De ce nu-ți vei îmblânzi obsesia sexuală – p. Moise McPherson
6 august 2025
Proclamarea locală a Canonizării Sf. Paisie și Cleopa de la Sihăstria – p. Pimen Vlad, VIDEO în direct
7 august 2025
Urmăriți un frumos dialog în care p. Andrew și p. Seraphim, ambii convertiți de la protestantism, discută pe marginea ideii conform căreia trecerea la Ortodoxie este doar „o opțiune personală”.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
A deveni ortodox: doar o altă opțiune personală, printre altele? – p. Andrew Damick și p. Seraphim
Diacon Serafim: Cred că unul dintre motivele pentru care cateheza este sau ar trebui să fie un proces lung, mai ales după standardele moderne, este că convertirea nu este o alegere pe care o faci, sau nu este doar o alegere pe care o faci. În bisericile baptiste în care am crescut, cineva vine și spune: „L-am acceptat pe Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor al meu”. Ei spun: „Minunat” și botează acea persoană aproape imediat și devine parte a bisericii locale de acolo practic imediat. Uneori, dacă persoana era foarte tânără, puteam aștepta un an sau doi, dar, în cea mai mare parte, dacă era un adult, ne uitam întotdeauna la povestea eunucului etiopian și spuneam: „Uite, avem apă”, și apoi îl botezi și minunat, face parte din Biserică. Există un motiv, povestea eunucului etiopian este importantă în alte moduri, dar nu este menită să fie tipică pentru experiența convertirii, mai ales de la păgânism la creștinism.
Așadar, în Biserica primară, procesul de a fi catehumen era de fapt un proces lung, de obicei de cel puțin trei ani, în care petreceai cea mai mare parte a timpului doar învățând să trăiești conform legii morale a Bisericii înainte de a fi măcar învățat concepte majore de teologie. Așadar, este foarte important să înțelegem că convertirea nu este sau nu ar trebui să fie doar o serie de: am crezut acest lucru înainte, iar acum voi schimba acea credință cu această altă credință, dar eu voi fi cel care alege asta. Dar în schimb, intrăm și este evident că liberul arbitru joacă un rol în asta, dar cealaltă parte este lucrarea lui Dumnezeu, în special prin Trupul Său, Biserica, care începe să vă învețe ascultarea, să vă învețe supunerea prin a trăi legile morale ale Bisericii, dar și prin a învăța să vă rugați și să postiți, învățând să ascultați de un episcop, învățând să acceptați învățăturile Bisericii chiar și atunci când sunt grele sau sunt dificile sau nu au mult sens pentru noi sau jignesc sensibilitățile noastre moderne într-un fel. Și deci cred că, da, evident, faci o alegere atunci când te decizi să intri într-o Biserică ortodoxă și spui: aș vrea să devin creștin ortodox. Dar acesta este doar începutul, este doar începutul.
Și, în cele din urmă, unul dintre lucrurile pe care le faci este să renunți la capacitatea…, sau ar trebui să le faci, este să renunți la a spune: „Eu sunt persoana care decide ce este adevărat, eu sunt persoana care decide ce este corect.”
Pr. Andrew: Nu există nicio scăpare în cultura modernă de la a face alegeri, pur și simplu este punctul unde ne aflăm în istoria lumii, nu există nicio cale de a evita acest lucru. Majoritatea oamenilor nu se nasc într-un context religios în care vor rămâne pur și simplu pentru tot restul vieții. Și faptul că nu există… chiar și a rămâne în contextul religios în care te-ai născut este o alegere în lumea modernă. Nu mai este ceva implicit, asta într-un fel s-a cam stricat. Dar, așa cum a spus diaconul Sarafim la sfârșit, există o diferență între „îmi exercit voința și fac alegerea de a deveni parte a Trupului lui Hristos, Biserica și, prin urmare, acum voi trăi conform acestei tradiții”, există o diferență între asta și: „Fac această alegere, dar eu sunt instanța de apel finală, eu sunt judecătorul final al tuturor lucrurilor, totul trebuie să treacă prin mine. Dacă nu sunt de acord cu asta, nu o fac”.
Știți, ideea de genul „nu este cum spune Biblia”, așa cum auziți de la mulți protestanți. Dar ce înseamnă asta de fapt… Știu că ei nu o consideră în mod conștient așa, ci ceea ce înseamnă de fapt este: „Nu asta spune înțelegerea mea a Bibliei și nu îndrăzni să-mi spui să citesc Biblia într-un mod diferit, pentru că eu sunt judecătorul final”. Cred că termenul folosit în cercurile baptiste este competența sufletului, adică sufletul meu este competent să ia aceste decizii întotdeauna. În timp ce în abordarea ortodoxă, în cele din urmă, ne supunem, ne supunem propria judecată, acceptăm judecata celui care este numit să judece, și care nu sunt eu, nu sunt eu, ceea ce este foarte înfricoșător, știu, din punct de vedere american, pentru că întreaga noastră cultură spune: „Cum vrei tu, imediat” și „Burger King acum”.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
5 Comment
Părinte, la ce se referă această pildă de la Evanghelia Sf. Apostol Luca?
36. Le-a spus lor şi o pildă: Nimeni, rupând petic de la haină nouă, nu-l pune la haină veche, altfel rupe haina cea nouă, iar peticul luat din ea nu se potriveşte la cea veche.
37. Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi, altfel vinul nou va sparge burdufurile; şi se varsă şi vinul şi se strică şi burdufurile.
38. Ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi şi împreună se vor păstra.
39. Şi nimeni, bând vin vechi, nu voieşte de cel nou, căci zice: E mai bun cel vechi.
De fiecare dată când ajung la acest pasaj evanghelic am în minte o posibilă explicație, dar este oarecum vagă și nu știu dacă este acceptată de Biserică. Mulțumesc!
Oamenii bătrâni / comunitățile bătrâne greu (=aproape imposibil) pot fi învățate o învățătură nouă.
Părinte, am revăzut The Magdalene Sisters, plus interviuri cu supraviețuitoarele. Catolicismul a fost absolut înfiorător în Irlanda. A corupt întreaga societate, a făcut oamenii extrem de brutali. Și presupun că aproape la fel s-a întâmplat în mai toate națiunile catolice. De aceea cred că părintele Trenham și alți analiști ortodocși din vest de pe YouTube greșesc când spun că Evul Mediu a fost de fapt unul luminat, al credinței, iar apoi Iluminismul și umanismul au fost demonice. Păi dacă Evul Mediu a fost dominat de ororile catolicilor, care s-au rupt de Biserică și au subjugat oamenii cu forme ale religiozității goale de iubirea lui Hristos și de Duhul Sfânt, atunci Evul Mediu a fost cu adevărat întunecat și demonic. Iar Iluminismul, Umanismul și secularismul devin reacții perfect normale și chiar pozitive în acest context. Devin răul mai mic de fapt. Fiindcă n-au fost reacții împotriva lui Dumnezeu, ci împotriva catolicilor, de eliberare de sub jugul lor, care erau departe de Dumnezeu și chiar demonici de-a dreptul. Prin extensie au devenit și reacții împotriva credinței în general, dar asta fiindcă unicul dumnezeu cunoscut de intelectualii umaniști, renascentiști și iluminiști era unul profund denaturat de erezia și brutalitatea catolică. Cred că se asemăna mai degrabă cu Allah decât cu Dumnezeul nostru.
Una dintre supraviețuitoarele din azilele Magdalene și-a făcut curaj când avea 12 ani să povestească unei maici catolice despre abuzurile sexuale la care era supusă în familie (de către tată sau bunic, nu mai rețin). În loc să o ajute, maica a văzut în ea încă un sclav pentru spălătoriilor Magdalene și a trimis-o acolo pentru ani de tortură zilnică.
Părinții educați cu strictețea catolică erau absolut brutali, fără niciun strop de iubire, de multe ori își trimiteau propriile fete la azilurile Magdalene, profesorii la fel, maicile la fel, preoții catolici nu mai zic, la fel, fiindcă ei semnau și aprobau acele trimiteri. Mai rău ca-n islam.
Și atunci da, e clar că a fost nevoie de secularism și separarea puterilor în stat, fiindcă catolicismul demonic avea prea multă putere. De asemenea înțeleg oarecum și rebeliunea împotriva religiei și valul de ateism și agnosticism în creștere, e normal să vrei să te eliberezi de ceva toxic și demonic.
E incredibil cat de mult rău a putut să facă catolicismul. Toată necredința vestului de la catolicism se trage. Au torturat și ucis copii cu rugăciunea Tatăl Nostru și cu Crezul pe buze, întinând sensul rugăciunii în lume. Fiindcă majoritatea oamenilor când află despre aceste lucruri și văd aceste filme, asociază aceste orori cu creștinismul în general, ei nu știu că s-au rupt catolicii de Biserica creștină.
Ateismul, sectele, până și ideile marxiste, toate par să își aibă originea în erezia catolică, fiindcă toate au apărut ca reacții la ororile catolicismului, reacții ale oamenilor care au trăit sub jugul catolic și nu au cunoscut niciodată adevărată Biserică întemeiată de Hristos.
Greșesc?
Când ortodocșii vorbesc de evul mediu, vorbesc de evul mediu „ortodox” – adică viața simplă la țară în unitate și pace sub protecția lui Hristos cel blând și smerit cu inima. Dincolo de asta, din păcate, ai dreptate.
Ah, am înțeles. Și mulțumesc pentru confirmare!
În conștiința populară, când lumea vorbește de Evul Mediu, se referă mai mult la acele perioade întunecate din timpurile inchiziției în vestul Europei. Evul Mediu din teritoriile Ortodoxe nu prea e discutat (și nici criticat) fiindcă noi eram mult în urmă cu organizarea statală. Când lumea critică religiozitatea întunecată a acelor vremuri, cred că se referă la întunericul și ororilor catolicilor, nu la blândețea și smerenia lui Hristos. Toate aceste orori ale „creștinismului” sunt de fapt orori ale unui sistem (cel catolic și apoi protestant) care s-a rupt de Biserica creștină.
E o tragedie faptul că ei (catolicii) au dominat narativa mondială despre ce înseamnă să fii creștin și încă o domină (deși acum Trumpiștii le fac concurență). Întinează semnul Crucii, numele lui Hristos, a Maicii Domnului, ale sfinților, întinează rugăciunile, sfintele taine, totul.
De unde află străinii prima dată despre creștinism? Din filmele cu „evil nun”. Ce citesc când deschid Wikipedia: că atunci când „creștinii” au avut puterea în stat, au ars pe rug oameni nevinovați. Ce aud când deschid televizorul: că există o epidemie de preoți catolici care abuzează copiii. Ce văd la gâtul acelor torționari: sfânta cruce. Ce aud pe buzele lor: Tatăl Nostru. Ce concluzie trag: creștinii sunt niște monștri ipocriți. Foarte puțini sunt cei interesați să citească mai multe, mai profund, să afle că există și Ortodoxie, nu doar catolicism și secte.
Privind în urmă, chiar perioadele mele de răzvrătire și ateism din adolescență au fost clar stârnite de faptul că aflasem din filme și citisem despre aceste orori ale catolicilor, și n-am avut capacitatea de a diferenția, de a înțelege că Ortodoxia e radical diferită, pentru mine acelea erau orori ale creștinismului per ansamblu. E foarte trist…
M-am bucurat mult când am aflat de la dvs. că există semne bune la catolici, că ar dori să renunțe la erezii… Dar acum, realizând lucrurile despre care am scris mai sus, îi înțeleg și pe cei care au mari rezerve. Ereziile astea au făcut atâta rău în lume încât mă întreb dacă n-ar fi fost mai bine să spunem în gura mare de la 1054 încoace că „Biserica Catolică NU E BISERICĂ ȘI NU E CREȘTINĂ”. Adică o diferențiere mult mai clară între catolicism și Ortodoxie. Poate în felul ăsta ororile acelor erezii n-ar mai fi fost asociate creștinismului…
Fiindcă la cum au stat și încă stau lucrurile, catolicismul a făcut misionarism invers în lume, mai mult a îndepărtat lumea de creștinism decât să o apropie…
De fapt și noi ortodocșii avem această responsabilitate misionară, în mod indirect, după cum alegem să ne comportăm în lume. Dacă purtăm sfânta Cruce la gât și face rele, putem face mai mult rău creștinismului decât cei care scuipă pe sfânta Cruce. Fiindcă cine ne vede, zice „aha, deci așa sunt creștinii”, și menține distanța.