De ce psihologia îți dăunează ca persoană – p. Moise McPherson

Urmăriți un material al cărui titlu ar suna cu siguranță controversat pentru un necredincios, dar care este perfect justificat din punct de vedere creștin, după cum ne arată părintele Moise.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

De ce psihologia îți dăunează ca persoană – p. Moise McPherson

Salut, prieteni de pe internet. V-am prezentat această diagramă de ultimă generație pentru a descompune problemele cu psihologia și răspunsurile din Sfânta Ortodoxie. Vom răspunde la aceste patru întrebări pentru a înțelege ce este fundamental defect în psihologie și de ce, dacă o urmezi pe o perioadă suficient de lungă, o persoană, în general vorbind, poate deveni de fapt mult mai rău decât era anterior. Deci, să vorbim despre bazele modului în care înțelegem persoana umană în psihologie versus Sfânta Ortodoxie.

Centrul tău

Care este nucleul tău care este defect, care este deteriorat, care trebuie reparat, care trebuie să se unească? În psihologie, centrul persoanei tale este mintea ta. În special domeniul gândurilor și modul în care ai procesat trecutul și amintirile. De aceea, și am văzut asta de atâtea ori, cineva va merge la psiholog pentru ceva traumatizant care i s-a întâmplat în tinerețe și va începe să vorbească despre el în fața psihologului iar și iar. De fapt, am avut oameni care mi-au spus: “Am ieșit de fapt din asta mai distrus pentru că am continuat să retrăiesc traumele din trecut, trebuind să vorbesc mereu despre ele.

Care sunt problemele minții? Ei bine, mintea este înzestrată să rezolve probleme. Este înzestrată la matematică, condus mașina și luarea deciziilor bazate pe analiză, nu-i așa? Este strategică, are un scop și un loc, dar nu este nucleul, nu este centrul ființei noastre. Care sunt dezavantajele și unele dintre defectele fatale ale minții? Ei bine, mintea poate păstra amintiri mult, mult mai mult decât este sănătos sau normal pentru tine să le procesezi.

Ce altceva este mintea? Ei bine, așa cum am vorbit în numeroase videoclipuri, mintea este susceptibilă la influența demonică. Poți avea logismoi, care sunt gânduri intruzive care vin la tine de la demoni, și uneori acei logismoi au venit de atât de mulți ani, încât au antrenat modul în care gândești, și începi să accepți aceste gânduri ca fiind ale tale.

Este mintea rea? Nu, mintea nu este rea. Într-un fel, nu este cu adevărat în sine bună, deși are un scop bun. Dar nu este sănătos și util să vezi centrul ființei tale în minte. Nu acolo se află esență noastră cu adevărat. Aceasta este o înțelegere mai recentă și abstractă. Nu este nici măcar modul în care oamenii s-au gândit la ei înșiși, istoric vorbind. De ce? Deoarece fiecare persoană are o inimă. Acum folosim acest limbaj pe care l-au folosit Sfinții Părinți.

“Nous”

Nous-ul este ochiul sufletului, dar este centrul ființei omului. și se află în inima lui. Există o strânsă corelație între inima fizică propriu-zisă și inima noetică. De aceea, vechii practicanți ai rugăciunii își îndreptau atenția spre zona inimii. Omul este psihosomatic. Este suflet și trup împletite împreună. Și tocmai de aceea, atunci când vorbim despre centrul ființei noastre, totul este în sufletele noastre, deoarece aici comunicăm și Îl întâlnim pe Dumnezeu.

Omul nu este un fel de ființă lumească bidimensională. Omul este un fel de ființă șase-dimensională care poate Întâlni pe Dumnezeul cel divin. El poate avea pe Dumnezeu locuind în el. Dumnezeu poate locui în sufletul unei ființe umane. Deci, ce spune Hristos în Evanghelii? El spune: “Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.” Adesea, când inima cuiva, nous-ul său, se întunecă și se înnegrește prin păcat, sfinții părinți ai Bisericii ne spun că acest nous întunecat îi împiedică de fapt să-L vadă pe Dumnezeu. Le oferă o imagine distorsionată a lui Dumnezeu. Ei nu pot comunica cu Dumnezeu, deoarece totul despre Dumnezeu pare distorsionat prin inima care a fost distorsionată și coruptă prin păcat.

Și astfel nu este doar că inima este “bună” în acest fel. Este pur și simplu faptul că modul în care am fost creați era pentru această interacțiune dintre uman și divin, că eram meniți să facem contact, similar cu un satelit. Știți, ar fi trebuit să prindem razele care vin de la Dumnezeu, se presupunea că noi am fi putut transmite înapoi către El. Astfel, sufletul este sau are această componentă fantastică care poate comunica într-un mod care este cumva dincolo de această lume.

Dar care este scopul tău?

Ei bine, în Psihologie scopul este să reconciliezi mintea, este să faci pace cu gândurile tale sau să faci pace cu tine însuți. Este o modalitate de a încerca să-ți adaptezi mai bine mintea la lume. De aceea avem atât de multă terapie prin vorbire în zilele noastre, unde oamenii pot vorbi despre problemele lor și gândindu-se că pot face asta pentru a face pace cu lucrurile. Sau acesta este chiar motivul pentru care vedem o explozie atât de mare a oamenilor care investesc atât de mult timp și energie în psihedelice, această idee că pot deschide sau extinde porțiuni ale minții lor și apoi că astfel se pot împăca cu ceva, sau să se împace cu o problemă, dar totul este foarte mult aici sus, ca și cum este ceva rupt și trebuie să încercăm să-l reparăm cumva și este foarte distorsionat, deoarece scopul este să devii în pace cu problema. Și treaba este că asta nu este deloc scopul omului.

Deci, scopul în Ortodoxie este să-ți purifici inima. Ce înțelegem prin asta? Ei bine, din inimă ies toate ispitele. Deci, dorința noastră de a face ceva ce nu ar trebui să facem, poate începe în capul nostru și în mintea noastră. dar pe măsură ce începem să acceptăm gândul, acesta începe să coboare în inima noastră, începem să-l dorim sau să tânjim după el, să-l râvnim, devine parte din noi; dorințele noastre sunt ceea ce părinții numesc patimi sau păcate sau înclinații spre lucruri care nu sunt ceea ce Dumnezeu vrea să facem și, mai important, nu sunt cum vrea Dumnezeu să fim.

Totul în viața noastră de creștin ortodox este să devenim asemenea lui Dumnezeu. Am fost creați după chipul Său, dar apoi noi creștem în asemănarea cu EL Și permiteți-mi să vă dau un exemplu. Dacă vedeți unul dintre copiii mei și vă uitați la fața lui, știți cine îi este tată. Sunt făcuți după chipul meu, dar sunt copii, trebuie să crească. Întrebarea devine: vor deveni asemenea mie? Vor adopta valorile mele, caracterul meu, stilul meu de viață, slujirea, toate aceste lucruri diferite? Pentru că dacă sunt doar făcuți după chipul meu, dar nu devin asemenea mie, devenim separați… Vezi, trebuie să ne purificăm inima.

Și de aceea, când oamenii spun: “Ei bine, eu doar ascult de inima mea” sau “inima mea mă ghidează”, majoritatea acestor afirmații sunt prostii. Sunt doar de emoții sau gânduri trecătoare sau alte lucruri de genul acesta. Nu este vorba că ei au pătruns cu adevărat în adâncurile sufletului lor și astfel L-au întâlnit pe Dumnezeu. În sensul adevărat al spiritualității creștine, al spiritualității ortodoxe, vedem că inima trebuie mai întâi să fie purificată de păcat.

Cineva l-a întrebat pe unul dintre Sfinții Părinți ai Bisericii: “Cum pot vedea slava necreată a lui Dumnezeu?” Și el a spus că sunt doi pași, foarte simpli. A spus că primul pas este: “Păzește poruncile.” A spus: “Asta te va învăța despre al doilea pas.” Vedeți, trebuie să ne străduim să dobândim această puritate în noi înșine, care transcende nu doar activitățile, ci în adâncul inimii noastre, chiar să urâm răul și să iubim binele, iar binele fiind Însuși Dumnezeu.

Deci, care este scopul tău în psihologie?

Ei bine, pe scurt, scopul este să creezi o viață fericită bazată pe modul în care tu definești fericirea. Nu există nimic obiectiv în psihologie. Nu există o moralitate obiectivă sau chiar un stil de viață obiectiv. Nu există nimic care să aibă un scop mai important decât tu însuți, ceea ce creează un narcisism, sau o persoană obsedată doar de ea însăși și cu propria ei fericire și cu modul de a ajunge acolo. Ei nu înțeleg jertfa sau slujirea. Ei nu înțeleg ideea că ne găsim cu adevărat pe noi înșine în slujirea altora, deoarece întreaga idee este despre a te împăca cu propria ta viață și, într-un fel, doar să te slujești pe tine însuți și nu pe Dumnezeu.

Care este scopul în Sfânta Biserică Ortodoxă?

Ei bine, e celebru că Sf. Serafim de Sarov a spus: dobândirea Duhului Sfânt. Ce înseamnă asta? Înseamnă să creăm un astfel de mediu în noi înșine încât Dumnezeu să locuiască cu noi și în noi. Astfel a fost omul creat să fie. Vedeți, în psihologie, omul este o figură izolată, un fel de vid în univers, un mic vid în vidul mai mare, dar nu și în sfânta Ortodoxie. Nu. Dumnezeu ne-a creat astfel încât să intrăm în comuniune cu El, să intrăm în niveluri profunde de intimitate cu El și să fim capabili să comunicăm cu El, și El să comunice cu noi. Această experiență pe care sfinții o numesc îndumnezeire Sf. Apostol Petru în epistola sa spune: “Noi suntem prin har ceea ce El este prin fire”.

Ei bine, ce este Dumnezeu prin fire? Dumnezeu prin fire este Dumnezeu. Deci, ce suntem noi prin harul Său? Devenim dumnezei după har. Avem Duhul Sfânt locuind în noi. Hristos este pe deplin om și pe deplin Dumnezeu, 100% din ambele, în timp ce noi suntem pe deplin oameni, dar Dumnezeu e întotdeauna distinct, dar locuiește înnoi. Aceasta este îndumnezeirea, aceasta este calea adevărată a mântuirii. Deci, când vine vorba de misiunea ta de fericire, care este misiunea ta? Ei bine, este orice, este orice vrei tu să fie. Nu există reguli, nu există ghidare, este orice, este doar modul în cum crezi că vei ajunge acolo și, din păcate și trist, asta devine în principal un proces de căutare a ceea ce vrei tu să cauți pentru propria ta fericire și plăcere.

De aceea, atâtea căsnicii sunt distruse de acest mod de gândire pentru că dacă o persoană într-o căsnicie spune: “Eu nu sunt fericit”, sau “Nu-mi place” și apoi spune: “Ei bine, voi divorța. Asta îmi va aduce fericirea”. Este o tragedie. Este o minciună. Care este misiunea ta? Ei bine, Hristos o spune cel mai concis: “Ia-ți crucea și urmează-Mă.” Misiunea creștinului este să moară față de sine însuși, să devină un martir viu. Sf. Ioan Gură de Aur, Părintele Bisericii, spune că: creștinul schimbă această viață cu viața viitoare. Viața de martiriu este complet străină societății noastre. Societatea noastră a devenit absolut plină de “eu, eu, eu și fericirea mea,” ce este mai bine pentru mine și cum vreau eu să fac lucrurile. Și nu vreau să fac nimic care să mă împiedice sau să-mi causeze vreun disconfort sau durere sau oricare dintre aceste alte lucruri.

Și totuși, realitatea este că atunci când trăiești viața crucii este incredibil de dificil și dureros, adevărata viață a unui creștin este ca ceea ce spune Sf. Pavel când zice: ascultați, sunt viu și este mai bine pentru toți ceilalți, dar ar fi mai bine pentru mine dacă aș muri. Viața creștinului este slujire jertfnică, să-L iubești pe Dumnezeu și apoi să iei acea iubire și să arăți iubire față de ceilalți, să-i iubești până îi faci iar sănătoși, să ai grijă de ei, să le asiguri cele necesare familiei, să-ți pui viața ta. Hristos spune că nu este iubire mai mare decât a-ți pune viața ta pentru altcineva. Adesea ne gândim la asta astfel: dacă cineva are un grup de ostatici, și tu spui: Mă voi oferi voluntar să mor. Ei bine, într-un sens, asta e adevărat, este o jertfă supremă a iubirii. Dar mucenicia vie a unui creștin este chiar mult mai mare decât aceea. Aceea este un eveniment unic și s-a terminat. Mucenicia vie de a fi mamă, de a fi tată, de a fi soț, de a fi soție, toate aceste roluri în viață, sau cineva care îmbrățișează viața monahală, toate acestea sunt vieți mucenicești.

Oamenii văd adesea în slujba de cununie ortodoxă că punem cununi pe capetele soțului și soției, al mirelui și al miresei, și oamenii se poartă de parcă ar fi o nuntă regală. Nu asta se întâmplă deloc. Acestea sunt cununile muceniciei. Tu spui în momentul căsătoriei tale că vei muri pentru cealaltă persoană, nu o singură dată, ci e o jertfă mucenică zilnică continuă pentru binele celeilalte persoane. Și dacă sunt puși la jug în mod egal, ei au aceeași viziune. Și astfel, voi doi muriți constant unul pentru celălalt. Vă puneți viața la bătaie. De fapt, Pavel spune foarte clar: “Soților, iubiți-vă soțiile așa cum Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea.” Acea viață este jertfnică. Asta înseamnă că tot ce fac tot ce pot adăuga, totul merge către soția mea și copiii mei, către familia mea, către străini, către comunitate, către Biserică. Nu trăiesc pentru mine însumi.

Oamenii cred că prin dobândirea a tot felul de mijloace și bunuri, vor găsi cumva fericirea, dar cei mai nefericiți oameni din lume sunt cei care au o mulțime de averi și niciun fel de iubire în inimile lor. Sunt goi și goi pe dinăuntru și vaporoși și superficiali. Apoi poți merge într-o casă și găsi o familie cu aproape nimic și copii fericiți și o soție care îi iubește și un soț care își iubește soția și își iubește copiii și aceea este cea mai bogată familie de pe pământ.

Noi, fraților și surorilor, încercăm să creăm o astfel de viață, în care să ne găsim inima, să o purificăm, să-L invităm pe Dumnezeu să locuiască în noi prin primirea Duhului Sfânt, când suntem unși cu Marele Mir în Biserică în momentul botezului nostru, să dobândim tot mai mult din prezența Duhului Sfânt prin a-I arăta continuu: “Am nevoie de Tine”, și apoi trăind asta, așa cum Hristos ne-a fost un minunat exemplu prin cuvintele Sale: “Eu am venit să slujesc, nu să fiu slujit.” Dacă dobândim celălalt tip de viață, devenim neurotici și obsedați de sine, narcisiști, devenim oameni ciudați și bizari. Pe când dacă dobândim aceasta, (din dreapta) devenim sfinți.

Domnul să vă binecuvânteze!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!