O extraordinară pledoarie împotriva tehnologiei din școli

Urmăriți un material foarte, foarte bun, bine documentat și argumentat despre efectele catastrofale ale introducerii tehnologiei în școli și o analiză asupra motivelor meschine din spatele acesteia.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

O convingătoare pledoarie împotriva tehnologiei din școli

Bună ziua tuturor! Mă bucur să vă văd și să fiu cu voi aici. Voi începe cu o anecdotă, sub formă de bârfă, care este în totalitate adevărată ce mi s-a întâmplat cu circa 4 săptămâni în urmă. Era într-o dimineață devreme și mă aflam într-un autobuz supra aglomerat în Londra. Lângă mine se afla o fată și un băiat. Stăteau unul lângă altul, amândoi uitându-se pe telefoane. Nimic anormal până aici, bineînțeles. Amândoi arătau bine, erau bine îmbrăcați, arătau profesional, și erau cam de aceeași vârstă. Dorind să mă furișez în intimitatea lor am încercat să văd la ce se uitau pe telefon. Amândoi se aflau pe site-uri de întâlniri, citind profiluri de femei și de bărbați care erau extrem de similari cu ei. Total adevărat! Atunci când autobuzul a ajuns la Piccaddily Circus amândoi au coborât. M-am uitat după ei cum s-au îndepărtat unul de altul, unul mergând spre Shaftesbury Avenue, iar celălalt spre St. James Avenue. Nu e nevoie să insist asupra situației la care am asistat: un posibil cuplu, dar care nu va exista niciodată. Stăteau unul lângă altul, amândoi căutând prietenia sau dragostea cuiva. Dar niciunul nu băgaseră de seamă existența celuilalt.

Platformele sociale sunt descrise ca având o forță mare de conectare a oamenilor. Și ar putea să fie un lucru minunat. Dar atunci când încetăm să mai luăm seama la oamenii de lângă noi, în favoarea învolburatei mulțimi de oameni online, nu mai văd asta într-o lumină atât de caldă și plăcută. Fie că luăm în calcul cuplul de tineri din autobuz, sau adolescenții singuri stând în dormitoarele lor lipiți cu orele de această zadarnică și periculoasă absurditate, părinți care stau pe telefon în timp ce copiii lor încearcă în zadar să le capteze atenția, ori bebeluși lăsați în compania însoțitorilor vocali pe Siri la grădinițe, niciunul dintre aceste obiceiuri nou dobândite nu pare să prevestească ceva bun pentru înflorirea noastră spirituală și colectivă.

Dezintegrarea societății adulte și singurătatea populației vârstnice sunt deja destul de sumbre, dar distrugerea digitală a copilăriei este o criză cu care trebuie să ne confruntăm dacă vrem să avem o alianță de cetățeni care să funcționeze măcar parțial, ca să nu mai vorbim de una responsabilă. Am început să mă interesez de subiectul ecranelor și al copiilor acum câțiva ani, când am devenit leader al organizației caritabile School Home Support. Am vizitat școli din toată țara și prea des am văzut copii neatenți în sălile de clasă, și tăcuți în curțile de joacă. Ecranele le furau atenția de la profesori în timpul lecțiilor și unii de la alții în timpul pauzelor. Am mai observat, în general, copii transformându-se într-o specie diferită. Exuberanța zgomotoasă a tinereții era înlocuită cu o însingurare anxioasă și iritabilă, care era tulburător de privit.

Dintr-un punct de vedere personal, știu că dacă aș fi avut dispozitive în și în afara clasei, aș fi eșuat lamentabil la școală. Aș fi fost neatentă tot timpul, fermecată de tot gunoiul disponibil online. Nu aș fi citit nicio carte și m-aș fi apucat de cine știe ce pe aparatele mele. Linia fixă de acasă era deja suficient de derutantă. Privind înapoi, prețuiesc forma clasică de educație pe care am primit-o și legătura profund umană cu dragii mei profesori. A fost unul dintre cele mai mari daruri ale vieții mele și îmi doresc ca toți copii să poată fi concentrați, să dobândească cunoștințe și să își atingă potențialul maxim. Cred că acesta ar trebui să fie obiectivul oricărei societăți civilizate.

Dar dovezile arată că am pus deja acest lucru în pericol grav. Am lăsat ușile sălilor de clasă ale copiilor noștri, dormitoarele lor și mințile lor larg deschise către lume. Poate am crezut că le dăm copiilor dreptul de a accesa tot ceea ce ar putea fi bun acolo, dar, de fapt, le-am dat tuturor celorlalți – buni sau răi – acces la copiii noștri.

Să luăm în considerare câteva fapte și cifre. Așa cum ilustrează cartea lui Jonathan Haidt, “Generatia Anxioasă”, marea „rescriere” a copilăriei provoacă o adevărată plagă de boli mintale în rândul copiilor noștri. În ultimul deceniu, rata sinuciderilor în rândul adolescenților a crescut cu 167% la fete și cu 91% la băieți. Internările în spitale pentru copii cu tulburări de alimentație în Anglia au crescut de șase ori într-un deceniu, influența contagioasă a rețelelor sociale fiind citată ca factor major. În anul 2022 s-a înregistrat o creștere de 500% a cazurilor de auto-vătămare în rândul adolescenților, față de ultimii nouă ani. Într-un studiu britanic de anul trecut, cercetătorii au descoperit că unul din trei copii este acum miop. Se estimează că miopia va afecta aproape un miliard de copii din întreaga lume până în 2050. Timpul prea mult petrecut în fața ecranelor este cauza principală, lumina albastră afectându-le ochii la creștere, fără a mai menționa interferența cu hormonii copiilor și cu ritmurile lor de somn. Petrecerea timpului afară poate preveni miopia, însă ecranele îi țin pe copii în casă mai mult decât în oricare altă generație de până acum. Recent, autoritatea de reglementare în domeniul tehnologiei OFCOM a raportat că un sfert dintre copiii britanici sub șapte ani dețin un smartphone, procent care ajunge la 97% la cei de vârsta de 12 ani. Această adoptare în masă a telefoanelor inteligente are ca rezultat o copilărie pierdută și profund afectată, dependența de ecrane înlocuind aproape orice activitate sănătoasă la care ne-am putea gândi.

Așa cum spune Douglas Gentile, „timpul petrecut pe ecrane este timp pe care nu îl petreci în altă parte.” O copilărie sănătoasă ar trebui să însemne mult timp de joacă liberă, desen, alergat, citit, scris povești, jocuri de imaginație, dat cu piciorul în minge, sau chiar privitul pe fereastră și visatul. Toate acestea sunt astăzi imagini idilice, cu nuanțe de nostalgie, pentru că aproape că nu mai au loc. Recent, pentru utilizarea mai sigură a ecranelor, specialiștii în sănătate au emis recomandarea ca adolescenții între 11 și 17 ani să nu depășească una-două ore de timp de ecran pe zi. Asta include totul: iPad-uri, laptopuri telefoane inteligente – pentru creier toate astea înseamnă timp de ecran.

Și totuși, copiii între 8 și 18 ani petrec în medie șapte ore și jumătate pe zi, pe ecrane, în afara programului școlar. În spațiul public, realitatea este vizibilă într-un mod crud. Numărul micuților ce stau cu ecrane în mijloacele de transport, când ar fi fost perfect mulțumiți să se uite la străinii din jur, la câinii în lesă, la ușile ce se deschid sau se închid, mi se pare tragic. Această trecere necugetată de la analogic la digital duce la afectarea gravă a dezvoltării vorbirii, a cogniției și a reglării emoționale. Cum vor învăța copiii stimulați constant, dar artificial, să gândească, să-și utilizeze imaginația, să creeze, sau pur și simplu să stea liniștiți? Răspunsul scurt este că nu vor învăța. Consumul excesiv de tehnologii bazate pe ecrane afectează creierele în dezvoltare în moduri atât de puternice încât nici măcar nu le înțelegem complet.

Bătălia pe frontul smartphone-ului este purtată cu tot mai multă forță, în mare parte datorită lui Jean Twenge și Jonathan Haidt, care au demonstrat că efectele nocive ale camerei frontale, ale platformelor de socializare adictive și a secreției non-stop a dopaminei sunt incontestabile. De la afectarea concentrării, a stimei de sine, a gândirii profunde, a capacității de a citi cărți, de a fi răbdător, de a dormi bine, de a interacționa sănătos în viața reală, de a te gândi la ceilalți în loc de propriul „brand”, până la simplul cost de oportunitate. Lista este de neimaginat. Și acestea sunt doar la capătul mai puțin grav al spectrului. Facilitarea accentuată a crimelor cu arme albe, atragerea spre radicalizare și terorism și pornografia violentă și respingătoare – toate aceste orori sunt recunoscute la nivel global și totuși rămân ușor accesibile pe telefoanele copiilor.

Unii legislatori din lume încep să ia măsuri pentru a limita accesul la rețelele de socializare pentru cei sub 16 ani. Bravo Australiei că au fost primii în a lua poziție. Toate țările civilizate vor urma cu siguranță acest exemplu de urgență, într-un mod care să protejeze copiii fără a limita, sau controla, libertățile adulților. Iar acest lucru este foarte important. Libertatea adulților și siguranța copiilor pot, și trebuie, să fie în simbioză.

Unii părinți fac tot ce le stă în putință pentru a reduce efectele nocive ale ecranelor acasă, dar apoi copiii lor merg la școală și petrec ore întregi în fața ecranelor sub forma tehnologiei educaționale EdTech. Fie că este vorba de iPad-uri, sau asistenți vocali precum Alexa pentru copii de grădiniță, sisteme de învățare precum Power School la școala primară, sau Google Classroom la liceu, – cine a demonstrat că acest potop de educație prin ecrane este cel mai bun pentru copii noștri? Nimeni! Dacă facem un pas înapoi și privim această situație printr-o lentilă plină de compasiune, ea devine oarecum de înțeles. Să lăsăm deoparte faptul că doar 7% dintre companiile de EdTech din UK au realizat studii aleatorii și doar 12% au folosit certificări externe.

Să punem aceste fapte supărătoare deoparte. La început, aceste produse păreau futuristice și fascinante. Școlile, cu bune intenții, au cheltuit sume enorme pentru a cumpăra și implementa cele mai noi programe și au instruit profesorii să le folosească. Și unele dintre instrumente, precum ”Fără Note”, chiar au fost utile pentru profesori. Dar acum avem date mai clare despre modul în care tehnologia îi afectează pe elevi, așa că trebuie să apăsăm pe pauză și, în multe cazuri, să derulăm înapoi. Institutul Karolinska din Suedia a publicat recent o cercetare din care reiese că există dovezi științifice clare că aceste instrumente mai degrabă afectează negativ învățarea decât s-o îmbunătățească.

Suedia a luat aminte la asta și a fost prima țară care a scos tehnologia din sălile de clasă, reinvestind în cărți, hârtie și stilouri. Au avut curajul să recunoască faptul că EdTech a fost un experiment eșuat. Bill Gates însuși a spus că tehnologia a adus rezultate dezastruoase în clasă. Mark Zuckerberg a urmat o școală fără tehnologie în Boston. Steve Jobs nu și-a lăsat propriii copii să folosească iPad-uri. UNESCO spune că moderația ar trebui să fie cuvântul-cheie în legătură cu utilizarea tehnologiei la clasă. OECD a constatat că majoritatea soluțiilor EdTech nu au oferit beneficiile academice promise inițial și că elevii care folosesc foarte frecvent computerele la școală obțin rezultate mult mai slabe la majoritatea obiectivelor de învățare. Rezultatele globale la matematică, științe și citire sunt în cădere liberă. Eu personal am vorbit cu profesori din școlile publice britanice care au recunoscut că tehnologia a împiedicat progresul multor elevi, iar uriașa explozie a meditațiilor în rândul copiilor de la școlile private arată clar că nici ei nu învață bine la școală.

Atunci, de ce suntem atât de entuziasmați de EdTech aici, în Marea Britanie? De ce externalizăm abilitățile de funcționare executivă către un computer? De ce permitem ca toate examenele să fie mutate online până în 2030? Toate cercetările recente ar trebui să ducă la ridicarea podului mobil, nu la îmbrățișarea cu brațele deschise pe care o vedem acum. Se vorbește în prezent despre introducerea AI în sălile de clasă, cu colectarea datelor copiilor pentru a perfecționa AI-ul. De ce? Faptul că AI va depăși în curând oamenii în multe domenii înseamnă că școlile ar trebui să se retragă de la fast-food-ul neurologic al învățării digitale, conștiente că e contraproductiv să înveți oricum pe un sistem care îmbătrânește instantaneu, și să-i învețe pe elevi abilitățile profund umane pe care AI le va putea înlocui mult mai greu. Abilități precum a citi și a înțelege condiția umană, empatia, concentrarea, discuțiile elocvente și pline de umor și exprimarea creativă.

Specialistul în neurologie, Christina Cappell, explică faptul că creierul este ca un mușchi care are nevoie să fie menținut în formă prin concentrare susținută și gândire profundă. Învățarea online încurajează scurtcircuitarea mentală, care dăunează capacității de concentrare a minții, făcând-o leneșă, dependentă, agitată și ușor de distras. Cititul unei cărți, în contrast cu toată acea stimulare, toate sunetele și luminile unei tablete, devine o perspectivă greoaie, solicitantă și profund neatractivă. Apărările standard precum comoditatea, sau necesitatea de a fi în pas cu lumea modernă, se prăbușesc în timp ce nivelurile de progres scad vertiginos.

În plus, alfabetizarea digitală este cu totul altceva decât dependența și atrofia digitală. Alfabetizarea poate fi predată în orele de informatică, fără a contamina fiecare altă materie. Întrebări simple precum: de ce e superior să copiezi și să lipești o informație din Google într-un PowerPoint, față de a citi un pasaj dintr-un manual bine documentat și a scrie de mână un răspuns? De ce e mai bună tema trecută prin Microsoft Teams decât notată într-un caiet de teme pe hârtie? De ce e mai bun transportul digital al unui copil la piramidele egiptene decât să-și imagineze singur acele piramide? Acest tip de pseudo-spectacol ca instrument de implicare nu funcționează. Anulează nevoia de imaginație, transformând elevul dintr-un învățăcel activ într-unul pasiv.

Părinți ca mine pun aceste întrebări, dar nu primim răspunsuri. După cum a spus psihologul educațional Dr. Jared Horvath, „întrebarea nu este care e cel mai bun mod de a lua arsenic, ci dacă ar trebui să luăm arsenic în primul rând.” El a zis asta, nu eu. Nici măcar nu există consens că tablele inteligente interactive sunt sigure. Sunt extrem de strălucitoare, emit radiații și pur și simplu nu sunt la fel de eficiente ca un profesor care scrie pe tablă, în acel moment, ceea ce explică. Și totuși, părem să ne îndreptăm spre o lume în care ecranele înlocuiesc cărțile. Companiile de EdTech își promovează produsele neobosit către școli, qși cu mare succes. Industria EdTech valorează acum sute de miliarde de dolari.

Profesorii sunt nevoiți să se supună noii „normalități”, iar după cum s-a menționat, comisiile de examinare din Marea Britanie amenință cel puțin să treacă toate materiile în format online, ceea ce obligă, de fapt, întreagul corp profesional. Deci, de unde vine tot acest impuls? Dacă, asemenea rețelelor sociale, EdTech nu servește de fapt intereselor copiilor, ci celor care produc aceste instrumente, nu ar trebui să facem un pas înapoi în loc să galopăm înainte? Emily Churkin, fostă profesoară devenită acum consultant în managementul timpului petrecut pe ecrane, numește EdTech „big tech într-o uniformă școlară”.

Și totuși, guvernul britanic s-a angajat în implementarea rapidă a unor experimente de IA, care ar putea conduce la un viitor în care copii învață prin intermediul ecranelor, dirijați de inteligența artificială. Supravegherea se va intensifica pentru a monitoriza progresul elevilor. Clasele vor fi pline de camere și dispozitive de ascultare. Dispozitivele de recunoaștere vocală și roboții conversaționali sunt deja testați pentru săli de clasă. De ce? Copiii care își îndreaptă privirea către profesor, aflat în fața clasei, învață mai bine decât atunci când se uită la un ecran. De ce această grabă de a scoate ființele umane din experiența învățării este atât de lăudată? De ce este considerat progres să ne facem pe noi înșine depășiți?

Trebuie să existe un stimulent ascuns în spatele acestor planuri, pentru că toate aceste milioane ar trebui cheltuite pe profesori. Mai mulți profesori, mai multă formare, mai multe recrutări, mai mult sprijin, mai multă atenție. De asemenea, această implementare are implicații dincolo de procesul de învățare și de bunăstarea copiilor. Ea amenință intimitatea, libertatea și democrația. Poate că tocmai acolo se află interesul.

Eu spun un categoric „nu” tuturor acestora. Nu, din motivele de mai sus, și nu, dintr-un punct de vedere educațional. Studiile clinice au demonstrat deja că textul este însușit mult mai profund de pe paginile unei cărți decât de pe un ecran, iar scrisul de mână fixează informația în creier mult mai eficient decât copierea, lipirea, derularea și tastarea. Cititul cărților și scrisul de mână reprezintă o modalitate mai profundă, ca să nu mai spunem mai liniștită, de a învăța. Ecranele reușesc să fie deopotrivă excitante și anesteziante, în timp ce cărțile sunt relaxante și captivante. Cititul și scrisul de mână sunt și mai dificile, într-un mod benefic. Fricțiunea și efortul sunt o parte necesară a procesului de învățare. Dacă faci totul prea ușor, e ca și cum ai hrăni niște copii de zece ani cu piure, când ei au nevoie să mestece.

Îmbucurător este faptul că membri ai profesiei didactice încep să reacționeze. David James, director adjunct al unei prestigioase școli independente, spune că: „cel mai puternic instrument de învățare din clasă este un profesor excelent, iar cea mai eficientă modalitate de a asigura progresul copiilor este să-i înveți să citească și să scrie corect. Un ecran poate fi o distragere a atenției și un obstacol în calea învățării într-un mod în care o carte, o foaie și un stilou nu vor fi niciodată.”

Școlile pe care le-am vizitat eu, unde tehnologia este folosită cu moderație și nu excesiv, sunt mult mai reușite în ceea ce privește rezultatele elevilor. Michaela Community School a lui Katherine Birbalsingh este un adintre cele mai de succes școli din UK. Copiii sunt descurajați să folosească tehnologia în școală și în afara ei. Lecțiile sunt predate de profesori pasionați, care îi pun pe copii să răspundă la întrebări cu date și informații din fiecare materie. Lecțiile sunt electrizante. Școala este calmă și organizată. Copiii sunt fericiți, disciplinați și însetați de cunoaștere. Katharine este cunoscută drept cea mai strictă directoare din UK, dar vizitând școala devine rapid evident că, de fapt, este cea mai iubitoare directoare din țară. Acești copii primesc toate instrumentele posibile de care au nevoie pentru a avea vieți incredibil de reușite.

O altă oază de educație fără ecrane este Heritage School din Cambridge. Refugiul lui Jason și Fiona Fletcher, locul concentrării, liniștii, intelectului clasic, moștenirii creștine, naturii, artei și frumuseții este un spațiu de învățare profund eficient. Din nou, acest lucru nu ar fi posibil dacă sălile de clasă ar fi pline de ecrane. Pentru a dezvolta această mișcare, avem nevoie atât de o revoluție parentală, cât și de cooperarea guvernului. În primul rând, trebuie să folosim tehnologia ca pe o unealtă, nu ca pe un stăpân. Utilizarea ei trebuie să fie intenționată, specifică și moderată. În al doilea rând, avem nevoie de transparență în privința cheltuielilor pentru EdTech comparativ cu cele pentru profesori. Trebuie să reducem drastic prezența ecranelor și a tehnologiei în sălile de clasă, iar smartphone-urile trebuie excluse definitiv din școală, ideal ar fi și din viața copiilor. Ar trebui să le oferim părinților dreptul de a opta pentru renunța la tehnologia în favoarea hârtiei și a stiloului pentru a inspira generații de copii să iubească, să respecte și să prețuiască cărțile.

În concluzie, dacă vrem să formăm o generație de cetățeni responsabili, trebuie să schimbăm cursul și să mergem în direcție opusă. În loc să fim nevoiți să demonstrăm constant că utilizarea ecranelor ruinează copilăria, ar trebui să întrebăm simplu: unde sunt dovezile că aceasta este sigură? Dacă vom face acești pași curajoși, cred că putem evita catastrofa, putem reda copilăria celor mici și le putem lumina calea către un viitor plin de speranță. Vă mulțumesc.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!