Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia

Urmăriți o relatare foarte frumoasă despre unii din cei mai mari sfinți ai Bisericii, cei 40 de mari martiri din Sevastia Armeniei.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia

Stând umăr la umăr pe un lac înghețat. Vă prezentăm astăzi una dintre cele mai mari cete de soldați creștini din istorie: 40 de legionari romani.

Înainte de a începe povestea celor 40 de Sfinți Martiri, trebuie să stabilim puțin context istoric. Pentru că, în mod surprinzător, această poveste a martiriului creștin, are loc de fapt după legalizarea creștinismului în Imperiul Roman. Mulți oameni au auzit că împăratul Constantin a făcut creștinismul religia oficială a Imperiului Roman. Dar acest lucru nu este chiar adevărat. Transformarea în religie oficială s-a realizat abia peste o jumătate de secol. Constantin nu a făcut-o religie oficială a Imperiului, ci a legalizat-o. Și ceea ce mulți oameni uită: el nu era singurul împărat la acea vreme. Edictul de la Milano din anul 313 d.Hr. a permis existența creștinismului. Dar au existat două semnături pe acel edict, deoarece erau doi împărați ai Imperiului Roman. Constantin a fost Împărat doar al Vestului. Mulți oameni l-au uitat pe Împăratul Estului, un om pe nume Licinius. Constantin și Licinius au semnat împreună Edictul de la Milano. Aceasta le-a oferit creștinilor libertatea pe care nu au avut-o niciodată înainte. Până în acel moment, era ilegal să fii creștin în armata romană, iar acest edict a schimbat asta.

Așadar, de ce în această nouă eră a libertății creștine avem brusc o poveste despre 40 de soldați martiri? Ei bine, la doar un an după semnarea Edictului de la Milano, Constantin și Licinius au sfârșit într-un război civil crâncen care avea să dureze un deceniu. În timpul acestui război civil, Licinius a întors spatele creștinismului pe care îl susținuse cu puțin înainte și s-a întors la zeii săi păgâni, insistând că creștinismul era iarăși ilegal în armata sa și că toți soldații romani trebuiau să aducă sacrificii zeilor păgâni. Acesta a fost unul dintre modurile sale de a riposta împotriva lui Constantin, pe care îl vedea ca pe un conducător susținător al creștinismului. Și astfel, sub domnia sa, în Imperiul Roman de Răsărit, au revenit mai multe legi privind creștinismul în armată.

În Est, proaspăt întoarsă de la luptele împotriva unui imperiu străin invadator, era „Legiunea a Douăsprezecea”, cunoscută colocvial în Imperiu sub numele de Legiunea Tunetelor. Această legiune a primit porunca împăratului Licinius conform căreia toți soldații trebuie să aducă sacrificii zeilor păgâni. Patruzeci de bărbați din Legiunea Tunetelor, bărbați din culturi diferite, medii diferite, rase, naționalități și limbi, au venit împreună, sub unitatea numelelui lui Hristos, la comandant pentru a cere o scutire de la ordinul sacrificiului. Această cerere a fost respinsă. Au urmat o serie de discuții pline de subiecte, precum: de la mită, oferte de promovare, până la amenințări prin care comandanții au încercat să-i convingă pe cei 40 de oameni să accepte pur și simplu hotărârea împăratului Licinius, dar nimic nu a funcționat.

Curând, cei 40 de bărbați au fost condamnați la o moarte lentă și dureroasă. Era mijlocul unei ierni foarte aspre, iar cei 40 de bărbați au fost conduși în centrul unui lac înghețat. În jurul lacului, membrii legiunii erau plasați ca paznici, iar în jurul lacului erau împrăștiate focuri calde și băi fierbinți care îi așteptau pe oameni. Oferta era foarte simplă: în orice moment, oricare dintre acești soldați avea voie să coboare de pe lac, să ofere un sacrificiu rapid, să se bage într-o baie caldă și totul urma să fie iertat. Cererea împăratului ar fi fost îndeplinită și ar fi fost în regulă să continue să facă ceea ce doreau să facă. În ceea ce privește comanda romană, acesta era un lucru simplu. Un singur sacrificiu. Asta e tot ce a fost nevoie. Și astfel au avut acest ajutor oferit în jurul lacului, băi calde, focuri calde.

Și cei 40 de bărbați au rămas în mijlocul lacului. Acolo stăteau pe gheață. Se spune că ar fi exclamat „iarna e pătrunzătoare, dar Paradisul e dulce”. Timp de trei zile, soldații au stat pe lac. Acolo, pe gheață, în mijlocul suferinței lor, au gustat dulceața raiului și a paradisului. Aceasta a fost o adevărată ceată de frați. Până în acel moment, luptaseră împreună, suferiseră împreună, trecuseră prin aventuri împreună, se rugaseră împreună și se închinaseră împreună. Și acum, în a treia noapte, au început să moară. În cele din urmă, unul dintre ei a rupt rândurile, ca să zic așa. Nu a mai putut suporta și a pășit de pe gheață spre căldura băilor fierbinți care îl așteptau. În timp ce condamnatul se îndrepta spre băi, unul dintre gardieni îi supraveghea pe cei 39 de soldați din centrul lacului, iar acest gardian a decis în acel moment din care armată voia să facă parte ,cărui Dumnezeu voia să-l slujească și alături de ce frați voia să moară. Și-a scos armura și hainele, s-a declarat creștin și a mers pe gheață la ceilalți 39 de bărbați. El a împlinit numărul de 40 și l-au primit ca un frate creștin. În timp ce cel care își părăsise prietenii s-a îndreptat spre un mic altar de pe malul lacului, a adus o jertfă zeilor și a sărit într-o baie caldă care îl aștepta. Schimbarea de temperatură a provocat un șoc asupra sistemului uman, care l-a ucis instantaneu.

Și în cursul acelei nopți, majoritatea celorlalți bărbați de pe lac, au cedat și ei gheții și frigului și au murit pe lac. În dimineața următoare, gărzile de la lac au luat trupurile morților și ale celor pe moarte și le-au ars lângă apă. După ce gărzile au plecat, creștinii din împrejurimi au venit la lac pentru a aduna ce rămășițe au mai putut din cei 40 de soldați. La mică distanță de locul unde a avut loc acest martiriu, povestea a ajuns rapid la urechile unui tânăr adolescent creștin, care avea să devină marele Sfânt Efrem Sirianul, care ani mai târziu, avea să scrie în memoria acestor 40 de martiri: „Erau de diferite forme și nume, dar aveau între ei frumusețea egală a numelui lor comun de creștin. În fața morții, șirul atleților a rămas neîntrerupt și puternic, ațintit asupra Mântuitorului Hristos. Glorie, adorație și măreție Celui Ce i-a făcut neînduplecați în astfel de lupte.”

Povestea suferinței lor, a curajului lor, a credinței lor până la sfârșit, a fost o poveste puternică care s-a răspândit în zona rurală și nu numai. Amintiți-vă, că în acel moment creștinii din Imperiul Roman credeau că epoca persecuției trecuse, și totuși acum, chiar în fața lor, văzuseră 40 de tineri suferind și murind încă o dată pentru Hristos. Se spune că membrii familiilor unora dintre acești 40 de soldați, se aflau chiar acolo, pe malul lacului, având voie să-i privească pe cei dragi cum mor. Ei s-au numărat printre cei care au venit ulterior să adune rămășițele celor 40 de bărbați din incendiu.

Conform unor tradiții bisericești, printre creștinii care au venit să adune rămășițele acestor sfinți s-a numărat și un cuplu tânăr care, în cele din urmă, avea să aibă propria familie de sfinți. Aceștia au fost părinții unor oameni precum Macrina, Vasile și Grigore. Indiferent dacă au fost sau nu acolo, pe malul lacului, este adevărat că au construit o biserică în memoria celor 40 de martiri, care conține multe dintre moaștele lor, în orașul lor natal. Astfel copiii lor au crescut auzind această poveste despre acești 40 de sfinți. În această biserică, câteva decenii mai târziu, Vasile cel Mare a ținut o omilie în cinstea celor 40 de martiri.

Acum, ca să punem lucrurile într-o perspectivă istorică, Sf. Vasile a predicat aceea omilie în biserică, în aceea zi, ar fi ca și cum aș face un episod pe acest canal de YouTube despre un eveniment care s-a întâmplat în anii 1970. Atât de recent era acest lucru pentru el. Aceasta nu era istorie creștină antică, ci ceva ce el cunoștea personal. Ar fi existat oameni în viață care i-au cunoscut personal pe cei 40 de bărbați. În această predică, Sf. Vasile vorbește despre motivul pentru care îi onorăm pe acești oameni și cum ar trebui să-i imităm. „Onoarea făcută pentru a găsi tovarăși de slujire este o dovadă de bunăvoință față de Stăpânul comun. Căci este limpede că cel care primește oameni nobili nu va da greș în a-i imita în împrejurări similare. Binecuvântează sincer pe cel martirizat, ca să devii martir din proprie voință și să ajungi să fii vrednic de aceleași răsplătiri ca și ale lor, fără persecuție, fără foc, fără lovituri.”

Grigorie, fratele mai mic al lui Vasile, a predicat și el despre cei 40, spunând astfel: „Acest ilustru grup ales de tineri, care îi întrecea pe toți ceilalți, era strâns unit și semăna cu o coroană, strălucind în toate privințele. Ei erau exemplificați de sfinții care erau uniți în credință și legați unii de alții. Astfel de oameni sunt soldați ai lui Hristos înarmați cu Duhul Sfânt, campioni ai credinței și turnuri ale Cetății Divine. Cât de minunat este antrenamentul lor atunci când este aplicat în lupta împotriva diavolului! Nu sunt înarmați cu săbii, scuturi, coifuri sau apărători de picioare. Mai degrabă, sunt înarmați cu armura completă a lui Dumnezeu, pe care o ilustrează Sf. Apostol Pavel, conducătorul bisericii: scut, platoșă, coif și sabie”.

Ziua pomenirii celor 40 de Martiri este sărbătorită în fiecare an, pe 9 martie, iar această dată a fost aleasă special pentru că cade întotdeauna în perioada Postului Mare, care este timpul de post, rugăciune și milostenie care duce la Paște, sau învierea lui Iisus Hristos. Acești 40 de bărbați oglindesc cele 40 de zile de post, iar vitejia și curajul lor ne arată la ce ar trebui să aspirăm în acestă perioadă. Acestă sărbătpare din 9 martie, în anumite țări, s-a transformat de fapt într-un fel de „zi a bărbaților” neoficială, adică o zi de comemorare a bărbaților. Pentru că, privind acești 40 de martiri, vedem ce este adevărata masculinitate. A devenit „o zi a lor” pentru a-i încuraja pe bărbați să devină: oameni buni, măreți, oameni de onoare, curajoși. Oameni ai sacrificiului de sine și ai unei credințe profunde.

Când vorbim despre acești 40 de martiri, există o gamă largă de vârste. Cei mai tineri dintre ei erau adolescenți, cel mai în vârstă dintre ei ar fi putut avea în jur de 50 de ani. Biserica Ortodoxă îi sărbătorește pe cei 40 de martiri în fiecare an, pe data de 9 martie. Ei sunt amintiți și în alte slujbe ale bisericii, chiar și în slujbele de nuntă ortodoxe pentru a ne aminti de nevoia de a ne sacrifica pentru cei pe care îi iubim. Și putem încheia acest episod citându-l încă o dată pe Sf. Vasile, care a rostit aceste cuvinte în cinstea celor 40 de mucenici: „O, cor sfânt, o, batalion sfințit, o, ordine de luptă neîntreruptă, o, gărzi comune ale neamului omenesc. Tovarăși buni în vremuri de îngrijorare, ajutoare în rugăciune, ambasadori preaputernici, stele ale lumii, flori ale bisericilor. Pământul nu vă ascunde, în schimb Cerul vă primește. Porțile Paradisului vi s-au deschis”.

Adresându-se din nou poporului, Vasile a încheiat spunând: „Devenind un spectacol pentru lume, iar pentru îngeri și oameni: au ridicat pe cei căzuți, i-au întărit pe cei slabi, au dublat dorința celor pioși. Toți au ridicat un singur trofeu în numele evlaviei și au fost încoronați, cu o singură cunună a dreptății. În Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia fie slava și puterea în vecii vecilor, amin”. Vă mulțumim încă o dată că ați revenit la emisiunea noastră și că ați ascultat această poveste incredibil de puternică. Aceștia sunt sfinți cărora li s-au oferit atât de multe pentru a lua o decizie simplă pe care nu au vrut să o ia. Și, în fiecare an, când le auzim povestea, ne amintesc cumva: „Vom rămâne pe lac!” Ele sunt încurajări pentru noi să alegem să rămânem pe lac.

Acest episod a fost însoțit de o ceașcă de ceai cu măr, hibiscus și măceșe. Un ceai foarte luxos, care ne-a fost oferit de niște prieteni foarte vechi de-ai noștri, Ban și Amanda. Eu și fratele meu îl cunoaștem pe Ban de ani de zile, așa că trebuie să-i mulțumesc în mod special, pentru că am fost cu toții prieteni încă din adolescență. Ne-am întâlnit la o tabără de tineri ortodocși și am crescut împreună în Biserică și e frumos că suntem cu toții încă împreună în Biserică. Mulțumesc pentru ceai!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!