Motivul distragerii tale: Războiul de generația a 5-a
11 iunie 2025
Posturile și Postul – p. Pimen Vlad
12 iunie 2025
Într-un cuvânt foarte bun Părintele Varnava analizează duhovnicește anumite teme pe marginea textului din ultima carte ce cuprinde învățăturile Părintelui Emilianos Simonopetritul, apărută recent în Grecia, cu titlul Βιώματα πνευματικής ζωής και ασκήσεως.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Să cerșim dragostea? – p. Varnava Iankou
A cere ca ceilalți să mă iubească este ceva bolnăvicios. A pretinde ca ceilalți să aibă grijă de mine, să îmi dea atenție, e bolnăvicios. Cu excepția cazului în care cineva a decis să rămână toată viață ca un copil de 5, 6 ani. Dezvăluim – spune – în acest fel, atunci când cerem dragoste și atenție, că suferim de o febră îngrozitoare, care nu e gripă, ci cancer. Când cerem înțelegere, recunoaștere și iubire, sufletul suferă de cancer. Această boală e spre moartea sufletului și spre [distrugerea] maturității omului. Dacă nu vrem să ne îndreptăm la timp, cu timpul cancerul devine incurabil. Dacă nu ne hotărâm să vedem ce se întâmplă cu această pretenție și nevoie a noastră, să lucrăm asupra ei și s-o vindecăm, se transformă în ceva de nevindecat, pentru că devine un obicei. Se transformă într-o dependență pătimașă. Deoarece omul nu vrea să-și vadă propria responsabilitate, e orientat mereu spre ceilalți și caută [să facă din ei] cârje pe care mereu să se sprijine. E o persoană dependentă.
Nu există doar adicția de alcool, de jocuri de noroc, de droguri. Și relațiile provoacă dependență atunci când investești în celălalt, făcând din el un dumnezeu, când cealaltă persoană e sursa vieții tale, e cel care îți hrănește [nevoile] și ești încontinuu concentrat pe el. Și când îi oferi ceva, o faci cu un scop: ca să primești! Oare cât de liber este acel om? Și cât de mult Îl are pe Dumnezeu în el? El îl face pe om dumnezeul lui. Ce fel de dumnezeu? Unul la mâna lui, unul care slujește nevoilor sale. Poate exista relație în acest fel? Însă, noi considerăm că asta înseamnă relație, dar este robie! Este un angajament, nu are libertate.
Putem trăi corect doar cum spune Apostolul Pavel: „Am învățat să trăiesc cu ceea ce am.” Omul matur e acela care a învățat să trăiască cu ceea ce are – și nu e vorba de bunuri materiale, nu e așa? Am multe? Mă folosesc de multe, dau și săracilor. Nu am multe? Nu-mi pasă! N-am nimic? Când nu am nimic pe toate le stăpânesc, după cum spune Sf. Pavel. Veți vedea în continuare cum ne aduce cu picioarele pe pământ, și e un lucru foarte serios. Dacă cineva nu se apleacă cu atenție asupra acestor lucruri, nu se va echilibra niciodată. E baza vieții duhovnicești, dar și a vieții sociale a omului. Și e un model al omului care are într-adevăr dispoziție de a fi echilibrat psihologic.
Cu siguranță, ca viața noastră să fie normală, avem nevoie de iubire, de înțelegere și recunoaștere [din partea celorlalți] dar nu le putem socoti neapărat necesare. Da, e frumos să existe dragoste, dar nu e nevoia mea. E normal să și-o dorească omul, dar nu depinde de ea – asta vrea să spună. Și continuă… Trebuie să ne facem viețile, spune el… Cum? Ascultați ceva fenomenal! Nu îi privește doar pe monahi, ci pe fiecare ființă umană care dorește să construiască o relație sănătoasă. Este nevoie de o condiție prealabilă: trebuie să ne construim viața astfel încât să putem trăi împreună cu ceilalți dar și singuri, cu puterile noastre și cu puterea lui Hristos. Pentru că pe toate le pot întru Hristos, Care mă întărește. Când Hristos trăiește în noi, putem trăi [și singuri]. Cum de trăiește chiparosul, bradul, singur pe munte, și tu nu poți trăi singur? Din moment ce Dumnezeu te-a adus la viață, poți trăi chiar și în iad.
Să știm că e mare patimă să pretindem astfel de lucruri. Să cer de la ceilalți să aibă grijă de mine, să mă înțeleagă, să fie atent cu mine, e o mare patimă. Cât și faptul că nu pot trăi și singur. Doar dacă poți trăi singur, poți relaționa cu orice om. Dacă depinzi doar de cealaltă persoană, pentru că nu poți trăi singur, atunci vorbim de o relație patologică. Când omul își găsește propria identitate și se simte deplin, atunci este pregătit pentru o relație. Dar, dacă îmi spui că nu poți singur și ai nevoie de un partener, ca să simți că trăiești, fiind dependent de el și făcând din el un dumnezeu, acolo nu e relație, e patimă! Nu e relație! E o situație bolnăvicioasă. De aceea, vorbim despre ce conținut dăm lucrurilor.
Să vedem cum analizează lucrurile în continuare. Se pare că ne contrazicem atunci când, pe de-o parte, zicem să nu le pretindem, iar pe de altă parte spunem că avem nevoie de ele. Într-adevăr, cine nu are nevoie de iubire? Cine nu se bucură când e iubit? Cine nu are nevoie de înțelegere, de validarea lucrării sale? E logic! Cine nu vrea să fie lăudat? Însă toate acestea nu trebuie pretinse, sunt rodul unui parcurs. Al cărui parcurs? Ca să te bucuri de roadele celui iubit, înțeles și validat [de ceilalți], secretul e ca tu să-l iubești, să-l validezi, să-l înțelegi pe celălalt. Ca să primesc ceea ce sufletul meu are nevoie, nu pretind – primesc imediat ce eu dăruiesc. Ca să fiu înțeles de celălalt, trebuie ca eu să-l fi înțeles primul. Ca să mă accepte celălalt, trebuie ca eu să-l accept înainte.
Când nu ies din sine-mi în mod jertfelnic, și sunt precum un copil răsfățat de 5 ani care cere să fiu îngrijit, nu voi primi niciodată ceea ce-mi doresc. Când o primesc? Când dăruiesc eu. Dacă cineva nu primește, dar dăruiește, nu e autentic ceea ce dăruiește. Când nu primești în momentul în care dăruiești, acolo nu e ceva adevărat. Acestea sunt gânduri ascunse, au un interes, nu e iubire. E un truc, o metodă, o tactică: dau, ca să păcălesc și să primesc. Când este autentic, adevărat și ies din sine-mi, fără perspectiva de a câștiga ceva, atunci primesc. Când ceri [iubirea], nu o primești niciodată; când nu o ceri ca pe o răsplată – și de aceea te simți trădat dacă nu primești ! -, atunci primești.
Par contradictorii, însă nu sunt lucrurile așa. Spune că ești recunoscut și înțeles de celălalt și astfel primești acceptare atunci când tu dăruiești, dar fără a cere o recompensă pentru ce ai dat. Cât de profunde sunt lucrurile! Și dacă lucrăm aici cu noi, se dezleagă astfel taina relațiilor dintre noi! Și cât de simple devin simple relațiile în căsnicie! Și orice relații!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
3 Comments
Mulțumim părinte, Slavă lui Dumnezeu! Am înțeles un pic mai bine ce zice Mântuitorul, să Îl iubim mai mult decât pe familia noastră, pe aceasta chiar să o urâm de e nevoie, care ură e defapt iubirea pentru ei în Domnul când ei Îl refuză sau nu L-au avut niciodată și deci cred ei că noi ținând de El, îi urâm pe ei, dar defapt noi îi iubim cum ar fi trebuit să o iubească Adam pe Eva, să asculte porunca Domnului ci nu sugestia ei. Asta cred că am înțeles pâna acum, de o fi corect.
Ce am înțeles în plus de la această postare e că “cu interes” se cuvine să Îl iubim doar pe Dumnezeu, iar pe ceilalți trebuie să îi iubim dezinteresat, fără să așteptăm nimic de la ei pentru că ei defapt nu ne pot da nimic. Doar Dumnezeu ne poate da prin ei, iar ei pot opta să dea împreună cu Domnul și de la Domnul (și noi, la fel). Doar Dumnezeu ne poate garanta reciprocitatea în relația directă, pentru că El e veșnic iubitor și defapt ne-a iubit primul, când noi încă nici măcar nu eram, și ne va iubi mereu. De la El putem avea “așteptări” când optăm să avem o relație cu El, El Însuși ne-a făgăduit răsplată pentru ascultare.
Dar să facem din alții dumnezei e ofensă adusă Lui pentru că întoarcem spatele darurilor pe care vrea să ni le dea, așteptându-le de la cei ce nu le pot da. Doar iubindu-L pe Dumnezeu putem primi de la El dezinteresarea și plinitudinea, totalitatea cu care defapt ne dorim să ne iubim aproapele, soția, copiii.
Sper că am înțeles bine.
Minunat articol! Asta descoperă și de ce suferim noi în căsnicie, pentru că așteptăm de la copii și de la soț/soție recunoaștere. Minunat cuvânt de învățătură! Cât de mult trebuie să ne schimbăm! Doamne ajută-ne!
Unul din acele articole care trebuie citit de toata lumea care stie romaneste si se considera a fi o persoana credincioasa. Fenomenal. Atat de putine subiecte pe aceasta tema. Si ar putea exista sute de pagini… Doamne, ajuta!