Despre deznădejde – p. Iosia Trenham

Urmăriți un foarte elocvent cuvânt al părintelui Iosia despre patima deznădejdii, bazat pe Scara Sfântului Ioan Sinaitul.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Despre deznădejde – p. Iosia Trenham

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți! Vă mulțumesc mult că ne urmăriți. Am pregătit această meditație pentru edificarea voastră, pe care am intitulat-o „Despre descurajare”. Aceasta este a cincea săptămână a Postului Mare și vă doresc tuturor multă putere, mai ales pentru că în această a cincea săptămână depunem atât de mult efort în pocăință, cântăm întregul canon al Sfântului Andrei din Creta, facem atât de multă pocăință, atât de multe metanii mari, prosternări complete, căutând mila lui Dumnezeu, citim viața magnifică a Sfintei Maria din Egipt, ca o mare încurajare spre pocăință. Multă putere tuturor!

Această meditație provine din reflecția mea de duminica trecută. În predica mea de duminică am aprofundat subiectul „Scara dumnezeiescului urcuș”, deoarece a patra duminică a Postului Mare în Biserica Ortodoxă este dedicată marelui ascet din sec. VI, Sfântul Ioan Sinaitul, starețul Mănăstirii din Sinai și autorul celebrului text duhovnicesc „Scara dumnezeiescului urcuș”. Întâmplător, duminica trecută a fost 30 martie, care este și ziua de pomenire a Sf. Ioan din Sinai. Îmi place și mă bucur foarte mult când 30 martie coincide cu a patra duminică a Postului Mare, așa cum s-a întâmplat anul acesta. Nu numai că acea duminica este întotdeauna dedicată „Scării”, dar este și ziua lui de prăznuire pe 30 martie. Pe 1 aprilie este sărbătoarea Sfintei Maria Egipteanca și, uneori, a cincea duminică a Postului Mare, care în ortodoxia răsăriteană este dedicată Sfintei Maria din Egipt, uneori cade pe 1 aprilie, ceea ce este, de asemenea, o minunată providență.

„Scara dumnezeiescului urcuș” este un text spiritual extrem de important, nu doar o mare operă patristică. Îi mulțumim Domnului că i-a inspirat pe sfinții părinți să ne ofere o învățătură atât de magnifică, care ne hrănește sufletul. Dar „Scara” este unică printre operele patristice. Pe lângă Scripturi și textele liturgice ale Bisericii, care sunt învățăturile noastre cele mai studiate, citite și aplicate, „Scara” ocupă locul următor. Nicio carte nu a fost tradusă și studiată mai mult în istoria Bisericii decât „Scara dumnezeiescului urcuș”.

Ca o informație foarte interesantă, în special pentru cei care trăiesc în Occident, trebuie să știți că „Scara” a fost și prima carte publicată vreodată în Lumea Nouă. Este adevărat. Știu că este greu de imaginat, dar când contemplăm realitatea prăbușirii civilizației occidentale în secularismul ateu, în care ne scufundăm acum și trăim din mizeria îngrozitoare pe care a provocat-o în tot Occidentul, ar trebui să ne amintim că prima carte publicată vreodată după inventarea tiparului în Occident a fost „Scara dumnezeiescului urcuș”. De fapt, a fost publicată în limba spaniolă în prima jumătate a sec. al XVI-lea în Mexic, pe o tiparniță trimisă acolo de împăratul Carol al V-lea după izbucnirea Reformei Protestante.

Mănăstirile noastre din întreaga lume citesc din “Scara” în fiecare Post Mare. În fiecare post mare, de peste 400 de ani, citim “Scara dumnezeiescului urcuș”. Acest lucru este foarte important, nu doar pentru călugări, așa că nu vă gândiți: „Ei bine, asta este pentru călugări, care sunt așa ambițioși încât vor să urce treptele către apropierea de Dumnezeu”. Nu, nu așa ne gândim noi la monahism. Sfântul Vasile cel Mare spune într-una din scrisorile sale, cred că este scrisoarea 207, că monahismul este pur și simplu Evanghelia trăită, că nu facem o mare diferență între viața monahală și viața creștină de căsătorie, ele au același scop, aceeași bătaie a inimii, doar expresii exterioare diferite ale credinței. Condițiile exterioare ale răspunsului nostru la Evanghelie sunt diferite, dar calea este, în esență, una singură.

Și deci „Scara dumnezeiescului urcuș”, deși este scrisă într-un context monahal și trebuie aplicată în mod corespunzător, principiile sale fundamentale sunt absolut esențiale pentru viața creștină și, prin urmare, se aplică tuturor credincioșilor din Biserică. Este o lectură de bază pentru viața creștină. Sfântul Ioan descrie “Scara” sa în 30 de trepte. În primele trepte – treptele unu, doi și trei – el începe cu începutul vieții creștine, iar aceste capitole sunt deosebit de importante pentru cei care caută, pentru catehumeni și pentru neofiți, adică cei nou botezați. Acestea sunt capitolele despre cum să te îndepărtezi de lume.

Capitolul 1 este despre lepădarea de lume, capitolul 2 despre detașare, capitolul 3 despre înstrăinare. Aceste principii spirituale sunt fundamentale, după cum spune Sfântul Pavel, să nu ne conformăm acestei lumi, și să fim transformați prin înnoirea minții noastre. De aici începe totul. Apoi, de la capitolul 4 până la capitolul 26, Sfântul Ioan se dedică unei descrieri a virtuților, explicând care sunt virtuțile fundamentale, de unde începem să ne construim viața creștină, virtuți fundamentale precum ascultarea (capitolul 4), pocăința (capitolul 5), amintirea morții (capitolul 6) și bucuria plânsului (capitolul 7).

Aceste virtuți fundamentale oferă o bază solidă pe care se poate clădi o viață creștină adevărată. Apoi continuă cu patimile, ocupându-se mai întâi de patimile de natură nefizică, cum ar fi mânia, răutatea, calomnia, vorbăria, minciuna și descurajarea, acestea fiind treptele 8-13, apoi se concentrează asupra patimilor fizice sau materiale, cum ar fi lăcomia, pofta și avariția, și încheie această secțiune centrală cu virtuțile superioare pentru ceea ce am numi actul vieții, cum ar fi simplitatea, smerenia, discernământul. Acesta este un capitol foarte important, de fapt capitolul 26 despre discernământ este cel mai mare capitol din întreaga carte, împreună cu capitolul 4 despre ascultare; ele au practic aceeași dimensiune și niciun alt capitol din cele 30 de trepte din „Scara” nu se apropie de amploarea ascultării și discernământului, foarte importante.

Și apoi încheie cu unirea cu Dumnezeu, care e, desigur, destinul credincioșilor și ceea ce urmărim în toate lucrurile, toate disciplinele noastre spirituale sunt concentrate pe apropierea de Dumnezeu, pe a fi cu Domnul și a rămâne cu Domnul, asta este ceea ce stă în spatele tuturor eforturilor de post, milostenie, rugăciune și pocăință. Capitolele 27-30 sunt despre liniște, rugăciune, despătimire și iubire, culmea tuturor lucrurilor.

Pe lângă faptul că “Scara” are această structură fundamentală pe care creștinii ar fi înțelepți să o studieze și să o parcurgă, fiecare capitol are, de asemenea, o structură, începe cu o scurtă introducere și o analiză a cauzelor acestei patimi particulare, apoi simptomele patimii, efectele patimii și, de obicei, terminând cu sfaturi privind remediile, care sunt leacurile pentru aceste patimi și păcate. De-a lungul anilor, am predicat de multe ori, sunt sigur că de peste 30 de ori până acum, predici despre „Scara”, concentrându-mă de obicei pe pașii inițiali, ajutând oamenii să se despartă de lume și să se fixeze pe calea cea dreaptă, urmând calea cea îngustă, trecând prin poarta cea strâmtă.

Ocazional, de-a lungul anilor, am ținut predici despre capitole anume. De exemplu, când îmi răsfoiam dosarul cu predici pentru această duminică, am găsit predici vechi despre capitolul 21 care este despre lașitate, capitolul 26 despre discernământ, capitolul 12 despre minciună, capitolul 1 despre lepădarea de lume. Dacă aș fi fost mai prevăzător când eram un preot tânăr, mi-aș fi propus să predic câte un capitol pe rând și până acum aș fi predicat întreaga carte, toate cele 30 de capitole.

Dar aș dori să vă ofer acum o mică incursiune în capitolul 13, care tratează descurajarea. Și aleg acest capitol datorită amplorii descurajării în lumea noastră de astăzi. Depresia, descurajarea este una dintre cele mai grave afecțiuni care afectează omul secular modern, suntem absolut de ea, statisticile sunt îngrozitoare, aproximativ 1 din 10 adulți americani au suferit de ceea ce se numește un episod depresiv major în ultimul an, 1 din 10. Și femeile sunt chiar mai afectate de aceasta decât bărbații. Ca și cultură ne luptăm mult să abordăm această patologie a descurajării.

Există multe tratamente comune pentru aceasta, iar cele mai bune dintre tratamentele accesibile în cultura noastră se concentrează pe dietă. Cu siguranță, dieta are un impact enorm asupra stării mentale a unei persoane și asupra vindecării depresiei, a avea o dietă sănătoasă. Exercițiile fizice sunt extrem de importante, exercițiile fizice regulate și susținute, igiena somnului, disciplina în ceea ce privește culcarea și trezirea, interacțiunea socială și cultivarea prieteniei sunt absolut fundamentale. Noi, ca și cultură, folosim multe medicamente antidepresive. Există ceea ce mulți psihiatri numesc regula treimilor: dintre cei care primesc acest tip de medicamente antidepresive, acestea ajută în mod semnificativ aproximativ o treime dintre utilizatori, unei alte treimi le pot ajuta puțin, iar pentru o altă treime nu au niciun efect. De asemenea, se oferă multă psihoterapie, care are beneficii limitate și prezintă și unele pericole mari.

Și apoi există subiectul ajutorului spiritual, importanța mare a ceea ce oferă Sfântul Ioan din Sinai. Cultura noastră se concentrează în principal pe metodele de tratament menționate anterior, deoarece nu apreciem lumea nevăzută, am pierdut viziunea creștină tradițională asupra supremației sufletului în ființa umană și, prin urmare, nu știm cu adevărat cum să abordăm în mod corespunzător vindecarea sufletului. Și aceasta e exact valoarea capitolului 13 al Sf. Ioan Sinaitul despre descurajare. Dacă doriți să aprofundați unele dintre tratamentele pe care le-am menționat, vă recomand o carte foarte bună din care am beneficiat și eu, intitulată „Ghidul catolic pentru depresie”. Este scrisă de Dr. Aaron Kheriaty și Părintele John Cihak și are o secțiune finală foarte bună despre viața spirituală, nu la fel de bună ca „Scara”, pe care o voi prezenta acum, dar oferă o imagine de ansamblu foarte bună asupra tratamentelor obișnuite în cultura occidentală și asupra modului în care trebuie abordate, utilizate sau evitate. Este foarte bună.

Capacitatea culturii noastre seculare de a aborda această problemă este de obicei extrem de insuficientă și nu abordează realitatea sufletului așa cum ar trebui, sau tărâmul demonic, și nu se poate aborda nicio patologie umană fără a vedea cum sunt implicați demonii în aceasta, care este ceva fundamental. Și viața spirituală – ce face viața spirituală în vindecarea terapeutică a sufletului, minții și corpului. Capitolul din „Scara” despre descurajare, capitolul 13, denumește această patologie printr-o multitudine de nume: akedia – care este un cuvânt grecesc foarte important pentru a descrie această lene a minții, moleșeală, toropeală, plictiseală, melancolie spirituală, indiferență față de lucrarea mântuirii, aversiune față de lucrurile spirituale, lene spirituală sau, o descriere bună, cred eu, paralizia sufletului – e considerată unul dintre cele 8 păcate capitale de către Sf. Ioan Sinaitul. Alți părinți preferă să folosească numărul 7 pentru a le descrie și este de obicei enumerată ca lene spirituală, lene care are și componente fizice, și este adesea considerată cea mai gravă.

Acum vă puteți întreba de ce este acesta cel mai grav păcat atunci când i se cedează și i se acordă stăpânire. Asta pentru că, odată ce cineva a cedat demonului descurajării, nu mai poate rezista altor păcate, motivația este distrusă, de aceea este atât de periculoasă pentru noi. Sf. Ioan descrie în cap. 13 din „Scara” ceea ce el numește “mamele” descurajării, de unde provine descurajarea, care sunt sursele comune ale acestei patologii a sufletului și a minții și menționează câteva surse fascinante și importante: vorbăria promovează acest lucru și deschide o ușă demonului descurajării, munca excesivă – nu munca în sine, ci munca excesivă -, uitarea, în special uitarea milostivirilor lui Dumnezeu.

Unul dintre cele mai puternice medicamente spirituale împotriva descurajării este practicarea recunoștinței. Îmbrățișarea deplină a recunoștinței, spun Părinții Bisericii, este un scut împotriva tuturor săgeților celui rău. Deci când îl auziți pe Sf. Ioan Sinaitul spunând că “uitarea e mama descurajării”, gândiți-vă la asta mai ales ca la uitarea multelor beneficii și binecuvântări pe care Dumnezeu ni le aduce, la insensibilitatea sufletului. Toate acestea sunt mame ale descurajării.

Apoi, în capitolul 13, el continuă să descrie ceea ce el numește copiii sau urmașii descurajării. Când cedezi, ce produce descurajarea? El a menționat câteva lucruri: schimbarea locului, instabilitatea, care e o ispită foarte periculoasă pentru creștini, nevoia de a se muta mereu. Părinții spun că un copac care este deseori dezrădăcinat și replantat nu dezvoltă rădăcini adânci și, prin urmare, nu crește înalt și nu dă multe roade. Stabilitatea, desigur, este compensarea pentru acest lucru. Schimbarea locului e unul dintre copiii descurajării, neascultarea față de părintele duhovnicesc. Când o persoană cedează descurajării, nu poate accepta sfatul unui părinte spiritual, ci proiectează și spune: „Ei bine, dacă ar fi știut cum mă simt, sau cât de rău mă simt, nu mi-ar fi dat acel sfat”. Acest lucru este demonic.

Și un alt copil al descurajării este uitarea judecății. Amintirea judecății întărește coloana vertebrală, ca să spunem așa, spiritual, pentru a lua măsurile necesare împotriva descurajării. Acești copii teribili -schimbarea locului, neascultarea față de părintele spiritual și uitarea judecății – sunt roade ale cedării în fața descurajării. În acest capitol 13, Sf. Ioan Sinaitul subliniază principiul foarte important al luptei spirituale, care stă la baza întregii cărți, și anume că „fiecare dintre patimi este distrusă de o anumită virtute”.

Acesta este un principiu foarte important în viața noastră cu Hristos. Ori de câte ori încercăm să învingem un păcat, modul în care îl învingem este prin practicarea opusului său. Ucizi patima prin îmbrățișarea virtuții. Dacă ești o persoană furioasă, practici bunătatea; dacă ești o persoană vorbăreață, practici tăcerea. Înțelegeți ideea. Învingem patimile cultivând virtutea opusă. Care sunt medicamentele, antidoturile, leacurile pe care le sugerează el pentru descurajare? De fapt, el menționează multe. Dușmanii descurajării, spune el, sunt: psalmodia – citirea psalmilor inspirați de Dumnezeu ai regelui David sunt un leac puternic pentru descurajare, această boală a sufletului –, munca manuală, disciplina – nu munca excesivă, ci munca și nu statul degeaba –, și amintirea morții. El a avertizat despre copiii descurajării, unul dintre acești copii fiind uitarea judecății, iar aici el spune că medicamentul, antidotul, leacul este să ne amintim de moarte. Și, desigur, asta se află într-unul dintre primele capitole, capitolul 6 din „Scara”, pe care îl puteți studia dacă doriți să știți cum să practicați această virtute.

„Demonul descurajării”, spune el, „nu poate pune mâna pe nici o persoană care practică ascultarea”. Observați aici că el spune că există un demon special în spatele descurajării, demonul descurajării, și că acesta nu poate pune mâna pe nici o persoană care practică ascultarea. Ascultarea practică, fără a pune la îndoială pe părintele duhovnicesc, ci având încredere în părintele duhovnicesc și punând în practică îndrumările pe care le primiți, vă protejează de demonul descurajării și de capacitatea acestuia de a vă domina și de a vă controla. Viața comunitară se opune descurajării, îmbrățișând adevărata comuniune, cultivând comuniunea dulce în comunitatea voastră, muncind ca un prieten, nepermițându-vă să stați în singurătate, departe de oameni, mai ales cu ecranele voastre, [care e] o ispită teribilă. El spune: „Viața comunitară se opune descurajării, în timp ce demonul iubește să se așeze lângă cel singuratic sau pustnic. Alungați demonul îmbrățișând viața comunitară. Nimic nu aduce atâtea coroane ca lupta cu descurajarea”.

Iată o mare încurajare din partea Sfântului Ioan din Sinai: dacă vrei să fii un adunător de coroane, luptă, nu ceda. „Nimic nu aduce atâtea coroane ca lupta cu descurajarea. Lupta împotriva ei este calea către o mare răsplată”, spune el. „Să alungăm demonul prin gândurile noastre la binecuvântările care vor veni.” Amintiți-vă ce îi așteaptă pe cei care se luptă: bunătatea lui Dumnezeu. „Cel care își plânge păcatele sale nu cedează deznădejdii. Conform învățăturii Mântuitorului nostru: “Fericiți cei ce plâng, căci aceia vor fi mângâiați.”

Capitolul se încheie cu aceste cuvinte puse în gura demonului deznădejdii: „Rugăciunea cu speranță fermă în binecuvântările viitoare este moartea mea totală.” Tărâmul demonic trebuie abordat frontal, dragii mei. Dacă vrem să învingem descurajarea, dacă vrem ca depresia să devină doar o amintire, trebuie să înțelegem că există influențe demonice care se concentrează exclusiv pe propagarea acestei patimi. Un demon anume se află în spatele acestei patimi, iar Părinții Bisericii spun că acest demon se numește demonul amiezii (Psalmul 90:6). „Îl putem învinge cu o putere mare, al cărei nume este Domnul nostru Iisus Hristos, care e biruitorul morții, jefuitorul iadului, Cel care învinge demonii.

A ne apropia de El, a ne strădui să fim aproape de El și să rămânem cu El este cheia”. Dacă doriți să citiți mai multe texte petristice de o mare frumusețe, vă încurajez să procurați această minunată colecție intitulată „Biruirea Depresiei. Înțelepciune cerească de la învățători luminați de Dumnezeu”. Este publicată de Editura Sf. Herman Press și puteți găsi acolo o mulțime de materiale minunate. Cer binecuvântarea lui Dumnezeu asupra voastră pentru lupta bună de a învinge descurajarea. Dumnezeu să fie cu voi!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!