Sf. Ioan Ianolide și Aspazia Oțel Petrescu: mărturii despre Sfinții închisorilor – Silvian Man, Toma Tătaru, p. Teologos

În acest dialog duhovnicesc, vorbim cu doi membri ai Ligii Studenților din Iași despre mărturiile vii ale sfinților din temnițele comuniste și despre lucrarea isihastă care i-a ținut în viață, cu nădejdea canonizării. În centrul discuției sunt Ioan Ianolide și Aspazia Oțel Petrescu, modele de credință, prietenie și noblețe, a căror pildă luminează generațiile de astăzi.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Părintele Teologos: Fără Hristos cel Viu înăuntrul lor.

Toma Tataru: Și atunci, unii dintre ei chiar considerau perioada de izolare la care mai erau supuși, o perioadă în care ajungeau să se limpezească să zic așa, să aibă acel timp în care să dialogheze ei cu Dumnezeu și astfel pentru unii dintre ei a fost o perioadă constructivă din punct de vedere spiritual.

Părintele Teologos: Da, a fost esențială, pentru că nu poți să reziști la așa ceva dacă nu-l ai pe Hristos viu în tine, adică deja ieși din credință, intri în încredințare. Adică ești sigur că Hristos există și că-L am înăuntrul meu și atunci poți să reziști, dacă nu, omul se înconvoaie, ca și ceilalți, mărturisesc inclusiv minciuni, numai să scap de tortură, să scapi de bătaie.

Toma Tataru: Și din perspectiva aceasta, se poate spune că la Pitești, cum am spus, din cauza torturilor, presiunilor psihologice, a condițiilor de detenție sub orice critică, foarte greu de descris, totuși mulți dintre ei au reușit să își vindece aceste răni sufletești și au reușit chiar să devină Sfinți, cum este chiar cazul lui Ioan Ianolide.

Părintele Teologos: După câți ani?

Silvian Man: Douăzeci și trei de ani de detenție, în total. Da, dar ei l-au așteptat mai puțin, l-au așteptat numai vreo optsprezece, pentru că la Galda puteau să fie în contact în colonia de la muncă. Și, imaginați-vă toată speranța omului de a mai găsi ceva acasă, năruită în momentul în care descoperă că este căsătorită, dar cu toate acestea, maturitatea lui, pentru că deși ea era cumva dispusă să renunțe la tot pentru el, cu toate acestea respectul lui Ioan Ianolide față de taina sfintei cununii, adică odată ce te-ai legat ești legat.

Părintele Teologos: Adică, nu mai divorțezi pentru mine, da.

Silvian Man: Și aici intervine, cumva, aspectul foarte interesant, că el după aceea se scufundă într-o viață de rugăciune și transpune toată această viață duhovnicească din închisoare în viața lui de familie. El a avut un sprijin foarte important în tatăl său Niculache, un comerciant foarte abil, cum erau toți de fapt cei de origine armânească, că are origini armânești Ioan Ianolide

Părintele Teologos: E român care s-a dus în Grecia și care, iarăși, a revenit apoi în România.

Silvian Man: Da, Ianolidis, dacă este să o dăm în grecește. Și el ajunge la un moment dat să o cunoască pe doamna Constanța, cea care avea să-i devină soție, care și doamna Constanța la rândul ei fusese căsătorită anterior cu un avocat. Ei bine, imaginați-vă acest scenariu, care pare imposibil pentru mintea noastră lumească de astăzi, ei se întâlneau regulat chiar și stăteau la aceeași masă, Ioan Ianolide cu doamna Constanța Ianolide, unde cumva el a avut așa, a fost o îndrăgostire ca prin descoperire.

Părintele Teologos: A fost descoperire, pentru că el când a cunoscut-o pentru prima dată, a auzit vocea lui Dumnezeu, i-a spus „asta este!”.

Silvian Man: După, imaginați-vă Valentina cu soțul ei și fostul soț al doamnei Constanța cu a doua soție se întâlneau la masă, stăteau de vorbă… Astăzi fostul fostei… pare așa ceva, ireal, fără ură, ranchiună, adică ce înălțime duhovnicească aveau oamenii aceștia să poată să treacă prin niște aspecte, să-și trateze relațiile cumva contractual, nu mai funcționează, încheiem contractul, dar fără să se urască între ei.

Părintele Teologos: Mai ales, dacă luăm în seamă faptul că Valentina era pentru Sfântul Ioan Ianolide singurul punct luminos, adică singurul sens în viață, deci el se luptase să iasă din închisoare cu gândul că se va căsători cu ea.

Silvian Man: Doamna Constanța ne-a dăruit la un moment dat, există o fotografie unde este Valentina cu Eleonora, cele două surori, în fotografie și pe spate scrie septembrie… Deci, la un moment dat am datat, a fost o prezentare la Mănăstirea Petru Vodă, fix pe baza albumelor lui Ioan Ianolide, când a fost acuma simpozion în februarie… iartă-mă Nel, semnat Val, din septembrie. El a fost eliberat în august, deci undeva într-un interval de două trei săptămâni, i-a dăruit asta.

Părintele Teologos: Ce capacitate de iubire avea!!

Silvian Man: Exact, și ne-a dăruit-o nouă și ce frumos ne-a vorbit nouă doamna Constanța despre Valentina… cică, „măi, ce față drăguță!”.

Părintele Teologos: Da, când trebuia să o facă troacă de porci, să mă ierte bunul Dumnezeu! ce, cu aia?!

Silvian Man: Adică, oameni din alte generație, cu o maturitate, deci doar maturitatea morală, lumească la cuplu, la care nu mai pun maturitatea duhovnicească pe deasupra, care le permite să se comporte ca atare, mai ales că, evident, ca la orice masă, la un moment dat fetele stau deoparte, bărbații deoparte, băieții se rugau între ei! așa ceva… mă gândesc la acest aspect, pentru că Ioan Ianolide și cum i-am perceput noi pe sfinții din închisori, cumva fiind poate și această goană după mărturii senzaționale… multe persoane care vedeam că mai vin la bătrâni și [întrebau] dar cum vă băteau?, dar cum vă dădeau în cap? sau chestiuni poate pur informative cu cine ați stat în închisoare? Și cam aici se încheiau interviurile groso-modo.

Părintele Teologos: Și asta se vede din păcate, nu aș dori să spun, dar e o mare tristețea de a mea, se vede în filmele legate de Sfinții din închisori. Care-s filme cu bătăi. Nu, adică aș dori transformarea duhovnicească a Sfântului respectiv…

Silvian Man: Chestiuni de finețe! Dar, noi de exemplu, prima întrebare, adică îi întrebam pe oamenii ăștia unde au copilărit, cum au copilărit, cine-s părinții lor, ce au învățat de la părinți? modelele lor din tinerețe, ce citeau, cum a fost școala? Păi, mă iertați, Valeriu Gafencu astăzi ar putea spune, domnule, un mediocru, 7 și ceva a luat în bacalaureat. Astăzi să iei 7 și ceva în BAC, nu mai intri la nicio facultate, ești gata, scrie taxă pe tine. El era al 18-lea din 70 și ceva, că i-am descoperit noi diploma de bacalaureat în Arhivele Naționale. Eh, și el era prezentat de profesorii săi, inclusiv la Universitate, profesorul Constantin Angelescu, fiul doctorului Constantin Angelescu, ministrul educației, care a introdus bacalaureatul, fiul doctorului-profesor de drept constituțional la facultatea de Drept din Iași, care l-a și apărat de fapt în procesul intentat de autoritățile antonesciene, îl recomandă unul dintre cei mai străluciți studenți. Un tânăr cu 7 și ceva în bacalaureat. Adică în vremea respectivă înseamna ceva să ai 7 în BAC.

Era mult mai serios, dădeai bacalaureatul la vreo nouă materii și însemna ceva. Ei veneau cu educație aleasă, asta o dată. În al doilea rând, era acea conștiință morală, deci ei știau un lucru, nu fluier o fată pe stradă, nu exista conceptul acesta de pipăit, deci totul se purta cumva încă într-un spirit romantic, să spunem, cu iz cavaleresc.

Părintele Teologos: Cavaleresc nobil, astăzi una din marile mele probleme este că nu pot să transmit tinerilor că trebuie să fie nobili… Ce-i aia nobil, noblețe, știi? S-a pierdut total.

Silvian Man: Și este un aspect care astăzi nu se mai spune băieților tineri, că femeile, chiar așa poate cum ar dori societatea să fie unele căzute, poate prin modul în care se îmbracă, prin modul în care se expun în spațiul public, în social media și așa mai departe… cu toate acestea, există un principiu fundamental în masculinitate și chestiunea aceasta era cunoscută băieților din frățiile de cruce din perioada interbelică…Femeile trebuie să fie impresionate! Dar nu impresionezi o femeie făcând neapărat ceva în mod special, nu știu, ca păunul, să-ți înfoi coada … Dansul acesta, să spunem de împerechere, ritualul de împerechere, era prin însăși viețuirea ta ca bărbat, adică să îți vezi din punct de vedere profesional – academic de ceea ce ai de făcut, să fii tu cineva, să fii tu stăpân pe tine însuți din toate punctele de vedere, deci duhovnicește, trupește, material și așa mai departe și atunci, în mod natural, tu vei atrage femeia, care – atenție ! – nu pe care ți-o dorești, ci care este potrivită pentru tine…

Părintele Teologos: Evident!

Silvian Man: …care este rânduită pentru tine. Și atunci având această conștiință, oamenii aceștia erau cu adevărat bărbați, era în stare să reziste ispitelor, aveau spiritul acela de camaradelie masculină, care astăzi s-a cam pierdut. Și acestea sunt cumva coordonatele morale, peste care ei au clădit practica rugăciunii continue, isihasmul și așa mai departe în închisoare. Adică nu e doar rugăciunea fără o morală și fără un exercițiu anterior.

Părintele Teologos: Evident, fără o pregătire în familie. Pentru că în familie s-au pregătit și s-au cizelat caractere și după aceea planul duhovnicesc a venit foarte ușor, a venit natural pe planul moral, care era deja clădit.

Toma Tataru: Și trebuie înțeles faptul, că totuși exista un context generațional de așa natură, adică era foarte răspândită în societate, în rândul tinerilor, această practică a spiritualității, a apropierii față de biserică și tocmai pe aceste principii pe care le-a enumerat și Silvian anterior, s-a format o generație a sfinților închisorilor. Dar trebuie înțeles și contextul care a precedat această această generație, un context în care societatea era mai apropiată de biserică și implicit mai apropiată de moralitatea creștină.

Părintele Teologos: Da, și de modul corect de a fi, pentru că asta este moralitatea creștină. Deci, mare atenție, Dumnezeu nu și-a făcut Partidului lui ortodox, Dumnezeu este perfecțiune personală veșnică, care ne arată, ne învață – dacă dorești – modul corect de a fi. Și la vremea respectivă societatea era în această învățătură dumnezeiască, era ortodoxă și bineînțeles că a existat și Carol cu doamna Elena Popescu, dar în principal societatea, masa să spun așa, era un mediu care ajuta foarte mult pe tânăr să ajungă un tânăr moral și după aceea duhovnicesc.

Silvian Man: Fiindcă războiul pe care l-au prins ei împotriva lor ca tineri, a fost mai degrabă să spunem un război administrativ, judiciar în sensul că erau nedreptățiți în viața academică, erau constrânși, nu erau lăsați să se manifeste liber și nu exista să zicem un război clar, fățiș declarat la nivelul la care este astăzi, de împătimire a lor eu. Sigur, erau tentațiile vremii, erau curentele epocii, existau filme să spunem care la momentul erau considerate a fi imorale. Astăzi ele par deja conservatoare prin raportare la standardul de astăzi. Ei n-au simțit să spunem un război cum este astăzi, ei nu erau încurajați de societate să se joace, să se destrăbăleze și așa mai departe.

Toma Tataru: Păcatul este instituționalizat…

Exemple de sfițenie: Doamna care plângea la telefon. Marin Răducă

La un moment dat am fost eu foarte prost, să spun așa, și m-a enervat o vecină care vorbea toată ziua la telefon. Și plângea femeia la telefon și plângea, plângea, plângea și mă scotea din sărite la un moment dat și m-a rușinat Dumnezeu, la un moment dat nu mergea liftul la etajul meu și m-am dus cu un etaj mai sus. Și intră o femeie lift care începe să-mi vorbească despre o doamnă minunată care locuiește la etajul 5 și care toată ziua plânge, că soțul ei a avut doi frați care au fost în închisorile comuniste. Spune numele soțului, eu imediat fac conexiunile… a, și pe frații lui chema îi așa și așa? Da, dar de unde știți? și povestesc. Eu vreau s-o cunosc pe doamna asta!

Am intrat în casă la ea, am cerut voie, mi-a povestit… Deci, eu am coborât după aceea în casă, erau băieții în apartament, le-am zis, băi, deci suntem niște proști! Voi știți cine-i vecina care plânge și de ce plânge? Deci ea plângea gândindu-se la cumnații ei și la suferința pe care au avut-o, pentru că, în cazul unuia dintre ei, el a preferat să facă închisoare ca să scape soțul ei, că au făcut schimb. Păi, vă dați seama, adică tu să te duci la închisoare, așa de dragul fratelui tău ca să nu facă el închisoare, pentru că el este căsătorit și mai are o șansă și au avut copii, slavă Domnului, și nepoți acuma, dar asta spun, adică exemple de jertfă.

Și al doilea exemplu, că mai ales că a fost și coleg de detenție cu Ioan Ianolide, este vorba despre Marin Răducă, pe care multă lume l-a admirat drept moșulețul acela mic, pitic, alb, pe care-l vedeai în Iași și multă lume îl vedea la amplasamentele acestea de obicei puse administrația publică locală, cu diverse aparate unde poți să faci sport.

Părintele Teologos: Serios??

Silvian Man: Da. Și, mă iertați, o să o spun foarte lumește, și trăgea de fiare, cum se spune. Avea o forță fizică chiar la vârsta lui… (el a murit la un veac aproape)… incredibilă. Ieșea, mergea numai pe jos, refuza să folosească transportul public în comun și știa… De exemplu, ne dădeam întâlnire undeva sau trebuia să vină să vorbească unori tineri sau chiar la o conferință. Unde, la ce oră? Bine. El știa, cu o oră înainte – o oră jumate, el pleca de acasă. Mergea, făcea rugăciunea inimii pe drum… Ne încurajase pe noi să facem mișcare, ne-a dat și o cheie de înțelegere a unor aspecte fundamentale. Mă, voi cum credeți că am rezistat noi în închisoare? Păi, eu înainte să intru în închisoare, spunea, că făcea 40 de flotări pe puțin! Deci așa. După care, l-am văzut, învățase să reziste cu foarte puțină apă, el ajungea să nu consume mai mult de 400 de ml de apă pe zi.

Părintele Teologos: Ferească Dumnezeu!

Silvian Man: Deci, un antrenament din închisoare fantastic, fantastic! Pentru că își punea problema în felul următor, eu cum să consum apa murdară din tinetă, adică era un fel de latrină care era în celulă și eu după să mă împărtășesc cu Sfintele Taine, făcute pe ascuns cu pâinea care li se dădea?! Eh, niște moșuleți, un exemplu de un moș și o babă, ca exemple de sfințenie! Nu știi, s-ar putea să fie vecinii tăi de la etajul opt.

Părintele Teologos: Adevărat! Și noi suntem azi în halul în care suntem!

Doamna Apazia!

Carnete de amintiri. Exerciții de recunoștință

Silvian Man: Doamna Aspazia . E o poveste foarte interesantă, pentru că am cunoscut-o prima dată în clasa a XII-a la Roman. Ea a locuit în Roman foarte mult timp, [unde] acum este înmormântată, are o cruce superbă, făcută chiar după una din crucile sculptate de părintele Arsenie Papacioc și Traian Trifan în închisoare la Aiud, o replică, dar la dimensiune mare. Doamna Aspazia a făcut parte din ceea ce se numea la momentul respectiv, în liceul de fete din Cernăuți, „Mugurași și luminițe”. Era cumva echivalentul frățiorilor de cruce pentru elevi și dincolo de ceea ce ar spune unii fără vreo bază documentară, domnule, că în frățiile de cruce ăștia se pregăteau pentru asasinate și așa mai departe… făceau și lucruri foarte simple, ce făceau fetele atunci. Adică, se ocupau cu chestiiuni de poezie… Noi am descoperit în anii ăia, nu ale lor din păcate, unii ați mai prins oracole, dar atunci făcea cumva carnete de amintiri.

Își făceau exerciții de admirație, în sensul prescris de stoici, de Marcus Aurelius, unii față de ceilalți. Spuneau fetele ‘mă bucur de prietenia ta, scumpa mea, pentru că tu așa și așa’ și inclusiv ca exerciții de recunoștință, cum începe gândul către sine însuși, că exercițiul recunoștință așa spune de la bunicul meu așa, de la vărul am învățat… și ele spuneau: uite, de la tine am învățat să cos, nu știu ce să fac, broderia cutare sau l-am descoperit pe poetul cutare.

Părintele Teologos: Oprește-te puțin… Sper să greșesc, dar cred că tinerii de astăzi habar n-au…

Silvian Man: N-au! Cei de patruzeci – cincizeci de ani au prins.

Părintele Teologos: E vorba de niște caiete, în care pe o pagină sau două pagini din aceste caiete, pe un prieten de al meu îl invitam eu să scrie ceva frumos pentru mine. Pentru mine. Asta se întâmpla de obicei când ne despărțeam, adică în clasa a XII-a sau la sfârșitul gimnaziului și așa mai departe. Și atuncea, prietenii într-adevăr făceau acest exercițiu de admirație în care scriau niște lucruri foarte frumoase și după ani, și și atunci, dar mai ales după ani vedeai frumusețea sufletului celuilalt în paginile respective. Astea sunt oracole și astea sunt exerciții de admirație. Adică niște gesturi de prietenie extraordinar de frumoase și foarte poetice. Adică scriau poezii pe care chiar ei le făceau, desen… foarte, foarte frumos!

Silvian Man: Exact ce ziceam, pe fiecare pe pagină să fie cât o întrebare și tu doar vedeai și răspunsurile celor dinainte la întrebare.

Părintele Teologos: Și era vorba și de altceva, adică era un caiet cu linii și în susul paginii scria o întrebare. Scriam eu să zic așa o întrebare pe fiecare pagină și după care fiecare dintre prietenii mei își alege o linie, adică să zic așa Silvian scria la linia 5 și la fiecare întrebare la linia 5 era răspunsul lui Silvian și apărea foarte frumos diamantul din inima lui la fiecare întrebare.

Silvian Man: Plus desenele, păsărele, diverse scene din natură, portretele profesorilor. E extraordinar, adică era o cultivare a artei, a spiritului, a curăției sufletești a lor.

Părintele Teologos: A creației.

Istoria zbuciumată a d-nei Aspazia

Silvian Man: Și ea aici are cumva această istorie zbuciumată pentru că, venind din Bucovina, era de la mahala, o localitate din afara Cernăuțiului, de la Cotul Ostriței. A trebuit să se refugieze, deci a simțit toată această durere a cedării Bucovinei, tot ce a urmat ulterior, cu rude care au murit în celebrul și crudul masacru de la Fântâna Albă, când trupele sovietice au ucis mii de români care căutau să fugă în România de Sfintele Paști. Toată această suferință, a adus-o după (aceea) în țară și eu am să povestesc numai un episod salvator, am să-l las pe Toma să povestească episoadele clujene ale doamnei Aspazia, că a fost implicată în niște evenimente interesante acolo. Ea împreună cu niște colege de ale ei a fost prezentă în București după bombardamentele aliate din ’44 care au nimerit și clădirea Bibliotecii Central Universitare și a făcut parte din echipele de fete legionare care au salvat ce s-a putut din fondul de carte al Bibliotecii Centrale Universitare București.

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Silvian Man: Da, adică fiind vorba de o lucrare în vremea respectivă. Însă la Cluj avea să cunoască niște personalități ale epocii care aveau să-i schimbe în mod fundamental viața.

Greva studențească de la Cluj

Toma Tataru: Părerea mea este că una dintre aceste personalități a fost viitorul Înaltpreasfințit, mitropolitul Bartolomeu Anania, unul dintre cei mai importanți lideri ai studenților din vremea respectivă și să zic așa unul foarte apropiat sufletului meu. În Cluj, după sfârșitul celui de-al doilea război mondial, exista un context foarte complicat din perspectiva faptului că încă rămăseseră acele reminiscențe ale revizionismului maghiar, și Transilvania, la momentul respectiv, abia fusese încorporată României. Era o situație foarte complicată, pe care și comuniștii încercau cumva să o exploateze.

Silvian Man: În perioada 1940 – 1944, Ardealul de Nord a fost sub ocupație maghiară hortistă, s-au produs niște mari crime acolo din partea regimului fascist maghiar.

Toma Tataru: Iar din ’44 până în ’46 a fost sub administrare militară sovietică. Deci românii nu aveau până în ’46 vreo astfel de putere, un cuvânt de spus în Transilvania. Și cumva asta a afectat foarte mult relațiile dintre români și maghiari. Pe de o parte, unii voiau realipirea la Ungaria, alții voiau să nu se mai întâmple crimele ce avuseseră loc până atunci, crime odioase, și astfel s-a ajuns din nou la ciocniri, cred că prin mai ’47.

Silvian Man: În mai ’46 pornește practic acel fenomen amplu al grevei studențești de la Cluj, pentru că încă Transilvania nu era a noastră, din nou din perspectiva dreptul internațional nu se încheiase tratatul după cel de al Doilea Război Mondial pe fondul acestor fricțiuni, în momentul în care ungurii au atacat Căminul studențesc Avram Iancu, astăzi este sediul actual al Facultății de Drept al Universității Babeș Bolyai, studenții au respins atacul maghiar, deși studenții nu era înarmați, adică comandoul maghiar a venit cu cocktailuri Molotov, cu arme, cu grenade și studenții au reușit să respingă acel atac, desigur și cu oarecare pierderi și răniri și, practic, au creat această fervoare în Cluj care a dus în punctul în care comandamentul sovietic să trebuiască să intervină ca să poată să calmeze spiritele. Și au catalizat spiritul național al clujenilor, astfel încât să îi facă să ceară respingerea comunismului și aici un rol foarte interesant și Doamna Aspazia nouă ne-a povestit de mai multe ori aceste episoade, pentru că a fost în mijlocul evenimentelor.

Pe de o parte clujenii din Florești, care au venit cu mâncare pentru studenți, au venit să-i îngrijească, să-i bandajeze, bine, niște clujeni mai speciali, mănășturenii. Există acest episod relatat că ei au venit înarmați spre Cluj, sub sloganul „până aici democrația populară comunistă, de aici Mănășturul”.

Părintele Teologos: Democrația între ghilimele, bineînțeles, pentru că era vorba de…

Silvian Man: Și rolul acesta al înaltului Bartolomeu Anania, care trebuie să menționăm, el a fost lider al studenților, fiind în haină monahală.

Părintele Teologos: Serios?

Toma Tataru: Cred că e singurul caz.

Silvian Man: E singurul caz. Deci e ceva… Am mai avut lideri ai studenților care să devină monahi ulterior și chiar episcopi. Dar avem chiar trei episcopi care au fost lideri ai studenților. Este vorba despre Emilian Antal, viitorul episcop, el a fost chiar delegatul studențimii la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia și președinte al Societații Academice Petru Maior, care s-a mutat de la Budapesta la Cluj, el a făcut tranziția. Este cazul Înaltului Anania, care este ultimul președinte al Centrului Universitar Cluj, dar singurul monah, așa și care a și condus o grevă, atenție, nu mai menționăm acuma, avem cazuri de foști conducători de greve, care au devenit călugări. Și este și cazul lui Valerian Trifa. Deci au existat astfel de situații.

Și punctul acesta cheie îl are Înaltul Anania, în legătură și cu organizarea aceasta distinctă, pentru că doamna Aspazia a activat în ceea ce s-a numit ‘Frăția ortodoxă română studențescă’.

Ei încercau cumva, chiar dacă erau aceeași oameni, să-și creeze diverse avataruri, adică e ca și cum, noi trei aici înființăm trei asociații, dar suntem pe poziții diferite de conducere… tot noi suntem. De ce? Pentru că comuniștii veneau cu o avalanșă de organizații nou create, aproape ca ciupercile după ploaie, cu oamenii lor.

Și tot timpul, ei gîndind în termeni sindicaliști, ei puneau problema câți sunteți la număr, câte organizații sunteți? Și atunci, încercau și ai noștri să contrabalanseze… AS-ul, studențimea anticomunistă.

Mai mult decât atât, doamna Aspazia dă mărturie despre condițiile crunte la care erau supuși studenții, fiind condiționați, dacă nu erai înscris în frontul democrat universitar, nu aveai dreptul la pâine.

Părintele Teologos: Ferească Dumnezeu!

Toma Tataru: Sau nu aveai cartelă la cantină.

Silvian Man: În prima fază, la cantină, dacă nu erai cu comuniștii, îți dădea mămăligă rece de a doua zi. Era cumva o formă de obișnuință, de discriminare. Pe lângă asta, ea a cunoscut trei persoane foarte importante, patru, de fapt, persoane foarte importante pentru devenirea ei din punct de vedere academic.

Persoanalități care i-au marcat destinul academic

Lucian Blaga pentru că i-a a fost profesor. Din punct de vedere să spunem așa tineresc, civic, a fost prietenă cu Ion Gavril Ogoreanu și Costache Oprișan.

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Toma Tataru: Și cu Iulia Coșeriu, care era sora lui Eugen Coșeriu, unul dintre cei mai mari lingviști români.

Silvian Man: Eugen Coșeriu, care fusese coleg de liceu cu Valeriu Gafencu, la Bălți.

Toma Tataru: Asta ca să vedem și nivelul la care era învățământul românesc la vremea respectivă, de producea asemenea somități.

Silvian Man: Persoana care la fel a influențat-o cel mai mult, pentru că i-a fost duhovnic, iarăși ne întoarcem la părintele Arsenie Boca. Acum, poate înțeleg unii mai bine de ce există acest război împotriva Sfântului Părinte Arsenie Boca, e adevărat unii au căzut și în această ispită să spunem de a-l bagateliza ca imagine, neavând neapărat această dorință și a fost mult bagatelizat în ultimii ani. Dar el a spovedit-o pe doamna Aspazia și A B C-urile duhovnicești le-a prins de la el și toată experiența ei duhovnicească din închisoare, ulterior, unde a cunoscut soții de deținuți politici, de oameni politici mari… ea s-a considerat pe ea mică față de ele, dar ea a avut mai mult experiență duhovnicească prin părintele Arsenie Boca, pe care a transplatat-o în închisoare.

Părintele Teologos: Și vorbea tot timpul foarte frumos despre Sfântul Arsenie.

Dna Aspazia – far duhovnicesc în închisoare

Toma Tataru: Și a reușit cumva să introducă în închisorile de femei din perioada regimului comunist această practică isihastă atonită, e un parcurs așa foarte interesant al…

Silvian Man: Deci, vă zicem din mărturii, ea cu toată tăria duhovnicească, fiind cine a fost, mă rog, pentru vremea respectivă soția lui Ion Antonescu… se ducea și-i smulgea țigara din gură. Deci soția lui Ion Antonescu a lăsat mărturii, n-a avut să spunem așa o comportare morală în închisoare și chestiunea aceasta cumva îi supăra sau îndemna pe alte deținute cumva, să nu țină așa o linie duhovnicească; dă mărturie sora cea mai mică a lui Costache Oprișan, doamna Elena Poli, care a prins-o, și ea era cumva așa un copil mic pe lângă Pazi, cum mai era să fie cunoscută doamna Aspazia, era cumva numele de alint, dar Pazi era cea care dădea direcția morală în închisoare.

Părintele Teologos: Era farul…

Silvian Man: Chiar era farul. Dar mai mult decât atât, ea ajunge să fie în închisoare nașa de botez a fiicei lui Arnăuțoiu.

Toma Tataru: Toma Arnăuțoiu…

Silvian Man: Care dă mărturie și astăzi… care s-a născut în închisoare.

Toma Tataru: Da, Toma Arnăuțoiu, pentru toată lumea, a fost unul dintre liderii rezistenței armate anticomuniste, iar soția lui a fost arestată tocmai pentru a pune presiune pe el și a ajuns chiar să nască în închisoare.

Părintele Teologos: Și Doamna Aspazia a fost nașa de botez. Dar, dincolo de faptul că Toma Arnăuțoiu a fost unul din lideri, el a fost și o personalitate duhovnicească, deci a fost un caracter extraordinar, caracter extraordinar și deci, fraților, mai pe românește, cine se aseamănă, se adună, adică erau toți niște somități întâi de toate duhovnicești și după aceea și niște somități de prezență intelectuală, dacă doriți.

Silvian Man: Și încă un punct foarte important, indiferent de orientarea lor politică și de afilierea lor anterioară intrării în închisoare, pentru că tot timpul e bine de precizat acest aspect, unii astăzi îi judecă și îi aruncă în diverse blocuri și diverse categorii… domnule, ai fost în organizația cutare, clar ăla a fost un criminal. Nu, fiecare persoană trebuie luată în parte.

Părintele Teologos: Evident.

Silvian Man: Tocmai procesul de canonizare din biserica noastră ortodoxă, este unul asiduu, îndelungat, care se face cu foarte multă atenție, tocmai pentru a nu se comite erori, nu-i nimeni canonizat așa, pe repede înainte, fără o cercetare serioasă.

Părintele Teologos: În primul rând, evlavia poporului, adică să fie recunoscut în popor, că omul respectiv intr-adevăr a fost omul lui Dumnezeu.

Silvian Man: Poporul, chiar are o vorbă în acest sens, culeasă de Iulius Zane, nu te închina până nu știi cine este sfântul. Care se vede în mod practic, pentru că așa s-a întâmplat că poporul în ultimii ani parcă a știut mai bine chiar decât unii ierarhi ai bisericii cine sunt acești sfinți ai închisorilor. Și a influențat asta. Deci, poporul este cel care de fapt a determinat, care a dat tonul acestor canonizări.

Părintele Teologos: Pentru că Duhul Sfânt vorbește prin popor, vorbește prin turma în bisericii, acesta este de fapt condiția necesară și suficientă ca cineva să fie sfânt, evlavia poporului. Ăsta e canon de Sinod, treaba asta.

Silvian Man: Și doamna Aspazia aici a avut rolul central. Dintre toate femeile, dintre toate laicele care au fost în închisorile comuniste, ea a concentrat toată această experiență duhovnicească, prin organizarea de parastase la închisorile de femei, nu vreau să fiu rău, dar eu n-am văzut feministele de astăzi să vorbească despre femeile din închisorile comuniste, să-mi fie cu iertare! Despre feminismul creștin, se întâmplă ca astăzi când filmăm să fie chiar Duminica Mironosițelor. Deci practic facem pomenirea acestor mironosițe din închisorile comuniste.

Înălțimea duhovnicească a dnei Aspazia

Părintele Teologos: Și trebuie să știi, că eu am făcut un clip despre Sfinții români din închisori și am vorbit despre Doamna Aspazia și printre alte mărturii de acolo, mi-a plăcut foarte mult mărturia asta a doamnei Aspazia, că ea fusese bătută cu chișcomanul pe spate, adică cu o bucată de cauciuc foarte dureroasă și ea, doar pentru că i-a trecut, adică nu a avut gând de ură, dar i-a trecut un gând de ură, nu știu cât timp s-a chinuit pe sineși, adică 50 de zile sau de 40 de zile a ținut post și așa mai departe, adică crunt, crunt. Deci ea a ajuns la niște măsuri foarte mari.

Bun. Și fac acest clip și pun această bucată ca și teaser în față la clip, că mi-a plăcut foarte mult. Și știți că pe site clipurile astea intră marți, adică omiliile mele, cuvintele mele intră marți. Și zic „Doamne, când să pun clipul ăla?” Și atunci, așa mi-a venit să pun în ziua respectivă. Am pus în ziua respectivă, deja știi că prezint Premiera înainte și așa mai departe și dintr-o dată în seara respectivă îmi intră pe feed, nu mai țin minte pe ce canal, că era chiar ziua doamnei Aspazia, era exact ziua în care cred că se dusese la Domnul.

Silvian Man: 23 ianuarie.

Părintele Teologos: Da, exact, 23 ianuarie atuncea pentru că eu pusesem de ziua Principatelor. Deci scopul meu era să fie pentru Principate și Sfinții români. Sunt foarte național, foarte iubitor de țară și exact pe 23 ianuarie a fost clipul ăsta și în față era doamna Aspazia. Are mare, mare, mare îndrăzneală la Dumnezeu! Mare Sfântă, să știți!

O suferință purtată în tăcere

Silvian Man: Și un lucru care e mai puțin cunoscut din viața ei, ea a purtat din tinerețe până la bătrânețe, ea a purtat aproape ca pe un copil în pântece o tumoră, a făcut un cancer.

Părintele Teologos: Serios?!

Silvian Man: Da, legat de aparatul digestiv, a dus tumora aceasta toată viața.

Părintele Teologos: Nu cred! Serios?

Silvian Man: Da, și ea, adică mărturia vie, adică medicii cei care au cunoscut-o atâta timp. E un lucru greu de dus și în plus durerile asociate așa mai departe. Ei abia târziu a început să se degradeze stare de sănătate, însă este fantastică lumina pe care o avea întotdeauna în ochi și capacitatea aceasta cumva de a profeți, de a preveni generațiile de astăzi asupra încercărilor care vor urma.

Toma Tataru: Cum a făcut Ioan Ianolide.

Cuvinte cu valoare profetică

Silvian Man: Exact în același duh. Noi avem astfel de discuții cu ea, legate de ideea de control etatic asupra vieții noastre prin diverse instrumente administrative, care pot fi biometrice.

Părintele Teologos: Exact.

Silvian Man: Prin decizii ale oamenilor politici, foarte multe lucruri legate de război. Deci eu îmi aduc aminte ea spunea din 2011 – 12 despre ideea că va porni războiul din Ucraina, se vor bate doi ani, după se vor liniști, apoi iar se vor război și eu duceam tineri pe acolo și au zis „bă, baba asta spune prostii”. Eu ziceam, ca istoric, mă, va fi inevitabil, adică rușii și cu ucrainenii, știm.

Toma Tataru: Se iubesc foarte mult…

Silvian Man: Deci istoricii tot timpul au zis, băi, există tot timpul posibilitate să fie, dar ea venea cu niște chestiuni precise legat de context. De ce poate favoriza un război, că știm orice conflict a fost de fapt de multe ori prilej pentru hegemonii, pentru stăpânitorii vremelnici ai lumii, de măsuri represive, de control social și așa mai departe, care nu sunt neapărat necesare într-un conflict, dar te folosești de ele pentru a profita. Și mai mult decât atât, deci momentul în care am plonjat cumva în sufletul ei tineresc, a fost când din pură întâmplare am ajuns la ea cumva pe neanunțate, în momentul în care primea o vizită din partea fostei sale colege din liceu și chiar a șefei sale, ca să spunem așa, pe linia acesta a luminiților și a mugurașilor.

Este vorba de doamna Tatiana Guga, care a fost ultimul supraviețuitor al ultimei promoții a Facultății de Teologie de la Suceava, pentru că era refugiată de la Cernăuți și o perioadă de timp de fapt a coexistat cu Iașul, facultatea era dependentă Universitatea din Iași, dar de fapt era la Chișinău. Și avem filmare cu ele două depănând amintiri din tinerețea lor de la Cernăuți. Extraordinar! Și astea sunt niște mărturii care se adaugă față de munca documentară pe care o face acuma Toma, pentru ca să documentezi viața unui sfânt din închisori, înseamnă să treci prin mii de file. Toma știe mult mai bine decât mine aceste aspecte.

Părintele Teologos: Și cred că din cauza asta este și răcit puțin, adică bolnav.

Toma Tataru: Dar, din anumite perspective documentele uneori sunt labile, nu oferă această imagine a relațiilor poate mai apropiate dintre deținuți. Oferă niște informații clare, precise cu privire la ceea ce îi interesau pe securiști, mai mult mărturiile orale și memoriile sunt cele care prezintă poate chiar într-o cheie mai largă, să zic așa și mai duhovnicească, inclusiv trăirile și sentimentele respectivilor deținuți. Sunt și alte cazuri foarte rare, extrem de rare. De exemplu am găsit într-un document cum îl vedeau deținuții din Aiud pe părinte Arsenie Papacioc. Părerea lor în general era că era un sfânt în viață, încă de atunci.

Părintele Teologos: Și am înțeles, inclusiv gardienii la un moment au spus că iese sfântul pe ușă, deci când l-au eliberat i-au zis iese sfântul pe ușă.

Toma Tataru: Da, și din perspectiva aceasta se mai găsesc astfel de informații, dar foarte rare. În cazul doamnei Aspazia extrem de importante sunt interviurile care s-au luat cu dânsa și cartea pe care a scris-o „Strigat am către Tine, Doamne”.

Silvian Man: Și „Memoria în spice”.

Toma Tataru: Ceea ce spune foarte multe, inclusiv titlul spune foarte multe și despre suferința și despre încrederea cu care și-a acordat viața în mâinile lui Dumnezeu. Gândiți-vă că a trecut prin momente la limita dintre viață și moarte. Este acel moment în care în închisoare fiind a fost băgată într-un beci plin cu cu șobolani și atunci în rugăciune a simțit o căldură și o lumină dumnezeiască, care au ajutat-o să treacă peste această suferință îndelungată.

Părintele Teologos: Deci, fraților, trebuie să știți că nu ne putem imagina prin ce au trecut oamenii ăștia, dar trebuie să-i respectăm totuși. Despre ceva similar crei să vorbești?

Să strângem mărturii despre oamenii cu viață sfântă

Silvian Man: Da, două lucruri și la final am să spun chiar rugăciunea doamne Aspazia, are o rugăciune a ei specială. Mă gândeam că tot acest efort de documentare ar fi fost imposibil fără sprijinul urmașilor foștilor deținuți politici, cărora eu cu Toma mai ales ținem foarte mult să le mulțumim și chiar am vrea cumva să facem un apel, pentru că noi încercăm să adunăm mărturii, documente legate de ei. Deci dacă mai sunt urmași care sunt în viață, care mai au astfel de mărturii, de documente, poate corespondență, noi am mai găsit corespondențe între ei cu foarte multă valoare duhovnicească, care să poate adăuga acestor eforturi de a-i scoate la lumină pe sfinții din închisori.

Au fost și situații, de exemplu, când am cumpărat de pe piața de antichități sau am găsit la târguri de vechituri fotografii cu foști deținuți politici. Dacă sunt persoane care dețin astfel de lucruri, care pot să ne ajute să mai strângem astfel de mărturii, ar fi extraordinar! Pentru că așa se pot completa lucrurile. Nici nu știi cum într-o scrisoare, un document, dintr-o dedicație pe o carte, cum realizezi relația dintre niște oameni, cum realizezi anumite evenimente și anumite relatări care completează acest tablou minunat al sfințeniei acestor oameni.

Toma Tataru: Și credeți-ne că suntem pățiți în sensul bun al cuvântului din prisma asta, pentru că am găsit, unde nu ne așteptam, astfel de materiale care ajută foarte mult și a-i face pe alții, dar și pe noi nici înșine să conștientizăm înălțimea duhovnicească la care au ajuns tinerii de atunci ai acelei generații și mai mult decât atât, e important, e foarte important ca urmașii foștilor deținuți politici să reușească să ducă mai departe acest testament generațional.

Silvian Man: Și, mai ales, să se înțeleagă cumva acest lucru, că foarte mulți oameni astăzi în toate discuțiile care au existat, în special datorită tulburărilor politice din țară legate de Sfinții Închisorilor, care ajunseseră săracii să fie acuzați ei de tulburările politice care s-au creat, ceea ce e total absurd, nu o să vină niciodată o instituție de stat sau dependentă de finanțare de stat, oricare ar fi ea, să facă să zicem dreptate în ghilimele Sfinților din închisori. Acest lucru poate să-l facă numai demersuri private, mănăstiri cum este Petru Vodă, cum este Diaconești, poate o să facă Biserica Ortodoxă, prin întregul aparat pe care îl are, putem să-l facem noi prin puținul pe care îl adăugăm… adică, numai astfel de demersuri private și mă gândesc numai la chestiunea aceasta practică. Că de foarte multe ori se întâmplă îl sun pe Toma… băi, uite sunt la un colecționar acuma, ne costă 1000 de lei, 2000 de lei, are ăsta niște poze cu generalul cutare care a murit la Aiud! Punem bani în mână de la mână, hai să le luăm, altfel ele se pierd. Unii le iau că zic, domnule, mă interesează generalii. Nu, pe mine mă interesează generalul ăsta că este un sfânt al închisorilor și avem atâtea mărturii despre el de la alți deținuți.

Volum de interviuri cu doamna Aspazia

E un efort care se face și, mai mult decât atât, noi ne bucurăm că acum anumite eforturi ale noastre se concretizează. Lucrăm în momentul de față la un volum cu interviurile pe care noi le-am luat doamnei Aspazia Oțel Petrescu, cu mărturii ale noastre și ale altora. Interviurile acestea, inclusiv adnotate cu explicații legat de persoane și cu o biografie exhaustivă, astfel încât să existe un material serios, concret pentru viitorul dosar de canonizare și tindem, totodată, să mulțumim și mitropoliei Basarabiei pentru că și-a asumat propunerea ei spre canonizare în acest an, alături de mama Blandina, tot o refugiată, de fapt, din Basarabia, care a făcut gulagul sovietic și care după a ajuns, vă dați seama, fiind vorba de sfințenia cotidiană, cum ar veni femeia responsabilă cu curățenia la catedrala mitropolitană din Iași.

Părintele Teologos: Femeie de serviciu.

Toma Tataru: Asta ca să înțelegem cât de apropiați pot fi sfinții de noi.

Silvian Man: Da, da, da, cât de apropiați și cât de cotidieni și parcă așa nici nu bănui, banali. Și vreau să închei cu rugăciunea doamnei Aspazia, că asta este, prin mărturia ei, rugăciunea pe care a spus-o în momentul în care am fost prinsă în groapa cu șobolani, „Doamne nu mă lăsa să cad din brațele Tale”.

Părintele Teologos: Amin! Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.

Resurse utile conexe: viața Sfintei Aspazia Oțel Petrescu  pe ro.wikipedia; sensul biblic al rugului pe Ieșirea 3. Pe site: Aspazia despre Arsenie Boca.

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!