De ce trebuie să ne împotrivim deznădejdii – p. Spiridon Bailey

Urmăriți un foarte bun cuvânt al părintelui Spiridon Bailey în care acesta, plecând de la episodul evanghelic al întâlnirii dintre Mântuitorul și tânărul bogat, ne explică importanța păstrării nădejdii chiar și în situații ce par disperate.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

De ce trebuie să ne împotrivim deznădejdii – p. Spiridon Bailey

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Este foarte ușor și, din păcate, foarte comun ca oamenii să aibă o înțelegere distorsionată a mântuirii lor. Și această distorsiune merge adesea în direcții opuse dacă oamenii aparțin trupului lui Hristos, Biserica, și respectiv dacă nu. Cei dinăuntru și cei din afara Bisericii tind să aibă o înțelegere distorsionată a mântuirii lor îndrreptată în direcții diferite. Adică, mai întâi, grupul creștinilor care sunt în afara Bisericii lui Dumnezeu sunt adesea afectați de o erezie modernă – că mântuirea lor este asigurată, că sunt deja mântuiți – ceea ce este în completă contradicție cu învățătura Sf. Pavel, aceea că trebuie să alergăm cursa până la capăt. Ei cred că nu au nevoie de pocăință.

Și desigur, pocăința a fost prima chemare a lui Iisus în lucrarea Sa pământească. Ei cred că pentru că au anumite gânduri despre Dumnezeu, aceasta echivalează cu credința și deci sunt mântuiți. Aceasta este o erezie modernă. Nu are nimic de-a face cu învățăturile Bisericii. Este complet străină de creștinismul autentic. Dar, pentru membrii Bisericii, există o înțelegere distorsionată a mântuirii noastre și un mod de gândire la care putem fi vulnerabili. Mai întâi, dacă suntem chiar și puțin conștienți de condiția noastră spirituală, măcar puțin, atunci vom cunoaște adâncimea păcatului nostru. Știm cât de păcătoși suntem. Și știm că nu merităm altceva decât condamnarea de la Dumnezeu, că în ziua judecății merităm iadul.

Și văzând adâncimea păcatului nostru, văzând ce merităm, [și noi] membrii Bisericii putem uneori să cădem în deznădejde, putem deveni complet pesimiști în privința zilei judecății și a propriului loc în veșnicie și a felului cum vom fi judecați. Dar aceasta este o ispită pe care trebuie să o respingem. Este absolut necesar să respingem această ispită a deznădejdii.

Pentru a ne încuraja, să ne amintim de întâlnirea lui Iisus cu tânărul bogat în capitolul 19 al Evangheliei după Sf. Matei. Tânărul bogat se apropie mai întâi de Iisus și îl numește bun. Dar Iisus îl mustră. Nu pentru că Iisus nu este bun, ci pentru că recunoaște că tânărul Îl abordează ca pe un învățător omenesc și Îl numește bun. Iisus clarfică faptul că dacă Îl abordezi crezând că este bun, dar nu accepți divinitatea Lui, ești în eroare. Deci toți cei din lume care susțin că Iisus învață lucruri bune, dar nu cred că este Dumnezeu, sau cred că este doar un profet sau un om sfânt, dar nu e Dumnezeu, aceia sunt în eroare. Și Iisus a spus clar că faptele bune ale oamenilor sunt ca niște cârpe murdare înaintea bunătății lui Dumnezeu. Nimeni nu este bun în afara lui Dumnezeu. Iisus este bun pentru că El este Dumnezeu. Bunătatea omenească apare răutăcioasă înaintea lui Dumnezeu.

Tânărul bogat, când e întrebat de Iisus, susține că a ținut poruncile toată viața lui. Un pic ca protestanții de azi care spun că sunt mântuiți pentru că gândesc într-un anumit fel despre Dumnezeu. Ei bine, el crede că a păzit toate poruncile. Dar Iisus îl conduce către adevărul condiției lui pentru că tânărul este foarte bogat și averile lui exercită un fel de tiranie asupra lui. Dar mai mult decât atât, dacă el pretinde că a ținut poruncile, atunci ar fi iubit pe aproapele său ca pe sine însuși. Cum poate un om bogat să spună că și-a iubit aproapele ca pe sine însuși dacă aproapele lui flămânzește? Aceasta nu este iubire. Și Iisus scoate aceasta la iveală și spune: „Mergi, vinde tot ce ai și dă săracilor.” Iar tânărul pleacă mâhnit.

Și ca răspuns la aceasta, Iisus se întoarce spre ucenici și spune: „Este atât de greu pentru un om bogat să intre în împărăția cerurilor. Mai greu decât pentru o cămilă să treacă prin urechea unui ac.” Nu trebuie să ne preocupăm dacă El s-a referit la o cămilă mică sau la o frânghie mare care se mai numea și camilă. Ideea este dificultatea celor bogați de a intra în cer. Iar ucenicii se întorc spre El și spun: „Atunci cine poate fi mântuit? Cine se poate mântui?” Ei au pus această întrebare nu din grijă pentru ei înșiși. Ei și-au părăsit slujbele, năvoadele și bărcile și birourile și munca lor. S-au făcut săraci ca să-L urmeze pe Iisus. Și totuși ei spun: „Atunci cine se poate mântui?” Pentru că erau plini de grijă pentru ceilalți oameni.

Și Iisus le spune: „La oameni este imposibil. Dar la Dumnezeu toate sunt cu putință.” Și aceasta este ceea ce creștinii ortodocși trebuie să audă când sunt ispitiți să cadă în deznădejde, când sunt ispitiți de această distorsiune despre mântuire. Pentru că mântuirea noastră nu depinde de păcătoșenia noastră, de slăbiciunea noastră. Nu trebuie să ne măsurăm mântuirea după slăbiciunea noastră, ci după puterea și iubirea lui Dumnezeu. Pe asta trebuie să ne bazăm speranța, nu pe ceea ce am făcut noi. Căci orice am făcut va fi ca o cârpă lepădată. Când vedem păcătoșenia noastră, când recunoaștem slăbiciunea noastră, știm că nu avem nimic de oferit lui Dumnezeu. Dar trebuie să ne păstrăm speranța. O speranță bazată pe nimic altceva decât pe mila și iubirea lui Dumnezeu. Pe nimic din ceea ce putem face sau am făcut.

Trebuie să fim ca vameșul care stătea lângă fariseu, care vine înaintea lui Dumnezeu știind că este păcătos, nu în smerenie falsă. El știe că este păcătos și totuși se apropie de Dumnezeu și pleacă îndreptat, pentru că Dumnezeu îl primește în pocăința și smerenia lui. Și noi trebuie să avem smerenie înaintea lui Dumnezeu recunoscând ce suntem cu adevărat: creatură păcătoasă care merită condamnare. Hristos ne cheamă la pocăință. Și atunci când cădem, când nu reușim să ne pocăim, când nu reușim să ținem poruncile, să ne ridicăm din nou și să începem din nou.

Sfântul Antonie cel Mare a spus: „În fiecare zi încep din nou. Privind înapoi la ziua de ieri știu că am eșuat să țin poruncile lui Dumnezeu, am eșuat să fiu creatura pe care El a creat-o să fiu și încep din nou.” Sfântul Antonie, care a trăit în peșteră și s-a rugat neîncetat. El nu a păcătuit prin cuvinte sau fapte, și totuși știa cât de păcătos era și începea din nou în fiecare zi. Cu atât mai mult deci ar trebui noi, nu doar în fiecare zi, ci în fiecare oră, în fiecare clipă, clipă de clipă, să intrăm într-o stare de pocăință continuă, o încercare continuă de a căuta mila lui Dumnezeu și de a începe din nou. Aceasta trebuie să fie condiția vieții noastre ca și creștini.

Sfântul Siluan Athonitul ne spune: „Trebuie să ținem un picior în iad dar să nu ne pierdem niciodată speranța. Un picior în iad pentru că știm ce suntem. Știm că merităm să fim condamnați. Dar speranță pentru că Dumnezeu ne iubește și ne oferă milă și iertare. Trebuie să fim conștienți de păcatele noastre pentru a ne pocăi, să ne smerim înaintea lui Dumnezeu, dar niciodată să nu deznădăjduim. Niciodată să nu cădem în ispita deznădejdii. Niciodată să nu pierdem speranța în mila și dragostea lui Dumnezeu. Apostolii au fost trimiși de Hristos să ducă acest mesaj în lume. O lume căzută, frântă de durere, de izolare, de frică, de păcătoșenie, creaturi frânte care întorc spatele lui Dumnezeu continuu, care eșuează să iubească. Și când ne vedem pe noi înșine astfel și recunoaștem adevărul despre noi, să ne amintim de ce Evanghelia este Vestea cea Bună.”

” Experiența darurilor Domnului creează speranță; cel fără această experiență rămâne în îndoială.” (Sf. Ioan Scărarul)

„Veselia nu este un păcat. Ea alungă îngrijorarea, sursa deznădejdii și nu este nimic mai rău decât aceasta. Ea aduce cu sine tot ce e mai rău.” (Sf. Serafim de Sarov)

            „Am conștiința păcătoșeniei mele, dar trăiesc cu speranță. Este rău să disperi, deoarece cine disperă e cuprins de amărăciune și își pierde dorința și puterea Cineva care are speranță avansează mereu.” (Sf. Porfirie)

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!