„Vindecătorii prin credință” și sensul suferinței – p. Iosia Trenham

Ascultați un cuvânt lămuritor al părintelui Iosia Trenham care combate o concepție foarte greșită despre suferință, provenită din protestantism, dar se regăsește și în societatea noastră.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

„Vindecătorii prin credință” și sensul suferinței – p. Iosia Trenham

Bună tuturor, Dumnezeu să vă binecuvânteze! Mulțumesc mult pentru atenție. Fac această reflecție, în mijlocul primei săptămâni a Postului Mare.

Prima săptămână din Postul Mare este cu adevărat serioasă, mă face să mă gândesc mereu la perioada când eram tânăr și jucam fotbal în liceu. Trebuia să mergem vara și aveam aceste două antrenamente pe zi, pe care le numeam „săptămâna infernului”, pentru că alergam până când cineva vomita. Acesta era scopul antrenorilor noștri, să nu ne oprim din alergat până când cineva începea să vomite. Apoi porneau furtunul și ne chemau să venim să luăm o înghițitură. Începutul antrenamentului, prima săptămână sau primele două, era atât de intens, dar stabilea direcția pentru restul sezonului de fotbal și ne-a ajutat să avansăm cel mai mult. Trebuia să intrăm în formă pentru a progresa, învățând să jucăm și lucruri de genul acesta.

La fel este și cu postul. Prima săptămână ne trezește cu adevărat, vnu-i așa? Vă doresc multă putere și să vă acomodați. Chiar dacă corpul tău poate „a țipat puțin la tine”, să poți pur și simplu să privești înapoi și să spui: „Calmeză-te!” și să acorzi atenție frumoaselor aspirații ale sufletului tău, pentru restul postului și să menții tirania „ritmului tobelor acestei lumi căzute” la un nivel mic, astfel încât să nu ratezi ocazia de a face bine și mai ales de a vizita bolnavii și a încuraja pe cei asupriți, de a oferi milostenie celor care au nevoie, de a vizita pe cei care nu pot ieși din casă, sau pe cei din spitale. Acesta e momentul pentru o investiție profundă în aceste lucruri. Vă doresc tuturor multe roade.

Am primit recent o scrisoare de la o femeie creștină ortodoxă, care se simțea foarte descurajată pentru că avea o colegă care critica foarte, foarte serios credința ei ortodoxă. Colega știa că acest corespondent care mi-a scris avea o rudă bolnavă, foarte bolnavă, iar acest coleg provenea dintr-o tradiție protestantă a “vindecătorilor prin credință”, în care se credea că nu ar trebui să existe boală, că boala e un semn al lipsei de credință și că dacă se roagă cu suficientă credință atunci Dumnezeu va vindeca această persoană. Dar nu s-a oprit acolo. Această persoană “vindecătoare” i-a spus surorii noastre că, de fapt, ea într-o religie greșită, pentru că dacă noi am fi cu adevărat Biserica lui Hristos, atunci am face vindecări prin credință și am însănătoși mereu pe cei bolnavi. Ea s-a simțit foarte descurajată și mi-a scris pentru un cuvânt de sprijin. Așa că fac această reflecție despre vindecătorii prin credință și sensul suferinței, având-o pe ea în minte, dar nu doar pe ea, căci nu e neobișnuit în America, țara religiei inventate și a oricărui tip de creștinism inventat.

Fac această reflecție și pentru că această duminică e prima duminică a Marelui Post, cunoscută drept Duminica Ortodoxiei. La sfârșitul Liturghiei, credincioșii ortodocși ies în procesiune în jurul bisericilor, purtând sfintele icoane. Apoi preotul, cu voce tare, rostește anateme împotriva ereziilor, conduce adunarea și intonează cântări, „Mulți ani trăiască” pentru apărătorii credinței de-a lungul celor 20 de secole.

Nu este bine să propovăduim învățături creștine false, așa cum fac „vindecătorii prin credință”, pur și simplu nu este bine. Desigur, noi, creștinii ortodocși, credem în vindecare, desigur că da. Avem Noul Testament, putem citi capitolul 5 din Epistola Sf. Iacov, unde spune că: „Dacă cineva e bolnav, să cheme preotul Bisericii, să se roage pentru cel suferind și să-l ungă cu untdelemn sfânt, iar Domnul îl va vindeca. Și, dacă are păcate, îi vor fi iertate.” Este un text foarte important, deși adesea denaturat grav de cei din tradiția vindecătorilor. De fapt, Biserica are o taină sfântă: Taina Sfântul Maslu, pe care preoții o folosesc constant pentru a unge bolnavii, și mai ales în Sfânta și Marea Miercuri se face Maslu și întreaga parohie vine și se pregătește să primească ungerea pentru vindecarea sufletului și a trupului.

Aceasta e o observație foarte, foarte importantă. Vindecarea întregii persoane este voia lui Dumnezeu. Adesea, cea mai bună cale de a vindeca trupul nu e vindecarea trupului, ci a sufletului omenesc. Iar adesea sufletul se vindecă prin boala îndurată în trup. Este dragostea și voia lui Dumnezeu de a mântui întreaga omenire. De aceea nu orice rugăciune pentru vindecare trupească e ascultată. Ni se pare firesc ca un bolnav să fie vindecat imediat, dar nu acesta e mereu cazul din perspectiva lui Dumnezeu. Fiecare preot cu vechime are multe mărturii de vindecări trupești. Nu cred că există vreun preot care să fi uns oameni cu Sfântul undelemn și nu fi văzut astfel de vindecări. Dar sunt și alte povești, de la preoți cu mai multă experiență, despre oameni care s-au vindecat trupește, pentru că și-au dorit cu adevărat, și Dumnezeu le-a dat, și totuși și-au pierdut sufletele, și astfel vindecarea trupului lor a devenit ceva fără valoare, cu excepția faptului că au primit o mare binecuvântare de la Dumnezeu și nu au făcut nimic cu ea. Uleiul sfințit este dat pentru vindecarea sufletului și a trupului. Iar prioritatea exprimată clar către noi de Hristos este vindecarea sufletului.

Amintiți-vă frumosul text evanghelic despre paralitic. Se găsește în Marcu 2 și în alte locuri. Omul paralizat e adus de prietenii săi la Iisus, disperați de îngrijorare pentru starea lui și dorind să-l vindece. Și El s-a uitat la om, iar toți au rămas șocați, pentru că Iisus a ignorat cererea de vindecare trupească, făcută de prietenii bolnavului. Iisus s-a uitat la omul paralizat și i-a spus: păcatele tale sunt iertate. „Cine vorbeștie despre păcat?” Nimeni nu vorbește despre păcat în această povestire. Ei vin cu un singur gând: prietenul lor e paralizat. Vor ca Iisus Vindecătorul să-i vindece paralizia. Iisus a văzut mai profund: da, omul era paralizat, dar nu era paralizat doar fizic, era și fizic, dar aceasta nu era principala preocupare, ci era paralizat spiritual. Omul avea păcate care îl legau și de care trebuia să se pocăiască și să fie iertat. Iisus s-a uitat la om și i-a acordat iertare pe loc. Abia mai târziu, Iisus a spus: doar pentru că erau mulți oameni adunați acolo care priveau și nu credeau că El are puterea de a vindeca, acesta este singurul motiv pentru care Iisus a mers mai departe și nu doar a vindecat sufletul, ci a readus integritatea în trupul său fizic, astfel încât cei ce spuneau că El nu are autoritate pe Pământ să ierte păcatele să recunoască cu Cine aveau de-a face, că acesta era Fiul lui Dumnezeu, și avea autoritate deplină asupra trupului și sufletului. A făcut minunea fizică ca să dovedească că era capabil și că împlinise vindecarea mai importantă, cea sufletească.

Așa funcționează și Sfântul Maslu. Când cineva este uns cu ulei sfințit, este uns pentru vindecarea a tot felul de boli interioare. Fiecare dintre noi ar trebui să poată scrie, mai ales în Postul Mare, bolile sufletești de care suferim. Ar trebui să fim capabili să identificăm, în special, care este patima principală ce ne chinuie cel mai mult și ne aduce cea mai mare paralizie în viața noastră, și să căutăm vindecare pentru aceasta. Și când veniți să primiți Sfântul Maslu în Miercurea Mare, veniți cu intenția ca sufletul vostru să se vindece. Dacă vă vindecați sufletul, trupul vostru va urma, garantat, la înviere. Dacă nu vă vindecați sufletul și depuneți tot efortul în încercarea de a vă vindeca trupul și vă petreceți timpul non-stop încercând să faceți asta și vă cheltuiți banii non-stop încercând să faceți asta, nu numai că nu veți reuși să vă vindecați trupul, dar, neglijându-vă sufletul toată viața, veți fi complet distruși la sfârșitul vieții voastre, în strânsoarea morții, atât trupul, cât și sufletul. Și cine vrea asta, nu? Haideți să depunem eforturi pentru suflet.

S-a întâmplat să citesc această scrisoare în acestă Miercuri, când am omagiat prima Sfântă Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite din Postul Mare. Liturghia Darurilor mai înainte sfințite se trage de la marele Papă Ortodox Roman, Grigorie cel Mare sau Grigorie Dialogul, așa cum este cunoscut în Orient, autorul Dialogurilor, care a fost Papă al Romei între 590 și 604. Așa că mă pregătisem să țin o scurtă predică la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite despre viața Sf. Grigorie când am oficiat Liturghia aseară. Se întâmplă că viața Sfântului Grigorie Dialogul să fie un exemplu foarte bun despre ceea ce vorbesc în legătură cu „vindecătorii prin credință” și sensul suferinței și ce e adevărata vindecare.

Sfântul Grigore, poate că unii dintre voi nu știu, s-a născut în jurul anului 540 într-o familie senatorială incredibilă, o familie foarte bogată și influentă, o familie din care proveneau unii papi, mulți lideri politici din Imperiul Roman. Chiar o familie incredibilă. El însuși a avut o educație strălucită și apoi a fost ales prefect al orașului Roma. Când tatăl său a murit, Grigorie a profitat de ocazie pentru a se retrage din viața publică, deoarece avea o singură ambiție, și anume: Împărăția lui Dumnezeu. Așa că el însuși a devenit călugăr și s-a lepădat de cele lumești, ceea ce nu a fost o sarcină ușoară, deoarece era extrem de bogat.

A ajuns să construiască cinci mănăstiri în Sicilia și una în Roma. Cea din Roma, a fost de fapt palatul familiei sale, un loc foarte frumos pe care El l-a transformat într-o mănăstire Benedictiană, care există pâna în zilele nostre. Am vizitat această Mănăstire, a fost întotdeauna una dintre ambițiile mele, și în 2003 am mers la casa Sf. Grigorie, care este această mănăstire. Mănăstirea este dedicată Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul parohiei mele. Am putut să stau într-un mic scaun episcopal de piatră, care era de pe vremea lui.

[Grigorie] a devenit un călugăr foarte umil, vânzând tot ce avea. A păstrat doar un vas de argint pe care îl folosea pentru mâncare, ca să mănânce în fiecare zi. Și totuși chiar și pe acesta l-a dat pentru că a dat peste un cerșetor, care i-a cerut milă și pentru că nu avea nimic, i-a dat bărbatului vasul lui de argint, literalmente ultima lui avere. Iar când a făcut asta, Dumnezeu i-a dat lui Grigorie darul facerii de minuni, deoarece el avusese încredere în Hristos așa de mult încât să-și dea toată averea și să Îi dăruiască chiar viața în întregime pentru a căuta Împărăția lui Dumnezeu. Sfântul Grigorie a primit darul minunilor și a săvârșit multe minuni. A fost chemat din liniștea sa monahală, de Papa Pelagiu al II-lea și a fost trimis ca ambasador papal la Constantinopol, unde a petrecut șase ani în Est și a învățat o mulțime de lucruri și a creat ceea ce a devenit Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite, așa cum o știm astăzi, slujită în timpul Postului Mare.

A ajuns să se întoarcă la Roma. În timp ce se afla la Constantinopol, a luat cu el mai mulți călugări. Acolo a scris unele dintre cele mai importante lucrări ale sale, cum ar fi: cele șase volume de Învățături despre Profetul Iov, un material foarte prețios. El a ajuns să fie ales Papă, spre marea sa durere, și a condus ca papă între 590 și 604. Ce mandat minunat a fost al Sfințeniei în papalitate. În această perioadă, el i-a numit pe preoți „frați săi” și i-a numit pe enoriași „stăpâni săi”. Și așa a trăit. A trăit și într-o perioadă foarte dificilă. Lombarzii atacau dinspre nord și amenințau Roma. Avea o mulțime de imigranți care fugeau de barbari și avea grijă de acești refugiați în tot orașul Roma, pentru care se considera responsabil. O persoană minunată. Dar îl aduc în discuție pentru că avea în același timp darul minunilor, nu-i așa?

Deci, dacă vrei să știi pe cineva care chiar putea vindeca, Sfântul Grigorie este omul potrivit, și totuși, el însuși a suferit brutal de boli. În ultimii doi ani de viață, abia se putea da jos din pat, avea doar suficientă putere să se dea jos din pat pentru a sluji și apoi să se întoarcă în patul lui. Și nu s-a rugat niciodată pentru vindecarea lui. De fapt, s-a rugat pentru voia lui Dumnezeu și ca Domnul să-l ia la momentul potrivit în Împărăția Sa Cerească. Acea mentalitate conform căreia minunile sunt un har special pe care Dumnezeu îl dă adesea celor capabili spiritual să-l primească fără ca acesta să-i distrugă, o au călugări și călugărițe cu experiență, care Îl iubesc pe Dumnezeu atât de mult, precum Sfântul Grigorie, și știu că scopul oricărei vindecări fizice e de a ajuta la vindecarea sufletului pentru mântuirea veșnică.

Au fost o mulțime de momente când rugăciunea pentru vindecare fizică a fost nepotrivită, așa cum Sf. Grigorie a experimentat în propria sa viață în ultimii doi ani ai vieții sale. Aceasta este mintea ortodoxă. Acesta este modul în care oamenii credincioși gândesc cu adevărat despre boală, vindecare și leacuri.

Aș vrea să închei cu o poveste frumoasă. Povestea este din viața Sfântului Ioan cel Milostiv, marele patriarh sfânt, și este consemnată în acea carte incredibilă numită: „Semnificația suferinței”, scrisă de Arhimandritul Serafim Alexiev, care fusese Decanul Facultății de Teologie din Sofia, Bulgaria, și a fost persecutat de comuniști, care a adormit în Domnul cred că în 1956. În textul său despre sensul suferinței, pe care îl recomand cu căldură, povestește din viața Sfântul Ioan cel Milostiv.

Când Sfântul Ioan slujește Liturghia, aude o femeie plângând în spatele bisericii și, după ce se termină Liturghia, se duce și se așază lângă ea și spune: „Dragă mea, spune-mi ce ai pe inimă, cum te pot ajuta?” Și ea începe să-i spună necazul ei, din cauza căruia plângea. Ea spune: „O, părinte, e atât de îngrozitor. Soțul meu și cu mine trăim în pace deplină. Nu a fost absolut nicio problemă la ferma noastră de 3 ani. Toate animalele noastre se reproduc. Niciunul dintre ele nu a murit. Câmpurile noastre produc mai mult decât au făcut-o vreodată. Copiii noștri sunt sănătoși. Nimeni nu a fost bolnav. Toată lumea trăiește în pace deplină. Părinte, Dumnezeu, ne-a abandonat!”

Aceasta este, dragii mei, mentalitatea unui creștin adevărat. Aceasta este mintea ortodoxă. O viață fără suferință este o cale spre condamnare. Nouă ne-a fost dat, spune Sf. Pavel, ca un dar de la Dumnezeu, nu doar să credem în Hristos, ci și să suferim pentru numele Lui. Este imposibil, este imposibil să treci prin poarta cea strâmtă și să mergi pe calea care duce la viața veșnică cu ușurință. O viață de sănătate perfectă în trupul tău, o viață în care nu există necazuri, unde nu există o cruce de purtat, este o viață care, prin definiție, nu-L poate imita pe Hristos.

Așa că, noi suntem hotărâți să-L urmăm pe Hristos, iar Domnul spune: „Dacă vrei să Mă urmezi, leapădă-te de tine însuți, ia-ți crucea și urmează-Mă.” Aceasta este calea spre mântuire, dragilor, așa că nu vă lăsați înșelați de cei care vor să vă spună că: „Dacă aveți cu adevărat credință, nu veți fi niciodată bolnavi și mereu Dumnezeu vă va vindeca și totul va fi bine.” Cu certitudine, asta este un nonsens total. Ne supunem voinței lui Dumnezeu, avem încredere că El ne va guverna și ne va lucra viețile perfect conform Voinței Sale bune, să lucreze toate lucrurile împreună spre binele celor care Îl iubesc și sunt chemați conform scopului Său.

Aceasta este calea creștinului și acceptăm din mâna Lui un amestec de provocări și ușurare, binecuvântări și obstacole pe care avem încredere că Domnul le-a pus acolo și, urmând sfintele Sale porunci, atunci când suntem bolnavi Îi cerem vindecarea, dacă o primim, Îl lăudăm mai multe zile decât I-am cerut să ne vindece. Dacă nu ne vindecă este pentru că, cu siguranță, a fi vindecați fizic ar fi un obstacol în calea mântuirii noastre și nu un beneficiu, pentru că El este un Dumnezeu generos care dăruiește din belșug copiilor Săi și ne va da exact ceea ce avem nevoie pentru a ne repara calea pentru a fi cu El pentru totdeauna. Aceasta este mentalitatea corectă, acesta este sensul suferinței. Dumnezeu să fie cu voi!

O zi a Domnului binecuvântată tuturor, fraților și surorilor!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!