
10 minute pline de persoane woke care se fac de râs
4 iulie 2025
Vizita premierului K. Mitsotakis în Athos: FOTO și Anunțuri
4 iulie 2025Astăzi, vineri 4 iulie 2025, prim-ministrul Greciei, dl. Kyriakos Mitsotakis vizitează Sfântul Munte Athos. Agenda dl. prim-ministru este foarte strânsă, programul fiind impus în parte de Sfânta Chinotită și de limitările de timp ale premierului.
La ora 11, dl. Kyriakos Mitsotakis va ajunge în Kareia, capitala Sfântului Munte Athos, cu un mic grup, în condiții de securitate deosebite, biroul prim-ministrului alegând ca vizita să nu fie promovată și să nu fie însoțită de camere, mass-media și de apariții publice sau declarații politice.
După primirea oficială din Protaton (biserica simbol a Sfântului Munte aflată în Kareia) în care vor vorbi Protosul (conducătorul monahal al Sfântului Munte) și dl. prim-ministru, premierul va vizita Protatonul, muzeul din Kareia, iar după aceea va lua masa în Arhondaricul Sfintei Chinotite. După aceea, va avea loc în mod extraordinar Sinaxa Dublă – organul de conducere a Sfântului Munte Athos format din adunarea egumenilor și a unui reprezentant de la fiecare din cele 20 de mănăstiri din Athos. La această adunare se vor aborda teme importante legate de rolul duhovnicesc al Sfântului Munte Athos precum și relația sa cu societatea și cu statul elen și va fi exprimată poziția oficială a Sfântului Munte în legătură cu aceste probleme precum și cu altele.
Menționăm că dl. Kyriakos Mitsotakis este destul de nepopular din cauza anumitor măsuri și legislații anticreștine, cum ar fi legea de validare a căsătoriei cuplurilor de același sex precum și alte măsuri la care Sfântul Munte Athos a ripostat oficial, precum cele legate de preconizata introducere a CNP-ului (în Grecia nu există încă așa ceva) și a actelor cu cip.
Stareții mănăstirilor Filotheou, Konstamonitou, Karakallou, Dochiariou, Grigoriou, Koutloumousiou și Agios Pavlos și-au exprimat deschis nemulțumirea legată de aceste măsuri. Dacă dincolo de aceste 7 mănăstiri care s-au exprimat deschis mai adăugăm și starea generală din Athos care nu este favorabilă premierului, putem înțelege mai bine atmosfera în care se desfășoară această vizită.
Nu trebuie să uităm niciodată că răul este nesustenabil, iar încercarea de impunere prin forță a acestuia este casantă. Doar Hristos este Dumnezeu atotputernic!
După acest program impus de Sfânta Chinotită, dl. premier a ales să viziteze în aceeași zi mănăstirile Iviron, Vatopedi și Simonos Petra unde va și înnopta. A doua zi, va vizita – prin portul Dafni – mănăstirea Xenofont și își va termina vizita la amiază.
Este nevoie de rugăciune astfel încât să ne lumineze Dumnezeu pentru a face ceea ce este mai bine.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

4 Comment
Cum adică nu este CNP în Grecia?
In timp ce dl.prim ministru elen viziteaza Sf.Munte, noi ne bucuram ca Patriarhia noastra a aprobat canonizarea a 16 femei cu viata sfanta de pe la noi din neam.
Am postat și despre Patriarhia Română aici: https://www.chilieathonita.ro/2025/07/03/iubirea-de-neam-biserica-statul-1-0/
Va multumim Gheronda ca ne tineti la curent cu evenimentele importante care au loc in sf Munte (cum ar fi vizita dlui prim ministru 🇬🇷 si mai devreme a lui Mel Gibson)
E posibil ca statul laic 🇬🇷 , dupa ce a facut pe placul ocultei mondiale si a bagat in Elada acea lege ticaloasa, acum sa caute sa obtina refacerea status quo ante cu Biserica.
Mentalitate de politician laic, care crede ca ORICE se targuieste, ca in piata.
E posibil sa ofere linii de finantare pt reparatii si renovari in manastiri si alte lucruri care ar fi de folos comunitatii monahale
Din pacate, dl Mitsotakys nu intelege in ce situatie dificila, ca sa nu zic disperata se afla sufletul lui nemuritor in raport cu Judecata Ultima
Sau, cine stie, poate a venit sa se spovedeasca….