorbește la diferite grupuri, care au culturi diferite. Te uiți la o hartă acum și ți se pare că toți sunt din același loc, că ar trebui să gândească toți la fel, dar era o lume est-mediteraneeană foarte diversă căreia el îi scria.
– Absolut. Da. Deci noi nu am fi niciodată în dezacord cu acel limbaj scripturistic, sper să nu fiu înțeles greșit, că am găsit noi un mod mai bun de a spune lucrurile. Nu, nu este asta, doar că cu fiecare cuvânt din Scripturi pe care îl citim… A citi scripturile în mod obiectiv nu este posibil pentru omenire. Vei aduce întotdeauna acolo un fel de experiență de viață, vreun cuvânt…
– Cred că aveți dreptate.
– Vei face asta indiferent ce. Deci noi credem că cel mai bun mod de a face asta este, dacă Biserica este stâlpul și temelia adevărului, să găsim Biserica pe care apostolii au înființat-o și are o istorie de 2000 de ani, și dacă o găsești pe aceea, atunci poți fi sigur că acolo ai perspectiva corectă din care să te uiți la Scripturi.
– Deci vorbim despre distincția pe acest subiect – ce este Biblie, de unde vine, cât de multă autoritate are – și nu este că ar exista un dezacord cu privire la textul inspirat de Duhul Sfânt, (vezi 2 Timotei 3:16, care este util pentru toate aceste lucruri).
– Absolut.
– Adică autorii scripturilor au fost inspirați de Duhul Sfânt, nimic din toate astea nu îți este străin. – Deloc. – Câte greșeli, teologice sau istorice, vezi în Noul Testament?
– Niciuna.
– Deci și noi vedem asta la fel. Asta a vrut Dumnezeu să spună că este suficient…
– Dumnezeu, dacă ai putea să-L întrebi…
– Știu, este o retorică detestabilă din partea mea, îmi cer scuze.
– Ba nu, înțeleg.
– Dar cred că limbajul pe care l-ați vedea într-o afirmație, altfel complet ortodoxă teologic, despre Biblie, dar dintr-o perspectivă protestantă, ar fi că noi am include cuvântul „suficient”.
– Noi suntem de acord cu Biserica Timpurie, cu Apostolii, cu autoritatea lui Hristos, ce este și ce nu este Biblia este foarte clar, foarte timpuriu, e de înțeles că există o dezbatere despre chestii inter-testamentare pe care voi nu le vedeți exact la fel ca și catolicii, dar le vedeți mai aproape de ei decât protestanții și le vedeți punând deoparte Vechiul Testament și dezbaterea inter-testamentară. Nu există nicio dezacord între est și vest în ceea ce privește Evangheliile Apocrife din Noul Testament, voi nu considerați Evanghelia Mariei Magdalena, din care noi avem o jumătate de propoziție
– Corect.
– Suntem în pas acolo.
– Da.
– Deci problema ar fi doar ordinea în care le așezăm împreună, Unde intră tradiția bisericească pentru protestanți? Ei bine, nu este chiar egal, unu-la-unu. De asemenea, cred că mulți oameni din afara protestantismului se uită din nou, poate cei mai… și să spună că nu sunt egale deloc, că ei nici nu au auzit de sfinți. Și asta e adevărat pentru un segment al protestantismului, deși nu e deloc adevărat în tradiția mea.
Noi suntem până la genunchi în asta, poate avem o listă diferită de sfinți ale căror povești le cunoaștem, poate puțin mai din Vest, dar da, și noi îi vedem pe acești oameni (pe sfinți) ca extraordinari, deși poate teologia lor ar putea fi puțin diferită, noi înțelegem asta, noi vedem protestantismul în asta. Adică, îmi pare rău, sunt și ei aici cu noi, nu vreau să comit un sacrilegiu în biserica voastră, dar mie mi se pare, și vă rog să mă corectați dacă greșesc, că diferența nu este așa… Adică nouă ne place Biblia foarte mult, poate vouă nu la fel de mult, noi credem că e adevărată, iar voi poate spuneți că e adevărată doar în mare parte… Diferența este cât de mult tradiția Bisericii și cuvintele Sfinților Părinți spun despre Scripturi și cum am pune asta pe tablă? Eu simt că voi le aveți la evlavie cam egală [Biblia și Sfinții Părinți], mai mult decât un protestant occidental. Am zis corect?
– Da, da. Și trebuie să înțelegem aici ce este Sfânta Tradiție. Cred că există o înțelegere greșită cum că Sfânta Tradiție e ca un joc cosmic de tipul „telefonul fără fir”. Era un joc telefonul fără fir în copilărie: cineva șoptea cuiva ceva la ureche, iar acela șoptea mai departe, până la sfârșit mesajul ajungea complet diferit de cum era la început. Cred că asta ar fi o plângere legitimă, dacă doar asta ar fi Sfânta Tradiție. Dar noi o numim Sfânta Tradiție pentru că credem că Biserica nu este doar o organizație, ci este un organism și sângele vieții este Duhul Sfânt, Duhul Sfânt e trimis să conducă Biserica spre întregul Adevăr, conform Sf. Ev. Ioan. A existat un teolog din secolul al XX-lea pe nume Vladimir Lossky și el a definit Sfânta Tradiție ca: viața Duhului Sfânt în Biserică.
– Uau!
– Asta e o explicație frumoasă a ei și ne ajută să înțelegem locul Scripturii, deoarece Noul Testament devine o expresie a Sfintei Tradiții, a vieții Dahului Sfânt în Biserică, și compilarea cărților devine o expresie a Sfintei Tradiții în Biserică, dar și interpretarea…
– Cred că sunt aproape de a înțelege ceva ce nu am înțeles până acum. Deci Scripturile nu pot greși referitor la Teologie
– Corect.
– Dar Tradiția poate?
– Nu, nici Sfânta Tradiția. Nu atunci când este… nu atunci când este o poziție oficială clară despre ea a Bisericii ca ansamblu. Și, uneori, durează sute de ani pentru ca aceasta să se întâmple.
– Deci eu am o imagine destul de clară despre cum s-a petrecut Biblia, îmi place foarte mult manuscrisul, criticismul, lucrul cu textul, mi se pare foarte interesant, sunt atât de multe acolo…
– Da.
– Dar apoi ne uităm la Părinții Bisericii și sunt unii din secolul al II-lea pentru care singurul mod în care știm ce au gândit ei este pentru că Eusebiu (din Cezareea) îi citează foarte mult, cu 150 de ani mai târziu. Eu, din afară, iau de bun ceea ce citează Eusebiu că spune fiecare și sunt foarte interesat și încântat de asta, dar în termeni de dovezi de susținere a datelor nu mă satisface din punct de vedere critic la fel de mult ca multitudinea de dovezi din spatele Noului Testament. Voi cum vă împăcați cu diferența dintre dovezile manuscriptice pentru cele două?
– Da, dacă Duhul Sfânt chiar păzește și ghidează Biserica atunci oricând Biserica ia în sfârșit o poziție noi credem că Dumnezeu a avut o intervenție în asta.
– În regulă.
– Și deci da, unii dintre acești părinți sunt mai puțin citați și alții mai mult și noi credem că acesta a fost un proces ghidat. Din câte știm, abordările critice istorice ale acestor lucruri nu sunt greșite, ele nu sunt greșite în sine, totuși viața Duhului Sfânt în Biserică va fi exprimată în închinare, va fi exprimată în imnologie, va fi exprimată în Sinoadele ecumenice, o vom descoperi în locurile în care putem spune concret, chiar dacă nu pot realiza exact de ce asta este ceea ce înseamnă, pot avea încredere în asta și că Dumnezeu continuă să lucreze în Biserica Lui.
– Da, asta este foarte util și lămuritor. Cred că vor fi o mulțime de oameni din vest, și istoria, geografia, toate se adaugă… Eu mă duc acasă, unde urșii încearcă să mă mănânce mereu… Noi nu ne amintim de asta în Europa. Este ceva pierdut prea departe în timp. Dar este o amintire foarte recentă pentru interacțiunea protestantă cu frontiera și vestul și cu siguranță aceste două lucruri modeleaza modul în care întâlnim textul, modelează modul în care gândim despre indivizi.
Nivelul meu de optimism despre abilitatea indivizilor, prin iluminarea Duhului Sfânt, să înțeleagă Scripturile va fi mai ridicat decât despre abilitatea cuiva a cărui tradiție s-a născut din acea parte a civilizației vestice care se preocupă de optimismul, abilitatea individului de a cuceri natura, de a-și manageria afacerea, în timp ce în Est discutăm în acest moment de mii și mii de ani de stabilitate, civilizație, și a unei noțiune de colectivitate, noi am inventat orașele. Dacă ești din Est, poți susține astfel de lucruri. Este interesant pentru mine cum cele două expresii au sens pe baza a când s-au întâmplat. Nu încerc să fac o echivalență aici, nu zic că e același lucru.
– Da, înțeleg.
– Dar mă întreb dacă există ceva legat de asta.
– De asemenea, revenind la unul dintre aceste lucruri, nu-mi prea place să folosesc cuvântul autoritate, deoarece cred că asta a devenit o mare piatră de încercare a dificultăților sau a diferențelor din Vest. Pe când în Ortodoxie, problema autorității nu a fost niciodată împinsă atât de mult, nu a fost niciodată atât de controversată, pentru că, iarăși, dacă este viața Duhului Sfânt în Biserică, noi căutăm asta: „Fericiți sunt cei cu inima curată, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu.” Ne uităm la cei care au trecut prin acest proces și s-au purificat până la punctul în care ei arată, se comportă și vorbesc precum apostolii, eu asta spun congregației mele tot timpul: Nu ar trebui să întrebăm: „Dacă apostolii ar trăi astăzi, ce ne-ar spune ei?” Pentru că același Duh care i-a inspirat pe ei i-a inspirat și pe sfinții moderni ai Bisericii și avem sfinți care au murit în anii 1990 și în anii 2000.
Și deci poți aduna o mulțime de episcopi care să pretindă că sunt un consiliul ecumenic, dar Biserica poate veni mai târziu și să spună: „Nu, nu ați fost, a fost fals.” Deci, la fel ca în teologie este și în mântuire, nu există o cale sistematică prin care să facem asta… Da, există structură și există ordine în Biserică. Dar cum lucrează Dumnezeu prin asta? Asta se poate schimba de-a lungul istoriei și El poate face asta în orice mod se potrivește timpului. Te poți gândi la Sf. Maxim Mărturisitorul, el a venit și a spus: „Iisus Hristos a avut o voință pur divină și una pur umană, a avut două voințe, care erau complet unite una cu alta”, dar nimeni nu a fost de acord cu el, toți episcopii, toți preoții, toți i-au spus că greșește. Abia după ce a murit, după ce limba și mâna dreaptă îi fuseseră tăiate și a fost exilat…
– Dezamăgitor…
– Abia atunci au făcut un sinod ecumenic și au spus că de fapt a avut dreptate. Deci cum a putut să știe?
– Ar fi trebuit să-i dea înapoi mâna și limba: „Iartă-ne, le-am păstrat în caz că se va dovedi că aveai dreptate…”
– Dar întrebarea devine: Cum de a putut fi atât de sigur? Există doar două răspunsuri: Fie a fost un tip super arogant care pur și simplu refuza să asculte pe altcineva, fie a avut experiența credinței, a avut o inimă atât de curată încât Dumnezeu i s-a revelat și nu a exprimat ceea ce credea el, ci ceea ce Dumnezeu i-a dezvăluit. Și când ne uităm la Biserică ca ansamblu putem zice: Bine, o persoană poate avea o experiență și totuși o poate exprima greșit, de aceea ne uităm la vocea colectivă. – Deci există un mecanism pentru ceea ce se întâmplă dacă vocea colectivă pare să greșească la un moment dat. Poate Biserica să greșească?
– Ei bine, dacă Biserica e divină și umană, partea umană poate, desigur, să greșească, iar partea divină va veni să o corecteze. Deci când spunem dacă Biserica poate să greșească, poate Biserica în întregime sa greșească? Nu, pentru că Biserica e Hristos și Hristos e Biserica. Hristos se identifică pe Sine cu Biserica, literarmente. Când Saul este pe drumul către Damasc și Hristos îi apare, El nu spune: Saule, Saule, de ce îmi prigonești Biserica? El spune: „Saule, de ce Mă prigonești?” Deci Hristos se identifică pe Sine cu Biserica. Și când Hristos a spus în ultimul verset din Ev. după Matei: „Și iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Cum este El cu noi? Noi credem că prin Biserică. Deci poate Biserica să greșească? Nu. Dar membrii ei pot greși? Absolut! Și pot greși chiar grupuri mari dintre membri ei? Da.
– În regulă. Acum urmează o întrebare din Biblie. Evident că limbajul „mireasa lui Hristos” este folosit mult în Noul Testament, nu Îl vedem pe Iisus spunând vreodată că El e mireasa, El este întotdeauna mirele,
– Corect.
– Este de asemenea un limbaj care indică faptul că nu sunt unul și același lucru.
– Așa este.
– Și vedem pe mireasă greșind, ca atunci când Petru se comportă greșit social în modul cum tratează diferite grupuri din Biserică. Adică noi știm că pot exprima… Ajutați-mă să înțeleg diferența dintre cele două. E o întrebare onestă, chiar vreau să înțeleg. – Da. Așa este, avem adesea această reprezentare. Uneori Biserica este numită „trupul lui Hristos”, alteori „mireasa lui Hristos”. Și deci există întotdeauna acele două aspecte ale ei, există aspectul divin și aspectul uman. Aspectul uman este bolnav, este bolnav de păcat, este cu adevărat bolnav de egoism. Și deci caută să fie purificat de către aspectul divin. Și, la fel ca în orice spital, există membri care sunt mai bolnavi și membri care sunt mai puțin bolnavi.
Și noi ne uităm la cei care au trecut prin acest proces de vindecare atât de mult încât noi când ne uităm la ei ne minunăm: Uau, el/ea arată, se comportă, vorbește, scrie, respiră ca și apostolii și așa cum au ca făcut sfinții timp de 2000 de ani. Acestea sunt vocile în care chiar pot să am încredere. Și, din nou, pot avea încredere în acea voce individual mai presus de orice? Nu! Trebuie să fie în concordanță cu Sfânta Tradiția care a fost mereu acolo și de aceea privim spre vocea colectivă. Un lucru interesant care s-a întâmplat în ultima vreme este că au existat o mulțime de bătrâni în epoca modernă a Bisericii care nu au fost canonizați încă și au existat o mulțime de profeții despre viruși care circulă, profeții despre cutremure, profeții despre foamete, despre al treilea război mondial…
Este un episcop în Grecia care vorbește mult despre aceste profeții, dar el spune: „Vă voi spune asta doar dacă găsesc doi sau trei [Părinți] Bătrâni care au spus același lucru.” Deoarece suntem precauți cu asta, știm că o persoană poate greși. Nu înseamnă că îți pierzi complet simțul sinelui și ești subsumat divinului și pur și simplu ai plecat [în ceruri]. Nu, ești încă aici… Și așa că ne uităm la vocea colectivă [a Părinților]. Și, din nou, uneori, asta se exprimă foarte clar, direct, puternic, încât aproape că nu poți să o negi. La primul sinod ecumenic Sfântul Nicolae a fost acolo, Sfântul Spiridon, poate sunt oameni care nu știu despre el, dar citiți-i viața, este un mare făcător de minuni. Mulți dintre acești sfinți incredibili au fost acolo. Alteori este mai puțin clar și atunci avem tendința de a face lucrurile puțin mai încet. Așa că ne luăm timpul necesar. Poate atunci nu suntem siguri ce să credem despre un lucru, dar în timp vom fi capabili să discernem.
– Deci dacă cineva apare, vede un clip ca acesta, și zice: „Uau, ce Biserică frumoasă!” Și are dreptate, chiar este frumoasă! Și spune: „Sunt fascinat de faptul că fiecare dintre aceste icoane reprezintă o poveste elaborată de credință pe tot parcursul vieții. Vreau și eu o poveste elaborată de credință de-a lungul vieții mele, care să facă parte din aceeași poveste măreață a acestui Rege a cărui icoană împodobește tavanul aici” și dacă el nu știu nimic despre creștinism, nu e grec, nu e din Antiohia, nu știe că acolo credincioșii au fost numiți creștini prima dată, nu a citit niciodată Biblia, dar crede că poate treaba asta cu Dumnezeu e totuși ceva…. Poate el veni la această Biserică să înceapă sau să meargă altundeva să înceapă?
– O, cu siguranță, asta ni se întâmplă, aș spune, cel puțin o dată pe săptămână. Cel puțin o dată pe săptămână primesc un e-mail sau un telefon sau un mesaj text sau o persoană vine pur și simplu și spune că vrea să știe mai multe despre asta. De obicei le spun… mă întâlnesc cu ei și prima întrebare pe care le-o pun este „Cum de ai ajuns aici?” Pentru că întotdeauna este o poveste. Nu ajungi într-o Biserică Ortodoxă doar așa, fără vreo poveste în spate. Deci aflu câte ceva despre povestea lor și apoi le spun: „Vino să vezi cum e aici, cam o lună. Poți să îmi pui orice întrebare, putem să continuăm să ne întâlnim să vorbim dacă vrei, dar vino să vezi cum e cam o lună, obișnuiește-te, pentru că e deanjant la început.” Eu aveam 10 ani când am intrat prima dată într-o Biserică Ortodoxă și le-am spus părinților mei: „Cred că sunteți nebuni, nu facem asta, m-am răzgândit.”
– Ei bine, dar veneați de la Biserica Luterană „Sinodul Missouri”, care arată destul de catolic, este o biserică destul de elevată, și totuși vi s-a părut uluitor.
– Da, a fost foarte diferit, da.
– Ei bine, deci să spunem că cineva face asta și vă urmează sfatul și vine aici și învață cât de cât pe unde să stea și poate în patru săptămâni zice: „Sunt în regulă, am înțeles, aud ce cântăm, aud ce repetăm, văd ritmul, am citit ceva despre asta, vreau să intru. Părinte Paul, cum devin creștin?” Care este răspunsul?
– Noi începem făcându-i catehumeni, adică îi instruim oficial în credință. Aceasta este o perioadă interesantă, durează cam între 6 luni și 1 an. Asta facem noi în mod tipic. În Biserica Primară dura 3 ani. Așa că atunci când ei aud 1 an… Nu sunt trei ani, relaxați-vă! Dar motivul pentru care perioada aceasta e foarte interesantă este că deși ei nu sunt membri deplini ai Bisericii în acel moment, faptul că s-au angajat în asta, noi îi considerăm ca în perioada logodnei pentru căsătorie, vreau să spun logodnă în sensul ei de acum câteva sute de ani, pentru că astăzi logodnele sunt rupte foarte ușor. În Biserica Primară dacă erai logodit și rupeai logodna trebuia să obții un divorț oficial. Așa că acesta este un angajament.
Deci a deveni catehumen înseamnă că ești dedicat să devii ortodox. Și noi o luăm atât de în serios încât dacă cineva ar muri, Doamne ferește, dar dacă ar muri înainte de a fi botezat, i-am face totuși o înmormântare ortodoxă completă, ca și când ar fi ortodox, pentru că s-a angajat în asta.
– Ce s-ar întâmpla cu sufletul lor atunci?
– Cu voia lui Dumnezeu, dacă și-au trăi pocăința, vor fi în Rai.
– Deci este un moment singular acesta: nu a fost creștin, zice că vrea să fie și asta se întâmplă și acum este?
– Da, aici este una dintre acele zone unde trebuie să fim atenți cu limbajul pentru că depinde de contextul în care spunem asta. Dar dacă cineva crede în Hristos și Îl caută, eu l-aș considera creștin. Dacă va deveni catehumen va începe să poarte cruce, dacă nu făcea asta deja, asta nu este o problemă, este creștin. Dar este el membru cu drepturi depline al Bisericii? Asta se întâmplă abia la botez, aceasta e intrarea oficială în Biserică. Dar asta va avea loc la 6 luni – 1 an după ce devine catehumen,
– Bine.
– Dar motivul pentru care sunt precaut în ceea ce privește limbajul respectiv, știu că oamenii care vor urmări asta vor comenta… Motivul pentru care nu vreau să fac o declarație hotărâtă și să fiu prea sigur pe ea este pentru că multe dintre aceste lucruri au legătură cu inima persoanei și cu sinceritatea ei, și din nou asta depinde de Dumnezeu. Dar eu i-aș include în categoria creștinilor? Absolut.
– V-am răpit destul timp. Am cerut jumătate de oră și cred că v-am luat peste o oră.
– O, eu am crezut că aceasta a fost doar introducerea. Pot să continui. Mulțumim că ne-ați procesat toate acestea în detaliu, ați fost deosebit de răbdător, pentru că vorbiți cu o persoană a vestului, care apare aici… Amândoi avem barbă, dar bărbile noastre înseamnă lucruri foarte diferite,
– Stați mai bine ca mine, aveți barba mai deasă ca a mea. Ha-ha!
– Oh, da, sunteți prea generos. Dar știu că trebuie să găsiți un mod de a vă traduce în minte cum sunt eu obișnuit să mă gândesc la toate aceste lucruri. Cred că mulți oameni care urmăresc această conversație vor beneficia cu adevărat de nuanța și tactul dumneavoastră de a gândi în afara acestor pereți și a vă imagina cum ar fi pentru cineva din afară. Mie mi-a fost foarte util, așa că mulțumesc foarte mult.
– Eu mulțumesc.
– Ați fi dispus să o faceți din nou?
– Absolut!
– Alegeți un subiect și intrăm într-o groapă de iepure cât de adânc putem, poate mergem la un grătar sau ceva.
– Absolut!
– Îmi place cum gândiți. Vă mulțumesc, Părinte!
– Mulțumesc și eu!
A fost distractiv? Mie mi s-a părut foarte distractiv. Cinci clipuri despre Ortodoxie. Știu, unii dintre voi ar putea zice: „Oh, noi am primit doar un videoclip, sau am primit doar două…” Răspunsul este că nu știu, pur și simplu nu știu, nu e niciun mesaj secret acolo, cum ar fi că o să-i pedepsesc pe acești oameni, tradiția voastră e plictisitoare, ați primit doar două clipuri. Nu e asta, doar că atât durează să treci prin aceste idei. Și adevărul e că am petrecut mai mult timp cu Părintele Paul Truebenbach și Biserica Ortodoxă Sfinții Petru și Pavel din Salt Lake decât cu oricine altcineva cu care am făcut videoclipuri și asta a depins și de logistică, de unele detalii tehnice, programarea unor lucruri, dar, de asemenea, ideile sunt lente, ia un minut pentru a trece prin ele și a le formula. în timp ce ideile poate dintr-o Biserică Protestantă sunt orientate mai mult spre acțiune: „încercăm să facem asta cu acești oameni”. Deci va fi puțin mai rapid să ajung la inima problemei și să-i găsesc sensul pentru voi.
Deci când mi-am strâns tot materialul și m-am așezat acolo să-l editez, mi-a luat mult timp să finalizez acel videoclip maraton, parcă ar fi fost o lună în care m-am uitat la computer, mutând lucruri, încercând să-mi dau seama cum să-l prezint cel mai bine, iar partea tehnică a fost și ea foarte grea. Deci mi-a luat mult timp să mă gândesc la asta. Dar în cele din urmă m-am gândit că vreau să împărtășesc aproape totul, fiindcă toate sunt relevante. Și dacă oamenii urmăresc astfel de clipuri cred că au de câștigat. Sunteți cu toții aici pentru că și voi vreți să înțelegeți mai bine.
De asemenea, știu că unii dintre voi abordați asta dintr-o perspectivă similară cu a mea sau a altui grup care poate nu este de acord cu ortodoxia din punct de vedere istoric și poate vă mirați: „De ce nu te cerți cu el? Auzi ce zice? Spune-i versetele din Biblie care contrazic ce spune și vezi ce răspunde!” Și într-o oarecare măsură vreau să pun pe masă lucrurile astea, să arunc mingea înainte și înapoi, dar nu o fac sub forma unei dezbateri deoarece i-am spus că nu este o dezbatere, i-am spus că vreau să vin și vreau să învăț despre Ortodoxie, pentru că vreau să aflu mai multe despre Ortodoxie și el a zis: „Grozav! Vino și fă asta!”
El este inteligent, noi dezbatem lucruri și în alte contexte din când în când când vorbim, dar aici exercițiul a fost pur și simplu că nu voi încerca să câștig o dezbatere, nu voi încerca să arăt că exprimarea mea a creștinismului e cea mai corectă și cea a tututor celorlalți e greșită. Eu chiar mi-aș dori să vă înțeleg mai bine, aș dori să fiu corect cu ideile voastre [ale ortodocșilor]. Vreau să fac lucrul pe care nu-mi amintesc cine l-a spus, dar cineva inteligent a spus: „Dacă vrei să fii corect față de ideile altora, că le înțelegi cu adevarat ar trebui să fii capabil să le exprimi cam la fel de bine ca ei.”
Ei bine, eu nu sunt nici pe departe acolo, pentru că Părintele Paul este excepțional, dar sunt mult mai aproape de a fi într-un loc în care aș putea repeta principiile de bază ale Ortodoxiei într-un mod care este pe aproape și este de bună credință și demonstrează o înțelegere corectă a ceea ce se întâmplă acolo în loc de o caricatură a ceea ce se întâmplă. Asta este în mare parte scopul acestor videoclipuri pentru mine și sper că sunt utile și pentru voi, vreau să depășesc înțelegerea caricaturală despre credințele altor oameni, lucruri pe care le aud de la persoane care poate sunt de credința mea și zic: „Oh, acei oameni sunt nebuni, ei cred asta și asta și asta și asta”. Eu aș prefera să ascult și dacă dau peste lucruri care pur și simplu nu îmi par că bat cu istoria Bisericii sau cu rațiunea sau cu Biblia sau cu teologia, încerc să nu îmbrățișez acele lucruri pe propriile lor merite și să verific asta cu sursele primare în loc de surse secundare.
Deci nu este o ceartă pentru că nu este o dezbatere, este o oportunitate de a învăța. Și dacă unele dintre întrebări apar ca: „Oh, aceasta este o oportunitate de dezbatere”, poate fi, nu știu, eu doar încerc să fiu relaxat și să pun întrebări. Dar Pr Paul e excelent, își cunoaște credința foarte bine, este răbdător, îl poți vedea calculănd toate posibilile capcane cu care se confruntă, ca răspunsurile lui să nu fie înțelese greșit, și s-a descurcat minunat. Aceasta a fost o experiență grozavă pentru mine, continui să fiu profund convins că toate aceste expresii de credință ale creștinismului, adică versiunile creștinismului care sunt profund de acord cu crezurile, suntem de acord exact despre ce Dumnezeu vorbim, cu limbajul crezului despre natura lui Dumnezeu.
Natura lui Hristos este atât de specifică comparativ cu lumea clasică încât nu poate exista nicio ambiguitate de genul: „La ce Dumnezeu se referă un credincios din Biserica Evanghelică Liberă?” Nu, limbajul este foarte precis. Un credincios din Biserica Evanghelică Liberă, un baptist, un ortodox, un catolic vorbesc, fără îndoială, despre exact același Dumnezeu datorită gradului șocant de specificitate folosit în limbajul Bisericii Primare și chiar dacă am putea să nu fim de acord cu alte lucruri din Biserica Primară, suntem cu siguranță de acord cu toții cu privire la acel limbaj și ldespre care Dumnezeu vorbim când facem teologie, când interpretăm Biblia.
Și așadar, din nou, într-un set de 3, 4, 5 ipoteze cheie, toate aceste grupuri sunt mai mult sau mai puțin coezive intern, așa cum le privesc eu din exterior, Ortodoxia are sens dacă răspunzi la acele câteva întrebări într-un anumit fel, Catolicismul are sens dacă răspunzi la acele câteva întrebări într-un anumit fel. Este încă loc de dezacorduri între acele tabere, dar înțeleg, nu pot descrie asta ca nebunie, pot înțelege cum gândesc. Dar cred că și Protestantismul are mult sens într-un set de ipoteze de asemenea. Iar noi devenim așa țâfnoși unii față de ceilalți, și înțeleg, toți vrem să avem dreptate, pentru că cine ar vrea să creadă în ceva greșit, când sufletul fiecăruia e în joc.
Înțeleg, de aceea fac aceste lucruri, pentru că într-adevăr cred că acestea contează foarte mult, nu doar ca un exercițiu academic, ci ca un lucru pentru starea sufletului meu, îmi pasă de aceste idei, îmi pasă de implicații. Dar m-a ajutat cu adevărat să văd acest tipar pe care fiecare dintre acești diverși lideri ai Bisericii mi l-a arătat, și da, considerând ipotezele fiecăruia, înțeleg modul lor de abordare, înțeleg de ce fac un lucru sau de ce nu ar face niciodată un alt lucru, înțeleg de ce poartă o ținută, înțeleg de ce fac împărtășania așa cum o fac. Bine, recepționat! A fost foarte util pentru mine. Dar ajungem la un nivel sufletesc prea intim aici, așa că mă voi rezuma la asta.
Mi-a fost de mare ajutor pentru că timpul în care am făcut acest canal de youtube a corespuns foarte îndeaproape cu unul dintre cele mai ciudate, ostile și tensionate momente din punct de vedere social de până acum. Adică, cu siguranță, în istoria vieții mele aceste timpuri au fost cele mai rele de până acum, de parcă nici nu mai vedem umanitatea unii în alții, pur și simplu de zdrobim unul pe altul. la o pocnitură de deget, și nu-mi place, nu-mi place cum se simte asta, nu-mi place când particip în așa ceva, spre rușinea mea nesfârșită, și încerc să găsesc o cale de ieșire.
Și într-un fel aceste videoclipuri și seria pe care ați văzut-o fac parte din propunerea mea constructivă pentru o cale de ieșire. Dacă pot să înțeleg cu adevărat pe alții și dacă pot măcar să văd perspectiva lor, și dacă pot câștiga suficient respect și să dau suficient respect, atunci poate și ei vor putea vedea de ce eu gândesc poate altceva și am putea învăța cum să încorporăm pașii de dans ai celeilalte persoane în conversație, apoi poate am putea discuta din nou în loc de a ne separa în tabere și a arunca cu bombe unii în alții, în special între tabere care, repet, vorbesc despre exact același Dumnezeu în exact același limbaj specific.
Ar trebui să ne putem înțelege destul de bine unii cu ceilalți, având în vedere că suntem de acord atât de specific despre cine este Dumnezeu, chiar dacă nu suntem de acord cu unele dintre punctele mai fine despre exact cum se desfășoară totul. Deci asta e o propunere constructivă pentru mine. Nu vreau să stau pe canapea și să fiu trist că lumea este divizată și apoi să mă doară inima și apoi să fie absorbită din când în când să cred că vina e a tuturor celorlalți și apoi să intru de voia mea din când în când și să adaug la problemă în loc să ajut să fie mai bine.
Nu vreau să fiu un tip care doar stă și învață cum să întoarcă o frază despre cât de îngrozitor este acum și apoi nu face nimic, doar își câștigă existența și își creează puțin spațiu social, pentru că pot să văd și să articulez cât de rău și de divizat este totul. Eu nu vreau să fiu acel tip. Vreau să fiu ca oamenii pe care îi admir, din istorie sau din prezent, care văd lucruri care nu sunt bune și încearcă să găsească un mod în care să se schimbe ei înșiși și să-și păstreze inimile moi și să găsească o cale de a face conversația posibilă, pentru a face ca harul și pacea și ispășirea și restaurarea și iertarea și toleranța și răbdarea față de celălalt să se întâmple, fără a sacrifica nici convingerea profundă câștigată pe care știu că o aveți despre anumite lucruri.
Și dacă sunteți încă aici, știu că respecți faptul că și eu o am despre anumite lucruri. Deci pentru mine acest lucru are de-a face cu o mulțime de lucruri în termeni ai propriului meu proces de credință și, de asemenea, are multe de-a face cu faptul că încerc să dobândesc eu însumi o etică mai bună în modul cum navighez în lume așa cum e ea acum, într-un mod care să fie izbăvitor. Nu este încă lustruit, nu este gata, dar lucrez la asta, iar Părintele Paul și Biserica Ortodoxă din Antiohia m-au ajutat în acest sens. A fost o favoare, o bunătate pe care mi le-au arătat, o delicatețe pe care mi-au arătat-o, care mi-au făcut sufletul mai bun, inima mai moale, mi-au făcut capul mai pe deplin conștient de ceea ce cred o mulțime de frați și surori despre anumite lucruri și de ce, iar și eu sunt mai bine în acest moment și sper că și tu. Așa că mulțumesc pentru că faci asta.
Mulțumesc de asemenea celor care mă ajută să fac aceste videoclipuri, celor care doresc ca astfel de lucruri să existe pe internet și lucrează la același tip de propunere constructivă, același tip de proiect salvator ca și mine. Ați susținut programul meu la patreon.com/tnbh și de aceea se întâmplă acest lucru. Vă rog să nu vă simțiți niciodată epresați să faceți asta, nu e nicio presiune, e cu totul în ordine, într-un fel sau altul. Cei câțiva dintre voi pentru care are sens să susțineți programul mă ajutați să fac o mare diferență, așa că vă mulțumesc, vă mulțumesc că vă pasă de aceste lucruri, vă mulțumesc că m-ați ascultat, am intrat în unele lucruri adânci aici pe care nu le-am planificat. Apreciez că le-ați procesat împreună cu mine. Sunt Mat, aceasta e „Ora biblică de 10 minute”. Îmi place mult de voi. Hai să mai facem asta în curând.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
