De ce este viața atât de dură? – p. Iosia Trenham

Urmăriți un cuvânt foarte bun al părintelui Iosia Trenham în care acesta ne prezintă, bazat pe o serie de texte și experiențe ale Sfinților Părinți, motivul pentru care viața creștinilor e foarte dură.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

De ce este viața atât de dură? – p. Iosia Trenham

Bună tuturor! Dumnezeu să vă binecuvânteze! Vă mulțumesc pentru conectare.

Sper că veți fi binecuvântați urmărind această prezentare pe care am intitulat-o: “Depășirea ispitei – de ce este viața atât de dură?” Aici, în sudul Californiei, ne aflăm în mijlocul unei mare încercări, vedem cum arată duritatea vieții și suntem încercați de neîncredere și disperare după recentele necazuri provocate de focurile catastrofice și distrugerile care au avut loc în statul nostru.

Astăzi este sărbătoarea Sf. Antonie cel Mare (17 ian.), părintele monahismului, a cărui viață este atât de prețioasă pentru creștini și a fost scrisă de fiul său duhovnicesc, Sf. Atanasie cel Mare. Viața sa a fost superbă. În această dimineață, la Sfânta Liturghie, după citirea Sf. Evanghelii, Pr. Jason a citit viața Sfântului Antonie din sinaxar; s-a făcut trimitere la învățătura Sf. Antonie cu privire la ispită și necazuri ca cele prin care trecem acum. Doresc să vă împărtășesc din această bogată înțelepciune care vine din inima Sf. Antonie, câteva cuvinte despre ispită la acest ceas de sărbătoare.

Părintele Antonie ne spunea că: ”Este mare lucru ca cineva să se considere întotdeauna vinovat pentru păcatele sale în fața lui Dumnezeu și să se aștepte la ispite până la ultima suflare.” Acest lucru este foarte important. Este un cuvânt frumos și celebru ce aparține Sf. Antonie. Acesta spune că este responsabilitatea fiecărui creștin să-și asume păcatele în fața lui Dumnezeu. Acesta este primul pas. Să nu evite, să nu se concentreze pe păcatele altora, dorindu-le celorlalți să se concentreze pe propriile lor păcate pentru ca astfel aceștia să ajungă la pace cu Dumnezeu. Dar fiecare creștin este responsabil în această viață să se concentreze pe propriile păcate, să le identifice, să și le asume în fața lui Dumnezeu. În al doilea rând să se aștepte la ispite și să nu fie surprins de ele.

Multe din necazurile noastre, din încercările noastre, vin atunci când trăim în lumea noastră imaginară. Presupunem că viața ar trebui să fie întotdeauna frumoasă și plăcută. Uităm cine suntem, că suntem oameni amestecați (cu bune și cu rele), că avem un Bătrân, care a fost detronat, dar încă există, că avem un dușman, Satana, și pe servitorii lui, demonii, care vor să ne împiedice și să ne distrugă și să ne aducă într-o stare de necredință, de lipsă a dragostei de Dumnezeu. Uităm că suntem în război, iar atunci când ne aflăm în vreme de război, și cu toții suntem acolo, după cum spune Sf. Pavel, și ne așteptăm să fie pace, atunci nu numai că suntem înșelați dar putem fi împușcați și chiar să sângerăm. Sf. Antonie ne spune că: ”Aceasta este marea lucrare a unui om – să-și asume întotdeauna vina pentru păcatele sale în fața lui Dumnezeu și să se aștepte la ispite până la ultima suflare.”

Nu vreau să omit această parte din propoziție: ”până la ultima suflare.” Am putea avea o mare încercare prin care să trecem și să ajungem la finalul ei, și să simțim că putem în sfârșit să respirăm din nou. Asta sperăm cu toții aici, in sudul Californiei, deși știm că probabil va fi foarte greu pentru o perioadă lungă de timp. Dar imediat ce vom putea respira din nou o altă încercare va veni pest noi deoarece ispita este o parte esențială din viața creștinului, după cum ne spune Sf. Antonie, ”până la ultima suflare.”

Iată un alt cuvânt al său: ”Acel care nu a trecut prin ispită nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Fără ispită, nimeni nu se poate mântui.” Vreți să vă citesc asta din nou? ”Acel care nu a trecut prin ispită nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu.” Nu ar trebui să ne dorim o viață fără ispite pentru că de este așa nu vom intra în Împărăția lui Dumnezeu, după cum ne spune Sf. Antonie. ”Fără ispită, nimeni nu se poate mântui.” Ispita este poarta îngustă prin care trebuie să ne forțăm să trecem pentru a deveni cine ne cere Dumnezeu să fim, pentru a putea îndura și a ne îmbogăți de prezența Sa, în slava Sa, pentru a fi potriviți pentru împărăția lui Dumnezeu, și pentru a fi alături de El. Trebuie să trecem prin ispite noi păcătoșii, din cauza a ceea ce suntem, a interiorului nostru amestecat, singurul mod de a deveni sfinți noi înșine și să devenim cine ne cere Dumnezeu să fim este prin calea ispitei.

La final, acesta ne spune: ”Am văzut capcanele pe care inamicul le răspândește peste lume și mi-am zis: ”Cine poate să treacă prin aceste capcane?”, iar apoi am auzit o voce care mi-a zis: smerenia .” De vă întrebați cum veți putea trece peste ispite acesta este răspunsul: smerenia. Dacă vom trece peste ispită vom ajunge și la mântuire. Acesta este mesajul marelui Antonie.

Îmi doresc ca să vă gândiți puțin mai mult alături de mine în legătură cu contextul mai larg al adevărului acestor învățături. De ce sunt aceste principii atât de adevărate? De ce este ispita atât de necesară și de ce viața este fără de ieșire dură? Și de aceea noi trebuie să învingem ispita pentru a fi mântuiți. Aș vrea să vă citesc o parte dintr-un text care a fost scris în mijlocul unui asemenea foc al unei mari ispite. Această carte a fost una dintre ultimele lucrări scrise de Sf. Ioan Gură de Aur atunci când acesta se afla în exil, aproape de moarte. Să ne amintim că Sf. Ioan a fost nu numai un extrem de prolific învățător, dar și un scriitor prolific, opera sa scrisă în greacă este cea mai mare dintre toate scrierile Părinților Bisericii în greacă, comparabilă doar cu scrierile în limba latină ale Sfântului Augustin din Hippo.

În această lucrare numită ”Despre pronia lui Dumnezeu” se găsește o colecție de teme, în una dintre ele scrisă la finalul vieții sale, reflectând asupta tuturor încercărilor și ispitelor prin care a trebuit să treacă. Să ne amintim că Sf. Ioan Gură de Aur a fost patriarh al Constantinopolului până în anul 403 atunci când a fost trădat fără milă, acuzat pe nedrept și trimis în exil, unde a și murit, de împăratul Arcadie și de soția sa fără de Dumnezeu, Eudoxia. Și astfel în anul 407, după 3 ani și jumătate de exil, a murit. Dar nu înainte de a scrie această lucrare deosebită, din a cărei traducere excelentă publicată de editura ”Herman Press” am să vă citesc. Lucrarea a fost scrisă către unul din prietenii săi, Sfânta Olimpia, care nu a fost numai o prietenă devotată dar și stareță la o mânăstire din Constantinopol, o mănăstire cu circa 250 de măicuțe. Acesta i-a scris o întreagă colecție de scrisori deosebite care, după părerea mea, sunt un antidot deosebit pentru depresie și deznădejde. Puteți să cumpărați această colecție de scrisori către Sf. Olimpia de la editura “St Vladimir’s Seminary Press” numită ”Scrisori către Olimpia”.

Aceasta este o lucrare pe care Sfântul a scris-o în același timp cu altele două, pe care le-a scris atât pentru Sf. Olimpia cât și pentru toți fiii și ficele sale duhovnicești, mulți dintre care erau episcopi, preoți, monahi și monahii, și laici care îi rămăseseră statornici și credincioși Sf. Ioan Gură de Aur, deși acesta fusese izgonit din Constantinopol, exilat de împărat în urma complotului unor episcopi și preoți compromiși politic, care ocupau funcții oficiale la acel moment, dar care au fost oribili, și din acest motiv credincioșii care nu făceau politică în Biserică se întâlneau pentru Sf. Liturghie în livezile de portocali din Constantinopol, mulți dintre aceștia fiind aruncați în temnițe, mulți dintre laici nu mai ieșeau din case de frica arestării, împăratul trecuse legi brutale pentru a ataca și a pedepsi pe oricine rămănea în comuniune cu Sf. Ioan Gură de Aur. În fapt, sfințenia și fidelitatea erau exilate în acei ani de către politicieni. Nu vă pare familiar cu ce se întâmplă azi?

Asta se găsește la sfârșitul lucrării, în capitolul 21, unde se subliniază că atât în Vechiul cât și Noul Testament sunt multe încercări. Să ascultăm la acest cuvânt minunat. ”De te vei întreba de ce atât în Vechiul cât și în Noul Testament sunt atât de multe pericole, încercări și capcane trebuie să găsim cauza. De aceea, care este cauza? Viața de aici este o școală a luptei, o arenă de antrenament, o topitorie, o vopsitorie a virtuții.” Care este motivația din spatele ispitei? Motivația este viața de aici. A avea o înțelegere adecvată despre această viață va răspunde la întrebarea de ce sunt atât de multe încercări și ispite, și de ce viața este atât de dură. Răspunsul este aici și se referă la ce înseamnă viață. ”Viața de aici este o școală a bătăliei – un loc în care vei învăța să te lupți, cu mâinile, vei fi aruncat la podea, vei deveni competent prin practică, prin transpirație, prin multe pierderi, – un câmp de pregătire, o sală de sport, o arena, o topitorie și o vopsitorie a virtuții.” Și continuă: ”Așa cum pielarul ia pieile și le pregătește prin întidere, prin presare, prin lovire de lespezi, și multe altele, pentru a le face bune înainte de vopsire, și astfel să le dea culoarea prețuită.”

Cum ajunge o haină de mare preț să fie vopsită într-o culoare frumoasă decât numai trecând prin ”abuzuri”: întinsă, trasă, zgâriată, ca apoi pielea să devină bună pentru a i se da culoarea? Pentru noi, culoarea înseamnă dragoste, evlavie și smerenie, iar acestea vin numai prin încercări. Numai prin ispite. ”Așa cum meșterii aurari introduc aurul în foc, punându-l la încercare în topitorie pentru a-l face cât se poate de pur – aurul devine frumos trecând prin foc….” Iar credința noastră, conform spuselor Sf. Petru, e ca aurul încercat în topitorie. ”Așa cum profesorii de la școala de lupte îi antrenează pe concurenți punându-le sarcini grele, atacându-i mai tare decât o fac adversarii lor, ca astfel, prin pregătire, trupurile lor să fie pregătite pentru competiție, pregătiți să răspundă adecvat acțiunilor adversarilor și a le respinge ușor, așa și Dumnezeu acționează în această viață.”

Acesta este antrenorul minunat și talentat, Care ne învață cum să reușim în lupta, în bătălia și pe terenul războiului spiritual. Și face asta antrenându-Se cu noi, punându-ne la treabă din greu, atacându-ne mai mult decât o fac adversarii noștri, pentru a învăța în acest fel cum să ripostăm la acțiunile lor, – Dumnezeu este cu noi în această luptă dură cu ispita și ne învață, ne face capabili să-i învingem pe vrăjmașii noștrii – , dorind ca să facă sufletul gata pntru a primi virtutea. Acesta îl lucrează, îl polizează, și îi dă încercări pentru a-i întări pe cei care și-au pierdut curajul sau sunt slabi, astfel încât cei care sunt vrednici să devină și mai vrednici și imuni la conspirațiile demonilor.”

Iată! Obiectivul nostru final este de a deveni ”axios” (vrednici) de prezența lui Dumnezeu, și astfel să devenim imuni la acțiunile demonilor, pentru a nu fi învinși de ei, precum [a reușit] Sf. Antonie. Sf. Antonie i-a terorizat pe demoni. ”Deoarece un om care nu este supus încercării este nevrednic. Sf. Pavel spune că necazurile conduc la stăruință, iar stăruința la răbdare.” Este un singur mod de a ajunge să ai caracter. ”De aceea atunci când Dumnezeu dorește să-i facă pe oameni răbdători și rezistenți permite ca aceștia să fie încercați în toate felurile. Din acest motiv Dumnezeu a lăsat ca Iov să treacă prin lucrurile prin care a trecut pentru a deveni și mai vrednic și a pune lacăt gurii diavolului. Din acest motiv Dumnezeu i-a trimis pe apostolii Săi pentru ca ei să devină și mai curajoși și ca prin aceștia Dumnezeu să-Și poată arăta puterea Sa, iar acest motiv nu este ceva fără de importanță.

De aceea când Sf. Pavel căuta să scape de diavolii care-l încercau, Dumnezeu i-a zis: ”Harul meu este îndeajuns pentru tine, pentru că puterea mea se desăvârșește în slăbiciune.” Ce mângâiere, dragii mei! Acesta este motivul pentru care avem încercări. De aceea avem ispite. De aceea viața este dură. Nu este singurul motiv. Sunt și alte motive. Dar aceasta este o motivație esențială. Și știind asta, având nădejde în Dumnezeu, acesta este modul în care ne pregătim. Devenim pregătiți pentru a-L primi pentru totdeauna, asta fiind dorința noastră, să ajungem în Împărăția lui Dumnezeu alături de El, și să trecem peste orice uneltire a dușmanului. Asta doresc pentru voi. Și pentru mine. Dumnezeu să ne miluiască, să ne pregătească și să ne ajute să facem față încercărilor fără deznădejde, să trecem peste ele în această viață dură, și a ne înrădăcina în frumusețe pentru totdeauna.

Dumnezeu să fie cu voi!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!