Diferențe ortodoxie-catolicism: Filioque, purgatoriu și alte învăţături greșite – p. Teologos

Deși apropierea dintre Papa Leon al XIV-lea și Ortodoxie pare îmbucurătoare, comuniunea adevărată cere clarificarea învățăturilor greșite. Acest material explică pe înțelesul tuturor cele mai importante diferențe ortodoxie-catolicism: Filioque, harul creat, rolul absolut al Papei, purgatoriul, indulgențele, epicleza, celibat, postul redus și consecințele duhovnicești ale legalismului catolic față de experiența harică ortodoxă. Trebuie să fim informați pentru a fi pregătiți pentru posibilele evenimente cu care vom fi confruntați.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Introducere

Papa Leon al 14-lea a făcut anumite declarații filo-ortodoxe și caută comuniunea cu ortodoxia prin apropierea de aceasta, lucru care la prima vedere pare îmbucurător însă până a se ajunge la comuniune în mod normal trebuie să treacă destul timp. Pentru că există posibilitatea ca lucrurile să nu decurgă în mod normal, vom discuta puțin despre cele mai importante deosebiri dintre ortodoxie și romano-catolicism. Înainte de a încerca să prezint câteva din aceste diferențe ortodoxie-catolicism, cu darul lui Dumnezeu, menționez că nu o să expun o teză de doctorat și o să încerc să vorbesc într-un limbaj cât mai pe înțelesul tuturor. Dacă nu reușesc, vă rog să mă iertați.

Pentru o privire sintetică asupra istoriei schismei, consultați Marea Schismă – OrthodoxWiki.

Diferențe ortodoxie-catolicism: Filioque

Prima și cea mai importantă diferență este Filioque. Această erezie catolică se referă la credința greșită că Duhul Sfânt purcede și de la Fiul, adică își are sursa existenței și de la Fiul. Sunt destule dovezi împotriva acestei greșeli, inclusiv din partea unor teologi catolici și din cauza aceasta astăzi se renunță la ea în cercurile teologice academice catolice. Au fost și alte învățături promovate de diferiți oameni care s-au ocupat de această problemă care au încercat să înlocuiască învățătura de bază, însă în marea masă a catolicior a rămas ideea că Duhul Sfânt își are existența și de la Fiul. Problema este, foarte, foarte pe scurt, că dacă Duhul Sfânt are două origini – adică și de la Tatăl și de la Fiul – atunci Duhul Sfânt este pus într-o poziție de inferioritate, lucru nepotrivit pentru Sfânta Treime. De asemenea, dacă acceptăm acest fapt, atunci Fiul nu este Fiu perfect și unic pentru că este și puțintel Tată. Tatăl nu este Tată perfect și unic pentru că și Fiul este un alt fel de Tată pentru Duhul și asta iarăși este nepotrivit pentru perfecțiunea Sfintei Treimi. Vedem că astfel dispare perfecțiunea persoanei și din cauza asta în catolicism pe primul plan nu este persoana, ci relația.

Detalii patristice despre Filioque găsiți în Filioque – erezia care a despărțit Apusul de Răsărit.

Diferențe ortodoxie-catolicism: Legalismul

Dacă nu este persoana înseamnă că nu este iubirea, ci legalismul, relația de forță, lucru care s-a văzut pregnant în istoria catolicismului. Amintim numai de cruciade și de mulțimea de războaie pe care catolicismul le-a purtat în interesul propriu – și aici nu mă refer la războaiele pe care le-au purtat statele catolice, ci la cele organizate și purtate de către Papi cu armata lor proprie sau instigate și create de către Papi, Cardinali și ordinele religioase militare, care dincolo de cruciade, au făcut războaie religioase care au durat mulți ani – uneori chiar zeci de ani după cum a fost războiul de 30 de ani, unul dintre cele mai sângeroase războaie din istoria Europei, instigat și potențat de către Cardinalul Richelieu. Dincolo de asta, evident că o imensă pată neagră este și inchiziția care a fost o formă de cumplită opresiune sub masca religioasă.

Diferențe ortodoxie-catolicism: Indulgențele

Dincolo de război ca și relație de forță, lipsa iubirii și legalismul se văd pregnant și în faptul că păcatul este văzut ca și o contravenție, ca și o revoltă împotriva demnității lui Dumnezeu, ca și o jignire la adresa Acestuia, lucru care trebuie pedepsit. De aici a apărut, dincolo de Inchiziție, o altă mare problemă, și anume indulgențele. De vreme ce păcatul este considerat o contravenție, și Dumnezeu este văzut ca polițaiul suprem, atunci apare imediat ideea de a plăti o amendă pentru păcatul comis și astfel omul scapă de pedeapsă. Desigur că acest mod de gândire a dus la afaceri foarte scandaloase cu bani, atât de scandaloase că au declanșat reforma protestantă în secolul 16. Din păcate, însă, protestanții în loc ca să îmbunătățească situația, au făcut-o și mai rea, însă să nu intrăm în detalii. Revenind la catolici, indulgențele există până astăzi, chiar eu cunoscând cazul unui catolic care merge seara la cluburi de noapte și a doua zi dimineață merge la un preot catolic și plătește indulgențele pentru păcate și astfel crede că toată lumea e fericită.

Un exemplu despre smintire

Desigur că această abordare precum și multe alte probleme ale catolicismului i-au smintit pe mulți care s-au lăsat de viața religioasă iar alți mulți au părăsit catolicismul ducându-se fie la protestanți sau neoprotestanți sau, pur și simplu, s-au declarat atei. Să vă dau un caz: la un moment dat, erau niște monahi athoniți care treceau prin Calabria și au ajuns în Seminara, în satul lui Varlaam, oponentul Sf. Grigorie Palama care a ajuns episcop catolic. Când au ajuns acolo au văzut o frumoasă biserică ortodoxă în stil bizantin care era în construcție. Mirați de asta, au întrebat cine construiește această biserică, localnicii le-au spus că primarul. Părinții s-au dus la primar și l-au întrebat politicos „Sunteți ortodox?” la care el a răspuns: „Nu, sunt ateu!”. Și mai mirați, părinții i-au replicat „Păi, cum construiți atunci o biserică ortodoxă cu hramul Sfântului Grigorie Palama?” la care primarul le-a răspuns că „Eu am fost catolic, însă atâtea scandaluri au fost în Catolicism că m-am smintit și m-am declarat ateu și am zis că trebuie să fac ceva ca să arăt repulsia față de catolicism și atunci am aflat istoria lui Varlaam și a Sf. Griogrie Palama și construiesc o biserică ortodoxă în cinstea Sf. Grigorie”.

După cum am spus la început, catolicismul teologic academic renunță la filioque ca adăugire în crez însă va trebui să mai treacă destul timp până când racilele acestei greșeli precum și a altor greșeli catolice, vor dispărea. Este, de fapt, vorba de schimbarea unui mod de gândire bazat pe raționalitate, pe speculație, pe gândirea însingurată și nu pe experiența duhovnicească sub lumina iubitoare a harului Duhului Sfânt care a dispărut la catolici.

Despre disputa isihastă și Varlaam, vedeți materialul nostru Sf. Grigorie Palama și lupta pentru har – p. Teologos.

Speculația rațională duce la accentul pus pe trup

Speculația rațională este sortită eșecului pentru că suntem ființe căzute și nu putem să ajungem prin rațiunea noastră distorsionată la perfecțiunea absolută a lui Dumnezeu total transcendent și mai presus de orice raționalitate.

Din cauza asta, drumul către Dumnezeu este prin iubirea supralogică, prin jertfa Crucii care duce la Înviere. Este adevărat că mediul catolic a încercat o mișcare de recul împotriva legalismului rațional scolastic care se împânzise în vest, însă neavând luminarea Duhului Sfânt, au ajuns într-o teologie sentimentalistă, antropocentrică, cu rădăcini în misticismul medieval, străină de duhul sobru, echilibrat și hristocentric și foarte bucuros al Sfinților Părinți. Catolicii au ajuns să se concentreze pe cultul inimii carnale lui Iisus și a Maicii Domnului care sunt invenții de dată foarte târzie chiar și pentru catolici și care îi îndepărtau pe oameni de la esența duhovniciei hristice mântuitoare eșuându-i în forme de dragoste trupească, carnală.

Rolul Papei. Duhul lumesc

De fapt, separarea de duhovnicia lui Hristos vine și prin interpunerea Papei între Domnul și turmă. Este adevărat că în ultima vreme în catolicism există o mișcare prin care se încearcă readucerea importanței sinodului în raport cu Papa, lucru care este foarte bun, însă autoritatea absolută a Papei ajungând până la infailibilitate – adică la credința greșită că Papa nu poate să greșească – a generat mari traume și scandaluri în istoria catolicismului. Chiar dacă, teologic vorbind, infailibilitatea se referă mai degrabă la vorbirea ex cathedra, evidența istorică arată că de la un moment dat, Papii au început să se comporte ca niște dumnezei pe pământ. Amintesc aici doar perioada pornocrației când destui Papi se dădeau la desfrânări cu femei foarte rău famate dintre care celebră a fost Marozia. Astăzi, în zilele noastre, l-am văzut pe papa Francisc cum a binecuvântat căsătoriile între cuplurile de același sex, iar după aceea când a văzut reacțiile foarte negative chiar din rândul catolicilor, a scăldat-o spunând că nu e chiar așa cum cred oamenii. Cu toate acestea, orice ar zice, este evidentă realitatea duhului lumesc, laicizat, păcătos, umanist al catolicismului.

Despre infailibilitatea papală și consecințele ei, vezi articolul Infailibilitatea papală – Ziarul Lumina.

Diferențe ortodoxie-catolicism: Harul creat

O învățătură greșită, însă foarte convenabilă pentru catolicism era și învățătura harului creat. Dacă harul este creat, atunci Dumnezeu este total separat de creația Sa și ne-a lăsat pe noi aici pe pământ să ne descurcăm fără a avea posibilitatea reală de a ne îndumnezei, de a ne uni cu Dumnezeu prin harul Duhului Sfânt. Aceasta generează conștient sau inconștient o adâncă lipsă de sens și o mare tristețe, care astăzi a ajuns pandemică în mediul catolic. De fapt, o altă învățătură greșită strâns legată de asta, este faptul că datorită faptului că Dumnezeu este perfect fericit, El nu poate să vadă ceva imperfect, pentru că asta i-ar știrbi fericirea și deci El se contemplă pe Sine-Și în Sferele Sale astrale și l-a lăsat pe Papă aici pe pământ să ne gestioneze ca fiind locțiitorul Fiului lui Dumnezeu pe pământ. Adică, noi suntem orfani, fraților.

În concepția catolică, Hristos a câștigat niște supra-merite de la Tatăl Ceresc pe care le-a dat Sfântului Petru și acesta mai departe, prin succesiune, Papei. Desigur că asta duce la însingurare și la orfanie, lucru care este pregnant în catolicism începând de la teologie și terminând cu arta lor, în principal cu arhitectură, pictură și muzică.

Explicația ortodoxă a harului necreat: Har necreat – OrthodoxWiki.

Diferențe ortodoxie-catolicism: Poziția Papei și laicizarea liturghiei

Un alt efect secundar foarte periculos este faptul că din cauza faptului că Papa este văzut ca și conducător suprem în locul unui Hristos distant pus pe locul doi, asistăm la un foarte accentuat proces de laicizare și la conducere prin forță pentru că nimeni dintre oameni nu are iubirea și dumnezeirea lui Hristos. Pentru că nu mai exista terapeutica harului, oamenii se depărtau de o organizație care nu le mai oferea aproape nimic, și atunci, catolicismul în loc ca să se înduhovnicească prin renunțarea la greșeli, s-a coborât la secularul oamenilor, mai ales după Conciliul Vatican II la mijlocul sec XX când multe biserici au suferit transformări profunde arhitecturale și liturgice. Altarele au fost mutate sau demontate, iconografia înlocuită cu simboluri abstracte, iar muzica tradițională a fost înlocuită cu cântări populare și instrumente profane.

Diferențe ortodoxie-catolicism: Missa

Preoții slujesc cu fața spre popor și cu un limbaj colocvial, fără veșminte liturgice complete, într-un spațiu care nu mai exprimă taina, ci funcționalitatea.

Taina este redusă la un eveniment comunitar, nemaifiind întâlnirea cu Hristos cel răstignit și înviat. Astfel, omul nu se mai împărtășește cu cinstitul trup și sânge al Domnului ci numai cu un biscuit numit ostie pentru că este mult mai convenabil, chiar dacă Domnul a zis foarte clar că „beți dintru acesta toți, acesta este sângele Meu” și asta pentru că dimensiunea sacră a liturghiei a fost diminuată radical, dispărând aproape complet. Legat de asta, ceea ce este numit „liturghie” este, de fapt, o slujbă extrem de simplificată, denumită missa, cu durată de aproximativ 15-20 de minute, incluzând eventual și o scurtă omilie. Nici măcar nu apuci să îți pui bine pălăria în cui că trebuie să pleci. Nici vorbă de adâncire în rugăciune, nici vorbă de sacru, de taină. În mod obișnuit, se oficiază în serie, de mai multe ori pe zi, pe același altar, de multe ori altarul fiind folosit de mai mulți preoți consecutiv, Această practică repetitivă, mecanică și formală, arată o ruptură de duhul liturgic patristic și este expresia unei abordări funcționale, administrative, și nu duhovnicești. În Biserica Ortodoxă, Liturghia este Cerul pe pământ în inima omului, taina tainelor, și nu un program de „servicii religioase” la ore fixe.

Diferențe ortodoxie-catolicism: Epicleza

De fapt, asta se vede inclusiv în credința despre centrul Sfintei Liturghii. În ortodoxie noi credem că Sfintele Daruri se prefac în Cinstitul Trup și Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos prin invocarea Sfântului Duh – adică prin epicleză – , după cum spun nenumărați Sfinți Părinți dintre care amintim aici doar pe Sf. Ioan Damaschin care spune că Duhul Sfânt este Cel care lucrează cu harul Său această prefacere și nu simpla rostire a unui om. În Apus, însă, s-a încetățenit ideea că preschimbarea are loc nu prin epicleză, ci prin rostirea cuvintelor de instituire: „Acesta este Trupul Meu… Acesta este Sângele Meu…” și asta pentru că, de-a lungul Evului Mediu, s-a pierdut înțelegerea corectă a epiclezei. Azi catolicii cred că preschimbarea are loc exclusiv prin rostirea cuvintelor de instituire, iar epicleza, acolo unde ei cred că mai apare în mod formal, este privită doar ca un dar simbolic, pentru că nu pot să conceapă că harul este necreat, adică este chiar Dumnezeu în lucrarea Sa și Se coboară concret peste Sfintele Daruri. Cu alte cuvinte la catolici este vorba exclusiv de un plan uman, de o piesă de teatru. Nu este de mirare de ce în bisericile lor au loc concerte, festivaluri sau chiar își vând bisericile și le transformă în baruri, în săli de spectacole sau de alpinism.

Diferențe ortodoxie-catolicism: Celibatul

Din cauza acestei decadențe și a celibatului preoților catolici – care este o altă mare greșeală catolică – nu de puține ori sunt cazuri de curvii după fire și împotriva firii sau chiar cazuri de abuzuri sexuale împotriva minorilor. Mare atenție că nu vorbim aici de unul-două cazuri izolate ci de multe și care au ca și cauză greșelile catolicismului și nu numai greșelile personale ale fiecăruia. Nu judecăm oameni, ci învățături de credință.

Diferențe ortodoxie-catolicism: Botezul și mirungerea

Apropo de copii, botezul la catolici este văzut mult mai trupește, ca o „înregimentare” în trupul vizibil al Bisericii și o iertare a păcatului strămoșesc, fără însă a aduce copilului întreaga plinătate a comuniunii cu Dumnezeu și asta se vede din faptul că botezul catolic nu este urmat de Mirungere – adică de ungerea cu Sfântul și Marele Mir – și nici de Sf. Împărtășanie. Astfel, copilul botezat nu este pe deplin părtaș la harul Sf. Duh – odată datorită faptului că acesta este considerat creat la catolici și Duhul Sfânt nu poate să valideze o asemenea greșeală și să vină, și în al 2-lea rând, chiar dacă ar veni, copilul este lipsit din start de împărtășire și mirungere – taine prin care se împlinește pecetluirea în Hristos. Pe dinafară prin mirungere și pe dinăuntru prin împărtășire.

Copilul se împărtășește la catolici târziu, în jurul vârstei de 7-9 ani, în urma unei pregătiri morale și intelectuale care, de fapt, în realitate este inutilă pentru un copil mic pentru că acesta nu are păcate. La catolici, însă, este pusă rațiunea pe primul loc și nu curățenia sufletească, lipsind conștiința tainei, a unui Dumnezeu transcendent și iubitor, mai presus de mintea noastră. Tot legat de închiderea în rațiune este și mirungerea care este numită de catolici „confirmare” și este amânată și mai mult – până la 15-18 ani – și nu este înțeleasă ca o Taină care, împreună cu Botezul și Euharistia, desăvârșește îmbrăcarea omului în Hristos, ci mai curând ca un act de afirmare personală a credinței. Tot ceva uman.

Desigur că în protestantism și neoprotestantism lucrurile sunt și mai grave. În astfel de condiții nu este de mirare de ce generațiile tinere din vest se refugiază în plăceri trupești și, mai nou, sunt atât de triste.

Diferențe ortodoxie-catolicism: Postul

Apropo de plăcerile trupești, postul în catolicism este redus astăzi la doar 2 zile pe an de post adevărat cu conținut duhovnicesc: Miercurea Cenușii (începutul Postului Mare) și Vinerea Mare (înainte de Paști). Acestea sunt singurele zile de post „strict” obligatoriu pentru toți credincioșii între 18 și 59 de ani. În aceste două zile se mănâncă o singură masă completă la care se pot adăuga două gustări mici. Doar în aceste zile abținerea de la carne este obligatorie.

Dincolo de asta, în toate vinerile din Postul Mare, se cere doar abținere de la carne, dar nu și post alimentar propriu-zis, adică se pot mânca lactate și ouă.

În vinerile din timpul anului, în unele țări, catolicii au abrogat complet postul, fiind înlocuit, eventual, cu o faptă bună sau rugăciune.

Reducerea postului a început în Evul Mediu târziu și s-a accentuat mai ales după Conciliul Vatican II. În secolele 4-7, în Apus se postea în mod riguros, ca în Ortodoxie, cu interdicție totală la carne și lactate în timpul Postului Mare, însă odată cu influențele umaniste, scolastice și mai apoi moderniste, postul a fost văzut nu ca nevoință mântuitoare, ci ca „prescripție juridică” modificabilă. Astfel, în mai puțin de 100 de ani, postul a fost redus de la 180-200 de zile pe an la 2 zile, și chiar și acestea cu chiu cu vai. În multe țări occidentale, episcopii locali pot înlocui postul cu o simplă rugăciune sau o faptă bună, după cum spuneam.

Diferențe ortodoxie-catolicism: Asceza și monahismul

Aceasta reflectă o pierderea a sensului ascezei în catolicismul modern – asceza fiind considerată neesențială mântuirii, find înlocuită cu ideea unei „milostiviri universale” și a unei „mântuiri generalizate” specifică învățăturilor origeniste condamnate ca eretice la sinodul 5 ecumenic.

Legat de pierderea ascezei ca și calea de transformare mântuitoare a omului din starea căzută în starea de unire harică cu Dumnezeu, avem și pierderea monahismului catolic. În catolicism monahismul a fost transformat de-a lungul secolelor în „ordine religioase”, cu reguli proprii, uneori autonome, fiecare având misiuni sociale, educative, medicale, misionare sau chiar militare cum ar fi de ex. iezuiții, templierii și dominicanii. Nici vorbă de concentrarea pe Hristos și pe desăvârșirea omului pentru decolarea către perfecțiunea personală veșincă prin unirea cu Hristos cel blând și smerit cu inima, pur duhovnicesc chiar dacă trăiește în trup.

Acest model a dus la instituționalizarea vieții călugărești, reducând vocația monahală la o „funcție” sau „serviciu”, nu la o jertfă. Jurămintele religioase sunt tratate ca angajamente contractuale, iar „călugării” trăiesc adesea în mijlocul lumii, fără viață de obște, fără ascultare, fără săvârșirea zilnică a slujbelor. După Conciliul Vatican 2, multe dintre aceste ordine și congregații au suferit crize profunde, pierzând nu doar vocațiile, ci și orice trăire ascetică. Țin minte când am fost ca mirean în Italia ni se ofereau bani, salariu ca să devenim monahi în mănăstirile de acolo spunându-ne că nu au personal și că trebuie să fie cineva ca să le păzească. Nici vorbă de asceză. Ei nu își mai înțeleg chiar marii lor Sfinți monahi și regulile acestora din perioada de glorie a ortodoxiei italiene, cazul celebru fiind Sf. Benedict de Nursia. Monahismul autentic, în duhul Sfântului Antonie cel Mare, al Sfântului Efrem Sirul sau al Sfântului Paisie Aghioritul, nu mai există în Apus decât, poate, în cazuri izolate și excepționale.

Diferențe ortodoxie-catolicism: Păcatul

Este, totuși, de înțeles această decadență în clipa în care dispar credința și comuniunea vie cu Dumnezeu prin energia Sa necreată, prin harul Său. Omul se depărtează de Dumnezeu în clipa în care cade în păcat, cu atât mai mult când cade în erezie. Atunci moartea devine groaznică pentru el pentru că în sinea sa nu simte iubirea lui Dumnezeu și îi este frică să piardă puținele alinări trupești, plăceri trupești, puținul confort pe care îl are în această viață. Din cauza lipsei conștiinței dragostei lui Dumnezeu în catolicism s-a creat o conștiință exacerbată a păcatului ca și contravenție și pentru că toți suntem păcătoși s-a creat și o soluție quasi-automată bazată pe viziunea juridică a păcatului, soluție a cărei explicație a variat în timp: este vorba de așa-numitul purgatoriu.

Ca o mică paranteză, sunt mai multe lucruri teologice de bază care s-au schimbat în catolicism, dovadă a faptului că este doar o organizație umană, supusă greșelii și nu biserica adevărată a lui Hristos, care primește adevărul și luminarea de la Hristos, care acest adevăr nu se schimbă, este imutabil dacă vorbim de Domnul.

Diferențe ortodoxie-catolicism: Teologia catolică. Purgatoriul

La catolici, teologia este produsul rațiunii speculative și nu a trăirii duhovnicești validate în Sinod după cum s-a văzut foarte clar în confruntarea dintre Varlaam și Sf. Grigorie Palama. În cazul purgatoriului, catolicii cred că acesta este un stadiu intermediar de purificare după moarte pentru toți cei care nu s-au curățit destul, nu au plătit destul păcatele aici pe pământ. Lucrul este fals, după cum însuși Domnul spune către tâlharul de-a dreapta de pe Cruce că astăzi, chiar astăzi va fi cu El în rai. Nu îi zice că „ia mai stai tu în purgatoriu ca să te mai curățești și mai încolo”. Deci dacă tâlharul care a fost plin de păcate nu a avut nevoie de o perioadă de curățire printr-un foc, ci a ajuns direct în rai, cu atât mai mult un om obișnuit care se mai și pocăiește și mai și face fapte bune. Dincolo de asta, purgatoriul nu se găsește la niciun Sf. Părinte, fiind o doctrină care a apărut în a 2-a jumătate a sec. 12 la niște minți speculative din apus.

Chiar și teologi catolici recunosc acest lucru și chiar și cei care susțin această teorie recunosc că citatele pe care le folosesc din Scriptură și de la anumiți Părinți sunt ambigue și nu pot fi folosite ca bază solidă pentru explicarea acestei teorii. De multe ori se aduce celebrul text de la 1 Corinteni care zice că „nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, adică Iisus Hristos. Iar de zidește cineva pe această temelie: aur, argint sau pietre scumpe, lemne, fân, trestie, asta o să se vădească în ziua Domnului. Pentru că în foc se descoperă și dacă lucrul cuiva pe care l-a zidit va rămâne, va lua plată. Dacă lucrul cuiva se va arde, el va fi păgubit; el însă se va mântui, dar așa, ca prin foc.” Ei, aici vedem că nu este vorba de un foc de purificare, ci de un foc de testare, de vădire. Deci cade purgatoriul.

Dincolo de asta, nu spune „prin foc” ci „ca prin foc” adică cu chiu, cu vai. Și mai important însă este faptul că în acest citat se arată că nu numai faptele de calitate inferioară trec prin testare, ci toate faptele, ceea ce iarăși contravine frontal cu purgatoriul și se apropie de învățătura ortodoxă a judecății finale a Domnului, după cum, de fapt, scrie și în text. De fapt, nu este vorba de foc adevărat, ci de întâlnirea față către față cu Hristos cel înviat, cu focul iubirii Sale pe care noi am nesocotit-o.

Refutarea purgatoriului din perspectivă patristică: Purgatoriul – erezie sau adevăr?.

Alte greșeli

Luând în considerare toate aceste greșeli, precum și altele despre care nu am vorbit, cum ar fi imaculata concepție sau săvârșirea Liturghiei cu azime, nu este de mirare de ce se dorește unirea cu Ortodoxia, chiar făcând concesii care validează Biserica Ortodoxă. Din cauza unora din aceste greșeli exacerbate în ultimii zeci de ani de dragul progresismului și modernismului, Catolicismul este în cădere liberă și din ce în ce mai divizat, chiar dacă nu se spun foarte multe oficial. Desigur că sunt de apreciat declarațiile favorabile ortodoxiei și asta pentru că avem conștiința adevărului nostru de credință. Pe de altă parte, trebuie să fim foarte atenți pentru că toate aceste greșeli trebuie reparate și dincolo de asta, chiar dacă ar fi reparate într-un mod absurd peste noapte trebuie să treacă mult timp până când racilele acestei credințe greșite se vor vindeca.

Lucrurile sunt și mai dificile pentru că în ultima vreme catolicismul vede toate religiile doar ca pe niște căi diferite de a ajunge la același rezultat, lucru care desigur că este foarte greșit. De aici o mulțime de declarații într-un limbaj ambiguu, diplomatic, care să nu supere nicio parte. Asta se întâmplă pentru că, de fapt, viziunea lor este o religie unică sub conducerea Papei. Dacă rezultatul este că celelalte religii acceptă conducerea papală, în viziunea lor fiecare religie poate să creadă ce vrea în pătrățica lor. Asta s-a văzut și cu greco-catolicii în trecut și până astăzi vedem declarațiile Papei Ioan Paul al 2-lea care a binecuvântat islamul sau a ultimilor papi care au promovat păgânismele amazoniene și au binecuvântat căsătoria între cuplurile de același sex.

Papa – rol exacerbat

Desigur că este distructiv ca un om păcătos, fie el și Papă, să fie interpus între credincios și Dumnezeu ca și locțiitor al lui Dumnezeu și astfel să fie estompat Dumnezeu pentru conducerea autocratică umană. Unde mai pui că această conducere nici măcar nu mai este religioasă ci mai degrabă influențată adânc de diferite organizații mult mai depărtate de Dumnezeu chiar și decât catolicii. Slavă lui Dumnezeu că sunt convulsii chiar în catolicism pe tema aceasta. În ortodoxie noi știm că Hristos este capul Bisericii după cum El însuși a spus că o să întemeieze Biserica Sa pe mărturia lui Petru și nu că o să întemeieze Biserica lui Petru și El o să plece în vacanță. Biserica se conduce prin consensul Sfinților Părinți, a oamenilor apropiați de Dumnezeu, oamenilor mai plini de harul Duhului Sfânt, har care este necreat, care este însuși Dumnezeu în revărsarea Sa către lume și care ne luminează și ne informează. Din cauza asta, pentru unirea cu catolicii trebuie să treacă mult timp și este nevoie de sinod ecumenic – lucru care este imposibil de făcut pentru această temă în viitorul previzibil din multe motive.

Concluzie

Este nevoie de lupta duhovnicească a fiecăruia dintre noi pentru a ne păzi și ne păstra pe drumul cel drept fără a cădea în ura față de oameni pentru că urâm erezia și nici în iubirea de erezie pentru că iubim pe oameni. Să nu ne mândrim, ci mai degrabă să fim smeriți, să ne rugăm și să ascultăm de învățătura terapeutică a Bisericii pentru că dacă nu suntem atenți, și noi putem să fim mâine în aceeași situație, chiar fără să ne dăm seama.

Ortodoxia este un mod de viață care ne vindecă de moarte, de ură, de păcate, mod de viață pe care trebuie să-l urmăm cu zel și determinare în mod constant în fiecare zi.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați stat cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Despre atitudinea corectă față de eretici și ecumenism, vezi și discuția noastră Ecumenismul și unirea – p. Teologos.

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!