
Un preot clasifică cele mai rele dependențe – p. Moise McPherson
25 iunie 2025
Neomartirii Sirieni
26 iunie 2025Urmăriți un foarte elocvent dialog în care Jonathan Pageau ne arată că pentru a înțelege realitatea trebuie să renunțăm la gândirea bazată pe analiză științifică.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Schimbă-ți modul de a gândi – Jonathan Pageau
– Aș spune că sunt câteva lucruri de clarificat în această privință. Primul este că noi am dezvoltat acest mod de a vedea lumea, modul științific de a vedea lumea. Iar acest mod științific de a descrie lumea s-a răspândit în tot felul de domenii, inclusiv în istorie. Avem această idee că, într-un fel, istoria este un fel de metodă științifică prin care analizezi faptele și vezi ce s-a întâmplat, aproape într-o manieră criminalistică, așa cum un polițist ar analiza locul unei crime și că asta este ceea ce e real.
Eu cred că este o greșeală să crezi că acesta este cel mai real lucru. Deoarece lumea este o îmbinare de semnificații și, să zicem, de potențial sau de fapte, am putea spune că este o îmbinare de fapte și de semnificații, ideea că realitatea care este cea mai apropiată de cele mai precise fapte este cea mai reală nu este adevărată, pentru că [realitatea] este întotdeauna orientată spre un scop. Așadar, dacă eu am scopul de a-i spune soției mele că voi cumpăra niște lapte de la magazin, nu voi descrie fiecare stradă pe care o voi lua și nu voi descrie fiecare pas pe care îl voi face și cum îmi voi lega șireturile și cum o să fac una sau alta, aș putea prelungi descrierea la nesfârșit, pentru că voi face un milion de lucruri înainte să mă întorc cu laptele de la magazin, dar ideea că descrierea cea mai reală este cea mai apropiată de detalii este o prostie absolută.
– Corect.
– Mereu [realitatea] este orientată spre un scop. Așa că dacă îi spun soției mele că merg la magazin să cumpăr lapte și că mă întorc în 15 minute, aceasta este cea mai reală descriere a acelui eveniment în acel moment, pentru că e cea mai apropiată de motivul pentru care o spun în primul rând și așa trebuie să înțelegem textul din Geneza (Facerea). Textul din Geneza descrie un eveniment, descrie ceva ce s-a întâmplat, descrie originea a tot, asta este ceva foarte greu de descris, și o face în cel mai bun mod în care se poate descrie originea a tot. Și tot ce scrie în textul respectiv poate fi luat cu totul în serios, și ar trebui luat în serios. Dar este o descriere științifică? Nu! De ce ar trebui să fie? Suntem ofensați de ideea că nu este o descriere științifică doar dacă noi credem în această idee ciudată că descrierile științifice sunt cumva cele mai reale.
Și deci acesta e lucrul pe care trebuie să-l înfrângem în mintea noastră. Nu este vorba despre a nu respecta textul, nu înseamnă să spui: „Oh, aceste vechi lucruri mitologice, nu ne pasă de ele, noi credem în evoluție.” Nu, acest text descrie cel mai bun mod de a înțelege, nu doar originea lumii, ci originea oricărei lumi.
– Exact.
– Originea oricărui lucru pe care îl recunoști ca fiind unul, descrierea din Geneza 1 și Geneza 2 este cea mai bună modalitate de a o înțelege. Prin urmare, este cel mai bun mod de a înțelege Biserica, cel mai bun mod de a-ți înțelege familia, e cel mai bun mod de a-ți înțelege națiunea, este cel mai bun mod de a înțelege orice are unitate și care se îndreaptă spre multiplicitate, pentru că Dumnezeu ne-a dat o descriere a originii tuturor lucrurilor, care este cea mai succintă și puternică descriere care există. Și deci este infinit de puternică această poveste și trebuie să o tratăm ca atare, iar pericolul de a vrea să o reducem, să zicem, la un lucru mecanic, dorind să o transformăm într-o descriere științifică, este că poți fi orb la ceea ce spune de fapt, poți fi orb la puterea pe care o are de a deveni un far pentru viața ta și pentru Biserică și pentru orice.
– O golești de valoarea sa.
– Da, e ca și cum ai spune că această poveste a originii tuturor lucrurilor este echivalentă cu modul cum îi cer casierului de la Tim Orton să îmi pună două friști în cafea. Nu, sunt diferite niveluri de realitate, sunt diferite moduri de a descrie lumea și când ajungi la aceste descrieri foarte singulare, atunci limbajul nu mai poate fi același ca în lumea obișnuită. Și de aceea textul din Geneza, încalcă cumva categoriile noastre normale. Pentru că nu poți vorbi despre originea realității fără a folosi analogii, asta este absolut necesar, nu există altă modalitate de a o face, și vezi asta, pentru că până și oamenii de știință trebuie să facă asta, chiar și oamenii de știință când vorbesc despre cum își imaginează originea realității, când vorbesc despre Big Bang, nu este ca și cum ar crede că există o mare explozie undeva în spațiu, nu asta înseamnă, dar nu ai cum să vorbești despre lucruri fundamentale fără a folosi analogii. Și Scriptura face asta, dar o face într-un mod atât de puternic încât ajunge să se aplice perfect aproape la orice.
– Așa este.
– Deci a analiza asta este extrem de util în a înțelege viața noastră și, cum am spus, Biserica, orice.
– Și ceea ce mi se pare paradoxal este că noi uneori uităm când avem aceste conversații cu oameni care vor neapărat să interpreteze lucrurile doar din perspectiva a ceea ce este real, ceea ce este factual. Dar când citești tot aceeași Scriptură vezi că până și Hristos folosește analogia pentru a putea descrie ceea ce este indescriptibil. Câte analogii oferă El atunci când vorbește despre Împărăția Cerurilor? Sau chiar când vorbește despre cine este El și când spune că EL este „Păstorul cel bun”, El este „ușa”, El este „pâinea vieții”. Și nimeni nu ar contrazice că El spune asta în înțelegerea simplistă, factuală, literală a oamenilor.
– Da, în acest fel reducționist. Exemplul meu preferat de la Hristos, care este foarte relevant aici, este exemplul Sfântului Ioan Înaintemergătorul, Sf. Ioan Botezătorul. Este o profeție în Vechiul Testament care spune că Ilie va veni înaintea lui Mesia, așa că ucenicii îl întreabă pe Iisus: „Unde e Ilie care a venit înaintea lui Mesia?” Și El răspunde: „Da, Ilie a venit înaintea lui Mesia, acela era Sfântul Ioan Botezătorul”. Deci, dacă eu vă pun întrebarea: „A venit Ilie înaintea lui Mesia?” Răspunsul este: Da.
– 100%.
– Iată! Și deci acesta e un mod diferit de gândire față de acel reducționism ciudat, unde totul este unu la unu în această realitate reducționistă ciudată, este un mod diferit de a vedea lumea.
– Absolut.
– Și este mai puternic.
– Da, absolut și dă mai multă putere.
– Da, exact.
– Și eu cred cu tărie că noi am face o defavoare și am face rău Bisericii dacă i-am învăța pe cei pentru care suntem responsabili să o abordeze într-un mod atât de reducționist.
– Da.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
