Cu ortodocșii despre neoprotestanți și sectari – p. Teologos

Urmăriți acest material în care sunt abordate cele mai des întâlnite greșeli ale (neo)protestanților în cotidianul unui ortodox. De asemenea, sunt prezentate și răspunsuri la acestea precum și care este diferența dintre (neo)protestanți și sectari.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Introducere

Pe vremea când eram tânăr – cred că la liceu – la un moment dat după foarte multe insistențe din partea unor rude cu care nu prea țineam legătura a trebuit să mergem cu familie în vizită la aceștia. Rudele respective locuiau în satul bunicii aproape de casa ei și pentru mine era cam ciudat faptul că cu toate că o vizitam pe bunica relativ regulat și nu exista o problemă să se discute în familie despre bunica, în clipa în care apăreau în discuție rudele respective, părinții mei încercau să închidă subiectul, fără însă să fi fost certați cu ei. Țin mine că odată am întrebat oarecum frontal și era foarte clar că exista ceva, însă nu o ceartă sau o ură, ci o distanță. Atunci nu înțelegeam de ce.

Am mers în vizită la rudele respective și nu vă ascund că aveam o oarecare curiozitate. Am fost primiți protocolar și foarte nenatural, fără însă să-mi dau seama exact de unde vine această lipsă de naturalețe. Cei doi soți ne salutau încontinuu cu „Pace!”, „Pace!” și se purtau foarte corect, chiar prea corect pentru a fi natural. Eu nu mă simțeam în largul meu și la un moment dat mi-au spus cu un zâmbet larg „Nu vrei să vezi biserica?”. Eu tocmai descoperisem pe Dumnezeu după anii de ateism în care am crescut și deci știam câte ceva, deci am rămas surprins când mi-au spus despre biserică și am înțeles că problema lor era că erau neoprotestanți sau mai exact sectari și aveau o sală de adunări pe terenul lor. Am fost și mai mirat când sectarii mi-au spus că au făcut-o cu mulți bani din Elveția și că trebuie să văd ceea ce numeau ei biserică.

De afară arăta o arhitectură complet omenească, la modă – dacă doriți – din punct de vedere omenesc, însă fără niciun sentiment al sfințeniei. Când am intrat înăuntru, interiorul era dezamăgitor de teluric – semăna izbitor de bine cu un cinematograf sau cu o sală de conferințe: scaune capitonate în pantă având în față o scenă cu o catedră și cu o dioramă în spate care prezenta un lac de munte lângă o pădure. M-am blocat puțin și am zis cu o nedumerire foarte sinceră: „Unde-i biserica?”. La întrebarea mea, sectarii repetau încontinuu „Pace!” și că aceasta este biserica pe care au dat atâția bani.

A fost prima mea întâlnire practică cu neoprotestantismul care mi-a arătat foarte clar faptul că sectarii sunt doar o adunare omenească ruptă de Cer. 

De fapt, lucrurile sunt chiar mai grave, pentru că nu se opresc aici, cu toate că lipsa de duhovnicie, de sinceritate manifestată într-un comportament care se vrea atrăgător din punct de vedere social precum și expresia artistică, arhitecturală a acestul tip de comportament sunt deja niște lucru grave.

Termeni – explicare

Acum, legat de asta, trebuie să explic de ce folosesc doi termeni – termenul de neoprotestant și termenul de sectar, cu toate că la prima vedere amândoi termenii descriu adeptul aceleiași învățături greșite.

Prin neoprotestant înțeleg pe omul care nu a cunoscut ortodoxia sau a cunoscut-o foarte, foarte puțin – de obicei aceștia sunt străinii care s-au născut în astfel de societăți sau care au fost expuși doar la misionari protestanți sau neoprotestanți.

Prin sectar înțeleg omul care a devenit adeptul acestei erezii după ce a fost ortodox – cel puțin teoretic – și a dat cu piciorul. Evident că sectarii sunt mult mai încrâncenați și mai aproape de chinurile iadului decât primii, chiar dacă nu recunosc asta.

Desigur că și la protestanți se văd traumele ereziei de care suferă, însă acești oameni chiar pot să fie bine intenționați și să-L caute pe Hristos, iar Iisus să-i ajute până la punctul la care Îi este permis de libertatea lor și de patimile exacerbate de erezia de care suferă aceștia.

Incursiune în istorie

Noi îi iubim pe acești oameni în Hristos și ne rugăm cu smerenie pentru toți ca să-i lumineze bunul Dumnezeu ca să-i aducă la credința cea adevărată, la Biserica întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos și să iasă din sistemul de gândire inventat de un preot monah anatematizat și căsătorit cu o călugăriță lepădată de rasă, preot care încă din vremea sa era văzut ca o personalitate a extremelor, a contradicțiilor interioare, a încrâncenării și a protestului ca mod de viață.

Învățătura sa, dincolo de faptul că a fost baza protestantismului, a fost sucită și refăcută în fel și chip în neoprotestantism astfel încât astăzi avem peste 30.000 de denominațiuni protestante și neoprotestante grupate în peste 200 de categorii. Ei, asta este dovada faptului că acolo nu este Hristos care S-a rugat Tatălui ca toți să fie una precum și Dumnezeu Unul este. Este de așteptat, de fapt, pentru că orice gândire umană este limitată și toți protestanții au ca bază protestul, războiul, revoluția, despărțirea, individualismul, egoismul, cucerirea și folosesc o mulțime de metode pentru asta, dintre care, desigur cea mai cunoscută sunt argumentele din Biblie răsucite și alese preferențial pentru scopurile lor. De fapt, toți ereticii s-au dus în iad cu Biblia în mână – nu este nimic nou sub soare.

Ortodoxie, catolicism, protestantism

Drama cea mare este că mulți dintre ei au fost și sunt în căutarea lui Hristos, însă, dacă cineva se încrede în sine și nu în Dumnezeu prin Biserică atunci ajunge în iad. Asta a fost și drama lui Martin Luther, ereziarhul care a pus bazele protestantismului în 1517 prin deschiderea unui război frontal și furibund cu Catolicismul.

Este adevărat că Romano-Catolicismul a avut și are mari probleme care evoluează în timp, în principal problema indulgențelor care devenise o afacere imensă. Se impunea o reformă, însă nu așa cum a făcut-o Luther, ci trebuia ca oamenii să revină în Biserica Ortodoxă întemeiată de Hristos, Biserica ce păstrează cel mai fidel învățătura Domnului și a Apostolilor prin succesiune apostolică în Duhul Sfânt. Lucrul acesta se vede după roadele Bisericii.

În Ortodoxie există Sfințenie, există Îndumnezeire, există minuni. Cei care urmează calea Ortodoxiei ajung la duhovnicie, la sfințenie și în final la îndumnezeire – fiecare după lupta duhovnicească pe care o duce cu ajutorul Domnului. Desigur că sunt și unii care sunt ortodocși numai cu numele și nu urmează această cale de vindecare a sufletului care se numește ortodoxia, însă asta nu invalidează calea.

Nu suntem orfani!

Domnul a spus că nu ne va lăsa orfani niciodată. Dacă luăm în vedere această promisiune a Domnului este absurd să se creadă că Biserica în care Hristos este capul și noi toți mădulare a apărut la peste 1500 de ani de la Hristos. Biserica a existat de la început, există până azi și va exista până la sfârșitul veacurilor pentru că porțile iadului nu o vor birui, chiar dacă suntem turma mică, după cum însuși Domnul ne-a prezis. Domnul este minunat și face minuni. Cea mai mare minune este transformarea interioară a omului și îndumnezeirea sa. Nimic nu este mai frumos ca această metamorfozare a omului din întunericul morții către lumina vieții în Hristos în unirea iubirii interpersonale.

Nevoia de minuni

Din păcate avem nevoie de minuni pentru că altfel nu vom crede în validitatea acestui drum care este cu mult peste logica noastră. Dumnezeu este minunat și face minuni foarte frumoase ca să crească iubirea în univers. Dincolo de minunea transformării interioare există o mulțime de minuni care sunt consemnate în cărți din foarte multe surse independente între ele în timp și spațiu. Chiar și eu cunosc o mulțime de minuni care s-au întâmplat în zilele noastre, minuni pe care le povestesc în aproape fiecare clip, minuni pe care le-au trăit oameni care încă mai trăiesc și care sunt transformați și ridicați pe un plan duhovnicesc superior de către aceste minuni. Nu dau nume pentru că oamenii nu doresc să apară astfel în public, chiar dacă uneori ei înșiși le povestesc în public.

Harul Duhului Sfânt

În cazul neoprotestanților, unii dintre ei își dau seama că la ei nu lucrează harul Duhului Sfânt și atunci pentru a nu fi evident faptul că sunt în erezie, departe de Biserică, sau spun că minunile s-au oprit odată cu Mântuitorul și nu mai există sfințenie după El cu alte cuvinte nu mai există Biserică pentru că rodul Bisericii este să producă sfinți care să fie părtași dumnezeieștii firi – prin har, bineînțeles, după cum spune Sf. Ap. Petru în a 2-a epistolă a sa, sau acești eretici încearcă să mimeze această lucrare a minunilor prin diferite tertipuri, regii și înșelări astfel încât să-i atragă pe cei mai entuziaști, neștiutori și ușurei la minte.

Un caz contrastant

Țin minte că la un moment dat era cineva foarte entuziasmat de neoprotestantism pentru că acolo se cânta la chitară și era o atmosferă mult mai „modernă” după cum spunea el, în comparație cu Biserica. La un moment dat, au apărut afișe prin oraș că vine un pastor din SUA care este mare vindecător și că pot să meargă oamenii la predicile lui să se vindece de orice boală. A mers și tânărul de care vă spun și a încercat să ne convigă și pe noi ceilalți să mergem. Am refuzat și s-a dus singur, spunându-ne că nu știm ce ratăm. În orice caz, când s-a întors de acolo era nervos nevoie mare, făcând cu ou și cu oțet pe sectari.

Când l-am întrebat ce are ne-a povestit că a fost la adunarea organizată de pastorul respectiv și acesta vindeca pe mulți oameni care erau gata să leșine de bolnavi ce erau. Fiecare dintre bolnavi își spuneau drama cu amănunte astfel încât auditoriul să se convingă de suferința lor. La un moment dat printre bolnavi apare și o colegă de serviciu a cunoscutului meu, care abia se mișca, colegă pe care acesta o văzuse chiar ieri la serviciu și cu toate că era sănătoasă tun, mințea acolo de înghețau apele cum că nu a mai fost la lucru de multe zile, că are stări de vomă, febră și altele și, evident, că pastorul respectiv o vindecă în 2 minute în extazul general al sălii. Nervos nevoie mare, tânărul își vânează colega și o ia la întrebări după adunare punând-o în fața evidenței. Rușinată îi spune că a avut nevoie de bani și pentru că a fost plătită de pastor a acceptat să facă asta. 

Excepții rare

Acum, că am ajuns aici, trebuie să știți că în foarte rare cazuri se pot întâmpla mici minuni, cu oameni simpli care s-au născut în mediu neoprotestant și au o viață chinuită, drame și traume pentru că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu. De asemenea, uneori harul dorește să-i cheme la credința cea adevărată sau să-i ajute atunci când fac o faptă de mare jertfelnicie într-un moment foarte dificil din viață. Aceste minuni, însă, nu se întâmplă ca să le valideze erezia, ci din cauza conștiinței curate, a simplității oamenilor respectivi.

Nici vorbă însă să fie prezența harului ca în orotodoxie, har care să valideze învățătura de credință ca în ortodoxie sau să ajungă cineva sfânt dintre acești oameni de altă credință, dacă, desigur, nu devine ortodox.

O vedenie a unui sfânt

Sf. Nifon, episcopul Constanțianei a avut o mare vedenie legată de Judecata de Apoi și de rai, vedenie pe care v-o recomand s-o citiți, este în cărticica în care este viața Sfântului pe larg, vedenie în care el vede pe niște oameni care intră în rai, orbi.

Surprins, Sf. Nifon îl întreabă pe îngerul care îl însoțea: Cum se poate ca să fie în rai oameni orbi când aici este perfecțiunea existenței? Atunci îngerul îi răspunde că aceștia sunt cei mântuiți care nu au lumina botezului. Ei nu sunt orbi în sensul trupesc al fenomenului, ci simțirea Raiului la ei diferă de simțirea Raiului la cei botezați așa cum diferă simțirea luminii și a căldurii Solare la cei orbi față de cei care au vederea normală.

Lipsa de roade a protestantismului și a sectelor

Lipsa de roade a ereziilor protestante și neoprotestante se vede pregnant în istorie, toate țările care au fost tradițional astfel, fiind astăzi bastioanele ateismului, ale distorsiunilor sexuale, ale drogurilor și ale altor mari păcate – inclusiv a generării de războaie sau ale angajării în acestea, chiar dacă aceste războaie nu sunt războaie de apărare care se petrec pe teritoriul acestor țări.

Vă amintesc că SUA a fost și este în război în 90% din întreaga sa existență, SUA nefiind amenințată niciodată pe teritoriul național. Singurul război pe teritoriul național a fost războiul civil. Aproape întotdeauna marile culte protestante au susținut aceste războaie pe când în ortodoxia autentică Sfinții au căutat totdeauna pacea și blândețea, în afară de cazul în care este atacată ființa neamului.

Problema este complexă pentru că neoprotestantismul fiind gândire umană distorsionată, lumea tinde să iubească ce este al ei, după cum spune Scriptura, însă oamenii după un timp rejectează acesta sau se complac din multe motive, inclusiv datorită faptului că în arealele depărtate de ortodoxie nu găsesc ceva mai bun.

Acum însă să vedem care sunt principalele greșeli ale zecilor de mii de secte neoprotestante, greșeli pe care încerc să le prezint după importanța lor în contactul lor cu ortodocșii și nu atât după o structurare teologică academică.

 la Biblie

Pri

Limitarea

mul lucru de care este izbit cineva atunci când are de a face cu un protestant, dincolo de cele ce am spus mai sus, este limitarea la Biblie și însingurarea lui Hristos redus total sau aproape total la dimensiunea Sa umană, închis între două coperți, chiar dacă ei pot să pretindă altceva. Idolatrizează cu voie sau fără voie Biblia devenind congregația Bibliei și dacă îi întrebi cum a apărut Biblia și cine a alcătuit-o, atunci se blochează și reacționează violent arătând că în inima lor Biblia ar fi apărut într-un mod magic, parașutată fiind din Cer, ca o lege atotstăpânitoare și tiranică, ca litera care ucide departe de duhul care dă viață, chiar dacă în lumea academică evoluția Noului Testament este un lucru cunoscut.

Despre Biblie și Biserică

Biblia nu a fost fulgerată din Cer ci, din contră, a fost alcătuită de către Biserică într-un proces care a durat sute de ani, canonul Noului Testament fiind considerat stabil abia la anul 367 când Sfântul Athanasie cel Mare, un Sfânt de autoritate de necontestat, prezintă Biblia cu cărțile pe care le cunoaștem astăzi. De fapt, Biblia este o culegere selectivă de cărți pe care Biserica le-a scris în primele secole, culegere care a variat în timp, apărând și dispărând din această culegere diferite cărți – cum ar fi cele două epistole ale Sf. Clement, Epistola lui Barnaba, Păstorul lui Herma sau Didahia celor 12 Apostoli. Care sunt cărți foarte bune.

Există mult mai multe cărți care nu sunt incluse în Biblie, însă asta nu înseamnă că neapărat acele cărți sunt rele. Sunt unele care sunt rele și nu trebuie citite, sunt și altele care sunt folositoare doar în parte, însă sunt și altele care sunt foarte bune și nu au fost incluse în Biblie. Ultimele cărți care au intrat în Biblie sunt Epistola către Evrei și Apocalipsa. 

Acesta a fost hotărârea Bisericii, fraților, care este mai presus decât Biblia. Hristos nu a scris nimic și a întemeiat Biserica ca și stâlp și temelie a adevărului – nu a întemeiat Biblia. Biserica este păstrătoarea Sfintei Tradiții, a predaniilor pe care Sf. Ap. Pavel ne amintește de două ori să le ținem, în 1 Corinteni și în 2 Tesaloniceni, predanii care sunt și în scris și prin viu grai, păstrate în Biserică.

Autoritatea Bisericii

De asemenea, autoritatea supremă a Bisericii se vede și în faptul că anumite cărți, anumite epistole pe care o lege automată și oarbă le-ar fi inclus în Biblie, Biserica nu le-a inclus. Este vorba despre cel puțin o epistolă a Sf. Ap. Pavel către Corinteni, dacă nu două – și despre o foarte posibilă epistolă către Laodiceni, chiar dacă unii susțin că aceasta ar fi de fapt epistola către Efeseni. Dincolo de asta, vedem că Biserica a intervenit chiar în textul cărților Bibliei. După cum se știe, ultima parte a capitolului 16 din Evanghelia după Marcu nu există în cele mai de încredere surse din antichitate. De asemenea, lipsește și episodul cu femeia prinsă în adulter din Evanghelia după Ioan, întâmplare relatată la începutul capitolului 8. 

Cum înțelegem Biblia

Deci Biblia nu a căzut din cer, ci a fost alcătuită de către Biserică care este trupul lui Hristos, iar Hristos este Capul acestui Trup, după cum spune însăși Scriptura, și a fost alcătuită în timp sub înrâurirea Duhului Sfânt care insuflă membrii acestui Trup. Evident că de aici rezultă și faptul că Biblia se tâlcuiește în Biserica întemeiată de Hristos și nu după cum dorește fiecare reformator sau pastor. Pentru că Biserica este condusă de Hristos Dumnezeu care este capul, nimic din păgânătatea nu se compară cu Biblia, inclusiv din punct de vedere al calității filologico-istorice a textului însă Biserica, ca și trup al lui Hristos, este mai presus pentru că Biserica este cooperarea între om și Dumnezeu sub timp pentru îndumnezeirea omului. Dumnezeu face acest lucru din iubire față de om și tot din cauza acestei iubiri desăvârșite, Dumnezeu nu calcă în picioare libertatea umană. Domnul stă la ușă și bate și dacă omul își deschide sufletul atunci Dumnezeu intră și îl conduce către lumină. 

Fixația pe Biblie

Acuma, trebuie să înțelegem fixația protestanților pe Scriptură – sola Scriptura – cum a spus Luther, fără însă să aprobăm fenomenul. Ei nu aveau de ales pentru că fiind un curent nou și revoluționar, rupt de catolicism pe care îl urau, nu aveau Sfânta Tradiție ca și mod al sfințirii, nu aveau succesiune apostolică a preoților și episcopilor, Luther fiind caterisit, și atunci în mod necesar s-au ținut și se țin cu dinții de ce le-a mai rămas, adică de Biblie, pe care, desigur că o interpretează greșit de multe ori, fiecare după părerea lui și fiecare își face congregația lui și asta pentru că nu au iluminarea necesară de la Duhul Sfânt pentru a afla adevărul mai presus de fire despre Dumnezeu cel total transcendent.

Succesiunea apostolică

Pentru că am amintit de succesiunea apostolică, trebuie să spunem foarte pe scurt ce este asta: este vorba despre harul preoției care se primește prin punerea mâinilor – în greacă χειροτονία – și care se transmite din generație în generație de la apostoli până astăzi. Mântuitorul a dat doar apostolilor Duh Sfânt și le-a dat darul dezlegării păcatelor – nu la toată lumea. Este nevoie de preoți care au acest har – altfel nu se poate să primim har mare de la Dumnezeu. Spun „har mare” pentru că și darul de a fi cineva sănătos și a avea o oarecare stabilitate în viață, de exemplu, tot har de la Dumnezeu este, chiar dacă noi de obicei nu recunoaștem acest lucru.

În clipa în care omul păcătuiește își pierde stabilitatea, își pierde pacea. Dacă este vorba despre un păcat mic – de exemplu, un gând trecător – atunci se poate dezlega singur prin pocăința personală, prin ascultarea de mustrările conștiinței. Dacă, însă, păcatul este mare – și astăzi majoritatea păcatelor sunt mari, chiar dacă noi avem tendința să le minimizăm, să le neglijăm – atunci este nevoie de spovedanie, adică este nevoie de un preot care are darul de a lega și dezlega păcatele și deci de a detona energia demonică. Pentru că asta nu există în neoprotestantism energiile demonice se adună în sufletul omului și acesta suferă. Desigur că dacă nu există preoți nu există nici Sfânta Împărtășanie pentru că și această taină, ca și celelalte, de fapt, au fost date tot numai apostolilor. Ei, în aceste condiții este foarte, foarte dificil ca cineva să ajungă la sfințenie.

Un caz istoric

Pentru că reformatorii protestanți nu erau deloc niște sfinți – amintesc doar faptul că Luther, dincolo de faptul că a fost excomunicat și din monah a ajuns să fie căsătorit cu 6 copii, i-a spus lui Filip 1 de Hessa că poate să fie poligam că așa, chipurile, spune Biblia, numai să țină secretă cea de-a 2-a căsătorie. Lucrul s-a aflat și atunci Luther i-a spus lui Filip să spună o minciună sănătoasă și puternică pentru a salva aparențele protestantismului.

Filip 1, fiind nobil de Hessa, era bogat și ajuta foarte mult pe protestanți, fiind unul din cei mai importanți conducători ai congregației. După cum vedeți, nici vorbă de Sfințenie. Ba chiar din contră: multă politică, mulți bani și patimi trupești – lucruri care există până astăzi în aceste congregații, pentru că însăși învățătura lor îndeamnă la asta.

O mentalitate falsă: „doar credința” și iertarea

De fapt, unul din principiile de bază ale lor, enunțate de un alt eretic foarte influent – Jan Calvin – este faptul că „dovada că Dumnezeu te iubește este faptul că vei dobândi avere și vei avea o viață reușită din punct de vedere material” uitând desigur că Hristos a murit pe Cruce fără nimic.

Pentru că faptele lor erau și sunt departe de ceea ce propovăduiește Hristos, au inventat un alt principiu greșit – sola fide. Cu alte cuvinte, nu e nevoie de nicio faptă ca să ne mântuim, ci ajunge doar credința – „fide” în latină. Dacă ai crezut și ai acceptat că Hristos este Mântuitor atunci ești mântuit deja, nu mai este nevoie de nicio pocăință, de nicio curățire de păcate.

Această greșeală este atât de grosieră și de hilară în același timp pentru cineva care se luptă toată viața ca să se pocăiască de păcate, încât neoprotestanții au fost numiți în popor „pocăiți”. Desigur că este în derâdere această etichetare care se bazează pe mândria lor luciferică care se vede din faptul că se socotesc pe sine-și pocăiți și mântuiți, mai presus de toți ceilalți, orice ar face ceilați și orice ar face ei.

Greșeala predestinării

De fapt, o altă greșeală a pocăiților este acceptarea predestinării predicate de Jan Calvin, în principal. Predestinarea, sau cum se spune în popor că „ce ți-e scris, în frunte ți-e pus”, susține faptul că orice am face, unii dintre noi sunt mântuiți iar alții sunt damnați. Desigur că acest lucru este fals, pentru că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu. Domnul voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină – după cum spune Scriptura. Nici vorbă de predestinare pentru că atunci raționalitatea și liberul arbitru nu ar mai avea sens.

Lipsa cultului sfinților. Un exemplu din Biblie

Rezultatul tuturor acestor greșeli este evident lipsa Sfințeniei. Din cauza asta ei nu înțeleg cultul Sfinților și cum Sfinții îi ajută și mijlocesc pentru oameni la Hristos Dumnezeu după cum se vede chiar în Scriptură. De exemplu, la nunta din Caana, Maica Domnului a mijlocit la Hristos pentru nuntași însă a mijlocit ca o regină, spunând „Nu mai au vin” – nu a zis ca o sclavă „Știi, iartă-mă că te deranjez, dacă ai putea…”.

Mântuitorul îi arată că nu atunci a venit ceasul Său, adică nu atunci trebuia să înceapă activitatea Sa misionară. Poate că ar trebui să menționăm aici că Mântuitorul nu a fost lipsit de respect pentru mama Sa, pentru că expresia „femeie” în ebraică era o expresie comună chiar și către mame. De fapt, respectul și supunerea lui Iisus față de mama Sa se vede foarte bine și practic când Maica Domnului se întoarce către slujitori și le spune ca o stăpână fără să stea la discuții: „Faceți tot ceea ce vă va spune”. Nu le zice „Am încercat, nu se poate, îmi pare rău…”. Astfel Maica Domnului, Stăpână fiind schimbă tot planul din veac al Sfintei Treimi prin mijlocirea Sa și Hristos își începe atunci lungul Său șir de minuni.

Dincolo de Maica Domnului vedem și pe mulți alți sfinți cum ajută pe oameni: Vedem pe Sf. Ap. Pavel care îl învie pe Eutihie, pe Sf. Petru care o învie pe Tavita și vedem pe Sf. Petru și Sf. Ioan cu vindecă un olog. De atunci și până astăzi sunt nenumărate minuni și mărturii ale oamenilor despre mijlocirile Maicii Domnului și ale Sfinților, pentru că Maica Domnului și sfinții sunt vii și lucrători pentru că Dumnezeu este Dumnezeul viilor și nu al morților.

Hristos este un Hristos al Bisericii al comuniunii și nu un Hristos însingurat, stăpânit de Biblie. Din cauza asta noi îi cinstim pe Sfinți cu toate că nu ne închinăm lor ca lui Dumnezeu. Pe Dumnezeu Îl venerăm, pe Sfinți îi cinstim ca pe prieteni ai lui Dumnezeu, pe Maica Domnului o supracinstim ca pe cea mai mare Sfântă, iar pe Sfintele Icoane le cinstim ca pe niște fotografii ale Sfinților și ale lui Dumnezeu întrupat care poate fi pictat. 

Icoana nu e idol!

Icoanele nu sunt idoli după cum greșit cred sectarii. Noi nu așteptăm de la lemn sau de la vopsele să ne ajute ci prin chip, iubirea noastră se ridică înspre cel reprezentat în icoană. Problema asta a fost rezolvată în urmă cu 1700 de ani. Pe vreea Sfântului Ioan Damaschin. De fapt, toată Creația este o icoană a lui Dumnezeu.

Vedeți că la Ieșire cap. 25 și 26, Domnul a dat ordin să se facă heruvimi de aur și heruvimi țesuți pentru Chivotul Legii și pentru Cortul Mărturiei. Deci însuși Dumnezeu ne spune de icoane. Din păcate, însă sectarii nu pot să facă distincție între idol, între „chip cioplit” și icoană care nu este Dumnezeu prin sine. Idol este când aștepți de la o bucată de lemn să te salveze ceea ce bineînțeles că este o prostie. Nimeni dintre ortodocși nu se închină la materiale, la lemn sau la vopsele, ci la Dumnezeu cel viu și iubește pe Acesta și pe Sfinții Săi.

Concluzie

Pentru a înțelege, însă, toate acestea este nevoie de trăire, este nevoie de credință curățată de toate greșelile pe care le-am amintit până acum. Să dea bunul Dumnezeu să-i lumineze pe frații noștri protestanți și neoprotestanți și să-i aducă la lumina Sa cea neînserată din întunericul singurătății în care se află.

Amin! Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați avut discernământul să stați cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin 

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!