Monahismul feminin – Gerontissa Filoteea

Ascultați un cuvânt duhovnicesc al Maicii Filoteea de la Mănăstirea Maicii Domnului din Vryoulos în care aceasta arată că prin viața lor maicile și monahii ar trebui să se asemene cu îngerii, slujind cu simplitate celorlalți.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Monahismul feminin – Gerontissa Filoteea

Ne aflăm la Mănăstirea Maicii Domnului din Vryoulos, în Oropos, foarte aproape de Mănăstirea Sfântului Porfirie. Vrednicul de pomenire Gheronda nostru, Părintele Gabriel Tsafos a construit-o cu multă dragoste pentru a ajuta copiii. Aceasta a fost dorința sa cea mai arzătoare.

Părintele era refugiat din Anatolia. S-a născut în tabăra din Polygano, în Atena, unde locuiau toți refugiații. A crescut fară tată. Cei patru copii au fost crescuți de mamă, cu mult efort, iar Părintele a fost nevoit să muncească de mic. De aceea, ajuns la maturitate, și-a dorit să ajute copiii. Părintele nu a avut niciodată vacanțe, el lucra mereu. Când a ajuns preot, a început să caute un loc și, după multe peripeții, a găsit acest loc binecuvântat, aici. De fapt, i l-a dăruit Sfântul Porfirie, care era, la rândul său, în căutarea unui loc pentru fiii săi duhvnicești. Când a aflat că Părintele Gabriel dorea să îl cumpere, Sfântul Porfirie i l-a dăruit și l-a întrebat ce vrea să facă cu el. Părintele Gabriel, tânăr și oarecum luat prin surprindere, nu a știut ce răspuns să dea și a spus: „Nu știu, ceva pentru copii.” Așadar, Sfântul Porfirie i-a dat binecuvântarea să ia locul. Asta se întâmpla pe la anul 1980.

În 1993, în studenție, veneam des aici, la Oropos. Timp de mulți ani, a fost un centru de tineret care a găzduit numeroși copii. Veneam, munceam, petreceam o zi plăcută în natură. Mai jos era o bisericuță pe care Părintele o construise special pentru ca cei mici să meargă acolo să se roage sau să se joace. Era pentru noi un loc de recreere, pe care îl iubeam mult. În cele din urmă, în 1993, am hotărât, cu binecuvântarea Părintelui Gabriel, să locuim aici permanent. Astfel, încet-încet, dintr-un centru de tineret, s-a transformat într-o mănăstire de maici, care a fost inaugurată în 1996.

În plus, pentru a nu supăra pe nimeni, deoarece biserica Sf. Andrei avea o comunitate vie – el fusese, vreme de 50 de ani, preotul bisericii Sf. Andrei din piața Americii din Atena, locul de mucenicie al Sf. Filoteia – el a găsit un alt loc, pe aceeași stradă cu mănăstirea noastră. Acolo a construit un centru de tineret unde vara se organizau și tabere. Părintele avea multă dragoste și credință adevărată, care îi caracterizează pe cei din Asia Mică. Spunea mereu că primii săi stareți au fost mama sa și bunicile din cartier, care erau toate femei refugiate ce suferiseră pierderea cuiva drag și fuseseră abuzate de turci. Cu toate acestea, erau unite, se iubeau una pe cealaltă, se vizitau des și împărțeau tot ce aveau. Râdeau și cântau împreună, chiar dacă se mai și certau uneori. Era o comunitate vibrantă.

Primul său contact cu credința s-a produs în acel cartier, și în biserica Sf. Stelian, de unde a fost nelipsit de la vârsta de 6 până la 25 de ani, timp în care muncea toată ziua, iar serile mergea la școală. Paraclisiera bisericii, care era tot din Asia Mică, îl iubea foarte mult și de la ea a învățat multe despre credință, despre viață, despre oameni și problemele lor. Duhovnicul său, Părintele Ioan, era tot acolo, în toți anii copilăriei. La 25 de ani a fost hirotonit diacon, iar la 30, preot. Avea o dorință arzătoare să-i ajute și să-i slujească pe tineri. Dorea să slujească la biserica Sf. Andrei deoarece o vizitase când era copil și o îndrăgise în mod deosebit. Când a aflat că era locul martiriului Sf. Filoteea s-a rugat astfel: „Sf. Andrei și Sf. Filoteia, vă rog să îmi ajutați să devin preot, iar la sfârșit să pot muri aici.” Sfinții i-au împlinit această cerere și din 1974, când a devenit preot, până în 2018, când a trecut la Domnul, a fost acolo în permanență.

În același timp, construia locul în care ne aflăm, care în acele vremuri era centru de tineret. iar acum este mănăstire. Un parcurs cu mult efort, dar și cu multă dragoste. Totul s-a construit de la zero, aici nefiind nimic în afară de doi-trei copaci. Totul s-a construit din dragostea credincioșilor care au crezut în el și prin propriile lui sacrificii, căci Părintele, în realitate, își dorea să înalțe la un moment dat o mănăstire. Așadar, ajuns la maturitate, ne-am alăturat lui și cu binecuvântarea Sfântului Paisie și a Pr. Giorgos Kapsanis, pe care îl iubea și respecta, am început pregătirile pentru noua mănăstire.

Dorința lui Gheronda era să facă o mănăstire de maici, deoarece modelul său era, dupa cum spus, mama sa. Și pe Maica Domnului o iubea și o cinstea nespus, iar femeilor ne spunea că ne invidiază, într-un fel, pentru că ne tragem din seminția Maicii Domnului. Iubea foarte mult monahismul feminin și povestea că atunci când vedea maici venind în cartierul său, ori când vizita vreo mănăstire de maici, copil fiind la Tourkoboynia, se simțea „gelos” văzând mănăstirea de maici. Aceasta îl bucura foarte mult, simțind o foarte mare familiaritate și odihnă. Își dorea să ridice o mănăstire care să fie deschisă tuturor. Ne spunea că un călugăr nu ar trebui să fie bărbat sau femeie și să nu dăm importanță acestor detalii, ci să ne asemănam cu îngerii. Toți cei care trec pragul mănăstirii ar trebui să se simtă bineveniți. Spunea că până și un pahar cu apă să îl oferim cu atâta dragoste, încât acea persoană să simtă că îi purtăm de grijă și că nu facem gestul doar pentru a scăpa de ea. Același lucru să îl facem pentru oricine, fară diferențe între persoane.

Ne dădea drept exemplu o mănăstire unde mergea vara când era copil și nu trebuia să muncească. Mergea la Părintele Teoctist, nu de mulți ani trecut la cele veșnice, la vârsta de 100 de ani. Era un bătrân sfânt de la Mănăstirea Sf. Ioan Botezatorul din Gortina, Stemnitsa. Pr. Gabriel făcea multe munci când era copil. Pr. Teoctist nu i-a impus niciodată să aleagă calea monahală, știind că atunci când iubim mult ceea ce facem, putem deveni subiectivi. Pentru noi, poate reprezenta singura cale, însă pentru alții e posibil să nu fie așa. Uneori, din preaplin de iubire, putem crede că toți trebuie să urmeze aceeași cale. Dar pr. Teoctist nu gândea așa. Nu voia să își influențeze ucenicul. Era un om extrem de simplu, pe care arareori îl vedeai, era în permanență adâncit în muncă.

Și Gheronda a hotărât să construiască o mănăstire simplă, smerită, săracă, după exemplul Părintelui Teoctist. Din fericire, am putut să vizităm mănăstirea și să-l cunoaștem pe Părintele Teoctist. Era greu să ajungem până acolo, drumul se parcurgea cu ajutorul animalelor. Odată ajunși, am simțit harul Duhului Sfânt peste acel loc: acea simplitate, sfânta simplitate și harul Duhului Sfânt ce strălucea pe chipurile călugărilor. Trebuia să îi cauți doar; erau oameni simpli pe care îi găseai muncind.

Îmi amintesc că Gheronda a spus atunci că își dorește o astfel de mănăstire. O mănăstire unde maica stareță nu se deosebește de restul maicilor și surorilor, nu iese în evidență. O mănăstire care nu epatează prin grandoarea clădirilor sau a ornamentelor. De ce? Cei 30 ani de când suntem aici ne-au arătat că oamenii se odihnesc cu un simplu zâmbet, când suferă nu îi interesează clădirile sau policandrele somptuase sau cântarea desăvârșită. Oamenii vor un simplu colțișor unde să se regăsească.

Acesta era visul Părintelui, să putem dărui simplitate și căldură fiecărei persoane, astfel încât să simtă că îi suntem ca o soră. În acest sens, aprecia feminitatea. Considera că femeile primesc cu brațele deschise pe toți, așa cum învățase de la mama sa. Aceasta îi primea pe sărmanii și nedoriții cartierului cu cea mai bună masă, punea un pic de carne tocată din puținul lor și pregătea cele mai gustoase chiftele. Mergea prin cartier întrebând cine este gravidă pentru ca viitoarele mămici să mănânce cele dintâi. Apoi se întorcea la copiii ei. Când treceu monahi care vindeau diverse lucruri, îi poftea la masă – acela a fost exemplul său.

Oamenii din trecut nu aveau ocazia să viziteze mănăstiri. Stăteau aproape de Tourkoboynia, biserica Sf. Stelian și a Sf Andrei se aflau în apropiere, lumea nu ieșea din parohia sa. Erau oameni ce munceau din greu și nu-și părăseau enoria. Acest lucru a încercat să ni-l transmită și nouă Părintele: să rămânem într-un loc pentru a prinde rădăcini și a crește, ca un copăcel. Dacă rămâi într-un loc, dobândești rădăcini iar dacă pleci, le smulgi. Dacă pleci iarăși, îți va fi greu. Așadar, mănăstirea noastră este rodul acestui fel de viață și de dragoste.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!