BlackRock: Conspirații pe care nu le știi

BlackRock: entitatea cu cei mai mulți bani din lume. Urmăriți un material elaborat care prezintă ce este de fapt BlackRock și ce mecanisme folosește pentru a-și extinde controlul în întreaga lume.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

BlackRock: Conspirații pe care nu le știi

Mă aflu în fața sediului central al unei companii care gestionează 10,6 trilioane de dolari. Asta reprezintă mai mult de jumătate din PIB-ul Statelor Unite. Data trecută am vorbit de grupul de consultanță dubios McKinsey, iar voi mi-ați cerut un singur lucru: BlackRock. Așa că iată-ne aici.

BlackRock este subiectul multor speculații online. Există un robot care controlează mai multă bogăție decât orice țară de pe Pământ. Comandantul suprem al său este Larry Fink. Ei dețin acțiuni în 95% din companiile din topul Fortune 500 și au fost angajați de guverne din întreaga lume pentru a ajuta la gestionarea crizelor financiare și chiar pentru a desfășura operațiuni normale. Asta înseamnă că, practic, de fiecare dată când interacționezi cu economia – lucrezi, cumperi lucruri, conduci o mașină, mergi la bancă, orice – interacționezi cu BlackRock. Dar acei 10,6 trilioane de dolari nu sunt chiar banii lor. Nu-ți face griji. Vom reveni la asta. Ei susțin că sunt doar investitori pasivi, ceea ce pare inofensiv, nu-i așa? Deși îmi plac conspirațiile și știu că era ceva cu logo-ul “Fruit of the Loom”, dar cât de mare este această conspirație?

Am vrut să aflu adevărul din spatele BlackRock și al celorlalte companii aproape identice, State Street și Vanguard, cunoscute toate ca “Cei Trei Mari”. Controlează ele activ lumea și o modelează în favoarea lor? Sau sunt investitori pasivi care doar profită de valul expansiunii economice americane? Sala de Clasă. Rămâneți cu mine. Ajungem și la lucrurile sinistre, dar acum să discutăm câteva noțiuni financiare de bază care conferă putere companiei BlackRock: 1) Ce face un administrator de active, 2) principalul produs pe care îl oferă: fonduri indexate, 3). portița lor de scăpare preferată: pasivitatea, 4) poziția lor în economia noastră: “proprietatea universală”, care nu sună deloc înfricoșător.

BlackRock este un administrator de active, iar serviciul pe care îl oferă constă în a lua banii clienților și a-i multiplica. Existența lui se bazează pe o invenție importantă din anii ’70. Acest pat cu apă costă doar 119 dolari! Mai interesant. Fondul index. A fost creat de primul CEO al Vanguard și oferă investitorilor o modalitate de a investi în multe acțiuni simultan. Deci, în loc să pariați mult pe câteva companii individuale, pariați puțin pe fiecare companie din întregul index. Practic, pe întreaga piață. Indexul cel puțin menține un curs stabil. E ca și cum, în loc să pariezi pe un singur cal, pariezi pe toți caii deodată. Fondurile indexate sunt o formă de fond mutual, cel mai general mod în care oamenii își pun banii în comun pentru a face investiții mari.

Dar cineva trebuie să fie cel care adună toți acești bani și îi gestionează. Și acela este un administrator de active, adică BlackRock. Fondurile indexate și ETF-urile sunt principalele lor produse și sunt destul de similare. Sunt populare având un risc mai mic, randamente mai consistente și fiind mai ieftine pentru administratorii de active, căci nu mai trebuie plătit pe cineva să plaseze pariuri toată ziua, lucru la care, conform studiilor, nu se pricep prea bine. Ignorați pur și simplu nebunia speculațiilor pe termen scurt, acesta e un joc al perdanților. Deci, dacă piața crește cu 7% astăzi, la fel crește și fondul tău index. În loc să cumpere și să vândă constant acțiuni, așa cum fac investitorii activi, BlackRock și acești mari administratori de active cumpără câte puțin din fiecare companie și păstrează aceste acțiuni practic pe termen nelimitat. Aceasta se numește investiție pasivă, un titlu care le oferă o mare libertate juridică pe care altfel nu ar avea-o. Dețin atât de mult încât le-ar fi imposibil să vândă dintr-o dată toate acțiunile unei companii.

Când ne gândim la investiția pasivă, nu putem vinde o companie atâta timp cât aceasta se află în index. Majoritatea banilor gestionați de administratorii de active provin de la investitori instituționali. Acestea sunt fonduri de pensii mari, companii de asigurări, organizații non-profit și fonduri universitare. Dar deși toți banii pe care îi gestionează sunt în mâinile acestor mari instituții, cea mai mare parte provine de fapt de la oameni obișnuiți. Planuri de pensii publice și private, proprietari de 401 K, taxe universitare și de la oricine cu asigurare. Aceștia sunt banii dumneavoastră, dar nu vă sunt întotdeauna returnați și nici nu aveți un cuvânt de spus cu privire la companiile în care sunt investiți. Deși doresc să obțină profit bun din aceste investiții, spre deosebire de ce credem noi despre investitorii de tip Lupul de pe Wall Street, acesta nu e de fapt scopul lor principal. Ei obțin profituri din comisioanele pe care le percep clienților, nu din randamentele banilor pe care îi investesc.

Am discutat cu Benjamin Braun, profesor de economie politică de la Școala de Economie din Londra El a scris o serie de studii despre rolul administratorilor de active în economia și societatea noastră. Comisioanele pe care le câștigi dacă ești BlackRock cresc odată cu creșterea valorii de piață a activelor pe care le administrezi. Îți maximizezi activele administrate prin câștigarea de noi clienți și prin convingerea clienților pe care îi ai deja să îți dea mai mulți bani. Când ai 10 trilioane de dolari, trebuie să îi investești undeva, iar în cele din urmă acel undeva devine peste tot. Proprietatea universală se referă la deținerea de acțiuni în întregul univers al firmelor listate la bursă.

Cei Trei Mari administratori de active – BlackRock, Vanguard, State Street – dețin o participație considerabilă, dar totuși relativ mică, în toate corporațiile listate. BlackRock este acționar între 3 și 10% în toate aceste companii. Poate că nu pare mult, dar este suficient încât vânzarea integrală a acțiunilor ar putea duce la prăbușirea întregii acțiuni, blocându-i cumva în treaba aceasta pasivă, de a nu vinde. 5% în orice companie individuală este de fapt foarte semnificativ, deoarece, dacă și când acționariatul este dispersat, 5% te face, foarte probabil, cel mai mare acționar individual al acelei companii. De aceea, de exemplu, în multe studii academice, 5% este considerat un prag pentru control. Nu există aproape nicio diferență între Vanguard, BlackRock, State Street și chiar o mulțime de alți administratori de active cu privire la modelul lor de afaceri.

Așadar, poți începe să te întrebi: Deci dacă Cei Trei Mari dețin împreună 25% din acțiunile oricărei companii individuale, atunci ești cu siguranță peste prag. Să ne concentrăm pe Amazon. Cei Trei Mari dețin 16% din toate acțiunile Amazon aflate în circulație. Jeff Bezos deține doar 9%. În teorie, proprietarii universali ar trebui să aibă un interes în maximizarea profiturilor pe termen lung în întreaga economie. Și nu așa funcționează ei în practică. Cantitatea de acțiuni pe care o deții determină numărul de voturi pe care le primești. BlackRock este aproape întotdeauna în primele trei, poate cinci atunci când se simt faliți. Deci sunt multe voturi. Și să nu uităm, nu banii BlackRock sunt investiți. Sunt fondul de pensii al tatălui tău și uriașele economii ale asigurătorului tău. Sună nebunește, dar când îți pui banii într-un fond de pensii, îți cedezi drepturile de vot administratorului fondului de pensii. Și apoi, când administratorul fondului de pensii își pune toate fondurile de pensii sub controlul unui administrator de active, își cedează toate acele voturi administratorului de active. Un fel de schemă piramidală.

Și cum folosesc ei de fapt aceste voturi? Un studiu din 2017 a constatat că administratorii de active votau aproape întotdeauna cu ceea ce recomandau directorii companiei. Și de ce votează întotdeauna cu conducerea companiei? În anii ’80, managerii companiilor obișnuiau să cheltuiască banii companiei pe lucruri ale companiei, ca avioane corporative, birouri elegante sau, ocazional, să-și plătească angajații. Și asta îi întrista pe investitori, pentru că ei își doreau acele profituri. Așa că au început să ofere managerilor companiilor, pe lângă bonusuri și beneficii, și opțiuni pe acțiuni. Salariul total al directorilor era acum legat pentru totdeauna de cât câștiga compania. Aceștia îi puteau împinge pe manageri, pe managerii corporativi, să acționeze mai mult în interesul acționarilor, adică în interesul profiturilor corporative și să facă mai mult pentru a maximiza profiturile corporative. Acest lucru canalizează banii înapoi către investitori, care acum includ și conducerea, dar departe de orice speranță de a face companiile să funcționeze mai bine sau de a-i include pe angajați în profiturile generate de munca lor.

Pe vremuri, pe vremea bunicilor mei, mai mulți oameni obișnuiți aveau acțiuni, iar ideea era că fiecare acționar putea vota în alegeri privind consiliul de administrație, fuziuni și achiziții, compensațiile directorilor și, din când în când, salariile. Un fel de democrație pentru oamenii cu venit disponibil. Guvernul este treaba poporului, iar fiecare bărbat, femeie și copil devine acționar cu primul bănuț de impozit plătit. În 1945, 94% din acțiuni erau deținute de gospodării. Dar nu mai funcționează așa lucrurile. Astăzi, gospodăriile dețin cam 40% din piața bursieră, iar aproximativ jumătate din aceasta aparține primilor 10%.

Președintele Reagan sună clopoțelul la deschiderea NYSE – 28 Martie 1985. “Vă mulțumesc tuturor foarte mult. Mulțumesc. Mulțumesc.”

Astăzi, cei mai bogați 1% dețin 50% din acțiunile corporative și din acțiunile fondurilor mutuale, în timp ce primii 10% dețin 86%. Credeai că această parte galbenă îi reprezintă pe toți ceilalți? Nu. Mica parte verde de jos reprezintă cea mai puțin bogată jumătate a americanilor. Auzi adesea argumentul acesta: „Ceea ce este bun pentru acționari este bun pentru toată lumea, deoarece, mai ales în SUA, unde activele pentru pensii sunt investite în mod covârșitor în acțiuni corporative, toată lumea este acționar. Dar acest lucru pur și simplu nu este adevărat. Cei 50% de jos nu dețin practic deloc acțiuni, marea majoritate a acțiunilor sunt deținute de primii 10%. Și chiar și în cadrul acestora, deținerea de acțiuni este concentrată la cei mai bogați 1%. Și, deși strategiile pe care le aleg corporațiile – pentru că administratorii de active votează pentru ele – afectează pe toată lumea, de ele beneficiază doar jumătate din populație, chiar și puțin, și adesea afectează negativ cealaltă jumătate, pe cei care nu au deloc acțiuni.

Luați exemplul salariilor angajaților. BlackRock și alți administratori de active joacă un rol imens în stagnarea salariilor. Dacă ești o corporație, poți crește profiturile doar în anumite moduri și poți oricând, pe termen scurt, să crești profitul acționarilor prin strâmtorarea lucrătorilor. Deci, acest tip de supra-monopolizare dăunează oamenilor care muncesc, consumatorilor și chiar întreprinderilor mici. Și aici devine interesant. Există dovezi că acest tip de proprietate universală este parțial responsabilă pentru faptul că totul este atât de scump în zilele noastre. De exemplu, au investiții semnificative în Nike, Adidas, Lululemon și Under Armour. Dacă una o depășește pe cealaltă, este tot una din punctul de vedere al BlackRock și, uneori, poate chiar să piardă banii investitorilor dacă firmele ar începe să scadă prețurile pentru a concura. Aceasta este logica proprietății universale în acțiune, dar este și o logică anticoncurențială în acțiune. Faptul că toate cele cinci companii aeriene, toate băncile mari, de exemplu, în SUA, au aceiași acționari mari creează un pericol și un risc ca aceste corporații să nu intre în concurență în același mod în care ar face-o dacă fiecare ar avea acționari diferiți, deoarece, în acea lume, fiecare acționar ar susține compania sa și ar spera să depășească performanța pieței pentru compania pe care a pariat. Este un fel de neo-monopol în care companiile nici măcar nu mai trebuie să fuzioneze și să se cumpere reciproc, pentru că toate trimit profituri acelorași oameni, indiferent de situație. Și investițiile lor mari în practic toate companie le oferă prieteni în poziții înalte.

Între 2014 – 2015, BlackRock a desfășurat peste 1.500 de interacțiuni private cu companiile deținute în portofoliul său. Se pare că BlackRock consideră că întâlnirile cu ușile închise pot merge mai departe decât voturile împotriva conducerii și, de obicei, acordă conducerii un an înainte de a vota împotriva lor. De asemenea, au mulți prieteni în guvern. E un fel de ușă rotativă între BlackRock, guvern și organismele internaționale care creează politica monetară. Organisme precum Trezoreria SUA, Rezerva Federală, băncile centrale din Canada, unele țări europene și Suedia, precum și Fondul Monetar Internațional și Forumul Economic Mondial.

Din 2004, BlackRock a angajat cel puțin 84 de foști oficiali guvernamentali, autorități de reglementare și bancheri din întreaga lume. Larry Fink (Director Executiv BlackRock): Intersecția dintre politică și afaceri nu a fost niciodată mai neîntreruptă. Larry Fink face parte din consiliul de administrație al Forumului Economic Mondial și chiar a încercat să fie selectat ca secretar al trezoreriei lui Hillary Clinton în 2016. Și în 2008, au obținut o afacere destul de avantajoasă. Traderii spun că aceasta este cea mai nebună zi pe care au văzut-o vreodată pe aceste piețe. Comercianții veterani spun că nu au mai văzut așa ceva niciodată. În consecință, guvernul a creat Consiliul de Supraveghere a Stabilității Financiare (FSOC) pentru a supraveghea entități precum BlackRock, care controlează mulți bani, dar nu sunt bănci. FSOC a indicat că BlackRock e o organizație atât de mare încât falimentul său ar putea provoca un alt colaps și a încercat să o supravegheze suplimentar.

Dar BlackRock și-a dublat cheltuielile de lobby politic, inclusiv derularea unei campanii publicitare extrem de direcționate pentru metroul din Washington D.C., și a reușit să evite supravegherea la care sunt supuse alte instituții financiare mari. Și să revenim la acea ambiguitate pe care le place să o numească pasivitate. Cei care decid dacă sunt suficient de pasivi pentru a continua să nu fie supravegheați de guvern sunt chiar BlackRock. Practic, BlackRock și alți administratori de active trebuie să trimită scrisori anuale pentru a se autocertifica cum că au respectat termenii investițiilor pasive. Asta e ca și cum ți s-ar permite să scrii ce vrei pe declarațiile de impozite și apoi să te auto-auditezi. Cu excepția cazului în care ai și 10 trilioane de dolari, ceea ce, dacă nu ești literalmente Larry Fink – hei, prietene – o să presupun cu siguranță că nu ai.

Partea care mă uimește cu adevărat e că, deși această companie își pune deja ouăle în aproape toate coșurile și face bani de pe urma, aparent, tuturor, lucrurile merg chiar mai adânc. Cei mai mari investitori în BlackRock sunt Vanguard și State Street. Și cei mai mari investitori în Vanguard sunt BlackRock și State Street. Și cei mai mari investitori în StateStreet sunt, ați ghicit, BlackRock și Vanguard. Administratorii de active sunt acționarii administratorilor de active. Și acest lucru este valabil pentru toate firmele financiare și, de fapt, nu numai pentru firmele listate la bursă, ci și pentru firmele de capital privat care cumpără asigurători privați. Deci, sectorul financiar se deține practic pe sine însuși. Cele mai mari companii pe care le dețin, le dețin înapoi, creând această buclă care absoarbe banii și nu pare să-i scuipe vreodată înapoi. Ei joacă toate părțile jocului pentru că, la un moment dat, nu poți pierde atunci când joci împotriva ta.

Așadar, revenind la întrebările noastre inițiale: Deține BlackRock totul? Nu. Dar controlează ei totul? Cam așa. Profită de fiecare parte a vieții tale, controlând în același timp doar suma minimă de care au nevoie pentru a se asigura că pot continua să profite de fiecare parte a vieții tale. Și sunt plătiți de la fondurile de pensii ale profesorilor pentru a face asta. Și scapă nepedepsiți schimbând constant bani pentru putere și folosind ambiguitățile legale. Merită să fim pedanți pentru o secundă. Nu dețin totul. Dețin acțiuni în orice, ceea ce le oferă un control exagerat. Așadar, deși nu sunt neapărat cei care iau toate deciziile esențiale în fiecare companie, influența lor și această structură gigantică de proprietate universală continuă să le facă plăcinta mai mare, iar a noastră mai mică. Este scopul final al Alianței de Management al Investitorilor. Vă amintiți partea despre cum ei sunt responsabili pentru raportarea propriei pasivități către guvern? Biroul pentru Protecția Financiară a Consumatorilor și FDIC lucrează pentru a schimba acest lucru și a face ca administratorii de active care dețin părți mari din bănci, precum BlackRock, să fie reglementați la fel ca băncile. Administratorii de active, desigur, nu sunt mulțumiți și fac lobby împotriva acestui lucru.

Așa că reglementarea lor mult mai strictă se va dovedi dificilă. Și aceasta este o soluție la o parte a unei probleme mult mai mari. Nu mai avem vechiul sistem al democrației acționarilor. Avem ceva similar cu o oligarhie a acționarilor, unde oamenii cu cea mai mare putere asupra încotro se duc banii și acțiunile noastre sunt stimulați să înrăutățească lucrurile și să le facă mai scumpe, astfel încât să nu funcționeze pentru noi. Dar BlackRock nu a creat acest sistem, ci doar l-a folosit în avantajul lor. Și cred că merităm unul mai bun, în care oamenii care creează bogăția au un cuvânt de spus cu privire la destinația acesteia. Mulțumesc că ați urmărit “Sala de Clasă”, unde controlul lumii e important pentru noi. Trimiteți-ne următoarea voastră conspirație preferată.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!