
Când vine ceasul patimii – IPS Athanasie de Limassol
3 septembrie 2025
Evreii au slujit ritualul vițelului roșu în fața moscheii Al-Aqsa
4 septembrie 2025Ascultați pe IPS Neofit istorisind mai multe descoperiri ale Sfântului Evmenie și Sfântului Iacob Tsalikis care ne fac să înțelegem eficiența și rânduiala ortodoxă a rugăciunilor pentru cei adormiți.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Îngerul Sfântului Evmenie și Raoul Follereau – IPS Neofit de Morfou
Haideți să vă spun ceva mai personal. Săvârșim slujbe de pomenire pentru cei adormiți ai noștri… și, dintre toți oamenii, aud ierarhi (ortodocși) spunând: „Slujbele de pomenire sunt mai mult pentru cei vii [decât pentru cei adormiți]…”
– Fiți atenți acum!
– „…ca să se consoleze, să facă o rugăciune pentru cei ai lor care au plecat din lumea aceasta.” Când începem să împărtășim anumite experiențe – fiți atenți la acest cuvânt : experiențe! -, ale Sfântului Iakov [Tsalikis], ale Sfântului Evmenie [Saridakis], care nu erau [încă] canonizați în mod oficial la vremea aceea… împărtășeam cu oamenii [experiențele pe care ni le povesteau sfinții, precum]: În timp ce starețul Iacov [Tsalikis] pomenea mii de nume, el putea să vadă sufletele [acelora] și îi vedea pe unii în Lumină, și pe alții într-o stare de întuneric. Îi vedea pe unii suferind și pe alții bucurându-se. Când adormitul [arhiepiscop] Macarie al III-lea de Cipru i s-a arătat Sfântului Iakov, [acesta] l-a văzut în Lumină, purtând veșmintele arhierești – un semn că Macarie se mântuise!
Așadar, experiențe asemănătoare a împărtășit cu noi și Sfântul Evmenie, când a pomenit un romano-catolic care era foarte iubitor de oameni, Raoul Follereau, marele filantrop care a apărat drepturile leproșilor într-o perioadă când leproșii erau considerați a fi proscriși sociali. Când Sfântul Evmenie îl pomenea pe Raoul Follereau, din compasiune, din dragoste, dintr-un sentiment de obligație – căci Sfântul Evmenie fusese și el lepros, iar acest umanist francez le-a luat apărarea -, îngerul Sfântului Evmenie…
Ochii Sfântului Evmenie, cei trupești cât și cei sufletești fuseseră curățiți, de aceea putea să își vadă îngerul în timpul pomenirii celor adormiți [la Sfânta Liturghie]. [Deci] când scotea părticia [din prescură pentru Raoul Follereau] și o punea pe disc, îngerul venea și o lua înapoi de pe disc. Cum [Sfântul] era cretan, un bărbat [dintr-o bucată], Sfântul Evmenie lua mirida și o punea înapoi [pe disc]. Din nou, îngerul lua părticica și o punea deoparte. Simțindu-se ofensat, Sfântul Evmenie s-a întors către el și i-a spus: „De ce iei mirida de-o parte? El [Raoul Follereau] ne-a ajutat pe noi [leproșii].” „Așa e, v-a ajutat, Părinte Evmenie, țineți-l în rugăciunea cu metanierul, când citiți paraclisul, dar toate în afara Sfântului Altar! Aici, a spus el, în Sfânta Liturghie, sunt pomeniți doar cei care sunt membrii ai Bisericii [Ortodoxe], trupul teantropic [al lui Hristos]!
Apoi, vorbeam despre tatăl meu care a adormit întru Domnul când aveam 8 ani, despre fratele meu Petru, [care a adormit] când eu aveam 12 ani… …[am fost] un copil îndurerat! Un orfan. Le povesteam durerea mea Sfântului Iacov, Sfântului Evmenie, Sfântului Paisie, și ei îmi spuneau: „Ne rugăm pentru Petru, ne rugăm pentru tatăl tău, Nicolae.” „Tatăl tău este într-un loc bun.” „Petru a avut ceva probleme, dar acum, încet-încet, urcă spre Lumină.”
Și sunt sfinți cei care spun acestea! Nu o bătrânică oarecare, care nu știe nimic. Îți dai seama că există viața veșnică! Plină de Lumină! Unii sunt sus, la înălțime, în lumină, alții sunt într-un loc de mijloc, iar alții sunt jos. Totuși! Cum ei înșiși nu [mai] pot lucra pocăința, căci „nu este pocăință în iad”, noi îi putem ajuta cu Liturghiile, cu milosteniile, cu rugăciunile noastre, pentru a urca din întuneric la Lumină! Dar credința ortodoxă este o condiție prealabilă pentru acest urcuș! Împărtășim aceste lucruri [cu toată lumea] …
Un arhiereu ortodox îmi spune mie: „Crezi asemenea naivități?” [Yannis]: Doamne, miluiește! [ÎPS]: Fiți atenți acum! „Sfântul Ioan Damaschin spune… Zicea o înaltă față bisericească că cei adormiți nu primesc decât o („ελαφρά ονησης” în greaca veche), cu rugăciunile noastre. Ce lucruri sunt acestea pe care tu le propovăduiești?! Oare acum trebuie să adoptăm purgatoriul latinilor? Îmi dau seama că există o confuzie în rândul ierarhilor ortodocși. Și de ce este aceasta? Pentru că nu au ajuns în contact cu sfinții! Înțelegeți acum de ce trebuie să ascultăm cea ce ne spun sfinții, mai presus de persoane și sinoduri? De fapt, trebuie să vedem în ce aspecte sunt de acord sfinții.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!









3 Comment
Mi ati făcut o mare bucurie cu acest material,deoarece am tatăl decedat și multe cunoștințe pe care ii pomenesc la liturghie dar și în rugaciunea personală. Si ma întrebam uneori dacă sufletele lor simt tot ce facem pt ei.Acum sunt sigura ca le este de folos.
Foarte folositor cuvânt, mulțumim Maicii Domnului pentru acești învățători ai adevărului. Pe cei care învață greșit să îi lumineze bunul Dumnezeu.
Multumim parinte pentru material. Avem nevoie de mangaiere.